Despăgubire. Decizia nr. 3596/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3596/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-05-2014 în dosarul nr. 5206/3/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ Nr. 3596/2014
Ședința publică de la 08 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. P.
Judecător R. I. C.
Judecător A. J.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurentul-reclamant S. Ș. împotriva sentinței civile nr. 2140/18.04.2013, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A IX-A DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET și intimatul pârât chemat în garanție M. E. NAȚIONALE, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-reclamant reprezentat de avocat M. E. cu delegație la dosar, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că prin serviciul registratură la data de 15.10.2013 și respectiv 05.05.2014 intimații au depus întâmpinare.
Curtea pune în vedere apărătoarei recurentului să timbreze cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 4 lei.
Apărătoarea recurentului solicită lăsarea cauzei la a doua strigare pentru îndeplinirea acestei obligații.
Curtea comunică apărătoarei recurentului câte un exemplar al întâmpinărilor formulate de intimați și dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea apărătoarei recurentului să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei.
La a doua strigare a cauzei, a răspuns recurentul-reclamant reprezentat de avocat M. E. cu delegație la dosar, lipsă fiind intimații.
Apărătoarea recurentului depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei.
Curtea ia act că recurentul și-a îndeplinit obligația achitării taxei de timbru în cuantum de 4 lei și constatând că nu mai sunt cereri de formulat și excepții de invocat, apreciază recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Apărătoarea recurentului solicită admiterea recursului în sensul obligării pârâtei USH la eliberarea diplomei de licență în ceea ce-l privește pe reclamant, obligarea pârâtului-chemat în garanție MECTS la recunoașterea și aprobarea tipizării formularului tipizat de diplomă, obligarea pârâților la plata de daune în cuantum de 100 lei/zi de întârziere pentru fiecare, până la momentul eliberării efective a diplomei de licență, cu cheltuieli de judecată. Solicită să se constate că toate neînțelegerile au pornit de la Ord. 20/2009 care ulterior a fost abrogată prin art. 2 din Legea Educației nr. 361/2001. Instanța de fond ignoră dispozițiile art.60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995deși recunoaște legalitatea acestuia completează peste textul legal că pentru formele de învățământ ID și FR era necesară parcurgerea procedurii de acreditare provizorie. Pentru aceste considerente și cele detaliate în cererea de recurs, solicită admiterea recursului.
Curtea reține recursul pentru soluționare.
INSTANȚA
Prin sentința civilă nr. 2140/18.04.2013 a Tribunalului București a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul S. Ș. în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, având ca obiect obligarea acestora la eliberarea diplomei mele de licența și obligarea MECTS Ia recunoașterea si aprobarea tipăririi formularului tipizat de diplomă.
A fost respinsă totodată și cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtul USH în contradictoriu cu chematul în garanție M..
Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere, în esență, că reclamantul s-au înscris în anul 2006 la Facultatea de R. internationale si studii europene din cadrul pârâtei U. S. Haret, specializarea Relații internaționale și studii europene, forma de învățămînt ID, iar potrivit adeverinței aflate la fila 7 eliberată de pârâta U. S. Haret, reclamantul a obținut titlul de licențiat în relații internaționale și studii europene, promovând examenul de licență din sesiunea iulie 2009.
Nici la momentul înscrierii reclamantului în anul I de studii și nici la momentul finalizării acestora pârâta U. S. Haret nu era acreditată sau autorizată provizoriu pentru cursuri la specializarea R. internationale si studii europene, forma de învățămînt ID.
Astfel, reține Tribunalul că pârâta U. S. Haret nu se regăsește ca fiind autorizată provizoriu sau acreditată la forma de învățămînt ID pentru specializarea anterior mentionată în niciuna dintre hotararile în care sunt prevazute expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializările din domeniile studiilor universitare de licență, si anume H.G. nr. 1609/2004, anexa 2, pct. 6, H.G. nr. 916/2005, anexa 1, lit. B, pct. 6, H.G. nr. 676/2007, anexa 3, pct. 6, H.G. nr. 635/2008, anexa 3, pct. 6, H.G. nr. 749/2009, anexa 3, pct. 30.
Conform actelor mentionate, pentru Facultatea de R. Internationale și Studii Europene din cadrul pârâtei U. S. Haret, specializarea Relații internationale și studii europene nu este prevăzută forma de învățămînt ID.
Reține instanța de fond că nu pot fi primite susținerile pârâtei U. S. Haret, în sensul că forma de învățămînt ID nu putea fi organizată întrucât universitatea avea învățămînt de zi autorizat sau acreditat. Este adevărat că art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 prevedea că formele de învățămînt FR și ID se pot organiza de instituțiile de învățămînt superior care au cursuri de zi, având în vedere că legea impunea condiția premisă ca instituția să poată organiza cursuri la formele ID și FR numai dacă la specializarea respectivă există și cursuri de zi. Însă nu era suficient pentru legala funcționare a acestor forme de învățămînt ca instituția să aibă cursuri de zi, ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcurgă și procedura de acreditare provizorie, după cum a statuat și Î.C.C.J., prin decizia nr. 3306/8.06.2011.
Reține Tribunalul că potrivit art. 103 alin. 2 din Legea nr. 84/1995, instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor legii învățămîntului.
De asemenea, prin Legea nr. 443/2002, s-a înființat U. S. Haret, iar la art. 3 din acest act normativ se prevede că, după . legii, în structura Universității S. Haret din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Modalitatea de acreditare si autorizare provizorie a institutiilor de invatamant superior a fost reglementata prin Legea nr. 88/1993 si, ulterior, prin O.U.G. nr. 75/2005, cu modificarile si completarile ulterioare.
Potrivit prevederilor art. 17 din H.G. nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată”.
Reclamantul a urmat studiile la forma de învățământ la distanță-ID fără ca această formă de învățământ să fi fost autorizată provizoriu sau acreditată să funcționeze pentru specializarea Relații internaționale și studii europene din cadrul Facultății de Relații internaționale și studii europene a pârâtei U. S. Haret.
Instanța de fond a mai reținut că completarea adeverințelor imediat după susținerea examenului de licență nu reprezintă un motiv pentru a legitima organizarea nelegală a unor cursuri de către parata, prin emiterea ulterioară a diplomelor de licență. Valabilitatea acestor adeverințe este limitată, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.
Reclamantul nu a dovedit caracterul nejustificat al refuzului pârâtei U. S. Haret de eliberare a diplomei de licență, cu suplimentul aferent, după aprobarea tipizatului de către chematul în garanție, astfel că nu sunt întrunite condițiile art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. i) și n) și alin. 2 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 pentru a obliga autoritățile publice pârâte la emiterea vreunui act, cu consecința recunoașterii dreptului reclamantului de a obține o diplomă de licență, iar cererea introductivă este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare.
Față de soluția de respingere a cererii introductive, a fost respinsă că ceerea de chemare în garanție formulata de pârâta U. S. Haret.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul S. STEFANITA, solicitând modificarea în tot a sentinței și admiterea cererii sale.
Arată recurentul- reclamant că este absolvent al Facultății de Relații Internationale si Studii Europene, forma ID, din cadrul USH București, iar ca urmare a susținerii examenului de licență, i s-a eliberat adeverința provizorie nr. 905/13.07.2009.
Arată că OG nr.10/2009, desi îmbracă forma unui act normativ, aceasta ordonanța are un conținut nejustificat cat si discriminatoriu fiind abrogata dupa numai 2 ani, fara insa ca nimeni sa se mai preocupe de repararea prejudiciilor produse studenților prin discriminarea data de neeliberarea diplomelor pentru examenele de licența susținute in 2009.
Prin sentința pronunțată, instanța de fond a reținut că doar USH este singurul vinovat de lipsa diplomei, deoarece nu ar fi parcurs procedura de autorizare provizorie sau acreditare. Cu toate acestea, au fost ignorate prevederile art.60 alin 1 din Lg. 84/95, care dispune ca „activitatea didactica se organizează in următoarele forme: zi, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de invatamant seral, cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de instituțiile de invatamant superior care au cursuri la zi".
Ori, instanța de fond, desi a recunoscut legalitatea acestui articol, a completat peste textul legal, ca pentru formele ID si FR era necesara parcurgerea procedurii de acreditare provizorie, conform deciziei 3360/2011 a ICCJ.
În ceea ce-l privește pe pârâtul MECTS, acesta și-a motivat apărarea pe nelegalitatea funcționarii formei ID a USH, fara autorizare provizorie sau acreditare.
Daca, într-adevăr, USH avea obligativitatea indeplinirii procedurilor de autorizare provizorie/acreditare, special pentru forma ID, atunci e clar ca aceste condiții sunt neindeplinite de către USH, din 2004 pana in 2009.
Ori, art. art. 16 Lg.84/95, statuează ca ,institutiile de invatamant particulare se supun evaluării si controlului in condițiile legii", iar art. 141, precizează la lit a), ca „ M.E.N coordonează si controlează sistemul național de invatamant", iar la lit r), precizează ca „M.E.N. răspunde pentru evaluarea sistemului național de invatamant pe baza standardelor naționale".
Coroborând textele de lege cu principiul de drept conform căruia nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii, ignorarea sau aplicarea greșita a acesteia, este inadmisibila ca nu a fost sesizată ignorarea legii de către MECTS insusi, prin neîndeplinirea obligațiilor de control si coordonare, legal atribuite acestuia.
Arată recurentul că indiferent de persoana căreia îi aparține vina în lipsa acreditărilor, este inadmisibil ca studenții care au achitat taxele și au susținut toate examenele să fie cei care trebuie să plătească.
Intimata – pârâtă U. "S. HARET" a formulat întâmpinare, prin care a qarătat că în cazul în care se admite recursul, trebuie admisă și cererea sa de chemare in garanție a Ministerului Educației Naționale (MECTS).
Arată intimata, în esență, că prevederile legale la momentul inscrierii reclamantului la cursurile USH, o obligau la obținerea acreditării doar pe specializările existente in cadrul Universității S. Haret si nicidecum pe formele de invatamant. Singura condiție pentru desfășurarea formei de invatamant la distanta era ca specializarea sa fie acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu si sa aiba forma de invatamant la zi.
Dispozițiile art.29 din OUG nr.75/2005 nu conduc la concluzia necesitații unei acreditări distincte pentru fiecare forma de învățământ, ci doar pentru fiecare program din ciclul de licența care conduce la o calificare universitara distincta.
Din coroborarea disp. art.29 din OUG nr.75/2005 cu dispozițiile art.60 alin.3 din Legea nr.84/1995 (in vigoare la data promovării examenului de licența ), diplomele si certificatele de studii eliberate de instituțiile de invatamant superior.in condițiile legii,pentru aceeași specializare sunt echivalente, indiferent de forma de invatamant absolvita ,se poate desprinde concluzia ca nu forma de invatamant absolvita(zi,frecventa redusa.invatamant la distanta) este cea care duce la o calificare universitara.ci specializarea aleasa si urmata.
În raport și de conduita adoptata de organul de specialitate al administrației publice centrale, chemat sa organizeze si sa conducă sistemul național de educație, arată intimata că aprobarea de către U. "S. Haret" din București a admiterii la forma de invatamant la distanta, pentru specializările acreditate/autorizate, corespunzătoare formei de pregătire prin cursuri de zi ține de exercițiul autonomiei universitare garantate prin art.32 alin.6 din Constituția României si Legea nr.84/1995 in vigoare la momentul înscrierii reclamanților la Facultate.
Recunoașterea, prin chiar art.8 din Ordinul nr.3404/2006,emis de către ministrul educației a posibilității organizării de către universitățile acreditate a formei de invatamant la distanta pentru domeniile in care acestea erau autorizate sa organizeze cursuri de zi confera reclamanților dreptul de a cere sa li se elibereze Diploma de licența, insotita de Suplimentul la Diploma, drept recunoscut de pct.VII din Metodologia organizării si desfășurării examenelor de finalizare a studiilor aprobata de Senatul Universității "S. Haret" la data de 13 mai 2009,act de reglementare ce a fost inregistrat sub nr.1405 din 21.05.2009.
Arată intimata că instanța de fond a omis să verifice funcționalitatea USH, respectiv faptul ca fata de aceasta instituție de cultura legal înființată ca Universitate -furnizor de educație NU s-a dispus printr-un Ordin al Ministrului Educației Naționale o măsura sancționară sau chiar desființarea acestei instituții, asa cum prevede legiuitorul in cazul in care U. ar fi săvârșit abaterile de care este acuzata.
Numai in cazul parcurgerii unor cursuri ale unei instituții care nu este instituție de cultura si furnizor de educație reglementata si infiintata prin lege ar fi o realitate asimilata unui element cu caracter probatoriu care ar fi condus de drept la soluția data in acest caz de către instanța de fond.
Prin urmare, chematul in garanție MEN (MECTS),in temeiul prerogativelor cu care a fost investit, daca ar fi constatat ca nu sunt indeplinite standardele de calitate trebuia sa elaboreze si sa promoveze, dupa caz, hotarare de guvern sau lege, decizie prin care inceteaza definitiv școlarizarea in cadrul respectivului program sau instituție.
Intimatul- chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE a depus, la rândul său, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefundat.
Arată intimatul că în mod corect instanța de fond a apreciat că în baza art. 5 din HG 536/2011 privind organizarea și funcționarea MECTS. nu figurează ca atribuție eliberarea diplomelor de licență în sarcina Ministerului, iar în baza art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior acesta doar desemnează unitatea de specialitate care tipărește și difuzează formularele actelor se studii și nu are nici o altă sarcină din care să rezulte o altă situație de fapt și de drept.
U. era autorizată să funcționeze provizoriu numai la forma de învățământ zi, nu și la FR sau ID.
Arată intimatul că, așa cum bine a constatat instanța de fond, pentru forma de organizare ID-învățământ la distantă, U. S. Haret nu era nici acreditată, nici autorizată să funcționeze provizoriu. Pentru forma de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare conform HG 1011/2001 care trebuiesc analizate după solicitarea autorizării de funcționare în vederea desfășurării activității, situație reținută corect de către instanța de judecată.
Mai mult de atât în art. 3 din Legea nr. 443/2002 este prevăzut expres prin însăși legea de înființare a instituției de învățământ faptul că în structura USH intră numai facultățile și specializările acreditate și autorizate provizoriu prin hotărâre de Guvern, situație reținută corect de către instanță.
Reclamantul avea posibilitatea, ca de altfel și alți studenți care se aflau în aceeași situație, să susțină și să promoveze examenul de licență în condițiile prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 10/2009, efectul fiind recunoașterea diplomelor obținute, fapt care nu s-a întâmplat și instanța de fond în mod corect a apreciat că fată de aceste aspecte acțiunea formulată împotriva pârâtei USH este nefondată.
Pentru forma de învățământ ID la data înmatriculării reclamantului, această unitate nu avea o acreditare specială, acesta fiind și motivul pentru care în adeverința eliberată reclamantului, unitatea școlară a simțit nevoia de a cita prevedrile art. 60 din Legea 84/1995.
Nu se poate reține un fapt care este într-o flagrantă și vădită discordanță cu legislația în vigoare referitoare la procesul de acreditare a formelor de învățământ precum și cu spiritul în care trebuie să fie interpretată ordonanța care reglementează asigurarea calității educației.
Nicio prevedere legală anterior menționată nu poate duce la concluzia unei acreditări ope legis a universității în cauză pentru alte forme de învățământ pentru care nu a urmat procedura procedura de evaluare.
Dispoziția legală prevăzută în art. 60 din Legea 84/1995 nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui proces de evaluare academic, astfel cum este el prevăzut de art. 3 din HG nr. 1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr. 88/1003 și OUG 75/2005.
Coroborând disp. art. 3, art. 17 din HG nr. 1011/2011, prevederile art. 60 alin 4 din Legea nr. 84/1995 și dispozițiile art. 3, art. 4 din OUG nr. 75/2005 rezultă faptul că Guvernul aprobă prin hotărâre structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat și particulare.
Solicită intimatul să se constate că adeverința care se afla în posesia reclamantei nu este un act de studii si este un act eliberat prin voința unilaterala a Universității, care nu a fost recunoscut de MEN (fost MECTS), astfel încat se poate naște un raport juridic doar intre acest emitent si beneficiarul sau, adeverința a fost eliberata pe baza raporturilor contractuale intre reclamant si universitatea parata, in sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției.
Arată intimatul că Tribunalul nu a îmbrățișat punctul de vedere conform căruia USH avea deja o acreditare pentru această specialitate în forma la zi de învățământ astfel încât să fie îndreptățită să elibereze diplome pentru persoane care i-au urmat cursurile în forma ID sau FR, din contră legal apreciază instanța de judecată faptul că U. este într-o flagrantă si vădită discordanță cu legislația în vigoare referitoare la procesul de acreditare a formelor de învățământ precum si cu spiritul în care trebuie să fie interpretată ordonanța care reglementează asigurarea calității educației.
Forma de învățământ la distanță (ID) este supusă, în mod distinct procedurii de evaluare academică, astfel încât Agenția Română de asigurare a Calității în învățământul Superior a dat aviz de neacreditare în urma evaluării.
Actele de studii sunt documente oficiale de stat, cu regim special care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite, fiind veritabile acte administrative ce nu pot fi emise decât spre executarea ori organizarea executării legii, al căror conținut ori existență nu pot face obiectul unor convenții între particulari, situație apreciată corect și legal de către instanța de judecată.
Față de acest aspect nu există alte motive temeinice invocate de către reclamanți care să înlăture caracterul legal al actului de studiu și efectul juridic al acestuia, conferit de normele speciale în materie.
Analizând cererea de recurs pin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Reclamantul S. Ș. s-a înscris în anul 2006 la Facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene din cadrul pârâtei U. S. Haret, forma de învățămînt-ID, conform înscrisurilor depuse la dosar.
Potrivit adeverinței eliberată de pârâta U. S. Haret, reclamantul a obținut titlul de licențiat în relații internaționale și studii europene, promovând examenul de licență din sesiunea iulie 2009, menționându-se că pârâta, având învățămînt de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învățământ la distanță și cu frecvență redusă, potrivit art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului-pârât/ chematului în garanție M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției din anul 2009. Intimatul-pârât MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
În aceste condiții, intimata-pârâtă U. S. Haret nu a putut da curs cererii recurentului-reclamant de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului acestuia, lipsindu-i formularele tipizate necesare.
Din cuprinsul corespondenței dintre cele două intimate-pârâte, ca și al întâmpinărilor formulate în cauză, Curtea reține că între aceste două instituții, există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce U. S. Haret consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006 privind criteriile generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007.
În soluționarea acestei divergențe de interpretare a legii, Curtea va avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție –Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/ sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme; o astfel de soluție, chiar neavând forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune din necesitatea unificării practicii judiciare.
Astfel, prin soluția de principiu de mai sus instanța supremă a arătat că a fost avută în vedere jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/ 2012, nr. 953/ 2012, nr. 1638/ 2012 și nr. 3302/ 2012 ale ICCCJ-SCAF.
Prin aceste decizii de speță, se reținuse că, în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României). Adeverința se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 alin. (8) teza fiscală din Legea nr. 54/2004. Susținerile din recurs privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern prin care U. S.H. a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate nu pot fi reținute, deoarece aceasta nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu o cererea privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță. Cu privire la situația de fapt care privește cererea de chemare în garanție, este de necontestat faptul că recurentul a refuzat nejustificat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea formelor tip pentru diplomele de licență, iar dreptul absolvenților de a li se elibera diplomele de licență nu poate fi realizat în lipsa admiterii cererii de chemare în garanție. În mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate, în condițiile în care eliberarea de către pârâta U.S.H. București a diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către M.E.C.T.S., în calitate de autoritate administrativă competentă.
Ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 din Cod de Procedură Civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite în parte cererea principală; va admite în parte cererea de chemare în garanție; va obliga pârâta U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență în favoarea reclamantului; va obliga pârâtul-chemat în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență pentru reclamant.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de eliberare a diplomei de bacalaureat și de stabilire a penalităților de întârziere și a daunelor interese, precum și a cererii USH de stabilire a termenului d executare a hotărârii și de plată a penalităților de întârziere.
În acest sens, în privința eliberării diplomei de bacalaureat, Curtea va constata că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unui refuz nejustificat în acest sens, din partea intimatei- pârâte U., care să poată fi cenzurat prin intermediul prezentei hotărâri.
În privința stabilirii termenelor de executare a hotărârii și de plată a penalităților, Curtea va constata că ipoteza prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/ 2004, presupune existența unei hotărâri judecătorești irevocabile neexecutate de bunăvoie de debitor în termenul de 30 de zile. Cum nu se poate prezuma o astfel de neexecutare viitoare, principiul respectării hotărârilor judecătorești irevocabile și al executării de bunăvoie a acestora de către debitori prevalează, astfel că o astfel de solicitare a reclamantului și a pârâtei U., este neîntemeiată.
Referitor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea în temeiul art. 316, art. 298 și art. 274 C. urmează a dispune obligarea pârâtei U. S. Haret, care a căzut în pretenții, la plata către recurentul- reclamant a cheltuielilor în sumă de 2113 lei taxă timbru și onorariu avocat.
În ceea ce privește cererea formulată de intimata – pârâtă USH, de obligarea a chematului în garanție la plata cheltuielilor de judecată, Curtea va constata că acesteia i se cuvin doar cheltuielile dovedite și ocazionate de judecata fondului, în sumă de 4,3 lei, reprezentând taxă de timbru și timbru judiciar.
Cheltuielile ocazionate în recurs nu se cuvin intimatei, cât timp aceasta nu a formulat calea de atac a recursului cu privire la soluția asupra cererii de chemare în garanție, iar intimatul- chemat în garanție M. nu a căzut în pretenții ca efect al apărărilor intimatei U., ci ca efect al susținerilor recurentului- reclamant pe cererea de recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant S. Ș. împotriva sentinței civile nr. 2140/18.04.2013, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI – SECȚIA A IX-A DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET și intimatul pârât chemat în garanție M. E. NAȚIONALE.
Modifică în parte sentința, în sensul că:
Admite în parte acțiunea reclamantului S. Ș. în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET și pârâtul - chemat în garanție M. E. NAȚIONALE.
Admite în parte cererea de chemare în garanție.
Obligă pârâta U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, către reclamant.
Obligă pârâtul chemat în garanție M. Educației Naționale să avizeze tipărirea formularelor de diplomă și suplimentului de diplomă pentru reclamant.
Menține în rest sentința recurată.
Obligă pârâta U. S. HARET la plata către reclamantul S. Ș., în solidar cu pârâtul- chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, a cheltuielilor de judecată în sumă de 2113 lei taxă timbru și onorariu avocat.
Obligă chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE la plata către pârâta U. S. HARET a cheltuielilor de judecată în sumă de 4,3 lei, taxă timbru.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 08 Mai 2014.
Președinte, A. P. | Judecător, R. I. C. | Judecător, A. J. |
Grefier, M. P. |
Red./tehn. A.P./ 2 ex. 23.06.2014
Jud.fond: D. S. – Trib. București – Secția a IX a
M.P. 17 Mai 2014
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4683/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 348/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
