Pretentii. Decizia nr. 7455/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7455/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-10-2014 în dosarul nr. 30489/3/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 7455
Ședința publică de la 13.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - F. C. M.
JUDECĂTOR - P. C.
JUDECĂTOR - G. I. C.
GREFIER - A. P.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant B. M., împotriva sentinței civile nr. 1461/27.02.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimații-pârâți ADMINISTRAȚIA S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE și D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant prin avocat cu delegație la dosar, lipsind intimatele-pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat ori probatorii de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Recurentul-reclamant, prin avocat, pune concluzii de admitere a recursului, și în consecință modificarea sentinței civile recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. Cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1461/27.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, s-au reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 13.09.2013 sub nr._, reclamantul B. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Administrația S. 6 a Finanțelor Publice și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, anularea deciziei privind stabilirea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule nr._/22.02.2013 emisă de AFP S. 6 și a deciziei nr. 302/23.04.2013 emisă de DGFP București în soluționarea contestației administrative formulate împotriva primei decizii, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 7.142 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, la care să se adauge dobânda fiscală de la data plății taxei, precum și la cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că la data de 19.02.2013 a achiziționat de la vânzătorul B. G. autoturismul marca Jaguar X-Type cu numărul de identificare SAJAF51106BE88908. Înainte de cumpărarea sa de către reclamant, autoturismul a făcut obiectul unor înstrăinări succesive, inițial fiind cumpărat din Germania, unde fusese înmatriculat pentru prima dată la 25.01.2006.
În vederea înmatriculării autoturismului în România reclamantul a fost nevoit să achite, la data de 22.02.2013, o taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule în cuantum de 7.142 lei, calculată prin decizia nr._/22.02.2013 emisă de AFP S. 6.
Apreciind că decizia menționată constituie un act administrativ-fiscal nelegal, deoarece a fost emis cu încălcarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a art. 110 TFUE și a art. 148 din Constituția României, care consacră principiul aplicării prioritare a dreptului UE, reclamantul a formulat contestație împotriva acestei decizii, înregistrată la pârâta AFP S. 6 cu nr._/14.03.2013. Contestația reclamantului a fost respinsă prin decizia nr. 302/23.04.2013 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice București – Serviciul Soluționare Contestații, astfel că s-a adresat instanței pin prezenta acțiune, susținând încălcarea dreptului UE prin deciziile contestate.
A invocat în drept dispozițiile Constituției României, Legii nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare la Uniunea Europeană, art. 117 și 205 din Codul de procedură fiscală.
A atașat înscrisuri.
Pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei sale de calitate procesuală pasivă în capătul de cerere privind restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pentru emisii poluante, taxa fiind încasată de AFP S. 6, care este organul fiscal competent potrivit legii și făcându-se venit la Fondul pentru mediu administrat de Administrația Fondului pentru Mediu. Pe fond, a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, Legea nr. 9/2012.
Tribunalul a încuviințat și administrat părților proba cu înscrisuri. La solicitarea instanței, au fost depuse la dosar actele ce au stat la baza emiterii deciziei de stabilire a taxei pentru emisii poluante.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul B. M. a achiziționat la data de 19.02.2013 autoturismul folosit („second-hand”) marca Jaguar X-Type, categoria M1, norma de poluare E4, an fabricație 2006, numărul de identificare SAJAF51106BE88908. Înainte de cumpărarea sa de către reclamant, autoturismul a făcut obiectul unor înstrăinări succesive, inițial fiind cumpărat din Germania, unde fusese înmatriculat pentru prima dată la 25.01.2006 (filele 10-11, 24-28 dosar).
În vederea înmatriculării autovehiculului în România, reclamantul a trebuit să achite suma de 7.142 lei cu titlu de taxă pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, stabilită, în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012 (potrivit cărora „Obligația de plată a taxei intervine… cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”), prin decizia nr._/22.02.2013 emisă de AFP S. 6 (f. 23), pe care reclamantul a plătit-o prin chitanța nr. TS9 nr._/22.02.2013 (f. 22).
Dorind să recupereze suma achitată, reclamantul s-a adresat pârâtei cu o contestație administrativă (f. 79-80), solicitând anularea deciziei de stabilire a taxei și restituirea sumei, contestație ce a fost însă respinsă prin decizia nr. 302/23.04.2013 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice București – Serviciul Soluționare Contestații (f. 13-17).
Analizând mai întâi, potrivit dispozițiilor art. 248 C.pr.civ., excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București în petitul având ca obiect restituirea taxei pentru emisii poluante, invocată de această pârâtă, tribunalul reține că este neîntemeiată și va fi respinsă ca atare. Astfel, DGRFP București este organul fiscal care a soluționat contestația administrativă formulată de reclamant împotriva deciziei de stabilire a taxei pentru emisii poluante, iar între actul administrativ-fiscal de stabilire a taxei, actul de soluționare a contestației administrative și solicitarea de restituire a taxei stabilite există o strânsă legătură, ele neputând fi privite disociat, astfel că stabilirea calității procesuale pasive a instituțiilor pârâte „pe capete de cerere” ar fi lipsită de sens și de utilitate.
De asemenea, tribunalul reține că taxa în discuție a fost încasată de AFP S. 6, organul fiscal de la domiciliul reclamantului, iar în cazul în care s-ar constata caracterul nelegal al perceperii taxei, tot acestui organ fiscal i-ar reveni obligația de restituire a sumei încasate. De altfel, competența restituirii unor sume achitate cu titlu de taxă pentru emisii poluante este stabilită în sarcina organului fiscal de la domiciliul contribuabilului chiar prin dispozițiile Legii nr. 9/2012, în situațiile prevăzute la art. 7 sau 12 din lege. În speță, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București este organul cu personalitate juridică supraordonat Administrației S. 6 A Finanțelor Publice. Or, în raporturile juridice de drept procedural fiscal stau „organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 din Codul de procedură fiscală, statul fiind reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, prin Agenția Națională de Administrare Fiscala și unitățile sale subordonate cu personalitate juridica. Aceste dispoziții conferă calitate procesuală pasivă pârâtei DGRFP inclusiv în capătul de cerere privind restituirea taxei, atât timp cât această pârâtă este entitatea cu personalitate juridică ierarhic superioară organului fiscal care a încasat taxa și căruia îi revine obligația de restituire.
În ceea ce privește fondul cererii reclamantului, tribunalul constată că obligația de plată a taxei pentru emisii poluante aferente primei înmatriculări în România a unui vehicul a fost prevăzută, după cum s-a arătat mai sus, de art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, normă juridică ce făcea parte dintr-o lege în vigoare la momentul perceperii taxei și care nu a fost declarată neconstituțională printr-o decizie a Curții Constituționale, fiind astfel pe deplin aplicabilă la momentul respectiv.
Este adevărat că, în situația în care s-ar constata existența unei contrarietăți între norma internă și o normă aparținând dreptului Uniunii Europene, norma internă ar fi înlăturată de la aplicare, potrivit principiului priorității dreptului Uniunii, dezvoltat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în jurisprudența sa (Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, C-106/77) și statuat prin prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României.
Este de asemenea adevărat că prin două hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în cauzele T., nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N.,C‑263/10, 7 iulie 2011), o taxă percepută anterior la momentul primei înmatriculări în România a unui autovehicul („taxa pe poluare” instituită prin OUG nr. 50/2008, în diversele sale variante), având o natură similară sau cvasi-identică cu taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012, a fost declarată ca fiind contrară dreptului Uniunii Europene, respectiv art. 110 TFUE (fost art. 90 TCE). Această soluție a Curții de la Luxemburg s-a întemeiat însă pe aceea că, prin modul în care era așezată (se aplica autovehiculelor rulate aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind însă percepută pentru autovehiculele rulate înmatriculate deja în România și care fac obiectul unei vânzări), taxa pe poluare instituia un regim fiscal discriminator între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, descurajând punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Însă, acest efect discriminator nu mai poate fi reținut în privința reglementării instituite prin Legea nr. 9/2012, în forma în vigoare începând cu data de 01.01.2013, deoarece, începând cu această dată, a încetat suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 (suspendare dispusă prin OUG nr. 1/2012). Astfel, începând cu data de 01.01.2013, taxa pentru emisii poluante s-a aplicat atât la prima înmatriculare în România a unui autovehicul (art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012), dar și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule (art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012). Instituirea obligației de plată a taxei pentru emisii poluante și pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, care făceau obiectul unei vânzări, era de natură să înlăture efectul descurajant pentru importul din alte state membre a unor produse de aceeași natură și orientarea consumatorului către produse de pe piața autohtonă, identificat de CJUE în hotărârile menționate în privința fostei taxe pe poluare.
Astfel fiind, neputându-se reține încălcarea dreptului Uniunii prin reglementarea instituită prin Legea nr. 9/2012, aplicabilă de la 01.01.2013, nu se pune nici problema înlăturării de la aplicare a normei interne de către dreptul UE. Cum, în speță, reclamantul a solicitat înmatricularea în România a autovehiculului la data de 19.02.2013, cererii sale îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 9/2012 în forma în vigoare la această dată, act normativ cu privire la care nu se poate reține că ar fi contrar dreptului UE. Rezultă deci că suma achitată de reclamant cu titlu de taxă pentru emisii poluante a fost datorată în mod legal, iar actele administrativ-fiscale prin care a fost stabilită, respectiv prin care s-a refuzat restituirea ei, sunt legale și nu pot fi anulate. Acțiunea reclamantului va fi astfel respinsă ca neîntemeiată.
Pentru aceste considerente, Tribunalul a hotărât: „Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București ca neîntemeiată. Respinge cererea formulată de reclamantul B. M., CNP_, cu domiciliul în București, . A., nr. 8, ., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, .. 7, sector 1, și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, sector 2, ca neîntemeiată.”
Împotriva sentinței civile mai sus indicate, a formulat recurs reclamantul, cu motivarea, in esenta, ca prin modul in care a fost reglementata in legislatia romaneasca, taxa pe poluare este destinata sa diminueze introduecrea in Romania a unor autoturisme second hand din alte state membre. Se mai arata ca in cazul taxei instituita de Legea nr. 9/2012 caracterul de taxa ecologica lipseste, putandu-se observa ca unii poluatori nu platesc taxa desi polueaza folosind autovehiculul pentru o perioada nedefinita. Pe de alata parte se arata ca textul art. 4 alin. 2 din lege orienteaza cumparatorii sa achzitioneze autovehicule rulate pentru care a fost achitata aceasta taxa in detrimentul autovehiculelor rulate achizitionate din spatiul comunitar.
Nu s-a depus intampinare.
Analizând recursul formulat, Curtea reține faptul că acesta nu este întemeiat.
Din actele dosarului de fond rezultă faptul că taxa pentru emisii poluante a fost stabilita prin decizia emisa la data de 22.02.2013, iar achitarea acesteia s-a efectuat la data de 22.02.2013, conform chitanței aflate în copie la dosarul de fond.
Curtea constată, astfel, că perceperea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule s-a făcut sub incidența Legii nr. 9/2012, publicată în M.Of. nr. 17/10.01.2012.
Curtea apreciază că în mod nelegal instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei obligația de restituire, întrucât reglementarea națională a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, reprezentată de Legea nr. 9/2012, nu era suspendata in ceea ce privește aplicabilitatea sa, la data emiterii deciziei de stabilire a cuantumului taxei de achitat, respectiv la data plății taxei în cauză.
Astfel, conform art. 1 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, legea stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, denumită în continuare taxă.
Conform art. 2 lit. i) prima transcriere a dreptului de proprietate - primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . prezentei legi, în condițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
De asemenea, potrivit art. 4 din Legea nr. 9/2012:
(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin OUG nr. 1/2012 publicată la 31.01.2012 s-a dispus, între altele, suspendarea, până la 1 ianuarie 2013, a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012.
În ceea ce privește suspendarea aplicării prevederilor art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012, în cauză își găsesc aplicabilitatea prevederile art. 58 din Legea nr. 24/2000 republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, “(1)După . unui act normativ, pe durata existenței acestuia pot interveni diferite evenimente legislative, cum sunt: modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea.[...]” cât și art. 66 din același act normativ care prevede: “(1) În cazuri speciale aplicarea unui act normativ poate fi suspendată printr-un alt act normativ de același nivel sau de nivel superior. În această situație se vor prevedea, în mod expres, data la care se produce suspendarea, precum și durata ei determinată.”.
(2) La expirarea duratei de suspendare actul normativ sau dispoziția afectată de suspendare reintră de drept în vigoare.
(3) Prelungirea suspendării ori modificarea sau abrogarea actului normativ ori a dispoziției suspendate poate face obiectul unui act normativ sau al unei dispoziții exprese, cu aplicare de la data expirării suspendării.”
Este drept că în ceea ce privește disp. art. 2 lit. i), art. 4 alin. 2 și art.5 alin. 1 prin O.U.G. nr. 1/2012 în intervalul de până la data de 01.01.2013, respectiva suspendare a fost constatată contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării/transferului de proprietate, întrucât în acel interval taxa pentru emisii poluante nu se percepea, fiind suspendată.
În acest sens din urmă sens, a statuat Curtea de Justiție prin ordonanța pronunțată la 3 februarie 2014, în cauzele conexate C-97/13 și C-214/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, Administrația Fondului pentru Mediu, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva G. C., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel, în ordonanța menționată a reținut instanța din Luxemburg faptul că Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. Prin . OUG nr. 1/2012 (privind suspendarea aplicarii articolului 4 alineatul (2) de efectele sale până la 1 ianuarie 2013), reglementarea a avut un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”
Considerentele ordonanței CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pentru emisii poluante instituite prin Legea nr. 9/2012, însă, coroborat cu efectul suspensiv generat de OUG nr. 1/2012, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene.
Prin urmare, la expirarea perioadei de suspendare a dispozițiilor anterior citate, nu se mai poate retine cu temei interpretarea dată de Curtea de la Luxemburg în cauzele conexate C-97/13 și C-214/13.
Conform art. 8 din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel ce se consideră vătămat într-un drept sau interes al său legitim prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri.
Așa fiind, ca urmare a împlinirii perioadei în care aplicarea dispozițiilor art. 4 alin.2 din Legea 9/2012 a fost suspendată, începând cu 01.01.2013, taxa pentru emisii poluante a devenit o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României, ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand înmatriculate în statul român, indiferent dacă anterior respectivele vehicule fuseseră înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în statul român. Prin urmare, instituirea unei asemenea taxe nu contravine dispozițiilor art. 110 TFUE (ex. art. 90 TCE), nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate.
Prin încetarea efectelor suspensive ale OUG 1/2012, taxa pentru emsiile poluante pentru autoturisme si autovehicule, se plateste potrivit dispozitiilor anterior mentionate, cu ocazia primei inmatriculari in Romania, de catre o persoana fizica sau juridica al carei autoturism este supus inmatricularii, atat pentru autoturisme si autovehciule noi, cat si pentru cele rulate, aduse din import, din statele comunitare ori produse in Romania.
Altfel spus, taxa de inmatriculare se datoreaza atat pentru atoturismele noi, cat si pentru cele rulate, pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu fac parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii, situatie in care se apreciaza ca nu poate fi retinuta existenta unei diferente de aplicare a acesteia.
Avand in vedere cele analizate apreciaza instanta de recurs ca, in speta, nu exista nici o discriminare, rezultata din faptul ca reclamantul, care a achizitionat vehicul rulat inmatriculat anterior . membru este obligat a plati taxa de poluare pentru prima inmatriculare, in conditiile in care, taxa pentru prima inmatriculare este datorata si de catre cei care achizitioneaza un vehicul produs/rulat în Romania.
Prin urmare, Curtea urmeaza sa respinga ca nefundat recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulată de recurentul-reclamant B. M. CNP_, cu domiciliul în București, . A., nr. 8, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1461/27.02.2014, pronunțate de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimații-pârâți ADMINISTRAȚIA S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, .. 7, sector 1 și D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCURESTI cu sediul în București, .. 13, sector 2, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 13.10.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. C. M. P. C. G. I. C.
GREFIER
A. P.
Red. FCM
5 ex./………………
Jud. fond: D. Donțete/Tribunalul București
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 691/2014. Curtea... → |
|---|
