Obligaţia de a face. Decizia nr. 7740/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7740/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 40039/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ nr. 7740
Ședința publică din data de 23 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
GREFIER: B. A. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentei-reclamante C. M.-C. împotriva sentinței civile nr. 744 din data de 4 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București -Secția a II-a – C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă, reprezentată de avocat P. R., care depune împuternicire la dosar, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, arătând că procedura de citare este legal îndeplinită, prin departamentul registratură la data de 12.08.2014 intimata USH a depus întâmpinare, după care:
Apărătorul recurentei depune un înscris primit de recurenta de la societate al acer acesta este angajată, prin care i se aduce la cunoștință acesteia că, în lipsa diplomei de licență, nu îndeplinește condițiile necesare pentru a ocupa prezentul loc de muncă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea cererii de recurs.
Apărătorul recurentei solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și pe cale de consecință modificarea în tot a sentinței recurate, în sensul obligării MEN la tipărirea diplomelor și a suplimentelor de diplomă. Arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curte constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 744 din data de 4 februarie 2014 ,Tribunalul București -Secția a II-a – C. Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, invocate prin întâmpinare de pârâtul Ministerului Educației Naționale (fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului). A respins cererea de chemare în judecată în contencios administrativ având ca obiect „obligare emitere act administrativ” formulata de reclamanta C. M. C., în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET – Facultatea de Limbi și Literaturi Străine și chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) ca neîntemeiată. A respins cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale (fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) formulată de pârâta U. „S. Haret” București, ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin Legea nr. 443/2002 a fost înființata U. S. Haret din Bucuresti, ca instituție de învățământ superior, persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de învățământ .
În conformitate cu adeverința nr. 1269/25.06.2012 (f. 18 din dosar), reclamanta a absolvit în iulie 2009 Ciclul I – studii universitare de licența (sistem Bologna) – Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din Bucuresti, specializarea limba si literatura engleza – limba si literatura germana din cadrul Universității S. Haret, număr de credite (ECTS) 180, promoția 2009, susținând și promovând examenul de licență în sesiunea iulie 2009. Reclamanta a urmat forma de învățământ ID.
Este cert ca art. 2 din Legea 288/2004 dispune ca organizarea fiecărui ciclu de studii este de competenta instituțiilor de învățământ superior cu aprobarea Ministerului Educației si Cercetării, actele de studii putând fi eliberate doar pentru absolvenții care au promovat examenele de licența si care au urmat o specializare la o forma de învățământ acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu conform legislației in vigoare la momentul înscrierii in anul I de facultate, neputând fi recunoscute acte de studii eliberate nelegal persoanelor care au urmat studii cu nerespectarea prevederilor legale.
Ulterior promovării examenului de licență, reclamantei i s-a emis de către Universitate, adeverința anterior menționată. Aceste înscrisuri sunt însușite exclusiv de conducerea universității și de cea a facultății absolvite, reproducându-se, totodată, în cuprinsul său, dispozițiile art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 republicată.
Expirând perioada de valabilitate a respectivei adeverințe, reclamanta s-a adresat Universității S. Haret, solicitând eliberarea diplomei de licență.
Pârâta USH a răspuns cererii afirmând, în esență, că nu i-a eliberat diploma de licență din cauza faptului că cererea de trimitere de formulare de diplomă nu a fost onorată de reprezentanții MECTS decât parțial. S-a adăugat că, în ciuda demersurilor constante ale Universității, cât și a întâlnirilor repetate ale reprezentanților acesteia cu structurile abilitate ale M.E.C.T.S., până la acea dată, instituția de învățământ nu a intrat în posesia unui număr suficient de formulare de diplomă de licență.
Din înscrisurile depuse la dosar de către Universitate reiese că, în temeiul art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007, M.E.C.T.S. a avizat, în parte, cererea Universității de aprobare a tipăririi formularelor de diplomă de licență, respectiv numai pentru facultățile și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, refuzând a da aprobările de eliberare a tipizatelor pentru specializările neacreditate.
În analiza îndreptățirii reclamantei la emiterea diplomei de licență, tribunalul a plecat de la prevederile art. 5 alin. 1 din Ordinul nr. 2284/2007 care dispune în sensul că „Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii".
Astfel, U. S. Haret nu poate fi obligată decât la eliberarea unui act de studii prin care poate atesta parcurgerea de către persoana titulară a unei forme de învățământ pe care instituția de învățământ avea dreptul de a o organiza, respectiv pentru care avea acreditare sau autorizare provizorie. În acest sens, tribunalul a reținut că această universitate a fost înființată prin Legea nr. 443/2002. Conform art. 2 din lege ”instituția se înființează cu următoarele facultăți și specializări acreditate: drept, sociologie, psihologie, management, științele educației, matematică, informatică și altele”.
Pentru forma de învățământ ID a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din Bucuresti, specializarea limba si literatura engleza – limba si literatura germana din cadrul Universității S. Haret, la data înmatriculării reclamantei, această unitate nu avea o acreditare specială, acesta fiind și motivul pentru care în adeverința eliberată, unitatea a simțit nevoia de a cita prevederile art. 60 din Legea nr. 84/1995. În esență, U. apreciază că este îndreptățită să elibereze diplome pentru persoane care i-au urmat cursurile, în forma ID, pentru simplul motiv că instituția deja avea o acreditare pentru această specializare, în forma la zi de învățământ.
Tribunalul nu poate îmbrățișa acest punct de vedere, fiind într-o flagrantă și vădită discordanță cu legislația în vigoare referitoare la procesul de acreditare a formelor de învățământ, precum și cu spiritul în care trebuie să fie interpretată ordonanța care reglementează asigurarea calității educației.
Astfel, raportându-ne la legislația în vigoare la momentul la care au început studiile la această unitate de învățământ, remarcăm faptul că potrivit art. 60 din Legea nr. 84/1995 republicată și modificată: „Activitatea didactica se poate organiza in următoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de învățământ seral, cu frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi.
Prin H.G. 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Conform art. 3 din acest act normativ: „Sunt abilitate sa organizeze învățământ la distanta si învățământ cu frecventa redusa instituțiile de învățământ superior acreditate, in specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior si recunoașterea diplomelor, republicata.”
Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern, reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii nr. 88/1993 republicată.
Norma prevăzută la art. 60 alin. 1 din Legea învățământului în vigoare la data la care reclamanta a început studiile, nu poate fi interpretată în sensul dorit de Universitate, respectiv în sensul că odată dobândită acreditarea pentru forma de învățământ la zi, automat, instituția putea, pentru aceeași specializare, să organizeze și forma de învățământ ID.
Nicio prevedere legală anterior menționată nu poate duce la concluzia unei acreditări ope legis a universității în cauză, pentru alte forme de învățământ pentru care nu a urmat procedura de evaluare academică.
În opinia tribunalului, articolul 60 alin. 1 din Legea 84/1995 poate fi interpretat în sensul că oferă o vocație, o posibilitate, pentru universitățile acreditate pentru o specializare, la zi, de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță, la seral ori cu frecventă redusă. Ceea ce legiuitorul a dorit să exprime în acest text legal este faptul că nu ar putea fi conceput ca o instituție care nu are acreditare sau autorizare provizorie pentru o formă de învățământ la zi să poată organiza, pentru aceeași specializare, învățământ FR sau ID.
Sub nicio formă această dispoziție legală nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui întreg proces de evaluare academică, astfel cum este el prevăzut de art. 3 din H.G. nr. 1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr. 88/1993 și de O.U.G. 75/2005.
În argumentarea acestui punct de vedere, tribunalul a mai avut în vedere și dispozițiile art. 29 alin. 1 din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității în educație, în conformitate cu care „Orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii” și art. 29 alin. 3 din același act potrivit cărora „În învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă.”
Coroborând dispozițiile art. 3, art. 17 din H.G. nr. 1011/2011, prev. art. 60 alin. 4 din Legea nr. 84/1995 și dispozițiile art. 3, art. 4 din O.U.G. nr. 75/2005, se constată că Guvernul aprobă prin hotărâre structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat și particulare.
Necesitatea unei astfel de aprobări rezultă și din dispozițiile Legii nr. 443/2002 privind înființarea Universității S. Haret București, potrivit cărora, după . menționatei legi, în structura Universității vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate în art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu.
La data înscrierii reclamantei în anul I de studiu era în vigoare H.G. nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, hotărâre modificată în anexele 1 – 3 prin H.G. nr. 1609/2004 și H.G. nr. 916/2005.
Nici analiza dispozițiilor pertinente din H.G. nr. 676/2007, nr. 635/2008 nu duc la o altă concluzie.
Atât legea învățământului în vigoare la data faptelor, cât și legea de înființare a Universității „S. Haret” anterior menționată, arată că nomenclatorul specializărilor și al grupelor de specializări se stabilește de MECTS, în temeiul cererii și a dosarului de evaluare întocmite de fiecare instituție de învățământ superior, elaborându-se un act normativ prin care se stabilesc specializările care pot funcționa în fiecare instituție. Prin urmare, lipsa mențiunii privind respectivul program de studii în cadrul unei specializări, în raport de forma de organizare, nu dă dreptul instituției respective să organizeze și să desfășoare activitate la acea specializare, în respectiva formă de învățământ.
Procedura autorizării de funcționare provizorie și ulterior a acreditării presupune parcurgerea mai multor etape, autorizarea unor forme de învățământ fiind determinată de îndeplinirea condițiilor din O.U.G. nr. 75/2005.
La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în actul normativ sus - menționat pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământului, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale).
Este cert faptul că autorizarea specializării, forma de învățământ zi nu este suficientă pentru exercitarea acesteia prin forma ID sau FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ (vezi art. 29 din O.U.G. 75/2005). Mai mult, pentru forma de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare (a se vedea dispozițiile capitolului II din H.G. nr. 1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea.
U. S. Haret nu a depus vreo dovadă că a formulat o cerere de acreditare pentru învățământul ID și nici că s-a supus unei evaluări conform O.U.G. 75/2005 și H.G. 1011/2001, în specializarea în cauză, forma ID.
În consecință, reclamanta nu a parcurs o formă de învățământ superior într-o specializare care să fi fost acreditată ori autorizată provizoriu conform legii.
Prin urmare, nu este îndreptățită a obține diploma de licență și suplimentul la diplomă, la fel cum nici U., potrivit art. 32 alin. 2 din O.U.G. 75/2005, nu este îndreptățită să emită astfel de acte, iar MECTS nu este obligat să aprobe tipărirea tipizatelor.
Conform Regulamentului, actele de studii sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.
Fără îndoială că aceste acte sunt acte administrative ce nu pot fi emise decât spre executarea ori organizarea executării legii, respectarea principiului legalității impunându-se în cazul lor, ca în situația oricărui alt act administrativ.
Or, învestită cu o cerere având ca obiect tocmai obligarea unei instituții la emiterea sa, instanța nu se poate limita doar la aprecieri pur formale, ci trebuie să cerceteze dacă într-adevăr reclamantul este îndreptățit la eliberarea acelui act și dacă pârâta este „competentă” să îl elibereze. Instanța nu ar putea obliga U. la emiterea actului decât dacă ar constata îndeplinite toate cerințele prealabile eliberării sale, respectiv parcurgerea de către reclamanta a unei forme de învățământ acreditate, recunoscute de către autoritățile statului ca făcând parte din sistemul național de învățământ.
Simplul fapt că U. a emis adeverințe provizorii care atestă parcurgerea de către aceasta a unei forme de învățământ, nu naște pentru beneficiarul acesteia, automat, un drept la emiterea diplomei de studii. Conform art. 2 din Ordinului 2284/2007 actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. D. acestea sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și calități dobândite.
Conform art. 2 alin. 2 din Ordinul 2284/2007 doar actele de studii conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile care decurg din Legea învățământului.
Adeverința eliberată nu este un act de studii, este un act eliberat prin voința unilaterală a Universității, care nu a fost recunoscut de MECTS, putând naște un raport juridic doar între acest emitent și beneficiarul său. Această adeverință nu poate naște drepturi pe care actul principal, la baza căruia teoretic ar trebui să stea, nu le poate naște, așa cum s-a menționat anterior. Adeverința a fost eliberată pe baza raporturilor contractuale între reclamanta și universitatea pârâtă, în sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției.
Pretinsa inducere în eroare a absolvenților cu privire la acreditarea instituției de învățământ absolvite, reprezintă un aspect ce poate fi valorificat pe temeiul răspunderii contractuale și nu poate naște în sarcina unui terț, respectiv a MECTS, obligația corelativă de emitere a unui act de studii.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta C. M.-C. ,solicitând admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea în tot a sentinței recurate în sensul: obligării Ministerului Educației Naționale (fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului) la aprobarea și efectuarea de demersuri pentru tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentul diplomă, obligării USH la eliberarea diplomei de licență, a suplimentului de diplomă și a foii matricole, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței, obligării Universității S. Haret București la plata către subsemnata a sumei de 5000 de Ron reprezentând despăgubiri pentru prejudiciile create (banii cheltuiți pentru plata taxelor, timpul consumat, stresul provocat de susținerea examenelor, prejudiciul adus prin nerecunoașterea diplomei de licență, stagnarea progresului profesional al acesteia și implicit amenințarea pierderii locului de muncă) și obligării intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare a arătat că instanta de fond a interpretat gresit si trunchiat textele legale incidente în cauză. Pe de o parte, astfel cum se poate lesne observa, părți întregi din motivarea Sentintei atacate nu fac referire la situații particulare, ci sunt preluate probabil din alte hotărâri ale aceleiași instanțe. Pe de altă parte, analiza cauzei este una superficială, iar motivația Sentinței este vădit părtinitoare. Acest lucru rezidă în faptul că întreaga motivare este axată pe punctul de vedere al Ministerului Educației Naționale, practic judecătorul substituindu-se, fără putință de tăgadă, într-un apărător plin de aplomb al Ministerului.
Așa cum am arătat și în fața instanței de fond specializarea Limbi și Literaturi Străine este prevăzută în dispozițiile HG nr. 676/28.06.2007 și ale HG nr. 635/11.06.2008 ca specializare acreditată la forma de învățământ ZI, 180 credite (respectiv trei ani de studii). A invocat dispozitiile art. 140 alin 1 si 6 din Legea nr. 1/2011, precum și cele ale art. 140 alin. 5 din Legea educatiei.
A arătat că dacă ar fi existat neclarități în desfășurarea programelor de studii parcurse de subsemnata în perioada 2006 - 2009 la U. S. Haret, M. Educatiei Nationale avea responsabilitatea legala (și a nu rămâne în pasivitate) conform arte 34 din OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, de a lua unele măsuri care puteau merge până la încetarea școlarizării. Acest lucru nu s-a întâmplat până la finalizarea studiilor și a examenului de licență din sesiunea iunie 2009, ceea ce presupune ca subsemnata am parcurs un program de studii de licență acreditat la nivelul standardului de calitate impus de lege.
Conform art. 67 alin. 3 din Legea 84/1995, republicata, cu modificările și completările ulterioare "absolventii care au promovat examenul de licenta primesc titlul de licentiat in profilul si specializarea urmate", acest fapt este un drept dobândit în urma finalizării studiilor de licență și urmarea firească este eliberarea diplomei de licență prevazută la arte 58 - 60 din Regulamentul studentilor nr. 3096/28.11.2008, fiind practic o formalitate protocolară ce trebuia îndeplinită de Minister și Universitate, cu obligația legală de a asigura toate condițiile tehnice (asigurarea la timp cu formularele tipizate și ștampilă) pentru eliberarea diplomelor de licență absolvenților licentiați, în termen de un an de la data absolvirii.
A învederat că este îndreptățită pe deplin a intra in posesia diplomei de licență, diploma de licență fiind actul juridic cu caracter oficial, recunoscut de orice persoană juridică din țară sau străinătate, întrucât am dobândit acest drept conferit de legea învățământului aplicabilă de la data înmatriculării până la data absolvirii și promovării examenului de licență din sesiunea iunie 2009 (drept dobândit ca urmare a promovării examenului de licență).
Eliberarea diplomei de licență este o cerință necesară atestării unui titlu oficial de calificare român în condițiile aplicării arte 1 din Legea nr. 200/2004, ca cetățean european absolvent al unei universități dintr-o țară membră a Uniunii Europene, acces blocat de mai bine de 3 ani de zile, prin lipsa diplomei de studii.
A considerat ca i-a fost îngrădit accesul la muncă într-o profesie ale cărei deprinderi și aptitudini le-a dobândit în perioada parcurgerii programului de studii de licență la U. S. Haret (membră semnatară a Cartei de la Bologna din anul 2005), program de studii care respectă standardul de calitate definit în Manualul calității învățământului și cercetării știintifice aplicat la Universitea S. Haret.
Calitatea de unitate de învățământ superior acreditată / neacreditată a Universității S. Haret - Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, este o problemă a acesteia, subsemnata, în baza teoriei "aparenței dreptului" neputând fi victima lipsei de acreditare.
La rândul său, Universității S. Haret nu se poate prevala de propria culpă, în scopul de a nu-mi recunoaște titlul de licențiat în limbi și literaturi străine.
A invocat practica ÎCCJ și CEDO.
Acțiunea formulată în prezenta cauză nu privește anularea diplomei de licență. Numai în aceasta situație, hotărârea fondului putea să se întemeieze pe considerente legate de acreditarea/neacreditarea formei de învățământ la distanță.
Astfel, refuzul Ministerului Educației Naționale de a tipări diploma de licență și suplimentul la diplomă, apare ca un refuz clar nejustificat în sensul art, 2 lit. i din Legea nr. 554/2004.
Nerecunoasterea studiilor urmate timp de trei ani în cadrul universitătii si implicit a calitătii de persoană licentiată, aduce atingere principiilor care guvernează învătământul superior din România printre care si accesul la învătare fără discriminare. A menționat faptul că în lipsa unei diplome care să ateste absolvirea unor studii superioare nu poate ocupa un post corespunzător pregătirii mele profesionale reale.
Prin refuzul nejustificat al Universității S. Haret de a efectua demersuri în vederea eliberării diplomei de licență, și al Ministerului Educației Naționale de a aproba și de a efectua demersuri pentru tipărirea formularelor tipizate, i se neagă impardonabil chiar si dreptul de a-și continua studiile post universitare {master} în conditiile Legii Educatiei Nationale.
Mai mult decât atât, atitudinea abuzivă și discreționara a instituției care a refuzat emiterea actelor de studii complete în lipsa oricărui temei legal, reprezintă un evident exces de putere publică, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. 1 Iit. n din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
A învederat că în speța de față, prin Legea nr. 443/2002 a fost înființată U. S. Haret din București, ca instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ.
Pe de altă parte, potrivit art. 1 din HG nr. 81/2010, M. Educației Naționale (fost MECTS) este organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică în subordinea Guvernului și are rol de sinteză și coordonare în aplicarea strategiei și programului de guvernare în domeniul educației, învățământului, cercetării științifice, dezvoltării tehnologice, tineretului și sportului.
În dreptul procesual civil, noțiunea de garanție are o accepțiune mai largă decât în dreptul material, deoarece art. 60 alin. 1 din Vechiul Cod de procedură civilă dispune că "partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul in care ar cadea in pretentiuni, cu o cerere in garantie sau in despagubire".
În mod evident, cererea de chemare în garanție formulată de U. S. Haret București trebuia admisă. Numai prin admiterea cererii de chemare în garanție putea fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii (în eventualitatea admiterii cererii de chemare în judecată) în condițiile în care eliberarea de către pârâta U. S. Haret București a diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate ale acestor acte de catre M. Educației Naționale în calitate de autoritate administrativă competentă.
Potrivit dispozițiilor HG nr. 1609/2004, în cadrul Universității S. Haret București, specializarea Limbi și Literaturi Străine a fost menționată printre specializările autorizate să funcționeze pentru forma de învățământ zi. în acest context legal, prima instanță a interpretat în mod greșit că, în lipsa mențiunii privind respectivul program de studii din cadrul unei specializări, nu conferă dreptul instituției de învățământ să organizeze și să desfășoare activitate la acea specializare, în respectiva formă de învățământ.
Mai mult a invocat dispozițiile art. 60 alin. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995.
În drept a invocat dispozițiile art. 299, art. 304 și art. 3041 din Vechiul Cod de procedură civilă, precum si pe celelalte dispozitii mentionate in cuprinsul cererii de recurs.
Intimata USH a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca în cazul în care recursul va fi admis, să fie admisă și cererea acesteia de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale.
Intimatul M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE nu a formulat întâmpinare.
Analizand recursul reclamantei ,Curtea ,cu opinie majoritara ,apreciaza ca acesta este intemeiat, pentru motivele ce vor fi expuse in continuare:
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea de către . formularelor de diplome de licență necesare promoției din anul 2009. Intimatul-chemat in garantie MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru formele de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
În aceste condiții, intimata-pârâtă U. S. Haret nu a putut da curs cererii recurentului-reclamant de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului acestuia, lipsindu-i formularele tipizate necesare.
Din cuprinsul corespondenței dintre cele două autoritati intimate, ca și al întâmpinărilor formulate în cauză, Curtea reține că între aceste două instituții, există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce U. S. Haret consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările deja acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006 privind criteriile generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007.
Prin urmare, se recunoaște de către MECTS că U. S. Haret este o instituție de învățământ superior care era acreditată să organizeze cursuri și examen de licență pentru specialitatea absolvită de reclamant, însă consideră că respectiva acreditare era acordată numai pentru forma de învățământ la zi, nu și pentru învățământ la distanță și frecvență.
Curtea subliniază că potrivit jurisprudenței constante a Înaltei Curți de Casație și Justiție în cauze similare cu cea de față, s-a considerat că absolvenții Universității S. Haret la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă cărora li s-au eliberat adeverințe provizorii de absolvire sunt îndreptățiți la obținerea diplomei de licență, iar MECTS are obligația de a aproba tipărirea formularelor necesare (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, și nr. 709 din 10 februarie 2012).
În același sens, ÎCCJ-SCAF a adoptat la data de 28.10.2013 o soluție de principiu pentru unificarea practicii instanțelor judecătorești ierarhic inferioare,facand trimitere la argumentele prezentate in deciziile civile nr.690/2012,nr.953/2012,nr.1638/2012,nr.3302/2012.
Astfel ,potrivit considerentelor deciziei civile nr.690/09.02.2012 ,Inalta Curtea de Casatie si Justitie a retinut urmatoarele:
,,Conform adeverinței nr._ din 20 septembrie 2010, intimata-reclamantă a absolvit Facultatea de D. și Administrație Publică din București a Universității S.H. și a promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009. Acest act se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacat de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 alin. (8) teza finală din Legea nr. 54/2004.
În aceste condiții, după o analiză riguroasă a succesiunii demersurilor efectuate de reclamantă, a reacției entităților implicate în procedură și a modului în care acestea și-au îndeplinit atribuțiile, instanța de fond a reținut judicios că U. avea obligația de a elibera diploma de licență, potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul nr. 2287/2007. Această obligație nu poate fi însă respectată fără îndeplinirea corelativă a obligației ministerului de a aproba tipărirea formularelor necesare or, în condițiile în care, așa cum s-a menționat și anterior, ministerul nu a solicitat anularea adeverinței de promovare a examenului de licență, nu pot fi reținute apărările privind legalitatea organizării examenului de licență de către instituția de învățământ superior și corelarea numărului de formulare cu numărul de absolvenți ai specializărilor acreditate, apărări pe care M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului le-a formulat in abstracto, fără a se raporta la cazul concret al intimatei-reclamante.
Instanța de control judiciar constată, de aceea, că obligația impusă Ministerului, de a aproba tipărirea formularelor, este legală și temeinică, dar soluția va fi reformată în privința celorlalte măsuri stabilite prin dispozitivul sentinței în sarcina recurentului-pârât.”
In acest context, argumentele prezentate de ICCJ in deciziile anterior mentionate sunt insusite de aceasta instanta de recurs, soluția de admitere a recursului reclamantei impunandu-se în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica C.E.D.O. (a se vedea cauza B. c. României),.
Față de toate cele arătate mai sus, Curtea, apreciază că refuzul intimatilor de a aproba tipizarea formularelor de diplomă de licență, respectiv de a elibera reclamantei diploma de licență si suplimentul la diploma este unul nejustificat, motiv pentru care se impune admiterea recursului, modificarea in parte sentinței și, pe fond, admiterea in parte a acțiunii reclamantei in sensul obligarii pârâtei USH la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamant si a paratului MEN să aprobe tiparirea formularelor tipizate ale diplomei de licență si suplimentului de licenta ,pentru reclamantă.
În speta, Curtea apreciază că nu se impune la acest moment aplicarea unei sancțiuni menite să ducă la executarea hotărârii, astfel de măsuri putand fi dispuse ulterior, în conditiile art.24 din Legea 554/2004, daca autoritatea publică va refuza să execute de bună voie hotărârea instanței in termenul de 30 de zile de la ramanerea irevocabila a hotararii ,termen prevazut la alin.1 al articolului anterior mentionat.
Solutia de respingere a cererii de chemare in garantie a MEN formulata de parata USH se impune a fi mentinuta, cat timp cererea reclamantei formulata in contradictoriu cu paratul MEN a fost admisa si s-a dispus obligarea acestuia să aprobe tiparirea formularelor tipizate ale diplomei de licență si suplimentului de licenta.
Tot astfel ,Curtea va mentine solutia data de instanta de fond in ceea ce priveste exceptia invocata de MEN prin intampinare
Pentru aceste motive ,in temeiul art.312 alin.3 rap. la art.304 pct.9 C.proc.civ,Curtea va admite recursul si va modifica sentința in sensul celor aratate anterior.
ÎN NUMELE LEGII
C U MAJORITATE DE VOTURI
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentei-reclamante C. M.-C. împotriva sentinței civile nr. 744 din data de 4 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul București -Secția a II-a – C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI și intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Modifică în parte sentința recurată în sensul admiterii în parte a acțiunii, după cum urmează:
Obligă pârâta USH să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul de licență.
Obligă pârâtul MEN să aprobe tipărirea formularelor tipizate ale diplomei de licență și suplimentului de licență, pentru reclamantă.
Respinge restul pretențiilor reclamantei.
Menține dispozițiile privind respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive și a cererii de chemare în garanție.
Obligă fiecare pârât să achite reclamantei recurente câte 8,7 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabila.
Pronunțată în ședința publică din data de 23 octombrie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR |
E. C. V. | B. L. PATRAȘ |
GREFIER |
A. I. B. |
Red. BLP/2 ex
Jud. fond C. A. B. / Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal
Cu OPINIA SEPARATĂ a jud. M. N., în sensul respingerii recursului ca nefondat.
JUDECĂTOR |
M. N. |
OPINIA SEPARATĂ A JUDECĂTOAREI M. N.
Nu împărtășesc opinia celorlalți membri ai completului în privința soluționării prezentului recurs, opinând pentru respingerea acestuia, pentru următoarele considerente:
1. Pârâta U. „S. Haret" este o „instituție de învățământ superior, persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ”, înființată și acreditată prin Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret" din București.
- Potrivit dispozițiilor acestei legi, pârâta a fost înființată „cu următoarele facultăți și specializări acreditate:
a) Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, specializarea limba și literatura străină A (engleză, franceză) - limba și literatura străină B (franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă, latină), cu predare în limba română;
b) Facultatea de D., specializarea drept, cu predare în limba română;
c) Facultatea de Educație Fizică și Sport, specializarea educație fizică și sport, cu predare în limba română;
d) Facultatea de Management Financiar - Contabil, specializarea contabilitate și informatică de gestiune, cu predare în limba română.” (art. 2), urmând ca după . acestei legi, în structura Universității „S. Haret" din București să „intre și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.”.
- Potrivit dispozițiilor art. 103 alin. 2 din Legea învățământului nr. 84/1995, în vigoare atât la înmatricularea reclamantei, cât și la susținerea examenului de licență, „Instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor prezentei legi”.
- Prin HG 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, iar conform art. 3 din acest act normativ, „Sunt abilitate să organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată.”
Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern, reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii 88/1993 republicată.
2. Potrivit Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, publicat în Monitorul Oficial nr. 716 din 23 octombrie 2007, „actele de studii din sistemul național de învățământ superior sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite.” (art. 2 alin. 1), iar „actele de studii conferă titularilor acestora drepturi și obligații care decurg din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și din celelalte reglementări legale în vigoare.” (art. 2 alin. 2). Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii. (art. 2 alin. 3).
Potrivit art. 5 alin. 1 din acest act normativ, „Instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii”, iar art. 7 prevede că „Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.”
În concluzie, Curtea subliniază ca fiind esențială diferențierea între etapa de școlarizare, care intră sub incidența contractuală, și etapa de certificare a studiilor efectuare, care face parte dintr-un raport juridic de drept public.
3. La data înscrierii reclamantei în anul I de studiu, precum și la data susținerii examenului de licență, conform HG nr. 916/2005, HG nr. 1175/2006, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008 și HG nr. 749/2009, U. „S. Haret" era autorizată să funcționeze pentru forma de învățământ „zi” a specializărilor urmate de recurente, nu și pentru formele de învățământ urmate de acestea, „frecvență redusă” respectiv „la distanță”.
4. Faptul că există în cadrul universității intimate un program de studii acreditat, care se desfășoară pentru forma de învățământ la zi, nu conduce la concluzia că pentru același program poate fi organizată de aceeași universitate o altă formă de învățământ, în lipsa verificării de către autoritatea abilitată a îndeplinirii standardelor de performanță, prin procedura de evaluare prevăzută de lege.
- Textul de lege invocat de recurentă, art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1005, nu poate fi interpretat în sensul invocat de aceasta, cât timp din conținutul lor nu se desprinde ideea că învățământul la distanță poate fi organizat de instituțiile de învățământ care au cursuri la zi fără autorizarea provizorie sau acreditarea distinctă pentru formele FR sau ID, ci exclusiv faptul că nu pot fi desfășurate forme de învățământ la ID sau FR de către o instituție de învățământ superior ce nu este abilitată să organizeze, pentru specializarea în discuție, învățământul la zi.
Această cerință nu este unică, ci constituie doar premisa posibilității de autorizare provizorie/acreditare și a celorlalte forme de învățământ, condiționat însă de urmarea procedurii de evaluare, distinct pentru aceste forme de învățământ.
La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în OUG nr. 75/2005 pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământului, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale). Autorizarea specializării - forma de învățământ zi nu este suficientă pentru dublarea acesteia prin forma de ID sau FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ. Mai mult, pentru forma de învățământ ID legea consacră cerințe suplimentare (HG nr. 1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea.
- Necesitatea parcurgerii procedurii de evaluare pentru formele de învățământ fără frecvență și la distanță, chiar și în condițiile în care universitatea organizează forma de învățământ la zi, a fost subliniată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cauza ce a format obiectul dosarului_, având ca obiect cererea formulată de U. „S. Haret", prin care a solicitat anularea prevederilor art. 7 alin. (1) din Hotărârea de Guvern nr. 749/2009, în sensul eliminării dispozițiilor privind necesitatea autorizării și acreditării fiecărei forme de învățământ din cadrul unei specializări.
În cuprinsul deciziei nr. 3306/2011, pronunțată în dosarul anterior menționat, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că „aceste forme de învățământ (fără frecvență și la distanță) pot fi organizate de facultățile care au și învățământ la zi, dar normele în vigoare nu exonerează instituția de învățământ superior de obligația de a se supune procedurii de evaluare în vederea autorizării/acreditării și acestor alte forme de învățământ.”
- Mai mult decât atât, extrem de importantă este, în raționamentul juridic al prezentei cauze, sentința civilă nr. 1165/09.04.2008 a Curții de Apel București, pronunțată în dosar nr._, irevocabilă prin decizia civilă nr. 2288/15.04.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Prin acțiunea mai sus invocată, respinsă în mod irevocabil, reclamanta U. „S. Haret" din București a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, printre alte capete de cerere, la capătul 5 de cerere, să se dispună în contradictoriu cu Guvernul României, anularea Hotărârii de Guvern nr. 1011 din 08.10.2001 în integralitate, pe motiv că aceasta contravine atât art. 3 alin. 3 din Legea nr. 88/1993, republicată, cât și art. 60 din Legea învățământului nr. 84/1995, republicată, întrucât cerința autorizării nu se referă la formele de învățământ, ci la specializări, iar modul de organizare a procesului de învățământ, respectiv formele de învățământ de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță este atributul exclusiv al instituției de învățământ superior.
Prin urmare, instanța a stabilit, printr-o hotărâre ce se impune cu puterea de lucru judecat, necesitatea autorizării pe forme de învățământ, dezlegând astfel o importantă chestiune de drept, esențială în raționamentul juridic al prezentei cauze.
5. Argumentele recurentei privind executarea întocmai a obligațiilor impuse prin contractul de școlarizare nu au nicio relevanță pentru aprecierea legalității formei de învățământ efectiv urmat, discuția din prezenta cauză purtându-se pe tărâmul dreptului public, nicidecum al celui contractual, potrivit diferențierii între etapa de școlarizare, care intră sub incidența contractuală, și etapa de certificare a studiilor efectuare, care face parte dintr-un raport juridic de drept public, subliniată de instanță la punctul 1 de mai sus.
6. În ceea ce privește aplicabilitatea principiului aparenței de drept, acesta nu este aplicabil în prezenta cauză, câtă vreme nu ne aflăm în prezența unei erori comune și invincibile.
Caracterul invincibil al unei eventuale erori cu privire la legalitatea formei de învățământ urmate de reclamantă este negat
- pe de o parte de însuși textul art. 17 din HG nr. 1011/2001 privind organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior, text potrivit căruia „Procedura de evaluare academică a programelor de învățământ la distanță sau de învățământ cu frecvență redusă se realizează conform Legii nr. 88/1993, republicată”,
iar
- pe de altă parte de succesiunea de Hotărâri de Guvern care au stabilit extrem de clar și de concret specializările și formele de învățământ acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu în cadrul instituțiilor de învățământ superior particular autorizate să funcționeze provizoriu (HG nr. 940/2004, HG nr. 916/2005, HG nr. 1175/2006, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008 și HG nr. 749/2009),
toate acte normative publicate în Monitorul Oficial.
Prin urmare, reclamanta recurentă avea posibilitatea, cu o minimă diligență, de a cunoaște dispozițiile HG nr. 1011/2001, precum și structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din orice instituție de învățământ superior, de stat sau particulară, inclusiv din cadrul Universității „S. Haret" din București.
7. În ceea ce privește faptul că reclamanta recurentă deține adeverință ce atestă promovarea examenului de licență, act ce nu a fost anulat sau desființat, curtea apreciază că este absolut irelevant, cât timp nu se pune în discuție în prezenta cauză nici prezentarea, nici rezultatul reclamantei intimate la susținerea acestui examen de licență (singurele aspecte pe care le atestă o atare adeverință), ci exclusiv îndreptățirea Universității de a organiza un atare examen de licență, dar mai ales efectele unei astfel de susțineri a examenului.
În conformitate cu dispozițiile art. 5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007 de M. Educației, Cercetării și Tineretului, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
Adeverința de licență atestă exclusiv promovarea de către absolvent a examenului de licență și nicidecum nu face dovada faptului că forma de învățământ urmată de absolvent a fost desfășurată în condiții legale.
Ea nu are regimul juridic al unui act de studiu, potrivit art. 2 alin. 3 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, aprobat prin Ordinul Ministrului Educației nr. 2284/2007, potrivit căruia „Actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat, iar foaia matricolă sau suplimentul la diplomă sunt anexe la actele de studii”, adeverința fiind doar înscrisul prin care unitatea de învățământ atestă cursantului împrejurarea de fapt a urmării cursurilor desfășurate, nu și legalitatea desfășurării acestora, astfel încât nu are aptitudinea de a produce efecte juridice decât între instituția emitentă și titular, efecte care constau exclusiv în atestarea unei situații de fapt, nicidecum un efect juridic erga omnes de atestare a calificării.
De altminteri, singurul tip de adeverință menționat în actul normativ menționat este adeverința de absolvire a studiilor, în art. 38, potrivit căruia „După finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează Adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni”.
8. În ceea ce privește rațiunea și efectele adoptării OG nr. 10/2009 privind dreptul studenților înmatriculați la formele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă de a continua studiile la programe de studii de licență autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate, curtea reține că o pretinsă legală desfășurare a școlarizării de către pârâta U. „S. Haret" în ceea ce privește forma de învățământ la distanță (ID) pe considerentul că încetarea școlarizării la această formă de învățământ s-a dispus abia prin O.G. nr. 10/2009, în vigoare abia începând cu data de 20.08.2009, așadar ulterior datei absolvirii cursurilor urmate, are la bază un raționament logic profund greșit.
Legalitatea școlarizării este determinată de îndeplinirea cerințelor legale impuse de actele normative în vigoare, iar adoptarea unui act normativ special având ca unic scop instituirea unei interdicții de desfășurare a școlarizării la această formă de învățământ, tocmai ca urmare a divergențelor apărute la nivel național, nu are deloc aptitudinea de a certifica legalitatea cursurilor și școlarizării efectuate anterior la această formă de învățământ.
Nu trebuie omis un aspect extrem de important în prezenta cauză, din perspectiva acestui ultim act normativ invocat, anume faptul că el a prevăzut o modalitate de „intrare în legalitate” a tuturor acestor absolvenți, în art. 3, potrivit căruia: „(1) Studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ la distanță au dreptul de a-și continua studiile la specializări/programe de studii autorizate să funcționeze provizoriu sau acreditate potrivit unei metodologii aprobate prin ordin al ministrului educației, cercetării și inovării, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) De dreptul prevăzut la alin. (1) beneficiază și studenții ciclului universitar de licență înmatriculați în anul I în perioada 2005 - 2008 la specializări/programe de studii organizate la forma de învățământ cu frecvență redusă.”
Astfel, apare cu evidență intenția legiuitorului de a reconfirma necesitatea acreditării/autorizării specializării sau programelor de studii în mod separat, pentru fircare formă de învățământ, necontestându-se că pârâta U. „S. Haret" avea, pentru unitatea funcțională în cauză, acreditată specializarea și programele de studii pentru forma de învățământ ZI, rațiunea art. 3 fiind, așa cum s-a arătat mai sus, aceea de a asigura acestor absolvenți posibilitatea valorificării studiilor.
PREȘEDINTE
M. N.
GREFIER
A. I. B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 348/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 8960/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
