Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6919/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6919/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 2500/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR Nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6919
Ședința publică din data de 29 septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: V. H.
JUDECĂTOR: V. B.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRATIA SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2766/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. D. și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal - taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că la data de 03.09.2014 intimatul-reclamant a depus întâmpinare și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, față de solicitarea de judecare în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2766/14.04.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a admis excepția lipsei calității procesual pasive a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, a respinsă acțiunea formulată de reclamantul S. D. împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, a respins excepția lipsei calității procesual pasive a ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 BUCUREȘTI PRIN REPREZENTANT DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ca nefondată. Totodată a admis acțiunea formulată de reclamantul S. D. formulată împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 BUCUREȘTI PRIN REPREZENTANT DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, a dispus anularea deciziei de calcul nr._ din 23 noiembrie 2012, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2050 lei și a dobânzii fiscale aferente începând cu data de 26 noiembrie 2012 și până la data achitării efective, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 543,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. De asemenea, a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4 BUCUREȘTI PRIN REPREZENTANT DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU și a obligat ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU la plata către pârâtă a sumei de 2050 lei.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că taxa achitată în cauză a fost percepută în mod nelegal, fiind interzisă de dispozițiile art.110 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene întrucât instituie o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autotursimele second-hand deja înmatriculate în România, pentru care taxa pe poluare nu este datorată.
În temeiul art. 124 Cod proc.fiscală, tribunalul a obligat pârâta la plata dobânzii fiscale, iar în temeiul art. 60 Cod proc.civ., a admis cererea de chemare în garanție a AFM.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs partea pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRATIA SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE, înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 20.05.2014, sub nr._ .
În primul rând, recurenta a arătat că înțelege să reitereze excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice, învederând că în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget, in calitate de titular este Administrația F. pentru Mediu.
Astfel, având in vedere că taxa de poluare achitata de către reclamant nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 4, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către petent, intre instituția recurentă si reclamant nu exista niciun raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe pe poluare.
Până nu se stabilește dacă s-a născut raportul juridic în temeiul căruia bugetul de stat al României să fie obligat la restituirea către plătitor a sumei legal plătite cu titlul de taxa de poluare și nu se poate reține ca plata făcută de reclamant, cu titlu de taxa de poluare ar fi nedatorată și încasată ilegal, astfel că instanța de fond nu putea pronunța in mod temeinic si legal sentința recurată.
Referitor la obligarea pârâtei la plata dobânzii fiscale legale aferente, recurenta – pârâtă susține că soluția instanței de fond este nelegală, nefiind îndeplinite condițiile art. 124 Cod proc.fiscală.
Cu privire la solicitarea privind obligarea instituției la plata cheltuielilor de judecată, recurenta - pârâtă a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 Cod proc.fiscală.
In drept, s-au invocat dispozițiile art. 115 și art. 60 Cod proc.civ., Legea nr. 554/2004, Legea nr. 9/2012.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Intimatul – reclamant a depus la dosar întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, soluția primei instanțe fiind legală.
În drept, s-au invocat disp. art. 115 – 118 C.pr.civ.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ.(1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ.(1865), reține următoarele:
Din analiza înscrisurilor atașate în dosarul tribunalului, Curtea constată că taxa litigioasă a fost stabilită și percepută la data de 26.11.2012, fiind achitată pentru înmatricularea în România a unui autoturism a cărui primă înmatriculare a intervenit în anul 2005 într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Intimatul-reclamant a fost obligat la plata taxei pe poluare în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, conform cărora obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, aceste prevederi legal instituind obligația plății taxei pe poluare pentru autoturismele achiziționate din străinătate.
Prin introducerea art. 4 alin. 2 conform căruia obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare fiind astfel datorată și pentru autoturismele achiziționate din România, s-a urmărit înlăturarea tratamentului discriminatoriu instituit de OUG nr. 50/2008 între autoturismele second-hand achiziționate din țară și cele achiziționate din Uniunea Europeană.
Cu toate acestea, acest efect nu s-a produs întrucât prin art. 1 al OUG nr. 1/2012, a fost suspendată aplicarea prevederilor art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012 până la data de 1.01.2013.
În consecință, Curtea apreciază că în mod legal instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei obligația de restituire, întrucât reglementarea națională a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, reprezentată de Legea nr. 9/2012, astfel cum i-a fost suspendată aplicarea în ceea ce privește disp. art. 2 lit. i), art. 4 alin. 2 și art.5 alin. 1 prin O.U.G. nr. 1/2012 în intervalul de până la data de 01.01.2013, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării/transferului de proprietate, taxa pentru emisii poluante nu se percepea, fiind suspendată.
În acest sens din urmă sens, a statuat Curtea de Justiție prin ordonanța pronunțată la 3 februarie 2014, în cauzele conexate C-97/13 și C-214/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, Administrația F. pentru Mediu, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva G. C., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel, în ordonanța menționată a reținut instanța din Luxemburg următoarele:
„(30) (…) Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. (31). Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”
Considerentele ordonanței CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pentru emisii poluante instituite prin Legea nr. 9/2012 coroborat cu efectul suspensiv generat de OUG nr. 1/2012, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”.
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Cât despre calitatea procesuală pasivă a pârâtei București, Curtea arată, în esență, că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale. Pe cale de consecință, nu se poate reține că pârâta nu ar avea calitate procesuală în cauză, iar faptul că suma a fost virată în beneficiul AFM implică un raport juridic distinct stabilit între AFP și AFM, indiferent din perspectiva pretenției părții reclamante.
În ce privește criticile părții recurentei - pârâte sub aspectul greșitei obligări la plata dobânzii fiscale, Curtea reține că acestea sunt neîntemeiate, recurenta limitând-se la a arăta generic că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 124 Cod proc.civilă. or, Curtea, la fel ca și tribunalul reține incidența în cauză a prevederilor art. 124 Cod proc.civilă, în temeiul cărora recurenta pârâtă datorează dobândă fiscală, nefiind identificat nici un motiv pentru a se reține că nu ar fi îndeplinite condițiile acestui text legal.
Tot nefondată este și critica privind acordarea cheltuielilor de judecată, căci, potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ. (1865) „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. În cauză, prin admiterea cererii, pârâta a căzut în „pretențiuni”, fiind astfel în culpă procesuală pentru declanșarea și desfășurarea unui litigiu finalizat prin infirmarea apărărilor emise. Cât despre acordarea cheltuielilor de judecată doar părții care a câștigat în mod irevocabil procesul, după cum susține partea recurentă, Curtea subliniază, pe de o parte, că prin soluția de față, câștigă procesul în mod irevocabil partea reclamantă, iar, pe de altă parte, interpretarea pretinsă de partea recurentă nesocotește atât litera, cât și spiritul art. 274 C.pr.civ., reglementare menită a asigura părții care câștigă procesul într-o anumită etapă procesuală posibilitatea de a-și recupera cheltuielile de judecată aferente, efectiva lor recuperare depinzând de măsura în care hotărârea care i le recunoaște rămâne sau nu irevocabilă; a considera că acordarea de cheltuieli de judecată este condiționată de câștigarea irevocabilă a unui proces ar echivala cu dreptul părții interesate de a le recupera exclusiv pe cale separată, abia după soluționarea irevocabilă a acelui proces, căci doar la un astfel de moment se știe cine a câștigat și cine a căzut în pretențiuni, irevocabil, interpretare ce nu poate fi acceptată în raport de textul clar al art. 274 C.pr.civ.
Față de cele arătate în precedent, în raport de disp. art. 312 alin. 1 C.pr.civ. (1865), Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRATIA SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 2766/14.04.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant S. D. și intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
O. D. P. V. H.V. B.
GREFIER
P. B. B.
Red/Tehnored: ODP/PBB
2 ex. / 20.10.2014
Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal
Judecător: A. I. N.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3732/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 7935/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
