Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3714/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 3714/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 42181/3/2012

Dosar nr._ .

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL

Decizia civilă nr. 3714

Ședința publică din data de 12.05.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: C. P.

JUDECĂTOR: D. M. D.

JUDECĂTOR: M. B.

GREFIER: N. GRAȚIELA S.

Pe rol se află recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1145/05.03.2013 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. C. G. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect refuz restituire taxă emisii poluante (Legea nr. 9/2012).

La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenta-pârâtă a solicitat judecata în lipsă.

Curtea dispune repunerea pe rol a cauzei, având în vedere că, prin ordonanța din data de 03.02.2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauzele conexate C. și C..

Nefiind cereri formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.

CURTEA

Deliberând asupra prezentei cereri de recurs, constată următoarele:

  1. C. procesual.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 01.11.2011, reclamantul B. C. G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta AFP sector 4, anularea deciziei nr._/12.10.2012 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 5540 lei, cu dobânda legala aferentă, calculată din momentul plății taxei si pana la restituirea efectivă a acesteia.

În motivare, reclamantul a arătat în esență că a achiziționat un autoturism second-hand din Germania, pentru înmatricularea căruia în România i s-a calculat și perceput necuvenit taxa pentru emisii poluante de 5.540 lei, care este contrară art. 110 din TFUE.

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile, exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, pe motiv ca taxa a fost virata in contul Administratiei F. pentru Mediu, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

De asemenea, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, la bugetul căreia se face venit taxa pentru emisii poluante.

2. Soluția instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 1145/05.03.2013, Tribunalul București a respins excepția inadmisibilității ca neîntemeiată, a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei AFP Sector 4 ca neîntemeiată, a admis acțiunea, a obligat pârâta AFP Sector 4 la restituirea către reclamant a sumei de 5540 lei, a respins capetele de cerere privind anularea deciziei de calcul nr._/12.10.2012 și privind plata dobânzii aferente ca neîntemeiate, a admis cererea de chemare în garanție, a obligat chemata în garanție să achite pârâtei suma încasată în cuantum de 5540 lei și a obligat pârâta AFP Sector 4 către reclamant la plata cheltuielilor de judecată în valoare de 442 lei.

În ceea ce privește excepția inadmisibilității, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, reținând că reclamantul a înțeles să conteste și decizia nr. 35/2012 de soluționare a contestației, formulând o precizare a acțiunii în acest sens.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesual pasive, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, având în vedere că Administrația Finanțelor Publice Sector 4 a emis decizia de calcul și a încasat taxa pentru emisii poluante, fiind parte a raportului juridic de drept fiscal născut cu reclamantul.

Pe fond, tribunalul a reținut în esență că taxa pentru emisii poluante, instituită în dreptul intern prin Legea nr. 9/2012, este contrară art. 110 din TFUE, fiind indirect discriminatorie, întrucât pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

3. Cererea de recurs.

Împotriva acestei sentințe, la data de 27.03.2013 a formulat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în reprezentarea pârâtei ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii, în principal, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, în subsidiar, ca neîntemeiată.

În motivare, recurenta a arătat, în primul rând, că instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive, având în vedere că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii bugetului la care se constituite taxa este A.F.M.

Totodată, recurenta a arătat că și soluția de admitere a acțiunii este nelegală, instanța de fond reținând în mod greșit neconformitate taxei pentru emisii poluante cu dispozițiile art. 110 din TFUE. A mai arătat că, potrivit art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, ceea ce se restituie este diferența dintre taxa pe poluare plătită în temeiul OUG nr. 50/2008 și taxa pentru emisii poluante.

În drept, recurenta a invocat art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă 1865.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Intimații nu au formulat întâmpinare, deși era obligatorie în cauză.

4. Soluția instanței de recurs.

Examinând prezentul recurs, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 304¹ din Codul de procedură civilă de la 1865, Curtea constată că este neîntemeiat, tribunalul făcând o aplicare corectă a legii, prin raportare la situația de fapt, reținând în mod întemeiat neconformitatea obligației de plată a taxei pentru emisii poluante, instituită în dreptul intern prin Legea nr. 9/2012, față de prevederile art. 110 alin. 1 TFUE.

Astfel, în ceea ce priveștecritica recurentei-pârâte cu privire la greșita soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 4, aceasta este neîntemeiată, prima instanța procedând în mod legal la respingerea excepției.

În acest sens, Curtea constată că AFP Sector 4 este emitenta deciziei de calcul, a încasat taxa pentru emisii poluante și a refuzat restituirea acesteia, astfel încât raporturile juridice de drept administrativ-fiscal s-au născut între intimatul-reclamant și AFP Sector 4, neavând relevanță din această perspectivă împrejurarea că taxa pentru emisii poluante încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM.

În aceeași ordine de idei, Curtea reține că, potrivit Legii nr. 9/2012, cererea de restituire se depune la organul fiscal competent și se soluționează de către acesta, pe baza unei note de restituire, restituirea efectivă fiind efectuată tot de organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma.

Nici critica recurentei-pârâte cu privire la soluția pronunțată de prima instanță pe fondul acțiunii nu este întemeiată, întrucât tribunalul a reținut întemeiat neconformitatea obligației de plată a taxei pentru emisii poluante, instituite în dreptul intern prin Legea nr. 9/2012, față de prevederile art. 110 alin. 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.

Astfel, în baza deciziei nr._ privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule emise de AFP Sector 4 la data de 12.10.2012 (fila 8 din dosarul de fond), intimatul-reclamant a achitat, la data de 22.10.2012, cu chitanța . nr._ (fila 9 din dosarul de fond), suma de 5540 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pentru înmatricularea în Romania a autoturismului marca Ford, an fabricație 2009, înmatriculat pentru prima dată în Germania (stat membru al Uniunii Europene) la data de 26.03.2009 (filele 12-13 din dosarul de fond). La data de 01.11.2012, intimatul-reclamant a adresat AFP Sector 4 o cerere de restituire a acestei taxe, care a fost respinsă prin decizia nr. 35/17.01.2013 (filele 41-42 din dosarul de fond). Apreciind poziția pârâtei ca un refuz nejustificat de restituire, reclamantul a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în restituirea taxei.

Având în vedere invocarea în cauză a contrarietății legislației interne față de prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară. De asemenea, prin dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României se prevede că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform, alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.

Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.

În ceea ce privește dreptul unional aplicabil în cauză, Curtea reține că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis).

De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cerereile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).

Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.

Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, invocate de către intimatul-reclamant în susținerea prezentului său demers judiciar, „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”

Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.

În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei.

Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România.

Astfel, în cauza 402/09-T., răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu,Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Pentru a pronunța această hotărâre preliminară, CJUE a reținut următoarele aspecte relevante, în cadrul analizei având ca obiect neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate:

«50. Trebuie amintit mai întâi, astfel cum Curtea a arătat la pct. 49 din hotărârea Nádasdi și Németh, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente.

51. În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Astfel cum a constatat Curtea la pct. 49 din hotărârea Nádasdi și Németh împrejurarea respectivă nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.

52. În schimb, din hotărârea Nádasdi și Németh nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată. Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, C-252/86, pct. 25; hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, pct. 29; hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, pct. 40).

53. Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris, interdicțiile prevăzute la art. 28, 30 și 34 din TFUE.

54. În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie, rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C‑451/99, pct. 40; hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C‑464/02, pct. 74; hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C‑98/05, pct. 28).

55. În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, pct. 17, precum și Kalinchev, pct. 32 și 40).

56. Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

57. În acțiunea principală, în pofida prezenței necontestate a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, guvernul român a subliniat în fața Curții că obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului.

58. Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

59. În această privință, trebuie precizat că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.

60. În plus, trebuie să se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul T., că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește. »

În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada ulterioară datei de 15.12.2008.

Ulterior, OUG nr. 50/2008 a fost abrogată prin . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (act normativ aplicabil în speța de față), care, prin dispozițiile art. 4, înlătură practic discriminarea constată de CJUE în legislația anterioară. Astfel, potrivit acestui articol, obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.

Însă, prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea, până la data de 01.01.2013, a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. 2 și acelor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, astfel încât, la acest moment, considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit C.E.).

Această concluzie a fost confirmată de CJUE prin ordonanța pronunțată la data de 3 februarie 2014 în cauzele conexate C. C-97/13 și C. C-214/13, când a răspuns întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu și de Curtea de Apel București și a decis că taxa instituită prin Legea nr. 9/2012 contravine art. 110 din TFUE, statuând că "art. 110 din TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumcis de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație în acest stat membru a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".

Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul Legii nr. 9/2012, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.

Față de aceste considerente, constatând că motivul de recurs invocat, astfel cum a fost argumentat, este neîntemeiat și că soluția recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă 1865, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 1145/05.03.2013 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. C. G. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefundat,

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12.05.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

C. PODARUDANIEL M. D. M. B.

GREFIER

N. GRAȚIELA S.

Red./thred. DDM/ 2 ex./ 06.06.2014.

Judecător fond: L. G., Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3714/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI