Pretentii. Sentința nr. 801/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 801/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 6923/2/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 801
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 10.03.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. RECUNOȘTINȚA P. IMPEX S.R.L. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT, având ca obiect pretenții.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 24.02.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, dar și pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 03.03.2013 și respectiv la data de azi, 10.03.2014, când în aceeași compunere a pronunțat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 21.10.2013, reclamanta . SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plați pentru Dezvoltare Rurala și Pescuit, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata sumei de 693.367,3 lei cu titlu de despăgubiri materiale, a sumei de 100.000 euro echivalent lei la cursul BNR valabil în data efectuării plații, cu titlu de despăgubiri morale, precum și la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentei cereri.
În motivare s-au învederat următoarele:
În fapt, între reclamantă și parata a fost încheiat Contractul de finanțare nr. CI_/11.02.2006 pentru implementarea proiectului "Modernizarea fabricii prin înființarea unei secții de pate ambalat în cutie și prin achiziții de echipamente noi destinate ambalării și porționării produselor, igienizării spatiilor de producție și protecției mediului contract în baza căruia reclamanta a obținut o finanțare nerambursabila în cuantum de 3.417.634,68 lei (75 % de la bugetul Uniunii Europene și 25 % de la bugetul de stat).
Prin actul administrativ - Proces-verbal de constatare nr._/07.06.2010, parata a reținut în sarcina societății reclamante obligația restituirii întregii sume primita cu titlu de finanțare, respectiv suma de 3.417.634,68 lei.
În data de 04.10.2010, prin ordinul de plata nr. 4024, reclamanta a achitat către parata suma de 3.417.634,68 lei menționata în procesul-verbal de constatare.
Având în vedere ca reclamanta a achitat debitul după soluționarea contestației formulate împotriva actului administrativ, prin Adresa nr._/03.05._, parata a solicitat reclamantei plata sumei de 325.017,06 lei cu titlu de dobânzi și penalități, suma care a fost achitata în data de 03.06.2011 prin ordinul de plata nr. 1655.
În urma emiterii de către parata a procesului verbal de constatare nr._/07.06.2010, reclamanta a achitat către pârâtă suma de 3.742.651,74 lei (3.417.634,68 lei cu titlu de debit și 325.017,06 lei cu titlu de dobânzi și penalități).
Ca urmare a exercitării de către reclamantă a recursului jurisdicțional, prin Decizia nr. 3521/19.03.2013 (irevocabila) pronunțata în dosarul nr._, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal s-a pronunțat în sensul anularii Procesului-verbal de constatare nr._/07.06.2010 emis de parata.
Parata a restituit către reclamantă întreaga suma, respectiv 3.742.651,74 lei, astfel:
-în data de 17.06.2013, prin ordinul de plata nr._ a fost restituita suma de 2.806.988,80 lei - reprezentând suma returnata de la bugetul Uniunii Europene (75 % debit și 75 % accesorii);
-în data de 13.09.2013, prin ordinul de plata nr._ a fost restituita suma de 935.662,94 lei - reprezentând suma returnata de la bugetul de stat (25 % debit și 25 % accesorii).
Având în vedere ca reclamanta nu a putut utiliza în activitatea economica suma de bani plătită către parata în baza actului administrativ anulat, a suferit un prejudiciu material pentru acoperirea căruia a solicitat să fie obligată parata la plata sumei de 693.367,3 lei reprezentând dobânda legala (intre data plații și data anularii actului administrativ) și dobânda fiscala (intre data anularii actului administrativ și data restituirii).
Reclamanta este îndreptățită la acordarea despăgubirilor materiale în cuantumul indicat, fiind îndeplinite în mod cumulativ condițiile necesare obligării paratei la acoperirea prejudiciului cauzat - existent actului administrativ nelegal, anulat de către instanță, prejudiciul înregistrat de către reclamantă prin neutilizarea sumei de bani achitate și legătura de cauzalitate dintre actul administrative nelegal și prejudiciu.
În urma emiterii de către parata a actului administrativ anulat reclamanta a înregistrat și un însemnat prejudiciu moral, pentru repararea căruia a solicitat obligarea paratei la plata sumei de 100.000 euro, echivalent lei la cursul BNR din data efectuării plații.
Astfel, s-a învederat că reclamanta își desfășoară activitatea în domeniul fabricării produselor din carne (produsele sub mărcile "Cristim", "Alpinia", "M. Macelaru"" "Galinia", etc.), fiind cunoscuta și bucurându-se de apreciere atât pe plan intern, cat și extern.
De asemenea, reclamanta este și fost întotdeauna un partener de afaceri și contribuabil corect, care a achitat la timp toate obligațiile sale financiare.
Emiterea de către parata a actului administrativ anulat și obligarea reclamantei la restituirea fondurilor obținute în baza contractului de finanțare au aruncat o "umbra de îndoială" asupra corectitudinii societății reclamante.
Astfel, susținerile paratei din actul administrativ anulat, potrivit cărora, în procedura de achiziție echipamente a utilizat "oferte neautentice" a condus la conturarea opiniei potrivit căreia ar fi săvârșit o frauda. Aceste aspecte au avut un impact negativ asupra imaginii societății reclamante, atât în relația cu consumatorii, cat și cu partenerii de afaceri (instituții de credit, instituții de asigurare, furnizori de echipamente, furnizori de materii prime, etc.).
Deși anularea de către instanța a actului administrativ face dovada corectitudinii societății reclamante în ceea ce privește utilizarea fondurilor nerambursabile obținute în baza contractului de finanțare, aceasta (anularea actului) nu oferă o satisfacție echitabila în raport cu prejudiciile de imagine înregistrate având în vedere ca efectele acestora s-au produs în trecut - intre data actului administrativ și data anularii acestuia au trecut aproape trei ani.
Prin adresa nr. 53/19.09.2013 (înregistrată la pârâtă sub nr. 29.811/19.09.2013) reclamanta a solicitat paratei acoperirea pagubei material produsa prin emiterea actului administrative anulat, dar aceasta nu a formulat niciun răspuns fata de aceasta cerere.
Având în vedere aspectele învederate s-a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată și obligarea paratei la plata sumei de 693.367,3 lei cu titlu de despăgubiri materiale, a sumei de 100.000 euro echivalent lei la cursul BNR valabil în data efectuării plații, cu titlu de despăgubiri morale și a cheltuielilor de judecata ocazionate de soluționarea prezentei cereri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1 și art. 19 din Legea nr. 554/2004, iar în dovedirea cererii s-a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, interogatoriul paratei, martori, expertiza tehnica.
La data de 18.11.2013 pârâta Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună respingerea acțiunii ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Cererea de despăgubire pentru vătămarea produsă prin emiterea unui act administrativ nelegal, formulată în temeiul art. 19 din Legea 554/2004, este condiționată de îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unui act administrativ nelegal anulat de instanță, producerea unui prejudiciu și dovedirea legăturii de cauzalitate între actul administrativ nelegal și prejudiciul suferit de reclamant.
De asemenea, materia despăgubirilor este însă reglementată și completată cu prevederile art. 998 din Vechiul Cod Civil, aplicabil cauzei, fiind vorba de situații născute anterior datei de 01.10.2011 - data intrării în vigoare a Noului Cod Civil, care dispune că, orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe cel din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara („Orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeală s-a ocazionat, a-l repara”).
Potrivit doctrinei, pentru a ne afla în fața unei răspunderi civile delictuale, este necesar a fi întrunite, în mod cumulativ următoarele condiții: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența culpei, capacitatea delictuală a celui ce a săvârșit fapta ilicită.
Ca element al răspunderii civile delictuale, fapta ilicită înseamnă orice faptă prin care, încălcându-se o normă juridică, se cauzează prejudicii dreptului subiectiv aparținând unei persoane sau anumitor interese ale acesteia. Caracterul ilicit al faptei este înlăturat atunci când aceasta este rezultatul legitimei apărări, stării de necesitate, a îndeplinirii unei activități impuse ori permise de lege, exercitării unui drept subiectiv și existența consimțământului victimei.
În speță de față, deși instanțele de judecată au anulat actele administrative emise de pârâtă, acestea au fost emise în îndeplinirea unei obligații legale.
Astfel, prin emiterea actelor administrative reprezentate de Procesul verbal de constatare nr. 11.443/07.06.2010 și a Deciziei nr. 15.214/20.07.2010 de soluționare a contestației beneficiarului pârâta a îndeplinit o activitate impusă de lege și nu a acționat cu scopul de a produce reclamantei un prejudiciu, situație care înlătură caracterul ilicit al faptei.
De asemenea, în speța de față există și consimțământul reclamantei, care prin încheierea contractului de finanțare nr. C 1._/11.02.2005, a consimțit pe de o parte la realizarea controalelor din partea A.P.D.R.P. sau altor instituții și au acceptat eventualitatea retragerii sprijinului financiar nerambursabil în situația în care cu ocazia verificărilor efectuate se descoperă vreo neregulă/încălcare a clauzelor contractuale.
Reclamanta a avut cunoștință de posibilitatea retragerii sprijinului financiar nerambursabil în eventualitatea descoperirii unei nereguli.
O altă condiție pentru a se putea atrage răspunderea pârâtei și pentru a fi obligată la plata despăgubirilor către reclamantă în cuantum de 693.367,3 lei și 100.000 lei daune morale este existența prejudiciului.
În speța de față, prejudiciul pretins de reclamantă nu este dovedit.
Astfel, reclamanta susține faptul că a fost prejudiciată întrucât nu a putut utiliza în activitatea economică sumele de bani achitate în baza Procesului verbal de constatare nr. 11.443/07.06.2010.
În mod evident, prejudiciul indicat de reclamantă este doar unul potențial, acesta neavând o existență concretă.
Totodată, bugetul reclamantei nu a fost diminuat prin vreo acțiune/inacțiune a pârâtei, în condițiile în care pârâta și-a îndeplinit obligația legală de restituire a sumelor plătite de beneficiar în baza actului administrativ anulat astfel că este evident că aceasta nu a suferit niciun prejudiciu în mod concret.
Prin urmare, este evident că în cauză nu poate fi vorba de vreo culpă a pârâtei, A.P.D.R.P. acționând doar în limitele impuse de legislația în vigoare, îndeplinind și aplicând toate prevederile legale incidente.
De asemenea, prin motivarea făcută, reclamanta construiește un mecanism pentru justificarea prejudiciului revendicat fără însă a avea nicio baza legală în acest sens.
Reclamanta nu face proba îndeplinirii tuturor condițiilor antrenării răspunderii civile delictuale în privința A.P.D.R.P., astfel nu este dovedită nici fapta ilicită a pârâtei, nici prejudiciul suferit de reclamantă și, pe cale de consecință nu există nici o legătură de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu sau vreo culpă a pârâtei.
Presupusul prejudiciu reclamat de . nu are o existență concretă, bugetul acesteia nefiind diminuat nici prin emiterea actelor administrative emise de A.P.D.R.P. reprezentate de procesul verbal de constatare nr. 11.443/07.06.2010 și a deciziei nr. 15.214/20.07.2010.
Urmând același raționament, trebuie observat faptul că nici condiția existenței unei legături de cauzalitate între fapta ilicită (emiterea actelor administrative nelegale) și prejudiciu nu este îndeplinită.
Chiar dacă s-ar admite că actele administrative emise sunt ilegale și că prejudiciul ar fi dovedit, nu există vreo legătură de cauzalitate între emiterea actelor administrative reprezentate de Procesul verbal de constatare nr. 11.443/07.06.2010 și a Deciziei nr. 15.214/20.07.2010 și existența prejudiciului în cuantum de 693.367,3 lei și 100.000 lei daune morale.
Astfel, pentru a fi îndeplinită această condiție ar fi trebuit ca prin fapta pârâtei de a emite aceste acte administrative, reclamanta să fie păgubită în mod direct cu suma de 693.367,3 lei și 100.000 lei daune morale. Or, este evident că, atât din susținerile reclamantei dezvoltate în cererea de chemare în judecată cât și din probatoriul administrat și anexat acțiunii că patrimoniul reclamantei nu a fost diminuat cu suma de 693.367,3 lei și 100.000 lei daune morale.
Prin urmare, nicio condiție impusă de legea contenciosului administrativ sau de dreptul comun în materie nu este îndeplinită pentru a putea fi dispusă în speță obligarea pârâtei la plata prejudiciului în cuantum de 693.367,3 lei șl 100.000 lei daune morale.
În aceeași ordine de idei, s-a învederat că daunele morale sunt apreciate de doctrină și jurisprudență ca reprezentând atingerea adusă existenței fizice a persoanei, integrității corporale și sănătății, cinstei, demnității și onoarei, prestigiului profesional, însă pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorității, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului și legătura de cauzalitate dintre prejudiciu și fapta autorității (Decizia nr. 2356/2011 pronunțată la 20 aprilie 2011 de Înalta Curte de Casatei și Justiție în dosarul7912/2009).
În drept, au fost invocate disp. art. 205-208 C.pr.civ.; art. 998 Vechiul Cod civil; OUG nr. 13/2006 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin reorganizarea Agenției SAP ARD, aprobată cu modificări prin Lg 198/2006; Legea nr. 316/2001 pentru ratificarea Acordului multianual de finanțare dintre Guvernul României și Comisia Comunităților Europene, semnat la Bruxelles la 2 februarie 2001, stabilind cadrul administrativ, legal și tehnic de implementare a Programului special de preaderare pentru agricultură și dezvoltare rurală SAPARD, adoptat prin Reglementarea Comisiei (CE.) nr. 1.268/1999 din 21 iunie 1999 privind suportul Comunității pentru măsurile de preaderare în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale în țările candidate din centrul și estul Europei în perioada de preaderare, cu modificările și completările ulterioare; HG nr. 224/2008 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanțate din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2007-2013; Ordonanța Guvernului nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente, utilizate necorespunzător, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 529/2003, OG nr. 94/2004 și OG nr. 53/2005) și Normele Metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1306/2007, cu modificările și completările ulterioare; Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
La data de 09.12.2013 reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a învederat următoarele:
Cu privire la susținerile vizând introducerea, pe cale separata, a cererii de despăgubiri, aceasta cerere nu putea fi formulata în cadrul acțiunii având ca obiect anularea actelor administrative nelegale, deoarece reclamanta nu cunoștea întinderea pagubei.
În ceea ce privește prejudiciul material, având în vedere ca acesta a constat în lipsa de folosința a sumei de bani plătită către parata ca urmare a emiterii actelor administrative a căror anulare s-a solicitat, acesta nu a putut fi cunoscut decât la data restituirii sumelor de către pârâta.
În ceea ce privește afectarea imaginii societății reclamante (prejudiciul moral), aceasta nu a încetat decât la data anularii de către instanța a actelor administrative.
Cu privire la îndeplinirea, în mod cumulativ, a condițiilor necesare atragerii răspunderii paratei și obligării paratei la acoperirea prejudiciului cauzat, s-au arătat următoarele:
Parata susține ca, în speța, caracterul ilicit al faptei ar fi înlăturat, deoarece actele anulate au fost emise în îndeplinirea unei obligații legale, având totodată consimțământul societății reclamantei.
Este de necontestat dreptul și totodată obligația paratei ca, în calitate de autoritate competenta în gestionarea fondurilor comunitare, sa efectueze controale și verificări pentru a determina modul în care au fost utilizate aceste fonduri, acestui drept corespunzându-i obligația societății de a se supune verificărilor. Deși activitatea de control și verificare s-a desfășurat în baza unei obligații legale a paratei, modul în care s-a desfășurat aceasta activitate și actele emise au fost nelegale.
În ceea ce privește susținerile paratei vizând presupusele încălcări ale contractului de finanțare, acestea nu sunt decât o reiterare a apărărilor formulate în cadrul acțiunii având ca obiect anularea actelor administrative‚ fiind nerelevante.
De asemenea, susținerea potrivit căreia prejudiciul nu exista deoarece patrimoniul societății reclamante nu ar fi fost diminuat, este neîntemeiata și trebuie respinsa.
Intre momentul plații sumei menționata în actele administrative nelegale și momentul restituirii acesteia, societatea reclamantă a fost lipsita de folosința sumei de bani și, prin aceasta, a înregistrat un prejudiciu, fiind îndeplinită și condiția existentei legăturii de cauzalitate intre fapta ilicita și prejudiciu.
Aspecte procesuale
În temeiul disp. art. 258 rap. la art. 255 C.pr.civ. au fost încuviințate în cauză probele cu înscrisuri iar pentru reclamantă și proba cu expertiză contabilă având ca obiectiv determinarea dobânzii legale între data la care societatea reclamantă a restituit finanțarea, 04.10.2010, și data la care a fost anulat Procesul verbal de constatare nr._/07.06.2010, 19.03.2013, precum și a dobânzii fiscale între data anulării Procesului verbal de constatare nr._/07.06.2010, 20.03.2013, și data rambursării sumei către societatea reclamantă.
Părțile au depus înscrisuri pe parcursul cercetării judecătorești, iar raportul de expertiză a fost de asemenea depus la dosar la data 07.02.2014.
Părțile nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză.
Ambele părți au formulat concluzii scrise prin care au reiterat solicitarea de respingere a acțiunii, în ce o privește pe pârâtă, la data de 26.02.2014, și de admitere a acțiunii astfel cum a fost formulată, în ce o privește pe reclamantă, respectiv la data de 03.03.2014.
Analizând actele dosarului, Curtea constată următoarele:
În speță sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, conform disp. art. 998 și urm. din vechiul Cod civil, respectiv faptă ilicită, prejudiciu, legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăția celui care a săvârșit fapta păgubitoare.
Sub aspectul faptei ilicite, din actele dosarului, dar și din susținerile coroborate ale părților, Curtea reține că între acestea a fost încheiat Contractul de finanțare nr. CI_/11.02.2006 pentru implementarea proiectului „Modernizarea fabricii prin înființarea unei secții de pate ambalat în cutie și prin achiziții de echipamente noi destinate ambalării și porționării produselor, igienizării spatiilor de producție și protecției mediului”, contract în baza căruia reclamanta a obținut o finanțare nerambursabila în cuantum de 3.417.634,68 lei (75 % de la bugetul Uniunii Europene și 25 % de la bugetul de stat).
Prin Procesul verbal de constatare nr._/07.06.2010, parata a reținut în sarcina societății reclamante obligația restituirii întregii sume primita cu titlu de finanțare, respectiv suma de 3.417.634,68 lei (f. 10).
În consecință, la data de 04.10.2010, prin ordinul de plata nr. 4024, reclamanta a achitat către parata suma de 3.417.634,68 lei menționata în procesul-verbal de constatare (f. 18).
Întrucât reclamanta a achitat debitul după soluționarea contestației formulate împotriva actului administrativ, la solicitarea paratei, reclamanta a achitat și suma de 325.017,06 lei cu titlu de dobânzi și penalități, în data de 03.06.2011, prin ordinul de plata nr. 1655 (f. 19).
Așadar, în urma emiterii de către parata a procesului verbal de constatare nr._/07.06.2010, suma totală achitată de reclamantă către pârâtă a fost în cuantum de 3.742.651,74 lei (3.417.634,68 lei cu titlu de debit și 325.017,06 lei cu titlu de dobânzi și penalități).
Actele administrative, Procesul verbal de constatare nr._/07.06.2010 și Decizia nr._/20.07.2010, au fost contestate de reclamantă, acțiunea fiind admisă prin Decizia nr. 3521/19.03.2013 pronunțata în dosarul nr._ de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal, iar actele contestate anulate în consecință (f. 22-29).
Fapta ilicită a pârâtei este prin urmare reprezentată de emiterea unor acte nelegale, astfel cum se statuează printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
De asemenea, Curtea reține că prin emiterea actelor administrative, reclamanta este nevoită să efectueze o plată (nelegală) în favoarea pârâtei, fiind prin urmare lipsită de folosința sumei de 3.742.651,74 lei și fiind nevoită să depună eforturi materiale suplimentare celor necesare în mod normal atât pentru buna desfășurare în continuare a activității cât și pentru derularea proiectului pentru care a încheiat contractul de finanțare cu pârâta.
Ca urmare a pronunțării hotărârii judecătorești de către Înalta Curte de Casație și Justiție, pârâta a restituit către reclamantă suma de 3.742.651,74 lei la date diferite (f. 20-21), astfel: în data de 17.06.2013, prin ordinul de plata nr._ a fost restituita suma de 2.806.988,80 lei reprezentând suma returnata de la bugetul Uniunii Europene (75 % debit și 75 % accesorii); în data de 13.09.2013, prin ordinul de plata nr._ a fost restituita suma de 935.662,94 lei reprezentând suma returnata de la bugetul de stat (25 % debit și 25 % accesorii).
Așadar, prejudiciul nu este reparat decât în parte de către pârâtă, fiind îndeplinită deci și cerința ca prejudiciul să existe, să fie cert și să nu fi fost reparat (integral) încă.
Reținând datele la care pârâta a restituit sumele datorate reclamantei, cuantumul sumelor restituite și semnificația acestora, Curtea apreciază ca fiind întemeiată cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 688.575,40 lei cu titlu de despăgubiri materiale, astfel cum a fost stabilită de expertiza contabilă efectuată în cauză.
Sunt reținute concluziile raportului de expertiză, necontestat de pârâtă, în conformitate cu care cuantumul dobânzii legale pentru suma plătită de reclamantă de la data restituirii finanțării și până la data anulării procesului verbal este de 522.401,66 lei și respectiv cu care cuantumul dobânzii fiscale pentru suma plătită de reclamantă de la data anulării procesului verbal și până la data restituirii acesteia de către pârâtă este de 166.173,74 lei (f. 80-88).
Este real că până la momentul 17.06.2013 reclamanta a fost lipsită de în mod nelegal de folosința sumei de 2.806.988,80 lei, iar până la data de 13.09.2013 de folosința sumei de 935.662,94 lei.
În drept, potrivit art. 1088 din vechiul Cod civ. „La obligatiile care au de obiect o suma oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decat dobanda legala, afara de regulile speciale in materie de comert, de fidejusiune si societate. Aceste daune-interese se cuvin sa faca ca creditorul sa fie tinut a justifica despre vreo paguba; nu sunt debite decat din ziua cererii in judecata, afara de cazurile in care, dupa lege, dobanda curge de drept”.
Deopotrivă, instanța reține prevederile OG nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești, OG nr. 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar, dar și prev. art. 124 din OG nr. 92/2003.
În speță este de asemenea îndeplinită și cerința legăturii de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat reclamantei, și anume ca urmare a emiterii în mod nelegal a actelor administrative reclamanta a fost lipsită de folosința sumelor de bani pe care le-a remis pârâtei, de sumele pe care le-ar fi putut obține în cazul în care ar fi economisit sau ar fi investit respectivele sume, obținând cel puțin dobânda legală.
În sfârșit, este îndeplinită și condiția subiectivă a vinovăției, în sensul că actele nu au fost emise de pârâtă în executarea unei obligații impusă. Mai mult, nu a fost evocată nicio împrejurare exoneratoare de culpă.
Pârâta nu este de acord cu admiterea acțiunii promovată împotriva sa, arătând că nu sunt îndeplinite condițiile faptei ilicite, a prejudiciului și a legăturii de cauzalitate.
Astfel, se arată că este înlăturat caracterul ilicit al faptei atunci când aceasta este rezultatul legitimei apărări, stării de necesitate, a îndeplinirii unei activități impuse ori permise de lege, exercitării unui drept subiectiv și când există consimțământul victimei.
Curtea însă apreciază, contrar opiniei pârâtei, că actele administrative au fost într-adevăr emise în îndeplinirea unei obligații legale, efectuarea unui control în vederea respectării legislației iar în ipoteza constatării unei nereguli din partea beneficiarului, luarea deciziei de recuperare a valorii finanțării primite din partea autorității contractante.
Analiza efectuată și concluziile adoptate prin procesul verbal de control (iar mai apoi prin decizia de soluționare a contestației administrative) au fost însă eronate, pârâta sancționând în mod nelegal reclamanta, cu consecința caracterului nelegal al controlului. Deși limitele externe, formale ale legii au fost respectate, în sensul că respectivul control este prevăzut de lege, iar autoritatea pârâtă avea competența a-l efectua, limitele interne, substanțiale au fost încălcate, astfel cum se desprinde din Decizia nr. 3521/19.03.2013 pronunțata în dosarul nr._ de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția C. Administrativ și Fiscal.
Deși pârâta nu a acționat cu rea credință, respectiv cu scopul de a prejudicia pe reclamantă, astfel de consecințe s-au produs, astfel că apărarea pârâtei este irelevantă.
De asemenea, Curtea apreciază vădit nefondată susținerea pârâtei în sensul că ar fi existat consimțământul reclamantei care, prin încheierea contractului de finanțare, a consimțit la realizarea controalelor din partea APDRP sau a altor instituții și a acceptat eventualitatea retragerii sprijinului financiar nerambursabil în situația în care cu ocazia verificărilor efectuate se descoperă vreo neregulă/încălcare a clauzelor contractuale.
Reclamanta a consimțit la obținerea unei finanțări nerambursabile în vederea implementării proiectului „Modernizarea fabricii prin înființarea unei secții de pateu ambalat în cutie și prin achiziții de echipamente noi destinate ambalării și porționării produselor, igienizării spațiilor de producție și protecției mediului” și și-a asumat responsabilitatea aplicării de sancțiuni/corecții pentru comiterea unor nereguli constatate în mod legal de către autoritățile competente.
Reclamanta nu și-a dat însă acordul la sancționarea sa nelegală.
Pârâta susține în continuare că nu este îndeplinită nici condiția prejudiciului, respectiv că prejudiciul invocat de reclamantă ar fi doar unul potențial, fără o existență concretă.
Privarea reclamantei de o sumă de bani în mod nelegal între momentul 04.10.2010 (data plății sumei menționată în procesul verbal) și 03.06.2011 (data plății dobânzilor și penalităților la cererea pârâtei) și respectiv momentul 17.06.2013 (data restituirii a 75 % debit și 75 % accesorii, din sumele achitate de reclamantă) și 13.09.2013 (data restituirii a 25 % debit și 25 % accesorii, din sumele achitate de reclamantă) nu constituie un prejudiciu teoretic, potențial, eventual, ci unul practic, cert, real.
În plus, așa cum pârâta a calculat în sarcina reclamantei dobânzi și penalități, ca urmare a achitării debitului ulterior soluționării contestației formulate împotriva actului administrativ, tot astfel aceasta trebuie să achite accesorii, iar nu doar debitul principal, cuvenite reclamantei pentru perioada dintre data restituirii finanțării și până la data anulării procesului verbal și respectiv între data anulării procesului verbal și data restituirii sumelor către reclamantă.
Soluția corespunde de altfel și principiului reparării integrale a prejudiciului, dar și principiilor echivalenței, efectivității și proporționalității.
Cum contribuabilul datorează dobânzi din ziua plății, tot astfel organul fiscal datorează accesorii de la același moment, iar nu de la un eventual moment ulterior. Totodată, nu s-ar putea reține teza în sensul că organul fiscal nu ar datora accesorii pe considerentul lipsei culpei.
Tot astfel și în raport de modul propriu de calcul abordat în ce privește accesoriile pretins datorate de reclamantă, Curtea nu poate primi nici susținerile pârâtei în sensul că bugetul reclamantei nu ar fi fost diminuat prin vreo acțiune/inacțiune a pârâtei, în condițiile în care aceasta și-a îndeplinit obligația legală de restituire a sumelor plătite de beneficiar.
Este adevărat că pârâta a restituit reclamantei suma încasată de la aceasta, însă restituirea a fost efectuată la datele de 17.06.2013 și respectiv de 13.09.2013, păstrând beneficiul sumelor de 3.417.634,68 lei și de 325.017,06 lei încasate la datele de 04.10.2010 și de 03.06.2011.
Nu poate fi validat raționamentul pârâtei care susține în esență că i se cuvin dobânzi și penalități aferente unui debit principal nedatorat de către reclamantă (corecție stabilită ca urmare a unor nereguli) în timp ce reclamantei nu i se cuvine decât debitul principal (cel stabilit ca urmare a anulării actelor administrative prin hotărâre judecătorească) iar nu și accesorii la acesta.
Este de asemenea neîntemeiată susținerea pârâtei în sensul că prejudiciul pretins nu ar avea o existență concretă deoarece bugetul societății reclamante nu ar fi fost diminuat prin emiterea actelor administrative (proces verbal de constatare, decizie de sancționare administrativă).
De moment ce reclamanta îndeplinea condițiile legale pentru a beneficia de finanțare nerambursabilă, de la bugetul Uniunii Europene și de la bugetul de stat, privarea acesteia de sumele astfel cuvenite constituie fără îndoială un prejudiciu, iar aceasta cu atât mai mult cu cât prezenta instanță înțelege prin prejudiciu nu numai reducerea efectivă patrimonială, dar și privarea de posibilitatea unei majorări patrimoniale.
În sfârșit, instanța nu va reține nici susținerile pârâtei formulate prin întâmpinare dar dezvoltate prin concluzii scrise în sensul că acțiunea în despăgubiri introdusă în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004 nu ar putea fi primită, pentru considerentul în esență al neîndeplinirii condițiilor prevăzute de acest text de lege.
Procesul verbal de constatare a fost emis la data de 07.06.2010 iar contestația administrativă soluționată prin decizie emisă la data de 20.07.2010.
Prezentul litigiu nu are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumelor principale pe care reclamanta a fost nevoită să le remită autorității pârâte ca urmare a emiterii actelor administrative, pentru a se reține ca moment al cunoașterii pagubei în sensul disp. art. 19 acela al emiterii procesului verbal, cel mai târziu a deciziei de respingere a contestației administrative.
Obiectul acțiunii este reprezentat de dobânda aferentă debitului principal între data plății de către reclamantă și data restituirii finanțării și respectiv între data anulării actelor administrative și restituirii debitului principal de către pârâtă reclamantei.
Or, în condițiile în care decizia instanței supreme este emisă la data de 19.03.2013 iar în executarea acesteia (întrucât anularea actelor administrative are drept consecință repunerea părților în situația anterioară prin restituirea reciprocă a prestațiilor efectuate) pârâta a plătit debitul principal la data de 17.06.2013 și respectiv 13.09.2013, este evident că prejudiciul invocat pe calea prezentului dosar nu era cunoscut la momentul contestării în instanță a procesului verbal de constatare și a deciziei de soluționare a contestației, dar și că termenul de 1 an a fost respectat.
În ceea ce privește susținerea pârâtei formulată prin reprezentant cu ocazia cuvântului acordat în dezbateri asupra fondului, și anume că la emiterea actelor administrative au fost avute în vedere dispozițiile art. 10 din Regulamentul nr. 1073/1999 și a art. 12 din Regulamentul nr. 515/1997, Curtea constată că aceasta este lipsită de relevanță față de obiectul cauzei și de Decizia irevocabilă nr. 3521/19.03.2013 a Înaltei Curți.
Pentru aceste considerente, Curtea va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta, dar nu la plata sumei pretinsă prin cererea de chemare în judecată, ci la plata sumei stabilită de expertiza judiciară efectuată, respectiv la plata dobânzii în cuantum de 688.575,40 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Va respinge în rest cererea de obligare la plata despăgubirilor materiale.
Dar Curtea va respinge ca neîntemeiată și cererea de obligare la plata de despăgubiri morale.
Se constată sub acest aspect că reclamanta nu a făcut dovada prin niciun mijloc de probă a prejudiciului moral invocat, respectiv a prejudiciului de imagine pretins suferit. Astfel, niciun înscris nu a fost depus și nicio altă probă nu a fost propusă în condițiile legii la termenul de judecată, astfel că nu s-a făcut dovada aprecierii negative a publicului ori a partenerilor de afaceri și nici a cuantumului efectiv al prejudiciului pretins.
În raport de acestea și de situația de fapt constatată în speță, prejudiciul cauzat este recuperat integral prin pronunțarea hotărârii de anulare a actelor nelegale, precum și prin prezenta hotărâre de reparare a prejudiciului material.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, Curtea o va admite, dar în parte, făcând aplicarea la speță a dispozițiilor art. 453 alin. 2 C.pr.civ.
În consecință, având în vedere culpa procesuală a pârâtei, dar și împrejurarea că acțiunea a fost admisă în parte, Curtea va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (parte din timbrajul aferent cererii de chemare în judecată și onorariul de expertiză).
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. RECUNOȘTINȚA P. IMPEX S.R.L. cu sediul procesual ales în București, .. 140, sector 1, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI PENTRU DEZVOLTARE RURALĂ ȘI PESCUIT cu sediul în București, .. 43, sector 1.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a dobânzii în cuantum de 688.575,40 lei cu titlu de despăgubiri materiale.
Respinge în rest cererea de obligare la plata despăgubirilor materiale, precum și cererea de obligare la plata de despăgubiri morale ca fiind neîntemeiate.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1.100 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, în parte, conform disp. art. 453 alin. 2 C.pr.civ.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la prezenta instanță, C. – Secția a VIII-a C..
Pronunțată în ședință publică azi, 10.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. M. P. A. M. C.
Red. MMP
2 ex. – 11.07.2014
| ← Pretentii. Decizia nr. 3107/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Sentința nr. 1128/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
