Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 5783/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5783/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-07-2014 în dosarul nr. 2155/116/2013*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ CAF/2013*
DECIZIA CIVILĂ NR. 5783
Ședința publică din data de 04.07.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr.1733/04.12.2013 pronunțate de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._ având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr.188/1999)”, în contradictoriu cu intimatul - reclamant G. V. - S..
Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din 30.06.2014, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 04.07.2014.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr.1733/04.12.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul Călărași - Secția Civilă a admis cererea reclamantului G. V. S. formulată în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate și a anulat Decizia pârâtei nr. 56/2013.
În considerentele hotărârii, în motivarea efectivă a soluției pronunțate, a reținut Tribunalul că prin Decizia pârâtei nr. 56/2013 s-a dispus încetarea raporturilor de munca ale reclamantului cu pârâta.
A apreciat tribunalul cererea ca fiind întemeiată.
Astfel, sub un prim aspect, Decizia nr.56/2013 este lovită de nulitate prin prisma prevederilor art. 185 alin. 1 teza finală C.pr.civ raportat la art.98 alin.2 din Legea nr. 188/1999 rep. Potrivit dispozițiilor acestui din urmă articol, „constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face, in termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act administrativ al persoanei care are competenta legala de numire în funcția publica. Actul administrativ prin care s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunica Agenției Naționale a Funcționarilor Publici în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea lui”.
Astfel cum rezultă spre exemplu adresa ANFP nr._/20 iunie (fila 12), pârâta avea cunoștință despre hotărârea judecătorească de condamnare încă cel puțin din data de 28.05.2013, când s-a adresat ANFP, astfel încât decizia de sancționare a fost emisă cu mult peste termenul legal, fiind lovită de nulitate în baza art. 185 alin. 1 teza finală C.pr.civ.
Pe de altă parte, Decizia nr.56 din 20.09.2013 este și nelegala, întrucât așa cum rezulta din cuprinsul deciziei măsura încetării de drept a raporturilor de munca a fost determinata de condamnarea la o pedeapsa de 8 luni cu suspendarea condiționata a executării acesteia.
Aceasta ar constitui un motiv prevăzut de art.98 lit. f din Legea nr. 188/1999 rep. respectiv „raportul de serviciu încetează de drept când funcționarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătoreasca definitiva pentru o fapta prevăzută de art.54 lit. h din aceeași lege”.
Din analiza prevederile art.54 lit. h din Legea nr. 188/1999 rep. se poate observa ca aceasta măsura poate fi luata doar în condițiile în care condamnarea definitiva a intervenit pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului sau contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedica înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibila cu exercitarea funcției publice...”.
În speță, infracțiunea prevăzută de Codul rutier pentru care reclamantul a fost condamnat cu suspendare (conducere sub influența băuturilor alcoolice), chiar daca este o infracțiune săvârșita cu intenție, nu este de natura a-l face incompatibil cu exercitarea unei funcții publice și, mai mult, nu este de natura infracțiunilor enumerate de susmenționatul articol.
Faptul că un funcționar public a condus autoturismul sub influența băuturilor alcoolice în afara îndatoririlor de serviciu este o chestiune de ordin moral și nu una de incompatibilitate cu funcția publică.
Mai mult, la data săvârșirii infracțiunii pentru care reclamantul a fost condamnat, acesta nu era funcționar public, iar decizia de concediere este emisa după ce a devenit funcționar public.
Pentru aceste motive, se admite cererea și este anulată de tribunal Decizia pârâtei nr.56/2013.
II. Împotriva acestei sentințe, ce i-a fost comunicată la 07.01.2014, a declarat recurs, înregistrat la data de 17.01.2014, pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE CĂLĂRAȘI, solicitând casarea hotărârii primei instanțe, rejudecarea litigiului în fond și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Curtea reține că potrivit art. 499 NCPC „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”.
II.1 În motivarea căii de atac, a invocat recurenta disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 și a art. 488 alin. 1 pct.6 C.p.c., respectiv când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.
A arătat partea recurentă că, în raport de situația de fapt reținută, Tribunalul a constatat ca în conformitate cu art. 185 alin. 1 teza finala C.p.c. raportat la art. 98 alin.2 din Legea nr.188/1999, republicata, cu modificările si completările ulterioare, termenul de încetare a raportului de serviciu este un drept procesual ce trebuia respectat.
Sub acest aspect, contrar opiniei instanței de judecată, drepturile procesuale reglementează modul de desfășurare a proceselor în instanță, fiind un ansamblu de norme juridice care stabilesc raporturi legale ale modului de judecată, raporturi deduse din pricinile privitoare la drepturile civile ori la interesele legitime care se pot realiza numai pe calea justiției, toate acestea avându-si izvorul in materia dreptului procesual civil. Or, termenul de 5 zile invocat este prevăzut in Legea funcționarilor publici nr. 188/1999, fiind un termen de recomandare si nu unul procesual civil de decădere.
Pe de altă parte, instanța de judecată constată că Decizia nr. 56/2013 este nelegală întrucât, așa cum rezultă din cuprinsul ei, măsura hotărârii de încetare de drept a raporturilor de muncă a fost determinată de condamnarea la o pedeapsă cu suspendare condiționata a executării acesteia și nu ar constitui un motiv prevăzut de art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999, deoarece infracțiunea săvârșita nu este de natura a-l face incompatibil cu exercitarea funcției publice, fiind doar o chestiune de ordin moral.
Pentru acest aspect se observa faptul că instanța de judecata nu a ținut seama de ultima teza a articolului 98 lit.f), care reglementează încetarea de drept a relațiilor de munca pentru funcționarului public care a suferit o condamnare prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative de libertate, fără ca legiuitorul sa distingă modalitatea de executare a acestei pedepse, invocând doar prima teza din prevederile articolului mai sus menționat, teza ce face trimitere la art. 54 lit. h) din același cadru legislativ si unde sunt enumerate situațiile de incompatibilitate cu funcția publică.
In concluzie, la emiterea Deciziei nr. 56/2013 au fost respectate prevederile legale în materie.
In drept, nu au fost invocate expres alte dispoziții legale.
In susținerea recursului, s-a invocat proba cu înscrisuri.
II.2. Fiindu-i comunicată cererea de recurs, intimatul-reclamant G. V. - S. nu a formulat întâmpinare.
III. Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 483 alin. 4 NCPC rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea, analizând sentința civilă recurată, reține următoarele:
Art. 488 alin. 1 NCPC prevede: ”(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; (…) 8.când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.”.
Totodată, art. 483 alin. 3 și 4 NCPC prevede că „(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.”.
Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.
Apreciază Curtea că în cauza de față, deși prin cererea de recurs Casa de Asigurări de Sănătate Călărași a invocat ca motiv de casare/nelegalitate doar dispozițiile art. 488 pct. 6 NCPC, totuși din dezvoltarea acestuia se deduce faptul că partea recurentă a înțeles să critice sentința civilă nr. 1733/04.12.2013 a Tribunalului Călărași – Secția civilă prin prisma disp. art.488 alin. 1 pct. 8 NCPC, invocând în esență aplicarea greșită a normelor de drept material. În acest context arată Curtea că nu intervine nulitatea cererii de recurs, față de interpretarea per a contrario a art. 489 alin. 2 NCPC care atrage o asemenea sancțiune doar în ipoteza în care motivele expuse nu se încadrează în disp. art. 488 NCPC.
Recursul este fondat.
Prin decizia nr. 56/20.09.2013 emisă de Casa de Asigurări de Sănătate Călărași s-a decis, începând cu data de 20.09.2013, în baza art. 98 lit. f) din Legea nr. 188/1999, încetarea de drept a raportului de serviciu al directorului economic V. G. S. cu Casa de Asigurări de Sănătate Călărași, întrucât Judecătoria Călărași a dispus condamnarea la 8 luni închisoare în baza art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplicarea art. 320 indice 1 C.pr.pen., iar în baza art. 81-82 Cod penal la suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, reținând recurenta – pârâtă că în data de 25.10.2012, în jurul orei 17:13, dl. V. G. S. a fost depistat de organele de poliție în timp ce conducea autoturismul marca Skoda cu nr. de înmatriculare_, pe bulevardul C. V. din mun. Călărași, având o îmbibație alcoolică peste limita legală de 1,50 g/l alcool pur în sânge, proba I, respectiv de 1,35 g/l alcool pur în sânge, proba II, întrunind astfel elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicată, cu modificările și completările ulterioare, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur sânge.
Art. 98 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 188/1999 rep. (forma în vigoare la data emiterii actului administrativ litigios, dar și la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare) prevede că „Raportul de serviciu existent încetează de drept: (…) f) când funcționarul public a fost condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) sau prin care s-a dispus aplicarea unei sancțiuni privative de libertate, la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii de condamnare; (…)”. [s.n.]
Din analiza textului de lege menționat, Curtea constată că legiuitorul a prevăzut două ipoteze normative, alternative, ce determină încetarea de drept a raportului de serviciu al funcționarului public, respectiv, pe de o parte condamnarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă pentru o faptă prevăzută la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 rep., iar pe de altă parte condamnarea printr-o hotărârea judecătorească definitivă prin aplicarea unei sancțiuni privative de libertate.
În cauza de față, nu prezenta relevanță prima dintre cele două ipoteze normative, adică fapta prevăzută la art. 54 lit. h), la care în mod eronat s-a raportat prima instanță, ci a doua teză a textului menționat, aspect rezultat cu evidență atât din dispozitivul deciziei litigioase nr.56/2013, cât și din motivarea acesteia, unde la al doilea punct al considerentelor se invocă pedeapsa la care a fost condamnat funcționarul public intimat – reclamant, iar nu infracțiunea ce i-a fost reținută în sarcină.
Astfel, în contextul cauzei, nu este legal corectă concluzia primei instanțe în sensul anulării actului administrativ litigios sub motiv că art. 98 alin. 1 lit. f) rap. la art. 54 lit. h) din Legea nr. 188/1999 rep. nu putea constitui temei al deciziei nr. 56/2013, fapta nefiind una care să determine o incompatibilitate a funcționarului public, căci recurenta – pârâtă nu s-a întemeiat pe acel temei de drept atunci când a acționat în vederea constatării încetării de drept a raportului de serviciu al dlui. G. V. S..
În ce privește temeiul rezultat a fi fost reținut de C.A.S. Călărași, respectiv art. 98 alin. 1 lit. f) teza a doua din Legea nr. 188/1999 rep., acesta este incident situației de fapt necontestate în cauză.
Reține Curtea că prin sentința penală nr. 87/14.03.2013 a Judecătoriei Călărași, definitivă prin nerecurare, intimatul – reclamant G. V. S. a fost condamnat la pedeapsa de 8 luni închisoare, cu privire la care în baza art. 81-82 C.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni.
Textul art. 98 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 188/1999 rep. vorbește despre sancțiune privativă de libertate.
Or, față de disp. art. 53 și următoarele din Codul penal de la 1969, pedeapsa închisorii este calificată ca fiind o sancțiune privativă de libertate.
În ce privește posibilitatea instanței penale de a dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, aceasta reprezintă în cond. art. 81 și următoarele din Codul penal de la 1969 un aspect referitor la individualizarea judiciară a executării pedepsei.
Învederează Curtea că legiuitorul în reglementarea art. 98 alin. 1 lit. f) din Legea nr. 188/1999 rep. s-a raportat la „aplicarea unei sancțiuni privative de libertate”, astfel încât, față de formularea textului Curtea apreciază că relevanță prezintă sancțiunea aplicată, iar nu individualizarea ulterioară a executării sale.
În aceste condiții, intimatul – reclamant fiind condamnat prin sentința penală nr.87/2013 la pedeapsa de 8 luni închisoare, Curtea concluzionează că devine incident textul art. 98 alin. 1 lit. f) teza finală din Legea nr. 188/1999 rep.
Totodată, Curtea apreciază că în mod greșit a reținut prima instanță ca motiv de anulare a deciziei nr. 56/2013 faptul că, la data săvârșirii infracțiunii pentru care reclamantul a fost condamnat, acesta nu era funcționar public.
Astfel, din lectura textului art. 98 alin. 1 lit. f) teza finală al Legii nr. 188/1999 rep. rezultă că relevanță prezintă data condamnării prin hotărâre judecătorească definitivă, funcționarului public condamnat încetându-i de drept raportul de serviciu. Altfel spus, dacă în timpul desfășurării raportului de serviciu, intervine condamnarea prin hotărâre definitivă a funcționarului public și aplicarea unei sancțiuni privative de libertate, acel raport încetează de drept. Or, în cauza de față, începând cu data de 26.10.2012 în baza Deciziei nr. 127 emisă de Președintele – Director General al Casei de A. de Sănătate Călărași, intimatul – reclamant a ocupat funcția publică de conducere de Director executiv al Direcției Economice, astfel că la data intervenirii condamnării definitive se afla în desfășurarea raportului de funcție publică.
Curtea nu apreciază ca fiind legală nici concluzia primei instanțe în sensul că Decizia nr. 56/2013 este lovită de nulitate prin prisma prevederilor art. 185 alin. 1 teza finală NCPC rap. la art. 98 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 rep.
Astfel, textele menționate prevăd: „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.” (art. 185 alin. 1), respectiv „Constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu se face, în termen de 5 zile lucrătoare de la intervenirea lui, prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică. Actul administrativ prin care s-a constatat încetarea de drept a raporturilor de serviciu se comunică Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, în termen de 10 zile lucrătoare de la emiterea lui.” (art. 98 alin. 2). [s.n.]
După cum corect a arătat partea recurentă, textul art. 185 alin. 1 NCPC vizează exercitarea drepturilor procesuale, în timp ce termenul reglementat de art. 98 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 rep. nu prezintă o asemenea natură juridică, fiind un termen de drept material/substanțial în legătură cu emiterea actului administrativ de constatare a încetării de drept a raportului de serviciu.
În plus, termenul de 5 zile lucrătoare prevăzut pentru emiterea actului administrativ de constatare a cazului de încetare de drept a raportului de serviciu nu rezultă a fi fost reglementat ca un termen de decădere, a cărui nerespectare să determine stingerea dreptului autorității sau instituției publice de a constata intervenirea cazului în discuție.
Astfel, esențial de reținut este faptul că incidența unuia dintre cazurile reglementate de art. 98 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 rep. are consecința încetării de drept a raportului de serviciu, care intervine deci ex lege, ceea ce implică un efect independent de manifestarea de voință a autorității sau instituției publice angajatoare, căreia îi revine doar sarcina de a emite actul administrativ de constatare. Reglementarea unui termen în acest din urmă scop nu reprezintă deci o normă în favoarea fostului funcționar public, a cărui nerespectarea prin depășire să atragă anularea actului administrativ, iar păstrarea sa în funcția publică dincolo de termenul de 5 zile nu îi determină per se o vătămare. Instituirea unui anumit termen în care autoritatea sau instituția publică angajatoare să acționeze pentru emiterea actului administrativ de constatare își găsește rațiunea în necesitatea existenței unei corespondențe între starea de drept și starea de fapt privitoare la un anumit raport de serviciu, termenul de 5 zile neconstituind o condiție de legalitate a actului administrativ privind constatarea cazului de încetare de drept a raportului de serviciu.
Față de cele arătate în precedent, date fiind disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 și art. 498 NCPC, Curtea va admite recursul formulat, va casa sentința civilă recurată și, rejudecând în fond, va respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. V. S. privind anularea deciziei nr. 56/20.09.2013, repunerea în situația anterioară și obligarea la cheltuieli de judecată, aceste din urmă capete de cerere având caracter accesoriu în raport de cererea principală de anulare act administrativ, astfel că în lipsa admiterii acestuia nu pot fi soluționate favorabil, ci urmează soarta principalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta – pârâtă C. DE A. DE SĂNĂTATE CĂLĂRAȘI cu sediul în municipiul Călărași, ., județul Călărași, C.F._, împotriva sentinței civile nr.1733/04.12.2013 pronunțate de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatul - reclamant G. V. – S. (CNP_), cu domiciliul în loc. Călărași, ., ., . și domiciliul procesual ales în loc. Călărași, ..5, ., ., județul Călărași.
Casează sentința civilă recurată și, rejudecând în fond, respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul G. V. S. privind anularea deciziei nr. 56/20.09.2013, repunerea în situația anterioară și obligarea la cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 04.07.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. Judecător B.C./4 ex./oct.2014
Judecător fond: A. P. I./ Tribunalul Călărași – S. Civilă
Comunicate 2 ex./…………………
Grefier …………
| ← Pretentii. Decizia nr. 7648/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 6108/2014.... → |
|---|
