Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 7963/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7963/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 3791/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr.7963
Ședința publică de la 30.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. G.
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – reclamantă V. (B.) D. C. împotriva sentinței civile nr. 1/13.01.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și intimatul – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenta a depus prin serviciul registratură dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 lei și că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr. 1/13.01.2014 Tribunalul Teleorman a respins acțiunea reclamantei V. (B.) D. C. în contradictoriu cu pârâtă U. S. Haret București și cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale ca rămasă fără obiect.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta.
Criticând sentința pentru netemeinicie și nelegalitate solicită modificarea în tot a sentinței recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată în contradictoriu cu U. S. Haret pentru eliberarea diplomei de licență și a foii matricole și în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale pentru aprobarea tipizării diplomei de licență și a foii matricole.
O prima critica adusa sentinței instanței de fond este aceea ca a judecat si s-a pronuntat cu privire la funcționarea in afara cadrului legal a Universitatatii S. Haret desi nu a fost investita cu o cerere privind legalitatea acreditarii formelor de invatamant la distanta, hotararea pronuntata fiind lipsita de temei legal prin raportare la prevederile art. 488, pct 8 din Codul de Procedura Civila.
Arată recurenta că și-a întemeiat sesizarea sub aspectul obligării pârâtei U. „S. Haret" București la eliberarea în favoarea mea a diplomei de licență și a certificatului de studii, pentru specializarea in drept pe care am absolvit-o, justificând în mod corect, pe temeiul prevederilor art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ aprobat prin Ordinul Ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, și cererea Universității „S. Haret" București de chemare in garanție si de obligare a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru mine, fara sa existe vreun alt capat de cerere.
Arată că refuzul M.E.C.T.S. de a tipări diplomele de licență și suplimentul la diplome apare ca un „refuz nejustificat" în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, astfel că solicit onoratei instanțe sa dispună obligarea acestei autorități centrale de a emite aceste aprobări/ avize, având în vedere și adresele universității.
O a doua critica adusa sentinței instanței de fond este aceea ca tribunalul a respins in mod greșit cererea de chemare in judecata atât a Universității S. Haret cat si a chematului in garanție M. Educației Naționale, hotararea pronuntata fiind lipsita de temei legal prin raportare la prevederile art. 488, pct 8 di Codul de Procedura Civila.
Arată recurenta că actul prin care s-a i s-a recunoscut calitatea de licențiat in drept este in flinta, nu a fost revocat (anulat), se bucura de prezumția de legalitate si veridicitate proprie unui act administrativ.
Pe de alta parte, chiar daca specializarea urmata nu ar fi fost recunoscuta, recurenta solicită să se aibă în vedere că fost de buna-credinta, necunoscand acest aspect, iar eroarea in care m-am aflat produce efecte juridice in sensul validitatii adeverinței de licența, ce constata promovarea tuturor studiilor si a examenului de licența.
Mai arată că, chematul in garanție MECTS, in baza atribuțiilor legale ce ii revin, trebuia sa avertizeze ca furnizor de educație, daca ar fi constatat ca nu sunt indeplinite standardele de calitate, sa procedeze la aducerea activitatii educaționale Ia nivelul standardelor de calitate, urmând ca in cazul in care si al treilea raport de evaluare ar fi fost nefavorabil, MEN trebuia sa elaboreze si sa promoveze, hotarare de guvern sau lege, decizia prin care inceteaza definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program. Lucru pe care fara motiv M. nu 1-a făcut ci s-a multumit doar cu refuzul in afara legii de a aproba tiparirea formularelor tipizate pentru anul 2009.
Mai mult, MECTS sau Agenția R. de Asigurarea Calitatii in Invatamatul Superior infiintata in baza OUG nr. 75/2005, nu au demarat si nu au finalizat vreo procedura adminitrativa care sa conducă la concluzia ca U. S. Haret la forma de invatamant ID au organizat cursuri in afara cadrului legal, in condițiile in care in principiu Ministerului Educației i se recunoștea prin art. 6 din Lg 443/2002.
O a treia critica adusa sentinței instanței de fond este aceea ca a respins in mod greșit cererea de chemare in garanție a Ministerului Educației Naționale formulata de U. S. Haret hotararea pronuntata fiind lipsita de temei legal prin raportare la prevederile art. 488, pct. 8 din Codul de Procedura Civila.
O a patra critica la motivarea instanței de fond este legata de adeverința emisa de U. S. Haret nr. 215/15.02.2010 care este considerata ca nu corespunde prevederilor legale si nu poate fi retinuta ca temei al recunoașterii calitatii de absolvent cu dreptul la eliberarea diplomei de licența, decizie data fara o justificare legala si pertinenta.
Adeverința emisa de U. S. Haret nr. 215/15.02.2010 se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacat de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 alin. (8) teza fmală din Legea nr. 554/2004.
O a cincea critica adusa sentintei de fond este aceea ca a fost incalcata egalitatea in drepturi art. 16 alin (1) din Constitutia României, intrucat in situatii similare sunt emise hotarari diferite.
Eliberarea diplomei de licență este o cerință necesară atestării unui titlu oficial de calificare român în condițiile aplicării art. 1 din Legea nr. 200/2004, ca cetățeni europeni absolvenți ai unei universități acreditate dintr-o țară membră a Uniunii Europene, pentru a se oferi accesul exercitării profesiei oriunde în Spațiul Economic European, acces blocat de mai bine de 5 ani de zile, prin lipsa diplomei de studii.
În drept recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488, alin 1, pct 4 si 8 din Codul de procedura civila. Legea nr. 84/1995, Legea nr. 443/2002, Legea nr. 88/1993, Legea nr. 288/2004, OUG 75/2005, OMECT nr. 2284/2007, HG 1011/2001, HG 536/2011, HG 1418/2006, HG 1609/2004, HG 676/2007, HG 635/2008, HG 1175/2006, HG 749/2009, Legea nr. 1/2011, Legea nr. 554/2004, OG nr. 10/2009, Regulamentul studenților nr. 3096/28.11.2008, HG 940/2004, HG nr. 693/2003, Legea nr. 200/2004, cauza B. contra României.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Recurenta reclamantă a urmat cursurile Facultății de D., specializarea D., din cadrul Universității S. Haret, forma de învățământ la distanță - ID.
A solicitat acestei intimate pârâte eliberarea diplomei de licență după expirarea perioadei de valabilitate a adeverinței de licență, dar aceasta nu a răspuns cererii și nu a eliberat diploma de licență.
Prin HG 693/2003 și HG 676/2007, U. S. Haret a fost acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ la zi, pentru mai multe domenii de licență, printre care și cel urmat de reclamant.
Conform art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi.
În consecință, U. S. Haret a organizat formele de învățământ la distanță, respectiv, cu frecvență redusă, iar ulterior absolvirii studiilor de către studenți are obligația de a elibera diplomele de licență și suplimentele la diplomele de licență.
Conform art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ, aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007, formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de către MECT (…).
Rezultă, așadar, că eliberarea actelor de studii absolvenților instituțiilor de învățământ superior este condiționată de desemnarea de către ministerul pârât a unității de specialitate care să tipărească formularele acestor acte.
Refuzul intimatului-pârât MECTS de a aproba tipărirea acestor formulare în cazul reclamantului este unul nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care reclamantul a promovat examenul de licență, a obținut titlul de licențiat, actul eliberat de instituția de învățământ, care atestă acest titlu, nefiind anulat până în prezent, el continuând să producă efecte juridice.
Susține intimatul – pârât M.E.N. în întâmpinare că pentru forma de organizare ID – învățământ la distanță, U. S. Haret nu era nici acreditată, nici autorizată să funcționeze provizoriu, reclamanta nefiind îndreptățită să obțină actele de studii.
Sub acest aspect, Curtea reține că nu este învestită cu analizarea legalității actului care atestă calitatea reclamantei de licențiată, ca urmare a finalizării studiilor universitare și a promovării examenului de licență, analiză care ar fi impus examinarea respectării prevederilor legale ce reglementează regimul studiilor urmate de reclamantă.
Ceea ce are de stabilit instanța în prezenta cauză, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, este dacă refuzul Universității S. Haret de a elibera reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă, respectiv refuzul MECTS de a aproba tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și suplimentul la diplomă pentru reclamantă, au un caracter nejustificat prin prisma faptului că actul emis de universitate, conform căruia reclamantul este licențiat, este în vigoare, se bucură de prezumția de legalitate și produce efecte juridice.
În speță nu s-a solicitat analizarea îndeplinirii de către U. S. Haret a criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare pentru studiile urmate de reclamant, printr-o cerere care să aibă acest obiect, astfel că instanța nu are de examinat susținerile intimatului pârât M.E.N. referitoare la lipsa acreditării, respectiv a autorizării de a funcționa provizoriu pârâta pentru forma de învățământ I.D.
Cu privire la verificarea formei de învățământ parcursă de reclamantă, instanța reține că nu a fost învestită cu o cerere privind legalitatea acestei forme de învățământ.
Examinarea prevederilor actelor normative la care intimatul face trimitere în întâmpinare se impunea a fi făcută de instanță, în cazul în care avea să se pronunțe asupra unei cereri având ca obiect legalitatea formei de învățământ sus menționate.
Cum, în speță, o asemenea cerere nu a fost formulată, aceste susțineri ale intimatei sunt nefondate.
Nici susținerea că nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantei de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu nu poate fi reținută, în condițiile în care nu s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă faptul că forma de învățământ la specializarea urmată de reclamantă trebuia acreditată/autorizată provizoriu și că studiile reclamantului s-au desfășurat în afara cadrului legal.
Conform jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal - decizia nr. 2874 /2010, finalizarea cursurilor universitare organizate de către U. S. Haret, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării. Potrivit deciziilor nr. 5656 din 24.11.2011, nr. 2533 din 22.05.2012, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal - în dosarele_, respectiv_, U. S. Haret are obligația ca ulterior eliberării adeverinței de studii ce atestă absolvirea Facultății, susținerea și promovarea examenului de licență precum și dobândirea titlului de licențiat în drept, să elibereze și diploma de licență. „Actul prin care s-a recunoscut calitatea de licențiați în drept este în ființă, nu a fost revocat, anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate proprie unui act administrativ”.
În cauza B. împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut următoarele: 34. În cazul în speță, Curtea constată că, în temeiul Legii nr. 309/2002, nu puteau beneficia de măsurile reparatorii decât recruții care au prestat muncă forțată în unități aparținând D.G.M. Bazându-se pe principiul nediscriminării, pornind de la decizia pronunțată la 2 decembrie 2003, Înalta Curte de Casație, într-o . decizii, a extins însemnătatea acestei legi la toți recruții care au prestat o muncă forțată în timpul serviciului lor militar, fără a ține cont de subordonarea ierarhică a unităților militare din care au făcut parte.
35. Cu toate acestea, într-o altă . decizii pronunțate în cursul aceleași perioade, Înalta Curte de Casație a desfășurat o jurisprudență contrară, din moment ce a respins, ca în cazul reclamantului, acțiunile recruților care au prestat muncă forțată în afara D.G.M.
36. În lipsa unui mecanism capabil să asigure coerența practicii chiar în cadrul celei mai înalte instanțe interne, aceasta din urmă a ajuns să pronunțe, uneori în aceeași zi, decizii diametral opuse în privința domeniului de aplicare a Legii nr. 309/2002 (a se vedea, de exemplu, deciziile din 11 ianuarie, 1 și 28 martie 2005).
37. Desigur, divergențele de jurisprudență constituie, prin natură, consecința inerentă a oricărui sistem judiciar care se bazează pe un ansamblu de instanțe de fond având autoritate asupra competenței lor teritoriale. Cu toate acestea, rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a reglementa aceste contradicții ale jurisprudenței (Zielinski și Pradal și Gonzales și alții împotriva Franței [GC], nr._/94 și_/96 la_/96, paragraful 59, CEDO 1999-VII).
38. În cazul în speță, trebuie constatat că Înalta Curte de Casație se afla la originea acestor divergențe profunde și persistente în timp.
39. Această practică, ce s-a dezvoltat în cadrul celei mai înalte autorități judiciare din țară, este în sine contrară principiului siguranței publice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept (a se vedea, mutatis mutandis, Baranowski împotriva Poloniei, nr._/95, paragraful 56, CEDO 2000-III). În loc să-și îndeplinească rolul său stabilind o interpretare de urmat, Înalta Curte de Casație a devenit ea însăși sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar (a se vedea, mutatis munandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucrainei, nr._/99, paragraful 97, CEDO 2002-VII și P. citat anterior, paragraful 98, și, a contrario, Pérez Arias împotriva Spaniei, nr._/03, paragraful 70, 28 iunie 2007).
40. Curtea concluzionează deci, că această incertitudine jurisprudențială a avut drept efect privarea reclamantului de orice posibilitate de a obține beneficiul drepturilor prevăzute de Legea nr. 309/2002, în condițiile în care altor persoane care au prestat o muncă forțată în afara D.G.M. li s-a recunoscut dreptul de a beneficia de dispozițiile acestei legi.
În consecință, a fost încălcat încălcat art. 6 alin. 1 din Convenție”.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea constată incidente aceleași rațiuni pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea disp. art. 6 alin. 1 din CEDO în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul siguranței publice „care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar”.
Pentru reținerea caracterului întemeiat al recursului, Curtea va avea în vedere și soluția de principiu pentru unificarea practicii, adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal în ședința din 7.11.2013, conform căreia pârâta U. S. Haret are obligația să elibereze diploma de licență și/sau suplimentul de diplomă, iar M.E.C.T.S., în calitate de chemat în garanție, are obligația să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă, la adoptarea acestei soluții de principiu avându-se în vedere jurisprudența reprezentată de deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 690/2012, 953/2012, 1638/2012 și 3302/2012.
Față de aceste considerente, se constată că sentința este dată cu aplicarea greșită a legii fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct.8 NCPC, astfel că în temeiul art. 496 din Noul Cod de Procedură Civilă va admite recursul, va modifica în parte sentința în sensul că va admite în parte acțiunea, va obliga pârâtul M. Educației Naționale să aprobe tipizarea formularului de diplomă de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamantă în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii de față, va obliga pârâta U. S. Haret la eliberarea în favoarea reclamantei a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 30 zile de la data la care M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligația sus-menționată și va respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Va menține în rest sentința față de împrejurarea că pârâta U. S. Haret nu a formulat recurs împotriva soluției de respingere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta – reclamantă V. (B.) D. C. împotriva sentinței civile nr. 1/13.01.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și intimatul – chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Casează în parte sentințe civilă recurată și rejudecând decide:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâtul M. Educației Naționale să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență și supliment pentru reclamantă în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de față.
Obligă pârâta U. S. Haret București la eliberarea în favoarea reclamantei a diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 30 zile de la data la care M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligația sus-menționată.
Respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.
Menține în rest sentința civilă recurată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. G. O. D. P. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.G.G.
Tehnored.C.O./5ex.
Jud.fond: Z. L. ,Tribunalul Teleorman
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7868/2014.... | Litigiu privind regimul străinilor. Sentința nr. 97/2014.... → |
|---|
