Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3668/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3668/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 42428/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 3668
Ședința publică de la 12.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE N. V.
JUDECĂTOR I. M. C.
JUDECĂTOR S. O.
GREFIER M. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 6 BUCUREȘTI REPREZENTATĂ PRIN DGFPMB, împotriva sentinței civile nr. 3364/11.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ CA/2012, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. N. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal-taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că, la data de 12.05.2014, la serviciul registratură, intimata-reclamantă a depus concluzii scrise, într-un singur exemplar, după care:
Curtea, în baza art. 104 alin. 13 din Hotărârea nr. 387/22.09.2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești cu modificările și completările ulterioare, dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Curtea, având în vedere solicitarea recurentelor-pârâte de judecare a cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra fondului recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, sub nr._ CA/2012, în data de 2.11.2012, reclamanta A. N. a chemat in judecata pe paratii parata ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 6 solicitand instantei anularea deciziei privind taxa de emisii poluante nr._/5.10.2012 si obligarea paratei la restituirea sumei achitate cu titlu de taxa de poluare in cuantum de 5258 lei si a dobanzii legale aferente, cu plata cheltuielilor de judecata.
Prin Sentința civilă nr. 3364/11.06.2013, Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei AFP Sector 6, ca neîntemeiată; a admis cererea; a dispus anularea deciziei nr._/05.10.2012 privind stabilirea taxei de emisii poluante, ca nelegală; a obligat pârâta la restituirea sumei de 5258 reprezentând contravaloarea taxă poluare cu dobânda aferentă; a admis cererea de chemare în garanție a AFM; a obligat chemata în garanție către pârâta la plata sumei de 5258 lei reprezentând taxă emisii poluante; a obligat pârâta la 1046 lei cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând taxă timbru, timbru judiciar și onorariu avocat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, potrivit contractului de vanzare cumparare al unui vehicul utilizat din 7.09.2012 reclamanta a dobandit de la I. C., autoturismul marcaOpl, avand data primei inmatriculari la data de 4.04.2007, categorie auto M1, Norme de poluare E4, cu . de identitate J298909, serie sasiuWOLOXCE_, an de fabricatie 2007.Vanzatorul I. C., potrivit facturii fiscale depusa la dosar, a dobandit vehiculul din Germania, confor facturii fiscale 2012-0222/14.05.2012.
In vederea inmatricularii pe teritoriul Romaniei a acestui vehicul, reclamanta s-a adresat organului fiscal competent, in speta AFP sector 6, care a emis decizia de calcul a taxa pentru emisii poluante nr._/5.10.2012,, prin care s-a stabilit ca are de achitat suma de 5.258 lei, suma achitata prin chitanta . nr._.
Nemultumita de decizia emisa de parata privind plata taxei de emisii poluante, reclamanta a solicitat, dupa plata, restituirea sumei achitate, initial prin cererea adresata paratei, si ulterior prin prezenta actiune, la instanta de judecata, prin raportare la preved. art. 117 din O.G.92/2003, considerand ca taxa pentru emisiile poluante este nelegal perceputa fata de reglementarile comunitare invocate, si, cu raportare la dispoz. art. 1, art. 8 din L. 554/2004 s-a adresat instantei de judecata.
S-a constatat ca reclamanta a intreprins procedura administrativa prealabila si s-a adresat paratei cu o cerere in vederea restituirii taxei achitate.
Referitor la fondul cauzei, a considerat Tribunalul ca in speta sunt incidente prevederile L. 9/2012 ( care anterior a imbracat forma O.U.G.50/2008).
Problema de drept dedusa judecatii este daca taxa pentru emisii poluante stabilita de dispozitiile L. 9/2012 este legal perceputa de catre statul roman, in conditiile aderarii Romaniei la spatiul comunitar.
Asa cum rezulta din cuprinsul prev. art. 4 al. 1 din L. 9/2012, reclamantul are obligatia de a achita taxa pentru emisiile poluante reglementata, taxa care se face venit la fondul pentru mediu si se gestioneaza de Administratia F. pentru Mediu.
Tribunalul a considerat că refuzul pârâtei de restituire asumei incasate cu titlu de taxa de emisii poluante este nejustificat.
Astfel, potrivit art. 4 din L. 9/2012, ,,
(1) Obligatia de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia inscrierii in evidentele autoritatii competente, potrivit legii, a dobandirii dreptului de proprietate asupra unui vehicul de catre primul proprietar din Romania si atribuirea unui certificat de inmatriculare si a numarului de inmatriculare;
b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri prevazute la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul auto national a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto national, i s-a restituit proprietarului platitor valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.”
Astfel, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art. 4 lit. a, fără ca textul să facă distincția nici între autovehiculele produse in România și cele în afara acesteia, nici între autovehiculele noi și cele second - hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 13 .01. 2012, rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autovehiculele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate în țara.
In consecinta, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . prevederilor L. 9/2012.
Așadar, legiuitorul a reglementat, . ca taxa de poluare, sub denumirea ,,taxa pentru emisiile poluante”, al cărei scop este, în principiu, concret - `poluatorul plătește` -, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Potrivit dispozitiilor constituționale sus aratate, și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre ale Uniunii Europene de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de emisii poluante contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile art. 2 al. 1 lit. l din L. 9/_, a reținut Tribunalul ca, taxa pentru emisiile poluante, este definita de legiuitor ca fiind ,,l) taxa – reprezinta suma datorata de catre contribuabil pentru emisiile poluante provenite de la autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 si N1, N2, N3”.
In chiar preambului acestei legi, se mentioneaza ca taxa pentru emisiile poluante este chiar noua taxa de poluare, si, in cuprinsul acesteia nu sunt regasite modificari substantiale ale fostei O.U.G.50/2012 care a reglementat vechea taxa de poluare, in prezent suspendata de la aplicare.
Coroborand prevederile legale in vigoare cu normele europene, rezultă că pentru un autovehicul produs în România sau în alte state membre UE, nu trebuie sa se perceapa o noua tax, independent de denumirea acesteia, ( taxa de poluare, sau taxa pentru emisiile poluante), dacă a fost anterior înmatriculat . al Uniunii Europene.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisiile poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
In consecinta, L.9/2012 este deci contrară art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autovehicule second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autovehiculelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Tribunalul a mai remarcat un alt tip de discriminare - între persoanele care au solicitat înmatricularea autovehiculelor anterior datei de 13.01.2012 (respectiv 1.07.2008, conform O.U.G.50/2008) și cele care înmatriculează autovehicule ulterior, doar aceste din urmă persoane plătesc taxa pentru emisiile poluante (respectiv de poluare) deși este evident că poluare deriva de la ambele categorii de autoturisme. Discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pentru emisiile poluante ( respectiv de poluare) de faptul înmatriculării, deși din preambulul L. 9/2012 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, ceea ce implica instituirea unei taxe de emisii poluante ( de poluare) pentru toate autovehiculele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Pe cale de consecință, Tribunalul a constatat că reclamantei in mod nejustificat i s-a perceput taxa pentru emisiile poluante, astfel că este îndeplinit cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Raportat la exceptia lipsei calitatii procesua pasive a paratei Admin. Fin. Publice sector 6, instanta de fond a respins-o, ca neintemeiata, avand in vedere ca acest parat este emitentul deciziei prinvind stabulirea taxei de emisii poluante, iar potrivit chitantei . nr._, reclamantul a achitat ca acest organ fiscal taxa stabilita, astfel ca raportul juridic de drept fiscal este creat intre reclamant si acest parat.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, Tribunalul a admis acțiunea.
A dispus anularea deciziei nr._/05.10.2012 privind stabilirea taxei de emisii poluante, ca nelegală.
A obligat pârâta la restituirea sumei de 5.258 reprezentând contravaloarea taxă emisii poluante cu dobânda aferentă, in temeiul dispoz. art. 124 din OG92/2003, aspect rezultat din din decizia nr. 24/2011 pronuntata de ICCJ in solutionarea recursului in interesul legii .
A admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU.
A obligat chemata în garanție către pârâta la plata sumei de 5.258 lei reprezentând taxă emisii poluante.
In temeiul art. 274 din C., parata find in culpa procesuala, instanta a obligat-o la 1.046 lei cheltuieli de judecată către reclamantă reprezentând taxă timbru ( 43 lei), timbru judiciar (0,3 lei) și onorariu avocat(1000 lei).
Împotriva sentinței civile nr. 3364/11.06.2013 a formulat recurs pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 6 BUCUREȘTI REPREZENTATĂ PRIN DGFPMB, prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate, în principal în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar pe fond ca neîntemeiată.
În motivare arată că prima instanță a apreciat greșit aspectele deduse judecății și a ignorat apărările cuprinse în întâmpinare, în care s-a arătat că cererea este inadmisibilă pe motiv că nu se solicită restituirea în baza art. 117 C.pr.fiscală.
Mai mult, întreaga motivare a primei instanțe se sprijină pe temeiul istoric al încasării taxei de poluare (OUG nr. 50/2008), ceea ce nu conferă legitimitate contestării Legii nr. 9/2012.
În sentință se dezbat în favoarea reclamantului aspecte de drept european, fără ca prima instanță să țină seama de împrejurările că CJUE s-a pronunțat numai în cadrul procedurii preliminare în cauzele T. și N. și, ca atare, nu se poate institui cu putere de lege că taxa colectată în temeiul OUG nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar. Raportat la modul în care s-a pronunțat CJUE în cele două cauze, se impune o analiză pe fiecare caz și nu admiterea acțiunilor, în temeiul discriminării.
Taxa în cauză a fost percepută în temeiul Legii nr. 9/2012, în scopul asigurării protecției mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național. CJUE a statuat în mod constat că Tratatul nu este încălcat prin instituirea unei astfel de taxe în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniul rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
În drept ,sunt invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare la cerea de recurs.
Analizând recursul declarat curtea reține că acesta este nefondat, reținând că prima instanță a procedat la o corectă analiză a compatibilității dispozițiilor din Legea nr. 9/2012 care au instituit taxa pentru emisiile poluante cu dispozițiile art. 110 TFUE, în condițiile în care cererea de chemare în judecată este admisibilă, dovedită fiind formularea cererii administrative de restituire taxei înregistrată la AFP sector 6 București sub nr._/3.10.2012
Prima instanță în mod legal și temeinic a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Financiară a Sectorului 6 București întrucât taxa de primă înmatriculare plătită de reclamant a fost calculată și încasată de către pârâtă în aplicarea prevederilor OUG nr.50/2008 care au instituit taxa de poluare.
Soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei este legală și temeinică întrucât calitatea procesuală pasivă presupune identitate între persoana chemată în judecată și aceea obligată în raportul juridic dedus judecății.
Din această perspectivă, se constată că o astfel de calitate este justificată în privința pârâtei întrucât între aceasta și reclamant există raporturi juridice fiscale urmare a încasării de către pârâtă a taxei de poluare, în temeiul art.2 din O.U.G. nr.50/2008.
Împrejurarea că taxa de poluare se „plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu” (art.5 al.4 din OUG nr.50/2008) si că se ”constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu” (art.1 al.1 din OUG nr.50/2008) nu justifică invocata lipsă de calitate a pârâtei, raportul juridic fiind creat între reclamant și pârâtă iar nu între reclamant și Administrația F. pentru Mediu. Numai parata are posibilitatea de a se regresa impotriva Administrației F. pentru Mediu în cazul obligări sale la restituirea taxei de poluare incasate, intrucit a virat suma respectiva la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu.
Dată fiind Decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, conform căreia procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod, aplicabilă mutatis mutandis și cererilor de restiuire a taxei pentru emisii poluante, rezultă că ÎCCJ a stabilit premisa că restituirea taxei poate fi cerută în baza art. 117 alin. (1) lit. d) Cod de proc. fiscală, în considerarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită (cauza Metallgesellshaft și Hoechst, cauzele reunite C-410/98 și C-397/98).
Pe fond, în conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Reglementarea națională a taxei în cauză, reprezentată de Legea nr. 9/2012, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, taxa nu s-a perceput, deși a fost reglementată prin același act normativ, întrucât dispozițiile legale care prevedeau plata taxei și pentru autovehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național ( art. 2 lit. i) coroborat cu art. 4 alin 2) au fost suspendate de la aplicare prin OUG nr. 1/2012, perpetuându-se astfel situația de discriminare generată de vechea reglementare - OUG nr. 50/2008 și constatată de CJUE în cauzele T. și N.. Astfel, potrivit art. 1 din OUG nr. 1/2012, Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013, iar potrivit art. 2 din același act normativ, (1) Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Reglementată în acest mod, taxa a fost destinată, în continuare, să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Prin urmare, Legea nr. 9/2012 coroborată cu prevederile OUG nr. 1/2012 este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel că refuzul autorității pârâte de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă pentru înmatricularea autovehiculului este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Este esențială în cauză Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Autoritățile statului, ca și instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate să respecte interpretarea Curții.
Prin Ordonanțele din 3 februarie 2014 în cauzele conexate C‑97/13, C. și C‑214/13, C., CJUE, analizând regimul de impozitare instituit prin Legea nr. 9/2012, a reiterat soluția consacrată în hotărârile C-402/09, T. și C-263/10, N. referitoare la incompatibilitatea cu articolul 110 TFUE a unui regim de impozitare prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pe de altă parte, instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24), în speță Legea nr. 9/2012, care a perpetuat aceeași situație discriminatorie constatată în raport cu reglementarea națională anterioară.
Pe de altă parte, instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
De asemenea, în ceea ce privește critica adusă soluției date cererii de obligare la plata dobânzii, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, reclamantul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit (lucrum cessans si damnum emergens).
De asemenea, în ceea ce privește critica adusă soluției date cererii de obligare la plata dobânzii, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, reclamantul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit (lucrum cessans si damnum emergens).
În același sens a hotărât recent Curtea Europeană de Justiție în cauza C‑565/11 (hotărârea din 18.04.2013), arătând că, în cazul dobânzilor cuvenite, “această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia”.
Prin urmare, la chestiunea preliminară cu care a fost sesizată într-o cauză identică de un tribunal din România, Curtea a statuat că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Cât privește posibilitatea conferită de art. 12 din Legea nr. 9/2012 plătitorilor taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008 de a solicita restituirea unei părți din taxă, noua reglementare nu împiedică analiza legalității perceperii taxei de poluare în temeiul OUG nr. 50/2008, conform considerentelor precedente, analiză în baza căreia s-a dispus restituirea taxei.
În același sens a hotărât recent Curtea Europeană de Justiție în cauza C‑565/11 (hotărârea din 18.04.2013), arătând că, în cazul dobânzilor cuvenite, “această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia”.
Prin urmare, la chestiunea preliminară cu care a fost sesizată într-o cauză identică de un tribunal din România, Curtea a statuat că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Cât privește posibilitatea conferită de art. 12 din Legea nr. 9/2012 plătitorilor taxei de poluare conform OUG nr. 50/2008 de a solicita restituirea unei părți din taxă, noua reglementare nu împiedică analiza legalității perceperii taxei de poluare în temeiul OUG nr. 50/2008, conform considerentelor precedente, analiză în baza căreia s-a dispus restituirea taxei.
Pe de altă parte, în cauza C. și C., CJUE a reținut că Legea nr. 9/2012, așa cum a fost amendată prin OUG nr. 1/2012, este, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care are efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Rezultă, astfel, o concluzie general valabilă, în sensul că OUG nr. 50/2008, prin modul în care a fost concepută impunerea taxei de poluare, contravine prevederilor art. 110TFUE.
Cât privește acordarea cheltuielilor de judecată în favoarea reclamantului de către instanța de fond, Curtea constată că s-a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 274 alin. 1 C.proc.civ., pârâta căzând în pretenții față de reclamant. Acordarea cheltuielilor de judecată nu este condiționată de constatarea unei rele credințe sau a exercitării abuzive a drepturilor procesuale de către partea obligată, așa cum susține recurenta, singura condiție cerută de lege pentru acordarea cheltuielilor solicitate și dovedite de reclamant fiind constatarea temeiniciei pretențiilor reclamate.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 6 BUCUREȘTI REPREZENTATĂ PRIN DGFPMB, împotriva sentinței civile nr. 3364/11.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ CA/2012, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. N. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. V. I. M. C. S. O.
GREFIER
M. G.-D.
Red. OS/ 2 ex.
| ← Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 5859/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1812/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
