Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4886/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 4886/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 17393/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4886
Ședința publică de la 12 iunie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. D. G.
JUDECĂTOR: R. I.
JUDECĂTOR: V. D. C.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4391/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. C. și intimata pârâtă chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului București secția a IX-a C. sub nr. _ /CA/2012, reclamantul R. C., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 prin DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și chematul în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a solicitat instanței sa dispuna anularea actului administrativ Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/20.02.2012, obligarea paratelor la restituirea contravalorii taxei de poluare, în cuantum de 14.963,00 lei, precum si actualizarea acestei sume cu rata dobanzii de la data achitarii pana la momentul restituirii, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, arata reclamantul a cumparat un autoturism marca MERCEDES-BENZ tip 638/2/_ , an de fabricatie 2003, iar pentru inmatricularea acestuia in Romania a achitat taxa de poluare in cuantum de 14.963,00 lei.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, apreciaza reclamantul că taxa de poluare este ilegală, aceasta fiind percepută în baza unor texte legale aplicabile în dreptul intern care contravin prevederilor de drept comunitar, respectiv dispozitiilor art. 110 din TCUE.
Potrivit art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, României îi revine obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art. 110 parag. 1 din Tratatul CE.
In esenta, mentioneaza ca acesta taxa de poluare nu este perceputa pentru autoturismele deja inmatriculate in Romania, stat comunitar, de la 1.01.2007, fiind perceputa exclusiv pentru autoturismele inmatriculate in celelalte state comunitare si reinmatriculate in Romania, ceea ce demonstreaza ca se aplica doar ca urmare a achizitiilor intracomunitare si este o taxa cu efect echivalent taxelor vamale la import.
În apărare, în conformitate cu dispozițiile art. 115 și urm. C.proc.civ., pârâta, Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, legal citată, a depus întâmpinare in reprezentarea AFP Sector 2, care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea excepției lipsei calității procesuale pasive, pârâta a invocat dispozițiile art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule precum și ale art. 5 alin. 1 și 4 din același act normativ potrivit cărora :” taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (…) taxa se plătește într-un cont distinct, deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu”. Astfel, taxa pe poluare se constituie venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu și se administrează de către această instituție.
Pe fondul cauzei, pârâta a apreciat in esenta că plata efectuata de reclamant a fost legal incasata de către organul fiscal prin emiterea deciziei de calcul al taxei de poluare la data plații fiind in vigoare prevederile O.U.G. nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare, ca urmare a respectării normelor de drept comunitar, inclusiv a jurisprudentei Curții de Justiție a Comunităților Europene.
Aceeași pârâtă, în temeiul dispozițiilor art. 60 și urm. a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, participant introdus în cauză.
Prin sentința civilă nr. 4391/24.09.2013, Tribunalul București secția a IX-a C. a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive, a admis acțiunea, a anulat Decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule emise de parata, a obligat parata sa restituie reclamantei taxa de poluare in cuantum de 14.963,00 lei, precum si la plata dobânzii aferente începând cu data de 23.02.2012 si pana la data restituirii efective, a obligat pârâta să plătească reclamantei cheltuieli de judecata in cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxe de timbru și a respins cererea de chemare in garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Este neîntemeiată exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei A. Finanțelor Publice Sector 2, prin Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti, avand in vedere ca Decizia de calcul a taxei de poluare a fost emisa de parata, in consecinta exista identitate intre persoana chemata in judecata si emitentul actului administrativ contestat, parata fiind parte in raportul juridic de drept administrativ substantial dedus judecatii.
Pe fondul cauzei, problema de drept dedusa judecatii vizeaza incompatibilitatea dispozitiilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CEE, art. 110, cu consecinta caracterului nejustificat al refuzului de restituire a taxei de poluare.
Din analiza inscrisurilor administrate in cauza, tribunalul a constatat că refuzul paratelor de restituire a taxei de poluare are un caracter nejustificat.
În conformitate cu art. 90 par. 1(actualmente art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Este adevărat că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, si ulterior prin OUG 50/2008, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
Recent, in cauza C-402/09. T. vs. statul roman, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piată, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piata natională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste conditii, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului si punerii în circulatie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie nationale si descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecintă, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzură de pe piata natională.
Concluzionand, tribunalul a retinut ca normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România pentru autoturismele second-hand inmatriculate anterior in Uniunea Europeana contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturimele second-hand autohtone.
In ceea ce priveste dispozitiile Legii 9/2012, tribunalul a reținut ca si acestea contravin dreptului comunitar, in masura in care dispozitiile art. 4 alin. 2, prevedeau ca obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, aceste dispozitii fiind, de altfel suspendate prin alineatul din Ordonanță de urgență nr. 1/2012 începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013.
În speta, reclamantul a probat faptul că autovehiculul achiziționat era second-hand, respectiv că autoturismul a fost initial inmatriculat in Uniunea Europeana, respectiv in Germania, (conform certificatului de inmatriculare a autovehiculului atasat in traducere legalizata la fila 19), in consecinta instanta constata ca acesta este îndreptățit să îi fie restituită taxa de poluare.
Pe cale de consecință, tribunalul a considerat că sunt îndeplinite cerințele art.1 din legea nr.554/2004, republicată, în vederea anularii actului administrativ nelegal, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei, prin restituirea taxei achitate reclamantei.
Chiar daca raportul juridic dedus judecatii, nascut intre stat, reprezentat prin organele fiscale, si contribuabil, este unul de drept public, in speta nu sunt aplicabile art. 124 Cod procedura fiscala, in privinta dobanzilor datorate, ci dispozitiile incidente in materie civila privind dobanda legala, aplicabila de la data platii, avand in vedere jurisprudenta CJUE in materie(cauza I.), conform careia se impune asigurarea repararii integrale a prejudiciului produs in patrimoniul contribuabilului.
Totodata, tribunalul a respins cererea de chemare in garantie a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, formulata de parata, ca neintemeiata, avand in vedere inexistenta unor dispozitii legale sau a unor clauze de alta natura care sa fundamenteze obligatia acestei institutii de a garanta indeplinirea obligatiei de restituire a taxei de poluare de catre parata.
Din moment ce taxa a fost incasata ca efect al actelor emise de parata ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2, fiind achitata la dispozitia acestei institutii, imprejurarea ca aceasta a primit ulterior o alta destinatie bugetara nu este de natura sa justifice admiterea unei cereri de chemere in garantie in cadrul litigiului de contencios administrativ, ci constituie un aspect legat de modalitatea concreta in care paratele vor asigura indeplinirea efectiva a obligatiei de restituire ce le incumba deopotriva, in mod direct.
In temeiul art. 274 Cod procedura civila, a obligat paratele sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata constand in taxe de timbru in cuantum de 39,3 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AFP sector 2 București, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esență că hotărârea este netemeinică și nelegală, întrucât: i) în mod nelegal au fost respinse excepția lipsei calității sale procesuale pasive și cererea de chemare în garanție; ii) pe fond, acțiunea trebuia respinsă ca neîntemeiată, întrucât dispozițiile Legii nr. 9/2012 sunt conforme prevederilor dreptului Uniunii Europene; iii) în mod greșit a fost obligată la plata dobânzii fiscale și a cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, Curtea apreciază că sentința recurată este legală și temeinică și își însușește considerentele acesteia.
Curtea constată că suma de bani a cărei restituire se solicită prin acțiune a fost achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 9/2012.
Contrar susținerilor din recurs, recurenta pârâtă AFP sector 2 are calitate procesuală pasivă în cererea dedusă judecății, având în vedere dispozițiile art. 3 alin. 1 și art. 8 alin. 3 din normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012, aprobate prin HG nr. 9/2012 – din interpretarea coroborată a acestor prevederi legale rezultând obligația administrațiilor financiare de restituire a taxei de poluare încasată de la persoanele fizice.
Ca urmare, nu este întemeiată nici critica recurentei referitoare la greșita respingere a cererii de chemare în garanție pe care a formulat-o, întrucât, în raport de dispozițiile art. 60 alin. 1 c.p.c. admiterea acesteia nu poate avea drept efect obligarea chematei în garanție față de reclamant, ci numai față de pârât.
Curtea reține că art. 110 (fost art. 90) TFUE se opune instituirii unei taxe precum cea reglementată de Legea nr. 9/2012, opinie ce a fost confirmată de jurisprudența CJUE, prin Ordonanța în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13 (C. și C.).Prin urmare, conform unei jurisprudențe constante a CJUE, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului comunitar și, corelativ, statul are obligația de a o restitui. În raport de această împrejurare, sunt vădit neîntemeiate susținerile recurentei referitoare la concordanța legislației naționale cu dispozițiile art. 110 TFUE.
Nu este întemeiat motivul de recurs prin care se susține nelegalitatea obligării recurentei pârâte la plata dobânzii, având în vedere că prin decizia pronunțată de CJUE în cauza C-565/11 (M. I.) s-a statuat că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, acel stat este obligat să plătească dobânzile aferente cuantumului taxei începând cu data plății sale de către contribuabil.
Nu este întemeiat nici motivul de recurs prin care recurenta susține că a fost în mod greșit obligată la plata cheltuielilor de judecată, având în vedere că aceasta a pierdut procesul, iar culpa sa procesuală rezultă din refuzul de a restitui o taxă încasată în temeiul unor dispoziții legale ce încalcă normele dreptului comunitar. Ca urmare, sunt îndeplinite cerințele art. 274 alin. 1 c.p.c.
Față de considerentele mai sus expuse și văzând dispozițiile art. 312 alin. 1 c.p.c. Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4391/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant R. C. și intimata pârâtă chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi 12.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. D. R. I. V. D.
G. C.
GREFIER,
F. V. M.
Red VDC/2 ex
Jud. fond. B. R.
T. București, s 9 C.
← Anulare act administrativ. Decizia nr. 1505/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 5695/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|