Pretentii. Decizia nr. 6214/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6214/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 3141/87/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6214
Ședința publică de la 11.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: G. D.
JUDECĂTOR: M. E. G.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentele-pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI TELEORMAN și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ROȘIORII DE VEDE, împotriva sentinței civile nr. 1018 din 06.11.2012, pronunțate de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. D. și cu intimatul-chemat în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU, în cauza având ca obiect anulare act administrativ - pretenții.
La primul apel nominal făcut în ședință publică, la ordine, părțile nu au răspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de dispozițiile art. 104 alin. 13 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la sfârșitul ședinței de judecată.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, la sfârșitul ședinței de judecată, părțile nu au răspuns.
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă de către recurentele-pârâte, declară închise dezbaterile și reține spre soluționare cererea de repunere a cauzei pe rol și recursurile formulate.
CURTEA,
Asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 1018 pronunțată de Tribunalul Teleorman la data de 6 noiembrie 2012 s-a dispus respingerea excepției tardivității și excepției inadmisibilității acțiunii ca nefondate. Totodată a fost admisă cererea reclamantei C. D. și cererea de chemare în garanție și au fost obligate pârâtele Administrația Finanțelor Publice Roșiorii de Vede, Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, și chematul în garanție M. M. și Pădurilor – Administrația Fondului pentru Mediu să restituie reclamantei suma de 952 lei, taxă de poluare, cu dobânda fiscală.
Pentru a adopta această soluție, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată_ 19.07.2012, după casare, reclamanta C. D. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Roșiorii de Vede și Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr. 7409/05.12.2008 și restituirea sumei de 952 lei, cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii până la data plății efective.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că în luna septembrie 2008 a achiziționat un autoturism marca Volkswagen GN Polo, an de fabricație1996, iar pentru a-l înmatricula în România a plătit la data de 9.12.2008 o taxă de poluare în sumă de 952 lei.
La data de 03.05.2011 a formulat plângere prealabilă la pârâta Administrația Finanțelor Publice Roșiorii de Vede, care a fost respinsă prin decizia nr. 103/27.05.2011 de către DGFP Teleorman ca nedepusă în termen.
Cererea de restituire a taxei de poluare poate fi introdusă și cu depășirea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, întrucât acest termen privește contestația deciziei de calcul a taxei de poluare, ori în cauză se cere restituirea respectivei taxe, sens în care operează termenul de 5 ani, mai ales că decizia de calcul nu este un act administrativ fiscal.
Din practica Curții de Justiție a Uniunii Europene rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă este în sensul respingerii contestației contribuabililor, sens în care este și doctrina de drept fiscal european.
În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și art. 117 lit. D din Codul de procedură fiscală să solicite restituirea taxei de poluare în termen de 5 ani de la 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul la restituire, conform art. 135 din cod.
În ceea ce privește legalitatea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, acestea contravin art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, potrivit cărora nici un stat membru nu poate aplica direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, ori potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție se aplică cu prioritate dreptul comunitar.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Roșiorii de Vede a formulat întâmpinare – fila 27, prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, iar pe fond a cerut respingerea cererii ca nefondată.
Excepția a fost motivată în sensul că reclamanta a solicitat restituirea sumei de 952 lei la data de 3.05.2011, deci fără respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, mai ales că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 117 din Codul de procedură fiscală.
Pe fond a arătat că, în esență, jurisprudența Curții Europene de Justiție este în sensul că art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este încălcat numai atunci când cuantumul taxei de poluare, calculat fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, când cuantumul taxei reziduale încorporat în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
În condițiile în care taxa de poluare este administrată de Administrația Fondului de Mediu, pârâta a cerut introducerea acesteia în cauză în calitate de chemat în garanție.
La data de 9.09.2011 reclamanta a modificat cererea introductivă în sensul că nu mai solicită anularea deciziei nr. 7409/05.12.2008 de stabilire a taxei de poluare – fila 53.
Pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman a formulat întâmpinare – fila 58 prin care a invocat excepția tardivității acțiunii, întrucât reclamanta nu a îndeplinit în termen procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Pe fond a cerut respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât, din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene, rezultă că Tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
Chematul în garanție Administrația Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii administrative prealabile pentru revocarea deciziei de calcul a taxei de poluare, însă aceasta a fost depusă la dosarul cauzei la data de 21.10.2011 – fila 64, după pronunțare, motiv pentru care instanța nu va analiza excepția invocată.
Analizând cu prioritate potrivit art. 137 alin. 1 din codul de procedură civilă excepția inadmisibilității invocată de pârâți, instanța a reținut că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:
Conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumei în discuție sunt regulile naționale, însă rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
Prin urmare, așa cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24/14.11.2011, pentru soluționarea unui recurs în interesul legii, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Ori, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Potrivit prevederilor art. 90 paragraful 2 Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul fiind acela al realizării obiectivelor prevăzute la art. 23-25, adică realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice.
Interdicția reglementată de art. 90 din Tratat vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.
În condițiile în care taxa de poluare instituită prin OUG nr. 50/2008 este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de faptul că vehiculul a fost cumpărat pe piața națională sau importat, nu se poate pune problema că taxa în discuție discriminează în mod direct.
Numai că, așa cum a reținut Curtea de Justiție a Uniunii Europene în hotărârea pronunțată în cauza C-402/09 – T. versus statul român, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale, formă a discriminării care se poate aprecia prin lipsa de neutralitate a taxei de poluare.
Ori Curtea a constatat că sub acest aspect reglementarea făcută prin OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate se caracterizează printr-o vechime și o uzură importante, sunt expuse unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională, nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
Prin urmare, această reglementare a taxei de poluare are ca efect descurajarea importului și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Din această perspectivă, potrivit prevederilor art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României, dispozițiile art. 90 paragraful 1 din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene are prioritate față de dispozițiile contrare ale OUG nr. 50/2008.
Cu privire la cererea de chemare în garanție instanța reține că potrivit prevederilor art. 8 din H.G. nr. 686/2008, restituirea sumelor reprezentând taxa de poluare se face din bugetul Administrației Fondului pentru Mediu, cu aprobarea conducătorului acestei instituții.
În considerarea acestor motive și în baza art. 117 alin. 1) lit. d) și art. 124 din codul de proc. fiscală, art. 18 din Legea nr. 554/2004, instanța a respins ca nefondate excepțiile tardivității și a inadmisibilității și a admis cererea reclamantului și cererea de chemare în garanție în sensul că a obligat pârâtele și chematul în garanție M. M. și Pădurilor – Administrația Fondului pentru Mediu să restituie suma de 952 lei taxă de poluare, cu dobânda fiscală.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI TELEORMAN, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
A susținut recurentul că în mod, eronat instanța de fond a admis acțiunea intimatului reclamant, obligând paratele la restituirea sumei de 952 lei, plătită cu titlu de taxa de poluare, considerând ca taxa plătită este una interzisa de dispozițiile art. 110 din Tratatul CE.
Potrivit legislației cadru care reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (menționăm că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Conformându-se acestei cerințe, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în M. Of. nr. 327/25.04.2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.
Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului."
În condițiile în care, legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.
În conformitate cu art. I- 33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor".
S-a precizat că jurisprudența Curții a stabilit că art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat numai atunci când cuantumul taxei de poluare, calculat fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, exced cuantumul taxei reziduale încorporat în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Față de aceste aspecte, rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
S-a arătat în continuare că, potrivit art. 110 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene „Nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sa" indirect, produselor naționale similare".
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, conform H.G. nr. 686/2008, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Legea - cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.
Având în vedere cele arătate, s-a apreciat că taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, taxa reprezentând opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: „Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".
A susținut recurenta că nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului.
S-a solicitat ca instanța să aprecieze asupra următoarelor aspecte:
- O.U.G. 50/2008 stabilește, așa cum am mai arătat că taxa de poluare se face venit la Fondul pentru mediu. Acest Fond este gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru mediu;
- Taxa este condiție obligatorie pentru înmatricularea autovehiculelor în România.
Mai mult, art. 8 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, prevede în mod clar situația în care se restituie taxa de poluare, și anume: „Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa in România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduala a taxei, calculata in raport cu prevederile legale in vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului in România, potrivit prevederilor alin. (2)".
Restituirea taxei de poluare se poate solicita doar ca diferențe de taxe plătite, in anumite cazuri expres si limitative prevăzute de lege, conform cap. VI din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50.2008.
a) Se poate solicita restituirea diferenței de taxa in situația prevăzută de art.. 8 din O.U.G nr.50/2008 care prevede:,,(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa in România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduala a taxei, calculata in raport cu prevederile legale in vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului in România, potrivit prevederilor alin. (2).
Valoarea reziduala a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul daca acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.
b) Conform art. 10 din OUG nr. 50/2008, ,,suma reprezentând taxa, poate fi contestata atunci când persoana care urmează sa înmatriculeze un autovehicul rulat poate face dovada ca autovehiculul sau s-a depreciat . mare decât cea indicata de grila fixa.." Astfel art. 8 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50.2008, prevede situația în care se restituie sumele reprezentând diferențele de taxa de poluare rezultate in urma contestării taxei când aceasta a fost plătită.
Întrucât acțiunea formulata de către intimatul reclamant nu se poate încadra in niciuna dintre cele 2 situații legale in care se poate solicita restituirea taxei de poluare, cererea acesteia este neîntemeiată in drept.
Cu privire aspectele de nelegalitate ale la OUG nr. 50/ 2008, în baza căreia a fost calculată și plătită taxa de poluare, pe care le invocă intimatul reclamant, se consideră că acestea sunt aprecieri subiective irelevante care nu pot fi apreciate ca fiind motive întemeiate în susținerea acțiunii.
Art. 1 din OUG nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, ,,stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxa, care constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația fondului pentru Mediu. Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgenta se finanțează programe si proiecte pentru protecția mediului".
Față de prevederile OUG nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, se poate observa că taxa de poluare, nu reprezintă un impozit suplimentar, perceput de statul roman, ca urmare a primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României, ci a fost instituită în vederea constituirii și colectării de fonduri pentru protejarea mediului și a aerului, împotriva poluării acestuia.
Este adevărat că această taxă se calculează de autoritatea fiscala competenta, dar potrivit art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, „Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu."
Întrucât taxa este în context cu principiul comunitar „poluatorul plătește" și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, veniturile realizate din taxare reprezintă sursă bugetară pentru fondul de mediu gestionat de Administrația Fondului de Mediu.
Pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ROȘIORII DE VEDE, a formulat de asemenea recurs împotriva sentinței de mai sus, arâtând în principiu că aceasta este netemeinică și nelelgală.
S-a precizat că potrivit art. 21 alin (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "(1) Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezulta din raporturile de drept material fiscal.
Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezulta atât conținutul, cat si cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând in:
a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugata, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale;
b) dreptul la perceperea majorărilor de întârziere, in condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii."
Art. 117 alin (1) din Codul de procedură fiscală prevede: " (1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a) cele plătite fără existenta unui titlu de creanța;
b) cele plătite in plus fata de obligația fiscala;
c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g) cele ramase du pa efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, in temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite."
Conform alin (9) al articolului suscitat, "Procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute la art. 124, se aproba prin ordin al ministrului economiei si finanțelor."
Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal este aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004.
Potrivit acestei proceduri, cererea de restituire este soluționată de către organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, organ care se pronunță asupra cererii prin decizie, decizie care este, potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală, act administrativ fiscal.
În mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și 90 din Tratatul Comunității Europene instanța a admis acțiunea intimatei reclamante, având în vedere următoarele considerente:
Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Conform art. 4 din OUG nr. 50/2008, „obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România".
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar s-a apreciat ca in speța nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. Astfel, potrivit disp. OUG nr. 50/2008, România, stat membru al Comunității Europene, nu supune direct sau indirect produsele altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de disp. OUG 50/2008 nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora in România, înțeleg sa le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Aceasta taxa nu este perceputa doar persoanelor care doresc sa înmatriculeze si sa utilizeze in România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeana, ci tuturor persoanelor care doresc sa înmatriculeze si sa utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Caracterul taxei prevăzute de disp. OUG nr. 50/2008, ca fiind unul de poluare, rezulta din dispozițiile art. 1 alin. 2, care enumerata categoria de programe si proiecte pentru protecția mediului care urmează sa fie finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar daca legiuitorul nu a găsit o formula foarte potrivita, prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natura sa o transforme . prima înmatriculare, cum era cea prevăzuta de disp. art. 214A1 din Codul fiscal si apreciata ca nelegala de către instanțe. Instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România si Comisia Europeana, astfel încât nu se poate aprecia ca ar contraveni legislației comunitare.
A precizat recurenta că în Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă U.E. - Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25 iunie 2008 (formă care de altfel a și fost aprobată de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
Reclamanta C. D. a formulat întâmpinare împotriva celor două recursuri declarate în cauză, solicitând respingerea lor și menținerea sentinței pronunțate de Tribunalul Teleorman. Succint a arătat că potrivit art. 117 alin 1 lit. d din Codul de Procedura Fiscala, se poate restitui la cerere debitorului fiscal suma plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ori in acest caz taxa de poluare introdusa de România si impusă mașinilor la prima lor înregistrare în România, contravine legislației Uniunii Europene, contravine dreptului comunitar, art. 90, paragraful I din Tratatul Comunității Europene, care interzice statelor membre UE, intre care si România, sa instituie taxe contrare principiilor tratatului: " nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare." .Potrivit art. 135 din Codul de Procedura Fiscala ,, dreptul contribuabilului de a cere compensarea sau restituirea creanțelor fiscale se prescrie in termen de 5 ani de la data d e 1 iunie a anului următor celui in care a luat naștere dreptul de compensare sau restituire. In acest sens, prin Decizia nr. 24/2011, înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursurile in interesul legii, formulate de către procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, Colegiul de conducere al Curții de Ale lași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj, stabilind că: „procedura de contestare prevăzută de art. 7 din Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxe de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117, alin. 1, lit. D din același cod." Având in vedere reținerea ÎCCJ, taxa de poluare trebuie restituita, având in vedere ca cererea mea este formulata pe baza dispozițiilor art. 117, alin. 1, lit. d cp f. In esența, s-a reținut ca parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, consecința previzibila a respingerii contestației, fie ca tardiv formulata, fie ca nefondata, nu poate constitui un remediu național efectiv in sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol in calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate in culpa.
In virtutea autonomiei procedurale, statele membre ale Uniunii Europene au dreptul de a elabora regulile procedurale care guvernează acțiunile in justiție pentru apărarea drepturilor contribuabililor ce deriva din dreptul Uniunii Europene. Aceasta a doua problema ridicata prin recursurile in interesul legii a fost generata tocmai de lipsa unei proceduri speciale aplicabile acestui tip de acțiuni, dar si de omisiunea legiuitorului de a se conforma statuarilor Curții de Justiție a Uniunii Europene.
In ceea ce privește legalitatea dispozițiilor OUG 50/2008 acestea contravin prevederilor art. 90, paragraful I din Tratatul Comunității Europene si 110 TFUE care interzic statelor membre UE, intre care si România, sa instituie taxe contrare principiilor tratatului: " nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect produselor naționale similare." Art. 110 versiunea consolidata a TCE reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale si a masurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor intre statele membre in condiții normale de concurenta, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din statele membre UE. Acesta nu înseamnă ca statele membre ale Uniunii Europene trebuie sa adopte un anume regim fiscal ci impune acestora ca indiferent de sistemul ales, acesta sa se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Jurisprudența Curții europene este in același sens: hotărârea CJE in cauza Weigel (2004); obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre; rostul acestor reglementări este de a interzice discriminarea fiscală între produsele importate și cele similare autohtone. In cauză sunt aplicabile in mod direct dispozițiile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul național, fapt ce rezulta din art.148 din Constituția României conf. cu care "ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare".
Prin legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
In jurisprudența Curții Europene de Justiție noțiunea de „impozit intern" are accepțiune diferita de cea de dreptul intern, deoarece CEJ a statuat ca sistemul general de taxe interne trebuie sa fie aplicat sistematic diferitelor categorii de produse cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor, iar criteriul primei înmatriculări nu poate fi o cerința pe deplin obiectiva deoarece nu tine seama de calitatea intinseca a mașinilor si duce in anumite cazuri la discriminări intre produsele naționale si produsele importate cu scopul declarat de protejare a industriei naționale si a locurilor de munca.
Art. 3, pct. 1 si art. 4, lit. a din OUG 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele din categoriile M1 - M3 prevăd ca obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România, fără ca textul să facă distincție intre autovehiculele produse in România si cele din afara acesteia sau intre autoturismele noi si cele second-hand.
Astfel taxa de poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate in tara.
Conform art. III al OUG 218/2008 pentru modificarea OUG 50/2008, autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008. Autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4, a căror capacitate cilindrica nu depășește 2000 cmc, precum si tuturor autovehiculelor M 1 cu norma de poluare Euro 4 înmatriculate pentru prima data în afara UE si care se înmatriculează in România, li se aplica taxele prevăzute in anexele 1 si 2. . întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse in România, o noua dovada a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate. In conformitate cu jurisprudența constanta a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiata a unor produse similare, cu condiția ca aceasta sa se bazeze pe criterii obiective si sa nu aibă ca efect protejarea producției naționale. In urma cerinței de « prima înmatriculare » toate mașinile noi înmatriculate in perioada 15.12._09 care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circula fără sa fie impuse taxei de poluare. Pe de alta parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare care urmează sa fie înregistrate in România, in aceeași perioada, dar nu pentru prima data si care intra in concurenta directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale. Prin ultimele modificări aduse de către OUG 218/2008 si OUG 117/2009, taxa de poluare prevăzuta de OUG 50/2008 îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibila cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene. Astfel, exista o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja . al UE si care se înmatriculează in România si autoturismele second-hand deja înmatriculate in România, precum si o discriminare intre o anumita categorie de autoturisme noi cu caracteristicele celor produse in România si restul autoturismelor noi, discriminare creata de legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca si capitalului din cadrul UE. In susținerea celor arătate mai sus, Curtea de Justiției a Comunităților Europene, prin Hotărârea Curții din data de 7 aprilie 2011, "Impozite înmatriculări a autovehiculelor-Neutralitatea taxei intre autovehiculele de ocazie importate si vehiculele similare aflate deja pe piața naționala ». Respectiva lege are efectul de a descuraja importul și punerea în circulație a mașinilor second-hand cumpărate în alte state membre". Este de menționat faptul ca art. 110 TFUE, indicat de Curtea Europeana de Justiție, in Hotărârea Curții din 7 aprilie 2011, este identic cu art. 90 CE, in sensul ca se opune ca un stat membru UE sa instituie o taxa de poluare care se aplica unor autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru.( pct. 30, Hotărârea Curții).
CEJ precizează că legislația europeană interzice statelor membre să ia măsuri de taxare în exces a unor produse provenind din alte state, în favoarea celor de proveniență autohtonă. "Vehiculele second-hand importate, cu o vechime considerabilă, sunt taxate cu până la 30 la sută din valoarea lor - chiar dacă este aplicată o reducere însemnată la taxă ca urmare a scăderii valorii acestora - în timp ce mașinile similare oferite pe piața auto second-hand din România nu sunt supuse acestei taxe. In atare condiții, legislația are ca efect descurajarea importului și înscrierii în circulație în România a mașinilor second-hand cumpărate în alte state membre", statuează CEJ, in conținutul Deciziei indicate mai sus si, pe care, o anexam prezentei.
Curtea Europeană de Justiție a arătat că dreptul UE "se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională". Curtea a mai arătat că un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale. Ca urmare a acestui fapt, statul roman are obligația sa restituie taxa de poluare perceputa nelegal.
In consecința, taxa de poluare este una interzisa de dispozițiile art. Art. 90 din tratatul CE, precum si faptul ca începând cu data de 01-01-2007, data la care România a aderat la Uniunea Europeana, reglementările comunitare sunt direct aplicabile in ordinea juridica interna, având prioritate fata de dispozițiile interne, așa cum rezulta din disp. art. 11 alini si 2, art. 148 alin 2 si 4 din Constituția României si din prevederile Ig. 157 / 2005 de ratificare a Tratatului de Aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana .
înalta Curte considera relevante concluziile la care a ajuns instanța de la Luxembourg in Cauza 106/77, Simenthal II: "Instanța naționala care a fost invitata sa aplice dreptul comunitar are obligația de a aplica aceste dispoziții in plenitudinea lor si sa refuze din oficiu aplicarea oricărei norme juridice naționale contrare, chiar daca este ulterioara si nu are nevoie ca . caz sa aștepte intervenția prealabila a unor instrumente legislative, constituționale sau procedurale."
- Pentru repararea integrala a prejudiciului, intimata reclamantă a considerat legala obligarea recurentelor-parate sa achite si folosul nerealizat, potrivit art.1084 raportat la 1082 cod civil, respectiv dobânda legala, calculata conform art.3, alin 3 din OG 9/2000, de la data încasării sumei pana la data restituirii integrale si efective.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma susținerilor părților și în raport de prevederile legale incidente în cauză, reține următoarele:
Soluționarea prezentului recurs a fost suspendată la termenul de judecată din data de 27.06.2013 în temeiul disp. art. 1551 cod proc. civilă, având în vedere că recurentele nu și-au îndeplinit obligația instituită de instanță și anume aceea de a comunica exemplare suficiente a motivelor de recurs formulate.
Constatând, însă că această solicitare a fost ulterior satisfăcută, Curtea va dispune repunerea cauzei pe rol și continuarea judecății.
Criticile recurentelor pârâte vizează în principiu aceleași aspecte, motiv pentru care vor fi analizate împreună.
În esență, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. (răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”), precum în speță (aspect necontestat în cauză și dovedit cu actul de vânzare de la filele 17-24 dosar fond), în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu mai poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Orice taxă achitată de către contribuabili în temeiul unor prevederi neconforme cu dispozițiile dreptului comunitar se impune a fi restituită în aplicarea dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, art. 110 din TFUE (echivalentul art.90 din TCE) și Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, care instituie obligația tuturor autorităților administrative, legislative și judecătorești de a da eficiență în primul rând principiilor comunitare care prevalează asupra legislației comunitare.
De asemenea se constată pe fondul cauzei caracterul nefondat al celorlalte critici ale recurentelor-pârâte având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză, nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiile OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.
In cadrul acestei analize trebuie precizat că, la data la care reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale (în acest sens, s-a pronunțat recent Curtea în cauza T. contra României expusă mai sus).
În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauza T. contra României, CJUE a statuat că actualul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere considerentele și dispozitivul acestei decizii obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive(inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, conform celor anterior menționate, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, considerente care conduc la concluzia că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare, nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Pentru toate considerentele expuse, Curtea va respinge ca nefondate recursurile declarate în cauză de recurentele pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI TELEORMAN și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ROȘIORII DE VEDE, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Repune cauza pe rol.
Respinge recursurile formulate de recurentele-pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI TELEORMAN și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI ROȘIORII DE VEDE, împotriva sentinței civile nr. 1018 din 06.11.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. D. și cu intimatul-chemat în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. Ș. G. D. M. E. G.
GREFIER,
ANIȘOARA N.
Red. M.E.G.
2 ex.
Jud. fond T.T.: M. M.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1991/2014. Curtea de... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1216/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
