Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 5859/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5859/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-09-2014 în dosarul nr. 3169/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2013
DECIZIA CIVILĂ NR.5859
Ședința publică din data de 01.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții – reclamanți B. S.-A., CĂPĂTÂNĂ L., C. M.-R., C. N., D. C., D. C., GHIDOVEȚ C., I. C., I. D.-M., L. G., N. E. A., P. B.-F., S. A., T. G. împotriva sentinței civile nr.68/04.02.2014 pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal în dosarul nr._ având ca obiect „refuz acordare drepturi - drepturi bănești”, în contradictoriu cu intimatul - pârât I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE TELEORMAN.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în cadrul listei de amânări fără discuții, se prezintă intimatul-pârât, prin consilier juridic G. P.-V., care depune delegație la dosar, fiind lipsă recurenții-reclamanți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: recursul se află la primul termen de judecată.
La interpelarea instanței, reprezentantul IJP Teleorman arată că se impune amânarea cauzei pentru a se face precizări de către recurenții-reclamanți în ce privește calitatea procesuală. Arată reprezentantul IJP Teleorman faptul că recurenții-reclamanți au solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive fără a indica motivele de fapt și de drept. Precizează că excepția nu a fost soluționată de instanța de fond. Totodată, arată că se poate proba faptul că recurenții-reclamanți nu sunt angajați ai IJP Teleorman, și astfel, susținerile acestora nu sunt conforme cu realitatea. Față de lipsa calității procesuale pasive, consideră IJP Teleorman că se impune respingerea recursului.
Curtea pune în vedere reprezentantului IJP Teleorman faptul că recurenții-reclamanți au criticat soluția din sentința pronunțate în fond, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată, iar nu pentru lipsă calitate procesuală.
Față de motivele invocate de intimatul-pârât, consideră Curtea că nu se impune amânarea cauzei fără discuții, sens în care dispune reluarea acesteia la ordine.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, se prezintă intimatul-pârât, prin consilier juridic G. P.-V., cu delegație la dosar, fiind lipsă recurenții-reclamanți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte chestiuni prealabile de discutat, Curtea acordă cuvântul asupra recursului.
Reprezentantul intimatului-pârât IJP Teleorman solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică. Consideră IJP Teleorman că instanța de fond a detaliat motivele pentru a pronunțat o hotărâre de respingere a acțiunii reclamanților.
În afara celor susținute de IJP Teleorman în fața instanței de fond, reprezentantul intimatului-pârât solicită a se avea în vedere și disp. art.3 și urm. din Legea nr.218/2003, care specifică structura centrală, dar și cele teritoriale fără personalitate juridică. În raport de aceste prevederi, consideră IJP Teleorman faptul că recurenții-reclamanți au solicitat documentație și sume de plată unei alte instituții. Totodată, arată reprezentantul IJP Teleorman faptul că recurenții-reclamanți au făcut referire la cadrul general legislativ, fără a se raporta la actele normative speciale. În plus, arată că recurenții reclamanți nu făcut proba obligației intimatului-pârât de a emite actele solicitate de aceștia, de asemenea, prin răspunsul la întâmpinare nu au combătut afirmațiile în legătură cu fondul cauzei.
Pentru toate motivele invocate, IJP Teleorman solicită respingerea recursului, inclusiv în baza excepției invocate prin întâmpinare, fără cheltuieli de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ fiscal de față:
Prin sentința civilă nr. 68/04.02.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal în dosarul nr._ / 2013, s-a respins ca nefondată acțiunea privind pe reclamanții: D. C., CNP_; C. N., CNP_; N. E. A., CNP_; P. B. F., CNP_; C. M. R., CNP_; B. S. A., CNP_; C. L.; S. A., CNP_; I. D. M., CNP_; G. C., CNP_; I. C.; L. G., CNP_; T. G., CNP_, D. C., CNP_, toți reclamanții având domiciliul procesual ales în vederea comunicării tuturor actelor de procedură la Cabinet Avocat F. C. Steluța în C., ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE TELEORMAN, prin reprezentant legal, cu sediul în A., .. 71-73, județul Teleorman.
Împotriva acestei sentințe judecătorești, reclamanții: D. C., CNP_; C. N., CNP_; N. E. A., CNP_; P. B. F., CNP_; C. M. R., CNP_; B. S. A., CNP_; C. L.; S. A., CNP_; I. D. M., CNP_; G. C., CNP_; I. C.; L. G., CNP_; T. G., CNP_, D. C., prin avocat și în termen, au formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru următoarele motive:
Primul motiv de recurs vizează faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la pretențiile aferente anului 2010, an în care încă s-au aplicat dispozițiile Codului Muncii in vigoare cu privire la cererile formulate, motivarea instanței vizând anii 2011, 2012 si 2013. Instanța retine generic ca gestiunea din sistemul de salarizare in sistemul public se asigura de către fiecare ordonator principal de credite cu încadrarea in fondul de salarii cuprins in bugetul propriu, însă nu motivează in nici un fel hotărârea cu privire la anul 2010.
Cu privire la anii 2011, 2012 si 2013, menționează ca într-adevăr dispozițiile Legii nr. 285/2010 prevăd faptul ca orele lucrate in zilele libere precum si in zilele de sărbători legale vor fi compensate numai cu timp liber corespunzător, însă din motivarea instanței rezultă că ei ar solicita o dubla reparație, adică pe lângă timp liber corespunzător ar dori și plata acestor ore. In cererea de chemare in judecata au invocat faptul ca aceste ore nu au fost compensate cu timp liber corespunzător, fapt pe care au încercat sa îl și dovedească, însă instanța, deși au solicitat sa emita adresa catre parata pentru a explica ce reprezintă in concret datele transmise de catre aceasta pentru termenul din data de 04.02.2014, aceasta a respins cererea constatând ca paratul a depus la dosar copii de pe înscrisurile solicitate de reclamanți.
Cu privire la orele lucrate sâmbăta si duminica si in zilele de sărbători legale, paratul a depus doar niște procese verbale in care au precizat cate ore a lucrat fiecare reclamant in aceste zile, insa fara sa detalieze cate sunt sâmbăta, cate duminica si cate in zilele de sărbători legale, precum si daca aceste ore au fost .compensate cu timp liber corespunzător. Pe cale de consecința, apreciază că instanța s-a pronunțat fără a cerceta in amănunt fondul cauzei, reținând ca in dreptul public salariile, indemnizațiile, soldele sunt stabilite in baza legii, ca act al legiuitorului originar sau delegat, legea este cea care oferă o marjă angajatorului public ca eventual sa acorde numai anumite sporuri specifice, acesta neavând competenta de a acorda drepturi salariale numai in baza si in temeiul unei manifestări de voința discreționare. Manifestarea sa de voința este condiționata si totodată, limitata de lege.
Așa cum au precizat si in cererea de chemare in judecata, in speța de fata este vorba despre faptul ca aceste ore lucrate sâmbăta, duminica si in zilele de sărbători legale nu au fost compensate cu timp liber corespunzător, conform dispozițiilor legale, situație in care au solicitat plata acestor ore conform dispozițiilor Codului Muncii. Prin faptul ca aceste ore nu au fost compensate cu timp liber corespunzător s-a încălcat dreptul lor la odihnă prin exploatarea forței de munca. Nu poate fi primita motivația ca, prin specificul activității sunt nevoiți să lucreze peste program și in zilele libere, pentru ca art. 53 din Constituția României si art. 16 prevăd ca „ Cetățenii sunt egali in fata legii si a autorității publice, fără privilegii si fără discriminări iar art. 2 pct.l și art.23 din Declarația Universala a Drepturilor Omului prevăd ca este garanta dreptul tuturor oamenilor, fără nici un fel de discriminare, la un salariu egal pentru munca egală. Or, ei tocmai aceste lucruri invocă in cererea de chemare in judecata, si anume faptul ca este dreptul lor sa fie plătiți conform muncii prestate.
În drept, și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art. 485 si urmat. NCPC si dispozițiile Legii nr. 554/2010.
Au solicitat judecarea recursului și în lipsă, în temeiul art. 411 alin.l pct.2 NCPC.
Intimatul I. Județean de Poliție Teleorman, prin reprezentanții săi legali, a formulat întâmpinare la recursul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 68, pronunțată de Tribunalul Teleorman la data de 04.02.2014, solicitând, în principal, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a IJP Teleorman, iar în subsidiar respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 492 noul Cod Procedură Civilă, părțile neformulând propuneri concrete în acest sens.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 96 noul Cod de procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 496 din noul Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Primul motiv de recurs, privind faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la pretențiile recurenților reclamanți aferente anului 2010, an pentru care recurenții reclamanți au invocat, prin cererea introductivă, aplicarea unor norme diferite în raport cu ceilalți ani, respectiv dispozițiile Codului Muncii în vigoare în perioada de referință, este reținut de Curte ca fiind întemeiat, din cuprinsul sentinței recurate lipsind cu desăvârșire motivarea cu privire la pretențiile recurenților reclamanți aferente anului 2010, situație în care instanța de recurs se află în imposibilitate să exercite controlul judiciar în privința soluției date acestor pretenții, fapt ce echivalează cu nesoluționarea fondului cauzei în privința lor, impunându-se admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare sub acest aspect.
Al doilea motiv de recurs, privind, în esență, pretinsa încălcare sau aplicare greșită a normelor de drept material cu privire la pretențiile aferente anilor 2011, 2012 si 2013 este, însă, lipsit de temei.
Astfel, sub un prim aspect, după cum corect a arătat și instanța de fond, Legea nr. 285/2010 a instituit pentru anul 2011 o . restricții în privința personalului plătit din fonduri publice, impuse de situația economico-financiară generală, astfel:
- munca suplimentară se compensează numai cu timp liber corespunzător (art. 9 alin. 1);
- premiile și primele de vacanță (art. 9 alin. 2), tichetele de masă, cele cadou și cele de vacanță nu se acordă (art. 12 alin. 1 și 2);
- ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se acordă (art. 13 alin. 1).
Și ulterior, în anii 2012 și 2013, au fost impuse aceleași restricții în ce privește compensarea muncii suplimentare numai cu timp liber corespunzător, premiile și primele de vacanță, tichetele de masă, cele cadou și cele de vacanță nu se acordă, ajutoarele sau, după caz, indemnizațiile la ieșirea la pensie, retragere, încetarea raporturilor de serviciu ori la trecerea în rezervă nu se acordă (restricții prevăzute de dispozițiile OUG nr. 19/2012, Legii nr. 283/2011, OUG nr. 203/2013).
Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra unor probleme de principiu ale posibilei intervenții a legiuitorului în probleme ale salarizării personalului din sectorul public. Dintre acestea, au o însemnătate aparte: Deciziile nr. 1655/2010, nr. 1658/2010, nr. 872/2010, nr. 874/2010 care au stabilit că situația angajaților din sistemul public diferă de cea a angajaților din sistemul privat deoarece cei ce sunt angajați în raporturi de muncă în mediul bugetar sunt legați, în mod esențial, din punctul de vedere al sursei din care sunt alimentate salariile/indemnizațiile sau soldele, de bugetul public național, de încasările și de cheltuielile din acest buget, dezechilibrarea acestuia putând avea consecințe în ceea ce privește diminuarea cheltuielilor din acest buget. Or, salariile/indemnizațiile/soldele reprezintă astfel de cheltuieli - mai exact, cheltuieli de personal. În schimb, în mediul privat raporturile de muncă sunt guvernate întotdeauna de contractul individual de muncă încheiat între un angajat și un angajator.
Prin urmare, statutul juridic al unei categorii de personal este configurat de normele legale referitoare la încheierea, executarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă sau de serviciu în care se află respectiva categorie.
Polițiștilor li se aplică normele speciale cuprinse în Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, modificată și completată, în alte legi cu caracter special și în reglementări de drept administrativ, domeniile reglementate de aceste acte normative nefiind supuse, în principiu, normelor de drept al muncii, care se pot aplica doar în completare (atunci când normele speciale nu reglementează exhaustiv domeniul) și numai în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice cu statut special.
Or, domeniul salarizării polițiștilor este reglementat exhaustiv de norme speciale, care au în vedere inclusiv principiile consacrate de Legea privind statutul polițistului, fiind exclusă incidența normelor de drept al muncii în acest domeniu.
În acest sens, Curtea constată că în perioada de referință, normele special care au reglementat exhaustiv domeniul salarizării polițiștilor, nu au prevăzut sporul de 25% din salariul de baza pentru orele lucrate în timpul nopții, între orele 22.00 si 06.00, și la sporul de 100% din salariul de baza pentru ore lucrate în zilele de repaus săptămânal și în zilele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează.De altfel, nici recurenții reclamanți nu au susținut contrariul, ci doar faptul că aceste sporuri li s-ar cuveni în baza Codului Muncii, ceea ce nu are fundament legal, întrucât Codul Muncii nu li se aplică polițiștilor în privința salarizării.
Codul Muncii s-ar putea aplica, totuși, polițiștilor în privința salarizării, dar doar în baza unei norme de trimitere cuprinse în legea specială.
În acest sens, art.13 din Anexa VII la Legea nr.284/2010 stabilește vocația polițiștilor și la alte sporuri decât cele prevăzute în mod expres în cazul lor, la art.12 din același act normativ (unde nu se regăsesc sporurile în discuție), dar numai cu „avizul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale” și în baza unor norme stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite, ceea ce în cauză nu s-a susținut și nici dovedit că există.
Totodată, conform art. 39 și art.44 alin.1 și 2 din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, modificată și completată:
„ART. 39
(1) Durata programului de lucru al polițistului este de 8 ore pe zi și 5 zile pe săptămână, stabilită astfel încât să se asigure continuitatea serviciului polițienesc și refacerea capacității de muncă, în condițiile prevăzute de lege.
(2) Programul de lucru, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal se stabilesc prin ordin al ministrului administrației și internelor, după consultarea Corpului Național al Polițiștilor.
(3) Dacă interesele serviciului o impun, acordarea zilelor de odihnă săptămânale ce se cuvin polițistului poate fi amânată, în mod excepțional, cel mult de două ori într-o lună.
...........................................................................................................
ART. 44
(1) Serviciul polițienesc are caracter permanent și obligatoriu.
(2) Polițistul este obligat să se prezinte la programul de lucru stabilit, precum și în afara acestuia, în situații temeinic justificate, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cu compensarea timpului lucrat, potrivit legii”.
Prin Ordinul M.I.R.A. nr. 577 /8 august 2008 s-a reglementat programul de lucru al polițiștilor, formele de organizare a acestuia și acordarea repausului săptămânal.
Prin urmare, în perioada de referință, 2011-2013, în patrimoniul fiecăruia dintre recurenții reclamanți nu a existat dreptul de a solicita plata contravalorii pretinselor ore suplimentare prestate, ci doar compensarea cu timp liber corespunzător, aspect care nu face obiectul prezentei cauze.
Sub un al doilea aspect, cu privire la sporul de 25% din salariul de baza pentru orele lucrate în timpul nopții, între orele 22.00 si 06.00, și la sporul de 100% din salariul de baza pentru ore lucrate în zilele de repaus săptămânal și în zilele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, aceste zile fiind sărbători legale, Curtea constată că recurenții reclamanți nu au dovedit sau demonstrat că îndeplinesc cerințele legale pentru dobândirea acestor sporuri.
Pe de altă parte, recurenții reclamanți nu și-au îndeplinit obligația legală de a indica, prin cererea de chemare în judecată, obiectul cererii și valoarea lui, după prețuirea fiecărui reclamant, atunci când acesta este evaluabil în bani, precum și modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare, conform art.194 lit.c din noul Cod de procedură civilă.
Cu alte cuvinte, recurenții reclamanți nu și-au îndeplinit corespunzător obligația legală de a formula o pretenție concretă, respectiv de a indica în cazul fiecăruia dintre ei, zilele și orele pentru care trebuie acordate sporurile în discuție, precum și modul de calcul, preferând să le solicite nelegal, de o manieră generică, pentru întreaga perioadă de referință, 2011-2013.
În această situație, în mod temeinic a apreciat instanța de fond, prin raportare și la cererea de probatorii și susținerile formulate de recurenții reclamanți, că la dosar există toate probele necesare soluționării cauzei, în privința celorlalte probe solicitate (statele de plată, pontajele, buletinul postului, expertiza contabilă) nedemonstrându-se concludența și utilitatea lor (de altfel, expertiza contabilă a fost menționată doar în cererea de chemare în judecată, nefiind reiterată și susținută prin cererile ulterioare), neputându-se reține vreo neregularitate procedurală sub aspectul invocat.
Referitor la excepția invocată de partea intimată pârâtă privind lipsa calității sale procesual pasive, se constată că este lipsită de temei. Curtea are în vedere faptul că pârâta intimată are calitate procesuală pasivă în cauză, întrucât, pe de o parte, din actele depuse la dosarul de fond, rezultă că șeful I.P.J. Teleorman a aprobat graficele cu orele de noapte efectuate de lucrătorii de poliție și nu a contestat că emite și deține statele de plată în privința recurenților reclamanți, precizând chiar, prin întâmpinare, că i-au fost delegate competențele în privința asigurării logistice și financiare cu referire la activitatea recurenților reclamanți, iar pe de altă parte, nu a făcut dovada existenței unei alte entități cu competențe în acordarea drepturilor salarial-financiare ale recurenților reclamanți, astfel încât excepția invocată sub acest aspect, este neîntemeiată.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.496 noul Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul formulat de recurenții reclamanți, va casa în parte sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Teleorman – . ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată cu privire la drepturile litigioase pretinse aferente perioadei 25.07.2010 – 31.12.2010.
Va menține în rest sentința civilă recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții – reclamanți B. S.-A. (CNP_), domiciliat în A., ., CĂPĂTÂNĂ L. (CNP_), domiciliat în A., ., ., ., C. M.-R. (CNP_), domiciliat în Roșiori de Vede, ., ., C. N. (CNP_), domiciliat în Roșiori de Vede, ., ., ., D. C. (CNP_), domiciliat în Roșiori de Vede, ..28, ., D. C. (CNP_), domiciliat în Roșiori de Vede, ., ., jud. Teleorman, GHIDOVEȚ C. (CNP_), domiciliat în Roșiori de Vede, ..28, ., I. C. (CNP_), domiciliat în Roșiori de Vede, ., ., ., I. D.-M. (CNP_), domiciliat în Roșiori de Vede, ., L. G. (CNP_), domiciliat în V., Drm. Sondelor nr.14, jud. Teleorman, N. E. A. (CNP_), domiciliat în Roșiori de Vede, ., ., P. B.-F. (_), domiciliat în com. Vedea, ., S. A. (CNP_), domiciliat în A., ., ., T. G. (CNP_), domiciliat în V., ., ., .,
toți cu domiciliul procesual ales în C., ., jud. D., la Cabinet Avocat F. C. Steluța, împotriva sentinței civile nr.68/04.02.2014 pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția conflicte de muncă asigurări sociale și contencios administrativ fiscal în dosarul nr._ având ca obiect „refuz acordare drepturi - drepturi bănești”, în contradictoriu cu intimatul - pârât I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE TELEORMAN.
Casează în parte sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Teleorman – . ceea ce privește cererea de chemare în judecată formulată cu privire la drepturile litigioase pretinse aferente perioadei 25.07.2010 – 31.12.2010.
Menține în rest sentința civilă recurată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. Judecător V.H. /18 ex./
Judecător fond: T. I. /
Tribunalul Teleorman – C.
| ← Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3668/2014.... → |
|---|
