Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 8372/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8372/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 41329/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8372
Ședința publică de la 13.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – G. M. E.
JUDECĂTOR - P. S.
JUDECĂTOR - V. R. M.
GREFIER - M. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant A. M. împotriva sentinței civile nr. 636/30.01.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și cu intimatul-pârât-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită; intimatul-pârât-chemat în garanție a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare; părțile solicitând judecarea recursului în lipsă.
Curtea reiterează excepția lipsei calității procesuale active invocată în fața instanței de fond și, constatând că părțile au solicitat judecarea recursului în lipsă, nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat reține cauza spre soluționare pe excepția lipsei calității procesuale active și pe fond.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 636/30.01.2014 Tribunalul București – Secția a II-a C. a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului și a respins acțiunea formulată de reclamantul A. M. în contradictoriu cu pârâții U. S. Haret și M. Educației Naționale și a respins totodată și cererea de chemare în garanție formulată de pârâta USH împotriva chematului în garanție M. Educației Naționale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul, solicitând modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii și a cererii de chemare în garanție, pentru următoarele considerente:
I. Instanța de fond a reținut în considerentele sentinței recurate că „Facultatea de D. si Administrație Publica nu a fost niciodată acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu cu forma de învățământ urmata efectiv de acesta – ID, ci doar cu forma de învățământ la zi.”
Este evident din formularea instanței de fond că aceasta nu a acordat suficientă atenție actelor dosarului și actelor normative invocate de toate părțile, aceasta fiind singura explicație pentru care instanța nu a putut reține că specializarea este organizată în cadrul unității funcționale FACULTATE și nu în cadrul UNIVERSITĂȚII.
Instanța a decis, fără a fi investită în acest sens, să se pronunțe asupra situației prezente a pârâtei U. S. Haret, depășind astfel cadrul procesual stabilit. Mai mult, instanța nu a făcut verificări elementare în susținerea considerentelor reținute, respectiv a cadrului legislativ aplicabil. Dacă ar fi făcut acest lucru, instanța de fond ar fi observat că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr. 10/2009 "Pe data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe - s.n. - 20.08.2009 - U. S. Haret din București, înființată prin Legea nr. 443/2002, încetează școlarizarea pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învățământ la distanță".
Din textul legal mai sus arătat rezultă, în mod indubitabil, că USH a încetat școlarizarea la forma de învățământ la distanță prin efectul actului normativ arătat, astfel încât referirea la situația actuală este neavenită, cel puțin în raport de situația reclamantei.
Instanța de fond enumeră în motivarea respingerii cererii, acte normative care nu sunt incidente în situația dedusă judecății. Chiar dacă, prin absurd ar putea fi acceptată o asemenea depășire a cadrului procesual, justificată doar prin stabilirea ca fiind adevărată a unei alte situații de fapt decât cea arătată de reclamantă, instanța de fond putea și trebuia să constate următoarele:
1.Facultatea de Psihologie - Pedagogie din cadrul Universității S. Haret a funcționat, în perioada ciclului de studii parcurs de reclamantă, în baza H.G. 916 din 11.08.2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență.
2.Actul normativ mai sus arătat nu face distincție între specializări programe de studii sau forma de învățământ, menționând în art. 1 doar că „Se aprobă structura instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pe facultăți și departamente, prevăzută în anexa nr. 1".
3.U. S. Haret este Inclusă în H.G. nr. 916/2005, în anexa 1 (s.n. - la care se referă art. 1), secțiunea B - Instituții de învățământ superior particular, nr. crt. 6, cu un număr de 25 de facultăți, inclusiv Facultatea de D. si Administrație Publica.
4.Prin H.G. nr. 1175 din 06.09.2006 privind organizarea studiilor universitare de licență și aprobarea listei domeniilor și specializărilor din cadrul acestora s-a aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licență și a specializărilor din cadrul acestora, inclusiv pentru domeniul drept, în care este licențiată (pct. 6 din Anexa la H.G. nr. 1176/2006).
5.în art. 8 al H.G. nr. 1175/2006 se prevede în mod expres că, pe data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă: H.G. nr. 88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licență și anexa 3 la H.G. nr. 916/2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență. Norma de reglementare prevăzută la art. 8 din H.G. nr. 1175/2005 este clară și nu suportă niciun fel de interpretare, în sensul că H.G. nr. 916/2005 se abrogă parțial (s.n.-doar în ceea ce privește anexa 3), celelalte dispoziții ale sale rămânând în vigoare și producătoare de efecte juridice, inclusiv anexa nr. 1 secțiunea B, în care este inclusă U. S. Haret, cu cele 25 de facultăți acreditate sau autorizate provizoriu. Dispozițiile legale aplicabile reclamantei sunt cele menționate în H.G. nr. 1175/2006, care în art. 7 prevede că "Prevederile prezentei hotărâri se aplică învățământului superior public și privat, acreditat și/sau autorizat provizoriu, care funcționează în condițiile legii, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I".
În cuprinsul O.G. nr. 10/2009 nu se face referire la situația absolvenților învățământului la distanță care și-au finalizat studiile prin examene de licență, situație în care se află și reclamanta, stipulându-se doar că "Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005-2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
II. Instanța de fond, omite să se pronunțe asupra efectelor pe care le-a produs deja adeverința de licență eliberată, care se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și de veridicitate.
Această adeverință de licență, care are regimul unui act de studii și care confirmă dobândirea titlului de licențiat, nu a fost anulată de către nicio instanță de judecată. Pe cale de consecință, atâta timp cât adeverința de licență depusă la dosar nu a fost anulată de nicio instanță de judecată, se prezumă că aceasta: o a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, o emană în mod real de la emitent, o reflectă în mod real că subsemnata AM DOBÂNDIT ÎN SESIUNEA IULIE 2009, PRIN MIJLOACE LEGALE, TITLUL DE LICENȚIAT, fără să mai fie nevoie în speță, să fie făcute alte cercetări cu privire la dreptul de a mi se elibera diploma de licență și suplimentul la aceasta.
Răsturnarea triplei prezumții de care se bucura Adeverința de licență, poate fi făcută în prezent, doar prin procedura înscrierii în fals și nu printr-o simplă apreciere a instanței de fond făcută în cauză, care de asemenea excede obiectului cercetării judecătorești și contrazisă chiar de actele normative incidente și invocate de instanță în motivarea hotărârii.
Având în vedere faptul că în statul de drept, însăși existența contenciosului administrativ este guvernată de principiul respectării drepturilor legal dobândite, solicită Curții să rețină faptul ca soluția instanței de fond încalcă dreptul legal al său de a obține înscrisul material numit Diploma de Licență care trebuia să înlocuiască Adeverința de licență în termen de 12 luni de la eliberarea acesteia și nu să îmi confere un drept dobândit în urma promovării examenului de licență susținut în sesiunea iulie 2009.
Motivarea instanței de fond potrivit căreia "adeverințele invocate de reclamantă au termen redus de valabilitate și, prin atingerea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea adeverințelor" este cel puțin surprinzătoare.
În opinia instanței de fond, valabilitatea limitată la 12 luni de la data susținerii și promovării examenului de licență este echivalentă cu pierderea titlului de licențiat dacă nu este eliberată imediat la expirarea acestei adeverințe diploma de licență.
Mutatis mutandis, dacă un absolvent al oricărei facultăți, la orice formă de învățământ-recunoscută", nu se prezintă, din motive personale sau medicale, în ultima zi a celei de-a 12-a luni, să i se elibereze diploma de licență va pierde titlul de licențiat.
În acest caz instanța de fond apreciază că dreptul câștigat, în urma promovării examenului de licență și invocat în cauză de reclamantă, poate fi negociat între pârâtă și chematul în garanție, în dauna și prejudiciul acesteia.
Nimeni și nimic nu a împiedicat M. Educații Naționale, fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în măsura în care aprecia că U., S. Haret ar fi încălcat normele legale privind organizarea programelor de studii, să ia măsuri care să corecteze sau sa sancționeze conduita pârâtei U. S. Haret lucru care nu s-a întâmplat.
Pasivitatea Ministerului Educației Naționale, fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, coroborată cu eliberarea formularelor tipizate de Diplomă de licență pentru promoțiile anterioare (2007 și 2008), respectiv pentru absolvenții aceluiași program de studii care au urmat cursurile învățământului la distanță, valorează recunoașterea de către minister a legalității activităților desfășurate de către furnizorul de educație. în acest caz, prevalarea M.E.N. de propria culpă, în scopul de a opri emiterea diplomelor de licență în litigiu, este cel puțin hilară.
În drept, a invocat art. 304 pct. 9 C.proc.civ și art. 304 indice 1 C.proc.civ.
Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
Intimata-pârâtă U. „S. HARET” a formulat întâmpinare, prin care a solicitat ca, în cazul în care se va admite recursul, să se admită și cererea sa de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale (fost MECTS) pentru următoarele considerente:
U. S. Haret a fost înființată prin Legea nr. 443/5 iulie 2002, ca persoana juridica de drept privat și de utilitate publica, parte a sistemului național de învățământ, care a funcționat ., fiind un furnizor de programe educaționale de studii recunoscut pe plan național.
Prevederile legale la momentul înscrierii reclamantei la cursurile USH, o obliga sa obțină acreditare numai pe specializările (facultățile) existente în cadrul Universității S. Haret și nicidecum pe formele de învățământ.
În baza art. 60 alin. 1 din Legea nr.84/1995 (în vigoare pe întreaga perioada de școlarizare a reclamantei) activitatea didactica se putea organiza în următoarele forme: de zi, seral,cu frecventa redusa și la distanta. Formele de învățământ seral cu frecvență redusă și la distanță puteau fi organizate de instituțiile de învățământ superior care aveau cursuri la zi.
Ca atare, singura condiție pentru desfășurarea formei de învățământ la distanta era ca specializarea să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu și să aibă forma de învățământ la zi.
În acest sens legiuitorul a avut în vedere faptul că evaluarea și acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care conduc la o calificare universitară distincta și nu la nivelul formelor de învățământ.
Programa de studii era cea care susținea calificarea distincta, indiferent de forma de învățământ absolvita (zi, seral, frecventa redusa sau învățământ la distanta).
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare și autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație și a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către recurenta-reclamantă era OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației.
Potrivit prevederilor art. 29 alin. 3 și 4 din acest act normativ „în învățământul superior evaluarea și acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licența, care duce la o calificare universitara distincta. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive:
a) autorizarea de funcționare provizorie,care acorda dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii
b) dreptul de a emite diplome, certificate studii recunoscute de M. Educației și organiza, după caz, examen de absolvire, doctorat."
Dispozițiile art. 29 din OUG nr. 75/2005 nu conduc la concluzia necesitații unei acreditări distincte pentru fiecare forma de învățământ, ci doar pentru fiecare program din ciclul de licența care conduce la o calificare universitara distincta.
Noțiunea de „program de studii" a fost definită în cuprinsul Metodologiei aprobate prin HG nr. 1418/2006 ca fiind totalitatea activităților de proiectare, organizare, conducere și realizare efectiva a predării, învățării și cercetării dintr-un domeniu care conduce la obținerea unei calificări universitare.
Din coroborarea disp. art. 29 din OUG nr. 75/2005 cu dispozițiile art. 60 alin. 3 din Legea nr. 84/1995 (în vigoare la data promovării examenului de licența), diplomele și certificatele de studii eliberate de instituțiile de învățământ superior în condițiile legii pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de învățământ absolvita, se poate desprinde concluzia ca nu forma de învățământ absolvită cu frecvență redusă învățământ la distanța) este cea care duce la o calificare universitară, ci specializarea aleasa și urmată.
Mai mult, art. 4 din HG nr. 535/1999 arată că: "Autorizarea de funcționare provizorie sau acreditarea se acorda pentru formele de învățământ de zi. Specializările autorizate sau acreditate, care funcționează la forma de învățământ de nu pot funcționa și la forma de învățământ seral sau fără frecvență a fi necesară îndeplinirea procedurii de autorizare de funcționare provizorie sau acreditare de către Consiliul N. de Evaluare Academica și Acreditare instituțiilor de învățământ superior".
Învățământul deschis la distanta beneficiază de o reglementare la art.5 din același act normativ "învățământul deschis la distanta, similar cu învățământul fără frecventare poate organiza numai în cadrul instituțiilor de învățământ superior care au urmat procedura de autorizare prevăzuta de lege".
Prin art. 5 din HG 916/2005 se arata ca:
"(1) Structurile și specializările prevăzute în anexele nr.1 și 2 funcționează începând cu anul universitar 2005/2006,pentru anul Întâi de studii.
(2) Specializările prevăzute în anexele nr.1-3 la Hotărârea Guvernului nr.410/2002 privind structurile și specializările acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, cu modificările și completările ulterioare,care nu se regăsesc în anexa nr.3 la prezenta hotărâre intră în lichidare începând cu anul universitar 2005/2006."
U. S. Haret este cuprinsa în anexa acestui act normativ.
Potrivit prevederilor art.6 din HG 676/2007 "specializările (nu formele) ale căror denumiri au fost adaptate la nomenclatorul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 916/2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate sa funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licența și prin Hotărârea Guvernului nr.1.175/2006 privind organizarea studiilor universitare de licența și aprobarea listei domeniilor și specializărilor (nu formelor) din cadrul acestora cu modificările ulterioare care funcționează începând cu anul 1, 2005-2006 și care se regăsesc în prezenta hotărâre își continua activitatea".
Prin art. 1 din HG nr. 1175/2006 a fost aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licența și a specializărilor din cadrul acestora, al specializărilor reglementate sectorial și/sau general.
În aceste condiții de reglementare și în raport de conduita adoptata de organul de specialitate al administrației publice centrale chemat sa organizeze și sa conducă sistemul național de educație, apreciază intimata ca aprobarea de către U. "S. Haret" din București a admiterii la forma de învățământ la distanta, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi, ține de exercițiul autonomiei universitare, garantate prin art. 32 alin. 6 din Constituția României și Legea nr. 84/1995 în vigoare la momentul înscrierii reclamanților la Facultate.
Recunoașterea, prin chiar art. 8 din Ordinul nr. 3404/2006, emis de către ministrul educației a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de învățământ la distanța pentru domeniile în care acestea erau autorizate să organizeze cursuri de zi, conferă reclamantei dreptul de a cere să i se elibereze Diploma de licență, însoțită de Suplimentul la Diplomă, drept recunoscut de pct. VII din Metodologia organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor aprobata de Senatul Universității "S. Haret" la data de 13 mai 2009, act de reglementare ce a fost înregistrat sub nr. 1405 din 21.05.2009.
Având în vedere aceste considerente, cadrul legal în care a funcționat, faptul că, în vederea eliberării diplomei de licență, a făcut demersurile legale către M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în sensul în care a comunicat necesarul de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, în vederea aprobării acestora și spre a emite mai departe comanda de tipărire la .., iar acesta nu și-a îndeplinit obligațiile, a solicitat intimata admiterea cererii de chemare în garanție formulate, fiind în imposibilitatea de a emite reclamantei diploma de licență, atâta vreme cat MECTS nu va aproba tipărirea formularelor pentru anul 2009.
În temeiul art. 274 Cod proc. civ. a solicitat intimata plata cheltuielilor de judecată.
Intimatul-pârât-chemat în garanție a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, pentru următoarele considerente:
I. Recurentul-reclamant solicită ca M.E.N. să fie obligat la aprobarea tipizării formularelor de diploma de licența și a suplimentelor la diploma.
Raportat la această solicitare, învederează că M.E.N. a aprobat tipizarea formularelor de diplomă de licență, aceste formulare fiind întocmite în mod unitar, conform modelului aprobat prin OMECT nr.5289/2008 privind diploma de licență și suplimentul la diplomă.
De asemenea, M.E.N. a desemnat unitatea de specialitate producătoare a formularelor tipizate, prin O.M.Ed.C. nr.3569/2002, respectiv .>
În consecință, având în vedere că M.E.N. a stabilit deja modelul de diplomă de licență, diplomele fiind întocmite în mod unitar, pe formulare tipizate, solicitarea ca M.E.N. „să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență" este netemeinică.
M. Educației Naționale a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 si 2010 prin adresele_/21.06.2010,_,12356F/25.10.2010,_/29.11.2010,_,_,_/13.10.2010.
Actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate; prin urmare, universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii si forme de învățământ neautorizate/neacreditate.
În acest sens invocă decizia nr. 2395/2013, irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/2012.
Conform hotărârii mai sus menționate, făcând referire la contract de studii încheiat între reclamant și universitatea pârâtă, instanța reține că "un act juridic încheiat cu nerespectarea prevederilor imperative ale legii, în cazul de față cu depășirea drepturilor conferite de lege universității organizatoare, nu poate beneficia de protecția jurisdicțională numai pentru motivul că niciuna din părțile actului nu a solicitat anularea acestuia. Cu alte cuvinte, un act juridic ce încalcă ordinea publică, fiind deci susceptibil de a fi lovit de nulitate absolută, nu poate genera drepturi și obligații legitime și, deci, nici de protecția jurisdicțională în cazul nerespectării lor. "
In ceea ce privește eliberarea adeverințelor, aceeași instanță menționează faptul că "acestea sunt emise de universitate care atestă absolvirea cursurilor și susținerea examenelor de licență, însă nu conferă prin ele însele dreptul la emiterea diplomei de licență, consfințind astfel o situație de fapt, fiind emise în vederea unei obligații contractuale a universității. Eventuala obligație a universității de a emite diplome de studii și-ar avea izvorul direct în /egg, însă numai în condițiile în care contractul de studii ar fi fost încheiat cu respectarea leșii, ceea ce nu este cazul în speță."
In ceea ce privește eroarea comună, aceeași instanță reține " pentru a putea constitui temei al dobândiri unui drept de la o persoană care nu are calitate de a-l transmite, eroarea cu privire la calitatea persoanei trebuia să fie comună și invincibilă. Or, dacă în speța, s-ar putea accepta ca eroarea ar fi fost comună (deși se cunoaște numai poziția persoanelor acre s-au înscris la studii, nu și a celor care, la vremea respectivă, s-au interesat despre oferta educaționala a Universității S. Haret și au renunțat sa se înscrie) nu s-ar putea accepta ca eroarea a fost invincibilă.
Astfel, convingerea reclamanților, în sensul că U. S. Haret era autorizată să organizeze forma de învățământ pe care el a urmat-o, s-a bazat exclusiv pe afirmațiile universității, fără a se verifica autenticitatea informațiilor.
Or, verificarea informațiilor presupune consultarea hotărârilor de Guvern emise anual, în care erau menționate toate universitățile din țară, cu toate specializările și formele de învățământ acreditate sau autorizate. O astfel de verificare se impunea în acest caz, întrucât U. "S. Haret" este o instituție particulară ce nu beneficiază de încrederea așteptată în mod rezonabil de cetățeni de la instituțiile sau autoritățile publice.""
Având în vedere cele de mai sus instanța în mod temeinic și legal reține că în speța nu sunt îndeplinite condițiile erorii comune și invincibile care să justifice emiterea diplomelor de studii.
In consecința, M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. S. Haret. Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa Ministerului Educației Naționale.
Așadar, M. Educației Naționale nu poate fi obligat să aprobe emiterea de diplome pentru activități desfășurate ilegal, deoarece o astfel de aprobare ar însemna că organul de specialitate al administrației publice centrale în domeniul învățământului confirmă o fraudă organizată de o instituție de învățământ superior.
Conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare - „Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competența instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației și Cercetării."
Precizează că actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Aceste acreditări/autorizări provizorii sunt aprobate prin hotărâri de guvern care se actualizează anual.
Nu pot fi recunoscute acte de studii eliberate în mod nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale.
Prin Legea nr.443/2002 au fost stabilite în sarcina Universității S. Haret o . obligații, pe care aceasta nu le-a respectat. La art.3 din Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret" din București se statuează:
„După . prezentei legi în structura Universității „S. Haret" din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.""
Deci, chiar în legea de înființare a acestei instituții de învățământ superior se menționează faptul că în structura Universității „S. Haret" din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
II. Pe de alta parte. Legea nr. 84/1995, la art.103, alin. 2 prevede: „Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi."
Astfel, este evident faptul că U. „S. Haret” a încălcat cu bună știință legea atunci când a organizat studii la forme de învățământ pentru care nu avea autorizare provizorie sau acreditare.
Modalitatea de acreditare și autorizare a instituțiilor de învățământ superior a fost reglementată prin Legea nr. 88/1993 și, ulterior, prin OUG nr. 75/2005, cu modificări și completări ulterioare.
De asemenea, H.G. nr.1011/2001 prevede la capitolul IV, art.l7, faptul că „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată."
Nu trebuie confundată vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță (ID) în specializările autorizate sau acreditate cu dreptul de a organiza școlarizarea la forma de învățământ ID. Dreptul de a putea organiza școlarizarea incumbă obligația parcurgerii procedurii de autorizare/acreditare pentru aceste programe.
Legiuitorul a statuat în sensul că formele FR si ID se organizează doar de acele facultăți care au cursuri la „zi", respectiv că nu pot fi organizate cursuri la ID si FR daca universitatea respectivă nu are organizate si cursuri la zi la disciplina respectivă.
Aceste prevederi legale nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune, în conformitate cu prevederile OUG 75/2005 și HG nr.1418/2006 procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării acestor forme de învățământ. Ulterior procedurii descrise mai sus specializările care sunt autorizate/acreditate se supun aprobării prin hotărâre de guvern.
Conform prevederilor legale formele de învățământ cu frecvență redusă și la distanță trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Prin urmare nici o instituție nu este îndreptățită să înmatriculeze, să elibereze diplome, să desfășoare procesul de învățământ pentru formele de învățământ care nu au parcurs etapele obligatorii ale acreditării și autorizării provizorii.
III. M.E.N. nu poate fi obligat să emită formulare tipizate pentru diplome sau să recunoască o diplomă dacă specializările urmate nu s-au desfășurat conform prevederilor legale, respectiv dacă în urma verificărilor se constată că forma de învățământ și specializarea urmate nu existau.
In acest caz nu se poate vorbi de „absolvenți", deoarece această calitate o au doar persoanele care au urmat specializări și forme de învățământ care respectă prevederile legale.
Nu se poate imputa M.E.N. că au fost urmate cursuri fără să existe autorizare de funcționare provizorie pentru specializarea și forma de învățământ urmată din anul înscrierii reclamanților la acestea, respectiv 2004, până în anul finalizării (2009), iar instanța nu se poate pronunța în afara cadrului legal.
De asemenea, nu se poate vorbi de o culpă a M.E.N. în organizarea de către USH a unor specializări și forme de învățământ nelegale.
Unicul responsabil pentru desfășurarea activității de învățământ este Instituția de învățământ superior, în speță USH. U. „S. Haret" are culpa EXCLUSIVĂ de a fi organizat „cursuri" fără respectarea legii, cu unicul scop de a încasa taxe de școlarizare de la cât mai mulți „studenți".
Este inadmisibil ca în urma unei activități desfășurate cu bună știință de USH în afara cadrului legal să se impună în sarcina M.E.N. recunoașterea unor diplome pentru a se acoperi activitățile desfășurate în afara legii de această instituție de învățământ superior.
În drept, a invocat Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Legea nr. 288/2004, O.U.G. nr.75/2005.
Analizând sentința prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Reclamantul este absolvent al Universității S. Haret, Facultatea de D. și Administrație Publică din București, forma de învățământ ID, promoția iulie 2009, titular al adeverinței nr. 3268/09.07.2009 obținând titlul de licențiat în D..
În această calitate s-a adresat intimatei U. “S. Haret” cu cererea de eliberarea a diplomei de licență.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de maximum 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului - chemat în garanție M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției anului 2009. Intimatul-chemat în garanție a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
Curtea constată că recursul formulat este întemeiat, în acest sens urmând a avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție – Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă. Astfel, în motivarea soluției de principiu de mai sus, instanța supremă a făcut trimitere la jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012 ale ICCCJ-SCAF.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție, care chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificare a practicii judiciare.
Prin aceste decizii de speță s-a statuat, în mod constant, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
În consecință, ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum reclamantei i-a fost eliberată adeverință de licențiată, necontestată, aceasta are dreptul la a-i fi eliberată diploma de licențiată și suplimentul de diplomă, cererea de chemare în judecată fiind întemeiată, revenind M. Educației Naționale obligația să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru partea reclamantă, respectiv pârâtei U. S. Haret obligația de eliberare în favoarea părții reclamante a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă.
De altfel, necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, soluție orientată înspre finalitatea asigurării caracterului efectiv și concret al dreptului invocat de absolvenții universității în discuție, rezultă și din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României, în care s-au reținut următoarele:
„37. (…), divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, a nu constata incidența rațiunilor pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul securității juridice care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar, ar avea drept consecință inerentă, prin generarea unei jurisprudențe neunitare la nivelul situației absolvenților universității în discuție, o aplicare și interpretare diferită a acelorași norme legale în situații similare.
În plus, Curtea de Apel mai reține că în cauza D. împotriva România, hotărârea din 21 februarie 2008, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut prin prisma jurisprudenței divergente a instanțelor interne o încălcare a art. 14 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, arătând că «37. În lumina articolului 14 din Convenție, o discriminare constată în a trata în mod diferit, cu excepția justificării obiective și raționale, persoane aflate în situații comparabile. (…) lista pe care o cuprinde articolul 14 are un caracter exemplificativ și nu limitativ.». Cum articolul 14 din Convenție, drept subiectiv substanțial, nu are o existență independentă în sistemul de protecție european a drepturilor și libertăților fundamentale pe care aceasta îl instituie, ci trebuie invocat prin raportare la acestea, Curtea reține că prin art. 2 din Primul Protocol adițional la Convenție s-a consacrat și dreptul la instruire.
În acest context, dată fiind și jurisprudența citată mai sus a instanței supreme, constatând incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se impune admiterea recursului și modificarea în totalitate a sentinței recurate în sensul: admiterii în parte a acțiunii și obligării pârâtei U. “S. Haret” la emiterea diplomei de licență și a suplimentului la aceasta.
Se mai reține de către Curte că reclamantul a chemat în judecată, ca pârât și MEN pentru a fi obligat acesta la îndeplinirea atribuțiilor legale pe care le are în speță.
Pârâtul amintit nu este legat însă de reclamant prin vreun raport juridic care să justifice calitatea procesuală activă a acestuia. Singurul titular al dreptului subiectiv de a solicita MEN îndeplinirea acestei obligații este U. S. Haret, căreia îi incumbă obligația de a elibera diploma, după obținerea tipizatului, obligația pârâtei fiind deci subsidiară.
Ca atare, Curtea va admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, în ceea ce privește cererea de obligare a MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE la a aproba tipărirea formularelor tipizate și îl va respinge în consecință.
Întrucât obligația Universității nu poate fi dusă la îndeplinire, deoarece intimatul-chemat în garanție M. Educației Naționale refuză tipărirea formularelor tipizate necesare, deși pârâta a emis reclamantului adeverința că este licențiat și, prin urmare, poate pretinde eliberarea diplomei de licență, iar, în cauză, există o interdependență între cele două obligații menționate în cererea introductivă, în raport de competența fiecărei autorități, se va admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. “S. Haret” și va fi obligat M. Educației Naționale (fost MECTS) să aprobe tipărirea formularelor tipizate.
Față de admiterea acestei cereri, va fi obligat chematul în garanție la plata către pârâta USH a sumei de 624,3 lei, cheltuieli de judecată aferente fondului, constând în onorariu avocat fond (620 lei) și taxă judiciară de timbru și timbru judiciar (4,3 lei).
Se va respinge, ca neîntemeiată, cererea intimatei-pârâte U. S. HARET de obligare a MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE la plata cheltuielilor de judecată în recurs, întrucât fundamentul acordării cheltuielilor o constituie culpa procesuală. Or, în speță, s-a admis recursul reclamantului, prin urmare căzuți în pretenții sunt ambii intimați, USH și MEN. Iar, admiterea cererii de chemare în garanție nu poate reprezenta un motiv al acordării cheltuielilor de judecată și din calea de atac a recursului (onorariu avocat), dat fiind că este vorba despre o situație deosebită, un caz particular de chemare în garanție, după cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. M. împotriva sentinței civile nr. 636/30.01.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și cu intimatul-pârât-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului pe capătul 2 de cerere și îl respinge ca atare.
Admite în parte acțiunea reclamantului.
Obligă pârâta U. „S. Haret” București la emiterea în favoarea reclamantului a diplomei de licență și a suplimentului la aceasta.
Admite cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. „S. Haret” București.
Obligă chematul în garanție, M. Educației Naționale (fost MECTS), să aprobe tipărirea formularelor tipizate în termen de 30 zile de la pronunțare.
Obligă chematul în garanție la plata sumei de 624,3 lei, cheltuieli de judecată aferente fondului către intimata-pârâta USH.
Respinge cererea intimatei-pârâte USH de obligare a chematului în garanție la plata cheltuielilor de judecată în recurs, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. M. E. P. S. V. R. M.
GREFIER
M. I.
Red. și tehnored. jud. SP/2 ex./28.11.2014
Jud. fond S. D. – Tribunalul București – Secția a II-a C.
| ← Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Hotărâre din... | Cetăţenie. Decizia nr. 68/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
