Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 951/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 951/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-02-2014 în dosarul nr. 29385/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 951
Ședința publică de la 10.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE N. V.
JUDECĂTOR I. M. C.
JUDECĂTOR S. O.
GREFIER M. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ACTIVITATEA JURIDICĂ – BIROUL JURIDIC C. 2 ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva sentinței civile nr. 2209/22.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ CA/2011, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimata-reclamantă M. I. D., având ca obiect „contestație act administrativ fiscal – taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere solicitarea recurentei-pârâte de judecare a cauzei și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alin. (2) Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra fondului recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, sub nr._ CA/2011, reclamanta M. I. D. a chemat în judecată pe pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 2 BUCUREȘTI, solicitând anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule din data de 27.12.2010 și restituirea sumei de 2014 lei achitate cu titlu de taxă pe poluare, plus rata dobânzii de la momentul perceperii taxei până la momentul restituirii.
Prin Sentința civilă nr. 2209/22.05.2012, Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 2 București; a admis în parte acțiunea; a anulat decizia de calcul din data de 27.12.2010 și a obligat pârâta la restituirea sumei de 2014 lei înscrise în act cu titlu de taxă pe poluare; a respins cererea de acordare a ratei dobânzii, ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut, analizând actele și lucrările dosarului cu prioritate prin prisma excepției invocate în cauză, conform art.137 C.pr.civ., asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Sector 2, în susținerea căreia se arată că titularul obligației de restituire a sumei pretinse de reclamant ar fi Administrația F. pentru Mediu, că pârâta este autoritatea fiscală ce a calculat și perceput taxa (f.6), neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale, de vreme ce raportul juridic de drept fiscal s-a născut între reclamantă și pârâtă. De asemenea, prin adresa nr._/17.03.2011 (f.10-11), pârâta a refuzat restituirea către reclamantă a sumei de 2014 lei, pe considerentul că nu există temei legal pentru această solicitare. Prin urmare, raportat la pretenția dedusă judecății, pârâta se legitimează procesual în cauză, întrucât competențele privind restituirile de sume îi aparțin potrivit art.117 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală. În consecință, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut, în baza materialului probatoriu administrat (f.40-43), că reclamanta a achiziționat un autovehicul provenind dintr-un stat membru UE (Franța), cu data primei înmatriculări în acest stat 05.08.2008, pentru înmatricularea căruia în România a achitat o taxă pe poluare în cuantum de 2014 lei, cu chitanța . nr._ (f.7) și în baza deciziei de calcul emise de pârâta A.F.P. Sector 2 București (f.6) conform prevederilor OUG nr.50/2008.
Potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aceasta taxă se datorează pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul MLPTL nr.211/2003. Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare, prevăzute de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.
Obligația de plată a taxei pe poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezultă ca taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe aceasta taxă de poluare pentru autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
OUG nr.50/2008 este deci contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunitarii Europene (art.110 din T.F.U.E.), întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Însă, în conformitate cu articolul Tratatului, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CJE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art.10 din Tratat.
Pe rolul CJE s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art.90 par.1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, tribunalul a reținut că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În consecință, tribunalul a constatat îndeplinite condițiile art.1 alin.1 și 8 alin.1 din Legea nr.554/2004 pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2014 lei.
Cât privește cererea de acordare a ratei dobânzii, potrivit art.1084 rap. la art.1082 cod civil (f.5), tribunalul a respins-o având în vedere că daunele-interese în materie civilă nu se aplică și în domeniul fiscal, unde, potrivit art.124 din OUG nr.92/2003, pentru sumele de restituit de la bugetul se stat se acordă dobânda fiscală.
Cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu a fost respinsă, față de inexistența unei obligații de garanție sau despăgubire rezultată din transmiterea unui drept subiectiv, precum și considerentele expuse cu prilejul examinării excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta fiind autoritatea publică ce a efectuat operațiunile pentru colectarea taxei și titularul obligației de restituire către contribuabil.
Împotriva sentinței civile nr. 2209/22.05.2012 a formulat recurs pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ACTIVITATEA JURIDICĂ – BIROUL JURIDIC C. 2 ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate, în principal în sensul respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar pe fond ca neîntemeiată..
În motivarea cererii de recurs s-au arătat următoarele:
Potrivit O.P.A.N.A.F. Nr.3411/08.11.2011 "Cu data de 15.11.2011 se aproba structura organizatorica a Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti pentru aparatul propriu si administratiile finantelor publice municipale si orasenesti ( ... )".
Avand in vedere dispozitiile legale mentionate, va solicitam sa luati act de faptul ca, incepand cu data de 15.11.2011, parata A. Finantelor Publice Sector 2, urmeaza sa fie reprezentata de catre Directia Generala a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti-Activitatea Juridica, Biroul Juridic C. 2.
F. de cele mentionate anterior, coroborate cu dispozitiile art. 98 Cod Procedura Civila, solicitam ca toate actele procedurale indeplinite in dosarul mentionat. sa fie comunicate la sediul Directiei Generale a Finantelor Publice a Municipiului Bucuresti, respectiv in ..13, sector 2, Bucuresti.
In fapt, prin actiunea introdusa pe rolul acestei instante, reclamantul a solicitat in contradictoriu cu A. Finantelor Publice a Sectorului 2 Bucuresti ca prin hotararea ce se va pronunta sa se dispuna anularea deciziei de calcul a taxei de poluare din data de 27.12.2010, restituirea sumei de 2014 lei, reprezentand taxa de poluare, plus rata dobanzii de la momentul perceperii taxei pana la momentul restituirii.
Prin sentinta civila nr. 2209/22.05.2012, instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a A.F.P. Sector 2, a admis in parte actiunea, a anulat decizia de calcul din data de 27.12.2010, a obligat parata A.F.P. Sector 2 sa restituie reclamantului suma de 2014 lei, a respins cererea de acordare a ratei dobanzii ca neintemeiata.
Totodata, instanta a dispus respingerea cererii de chemare in garantie a Administratiei F. Pentru Mediu.
Pentru a se pronunta astfel, instanta a retinut in esenta faptul ca normele interne ce reglementeaza obligatia de plata taxei pe poluare contravin dispozitiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunand cu privire la o taxa discriminatorie si care incalca principiul liberei circulatii a marfurilor.
Hotararea este in parte netemeinica si ne legala fiind data cu aplicarea gresita a legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila).
A învederat ca in mod nelegal instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Administratiei Finantelor Publice sector 2.
Invederam instantei faptul ca in conformitate cu dispozitiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabileste temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitată de catre contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită d organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurarii protectiei mediului si finantarii unor programe si proiecte pentru protectia mediului.
De asemenea prin actul normativ mentionat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția careia ii revine obligatia administrarii si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, A. F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule. denumită În continuare taxă. care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, În vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, organului fiscal revenindu-i numai obligatia calcularii taxei de poluare (art.3 alin.1, Iit.a) si b) din HG 686/2008) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozitiilor art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 aratandu-se inca odata destinatarul acestor sume de bani provenite din incasarea taxei de poluare: "Taxa se plateste de catre contribuabil . deschis la unitatile Trezoreriei Statului pe numele Administratiei F. pentru Mediu".
A învederat faptul ca actul normativ in baza caruia a fost achitata taxa de poluare de catre petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art. 3 alin. 5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de catre Trezoreria Statului catre destinatarul acestei taxe de poluare - A. F. Pentru Mediu respectiv":
"(5) Taxa se achită În lei de contribuabili, prin virament sau În numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organ ului fiscalla care aceștia sunt Înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau Își au domiciliul fiscal, În contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule ", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice.
(6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă În contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administratiei F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate În contul prevăzut la alin. (4).
(7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit În sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimatul-petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administratiei Finantelor Publice Sector 2, conform dispozitiilor art. 16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de catre acesta, intre institutia pârâtă si intimata reclamanta, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care va solicitam admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentintei recurate in sensul admiterii exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive si respingerea actiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
2. Instanta de fond in mod nelegal a respins cererea de chemare in garantie a Administratiei F. pentru Mediu formulata.
Conform art. 60 C.pr.civ. "partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cadea in pretentiuni cu o cerere in garantie sau in despagubire."
De asemenea, potrivit art. 61 alin.1 C.pr.civ. "cererea facuta de parat se va depune o data cu intampinarea; cand intampinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai tarziu la prima zi de infatisare. "
Asa cum am aratat mai sus (pct. I supra) Fondul pentru Mediu, administrat de A. F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitata de intimatul-reclamant M. I. D., A. Finantelor Publice Sector 2, avand numai atributia legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Intrucat prin plata taxei de poluare de catre petent in temeiul dispozitiilor O.U.G. nr. 50/2008 catre Fondul Pentru Mediu, s-a nascut un raport juridic intre cele doua parti, reclamantul, in eventualitatea in care s-ar constata de catre instanta nelegalitatea platii acestei taxe de poluare putand solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptutut legal de incasare a acestei sume - A. F. Pentru Mediu.
Prin urmare, fata de dispozitiile mentionate anterior, apreciază că instanta de fond in mod nelegal a respins cererea de chemare in garantie formulata constatand ca nu sunt intrunite conditiile art. 60 Cod Procedura civila.
3. In ceea ce priveste fondul cauzei, a aratat ca instanta de fond in mod nelegal a admis actiunea, avand in vedere considerentele urmatoare:
O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, În vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodata, motivarea instantei in sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o incalcare a Tratatului de aderare a Romaniei este nefondata, intrucat analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, apreciem că În speță nu sunt Încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrarii ei in vigoare abrogandu-se art. 214"1- 214"3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare.
In conditiile desfiintarii frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reasezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odata cu reasezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind inmatricularea autoturismelor potrivit carora pana la 3 decembrie 2006 nu se inmatriculau in Romania autoturismele a caror vechime depasea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situatie a fost necesar a se intreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in Romania a unui numar exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzatoare in acest sens, ar fi avut drept consecinta transformarea in deseuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in Romania, tara noastra urmand sa suporte costurile aferente reciclarilor, in locul tarilor de unde au fost achizitionate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constitutionale ale ari. 148, invocate de instanta de fond, a precizat urmatoarele:
Potrivit ari. 1 - 33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Cehă, Regatul Danemarcei, Republica Federală Germania, Republica Estonia, Republica Elenă, Regatul Spaniei, Republica Franceză, Irlanda, Republica Italiană, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungară, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce priveste rezultatul care trebuie obtinut, lasand in acelasi timp autoritatilor nationale competenta in ceea ce priveste alegerea formei si a mijloacelor".
Totodata, a mai precizat faptul ca art. 148 alin. (2) din Constitutia Romaniei instituie suprematia tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozitiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozitiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privinta rezultatului, insa autoritatile nationale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozitiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, retinute de instanta de fond a precizat urmatoarele:
Incidenta in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, o apreciem ca fiind inexistenta intrucat taxa de poluare urmeaza a fi platita, conform artA din OUG nr.50/2008, cu modificarile si completarile ulterioare, cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania si la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si art. 9.
Totodata, in speta de fata, intimatul-reclamant nu se incadreaza nici in situatiile de exceptie prevazute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, si, ca atare, obligatia de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozitiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.11 O dupa consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitari ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decat pentru produsele interne.
In acelasi sens, a mentionat ca potrivit jurisprudentei Comunitatii Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunitatii Europene la care se face referire, este incalcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor nationale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat tratatul mentionat mai sus, cat si alte acte adoptate de institutii si organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a sasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discutii cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In sustinerea acestui punct de vedere invocam (astfel cum am precizat) si prevederile ari. 33 din Directiva a sasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunitatilor Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri -sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilire, care reglementeaza: "Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu Împiedică nici un stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, În general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de etecerî". Mentionam ca aceasta directiva a fost adoptata de Consiliul Comunitatilor Europene avand in vedere Tratatul de instituire a Comunitatii Economice Europene, precum si avizele Parlamentului European si Comitetului Economic si Social.
De asemenea, a precizat ca principiul " poluatorul plateste", pe care se bazeaza si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene. Precizam de asemenea ca 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia inmatricularii autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
Mai mult decat atat, se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, in prezent, fiind in discutie la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive in acest sens, proiect care, dupa aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.
In ceea ce priveste sustinerea instantei de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, va invederam urmatoarele:
In literatura de specialitate s-a aratat ca, in conformitate cu jurisprudenta Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor si orice taxe cu efect echivalent cuprind " orice taxe pecuniare, indiferent de marimea lor si de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra marfurilor nationale sau straine pentru ca ele trec o frontiera si care nu sunt taxe vamale in sens strict", (O. M. - D. comunitar, E.. ALL editia a 3-a, pag. 212).
Rezulta din aceasta interpretare a Curtii ca de esenta taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor marfuri nationale sau straine pentru ca acestea trec o frontiera, in cazul taxei speciale pentru prima inmatriculare a autovehiculului in Romania aceasta discriminare nefiind fundamentata prin nici un argument de catre reclamanta.
Asadar, taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost inmatriculate in Romania, fie romanesti, fie straine. Prin modificarile aduse Codului fiscal de catre Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactiovitatii legii, intrucat aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior inmatriculate in Romania. In acest caz, legislatia aratata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima inregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranziteaza o frontiera.
In aceeasi ordine de idei, a invederat instantei ca la data de 26.06.2009, Comisia Europeana a emis o scrisoare de punere in intarziere prin care insista ca Romania sa modifice aceste prevederi controversate.
La data de 28.09.2009, autoritatile romane au raspuns printr-o scrisoare in car isi exprimau pozitia fata de chestiunea in discutii si, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existenta OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu incepere de la 01.01.2010, a scutirii acordate in temeiul OUG nr. 218/2008.
In acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de parare ca autoritatile romane au luat masurile necesare pentru a asigura respectarea legislatiei comunitare si, in momentul de fata, legislatia romana privind taxa de inmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.
Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat in Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozitiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentand taxa de poluare.
In ceea ce priveste capatul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentand taxa de poluare, in completarea celor de mai sus,a invederat ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizeaza in conditiile stabilite de ari. 117 din O.G. nr._ privind Codul de procedura fiscala, republica ta, cu modificarile si completarile ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi incadrata in niciuna din situatiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ mentionat, sumele fiind platite in temeiul unui text prevazut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pasaport etc.).
Totodata, a mentionat ca, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite conditii, conditii reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008, astfel:
"(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa În România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată În raport cu prevederile legale În vigoare la momentul Înmatriculării autovehiculului În România, potrivit prevederilor alin. (2).
(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi tnrnatnculat la momentul scoaterii din parcul auto național. (3) Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, În baza următoarelor documente:
a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național;
b)dovada radierii din circulatie a autovehiculului;
d)documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat În alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;
d) certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.
(4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art. 9 din OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificarile si completarile ulterioare, rezulta fara dubii ca intimatul- reclamant nu se regaseste in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care va solicitam sa considerati taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecinta respingerii actiunii ca neintemeiata.
F. de argumentele prezentate, a solicitat instantei admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentintei recurate, in principal in sensul respingerii actiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar pe fond ca neintemeiata.
In drept, art. 304. pct. 9 Cod Procedura Civila.
Deși legal citate, intimatele nu au depus întâmpinare.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Prima instanță în mod legal și temeinic a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANCIARĂ A SECTORULUI 2 întrucât taxa de primă înmatriculare plătită de reclamant a fost calculată și încasată de către pârâtă în aplicarea prevederilor OUG nr.50/2008 care au instituit taxa de poluare
Soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei este legală și temeinică întrucât calitatea procesuală pasivă presupune identitate între persoana chemată în judecată și aceea obligată în raportul juridic dedus judecății.
Din această perspectivă, se constată că o astfel de calitate este justificată în privința pârâtei întrucât între aceasta și reclamant există raporturi juridice fiscale urmare a încasării de către pârâtă a taxei de poluare, în temeiul art.2 din O.U.G. nr.50/2008.
Împrejurarea că taxa de poluare se „plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu” (art.5 al.4 din OUG nr.50/2008) si că se ”constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu” (art.1 al.1 din OUG nr.50/2008) nu justifică invocata lipsă de calitate a pârâtei, raportul juridic fiind creat între reclamant și pârâtă iar nu între reclamant și Administrația F. pentru Mediu. Numai parata are posibilitatea de a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în cazul obligări sale la restituirea taxei de poluare încasată, întrucât a virat suma respectiva la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu.
Potrivit Deciziei ICCJ nr. 24 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial la_ și obligatorie pentru toate instanțele, conform art.329 alin. ultim C.pr.civ., în cauzele având ca obiect cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu (cum este și cazul de față), procedura prealabilă nu mai are un caracter obligatoriu, față de prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum a arătat instanța supremă, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
De asemenea, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel că refuzul autorității pârâte de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, împrejurare constatată legal de instanța de fond.
Este esențială în cauză Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Cât privește forța obligatorie a hotărârilor CJUE în cauzele T. c. României și N. c. României, trebuie avut în vedere că aceste hotărâri privesc interpretarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a art. 110 TFUE. Interpretarea CJUE urmareste cunoasterea sensului exact al unor dispozitii din continutul Tratatelor sau al dreptului derivat al UE, iar soluțiile date de CJUE sunt obligatorii în ceea ce privește modul în care strebuie interpretate dispozițiile dreptului european.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca, în soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate, să respecte interpretarea Curții.
Nici criticile aduse pe fond soluției de către recurenta pârâtă nu sunt fondate, având în vedere că orice taxă achitată de către contribuabili în temeiul unor prevederi neconforme cu dispozițiile dreptului comunitar se impune a fi restituită în aplicarea dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, art. 110 din TFUE (echivalentul art.90 din TCE) și Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, care instituie obligația tuturor autorităților administrative, legislative și judecătorești de a da eficiență în primul rând principiilor comunitare care prevalează asupra legislației comunitare.
De asemenea se constată pe fondul cauzei caracterul nefondat al celorlalte critici ale recurentei-pârâte având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiile OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.
In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care recurenta-reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale (în acest sens, s-a pronunțat recent Curtea și în cauza T. contra României).
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține și aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-au reținut următoarele:
„ Nu este mai puțin adevărat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37).
În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).
Pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe
Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).
În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.
Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).
Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
Pe de altă parte, în cazul în care apreciază că vechimea și rulajul mediu anual real nu reflectă, în mod corect și suficient, deprecierea reală a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, să ceară ca aceasta să fie determinată printr o expertiză ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depăși costul operațiunilor aferente expertizei.
Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului.
Această concluzie este confirmată de împrejurarea că, în baremele forfetare care figurează în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s-a ținut seama în mod corespunzător de faptul că diminuarea anuală a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % și că această depreciere nu este lineară, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronunțată decât ulterior (a se vedea Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată).
Din considerațiile de mai sus rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauza T. contra României, CJUE a statuat că actualul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere considerentele și dispozitivul acestei decizii obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive(inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, conform celor anterior menționate, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, considerente care conduc la concluzia că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare, nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Pe de altă parte, instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Curtea reține că este fondat motivul de recurs prevăzut de art 304 punctul 9 din C., sens în care în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție formulată de către pârâtă în contradictoriu cu garanta.
Astfel, prin obligarea recurentei-pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București să restituie intimatului reclamant suma de 2014 lei reprezentând taxa pe poluare în patrimoniul recurentei-reclamante s-a produs un prejudiciu patrimonial, fără ca aceasta din urmă să încaseze vreodată taxa de poluare,iar deținerea în continuare a acestei sume de către ADMINISTAȚIA F. PENTRU MEDIU este lipsită de o cauză juridică licită.
În mod nelegal și netemeinic instanța de fond a reținut că nu sunt întrunite condițiile art. 60 C., curtea reține că recurenta-pârâtă are la îndemână remediul juridic al cererii de chemare în garanție îndrepta împotriva AFM având în vedere împrejurare că taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM.
Așadar ,recurenta –pârâtă posibilitatea de a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive si irevocabile prin care a fost obligata la restituirea taxei de poluare încasate sau prin formularea unei cereri de chemare în garanție, precum in prezenta cauza, întrucât a virat suma respectiva la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu.
Potrivit art. 5 din OUG nr. 50/2008, taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM ,iar potrivit art 8 alin 4 din OUG 50/2008 cererea de restituire se depune de către contribuabil la autoritatea fiscală competentă ,așadar din analiza textelor de lege menționate anterior rezultă că acestea reglementează doar cererea de restituire a taxei de primă înmatriculare formulată de către contribuabil ,iar nu eventuala acțiune în regres a autorității publice care a încasat taxa de primă înmatriculare formulată ce calea cererii de chemare în garanție împotriva autorității publice la care s-a făcut în mod efectiv venit această sumă.
De altfel, prevederile art 60 din C. se aplică nu doar în cazul drepturilor reale sau de creanță garantate legal sau convențional ,ci ori de câte ori partea care cade în pretenții ar avea posibilitatea să solicite de la o altă persoană despăgubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut, respectiv pentru obligația stabilită în sarcina acesteia prin hotărâre judecătorească .
Așadar ,în raport de prevederile legale menționate anterior, având în vedere soluția primei instanțe ,precum și faptul că taxa de primă înmatriculare a fost încasată de către Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București, dar s-a făcut venit la bugetul ADMINISTAȚIEI F. PENTRU MEDIU, curtea reține că sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art 60 din C. ,urmând a fi admisă astfel cum a fost formulată cererea de chemare în garanție.
Pentru aceste motive curtea va admite recursul ,va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite cererea de chemare în garanție și va dispune obligarea garantei la plata către garantată a sumei de 2014 lei reprezentând taxă de poluare și va menține ca legale și temeinice celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ACTIVITATEA JURIDICĂ – BIROUL JURIDIC C. 2 ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, împotriva sentinței civile nr. 2209/22.05.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ CA/2011, în contradictoriu cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimata-reclamantă M. I. D..
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție.
Dispune obligarea garantei să plătească garantatului suma de 2014 lei reprezentând taxa de poluare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. V. I. M. C. S. O.
GREFIER
M. G.-D.
Red. OS/ 2 ex.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3194/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 8058/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
