Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 1842/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1842/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 1650/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1842
Ședința publică de la 10 Iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: S. O.
GREFIER: F. V. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat de procuror Băjenar A..
Pe rol se află soluționarea cauzei privind acțiunea formulată de reclamantul D. A. în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI, având ca obiect „Lititgiu privind regimul străinilor”.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică de la 02.06.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă când, Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 10.06.2014, când a reținut următoarele:
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal la data de 12.03.2014 reclamantul D. A. a formulat contestație împotriva refuzului acordării dreptului de ședere pe termen lung, comunicat la data de 19.02.2014 prin adresa nr._/S2/BF din 05.02.2014, pe care il consideră nelegal si netemeinic, solicitand admiterea contestației formulate, anularea adresei nr._/S2/BF din 05.02.2014 prin care i-a fost respinsa cererea de acordare a dreptului de ședere pe termen lung in România si, in consecința, sa dispuneți admiterea cererii de acordare a dreptului de ședere pe termen lung in România.
În motivarea cererii a învederat că este cetățean turc, fiind născut in Turcia, la data de 01.04.1966. Incepand cu anul 1997 i-a fost acordat dreptul de ședere temporara in România, pentru diferite perioade de timp, ultima dată pentu 3 ani.
Prin cererea înregistrata la Serviciul pentru Imigrări Constanta a solicitat acordarea dreptului de ședere pe termen lung in România, cererea sa fiind respinsa in temeiul art.71 alin.l lit.f din Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor in România, republicata, cu modificările si completările ulterioare, motivând ca sunt un pericol pentru ordinea publică și siguranța națională a României.
Consideră că refuzul acordării dreptului de ședere pe termen lung in România, comunicat de intimata la data de 19.02.2014, prin adresa nr._/S2/BF din 05.02.2014 este neteminic si nelegal, având in vedere următoarele:
-Potrivit art.71 alin.l din OUG nr. 194/2002 republicată cu modificările și completările ulterioare, dreptul de ședere permanenta se acorda străinilor prevăzuți la art. 70 alin. (1), respectiv, străinilor titulari ai unui drept de ședere, daca îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a)au avut o ședere continua si legala pe teritoriul României in ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, astfel: (i) șederea va fi considerata continua atunci cand perioada de absenta de pe teritoriul României este mai mica de 6 luni consecutive si nu depășește in total 10 luni; ii) șederea va fi considerata legala atunci cand împotriva străinului nu a fost dispusa nicio măsura de îndepărtare de pe teritoriul național; (iii) la stabilirea perioadei de ședere continua si legala se ia in calcul jumătate din perioada de ședere in scop de studii; (iv) la stabilirea perioadei de ședere continua si legala nu se ia in calcul șederea conferita de viza diplomatica sau de serviciu si nici șederea obținută pentru desfășurarea de activități ca lucrator sezonier;
b)fac dovada deținerii mijloacelor de întreținere la nivelul salariului minim net pe economie, cu excepția străinilor membri de familie ai cetățenilor romani;
c)fac dovada asigurării sociale de sănătate;
d)fac dovada deținerii legale a spațiului de locuit, in condițiile legii;
e)cunosc limba romana cel puțin la un nivel satisfăcător;
f)nu prezintă pericol pentru ordinea publica si siguranța naționala.
Pârâtul I. G. Pentru Imigrări, in mod eronat a respins cererea formulată pentru motivul prevăzut la lit.f din articolul menționat, si anume „ca prezintă pericol pentru ordinea publica si siguranța naționala".
A învederat că nu are cazier judiciar, fiscal, alte motive nu există pentru a fi considerat pericol public sau pentru motive de siguranță națională . A mai solicitat instanței să pună în vedere pârâtului să depună la dosar toate actele ce au stat la baza respingerii cererii sale inclusiv cele care nu au caracter public fiind clasificate .
A mai arătat că paratul nu isi motivează decizia prin care i-a refuzat dreptul de ședere de lunga durata sub aspectul „pericolului" concret, real și efectiv pentru ordinea publica si siguranța naționala, sub ce forma prin săvârșirea unor astfel de fapte precum cele ce ar putea fi înscrise in cazierul judiciar reprezint un „pericol" pentru valorile sociale menționate, in condițiile in care instanța de judecata ar trebuie să aibă acces deplin la aceste înscrisuri, conform Deciziei CEDO Kaya contra România .
In condițiile in care ar fi considerat existenta vreunui pericol pentru ordinea publica, consideră că ar fi fost condamnat, instanța penala ar fi dispus executarea pedepsei într-un loc de detenție, aspect ce conduce la nelegalitatea măsurii dispuse de parata prin decizia contestata.
In ceea ce privește pericolul la adresa siguranței naționale, a menționat ca nu se află sub incidența dispozițiilor Legii nr.51/1991 privind siguranța naționala a României pentru a fi considerat ca reprezintă pericol la adresa siguranței naționale, sub acest aspect decizia paratului fiind, în opinia sa, nelegala.
F. de cele menționate a solicitat instanței admiterea contestației, sa constatate nelegalitatea si netemeinicia refuzului acordării dreptului de ședere pe termen lung, sa constatate ca sunt indeplinite condițiile legale pentru acordarea dreptului de ședere pe termen lung in România si, in consecința, sa dispună admiterea cererii de acordare a dreptului de ședere pe termen lung in România.
In drept, și-a întemeiat cererea pe disp. art.70 si urm. OUG nr. 194/2002 republicată cu modificările și completările ulterioare privind regimul străimilor în România.
In probatiune, solicitam încuviințarea probei cu înscrisuri. In cadrul acestei probe va solicit sa dispuneți atașarea dosarului ce a stat la baza emiterii adresei nr._/S2/BF din 05.02.2014.
Pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pentru următoarele motive:
La data de 11.09.2013, cetățeanul turc D. A. s-a adresat instituției pârâte solicitând acordarea dreptului de ședere pe termen lung în România. în prezent, cel în cauză are reglementat dreptul de ședere temporară pe teritoriul României, pentru desfășurarea de activități comerciale până la data de 01.03.2016.
După studierea documentației depuse în susținerea solicitării sale, precum și din verificările efectuate, Comisia constituită la nivelul instituției a propus respingerea cererii formulate, în temeiul art. 71 alin.i lit.f din O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România.
La baza măsurii contestate au stat informațiile transmise de transmise de Serviciul Român de Informații prin adresa nr._/28.10.2013 (document secret de stat, nivelul strict secret) și de Direcția Generală de Informații și Protecție Internă din cadrul Ministerului Administrației și Internelor prin adresa nr.S/_/19.11.2013 (clasa de secretizare secret de serviciu), din care rezultă că cetățeanul străin prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională a României.
Astfel, în raport de informațiile transmise de Serviciul Român pentru Informații și de Direcția Generală de Informații și Protecție Internă, I. G. pentru Imigrări nu putea soluționa pozitiv cererea de acordare a dreptului de ședere permanentă pe teritoriul României.
În cazul de față informațiile care au stat la baza actului administrativ contestat au caracter clasificat, clasa secret de stat, nivelul strict secret și clasa secret de serviciu, astfel încât acestea nu puteau fi comunicate străinului, care nu este o persoană autorizată pentru a avea acces la informațiile secret de stat, așa cum prevede Legea nr.182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și H.G. nr.585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.
Pentru considerentele expuse anterior si in conformitate cu dispozițiile art. 294 pct. 2 din N.C.pr.civ., aceste documente având caracter clasificat, nu pot fi depuse la dosarul cauzei nici în întregime nici în parte, ci vor fi puse la dispoziția completului de judecată, prin compartimentul documente clasificate al instanței, spre a fi consultate, cu respectarea prevederilor Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate și ale H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.
Deși existența unui pericol pentru ordinea publică și siguranța națională constituie un motiv de respingere atât a cererilor de acordare a dreptului de ședere temporară cât și a cererilor de ședere permanentă, între cele două instituții există diferențe semnificative.
Șederea temporară se acordă pe perioade limitate de timp, străinii fiind nevoiți să solicite prelungirea dreptului de ședere pe teritoriul României la expirarea perioadei pentru care le-a fost acordat acest drept, în caz contrar fiind obligați să părăsească țara înainte de expirarea dreptului de ședere acordat anterior (art. 11 din O.U.G. nr. 194/2002).
Statutul de cetățean cu drept de ședere permanentă se acordă pe perioadă nedeterminată (art. 70 alin. 1 din O.U.G. nr. 194/2002), iar odată acordat, permite străinului să-și stabilească domiciliul în România, acesta având doar obligația de a-și reînnoi permisul de ședere din 5 în 5 ani, pe baza dovezii deținerii spațiului de locuit pentru adresa unde va avea stabilit domiciliul.
Titularii unui drept de ședere pe termen lung beneficiază, în condițiile legii, de tratament egal cu cetățenii români, așa cum este prevăzut la art. 75 din O.U.G. nr. 194/2002. Titularul unui permis de ședere permanentă pe teritoriul României, în calitatea sa de stat membru U.E. poate intra și rămâne până la 90 de zile în orice stat membru U.E. fără obligativitatea obținerii în prealabil a unei vize de intrare, adică fără ca autoritățile statului respectiv să mai procedeze la vreo verificare, deși altfel cetățenii statelor terțe sunt supuși unor verificări amănunțite.
Statutul de cetățean străin cu drept de ședere permanentă în România este cel mai apropiat de statutul de cetățean român, fiind de fapt ultima etapă înainte de obținerea cetățeniei române.
Prin urmare, apare ca firesc faptul ca obținerea dreptului de ședere permanentă să fie condiționată de îndeplinirea unor cerințe mult mai stricte decât cele cerute pentru obținerea dreptului de ședere temporară. Este evident că existența unui pericol pentru ordinea publică și siguranța națională poate fi de natură să împiedice acordarea dreptului de ședere permanentă chiar dacă nu împiedică acordarea dreptului de ședere temporară.
Gradul de pericol pentru ordinea publică și siguranța națională se apreciază de organele competente în domeniu, care au la îndemână mai multe măsuri ce pot fi dispuse față de un cetățean străin. Astfel, pentru motive ce țin de ordinea publică și siguranța națională, prevederile legale oferă posibilitatea de a dispune împotriva unui străin de la refuzul acordării vizei de intrare, nepermiterea intrării, acordarea deciziei de returnare, instituirea interdicției de intrare în țară, refuzul acordării dreptului de ședere permanentă până la declararea ca indezirabil a acestuia, toate în funcție de gradul de pericol social pentru ordinea publică și siguranța națională pe care un străin îl prezintă.
Astfel, faptul că cetățeanul străin este beneficiarul unui drept de ședere temporară este o condiție necesară dar nu și suficientă pentru obținerea dreptului de ședere permanentă. Statul este liber să decidă în conformitate cu legea și pe cale administrativă cu privire la șederea unui străin pe teritoriul său. Acesta este un atribut ce decurge din principiul suveranității, principiu consfințit de art. 1 alin. 1 din Constituția României și care constituie fundamentul actualei ordini juridice internaționale.
Ordinea publică reprezintă starea de legalitate, de echilibru și pace, corespunzătoare unui nivel socialmente acceptabil de respectare a normelor legale și de comportament civic, care permit exercitarea drepturilor și libertăților constituționale precum și funcționare structurilor specifice statului de drept.
Asigurarea ordinii publice se realizează prin asigurarea unui climat social firesc, optim, de siguranță și securitate publică și cuprinde măsurile ce se întreprind pentru respectarea legalității, prevenirea și descurajarea unor acțiuni care vizează funcționarea normală a instituțiilor statului, pentru protejarea și respectarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor și a celorlalte valori supreme ale statului român.
Referitor la noțiunea de securitate națională, aceasta are o cuprindere mai largă și reprezintă starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție.
Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României stabilește prin art.3 care sunt amenințările la adresa securității naționale, acțiunile descrise vizând o stare de pericol potențial, o primejdie, un posibil eveniment cu urmări grave, iar pentru aceasta nu este necesară săvârșirea unor fapte penale, ori să intervină vreo condamnare a persoanelor care desfășoară respectivele activități.
Totodată, a menționat că refuzul acordării dreptului de ședere permanentă nu are nici un efect în ceea ce privește dreptul de ședere temporară, așa cum este prevăzut de art. 74 alin. 4 din O.U.G. nr. 194/2002 potrivit căruia refuzul acordării dreptului de ședere permanentă nu produce efecte juridice asupra dreptului de ședere al titularului cererii".
În consecință, a învederat că refuzul acordării dreptului de ședere pe termen lung în România este legal și temeinic.
În drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile OUG nr. 194/2002.
Pârâta legal citată s-a prezentat în fața instanței și a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, arătând că actul administrativ a cărui anulare se solicită este legal și temeinic întocmit, având la bază informațiile transmise de către Serviciul Român de Informații prin adresa nr_/28.10.2013, document secret de stat, nivelul strict secret și de către Direcția Generală de Informații și Protecție Internă din cadrul MAI prin adresa nr S/_/19.11.2013,clasa de secretizare secret de serviciu, din care rezultă că cetățeanul străin prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională a României.
Prin adresa_/30.05.2014 a Serviciului Român de Informații înregistrată sub numărul_/30.05.2014 la C. de Informații Clasificate al Curții de Apel București au fost depuse înscrisurile cu caracter „ strict secret” aferent care au fundamentat emiterea actului administrativ a cărui anulare se solicită.
Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
Analizând probele administrate în cauză curtea reține că cererea reclamantului este neîntemeiată,urmând a fi respinsă ca atare.
Astfel, prin adresa nr_/S2/BF/5.02.2014 emisă de către I. G. pentru Imigrări –Direcția Migrație cererea reclamantului D. A. pentru acordarea dreptului de ședere pe termen lung în România depusă la Serviciul pentru Imigrări al Județului C. a fost respinsă în temeiul art 71 alin 1 litera f din OUG 194/2002 întrucât prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.
Prin adresa nr_/S2/BF/5.02.2014 emisă de către I. G. pentru Imigrări –Direcția Migrație s-a învederat faptul că refuzul acordării dreptului de ședere permanentă nu produce efecte juridice asupra dreptului de ședere al titularului cererii.
Potrivit art 71 alin 1 din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România:
(1) Dreptul de ședere pe termen lung se acordă străinilor prevăzuți la art. 70 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) au avut drept de ședere temporară sau au beneficiat de protecție internațională pe teritoriul României, în mod continuu în ultimii 5 ani anteriori depunerii cererii, astfel:
(i) în această perioadă nu au absentat de pe teritoriul României mai mult de 6 luni consecutive și nu depășesc 10 luni de absență în total;
(ii) în această perioadă împotriva străinului nu a fost dispusă nicio măsură de îndepărtare de pe teritoriul național;
(iii) la stabilirea acestei perioade se iau în calcul jumătate din perioada de ședere în scop de studii;
(iv) la stabilirea acestei perioade nu se iau în calcul dreptul de ședere conferit de viza de scurtă ședere, viza diplomatică sau de serviciu și nici dreptul de ședere obținut pentru desfășurarea de activități ca lucrător sezonier;
(v) această perioadă se reduce la 4 ani, în cazul beneficiarilor protecției internaționale în România care participă activ la viața economică, socială și culturală a societății românești, inclusiv ca urmare a parcurgerii programelor de integrare prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 44/2004 privind integrarea socială a străinilor care au dobândit o formă de protecție sau un drept de ședere în România, precum și a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European, aprobată cu modificări prin Legea nr. 185/2004, cu modificările și completările ulterioare;
(vi) această perioadă se reduce la jumătate, în cazul beneficiarilor protecției internaționale în România căsătoriți de cel puțin 5 ani cu un cetățean român;
(vii) această perioadă se calculează începând cu data depunerii cererii în baza căreia s-a acordat protecție internațională în România, în cazul beneficiarilor protecției internaționale;
b) fac dovada deținerii mijloacelor de întreținere la nivelul salariului minim net pe economie, cu excepția străinilor membri de familie ai cetățenilor români;
c) fac dovada asigurării sociale de sănătate;
d) fac dovada deținerii legale a spațiului de locuit, în condițiile legii;
e) cunosc limba română cel puțin la un nivel satisfăcător;
f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională.
Raportând prevederile legale menționate anterior la situația de fapt care rezultă din înscrisurile clasificate secret de stat, nivelul „strict secret”depuse prin adresa_/30.05.2014 a Serviciului Român de Informații înregistrată sub numărul_/30.05.2014 la C. de Informații Clasificate al Curții de Apel București în conformitate cu prevederile cuprinse în Legea Nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecția informațiilor clasificate curtea reține că înscrisurile menționate anterior fac dovada faptului că cetățeanul străin prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională în accepțiunea prevederilor art 71 alin 1 litera f din OUG 194/2002, motiv pentru care instanța va respinge cererea ca neîntemeiată.
Curtea reiterează situația de fapt premisă din prezenta cauză, și anume aceea că din datele comunicate de Serviciul Român de Informații, clasificate secret de stat de nivel „strict secret” la C. Informații Clasificate al Curții de Apel București în conformitate cu prevederile cuprinse în Legea Nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecția informațiilor clasificate rezultă că cetățeanul străin prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională în accepțiunea prevederilor art 71 alin 1 litera f din OUG 194/2002.
În acest context curtea reține că respingerea cererii pentru acordarea dreptului de ședere pe termen lung în România depusă de reclamant la Serviciul pentru Imigrări al Județului C. în temeiul art 71 alin 1 litera f din OUG 194/2002 ,cu consecințele legale aferente, reprezintă o măsură prevăzută de lege, are la bază un scop legitim și reprezintă o măsură necesară într-o societate democratică.
Curtea reține că prevederile art 71 din OUG 194/2002 privind regimul străinilor în România în baza cărora poate dispune respingerea cererii pentru acordarea dreptului de ședere pe termen lung în România în temeiul art 71 alin 1 litera f din OUG 194/2002 îndeplinesc cerințele de accesibilitate și previzibilitate întrucât prevăd în mod expres faptul că respingerea acestei cereri este o măsură care se dispune împotriva unui străin care prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională în accepțiunea prevederilor art 71 alin 1 litera f din OUG 194/2002 .
În ce privește cerința legii de a avea un caracter previzibil curtea învederează că reclamantul a avut posibilitatea de a aduce în favoarea acestuia toate probele care se circumscriu dreptului la apărare.
Cu privire la previzibilitate legii în cauza Ahmed împotriva României, CEDO a reamintit că este evident că, în contextul specific al măsurilor referitoare la securitatea națională, cerința previzibilității nu poate fi aceeași ca în numeroase alte domenii (Leander împotriva Suediei, 26 martie 1987, pct. 51,. nr. 116 și Al-Nashif împotriva Bulgariei, nr._/99, pct. 121, 20 iunie 2002).
În cauzele Kaya împotriva României și L. împotriva României, Curtea a stabilit că a fost încălcat art. 1 din Protocolul nr. 7 la convenție, deoarece autoritățile nu le-au furnizat reclamanților nici cel mai mic indiciu cu privire la faptele de care erau învinuiți și, pe de altă parte, deoarece parchetul nu le-a comunicat ordonanțele adoptate împotriva lor în timp util.
În cauzele menționate anterior CEDO învederat că instanța s-a limitat la o examinare pur formala a ordonanței parchetului, fără sa treacă de afirmațiile acestuia pentru a verifica daca reclamantul prezenta într-adevăr un pericol pentru siguranța națională sau pentru ordinea publica. În cele doua cauze citate anterior, Curtea a constatat ca ingerința în viața privata a reclamanților nu era prevăzută de „o lege” care sa răspundă cerințelor Convenției, întrucât reclamantul nu a beneficiat, nici in fata autoritatilor administrative, nici în fata curții de apel, de nivelul minim de protecție împotriva caracterului arbitrar al autorităților.
Or, această situație de fapt întâlnită în cauzele Kaya împotriva României și L. împotriva României nu se întâlnește în prezenta cauză .
În prezenta cauză reclamantul a luat cunoștință de înscrisurile depuse la dosarul cauzei ,iar din cuprinsul actelor menționate anterior rezultă obiectul măsurii care se solicită a fi luat împotriva reclamantului, precum și descrierea faptelor care i se impută acestuia, respectiv faptul că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică și siguranța națională în accepțiunea prevederilor art 71 alin 1 litera f din OUG 194/2002 .
Pe de altă parte, actul administrativ privind respingerea cererii pentru acordarea dreptului de ședere pe termen lung în România depusă de reclamant în temeiul art 71 alin 1 litera f din OUG 194/2002 este supus cenzurii unei instanțe de judecată care se bucură garanțiile de obiectivitate și imparțialitate prevăzute de art 6 din CEDO,iar controlul instanței de judecată asupra sesizării cu care a fost învestită este unul total și efectiv,curtea dispunând luarea măsurii în condiții de contradictorialitate cu ascultarea tuturor părților și cu respectarea dreptului la apărare al acestora și procedând la o analiză proprie a tuturor probelelor administrate în cauză.
În orice caz, înainte de orice analiză pentru a verifica dacă măsura Este necesară într-o societate democratică potrivit criteriile definite în Hotărârea Boultif și revizuite în Cauza Uner CEDO a reamintit principiul în temeiul căruia orice persoană care face obiectul unei măsuri întemeiate pe motive de siguranță națională trebuie să aibă garanții împotriva caracterului arbitrar. Aceasta trebuie, mai ales, să aibă posibilitatea de a solicita controlul măsurii în litigiu de către un organ independent și imparțial, competent să analizeze toate problemele pertinente de fapt și de drept, pentru a se pronunța cu privire la legalitatea măsurii și pentru a sancționa un eventual abuz al autorităților. În fața acestui organ de control, persoana în cauză trebuie să beneficieze de o procedură contradictorie pentru a-și putea prezenta punctul de vedere și a contesta argumentele autorităților (Al-Nashif împotriva Bulgariei, nr. 50.963/99, pct. 123-124, 20 iunie 2002).
Or ,modalitatea de desfășurare a procedurii judiciare care a condus la respingerea prezentei cereri de chemare în judecată oferă reclamantului toate garanțiile procedurale statuate în jurisprudența CEDO menționată anterior.
De altfel, reclamantul a avut posibilitatea să își angajeze un avocat care să dețină certificat ORNIS și care să poată lua cunoștință documentele clasificate secret de stat de nivel „strict secret” la C. Informații Clasificate al Curții de Apel București în conformitate cu prevederile cuprinse în Legea Nr. 182 din 12 aprilie 2002 privind protecția informațiilor clasificate .
Pentru aceste motive curtea va respinge cererea ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamantul D. A., cu domiciliul în C., .. 10, județ C. în contradictoriu cu pârâtul I. G. PENTRU IMIGRĂRI, cu sediul în București, . C., nr. 15A, sector 5, ca neîntemeiată
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. O. F. V. M.
Red OS
| ← Pretentii. Decizia nr. 8253/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1502/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
