Pretentii. Decizia nr. 3107/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3107/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 503/87/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIA CIVILĂ NR. 3107
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.04.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. V.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat împotriva Sentinței civile nr. 622 din data de 09.04.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și F. în dosarul nr._ de recurentul – pârât S. fiscal municipal T. M. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. G. și intimata - pârâtă Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-a depus la dosarul cauzei, cu data de 10.04.2014, prin fax, de către intimatul – reclamant M. G., întâmpinare, într-un exemplar.
Curtea, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Curtea dispune rectificarea citativului și în Sistemul ECRIS, conform OUG nr.74/2013, în sensul că recurent – pârât este S. fiscal municipal T. M. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman.
Totodată, verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată faptul că recurentul - pârât a solicitat judecarea în lipsă prin cererea de recurs și rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr._ /24.01.2013, reclamantul M. G. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice T. M. și Administrația F. pentru Mediu a solicitat obligarea acestora la restituirea sumei de 7.177 lei, taxă de poluare, cu dobânda legală și cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că pentru a înmatricula în România un autoturism Opel a plătit suma de 7.177 lei, taxă de poluare în baza O.U.G. nr. 50/2008. Sub aspectul prescripției dreptului la acțiune pentru obligarea pârâtelor la restituirea taxei, reclamantul a arătat că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 117 alin. 1) lit. din Codul de proc. fiscală, întrucât nu contestă decizia de calcul a taxei de poluare.
Pe fond a arătat că O.U.G. nr. 50/2008 încalcă dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene potrivit căruia nici un stat membru nu aplică direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, sens în care este și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 90 din Tratatul C.E., art. 117 alin. 1) lit. d) din Codul de proc. fiscală și art. 274 din codul de proc. civ., iar spre probă a depus înscrisuri – filele 4 -11.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice T. M. a formulat întâmpinare – fila 18, prin care a invocat excepția inadmisibilității, cu motivarea că reclamantul nu a îndeplinit în termen procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru că potrivit art. I – 33 alin. 1) din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 legea cadru europeană obligă orice stat membru destinatar doar în ceea ce privește rezultatul obținut, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor prin care se asigură obținerea rezultatului.
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a uniunii europene, rezultă că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare.
Totodată, taxa de poluare nu poate fi restituită decât în situațiile prevăzute expres de O.U,G. Nr. 50/2008, situații care nu se regăsesc în cauza de față.
Prin sentința civilă nr. 622 din data de 09.04.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și F. în dosarul nr._, a fost admisă cererea și a fost obligată pârâta să restituie suma de 7.177 lei, taxă de poluare, cu dobânda fiscală și la plata sumei de 800 lei, cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:
Conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumei în discuție sunt regulile naționale, însă rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
Prin urmare, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/14.11.2011, pentru soluționarea unui recurs în interesul legii, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Analizând cererea reclamantului în raport de probele administrate și prevederile legale incidente în cauză, instanța reține că aceasta este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin decizia din 11.05.2010 - fila 08, pârâta Administrația Finanțelor Publice T. M. a calculat în sarcina reclamantului o taxă de poluare în valoare de 7.177 lei, pentru înmatricularea în România a unui autovehicul deja înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene la data de 06.05.2003, taxă plătită de reclamant cu chitanța nr._ din 11.05.2010 – fila 07.
Potrivit prevederilor art. 90 paragraful 2 Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela al realizării obiectivelor prevăzute la art. 23-25, adică realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Interdicția reglementată de art. 90 din Tratat vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În condițiile în care taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat, nu se poate pune problema că taxa în discuție discriminează în mod direct.
Numai că, așa cum a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea pronunțată în cauza C-402/09 – T. versus statul român, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale, formă a discriminării care se poate aprecia prin lipsa de neutralitate a taxei de poluare.
Ori Curtea a constatat că sub acest aspect reglementarea făcută prin OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate se caracterizează printr-o vechime și o uzură importante, sunt expuse unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională, nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, această reglementare a taxei de poluare are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Din această perspectivă, potrivit prevederilor art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene are prioritate față de dispozițiile contrare ale OUG nr. 50/2008.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâtaDirecția Generală a Finanțelor Publice a județului Teleorman în numele Administrației Finanțelor Publice T. M., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs, se arată următoarele:
Hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă).
Se reiterează aspectele legate de excepția inadmisibilității, cu motivarea că reclamantul nu a îndeplinit în termen procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru că potrivit art. I – 33 alin. 1) din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 legea cadru europeană obligă orice stat membru destinatar doar în ceea ce privește rezultatul obținut, lăsând autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor prin care se asigură obținerea rezultatului. Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a uniunii europene, rezultă că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare. Totodată, taxa de poluare nu poate fi restituită decât în situațiile prevăzute expres de O.U,G. Nr. 50/2008, situații care nu se regăsesc în cauza de față.
Se mai aduc critic cu privire la dobânda fiscală, deoarece se susține în esență că beneficiarul sumelor a fost AFM, astfel că acesta trebuie să și plătească dobânda aferentă.
Se mai aduc critici și cu privire la cheltuielile de judecată, arătându-se că recurenta nu este vinovată de declanșarea activității judiciare și că AFM are sarcina plății acestor cheltuieli de judecată.
Recurenta a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa.
În drept, au fost invocate prev. art. 299-316 Cod de Procedură Civilă.
La termenul din 14.04. 2014, ca urmare a intrării în vigoare a dispozițiilor OUG nr. 74/2013, Curtea a constatat că recurent – pârât este S. fiscal municipal T. M. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman.
Analizând recursul de față prin prisma motivelor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Motivul de recurs invocat de recurenta pârâtă a fost întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C., fiind invocată greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material cu ocazia soluționării fondului cauzei.
Cu privire la aspectele semnalate de recurentă, Curtea va constata din actele dosarului că intimatul- reclamant a dobândit în 04.06.2008 dreptul de proprietate asupra autoturismului second hand marca OPEL ZAFIRA nr. identificare WOLOTGF_, care a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat european la data de 06.05.2003.
Cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, reclamantul a achitat în baza art. 4 din OUG nr. 50/2008 o taxă pe poluare în cuantum de 7177 lei.
Curtea va constata că, într-adevăr, așa cum a reținut și instanța de fond, la data plății taxei de către reclamant era aplicabil regimul juridic al taxei pe poluare instituit de OUG nr. 50/2008, fiind obligatorie plata taxei pe poluare în cazul înmatriculării autoturismelor noi și cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismelor second – hand înmatriculate anterior într-un stat din Uniunea Europeană.
De asemenea, corect a constatat instanța fondului că în ceea ce privește conformitatea dispozițiilor legale ce instituie obligația de plată a taxei cu dreptul comunitar, aplicabil este același raționament expus de CJUE în cauzele T. și N..
Cu toate acestea, Curtea va reține că instanța fondului nu a avut în vedere întreg raționamentul expus de CJUE în cauzele amintite, care diferă în funcție de existența sau inexistența unei obligații de plată a taxei cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism similar celui achiziționat de intimatul - reclamant.
Astfel, Curtea va constata că prezintă o relevanță deosebită data la care a avut loc prima înmatriculare a autoturismului în spațiul comunitar, în speță aceasta fiind 06.05.2003, dată în raport de care trebuie analizat dacă în România, în cazul în care autoturismul s-ar fi aflat la prima înmatriculare, ar fi fost supus unei taxe de primă înmatriculare.
În cauzele menționate anterior instanța europeană a făcut distincție intre situatia autovehiculelor rulate inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior anului datei de 01.07.2008 si cele inmatriculate ulterior (cum este situația reclamantului).
În acest sens se va avea în vedere paragraful 38 al hotărârii T., în care CJUE a menționat că pentru a se analiza dacă există discriminare indirectă între autovehiculele second – hand importate și cele second - hand existente deja pe teritoriul statului trebuie verificat dacă taxa impusă este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
Separat, CJUE a arătat că trebuie examinată și neutralitatea taxei între vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci care cu ocazia primei înmatriculări nu au fost suspuse niciunei taxe prin raportare la vechime, grad de uzură, normă de poluare, etc.
Analizând separat cele doua situatii, CJUE a concluzionat că OUG nr. 50/2008 este susceptibila sa încalce art.110 TFUE numai in una din cele doua ipoteze, respectiv numai in cazul comparației dintre vehicule de ocazie importate si vehicule de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci numai atunci când comparația se realizează cu vehicule aflate la prima înmatriculare înainte de 01.07.2008.
În privinta autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE după data de 01.07.2008, Curtea a retinut ca legislatia nationala nu afecteaza libera concurenta a produselor, urmând raționamentul expus în paragrafele 40, 41, 44 și 47 ale Hotărârii I. T., după cum urmează:
„40. In aceasta privinta, Curtea a precizat ca, din momentul achitarii unei taxe de inmatriculare ., valoarea acestei taxe se incorporeaza in valoarea vehiculului. Astfel, atunci cand un vehicul înmatriculat în statul membru in cauza este, ulterior, vandut ca vehicul de ocazie in acelasi stat membru, valoarea sa de piata, care include valoarea reziduala a taxei de inmatriculare, va fi egala cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa initiala (Hotararea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat retinută ca baza de impozitare trebuie sa reflecte valoarea unui vehicul similar deja inmatriculat pe teritoriul national (Hotararea Weigel, citata anterior, punctul 71, si Hotararea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06, Rep., p.I-7585, punctul 28).
41. Pentru a obtine acest rezultat, deprecierea reala a vehiculelor de ocazie importate trebuie luata in considerare la calcularea valorii taxei. Aceasta luare in considerare nu trebuie in mod necesar sa dea nastere la o evaluare sau la o expertiza a fiecarui vehicul. Astfel, evitand dificultatile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ si calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generala, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regula generala, ar fi foarte apropiata de valoarea lor reala (Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, si Comisia/G., punctul 29).
44.Prin introducerea, in calculul taxei, a vechimii vehiculului si a rulajului mediu anual real al acestuia si prin adaugarea, la aplicarea acestor criterii, a luarii in considerare facultative, cu costuri neexcesive, a starii acestui vehicul si a dotarilor sale prin intermediul unei expertize obtinute din partea autoritatilor competente in materie de inregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea in cauza in actiunea principala garanteaza ca valoarea taxei este redusa in functie de o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculului.
47.Din consideratiile de mai sus rezulta ca un sistem precum cel instituit prin OUG nr.50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de inmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adauga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului mentionat si a dotarilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depaseste valoarea reziduala a taxei mentionate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008”.
În concluzie, CJUE a reținut că sistemul de plată a unei taxe pe poluare, având la baza anumite criterii precum cel din OUG nr. 50/2008 nu este în esență, de natură a încălca normele comunitare, în condițiile în care taxa percepută nu depășește valoarea reziduală a taxei încorporate într-un vehicul de ocazie similar, care a fost înmatriculat anterior pe teritoriul României și a fost supus (cu ocazia primei înmatriculări) la plata taxei prevăzută de OUG nr. 50/2008, deci care a fost înmatriculat pentru prima dată în România după data de 01.07.2008.
În concret, intimatul - reclamant putea opta, la momentul cumpărării, între un autoturism second hand înmatriculat anterior în Uniunea Europeană, care la valoarea de piață adăuga valoarea taxei pe poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008 și un autoturism second hand din România, care în valoarea de piață nu avea adăugată nici taxă de înmatriculare..
Conform algoritmului aplicat de CJUE, pentru a nu fi discriminatorie, și pentru a nu descuraja cumpărarea autovehiculelor de ocazie din UE, taxa pe poluare la plata căreia este obligat intimatul - reclamant în baza Ordonanța de Urgență nr 50/ 2008 nu trebuie să depășească valoarea reziduală a taxei pe poluare încorporată în prețul autoturismului de comparație din România, care valoare este egală cu zero, în măsura în care un autoturism similar la data de 06.05.2003 nu ar fi achitat nici taxă de înmatriculare.
Pe cale de consecință, Curtea va constata că, în măsura în care taxa percepută intimatului-reclamant nu ar fi fost percepută pentru un autoturism similar provenit de pe piața din România, taxa pe poluare a fost percepută cu încălcarea prevederilor art. 110 TFUE, astfel că se impune a fi restituită.
Cu privire la celelalte motive de recurs, Curtea constată că în mod corect a respins prima instanță excepția inadmisibilității, cu motivarea că, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/14.11.2011, pentru soluționarea unui recurs în interesul legii, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european. Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Cu privire la motivul de recurs legat de greșita acordăre a dobânzii, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 124 C.pr. fiscală „Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget - (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.”, iar art. 70 din același act normativ prevede „Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor -(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.”
Față de statuările CJUE în Hotărârea I. contra României, în care s-a stabilit că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe, Curtea constată că este nefondată această critică a recurentei.
De altfel, nici susținerile în sensul că această dobândă ar trebui achitată de AFM nu sunt fondate; aceste susțineri tind spre invocarea unei eventuale lipse a calității pasive a recurentei. Curtea apreciază critica recurentei ca fiind neîntemeiată, în condițiile în care aceasta a fost cea care a calculat și încasat suma solicitată de reclamantă, prin aceste fapte juridice luând naștere raportul juridic care stă la baza cererii de restituire, rezultă că tot aceasta este cea care trebuie să achite și accesoriile aferente debitului principal. Câtă vreme recurenta-pârâtă este emitenta deciziei prin care s-a stabilit taxa pe poluare, precum și persoana juridică care a încasat taxa, aceasta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză atât pe debitul principal, cât și pe cel accesoriu.
In ceea ce privește motivul de recurs legat de acordarea cheltuielilor de judecată, Curtea nu poate reține că recurenta nu are o culpă procesuală, câtă vreme aceasta a refuzat restituirea taxei, iar instanța a apreciat că se impunea această restituire; recurenta adaugă la lege prin condiția ca căderea în pretenții să fie irevocabilă, o asemenea condiție nefiind prevăzută de text. În plus, nu se cere a fi dovedită reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale in sarcina părții care a pierdut procesul pentru acordarea cheltuielilor de judecată, forma de vinovăție cerută de lege fiind simpla culpă, formă de vinovăție ce este întrunită în cauza de față. Astfel, și acest motiv de recurs este nefondat.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod de Procedură Civilă, Curtea urmează a respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 622 din data de 09.04.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și F. în dosarul nr._ de recurentul – pârât S. fiscal municipal T. M. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, cu sediul în A., ., județul Teleorman, în contradictoriu cu intimatul – reclamant M. G., cu domiciliul în T. M., .. 8, județul Teleorman și intimata - pârâtă Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independentei nr.294, Corp A, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A. V. M. M. P. M. D. R. B.
Red. A.V./2 ex.
Data red.: 29.05.2014
Sentința civilă nr. 622 din data de 09.04.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și F. în dosarul nr._
judecător fond: M. M.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2801/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 801/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
