Despăgubire. Decizia nr. 4022/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4022/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 989/116/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.4022
Ședința publică din data de 19.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI DIN C. DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (F. ADMINISTRAȚIE A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI) împotriva sentinței civile nr.1049 din 12.06.2013 pronunțate de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții - taxă poluare”, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. EL N. I. S.R.L. și intimata - pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: termen acordat pentru depunere delegație pentru consilierul juridic care a semnat recursul, precum și pentru transmiterea deciziei de calcul a taxei pe poluare, de către intimata-reclamantă, recurenta-pârâtă a transmis prin fax, delegația pentru consilierul juridic care a semnat recursul.
Părțile fiind lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare în baza înscrisurilor de la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1049 din 12.06.2013 Tribunalul Călărași – Secția Civilă a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii ridicată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Călărași; a anulat decizia nr. 8941/13.03.2013 și a admis cererea reclamantei S.C. EL N. I. S.R.L. Călărași și a obligat pârâții Administrația Finanțelor Publice a mun. Călărași și Administrația F. Pentru Mediu să restituie acesteia suma de 684l lei contravaloare taxă de poluare la care se va calcula dobânda legală potrivit art. 124 C.pr.fisc. Totodată a respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs partea pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI DIN C. DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (F. ADMINISTRAȚIE A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI), înregistrat pe rolul Curții de Apel București, sub nr._, la data de 23.07.2013.
În motivare, a arătat că urmarea a cererii formulate de reclamant, a procedat la emiterea deciziei de calcul al taxei pe poluare. Împotriva deciziei emise, reclamantul nu a formulat contestație administrativa, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/ 2004 si art. 205 din O.G. 92/ 2003 R privind codul de procedura fiscala, republicat, cu modificările si completările ulterioare. F. de acest aspect, se invocă excepția inadmisibilității acțiunii formulate conform disp. art. 205 si urm. din Codul de procedura fiscala coroborate cu cele ale art. 7 din Legea nr. 554/ 2004 privind Legea contenciosului administrativ.
Având in vedere faptul ca taxa pe poluare a fost încasata ca urmare a emiterii unei decizii de impunere, ce reprezintă titlu de creanțe, motivul restituirii invocat de către petenta nu putea fi invocat decât pe calea contestației administrative.
In practica de specialitate, adresele emise de autoritățile administrative, în vederea informării solicitantului cu privire la măsurile care s-au luat pentru rezolvarea cererii sale, nu constituie acte administrative, ci doar operațiuni materiale tehnice. Astfel, potrivit Deciziei nr. 696/1995 a Curții Supreme de Justiție, acțiunile în anularea unor adrese ale autorităților administrative prin care se comunică reclamantului motivele pentru care nu a primit sumele cuvenite sunt folosite de multe ori pentru a acoperi o acțiune civilă în pretenții, de competența instanțelor de drept comun.
F. de cele menționate, sentința pronunțata cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii este netemeinica si nelegala.
Referitor la motivația instanței cu privire la soluționarea fondului cauzei, OUG nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în scopul protecției mediului, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.
Referitor la invocarea hotărârii preliminare CJUE in baza art. 267 TFUE, aceasta este obligatorie numai pentru instanța de trimitere și numai in privința litigiului in cadrul căruia a fost formulata chestiunea prejudiciata.
Sistemul instituit de OUG 50/2008, care ia in considerare la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculul prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si rulajul mediu anual real al vehiculului, la care se poate adaugă, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului si a dotărilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduala a taxei menționate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculare anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
De asemenea, art.110 TFUE nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre.
În data de 13.01.2012 s-a publicat Ordinul nr. 28 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Actul normativ mai sus menționat reglementează, de asemenea, posibilitatea si condițiile restituirii taxei de poluare.
In raport de cele menționate, apreciază recurenta drept inadmisibila cererea de chemare in judecata.
Față de cele menționate anterior, a solicitat admiterea recursului și, pe cale de consecință, modificarea in tot a sentinței și respingerea cererii de chemare in judecată formulată.
A solicitat recurenta judecata în lipsă potrivit art. 242 alin. 2 C.pr.civ. (1865).
În drept, a invocat disp. art. 3041 C.pr.civ.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Deși legal citat, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare.
Asupra recursului formulat, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 488 din Noul Cod de procedură civilă, reține următoarele:
Din analiza înscrisurilor atașate la dosarul tribunalului, Curtea constată că taxa litigioasă a fost stabilită și percepută la data de 21.07.2009, fiind achitată pentru un autoturism a cărui primă înmatriculare a intervenit într-un alt stat membru al Uniunii Europene. Curtea arată astfel că perceperea taxei pe poluare s-a făcut sub incidența OUG nr. 50/2008, publicată în M.Of. nr. 327/25.04.2008 și care a intrat în vigoare la 01.08.2008.
În mod legal, instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei A.F.P. Călărași obligația de restituire a taxei pe poluare, întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008 pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
În acest sens, a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10, N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Astfel, considerentele CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”. De principiu, instanța nu poate fi legată de temeiul de drept indicat de parte în cererea de chemare în judecată, dacă acesta este eronat sau incomplet indicat, întrucât judecătorul este cel chemat să realizeze încadrarea în drept corectă, având la dispoziție obiectul și motivele de fapt, în condițiile în care reclamantul nu insistă cu privire la o anumită cale procesuală (principiul iura novit curia).
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Mai constată Curtea de apel că prin Decizia nr. XXIV din data de 14 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 01 din data de 3 ianuarie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile în interesul legii formulate de Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj și a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Instanța supremă a reținut în considerentele deciziei că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei de poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală. S-a menționat că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Totodată, s-a arătat că nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Înalta Curte a reținut că procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În opinia instanței supreme soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, s-a reținut că această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, a apreciat ÎCCJ că parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Curtea de apel reține că, potrivit dispozițiilor art. 3307 alin. 4 din Codul de procedură civilă, deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțele de judecată de la data publicării acestora în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Având în vedere că, potrivit celor statuate prin Decizia nr. XXIV din data de 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei pe poluare nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, Curtea constată că soluția instanței de fond de respingere a excepției inadmisibilității capătului de cerere având ca obiect restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare, este legală, criticile părții recurente sub acest aspect fiind neîntemeiate.
Nici motivul privind publicarea Ordinului MFP ANAF nr. 28/2012 nu este de natură a duce la admiterea căii de atac a recursului. Curtea subliniază că aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 31 din 13.01.2012, ceea ce înseamnă că . a intervenit, ulterior acestui moment. Dar, taxa pe poluare a fost achitată de partea reclamantă la nivelul anului 2010, adică mult anterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 referitoare la taxa pentru emisii poluante, în legătură cu care a fost emis Ordinul, ceea ce înseamnă că nu poate fi un act normativ incident speței. În ce privește disp. art. 12 din Legea nr. 9/2012, este cert că efectul lor nu poate fi decât acela care să nu implice o aplicare retroactivă sau contrară dreptului Uniunii Europene, ceea ce înseamnă că va deveni incident și își va găsi aplicabilitate ori de câte ori taxa pe poluare a fost achitată în temeiul OUG nr. 50/2008 fără a intra în contrarietate cu dreptul comunitar, cum ar fi, în principiu, ipoteza autoturismelor noi ori a celor importate din țări terțe nemembre ale Uniunii Europene sau Spațiului Economic European, când se dispune o restituire către contribuabili a eventualelor diferențe rezultate potrivit alin. 1 al textului citat mai sus. În schimb, în cazul încălcării normelor obligatorii de drept ale Uniunii Europene, se impune despăgubirea integrală a celui vătămat. Totodată, este cert că eventualul efect pretins cu privire la celelalte dispoziții ale Legii nr. 9/2012 se produc situațiilor de înmatriculare ivite odată cu sau după ., neputând înlătura discriminările deja produse în trecut.
În aceste condiții, fiind neîntemeiate criticile părții recurente, în temeiul art. 496 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI DIN C. DIRECȚIEI GENERALE REGIONALE A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI (F. ADMINISTRAȚIE A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI), cu sediul în mun. Călărași, ..6-8, județul Călărași, împotriva sentinței civile nr.1049 din 12.06.2013 pronunțate de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții - taxă poluare”, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S.C. EL N. I. S.R.L., cu sediul în mun. Călărași, ., având CUI_, și intimata - pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în mun. București, Splaiul Independenței nr. 294 Corp A, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. O.D.P. /4 ex./08.07.2014
Judecător fond: A. P. I. / Tribunalul Călărași - S. Civilă
Comunicate 2 ex./…………………
Grefier C.M.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3776/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1991/2014. Curtea de... → |
|---|
