Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8026/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8026/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 31-10-2014 în dosarul nr. 3773/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.8026
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 31.10.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: V. D.
JUDECĂTOR: U. D.
JUDECĂTOR: B. V.
GREFIER: B. C.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 5 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1917/14.03.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. C. și intimații pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită și că intimatul reclamant a depus la dosar întâmpinare, la data de 08.10.2014, prin intermediul Serviciului registratură al secției, după care:
Curtea constatând că recurenta pârâtă, prin cererea de recurs cât și intimatul reclamant prin întâmpinare au solicitat judecarea în lipsă conform art.242 din Codul procedură civilă, apreciază cauza în stare de judecată și în temeiul art. 150 din Codul de procedură civilă, constată dezbaterile închise și reține recursul spre soluționare.
După luarea cauzei în pronunțare, dar mai înainte de ridicarea ședinței de judecată, se prezintă din partea intimatului reclamant D. C., avocat N. C. A. care solicită instanței restrigarea cauzei.
Curtea față de solicitarea reprezentantei intimatului reclamant dispune reluarea cauzei.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul reclamant D. C., prin avocat N. C. A. cu împuternicire avocațială de reprezentare la fila 13 dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, reprezentanta intimatului reclamant învederează faptul că nu mai are alte cereri prealabile de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentanta intimatului reclamant, luând cuvântul, solicită instanței respingerea recursului ca nefondat pentru motivele expuse pe larg în concluziile scrise pe care le depune la dosar și menținerea sentinței civile ca fiind legală și temeinică. Cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea, în temeiul art. 150 Cod procedură civilă declară dezbaterile închise și reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 30.01.2013, sub numărul_, formulată de reclamantul D. C. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București - Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București și Administrația F. pentru Mediu, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea deciziei de calcul nr._/14.11.2012, obligarea pârâților la restituirea sumei de 4.475 lei, reprezentând taxă pentru emisii poluante, la plata dobânzii legale de la data plății până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat un autovehicul folosit, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Germania. În vederea înmatriculării acestui autovehicul în România, a achitat o taxă pentru emisii poluante stabilită potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012, în sumă de 4.475 lei, prin chitanța . nr._/20.11.2012.
Reclamantul consideră că această taxă este nelegal aplicată, în condițiile în care dispozițiile interne contravin legislației comunitare, respectiv art. 110 TFUE, cât și în raport cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Constituției României, astfel că taxa trebuie restituită, cu atât mai mult cu cât aceasta a condiționat înmatricularea autoturismului în România.
S-au invocat în drept dispozițiile art. 148 din Constituția României și ale art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.
2. Poziția procesuală a pârâților
2.1. Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București, prin reprezentant Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București (D.G.R.F.P.B.), a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată (f.36).
2.2. Ministerul Finanțelor Publice, deși legal citat, nu a formulat întâmpinare.
2.3. Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât Fondul pentru Mediu administrat de aceasta este beneficiarul real al taxei de poluare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 115 și art. 60 C.pr.civ.
2.4. Pârâta-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Prin sentința civilă nr. 1917/14.03.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI - ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 BUCUREȘTI, ca neîntemeiată. A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului M. FINANȚELOR PUBLICE și a fost respinsă cererea de chemare în judecată în contradictoriu cu acest pârât, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. C., anulată decizia de calcul al taxei pentru emisii poluante nr._/14.11.2012. Au fost obligate pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 4.475 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante, la care se adaugă dobânda legală de la data plății până la data restituirii efective. Au fost obligate pârâtele la plata sumei de 543,6 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu avocațial. A fost admisă cererea de chemare în garanție și obligată chemata în garanție ADMINISTRATIA F. PENTRU MEDIU la plata către pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 BUCUREȘTI a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține că reclamantul a achiziționat un autovehicul folosit, marca Volkswagen Golf, având număr de identificare WVWZZZ1KZ7W593764, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Germania, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 4.475 lei, prin chitanța . nr._/20.11.2012, taxă pentru emisii poluante ce a fost stabilită în temeiul Legii nr. 9/2012 prin decizia nr._/14.11.2012 a organului fiscal.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București, tribunalul a considerat că este neîntemeiată și a respins-o, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Art. 17 din O.G. nr. 92/2003 (având denumire marginală „Subiectele raportului juridic fiscal”) prevede că Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.
Potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca si obligații fiscale, cum sunt si cele solicitate de reclamantă în prezenta cauză, se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București, iar nu Ministerul Finanțelor Publice. Acest pârât nu are calitate procesuală pasivă, astfel că nici nu poate fi obligat la restituirea taxei.
Totodată, tribunalul a reținut că potrivit art. 1 din Legea nr. 9/2012 și H.G. nr. 9/2012, taxa pentru emisii poluante încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, motiv pentru care se reține și calitatea procesuală pasivă a acestei pârâte.
Asupra admisibilității acțiunii
Tribunalul a mai reținut că Decizia de calcul nr._/14.11.2012 este un act administrativ-fiscal, chiar dacă nu reprezintă un titlu de creanță, apt de a fi pus în executare, deoarece produce efecte juridice (imposibilitatea înmatriculării vehiculului fără plata taxei), astfel că instanța este competentă să se pronunțe asupra cererii de față, conform art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. Or, dobânda legală solicitată de reclamant reprezintă tocmai daunele moratorii cauzate prin actul administrativ asimilat dedus judecății.
Dispozițiile speciale privind acordarea dobânzilor „la cererea contribuabililor” (Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal) reglementează modul de calcul la punerea în executare a hotărârii judecătorești și eventualul drept al organului fiscal de a dispune compensarea cu alte obligații fiscale scadente ale contribuabilului, însă nu creează un fine de neprimire al capătului accesoriu de cerere având ca obiect recunoașterea dreptului de creanță pretins de reclamant.
Asupra capetelor de cerere având ca obiect anularea deciziei de calcul și restituirea taxei pentru emisii poluante
Asupra fondului acțiunii, instanța a apreciat că stabilirea taxei pentru emisii poluante s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei pentru emisii poluante este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
S-a observat că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară. Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 110 din Tratat, instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă pentru emisii poluante. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Or, același regim a fost menținut și prin Legea nr. 9/2012, din moment ce aplicarea art. 4 alin. 2 a fost suspendată până în data de 01.01.2013.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei pentru emisii poluante de faptul înmatriculării, deși din cuprinsul Legii nr. 9/2012 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe pentru emisii poluante pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor Legii nr. 9/2012, prin obligarea reclamantei la plata taxei pentru emisii poluante, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantului, cu consecința obligării pârâtelor Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București și Administrația F. pentru Mediu la restituirea sumei de 4.475 lei.
Asupra cererilor accesorii
1. În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că reclamantul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante și pe întârzierea restituirii acesteia.
Tribunalul a constatat că potrivit art. 994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății.
Or, precum în speța de față, s-a reținut de către Curtea de Justiție în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 1088 C.civ. 1864, potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 instituie acel caz prevăzut de lege când dobânda curge de drept, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.
În data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-565/11, M. I. c. Administrației Finanțelor Publice Sibiu și a Administrației F. pentru Mediu, statuând că dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Instanța a acordat reclamantului dobânda legală în materie fiscală, în cuantumul prevăzut de art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, dar cu începere de la data încasării taxei, deoarece raportul juridic dedus judecății este de natură fiscală, iar principiul echivalenței și principiul efectivității, interpretate prin prisma hotărârii din cauza I.,impun ca părțile să beneficieze de același cuantum al dobânzii, cu singura distincție că punerea în întârziere în cauza de față a intervenit de drept, prin faptul încălcării cu rea-credință a dreptului Uniunii Europene, la data perceperii taxei.
Prin urmare, instanța a obligat pârâtele la plata dobânzii legale, în materie fiscală, corespunzătoare sumei de 4.475 lei de la data încasării până la plata efectivă, urmând a fi calculată potrivit art. 3712 alin. 2 C.pr.civ.
2. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a constatat că pârâtele au căzut în pretenții, motiv pentru a facut aplicarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. și a dispus obligarea acestora la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în valoare de 543,60 lei, reprezentând taxe judiciare de timbru și onorariu avocațial.
Asupra cererii de chemare în garanție
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, taxa pentru emisii poluante se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr. 9/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa pentru emisii poluante de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe pentru emisii poluante - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 5 Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa pentru emisii poluante se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei pentru emisii poluante încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei pentru emisii poluante încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a dispus obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești în termen legal a formulat recurs recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 5 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, arătând că sentința a fost data cu aplicarea greșita a legii, (art.304, pct.9 cod procedura civila).
In mod nelegal instanta a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației S. 5 a Finanțelor Publice având in vedere faptul ca taxa pentru emisiile poluante achitata de către reclamanta intimata nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația S. 5 a Finanțelor Publice conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei pentru emisiile poluante de către acesta, intre institutia noastra si reclamant intimata nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe pentru emisiile poluante, motiv pentru care solicita admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentintei recurate in sensul admiterii excepției lipsei calitatii procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Invocă excepția inadmisibilității acțiunii, arătând că, din analiza Deciziei nr._/14.11.2012 rezultă faptul că obligația de plată în sumă de 4.475 lei a fost stabilită din aplicarea elementelor de calcul prevăzute de legea nr 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Potrivit mențiunilor efectuate în cuprinsul deciziei, aceasta constituie titlu de creanță și totodată înștiințare de plată, și poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii la organul fiscal competent, în conformitate cu dispozițiile art. 207 alin.1 și art. 209 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la acea dată.
In speța de fata, reclamantul nu a formulat contestatie pe cale administrativa împotriva actului administrativ atacat.
In aceste caz, instanta de judecata nu are competenta sa se pronunțe direct asupra legalitatii actelor administrative contestate, in lipsa unei decizii emise de organul administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 210 si art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, poate fi supusa cenzurii, in fata instantei, decizia ori dispoziția pronuntata in calea administrativa de atac.
In aceeași ordine de idei, considera ca reclamantul nu are temei legal pentru a solicita direct instantei de contencios administrativ anularea Deciziei nr._/14.11.2012 privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
In speța, părțile se afla ., fiind incidența O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, dispoziții legale care se aplica cu prioritate fata de cadrul general in materie respectiv Legea nr. 554/2004. (SPECIALIA GENERALIBUS DEROGANT)
Pentru motivele aratate, solicita admiterea excepției inadmisibilitatii acțiunii si in consecința respingerea acțiunii reclamantului.
In ceea ce privește fondul cauzei, solicita respingerea acțiunii, arătând că reclamantul nu contesta modalitatea de calcul a taxei pentru emisiile poluante prevăzut in Legea nr. 9/2012, ci faptul ca legislația naționala contravine prevederilor legislației Uniunii Europene.
Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr. 9/2012 si care stabileste cadrul legai pentru instituirea taxei, cu destinatia de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național.
Prin urmare, cata vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării autovehiculului pentru prima data in Romania, rezulta ca aceasta taxa este legal datorata.
In ceea ce privește prevederile comunitare invocate in susținerea acțiunii, arata ca prin Legea nr. 9/2012 ce a intrat in vigoare incepand cu data de 13.01.2012 s-a reglementat eliminarea oricărei forme de discriminare a plații taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozițiile art. 4.
Mai mult, arata ca prin Legea nr. 9/2012 a fost creat cadrul legal si respectiv obligația plații taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se inmatriculeaza pentru prima data in Romania, cat si pentru cele pentru care se realizeaza prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr. 50/2008, respectiv taxa speciala potrivit art. 214 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
De asemenea, mai arată că ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule plătită in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 si taxa pentru emisiile poluante, in conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012.
Astfel, avand in vedere ca taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare, respectiv Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, consideram ca suma nu poate fi restituita, motiv pentru care va rugam sa respingeți acțiunea ca neîntemeiata.
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinita condiția prevăzută pentru acordarea acestora.
In ceea ce privește cererea reclamantului de restituirea a sumei de 4.475 lei, achitată cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, actualizată cu aplicarea dobânzii fiscale aferente, arata ca cererea este inadmisibila, avand in vedere textele legale incidente.
Referitor la restituirea sumei de 2.375 lei, arată ca reclamantul nu se incadreaza in dispozițiile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul procedura fiscala pentru a fi indreptatita la restituire, în conformitate cu art. 124 din același act normativ, taxa pe poluare fiind stabilita în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Referitor la plata dobânzii legale, actul normativ care stabileste nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești este O.G. nr. 13/2011 privind dobanda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligații bănești, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar- fiscale in domeniul bancar.
In cuprinsul art. 9 din OG nr. 13/2011 este prevăzut imperativ faptul ca: "Dobânzile percepute sau plătite de Banca Națională a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare nebancare și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice."
Acest texte se coroboreaza cu dispozițiile Codului de procedura fiscala, potrivit carora cererea de acordare a dobânzii se face de către contribuabil la organul fiscal, in temeiul titlului ("ce/e stabilite prin hotarari ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legir - art. 117 alin. 1 lit. f) din O.G. nr. 92/2003.
Potrivit art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, du pa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Reclamantul nu se incadreaza in dispozițiile art. 117 Cod procedura fiscala pentru a fi indreptatita la restituirea sumei de 4.475 lei, ci aceasta a fost stabilita în conformitate cu dispozițiile Legii 9/2012.
Prin urmare, solicitarea privind restituirea sumei de 4.475 lei, actualizată cu aplicarea dobânzii legale, pe calea prezentei acțiuni, este inadmisibila.
In ceea ce privește obligarea la plata sumei actualizata cu dobanda legala arată că, potrivit O.G. nr.13/2011, dobanda legala se aplica in raporturile civile si comerciale, nu si in materie fiscala, unde, potrivit art.124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobanda fiscala.
In acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul Ia dobanda din ziua urmatoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobanzilor se face ia cererea contribuabililor".
Termenul prevăzut de art.117, alin.2 din O.G. nr.92/2003 se calculeaza de la data formulării solicitării de restituire in baza titlului care atesta dreptul la restituire.
In cauza, nu exista niciun titlu care sa ateste acest drept in favoarea reclamantului.
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinita condiția prevăzută pentru acordarea acestora.
Referitor la capatul de cerere privind cheltuielile de judecata, solicită respingerea lui, ca neîntemeiat, avand in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin.1 Cod proc.civila.
În cauză reclamantul nu invocă niciun motiv de nelegalitate a Deciziei nr. nr._/14.11.2012 de caicul al taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, emisă de către institutia pârâtă, ci caracterul ilicit al dispozițiilor Legii 9/2012 aspect ce nu poate fi reținut în culpa instituției pârâte.
Prin urmare, instanta de fond, pronunțând admiterea ccererii de chemare in judecata trebuia sa dispună restituirea taxei de timbru către reclamant, iar nu obligarea intimatei AFP S. 5 la plata cheltuielilor de judecată reprezentând și taxa de timbru.
In cazul in care AFP S. 5 nu ar formula prezentul recurs si s-ar conforma hotararii instantei de fond, plătind reclamantului taxa de timbru, aceasta, dupa ramanerea irevocabila a sentintei civile recurate ar beneficia, la cerere, si de restituirea taxei de timbru, 4mbogatindu-se fara just temei.
Astfel, dupa ramanerea irevocabila a hotararii judecătorești de admitere a cererii de chemare in judecata, reclamantul poate cere instantei restituirea taxei judiciare de timbru, aceasta taxa fiind restituita de institutia care a incasat-o, respectiv Direcția de Impozite si Taxe Locale S. 5 - organ al administrației publice locale (Primaria Sectorului 5) - diferit de Administrația Finanțelor Publice S. 5, institutie fara personalitate juridica din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala - Ministerul Finanțelor Publice.
Dupa obținerea sumei restituita de către DITL S. 5, reclamantul s-ar putea indrepta si împotriva Administrației S. 5 a Finanțelor Publice prin punerea in executare silita a hotararii instantei de fond, si astfel ar obține inca o data aceeași suma, imbogatindu- se fara justa cauza.
Având in vedere cele prezentate mai sus, solicita admiterea recursului asa cum a fost formulat, modificarea in parte a sentintei atacate si, in consecința, respingerea cererii de chemare in judecata formulata de D. C., ca netemeinica si nelegala si respingerea cererii cu privire la restituirea taxei de poluare.
In drept, art. 304, alin.9 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule. Legea nr. 157/2005, Constitutia României.
Intimatul reclamant D. C. a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
Cu privire la primul motiv de recurs ce privește modul nelegai in care instanta a respins excepția lipsei calitătii procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației S. 5 a Finanțelor Publice consideră ca in mod corect instanta de fond a respins aceasta excepție, avand in vedere ca parata este o autoritate publica, in sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa si a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavand relevanta in privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioara a banilor in stabilirea calitatii procesuale.
Art. 17 din OUG nr. 92/2003 prevede ca Agenția Naționala de Administrare Fiscala si unitatile subordonate acesteia, precum si compartimentele de specialitate ale autoritatilor administrației publice locale sunt denumite in prezentul cod organe fiscale. Potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca st obligații fiscal, cum sunt si cele solicitate de către subsemnatul, se efectueaza la cererea contribuabilului, in termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal caruia ii revine in competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din OUG nr. 92/2003, in speța acesta fiind ANAF S. 5 București, iar nu Ministerul Finanțelor Publice. Acest parat nu are calitate procesuala pasiva, astfel ca nici nu poate fi obligat la restituirea taxei. Mai mult decât atat, taxa pentru emisiile poluante incasata se constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestioneaza de Administrația F. pentru Mediu, motiv pentru care se retine si calitatea procesuala pasiva a acesteia.
Cu privire la excepția inadmisibilitatii acțiunii invocata in motivele de recurs, consideră ca in mod corect instanta de fond a apreciat ca Decizia de calcul nr._/14.11.2012 este un act administrativ-fiscal, chiar daca nu reprezintă un titlu de creanța, apt pentru a fi pus in executare, deoarece produce efecte juridice.
Avand in vedere ca se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar in astfel de situatii sunt conform jurisprudentei Curții Europene de Justitie, repectarea principiului echivalentei si a principiului eficientei, care impune ca aceste reglementari sa nu faca imposibila sau excesiv de dificila exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridica comunitara (cauza C-228/96 Aprilie SRL vs Amministrazione delle Finanze delio Stato).
Mai mult decât atat, prin recursul in interesul legii nr. 24/_ pronuntata in dosarul nr. 9/2011 de înalta Curte de Casație si Justitie s-a statuat in același sens retinandu-se ca procedura de contestare prevăzută de art. 7 din OUG nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din codul d eprocedura fiscala nu se aplica in cazul cererilor de restituire a taxei de poluare intemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. D din același cod.
Cu privire la fondul cauzei, avand in vedere prevederile art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, se datoreaza aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M (1)- M(3) si N(1)-(N3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cârtii de identitate a vehiculelor rutiere, precm si omologarea de tip a produselor utilizate de acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor si Locuinței nr. 211/2003.
Obligația de plata a texei intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania, conform art. 4 lit. A fara ca textul sa faca distinctia nici intre autoturismele produse in Romania si cele din afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand. Deoarece actul normativ mentionat a intrat in vigoare la data de 01.07.2008, asa cum se prevede la art. 14 alin. 1, rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in Romania, nu si pentru cele aflata deja in circulație înmatriculate in tara. Așadar, se creeaza o diferența de tratament fiscal intre autovehiculele înmatriculate in Romania inainte si dupa . OUG nr. 50/2008.
In expunerea de mai devreme a proiectului de lege privind aprobarea OUG 50/2008 rezulta ca scopul taxei este aplicarea principiului poluatorul plătește sa aiba ca efect imediat diminuarea introducerii in Romania, a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate . membru.
Obligativitatea instantelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii, a fost statuata si prin Hotararile pronuntate de CEJ in cauzele Flaminio C. vs. Enel (15.07.1964) precum si Amministratione delle Finanze delio Stato v. Simmenthal S.p.a (09.03.1978). potrivit prevederilor CEJ, redate in aceste hotarari, la . Tratatului, acesta a devenit parte integranta a ordinii juridice a Statelor Membre, instantele din aceste state fiind obligate sa il aplice. Curtea a retinut ca o instanta naționala ce este chemata in limitele comtetentei sale, sa aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de o aplica aceste prevederi, daca este necesar chiar refuzând sa aplice legislația naționala, inclusiv cea adoptata ulterior, nefiind necesar ca instanta sa ceara sau sa aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativa sau Curtea Constitutionala. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezulta si din prev. Art. 10 din Tratat.
Este de mentionat ca pe rolul Curții Europene de Justitie, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi si llona N. contra autoritatilor ungare, solutionate prin Hotararea din 05.12.2006, Curtea stabilind ca art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxa de tipul celei prevăzute de legea maghiara, privind taxele de înmatriculare, asemanatoare celei introduse de autoritatile romane.
In aceste condiții, este evident ca normele interne ce reglementează obigatia de plata a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxa discriminatorie, si care incalca principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizand dispozițiile OUG 50/2008, cu modificările ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in Romania sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior înmatriculat tot in Romania. Dar, se percepe aceasta taxa de poluare, la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este înmatriculat pentru prima data in Romania. Reglementata in acest mod, taxa pe poluare, diminueaza sau este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autorurisme second-hand deja înmatriculate . membru. Astfel cumpărătorii sunt orientati din punct de vedere fiscal sa achiziționeze autovehicule second-hand, deja înmatriculate in Romania.
Pe cale de consecința, instanta de fond, in mod corect a apreciat ca refuzul paratei AFPS S5 de a restitui taxa este nejustificat, astfel ca sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2, alin. 2 si 8, alin. 1 din Legea 554/2004, republicata, pentru ca reclamantul sa se adreseze instantei de contencios administrativ, in vederea anularii actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins si repararii pagubei.
In ceea ce privește cererea reclamantului de restituire a sumei de 4.475 Lei, achitata cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, actualizata cu aplicarea dobânzii, consideră ca discriminarea realizata de către legiuitor, care a legat plata taxei pentru emisiile poluante de faptul inmatricularii, desi din cuprinsul Legii 9/2012 rezulta ca s-a urmărit realizarea protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru imbunatatirea calitatii aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe pentru emisii poluante pentru toate autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului "poluatorul plătește". Astfel s-au incalcat prevederile art. 110 TFUE, astfel ca instanta de fond, in mod correct a admis actunea formulata de către reclamant si a obligat paratele la restituirea sumei de 4.475 Lei.
Cu privire la dobanda legala, instanta de fond, in mod corect a apreciat ca, potrivit prevederilor art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala Pentru sumele de restituir sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua armatoare expirării termenului prevăzut Io ort. 117 alin. 2 si 2 sau Io ort. 70, după caz, până la dato stingerii prin oricare dintre modalitatile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Având în vedere ca reclamantul s-a adresat paratei cu cerere de restituire a taxei achitate care face obiectul prezentei cauze, in data de 19.12.2012, înregistrata sub nr._, consideră ca in mod corect instanta de fond a apreciat ca paratele sunt obligate la plata dobânzilor legale la taxa pentru emisiile poluante ce trebuia restituita subsemnatei de la 45 de zile de la aceasta data pana la data plații efective conform prevederilor art. 124 Cod proc. Fiscala.
Cu privire la motivul de recurs ce face referire la obligarea la plata cheltuielilor de judecata, consideră ca instanta de fond, in mod corect a apreciat ca parata a căzut in pretentii, motiv pentru care s-a făcut aplicarea dispozițiilor prevederilor art. 274 Cod proc. Civ. si a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata, in cuantum de 43 Lei, reprezentând taxa de timbru si timbru judiciar.
F. de cele aratate, solicita respingerea ca neîntemeiat si nefondat recursul formulat, iar pe cale de consecința, menținerea sentintei atacate ca fiind temeinica si legala. Cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecata.
In drept, art. 205-208 Noul Cod de Proc Civ (si art. 115-118 Vechiul Cod Proc. Civ.).
Analizând motivele de recurs în raport de dispozițiile legale incidente și susținerile părților, în raport de criticile sentinței atacate și dispozițiile art. 3041 Cod procedură civilă Curtea reține următoarele:
Cu privire la criticile aduse sentinței recurate de către recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice S. 5 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a municipiului București, Curtea constată că tribunalul în mod corect a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice S. 5având în vedere că respectivele decizii de stabilire a taxei de poluate si a cererii de restituire a taxelor, sunt emise de către parata, astfel ca actele acesteia sunt contestate.
Pe fondul cauzei, Curtea constată că, reclamantul a achiziționat un autovehicul folosit, marca Volkswagen Golf, având număr de identificare WVWZZZ1KZ7W593764, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Germania, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 4.475 lei, prin chitanța . nr._/20.11.2012, taxă pentru emisii poluante ce a fost stabilită în temeiul Legii nr. 9/2012 prin decizia nr._/14.11.2012 a organului fiscal.
Prin Legea nr.9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003 .
Numai că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2013, situație în raport de care instanța consideră că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă.
Pe de altă parte Curtea constată că prin Ordonanța CJUE pronunțată la data de 03.02.2014 chiar în contradictoriu cu recurenta-pârâtă din prezenta cauză, în cauza C. și Cicoiu nr. 214/13, instanța europeană a stabilit că„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În considerentele acestei Ordonanțe, CJUE a reținut următoarele:” În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când răspunsul la întrebarea formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.
Se impune aplicarea acestei dispoziții în prezentele cauze.
La punctul 55 din Hotărârea din 7 aprilie 2011, T. (C-402/09, Rep., p. I-2711), Curtea a amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
În această privință, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
În temeiul acestor principii, Curtea a statuat, la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, întrucât supune taxei pe poluare vehiculele de ocazie importate, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
La punctul 27 din Hotărârea din 7 iulie 2011, N. (C-263/10), Curtea a ajuns la aceeași concluzie în ceea ce privește versiunile modificate ale OUG nr. 50/2008. Astfel, fiecare dintre aceste versiuni modificate menținea un regim de impozitare care descuraja înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Prin intermediul prezentelor întrebări preliminare, instanțele de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 110 TFUE se opune și unui regim de impozitare precum cel instituit prin Legea nr. 9/2012.
Este cert, pe de o parte, că, asemenea OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.
Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că OUG nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012, dată ulterioară celei la care doamna C. a achitat taxa pe poluare aplicată autovehiculului de ocazie pe care l-a importat în România. Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012.
În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr.1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Cu privire la efectele în timp ale prezentei ordonanțe
În ipoteza în care Curtea ar hotărî că articolul 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel în cauză, guvernul român a solicitat Curții, în observațiile sale scrise, limitarea efectelor în timp ale deciziei sale.
Conform unei jurisprudențe constante, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i-o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .. Rezultă că norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de decizia asupra cererii de interpretare, dacă sunt reunite și condițiile care permit supunerea litigiului privind aplicarea normei respective instanțelor competente (a se vedea în special Hotărârea din 2 februarie 1988, Blaizot și alții, 24/86, R.., p. 379, punctul 27, Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Brzeziński, C-313/05, Rep., p. I-513, punctul 55, și Hotărârea N., citată anterior, punctul 32).
Prin urmare, numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a invoca o dispoziție pe care a interpretat-o (Hotărârea N., citată anterior, punctul 33).
În favoarea unei astfel de limitări, guvernul român subliniază în special faptul că legiuitorul național a acționat cu bună-credință atunci când a înlocuit OUG nr. 50/2008 cu Legea nr. 9/2012, care avea ca scop să facă taxa pe poluare conformă cu articolul 110 TFUE.
Or, trebuie să se constate că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 31 și 32 din prezenta ordonanță, prin adoptarea OUG nr. 1/2012, guvernul român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 TFUE în Hotărârea T., citată anterior. Prin urmare, acest guvern nu poate invoca în mod util finalitatea urmărită de legiuitorul național.
În plus, potrivit jurisprudenței constante a Curții, o limitare în timp a posibilității de a invoca o dispoziție astfel cum a fost interpretată de Curte nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată (Hotărârea din 6 martie 2007, Meilicke și alții, C-292/04, Rep., p. I-1835, punctul 36).
Astfel, este necesar să existe un moment unic de stabilire a efectelor în timp ale interpretării solicitate pe care Curtea o dă unei dispoziții a dreptului Uniunii. În această privință, principiul potrivit căruia o limitare nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată garantează egalitatea de tratament a statelor membre și a celorlalți justițiabili în fața acestui drept și îndeplinește astfel cerințele care decurg din principiul securității juridice (Hotărârea Meilicke și alții, citată anterior, punctul 37).
La punctul 33 din prezenta ordonanță Curtea reiterează interpretarea pe care o oferise deja în Hotărârile citate anterior T. și N.. Întrucât Curtea nu a dispus, în acele hotărâri, o limitare în timp a efectelor interpretării menționate, și aceasta în pofida faptului că o astfel de limitare fusese de altfel solicitată de guvernul român în cauza N., o limitare în timp nu poate fi admisă în cadrul prezentei ordonanțe, care este adoptată în temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură.
Prin urmare, nu este necesar să fie limitate în timp efectele prezentei ordonanțe.”
Prin urmare, Curtea reține ca fiind în mod direct și prioritar aplicabilă în prezenta cauză Ordonanța anterior menționată în virtutea disp.148 din Constituția României, astfel încât vor fi înlăturate toate criticile invocate prin prezentul recurs de către recurenta-pârâtă.
În plus, cu privire la inadmisibilitatea acțiunii instanța constată că prin decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au reținut în esență următoarele:
„Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură fiscală, pe care procurorul general o realizează în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât să întărească argumentația expusă, câtă vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.”.
Cu privire la dobanda legala Curtea constată că soluția instanței de fond este corectă avându-se în vedere că, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Curtea considera ca acest text este aplicabil in speta, de vreme ce reclamantul are dreptul la restituirea unei sume de la buget.
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Pe de alta parte, jurisprudența Curții Europene de Justiție este in acelasi sens. Astfel, prin Hotărârea Fracovich, Curtea a statuat ca statele membre sunt obligate sa repare prejudiciile cauzate particularilor prin încălcări ale dreptului Uniunii. Prin Hotararea Brasserie du Pecheur, Curtea a hotărât ca repararea prejudiciilor trebuie sa fie adaptata prejudiciului suferit si sa asigure o protecție efectiva a dreptului încălcat.
De asemenea, prin hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 – Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile – S.R.L., a stabilit că procedurile reglementate de statele membre pentru restituirea taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității.
Curtea apreciază că aceste principii nu pot fi respectate prin aplicarea dispozițiilor legale în baza cărora taxa a fost percepută, ci numai prin aplicarea principiilor specifice instituției plății nedatorate, care impun repararea integrală a prejudiciului, prin restituirea sumei încasate cu titlu de taxă, precum și a dobânzii fiscale calculate de la data la care taxa a fost încasată și până la restituirea efectivă, ca beneficiu nerealizat.
In mod legal, prima instanta a obligat parata la plata cheltuielilor de judecata, deoarece, urmare a faptului ca parata a cazut in pretentii, fiind aplicabil art. 274 C. proc. civ.
Din aceste motive, in baza art. 304 pct. 9 si 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
De asemenea, având în vedere faptul că recurenta pârâtă a căzut în pretenții, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă va fi obligată recurenta să plătească intimatului reclamant D. C. suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 5 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1917/14.03.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant D. C. și intimații pârâți M. FINANȚELOR PUBLICE și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatului reclamant D. C. suma de 300 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 31.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. D. U. D. B. V.
GREFIER
B. C.
Tribunalul București
Secția a II a C.
Administrativ și Fiscal
Jud. fond I. M.
Red. jud. UD./2 ex.
Tehnodact. D.C.C.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9228/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2440/2014. Curtea de... → |
|---|
