Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2239/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2239/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-03-2014 în dosarul nr. 28819/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2239
Ședința publică de la 21.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – F. I.
JUDECĂTOR - P. S.
JUDECĂTOR - V. R. M.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4145/13.09.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă FUNDAȚIA A. SPORT și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, intimata-reclamantă a depus la dosar, prin serviciu registratură, concluzii scrise solicitând judecarea cauzei în lipsă, după care,
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cererii de recurs în lipsă și, nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, sub nr._, reclamanta FUNDAȚIA A. SPORT, în contradictoriu cu Administrația Finanțelor Publice Sector 1, a solicitat anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare, restituirea taxei pe poluare în cuantum de 22.802 lei, plus dobânda legală aferentă, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a depus la dosar cerere de chemare în garanție, prin care a solicitat obligarea Administrației F. pentru Mediu la plata sumei de 22.802 lei cu motivarea că taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM.
Prin sentința civila nr. 4145/13.09.2013, Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, a reținut, în esență, următoarele:
Reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism marca BMW, înmatriculat pentru prima dată în Germania în anul 2008, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 22.802 lei, astfel cum rezultă conform deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/07.02.2009 și conform chitanței . nr._/11.05.2009.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe poluare, este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamanta să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Cu privire la cererea reclamantei de acordare a dobânzii legale, tribunalul a respins-o ca neîntemeiată, întrucât, potrivit OG nr. 13/2011, aceasta se aplică în raporturile civile și comerciale, nu și în materie fiscală, unde, potrivit art. 124 CPF, pentru sumele de restituit de la bugetul se stat se acordă dobânda fiscală, care nu a fost solicitată până în acest moment.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a admis în parte cererea, a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare, a obligat pârâta DGFPMB-AFP Sector 6 la restituirea către reclamant a sumei de 22.802 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare și a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, ca neîntemeiată. În baza art. 274 C., constatând culpa procesuală a pârâtei AFP sector 1, tribunalul a obligat pârâta să plătească reclamantei suma 43,3 lei reprezentând taxa judiciară de timbru și timbru judiciar.
Asupra cererii de chemare în garanție, tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a dispus obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice Sector 1 Bucuresti a sumelor pe care pârâta a fost obligată să le plătească reclamantei.
Împotriva Sentinței a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Administrația Sector 1 a Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București susținând că este nelegală și netemeinică. În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentința civilă recurată este nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila și, având in vedere ca este vorba de o hotărâre care potrivit legii nu se poate ataca cu apel, a solicitat instanței de fond sa faca aplicarea art. 304^1 din Codul de procedura civila si sa analizeze cauza sub toate aspectele.
1. S-a arătat că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 1.
S-a învederat faptul că în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, privind taxa de poluare și H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe ce poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă du poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar și în scopul asigurării protecției mediului și finanțării unor programe și proiecte pentru protecția mediului.
Având în vedere faptul că taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 1, conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către reclamant, intre recurentă și acesta, nu exista nici un raport juridic fiscal privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care s-a solicitat admiterea acestui motiv de recurs și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive și respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
2 În ceea ce privește fondul cauzei, a susținut că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea, având în vedere considerentele următoare:
Taxa de poluare a fost legal incasata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Susținerile reclamantului ca taxa de poluare, asa cum aceasta era reglementata in legislația interna a României la data plații, ar contraveni art.90 paragraful 1 din Tratatul instituind Comunitățile Europene, sunt neîntemeiate intrucat valorile sociale a căror ocrotire au fost avute in vedere de legiuitorul național atunci cand a edictat norma juridica in temeiul căreia a fost incasata taxa respectiva sunt diferite fata de cele avute in vedere legiuitorul comunitar cand a edicat textul art.90 paragraful 1 din T.C.E.
P. nu se stabilește daca s-a născut raportul juridic in temeiul căruia bugetul de stat al României sa fie obligat la restituirea către plătitor a sumei legal plătite cu titlul de taxa de poluare si nu se poate retine ca plata făcuta de reclamant cu titlu de taxa de poluare, ar fi nedatorata si incasata ilegal, instanța de fond nu putea pronunța in mod temeinic si legal sentința recurata. De asemenea, instanța de fond nu a reținut că AFP Sector 1 a acționat în baza unui act normativ cu putere de lege, emis conform dispozițiilor Constituției de către autoritățile publice abilitate.
3. Referitor la obligarea recurentei la plata sumei de 43,3 lei reprezentând cheltuieli de judecata, s-a solicitat admiterea recursului si respingerea acestui capăt de cerere ca neintemeiat, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
Or, in cazul de fata, nu este îndeplinita nici una din condițiile legale, taxa pe poluare fiind datorata in temeiul legii, motiv pentru care s-a solicitat respingerea si acestui capăt de cerere.
F. de argumentele prezentate, s-a solicitat instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurate, in sensul in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, cu consecința obligării Administrației F. pentru Mediu la plata sumei de 22.802 lei către reclamanta Fundația A. Sport, reprezentând taxa pe poluare si respingerea cererii privind obligarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecata.
In drept: art.304 indice 1 C.pr.civ., OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, HG nr.686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG 50/2008, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, OMFP nr.1899/2004 privind procedura de restituire a sumelor de la buget.
Intimatul reclamant, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Reclamanta a a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism marca BMW, înmatriculat pentru prima dată în Germania în anul 2008, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 22.802 lei, astfel cum rezultă conform deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/07.02.2009 și conform chitanței . nr._/11.05.2009.
Pe fondul pretenției principale, din hotărârile pronunțate de CJUE în cauzele T. c. României și N. c. României, rezultă că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Rezultă, astfel ca, reglementată în acest mod, OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 din TFUE, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE.
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP Sector 1, Curtea retine ca tribunalul, in mod corect a reținut că este neîntemeiată întrucât calitatea procesuală pasivă este justificată în privința pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 1, întrucât între aceasta și reclamantă există raporturi juridice fiscale urmare a încasării de către pârâtă a taxei pe poluare, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 50/2008.
Critica privind acordarea cheltuielilor de judecată este nefondată, căci, potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ. (1865) „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. În cauză, prin admiterea cererii, pârâta a căzut în „pretențiuni”, fiind astfel în culpă procesuală pentru declanșarea și desfășurarea unui litigiu finalizat prin infirmarea apărărilor emise. Pe cale de consecință, AS3FP este ținută în cond. art. 274 C.pr.civ. să despăgubească partea adversă pentru prejudiciul suferit ca urmare a desfășurării procesului, adică să plătească echivalentul cheltuielilor de judecată suportate de reclamant cu litigiul purtat la Tribunalul București, respectiv sumele achitate cu titlu de taxă de timbru și timbru judiciar pentru legala învestire a primei instanțe, astfel cum erau impuse de art. 3 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din OG nr. 32/1995. Cât despre acordarea cheltuielilor de judecată doar părții care a câștigat în mod irevocabil procesul, după cum susține partea recurentă, Curtea subliniază, pe de o parte, că prin soluția de față, câștigă procesul în mod irevocabil partea reclamantă, iar, pe de altă parte, interpretarea pretinsă de partea recurentă nesocotește atât litera, cât și spiritul art. 274 C.pr.civ., reglementare menită a asigura părții care câștigă procesul într-o anumită etapă procesuală posibilitatea de a-și recupera cheltuielile de judecată aferente, efectiva lor recuperare depinzând de măsura în care hotărârea care i le recunoaște rămâne sau nu irevocabilă; a considera că acordarea de cheltuieli de judecată este condiționată de câștigarea irevocabilă a unui proces ar echivala cu dreptul părții interesate de a le recupera exclusiv pe cale separată, abia după soluționarea irevocabilă a acelui proces, căci doar la un astfel de moment se știe cine a câștigat și cine a căzut în pretențiuni, irevocabil, interpretare ce nu poate fi acceptată în raport de textul clar al art. 274 C.pr.civ.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ.
În temeiul art. 274 alin. 1 C., Curtea va obliga recurenta la cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant. Sub acest aspect, Curtea, în raport de actele și lucrările dosarului, urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 274 alineat 3 din Codul de procedură civilă, în sensul reducerii cuantumului onorariului de avocat, având în vedere complexitatea redusă a cauzei, valoarea litigiului, soluționarea recursului la primul termen de judecată, actele de procedură întocmite de intimat, dar și față de faptul că litigiul nu prezintă elemente de noutate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4145/13.09.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă FUNDAȚIA A. SPORT și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă în cuantum de 200 lei, cu aplicarea art. 274 alin.3 C.pr.civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. I. P. S. V. R. M.
GREFIER
S. I.
Red. IF/2 ex.
Jud. fond Tribunalul București – C. M.I.
Acest document este preluat și procesat de o aplicație realizată gratuit de pentru
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 9509/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 9028/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
