Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5005/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5005/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 45881/3/2012
DOSAR NR. 4_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5005
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 16.06.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: A. G. F.
JUDECĂTOR: L. E. F.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 705/03.02.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant MAGDAN N. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții - taxă de poluare.”
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant, prin avocat S. M., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 pct. 2 C.p.c., iar la data de 11.06.2014, prin serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus întâmpinare, după care:
Avocatul intimatului-reclamant învederează că recurenta-pârâtă nu a depus la dosar dovada achitării taxei de timbru aferente cererii de recurs.
Curtea constată că recurentei-pârâte nu i s-a pus în vedere să timbreze recursul.
La interpelarea Curții, avocatul intimatului-reclamant arată că nu mai are alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Avocatul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond, deoarece conform prevederilor art. 90 din T.F.U.E. nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state impozite și taxe interne, iar potrivit art. 149 alin. 2 din Constituția României, supremația dreptului comunitar se face cu referire la art. 90 din tratat, cu cheltuieli de judecată, a căror dovadă o depune la dosar.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 28 noiembrie 2012 reclamantul M. N. a solicitat în contradictoriu cu pârâții AFP Sector 2 și AFM anularea deciziei nr._/19 octombrie 2012, restituirea sumei de 5719 lei reprezentând taxă de poluare, actualizarea sumei cu indicele de inflație, plata dobânzii legal calculate de la data plății precum și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a achiziționat în anul 2012 autoturismul marca Opel Astra Station Wagon an fabricație 2008, . WOLOAHL_ înmatriculat pentru prima dată în Olanda la 31 martie 2008 iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat suma de 5719 lei cu titlu de taxă de poluare.
Reclamantul a solicitat instanței să constate caracterul discriminatoriu al acestei taxe, respectiv faptul că obligativitatea sa încalcă normele comunitare.
La data de 5 decembrie 2012 pârâta AFP Sector 2 a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate. Totodată, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Prin sentința civilă nr. 705/03.02.2014, prima instanță admite excepția lipsei calității procesual pasive a Administrației F. Pentru Mediu și respinge acțiunea formulată împotriva acesteia ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.
Respinge excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, ca nefondată.
Admite în parte acțiunea, anulează decizia de calcul a taxei de poluare nr._/19.10.2012 și obligă pârâta la plata către reclamant a sumei de 5719 lei și a dobânzii fiscale aferente de la data de 6.11.2009 și până la data plății efective.
Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata actualizării debitului principal, ca nefondată.
Admite cererea de chemare în garanție formulată împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtelor AFM și AFP Sector 2 București, excepții invocate din oficiu și de către pârâtă, prima instanța reține:
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, se reține că reclamantul a solicitat înmatricularea autoturismului său second hand înmatriculat pentru prima dată la 31 martie 2008 în Olanda, moment în care i s-a impus achitarea taxei de poluare prevăzută de Legea 9/2012. Această sumă a fost achitată la data de 6.11.2012, fiind impusă prin decizia de calcul emisă de AFP Sector 2 București.
Față de această situație, tribunalul reține că AFP Sector 2 este instituția emitentă a deciziei de calcul al taxei pe poluare, a încasat taxa pe poluare, astfel încât raporturile juridice de drept fiscal s-au născut între reclamant și AFP Sector 2, neavând relevanță din această perspectivă împrejurarea că taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM. În consecință, tribunalul reține că față de reclamant, singura instituție obligată la restituire este organul fiscal competent, între reclamant și AFM, neexistând nici un raport juridic fiscal, care sa justifice obligarea acestuia la restituirea către reclamant a taxei pe poluare.
Din decizia de calcul emisă, reiese că taxa de poluare a fost achitată de parte către această instituție, născându-se astfel raporturi juridice de drept fiscal între cele două părți. Pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Pe fondul prezentei cauze, tribunalul reține:
Reclamantul a achiziționat autoturismul marca OPEL ASTRA STATION WAGON an fabricație 2008, . WOLOAHL_ înmatriculat pentru prima dată în Olanda la 31 martie 2008 iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat suma de 5719 lei cu titlu de taxă de poluare conform deciziei de calcul anexată la fila 14 dosar și chitanței de la fila 11.
Tribunalul reține că taxa pe poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008, care a suferit modificări prin OUG nr. 108/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 117/2009, OUG nr. 118/2010. Ulterior OUG 50/2008 a fost abrogata prin legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare la data la care reclamantul s-a adresat paratei cu cererea de calcul a taxei aferente.
Potrivit art. 4 din acest act normativ ” (1) Obligatia de plata a taxei intervine: a) cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania; b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;c) la reintroducerea in parcul national a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul national, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7. (2) Obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.”
Alineatul (2) al art. 4 indicat anterior a fost suspendat prin OUG nr. 1/2012, începând cu 31.01.2012 pana la 01.01.2013, acesta fiind stadiul legislației la momentul furnizării răspunsului pârâtei, de refuz de restituire a taxei percepute.
Prin suspendarea dispozițiilor alin.2 a art. 4 din lege, taxa era datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație și revândute second hand.
Problema care se ridica in cauza este aceea de a stabili daca legea nr. 9/2012 este compatibila cu prevederile legislației comunitare.
Taxa pentru emisiile poluante este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație și care fac obiectul vânzării second hand. Astfel, taxa este legată de momentul înmatriculării și nu este aplicabilă și autoturismelor similare care se află deja în circulație în România, înmatriculate anterior lunii iulie 2008.
In privința reglementarilor comunitare in materie, instanța retine ca, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (in continuare TFUE) nici un stat membru nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
In temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, în cauza sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne.
Din dispozițiile legii nr. 9/2012 –forma in vigoare la data formulării refuzului pârâtei- rezulta că pentru un autoturism produs in România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o noua înmatriculare, daca anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România, anterior lunii iulie 2008 și apoi vândut second hand. Aceeași taxa se percepe insa daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru este înmatriculat prima data in România.
Instanța retine ca legea nr. 9/2012 este contrară art. 110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate . membru, cum este cazul de fata. Or, după aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibila, întrucât norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune că acestea pot fi transportate fără impedimente in interiorul comunității si toate obstacolele ce stau in calea acestui demers trebuie eliminate. In acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplica produselor naționale similare precum si taxele interne de natura sa protejeze indirect alte produse. Articolul vizează sa asigure libera circulație a mărfurilor intre statele membre, in condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Chiar daca taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxa vamala directa, fata de caracterul sau special si aplicabilitatea discriminatorie intre autoturismele second-hand deja înmatriculate in România si cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale.
Reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
De asemenea, in hotărârea pronunțata in Cauza C-263/10 N./Directia Generala a F. Publice Gorj, Administratia F. Publice Targu Carbunesti, Administratia F. pentru Mediu, CJUE a statuat, raportându-se la variantele taxei pe poluare aplicabile in perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajează punerea in circulație in statul membru mentionat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fara insa a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.”
Interpretarea data de instanța europeana reglementarilor Uniunii Europene, asadar Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, face corp comun cu aceste reglementari si este obligatorie pentru particulari, pentru instanțe si pentru organele fiscale. Astfel, dreptul comunitar acorda autoritarilor administrative aceleași puteri si obligații pe care le acorda instanțelor naționale, autoritățile administrative fiind obligate sa cunoască si sa aplice dreptul comunitar din oficiu (Cauza C-198/01 Consorzie Industrie Fiammeri (C.)/Autorita Garante della Concorenza e del Mercato).
TCE, in prezent Tratatul de Functionare a Uniunii Europene, a creat „o noua ordine juridica” in dreptul internațional (denumita astfel de Curtea Europeana de Justitie in cazul V. Gend en Loss, 1963), caracterizata prin faptul ca are efect direct si se bucura de supremație (prioritate) in raport cu ordinea juridica interna.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe emisii poluante este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a admis cererea, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare și a obligat pârâta AFP Sector 2 la restituirea către reclamant a sumei de 5719 lei reprezentând contravaloarea taxei.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a dobânzii, tribunalul o apreciază ca fondată în parte. Având în vedere caracterul fiscal al raportului juridic dedus judecății, dobânda care ar putea fi solicitată de reclamant, accesoriu al unei creanțe fiscale, este doar dobânda fiscală nu cea legală, reglementată actualmente de OG 13/2011. Dobânzile fiscale solicitate de reclamant, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, nu pot curge decât de la data plății sumei greșit imputate, conform deciziei CJUE I.. Conform acesteia, dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia pronunțată de CJUE în procedura hotărârii preliminare este cea care a determinat schimbarea jurisprudenței acestei instanțe cu privire la data de la care curge dobânda aferentă debitului încasat contra prevederilor dreptului comunitar.
Astfel, acest capăt subsidiar de cerere va fi admis în sensul acordării dobânzii fiscale aferente debitului principal, calculate de la data plății taxei și până la data achitării efective a debitului principal.
În ceea ce privește solicitarea reclamantului de actualizare a acestei creanțe cu indicele de inflație, tribunalul apreciază că această cerere nu poate fi admisă având în vedere că în materie fiscală, repararea prejudiciului invocat de reclamant se face doar prin acordarea dobânzii prevăzute de art. 124 din OG 92/2003, în condițiile prevăzute de acest text de lege. Procedura de restituire și rambursare a sumelor de la buget aprobată prin Ordinul MFP publicat în Monitorul Oficial nr. 13 din 5 ianuarie 2005 prevede că pentru sumele nerestituite cu depășirea termenului legal, contribuabilul are dreptul doar la dobânda fiscală. Astfel, nu se poate acorda actualizarea creanței, în absența unei dispoziții legale care să prevadă această modalitate de dezdăunare pentru creanțelor restituite de la buget.
Cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu, instanța o apreciază ca fiind fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 1 alineat 2 din Legea 9/2012: „Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.” Totodată, conform art. 5 alin. 1 și 3 din același act normativ taxa se calculează de organul fiscal competent și se plătește de contribuabil într-un cont deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Conform normelor de aplicare ale Legii 9/2012 se reglementează, în cadrul art. 3 modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: „Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Conform art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Din coroborarea acestor dispoziții legale reiese faptul că pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite suma încasată nu a intrat în propriul buget ci autoritatea fiscală a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu.
Trebuie reținut și faptul că bugetele administrațiilor finanțelor publice sunt distincte, din punct de vedere legal, de bugetul F. pentru Mediu.
Suma reprezentată de taxa de poluare a profitat activității Administrației F. pentru Mediu, Administrația Fiscală nefiind altceva decât un colector al acestei taxe, în beneficiul exclusiv al F. pentru Mediu. În speță, AFP Sector 2 a acționat ca un mandatar în favoarea Administrației F. pentru Mediu, colectând o taxă în numele și pentru acest fond special.
Astfel, este evident că administrațiile finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu, în vederea recuperării prejudiciului produs.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București în reprezentarea AFP sector 3, criticând respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive.
În motivarea respingerii excepției calității procesuale pasive a administrației si a cererii de chemare in garanție, instanța de fond retine faptul ca raportul juridic de drept fiscal s-a născut intre pârâtă si reclamanta, urmare încasării taxei.
Instanța de fond a interpretat greșit textele normative pe care le-a citat în motivare, schimbând sensul juridic al acestora. Astfel, faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu arată clar că titularul contului și în aceiași timp destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația F. pentru Mediu.
În conformitate cu dispozițiile art.1 alin.2 din Legea nr.9/2012, privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si Norma metodologică de aplicare a Legii nr.9/2012, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu:
„Art. 1. - (1) Prezenta lege stabilește cadrul legal privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Organului fiscal, respectiv AFP sector 3, revenindu-i numai obligația calculării si încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului conform art. 5 din Legea nr.9/2012.
Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule de către petent (respectiv Legea nr.9/2012, prin normele sale de aplicare, arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Prin urmare, până nu se stabilește daca s-a născut raportul juridic in temeiul căruia bugetul de stat al României sa fie obligat la restituirea către plătitor a sumei legal plătite cu titlul de taxa de poluare si nu se poate retine ca plata făcuta de reclamant, cu titlu de taxa de poluare, ar fi nedatorata si încasată ilegal, astfel ca instanța de fond nu putea pronunța in mod temeinic si legal sentința recurată.
Pe fond, se invocă dispozițiile art. 4 din Legea 9/2012 ca fundament al legalității taxei percepute, arătându-se că acest act normativ a eliminat orice discriminare. Și faptul că ceea ce se poate restitui este diferența dintre taxa plătită deja în temeiul OUG 50/2008 și ceea ce se datorează în temeiul noii legi.
Se critică acordarea dobânzilor și greșita acordare a cheltuielilor de judecată.
Analizând motivele de recurs, Curtea constată că în mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive, câtă vreme pârâta recurentă este autoritatea emitentă a deciziei de calcul a taxei de poluare în temeiul căreia a fost efectuată plata, ceea ce atrage răspunderea sa juridică pentru prejudiciul creat prin actul administrativ vătămător; este mai puțin important cui i-au fost virate finalmente sumele încasate, în condițiile în care raportul de drept administrativ fiscal este legat între reclamant și pârâtă, în conformitate cu art. 7 din OG 92/2003.
Pe fond, Curtea constată că în mod corect tribunalul a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă.
Prin OUG nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în care instanța de fond a apreciat în mod corect că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă.
Astfel, potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012, „(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
În mod corect s-a reținut că prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Prin Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În ceea ce privește acordarea dobânzii, în cauza M. I. împotriva României, dosar c - 565/2011, CJUE a statuat următoarele:
26. In ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, . restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc in special calculul dobânzilor eventual datorate sa nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvata pentru pierderea suferita prin plata nedatorata a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail si alții, citata anterior, punctul 29).
27. In speta, trebuie sa se constate ca un regim precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a taxei percepute fara temei, nu indeplineste aceasta cerinta.
28. Astfel, aceasta pierdere depinde in special de durata indisponibilizarii sumei platite fara temei cu incalcarea dreptului Uniunii si survine astfel, in principiu, in perioada cuprinsa intre data platii fara temei a taxei in cauza si data restituirii acesteia.
29. Avand in vedere cele de mai sus, trebuie sa se raspunda la intrebarea adresata ca dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe.
(…)
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a treia) declara:
Dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe.
În fine, potrivit art. 274 C.pr.civ., partea care pierde procesul datorează cheltuielile de judecată avansate de partea adversă, motiv pentru care acestea au fost corect acordate de instanța fondului.
În baza art. 312 alin. 1 C.p.civ., va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 2 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 705/03.02.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant MAGDAN N. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la 500 lei, cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
H. P. G.A. F. L.E.F. E. S. M.
Red. și dact. Jud. L.E.F./gref. E.S.M./2 ex.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 6897/2014.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
