Anulare act administrativ. Decizia nr. 3732/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3732/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 278/2/2012*
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 3732 R
Ședința publică de la 12 mai 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – I. C. G.
JUDECĂTOR – C. M. F.
JUDECĂTOR – C. P.
GREFIER - I. P.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul reclamant F. I. C. împotriva Sentinței civile nr. 5157 din data de 21.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimați pârâți M. Afacerilor Interne – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și M. Afacerilor Interne, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 05.05.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 12.05.2014 când, în aceeași compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Deliberând, constată:
Prin Sentința civilă nr. 5157 din data de 21.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ s-au reținut și dispus următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul C. – SCAF la data de 12.01.2012 și precizată la data de 7.05.2012 (fila 86), reclamantul F. I. C. a chemat în judecată pe pârâții M. - DIRECȚIA REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR și M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, solicitând anularea dispoziției de sancționare disciplinară nr. 443/31.10.2011 și a Ordinului nr. II/4518/20.12.2011 prin care a fost soluționată contestația administrativă îndreptată împotriva dispoziției anterior amintite.
În motivarea cererii, reclamantul arată că, pe baza raportului de certare prealabilă nr. 5093/31.10.2011 s-a stabilit că se face vinovat de neglijență manifestată în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, faptă prevăzută de art. 57 lit. b) din Legea nr. 360/2002, emițându-se dispoziția nr. 443/31.10.2011 prin care a fost sancționat cu „diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 5 %, pe o perioadă de 2 luni.
Invocă drept cauză de nulitate absolută a dispoziției necomunicarea acesteia, arătând că i-a fost comunicat numai raportul anterior menționat. Art. 1 și 252 din Codul muncii, precum și art. 50 din HG nr. 1344/2007 prevăd că abaterea disciplinară se sancționează prin decizie în formă scrisă care trebuie să cuprindă descrierea faptei și temeiul de drept.
Pe de altă parte, arată că raportul conține unele date eronate cu privire la identificarea unor vehicule, ceea ce pune sub semnul îndoielii corectitudinea cercetării prealabile.
Neregulile reținute în sarcina sa nu sunt de natură să producă efecte juridice, fiind erori materiale care nu conduc la schimbarea stării vreunui vehicul înmatriculat, fiind simple omisiuni cauzate de volumul mare de muncă.
Invocă și aspectul că nu s-a ținut seama de principiile prevăzute de art. 14 din Ordinul M. nr. 400/2004 în individualizarea sancțiunii aplicate, respectiv că s-a aplicat o sancțiune prea severă în raport cu faptele constatate și circumstanțele săvârșirii lor.
Prin întâmpinare, pârâta Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că reclamantul a luat cunoștință de actul administrativ prin care s-a dispus sancționarea sa disciplinară la data de 11.11.2011, dispozițiile legale aplicabile nefiind cele din Codul muncii, ci Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului (art. 59 și 62) și OMAI nr. 400/2004 privind regimul disciplinar al personalului din M.. De asemenea, a avut loc o corectă individualizare a sancțiunii, abaterile constatate fiind recunoscute de către reclamant și ținându-se seama de urmările periculoase ale acestora (punerea în circulație a unor autovehicule în condițiile în care documentele de proprietate sau celelalte înscrisuri nu sunt conforme dispozițiilor legale).
Prin întâmpinare, pârâtul M. invocă excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la anularea Ordinului nr. II/4518/20.12.2011, arătând că acesta constituie un răspuns la plângerea prealabilă adresată M. în raport cu dispoziția de sancționare. Legea nr. 360/2002 nu prevede o cale de atac care să poată fi formulată împotriva respingerii plângerii prealabile, iar Legea nr. 554/2004 consacră dreptul persoanei vătămate de a solicita în tot sau în parte anularea actului care a produs vătămarea, în speță, dispoziția de sancționare și nicidecum răspunsul la plângerea prealabilă. Pe de altă parte, M. nu a fost sesizat în prealabil cu o cerere de revocare a Ordinului, în condițiile în care s-ar pretinde că acesta este un act administrativ individual producător de efecte juridice.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea cererii ca neîntemeiată, invocând, de asemenea, aplicabilitatea în cauză a prevederilor Legii nr. 360/2002 și a Ordinului M. nr. 400/2004.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, fiind depuse actele administrative atacate și documentația administrativă pe care s-au întemeiat.
Analizând, cu prioritate, excepția inadmisibilității capătului de cerere privitor la anularea Ordinului nr. II/4518/20.12.2011, Curtea a constatat-o neîntemeiată, reținând că în cauză s-a emis dispoziția nr. 443/31.10.2011 prin care a fost sancționat disciplinar reclamantul, în calitatea sa de șef în cadrul Compartimentului de Înmatriculări și Evidență Vehicule Rutiere din cadrul Instituției Prefectului N. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. Dispoziția a fost emisă de către Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul M. și a fost supusă unui drept de contestație pe cale administrativă, conform art. 61 din Legea nr. 360/2002, contestație exercitată de reclamant și soluționată prin Ordinul nr. II/4518/20.12.2011. În acest context, în conf. cu prevederile textului citat, cererea reclamantului este îndreptată împotriva dispoziției de sancționare, dar și a actului administrativ al organului ierarhic superior emitentului dispoziției. Excepția inadmisibilității este nefondată prin prisma ambelor argumente invocate, Curtea reținând că nu numai dispoziția, ci și Ordinul în cauză reprezintă act administrativ în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, care se invocă a fi produs o vătămare reclamantului prin confirmarea, în calea de atac administrativă, a sancțiunii aplicate. Pe de altă parte, împotriva Ordinului nu trebuia urmată o procedură administrativă prealabilă, în sensul art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, Ordinul însuși fiind o soluție dată în contestația administrativă prealabilă, supus controlului judiciar, așa cum este menționat și în cuprinsul său, în conformitate cu art. 10 și 11 din Legea nr. 554/2004.
Analizând pe fond cererea, Curtea a constatat-o neîntemeiată, reținând că pe baza Raportului de cercetare prealabilă nr. 5093/15.09.2011 (fila 44 și urm.), s-a stabilit, prin Dispoziția nr. 443/31.10.2011 (fila 34 și urm.) că reclamantul, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, se face vinovat de nerespectarea unor prevederi legale privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberării autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor cuprinse în OMAI nr. 1511/2006, abateri săvârșite în perioada ianuarie – februarie 2011, constând în împrejurările că a dat curs înmatriculării unor autovehicule cu documente incomplete sau expirate, faptele săvârșite fiind detaliate atât în cuprinsul dispoziției, cât și al Raportului de cercetare prealabilă. Pentru aceste fapte s-a procedat la sancționarea disciplinară a reclamantului în temeiul art. 58 lit. b) din Legea nr. 360/2002 coroborat cu art. 17 lit. b) din Ordinul nr. 400/2004, cu diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 5 %, pe o perioadă de 2 luni.
Motivele de nulitate a actului administrativ primar invocate de reclamant sunt neîntemeiate. Astfel, reclamantului i-a fost comunicat Raportul nr. 5093/31.10.2011, care descrie faptele și temeiurile legale aplicate în mod identic cu Dispoziția nr. 443/31.10.2011, indicându-se și datele de identificare a dispoziției de sancționare, sancțiunea aplicată, termenul și modul de contestare.
D. urmare, sunt neîntemeiate atât susținerile care privesc inexistența Dispoziției în formă scrisă (ea regăsindu-se la dosarul cauzei – fila 34 și urm.), cât și susținerile privitoare la necomunicare.
Cât privește aspectele de fond reținute de organul administrativ, reclamantul nu a dovedit susținerile privitoare la existența unor date eronate de identificare a unor autovehicule menționate în raportul de cercetare prealabilă și, respectiv, în dispoziția de sancționare.
Cât privește individualizarea sancțiunii, în raport de prevederile art. 58 din Legea nr. 360/2002 și art. 14 din OMAI nr. 400/2004, Curtea a constatat că organul administrativ a procedat la o corectă individualizare a sancțiunii în raport de faptele constatate, neputându-se discuta de o lipsă de periculozitate a abaterilor. Ordinul prin care contestația administrativă a fost soluționată a circumstanțiat în plus situația care a condus la sancționarea reclamantului, punând accent pe caracterul repetabil al anumitor abateri săvârșite de reclamant și pe istoricul acestora, care justifică aplicarea sancțiunii disciplinare.
Pentru aceste motive, Curtea a respins cererea ca neîntemeiată.
Impotriva sentintei mai sus indicate a formulat recurs reclamantul cu urmatoarea motivare:
Recurentul apreciaza ca i-a fost incalcat dreptul la aparare intrucat instanta nu a dorit reluarea cauzei, chiar daca recurentul a intarziat față de ora deschiderii sedintei, aratand ca nu a avut posibilitatea sa solicitate instantei probe suplimentare. Arata ca autovehiculele cu nr sasiu WVWZZZ6NZWZ077710, TMBPB16Z0Z3042268, W0L00008P5260766, VF1LM0C0H3682145, SHRD9760U018362, TMBPA16Z_ nu figureaza in baza locala de date. De asemenea, arata ca prin adresa nr._/11.07.2011 a solicitat DRPCIV sa i se dea posibilitatea de a i se pune la dispozitie dosarele de inmatriculare ale vehiculelor ce fac obiectul cercetarii prealabile in vederea remedierii erorilor materiale constatate, fiind impiedicat de a pune in aplicare prevederile Ordinului M. 400/2004 privind preocuparea de a fi remediat erorile intervenite.
M. arata ca abaterile retinute in sarcina sa nu au fost de natura sa conduca la schimbarea regimului juridic al vehiculului inmatriculat, iar erorile materiale trebuiau analizate sub aspectul gravitatii acestora si al efectului produs.
M. critica faptul ca instanta nu a analizat critica conform careia abaterea disciplinara se sanctioneaza printr-o decizie in forma scrisa care trebuie sa cuprinda descrierea faptei, precizarea prevederilor legale incalcate, motivarea, temeiul de drept, termenul in care sanctiunea poate fi contestata. Arata ca nu i s-a comunicat decizia de sanctionare, despre aceasta luand cunostinta de la dosarul cauzei.
Prin intampinari ambii intimati au solicitat respingerea recursului ca neintemeiat.
Prin concluziile scrise depuse la 23.01.2014, recurentul arata ca masura atentionarii ar fi fost suficienta pentru remedierea deficientelor retinute in sarcina sa, ca faptele nu au avut urmari, iar pe parcursul cercetarii disciplinare a avut o buna conduita. M. arata ca in raportul de finalizare a cercetarii prealabile nu s-au mentionat cauzele si conditiile care au generat si favorizat comiterea abaterilor disciplinare.
Analizând recursul formulat, Curtea reține:
In ceea ce priveste motivul referitor la încălcarea dreptului la apărare, Curtea urmeaza sa il respinga întrucât nu este întemeiat. Curtea are în vedere faptul că dupa inchiderea dezbaterilor si retinerea cauzei in pronuntare instanta nu mai poate dispune masuri procesuale conform art.150 C., etapa ulterioara inchiderii dezbaterilor fiind aceea a deliberarii si pronuntarii hotararii. In plus, prima instanta a oferit posibilitatea depunerii concluziilor scrise, amanand in acest sens pronuntarea.
M. mult, in ceea ce priveste inscrisurile suplimentare solicitate de recurent, Curtea, în calea de atac a recursului, a dispus atasarea întregului dosar administrativ, inclusiv copii ale documentelor de inmatriculare verificate si in legătură cu care s-au constatat neregulile sancționate, acordând posibilitatea recurentului sa formuleze apărări în raport cu acestea.
Cu privire la viciile de nelegalitate cu privire la dispozitia contestata, Curtea constata ca acestea in mod corect au fost respinse de prima instanta.
Astfel, contrar susținerilor recurentului, Curtea constata că dispozitia nr. 443/31.10.2011 este emisa in forma scrisa, cuprinde descrierea faptei, precizeaza prevederile legale incalcate, contine motivarea, temeiul de drept, precum si mentiunea conform careia sancțiunea poate fi contestata conform legii contenciosului administrativ, indicandu-se si instanta competenta.
Apoi, in ceea ce priveste necomunicarea dispoziției in cauza, Curtea reține ca partea recurenta a luat cunostinta de aceasta de la dosarul cauzei, astfel dupa cum in mod expres indica in cuprinsul cererii de recurs. Nu se poate reține încălcarea dreptului la aparare al recurentului cata vreme continutul dispozitiei reia raportul nr. 5093/31.10.2011, comunicat recurentului si in raport de care acesta a înteles să isi motiveze actiunea. De asemenea, Curtea retine, astfel cum a analizat și anterior, faptul că decizia contestata contine motivarea in fapt si in drept, iar in ceea ce priveste calea de atac contine in mod expres mentiunea acesteia, de altfel, calea de atac fiind si urmata de partea recurenta. În atare condiții, motivele expuse de recurent cu privire la nelegalitatea deciziei contestate, nu sunt întemeiate.
Pe fondul recursului, partea recurenta arata ca autovehiculele cu nr sasiu WVWZZZ6NZWZ077710, TMBPB16Z0Z3042268, W0L00008P5260766, VF1LM0C0H3682145, SHRD9760U018362, TMBPA16Z_ nu figureaza in baza locala de date. Totodată, partea recurentă formulează critici cu privire la proporționalitatea sancțiunii aplicate și că măsura „atenționării” ar fi fost suficientă pentru remedierea deficiențelor reținute în sarcina sa.
Curtea constată neîntemeiate apărările recurentului întrucât, astfel după cum rezultă din înscrisurile dosarului, partea recurentă a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, fapte calificate de art. 57 lit. b din Legea nr. 360/2002 și art. 12 lit. b din OMAI nr. 400/2004 ca abateri disciplinare în activitatea profesională. In mod neîntemeiat apreciază recurentul faptul că respectivele abateri sunt simple erori, simple omisiuni cauzate de volumul mare de munca. Astfel, în lipsa unei definiții legale speciale a noțiunii de „eroare materială”, Curtea se va raporta la dispozițiile generale privind această noțiune juridică, reglementate de art. 281 alin. 1 din Codul de procedură civilă. Astfel, mutatis mutandis, eroare materială ar putea viza acea eroare de calcul sau omisiunea privind numele ori alte erori materiale. Prin urmare, în categoria „erorilor” nu se pot include abaterile disciplinare, acestea din urma fiind susceptibile de culpă, ceea ce este și cazul în situația de față. Apoi, având în vedere și gravitatea abaterilor constatare (de pildă, înmatricularea unui vehicul în lipsa dovezii titlului de proprietate al titularului inmatricularii, ori a unui vehicul fără Inspecția Tehnică Periodică in termenul de valabilitate ori fara asigurarea obligatorie pentru răspundere civilă auto sau cu termenul de valabilitatea expirat) nu se poate susține cu temei că abaterile sunt simple „erori”, nici faptul că sancțiunea aplicata este disproporționată față de gravitatea faptelor. In plus, recurentul nu poate invoca in apararea sa faptul că nici până în prezent unele autoturisme nu ar fi inmatriculate. Aceasta aparare nu poate susține lipsa de gravitate a abaterilor constatate. Dimpotriva, instanța constată că, în raport cu gravitatea acestora, sancțiunea disciplinară a fost corect și proporțional aplicată. Așadar, la individualizarea sancțiunii au fost avute în mod corect în vedere dispozițiile art. 14 din OMAI nr. 400/2004 întrucat existenta faptelor ce constituie abateri disciplinare este recunoscută chiar de către reclamant, iar consecințele juridice, respectiv urmarile periculoase ale acestora sunt de natura a se produce in raport cu tertii, prin emiterea unor acte administrative care au ca rezultat stabilirea unei anumite situații juridice pentru respectivele vehicule si punerea in circulatie a acestora in conditiile in care documentele de proprietate sau celelalte înscrisuri nu sunt conform dispozitiilor legale.
În ceea ce priveste motivul de recurs referitor la nerespectarea dispozitiilor art. 252 din Codul muncii și ale art. 50 din HG nr. 1344/2007, Curtea constata faptul că raporturile de serviciu ale polițiștilor, ca funcționari publici cu statut special, nu sunt reglementate de dispozițiile Codului muncii, iar raspunderea disciplinară a acestora este guvernata de norme de drept administrativ, iar nu de Codul muncii. In acest sens, art. 78 alin. 1 din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului dispune că legea in cauza se completeaza cu Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici. Prin urmare, in acest context legislativ, dispozițiile Codului muncii precum si cele ale HG nr. 1344/2007 invocate de recurentul reclamant nu sunt aplicabile in cauza.
Pentru aceste motive, in baza art. 312 C., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant F. I. C. împotriva Sentinței civile nr. 5157 din data de 21.09.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimați pârâți M. Afacerilor Interne – Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor și M. Afacerilor Interne, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER
I. P.
Red. CF
2ex/
Curtea de Apel București - Secția C. administrativ și fiscal – judecător E. C. V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3204/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6919/2014.... → |
|---|
