Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7868/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7868/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 4941/2/2014
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 7868
Ședința publică din data de 27 octombrie 2014
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuentul C. DE AVOCATURĂ D. B. împotriva deciziei civile nr. 1586/11.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2011*, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns revizuentul C. I. de Avocatură D. B., prin avocat C. A. C. D., cu împuternicire la dosar, lipsind intimata Administrația S. 3 a Finanțelor Publice, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că a fost atașat dosarul nr._/3/2011*.
Curtea acordă cuvântul pe admisibilitatea cererii de revizuire și pe fond.
Revizuentul, prin avocat, având în vedere decizia Curții Constituționale nr. 1609/2010, referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. 2 teza II din Legea nr. 554/2004, consideră că nu mai e necesar un termen pentru introducerea cererii de revizuire, astfel încât cererea este admisibilă. Pe fond, arată că Tribunalul București i-a dat dreptate constatând că taxa de poluare contravine prevederilor art. 110 TFUE și a dispus obligarea pârâtei la restituirea taxei de poluare, în schimb, Curtea de Apel București, în recurs, deși a arătat că taxa contravine principiilor Uniunii Europene, a reținut că la momentul stabilirii taxei contestate pe piață existau autoturisme second - hand care au suportat, la momentul înmatriculării lor, o taxă similară. Consideră că hotărârea instanței de recurs prezintă două erori. La momentul primei înmatriculări a autoturismului în Germania, în luna mai 2008, în România nu exista taxă de poluare stabilită prin O.U.G. nr. 50/2008 întrucât ordonanța a intrat in vigoare la 1.07.2008. Taxa trebuia stabilită conform Codului fiscal, art. 214 indice 1. A doua eroare constă în faptul că instanța de recurs nu a calculat care era valoarea reziduală a taxei raportat la dispozițiile art. 214 indice 1 Cod fiscal. Taxa ar fi fost 0 dacă autoturismul ar fi fost înmatriculat ca nou în România. Potrivit dispozițiilor TFUE se poate percepe taxa în România numai ca diferență între taxa reziduală și taxa care ar fi trebuit plătită. Având în vedere că taxa era la 13.05.2008 0, aceasta era taxa care trebuia plătită. Solicită admiterea cererii de revizuire, cu consecința desființării deciziei ANAF și restituirea sumei de bani.
Curtea rămâne în pronunțare pe admisibilitatea cererii și pe fond.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin decizia civilă supusă revizuirii nr. 1586/11.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2011* s-au reținut și dispus următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția a IX-a C. la data de 12.04.2011, reclamantul C. individual de avocat D. B. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice S. 3, anularea deciziei nr._/08.09.2010 de calcul a taxei pe poluare și restituirea sumei de 4406 lei, plus dobânda legală aferentă.
Prin sentința civilă nr. 3232/05.10.2011, tribunalul a respins acțiunea ca inadmisibilă, cu motivarea că, deși a urmat întocmai procedura specială prevăzută de art. 205 și urm. CPF, neformulând doar o simplă cerere de restituire întemeiată pe dispozițiile art. 117 CPF, ci depunând contestație împotriva actului administrativ-fiscal de calculare a taxei pe poluare, contestație care a fost respinsă prin decizie de către organul fiscal ierarhic superior, totuși reclamantul a solicitat doar anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare nr._/08.09.2010 și restituirea sumei de 4406 lei, cu toate că art. 218 alin. 2 CPF arată în mod expres că ceea ce se atacă la instanța de contencios administrativ sunt deciziile emise în soluționarea contestației. Or, din această perspectivă, acțiunea reclamantului este inadmisibilă, controlul de legalitate în contenciosul administrativ-fiscal fiind exercitat de instanță asupra deciziei emise de organul fiscal competent în soluționarea contestației, iar nu asupra actului administrativ-fiscal împotriva căruia s-a formulat contestația prevăzută de art. 205 alin. 1 CPF.
Prin decizia civilă nr. 2249/28.05.2012, Curtea de Apel București a admis recursul reclamantului, a casat în parte sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecarea capetelor de cerere având ca obiect restituirea taxei pe poluare și acordarea dobânzii fiscale, reținând că în mod corect tribunalul a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea deciziei de calcul a taxei pe poluare nr._/08.09.2010, însă demersul reclamantului de restituire a taxei pe poluare este admisibil, întrucât acesta a formulat o cerere de restituire înregistrată sub nr._/11.10.2010, care a fost respinsă de pârâtă prin adresa nr._/13.10.2009.
În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a IX-a C. la data de 08.08.2012, sub nr. de dosar._/3/2011*.
Prin sentința civilă nr.3372/19.09.2012 pronunțată de tribunal în rejudecare, a fost admisă în parte acțiunea reclamantului, a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 4406 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare, fiind respinsă cererea reclamantului de acordare a dobânzii fiscale ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că:
Reclamantul a achiziționat din Germania un autoturism marca Mercedes Benz, fabricat în 2008 și înmatriculat pentru prima dată în această țară la data de 13.05.2008, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 4406 lei, conform deciziei de calcul nr._/08.09.2010 și chitanței . nr._/08.09.2010.
Reclamantul a adresat pârâtei o cerere de restituire a taxei pe poluare, care a fost înregistrată sub nr._/11.10.2010 și la care pârâta i-a răspuns negativ prin adresa nr._/13.10.2009, acest refuz de soluționare favorabilă a cererii fiind nejustificat, întrucât a fost emis cu nesocotirea dispozițiilor dreptului comunitar.
Reține instanța de fond că potrivit OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Regulamentul privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a autovehiculelor rutiere.
Or, în raport de dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României, începând cu data de 1 ianuarie 2007, urmare ratificării prin legea nr.157/2005 Tratatului de aderare a României și Bulgarie la UE, dispozițiile OUG nr.50/2008 privind încasarea taxei pe poluare pentru autovehiculele second-hand sunt contrare art.110 paragraful 1 din Tratatul privind funcționarea U.E., Jurisprudenței Curții Europene de Justiție, fiind de natură să cauzeze o discriminare fiscală și un regim diferit între produsele importante și similare autohtone.
Constatând că stabilirea taxei s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare, norme care odată cu aderarea la U.E. fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate, tribunalul a reținut că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe poluare, exprimat în cadrul adresei nr._/13.10.2010, este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Față de aceste considerente, tribunalul a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 4406 lei, urmând a respinge pretenția acestuia de acordare a dobânzii fiscale aferente, întrucât în cauză nu sunt întrunite condițiile art. 124 Cpf și art. 1 și 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în contextul în care reclamantul nu s-a adresat în prealabil autorității pârâte cu o cerere de acordare a dobânzilor fiscale, prin cererea nr._/11.10.2010 solicitând doar restituirea taxei pe poluare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. 3BUCUREȘTI, solicitând pentru motivele de recurs prevăzute de art.304 pct.9 și art.3041 Cod procedură civilă, admiterea recursului cu consecința modificării sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În motivare, se arată că excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP S. 3 a fost respinsă în mod greșit de instanța de fond având în vedere că la art.1 din OUG nr.50/2008 se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasată, și anume Administrația Fondului pentru Mediu. Așadar, între AFP S. 3 și reclamant nu se stabilește nici un raport juridic fiscal.
În ceea ce privește admiterea cererii de chemare în judecată în sensul restituirii sumei de 4406 lei, recurenta-pârâtă, în primul rând, învederează instanței de control judiciar faptul ca plata taxei de poluare a cărei restituire se solicita, a fost achitata in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare, respectiv dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008.
Pe de alta parte, in ceea ce privește admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul restituirii sumei reprezentând taxa de poluare, a arătat că regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008. a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii, dată de la care s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3.
Solicită instanței de control judiciar să aibă în vedere si aspectele prezentate in expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008, unde se menționează în mod expres că, daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecința ar fi fost facilitarea intrării in România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorita prețului foarte mic.
Cu privire la prevederile art. 9 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene recurenta-pârâtă a precizat că acestea se referă la "interzicerea taxelor vamale la import si la export și la alte taxe cu efect echivalent", or, taxa de poluare nu intră în această categorie nefiind o taxă vamală care se percepe numai în cadrul relațiilor comerciale dintre țările membre ale Uniunii Europene ci se aplică, tuturor autoturismelor /autovehiculelor înmatriculate în România indiferent dacă provin, din producția internă sau din spațiul comunitar.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 stabilesc în mod expres cine are obligația de plata a taxei pe poluare.
Pe cale de consecința, argumentele invocate de reclamant sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede că nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Totodată, față de susținerea că taxa de poluare ar fi discriminatorie, a apreciat recurenta-pârâtă că argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România.
Prin urmare, instanța de fond ar fi trebuit să stabilească prin mijloace procedurale specifice dacă taxa achitată în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
S-a menționat de recurenta-pârâtă și faptul că nu ne aflăm în prezența unui regim fiscal discriminator, așa cum afirmă intimatul-reclamant, întrucât obligația plății taxei de primă înmatriculare există pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de țara de proveniență a acestora, nefiind deci în prezența unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, se arată că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Ori, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
A menționat și că potrivit art. 8 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, restituirea taxei de poluare se face numai în anumite condiții, or reclamantul nu se regăsește în nici una din aceste condiții.
Intimatul-reclamant C. I. DE AVOCAT D. B. a formulat întâmpinare la data de 8.04.2013 prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și neîntemeiat.
Analizând probele administrate în cauză, Curtea, prin decizia supusă revizuirii a constatat că recursul este fondat, fiind admis pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod greșit caracterul discriminatoriu al taxei pe poluare fără a face o comparație între tratamentul aplicat reclamantei și situația autovehiculelor similare de pe piața internă.
În cauzele T. c. României și N. c. României Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că o taxă percepută cu ocazia primei înmatriculări este contrară art. 110 din TFUE dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Or la momentul stabilirii taxei contestate de către reclamantă, pe piața internă existau autovehicule second hand, produse în anul 2008, care au suportat, la momentul înmatriculării lor o taxare similară cu cea impusă reclamantei.
În aceste condiții taxa aplicată reclamantei apare ca neutră, întrucât nu este descurajată achiziționarea unor autovehicule de ocazie de pe piața internă de tipul celui achiziționat de reclamantă, fără a fi descurajată cumpărarea unor vehicule de ocazie de aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Împotriva acestei decizii a formulat revizuire reclamanta, cu motivarea că aceasta este contrară principiului priorității dreptului comunitar, instanța interpretând eronat jurisprudența Curții de la Luxemburg.
In acest sens invocă jurisprudența din cauzele: T. c. României (cauza C-402/09, par. 47), Hotararea Nadasi si N. (C-290/05 și C-333/05, pct. 54), Comisia c. Danemarca C 47/88, Weigel C 387/01, Nunes Tadeu C 345/93, Gomes Valente C 393/98.
Apreciază revizuentul că, în lumina jurisprudenței citate, valoarea unei taxe de înmatriculare care se aplică unui vehicul achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene nu trebuie să fie mai mare decât valoarea reziduală a taxei încorporate într-un vehicul similar care este deja produs național ca efect al unei înmatriculări anterioare. Arată că instanța de recurs ar fi trebuit să verifice dacă taxa pe poluare ce s-ar fi achitat dacă autoturismul revizuentului ar fi fost înmatriculat ca nou în România la data de 13.05.2008 (data înmatriculării în străinătate) este aceeași ca și cea achitată de revizuent și numai apoi să se pronunțe asupra legalității actului administrativ fiscal. Prin urmare, arată că instanța de recurs făcând abstracție de jurisprudența CJUE nu a observat că la data la care autoturismul a fost înmatriculat pentru prima data, OUG nr. 50/2008 nu era în vigoare și nu a verificat care era taxa ce trebuia plătită.
De asemenea, revizuentul arată că hotărârea instanței de recurs încalcă principiul siguranței raporturilor juridice instituit de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului. De asemenea, se arată că instanța de la Luxemburg a statuat că principiul securității juridice face parte din ordinea juridică comunitară și trebuie respectat atât de instituțiile comunitare, cât și de statele membre.
Se mai invocă hotararea CEDO în cauza Bernd c Romaniei, instanța de recurs pronuntand o solutie diferita de aceea de la fond, în lipsa unei motivari privind judecata diferita a cererii.
Nu s-au formulat întâmpinări.
Analizând cererea de revizuire formulată, Curtea constată:
In conformitate cu dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004 - Căile extraordinare de atac:
(1) Împotriva soluțiilor definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de contencios administrativ se pot exercita căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă.
(2) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1609/2010 a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 21 alin. (2) teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Ulterior, Legea nr. 299/2011 a abrogat alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 916 din 22.12.2011.
Apoi, prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 1039 din 5 decembrie 2012 s-a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 299/2011 pentru abrogarea alin. (2) al art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 si ale art. 21 alin. (2) teza întâi din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Curtea retine, cu privire la fondul cererii de revizuire, următoarele:
Cazul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a fost conceput ca un ultim remediu intern menit să asigure preeminența prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, în lumina principiilor și interpretărilor cristalizate în jurisprudența instanței de la Luxemburg.
Motivele de revizuire urmează a fi analizate însă în contextul reglementării generale a acestei căi de atac extraordinare, de retractare.
În primul rând, trebuie subliniat faptul că dreptul comunitar nu impune unei jurisdicții naționale să reia în discuție fondul litigiului și să înlăture aplicarea normelor interne de procedură care conferă autoritate de lucru judecat unei hotărâri.
În acest sens s-a pronunțat Curtea de Justiție a Comunităților Europene în cauza Rosmarie Kapferer c. Schlank & Schick Gmb H, C – 234/2004, hotărârea din 16 martie 2006.
Se mai reține faptul că instanța de revizuire este ținută în analiza sa în mod strict și exclusiv de motivul de revizuire al încălcării principiului preeminenței dreptului Uniunii Europene derivat din Tratat și jurisprudența Curții de la Luxemburg, în lumina probelor administrate.
Curtea remarcă, în primul rând, faptul că instanța națională a avut în vedere jurisprudența relevantă a Curții de la Luxemburg pronunțată în cauze anterioare soluționării deciziei în recurs, precum și prevederile Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene în materie, împrejurare care rezultă, de altfel, în concret din motivarea deciziei împotriva căreia s-a formulat revizuire în cuprinsul căreia s-a făcut referire la cauza T. și la art. 110 TFUE.
Prin urmare, în condițiile în care instanța de recurs nu a ignorat dispozițiile legale și jurisprudențiale ale dreptului Uniunii Europene respectiv ale Curții de la Luxemburg, nici nu le-a înlăturat de la aplicare (ci le-a interpretat în concret în litigiul dedus judecății), argumentele revizuentei privind nesocotirea de plano, a principiului priorității dreptului Uniunii nu pot fi reținute.
În plus, din considerentele instanței de recurs rezultă că aceasta a efectuat analiza neutralității taxei, în raport cu dispozițiile legale și jurisprudențiale comunitare.
Referitor la încălcarea principiului securității juridice, Curtea are în vedere că aceasta este motivată de revizuenta exclusiv prin prisma faptului ca soluția in recurs s-ar abate de la soluția primei instanțe. O atare justificare nu poate fi avută în vedere. Principiul securității juridice, dedus din interpretarea prevederilor art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale și enunțat în preambulul convenției ca element fundamental al preeminenței dreptului, astfel cum rezultă din tradițiile constituționale comune ale statelor membre, constituie un principiu general al dreptului Uniunii.(art. 6 paragraful (3) din Tratatul Uniunii Europene, așa cum a fost modificat prin Tratatul de la Lisabona).
Existența unor divergențe în jurisprudență a fost acceptată în lumina Convenției europene a drepturilor omului și libertăților fundamentale ca fiind inerentă oricărui sistem judiciar caracterizat de o pluralitate de jurisdicții, important fiind să se evite un climat general de incertitudine și nesiguranță, concretizat prin divergențe profunde de jurisprudență, ce persistă în timp, mai cu seamă la nivelul jurisdicției supreme, în lipsa unui mecanism care să asigure coerența practicii judiciare (CEDO, B. c. România, P. c. România, Zielinski și Pradal & Gonzales și alții c. Franța).
Fără a ignora aceste coordonate, Curtea constată că problema discriminarii în materia taxei pe poluare este analizata de la caz la caz, în funcție de împrejurările concrete rezultate din probele administrate în fiecare litigiu în parte. Așa fiind, apare ca fiind firească soluționarea diferită a litigiilor în funcție de situația concretă a fiecăruia. În plus, în condițiile în care instanța de recurs a avut în vedere la pronunțarea soluției jurisprudența Curții de la Luxemburg și dispozițiile Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene și, respectiv, a efectuat în concret analiza neutralității taxei pe poluare, nu poate fi reținută încălcarea dreptului comunitar prin simpla invocare a unor hotarari judecatoresti contrare, pronunțate în litigii cu situații de fapt diferite.
Prin urmare, constatand neindeplinita conditia pronuntarii instantei de recurs cu incalcarea dreptului Uniunii Europene și a jurisprudenței Curții de la Luxemburg, se impune respingerea ca nefondată a cererii de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuentul C. DE AVOCATURĂ D. B. împotriva deciziei civile nr. 1586/11.04.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2011*, în contradictoriu cu intimata ADMINISTRAȚIA S. 3 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. C. M. F.
GREFIER,
C. M.
Red CMF. – 2 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Hotărâre din... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 7963/2014.... → |
|---|
