Despăgubire. Decizia nr. 7271/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7271/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 18230/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7271
Ședința publică din data de 09 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant T. I., împotriva sentinței civile nr. 4938/15.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. B. prin Primar General, având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcu în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant personal, identificat cu CI . nr._, lipsă fiind intimatul-pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurentul-reclamant personal, semnează cererea de recurs depusă la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de ridicat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurentul-reclamant personal, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată formulată la data de 18.05.2012, înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul T. I. a chemat în judecată M. București, prin Primarul General, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat la atribuirea unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător, cu o suprafață utilă până la 100 m.p., fie prin cumpărare, fie prin închiriere, fără licitație, în temeiul prevederilor art. 5 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 341/2004 și, totodată, obligarea pârâtului la plata unor penalități către reclamant în cuantum de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere de la data rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii și până la îndeplinirea efectivă a obligației.
A motivat, în esență, că este posesor al certificatului .-T nr._, având titlul de luptător pentru V. Revoluției Române din Decembrie 1989 - luptător remarcat prin fapte deosebite, beneficiind de toate drepturile conferite de Legea nr. 341/2004, printre care și dreptul instituit prin art. 5 alin. 1 lit. c) din lege, pentru care nu trebuie să dovedească îndeplinirea unor condiții suplimentare în afara dovezii calității de revoluționar, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 29 din Hotărârea nr. 1412/02.09.2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de Aplicare a Legii 341/2004.
Reclamantul invocă procedura de închiriere a spațiilor comerciale din Anexa nr. 4 la Hotărârea Consiliului General al Municipiului București nr. 242/2005 ce încalcă prevederile Legii 341/2004, arătând că a formulat cerere la Primăria Municipiului București fiind direcționat la registratura Direcției Generale de Asistență Socială, ambele instituții refuzând primirea cererii și invocând necesitatea depunerii unor acte suplimentare.
Cererea prin care a solicitat autorității locale îndeplinirea obligațiilor a fost înregistrată la Secretariatul General al Guvernului sub nr. 3901/14.03.2012, trecând o perioadă rezonabilă de rezolvare a acesteia fără a i se da curs astfel că, invocând dispozițiile art. 1 alin. 1, art. 8 alin. 1 teza a II - a din Legea nr. 554/2004 și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, reclamantul arată că a fost vătămat în drepturile sale existând chiar o posibilă tergiversare a soluționării cererii prin motivația că nu a fost epuizată procedura administrativă, autoritatea publică fiind în culpă, motive pentru care se impun admiterea acțiunii cu sancțiunea de penalități aplicabile pârâtei, solicitând, totodată, judecarea cauzei și în lipsă.
Atașează cererii, înscrisuri și practică judiciară – f. 6 - 19 din dosar.
La termenul procesului de fond din data de 03.09.2013, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii principale ca neîntemeiată și pe cale de consecință, respingerea cererii subsidiare privind penalitățile pentru motivele susținute în apărare, tribunalul verificând cele susținute de pârât prin întâmpinare în sensul inexistenței unei cereri scrise adresate Primăriei Municipiului București, citând partea -reclamantă cu această mențiune și depunerea la dosar a cererii în cauză, în cazul unui răspuns afirmativ.
Prin sentința civilă nr. 4938/15.10.2013, Tribunalul București a respins acțiunea, ca neîntemeiată.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamant a penalităților pe zi de întârziere, ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Reclamatul nu a făcut dovada unei cereri scrise adresate Primăriei Municipiului București fiind înregistrată doar adresa nr. 3901/14.03.2012 la Secretariatul General al Guvernului, la care s-a anexat certificatul din care rezultă calitatea de luptător pentru victoria revoluției române, reclamantul solicitând atribuirea unui spațiu cu altă destinație decât aceea de locuință conform prevederilor art. 5 alin. 1 litera c) din Legea nr. 341/2004 actualizată, text de lege care conferă persoanelor ce au această calitate, cum este și situația reclamantului, dreptul la cumpărarea sau închirierea cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat, a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător cu o suprafață utilă până la 100 m.p., inclusiv în indiviziune.
Reținând și dispozițiile art. 29 din HG nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de Aplicare a Legii nr. 341/2004, Tribunalul a reținut că intenția legiuitorului a fost de a acorda persoanelor ce au această calitate a dreptului prevăzut de art.5 alin. 1 lit. c) exclusiv în baza dovezii calității de luptător la Revoluția Română din Decembrie 1989.
Reclamantul are calitatea de “Luptător pentru victoria Revoluției Romane din Decembrie 1989 - luptător remarcat prin fapte deosebite”, astfel cum rezultă din certificatul .-T nr._ (f. 6 din dosar), beneficiind astfel de prevederile Legii nr.341/2004.
Potrivit art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004, destinatarii legii au dreptul la închirierea sau cumpărarea cu prioritate si fără licitație a unui spațiu comercial sau de prestări servicii corespunzător din fondul de stat.
Potrivit art. 29 din H.G. nr. 1412/2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de Aplicare a Legii nr. 341/2004, la acordarea acestui drept nu se solicita beneficiarilor îndeplinirea de condiții suplimentare, cu excepția celei referitoare la dovada calității de revoluționar.
Potrivit Anexei nr. 4 la H.C.G.M.B. nr. 242/2005, procedura de închiriere a acestor spatii presupune depunerea unor dosare care cuprind o . înscrisuri suplimentare celor prevăzute de H.G. nr. 1412/2004, acordarea unui punctaj pentru fiecare solicitant in parte de către o comisie înființata in acest scop, stabilirea unei liste anuale cu ordinea de prioritate a solicitanților si aprobarea acesteia din urma de către Consiliul General al Municipiului B..
In acțiune reclamantul arată că a formulat cerere la Primăria Municipiului București fiind direcționat la registratura Direcției Generale de Asistență Socială, ambele instituții refuzând primirea cererii, însă aceste susțineri nu au fost probate, la dosar existând doar cererea înregistrată la Secretariatul General al Guvernului sub nr. 3901/14.03.2012 (f. 8 din dosar) prin care solicită acordarea dreptului ce face obiectul litigiului de față.
Or, din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamantul nu a formulat o astfel de cerere și către Primăria Municipiului București, adresându-se în mod direct instanței de judecată și nici nu s-a dovedit că această cerere a fost redirecționată către autoritatea pârâtă.
Conform Legii nr. 554/2004 în cazul refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri nu se cere parcurgerea unei proceduri prealabile, fiind suficientă o cerere adresată autorității pârâte, cerere care în speță nu a fost formulată.
Este reală situația susținută de pârâtă, prin întâmpinare, că nu rezultă înregistrarea unei cereri la autoritatea pârâtă, aspect ce nu poate fi încadrat la neparcurgerea unei proceduri prealabile, iar susținerile reclamantului că a făcut numeroase demersuri la autoritățile (nedovedite) nu pot fi apreciate ca fiind refuz nejustificat de soluționare a unei cereri a reclamantului.
Potrivit art. 22 din Legea nr. 341/2004, „(1) Direcțiile generale de muncă și protecție socială județene, respectiv a municipiului București, sunt obligate să se pronunțe asupra cererii formulate în condițiile art. 19 și 20, în termen de 30 de zile de la data la care au fost sesizate, printr-o hotărâre motivată. (2) Împotriva hotărârii pronunțate persoana care se consideră nemulțumită poate formula acțiune la instanța de contencios administrativ, conform prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare”.
Reclamantul, înainte de a se adresa instanței de judecată, trebuie să se adreseze mai întâi Direcției generale de muncă și protecție socială a Municipiului București. Abia după parcurgerea acestei etape a procedurii este îndreptățit a se adresa instanței de judecată pentru valorificarea dreptului pe calea unei hotărâri judecătorești.
Reclamantul nu se poate adresa direct instanței de judecată pentru recunoașterea dreptului pretins și repararea eventualului prejudiciu suferit.
Astfel fiind, tribunalul a constatat că susținerile și criticile reclamantului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, acesta nu a făcut demersuri în vederea materializării dreptului său, recunoscut de lege către autoritatea publică locală, care in mod firesc nu mai are o obligație corelativă de realizare a acestui drept și nu se poate aprecia refuzul implicit de soluționare a cererii reclamantului, în ceea ce privește dreptul reglementat de art. 5 alin. 1 lit. c din Legea nr. 341/2004.
Având în vedere temeiurile legale evocate, a respins acțiunea în contencios administrativ ca neîntemeiată și urmare a soluției date capătului de cerere principal, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata către reclamant a penalităților pe zi de întârziere, ca neîntemeiat.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul.
În motivarea recursului, a arătat următoarele:
Respingerea acțiunii este total eronata, întrucât, motivele reținute de instanța de fond pentru respingerea acțiunii sunt eminamente nefondate si netemeinice.
Astfel, sentința nr.4938/15.10.2013 este netemeinica si nelegala, fiind pronunțata ca urmare a interpretării in mod greșit a actului juridic dedus judecații, schimbând intelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia, fiind data cu aplicarea greșita a legii.
Tribunalul este . reținând ca in legătura cu atribuirea spațiului comercial este suficient faptul ca aceasta cerere este in analiza la Comisie si ca va fi soluționata in funcție de ordinea de priorități.
Aceasta Comisie este constituita pentru a NU atribui spatiile comerciale dispuse de lege, martor fiindu-i faptul ca exista cereri chiar si din anul 1992 care nu au fost onorate. Desi a arătat faptul ca in cazul persoanelor beneficiare ale prevederilor art. 5, alin. 1, lit. c) din Legea 341/2004, acestea nu trebuie sa dovedească îndeplinirea unor condiții suplimentare, in afara celei referitoare la dovada calității de revoluționar, pentru ca in acest sens stipulează dispozițiile art. 29 din Hotărârea nr.1412/02.09.2004 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii recunoștinței fata de eroii-martiri si luptătorii care au contribuit la V. Revoluției Romane din Decembrie 1989 - nr. 341/2004, publicata in Monitorul Oficial nr.836 din 10 Septembrie 2004: art. 29 - La acordarea drepturilor prevăzute la art. 5, alin. (1), lit. c) din Legea 341/2004 nu se solicita beneficiarilor îndeplinirea de condiții suplimentare, cu excepția celei referitoare la dovada, potrivit prezentelor norme metodologice, acalității deținute in baza Legii 341/2004.
Eventuala obligare a reclamantului la a depune orice alt înscris cu excepția celui prevăzut de art. 29 din Hotărârea nr. 1412/2004 privind dovedirea calității de luptător este nelegala, având in vedere ca printr-un act normativ de nivel inferior, respectiv HGCMB nr. 242/2005 si 161/2010, nu se pot stabili obligații suplimentare celor prevăzute in actele normative superioare.
Paratul nu are competenta si nici atribuții cu privire la stabilirea de condiții, criterii si intocmirea de liste de priorități fata de beneficiarii Legii nr.341/2004.
Potrivit dispozițiilor art.36 alin 2 lit. c) si alin. 5 lit. a) si b) din Legea administrației publice locale nr.215/2001, paratul are atribuții privind administrarea domeniului public si privat al municipiului in ceea ce privește darea in administrare, concesionare sau inchirierea bunurilor proprietatea publica a (...) municipiului, (...), in condițiile legii precum si vânzarea, concesionarea sau inchirierea bunurilor proprietate private a (...) municipiului, in condițiile lesii. Or, in speța de fata, "condițiile legii" sunt prevăzute in mod clar si fara echivoc in textul art.5 alin. (1) lit. c) din Legea 341/2004, precum si in textul art.29 din Normele Metodologice aprobate prin HG nr.1412/2004.
Presupunând ca paratul ar avea drept de reglementare (HCGMB nr.242/2005 si 161/2010) cu privire la stabilirea de condiții, criterii si intocmirea de liste de prioritate privind atribuirea de spatii cu alta destinație decât aceea de locuința, aceasta reglementare ar trebui sa privească toate persoanele fizice si juridice care solicita atribuirea de spatii cu alta destinație decât aceea de locuința (spatii comerciale) si nicidecum doar pentru beneficiarii Legii nr.341/2004. Cu titlu exemplificativ, a aratat ca, potrivit dispozițiilor art.49 alin.2 din O.G. nr.26/2000 cu privire la asociații si fundații, autoritățile administrației publice locale, in speța si paratul, au competenta de a intocmi lista de prioritate pentru atribuirea unor spatii pentru sediul social al acestor persoane juridice si nu pentru altceva. In aplicarea dispoziției legale obligatorii, mai sus menționata, paratul nu a binevoit sa emită o reglementare, spatiile pentru aceste persoane juridice atribuindu-se dupa bunul plac al paratului.
Nici Legea nr.341/2004, modificata si completata, nici un alt act normativ nu prevăd condiții de prioritate, deoarece, aceasta ar constitui o ingradire a dreptului, ceea ce ar conduce la sancționarea statului pentru nerespectarea drepturilor si libertăților.
Concret, persoanele care, inainte de apariția Legii 341/2004, au primit spațiu comercial, nu mai au dreptul la un alt spațiu comercial, ceea ce este corect si drept. Evidenta acestor drepturi atribuite de către autoritatea locala, in mod evident, o are chiar autoritatea locala.
Tinand cont de acest aspect, este clar faptul ca autoritatea locala face un exces de putere prin solicitarea unor documente care nu au nici o relevanta cu privire la cererea reclamantului.
Tribunalul a judecat total eronat solicitarea sa, neluand in seama prevederile art.13, alin 1 si 2: "(1) Ministerele și celelalte instituții ale administrației publice centrale sunt obligate să urmărească și să asigure aplicarea prevederilor prezentei legi. (2) Nerespectarea prevederilor prezentei legi atrage, după caz, răspunderea disciplinară, administrativă, civilă sau penală a celor vinovați, în condițiile legii"
Din păcate, uneori, datorita, unei insuficiente aplecări asupra cererilor petentilor si printr-o judecata sumara si exprimare complicata făcuta de anumite persoane din aparatul justiției, se ajunge in situația in care, autoritățile locale, desi, sunt obligate sa infaptuiasca ceea ce legea stabilește, tergiversează acordarea unui drept, pe perioade cu certitudine nerezonabile. In cazul de fata se poate imputa autorității locale refuzul atribuirii unui spațiu comercial in condițiile Lesii nr.341/2004, intrucat reclamantul a îndeplinit condițiile legale stabilite de către Legea 341/2004 si Normele Metodolosice de aplicare a acesteia nr.1412/2004, pentru ca a depus absolut toate documentele solicitate de către autoritatea locala.
Instanța de fond nu a ținut cont de nici unul dintre argumentele invocate in acțiune, nici măcar de faptul ca prin articolul 12 din Legea 341/2004 - Prefecturile sunt obligate sa transmită trimestrial Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor din Decembrie 1989 liste nominale cu situația acordării drepturilor ce revin persoanelor prevăzute de prezenta lege, nici de articolul 13 alin.l prin care ministerele si celelalte instituții ale administrației publice centrale sunt obligate sa urmărească si sa asigure aplicarea prevederilor Legii 341/2004 si alin. 2 din Legea 341/2004 unde se scrie, nerespectarea prevederilor Legii 341/2004 atrage, dupa caz, răspunderea disciplinara, administrativa, civila sau penala a celor vinovați.
Susținerea că atribuirea dreptului se face numai după parcurgerea procedurilor administrative este netemeinica, deoarece, pe langa faptul ca aceste proceduri stabilite de HCGMB 242/2005 si 161/2010 exced cadrului legii, nici măcar nu se pun in practica, ceea ce arata ca aceasta procedura invocata nu este decât o modalitate de neacordare a dreptului stabilit de lege. Raportat la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, întemeiată pe dispozițiile art. 6 din C.E.D.O., având în vedere faptul că reclamantul a parcurs procedura în vederea obținerii dreptului sau trebuie reținut, în esență, că autorității administrative pârâta ii revine obligația de a atribui într-un termen rezonabil dreptul reclamantului.
Desi, cererea sa datează de o perioada extrem de îndelungata fara a fi rezolvata, instanța de fond nu intelege ca autoritatea face un abuz neatribuindu-i spațiul comercial, asa cum dispozițiile legii prevăd.
A arătat că depune atat aceste liste de prioritate si, mai mult, liste cu spatii comerciale pe care autoritatea locala le are la dispoziție, dar, din motive necunoscute, prefera sa le tina inchise si sa nu le atribuie revoluționarilor.
Din listele de prioritate se va constata ca au trecut si 20 de ani de la depunerea cererilor si se afla in același stadiu de rezolvare: ca la început.
Aceasta procedura de lista de prioritate nu este decât o găselnița de a tergiversa ceea ce legea ii obliga.
Art.5 lit.c prevede atribuirea unui spațiu comercial sau a unei suprafețe de teren.
Autoritatea locala stie sa spună doar ca nu are spațiu comercial, nevorbindu-se deloc despre a doua posibilitate pe care legea a prevazut-o.
Or, pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile ce ii revin potrivit legii, cu rea-credinta, astfel că doar din cauza culpei ei reclamantul nu se poate bucura de bunul de a cărui ocrotire ar trebui să se bucure, iar, nerespectarea termenelor de soluționare a cererilor nu trebuie să producă prejudicii în patrimoniul reclamantului.
De asemenea, prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privind atribuirea dreptului, autoritatea administrativă în cauză, încalcă dreptul la respectarea bunurilor reclamantului, iar in considerarea art. 6 din C.E.D.O., precum si a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. I adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, autoritatea administrativa abilitată să statueze și să concretizeze dreptul său are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererilor in cadrul legii dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor.
In virtutea principiului subsidiarității în materia protecției internaționale a drepturilor omului, instanța de judecata are prerogativa sa prevină încălcarea drepturilor de care reclamantul se prevalează si sa nu expună România Ia o nouă condamnare previzibila in fata jurisdicției internaționale in materia Drepturilor Omului de la Strasbourg.
De altfel, instanța de fond in mod greșit soluționează acțiunea reclamantului tinand cont de HCGMB nr. 242/2005 si 161/2010, desi, arătase in cuprinsul acțiunii ca aceasta este vădit in afara cadrului legal, find un act normativ de nivel inferior si ca nu poate modifica sau completa un act normativ de nivel superior, aceasta fiind netemeinica si ilegala din următoarele motive: este discriminatorie, deoarece, se refera numai la beneficiarii Legii nr.341/2004; este ilegala, deoarece, contravine dispozițiilor referitoare la ierarhia actelor normative din Legea nr.24/2000 (r2), art.5 alin.l) lit.c) din Legea 341/2004 si art. 29 din N.M. aprobate prin HG 1412/2004; este netemeinica, deoarece, se limitează doar la stabilirea de documente obligatorii, proceduri si criterii de întocmire a listelor de prioritate, fara a reglementa atribuirea in concret a spatiilor comerciale sau de prestări servicii. Totodată, se limitează doar la spatiile construite, or, legiuitorul a prevăzut in textul art.5 alin 1) lit. e) teza a II-a din Legea nr.341/2004 si posibilitatea atribuirii unei suprafețe de teren pentru construirea de spatii comerciale sau de prestări servicii, situație despre care Paratul nu face vorbire in cuprinsul HCGMB nr.242/2005 sau 161/2010.
Soluționarea cauzei aflata la instanța de fond a fost făcuta pe fuga, fara argumente si, de aceea, o consideră netemeinica si nelegala.
In drept, a invocat dispozițiile art.304 indice 1 C.pr.civ.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată următoarele:
Potrivit art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 341/2004, în forma aflată în vigoare la data introducerii acțiunii, luptătorii pentru V. Revoluției din Decembrie 1989 și urmașii de eroi martiri „beneficiază, pe lângă indemnizația calculată conform prevederilor art. 4, și de următoarele drepturi: (…) cumpărarea sau închirierea cu prioritate, fără licitație, din fondul de stat, a unui spațiu comercial sau de prestări de servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 mp, inclusiv în indiviziune, sau concesionarea ori închirierea cu prioritate, fără licitație, a unei suprafețe de teren de până la 100 mp din domeniul public pentru construirea unui spațiu comercial sau de prestări de servicii.”
Este adevărat că, potrivit art. 29 din H.G. nr. 1412/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 341/2004, „la acordarea drepturilor prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 341/2004 nu se solicită beneficiarilor îndeplinirea de condiții suplimentare, cu excepția celor referitoare la dovada, potrivit prezentelor norme metodologice, a calității deținute în baza Legii nr. 341/2004.”
Aceasta nu echivalează însă cu acordarea drepturilor sus-menționate în lipsa formulării, de către beneficiar, a unei cereri în acest sens.
Deși, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant invocă refuzul autorității locale de atribuire a unui spațiu comercial în condițiile Legii nr. 341/2004, din probele administrate în cauză nu rezultă că a depus la autoritatea pârâtă o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 341/2004, pe care autoritatea să nu o fi soluționat sau să fi refuzat să o soluționeze.
La dosarul de fond (fila 9), a fost depusă o cerere adresată de către recurentul-reclamant Primăriei municipiului București, însă aceasta nu poartă număr de înregistrare, neexistând nicio dovadă că ar fi fost depusă la autoritatea pârâtă.
În consecință, susținerile sale din cuprinsul motivelor de recurs în sensul că a parcurs procedura în vederea obținerii dreptului și că nu i-a fost rezolvată cererea, nu pot fi reținute, în lipsa dovezilor privind depunerea unei astfel de cereri la autoritatea pârâtă.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 „(1) orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.”
Conform art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri echivalează cu faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
Iar art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 definește refuzul nejustificat de a soluționa o cerere ca fiind exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane.
În conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din același act normativ „instanța (…) poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.”
În cauză nu a fost emis un act administrativ iar recurentul-reclamant nu a făcut dovada că s-a adresat autorității cu o cerere pe care aceasta să fi omis sau să fi refuzat să o soluționeze, reclamantul neputându-se adresa direct instanței de contencios administrativ.
Prin urmare, pentru a admite acțiunea de obligare a pârâtului la atribuirea către reclamant a unui spațiu comercial sau de prestări de servicii corespunzător, cu o suprafață utilă de până la 100 mp, sau la concesionarea ori închirierea cu prioritate, fără licitație, a unei suprafețe de teren de până la 100 mp din domeniul public pentru construirea unui spațiu comercial sau de prestări de servicii, în temeiul art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 341/2004, este necesar ca instanța să constate existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de atribuire exprimat de pârât.
În consecință, în lipsa unui refuz al autorității de acordare a drepturilor pretinse, care să poată fi cenzurat de către instanța de contencios administrativ, în mod legal instanța de fond a respins acțiunea, criticile recurentului-reclamant fiind neîntemeiate.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant T. I., împotriva sentinței civile nr. 4938/15.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. B. prin Primar General, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER,
P. B. B.
Red: CRI
Tehnored:CRI /BPB
2 ex. /
Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
Judecător: L. C. D.
| ← Pretentii. Sentința nr. 1927/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 1523/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
