Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2304/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2304/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-03-2014 în dosarul nr. 75250/3/2011
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 2304
Ședința publică de la 24.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE N. V.
JUDECĂTOR I. M. C.
JUDECĂTOR S. O.
GREFIER M. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursurile formulate de recurentul-reclamant C. G. L. și recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI PRIN DGFPMB, împotriva sentinței civile nr. 4484/13.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ CA/2011, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal - taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-reclamant, prin avocat C. V.-I., în baza împuternicirii avocațiale ._/23.03.2014 pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul recurentului-reclamant depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul pus în vedere prin citație.
Curtea ia act de achitarea taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar în cuantumul pus în vedere prin citație și procedează la anularea acestora.
Nemaifiind alte chestiuni prealabile de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cererilor de recurs.
Apărătorul recurentului-reclamant, cu privire la propriul recurs, arată că a înțeles să critice hotărârea instanței de fond doar sub un singur aspect, respectiv faptul că nu a fost acordată dobânda legală aferentă taxei aplicate. Din punctul său de vedere, în mod greșit, instanța de fond a dispus respingerea acestui capăt de cerere, înțelegând să invoce și Hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene din data de 18.04.2013 cu privire la data la care încep să curgă aceste dobânzi și a faptului că, în conformitate cu această hotărâre, odată cu restituirea taxei de poluare se impune și restituirea taxelor aferente, cât și a dobânzii legale, de la data la care a fost achitată această taxă și până la data restituirii efective a acestei sume. În concluzie, solicită admiterea recursului declarat de recurentul-reclamant și acordarea dobânzii legale.
Cu privire la recursul declarat de către ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI, solicită respingerea acestuia, avându-se în vedere faptul că taxa a fost plătită în baza OUG nr. 50/2008, constatându-se faptul că a fost încălcat art. 90 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene, respectiv art. 110 din versiunea consolidată a Tratatului Comunității Europene, existând o discriminare în acest sens, această taxă fiind încasată nelegal. Pentru aceste motive, solicită respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată, depunând la dosar dovada achitării acestora.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra fondului cererilor de recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, sub nr._ CA/2011, în data de 5.11.2011, reclamantul C. G.-L. a chemat în judecată pe pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, solicitând anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/28.11.2011 emise de AFP Sector 3 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 12.212 lei achitate conform chitanței . nr._ din 29.11.2011, la plata dobânzii legale de la data achitării taxei până la data restituirii efective, cât și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin Sentința civilă nr. 4484/13.11.2012, Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 3 București; a admis în parte acțiunea; a anulat decizia de calcul; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 3 București să restituie reclamantului suma de_ lei; a respins cererea de acordare a dobânzii, ca neîntemeiată; a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 3 București la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1239,3 lei; a respins acțiunea în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, analizând cauza cu prioritate prin prisma excepției invocate, conform art.137 C.pr.civ., asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 3, în susținerea căreia se arată că titularul obligației de restituire a sumei pretinse de reclamant ar fi Administrația F. pentru Mediu care gestionează bugetul la care se face venit taxa pe poluare încasată, că pârâta este autoritatea fiscală ce a calculat și perceput taxa, neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale, de vreme ce raportul juridic de drept fiscal s-a născut între reclamantul-contribuabil și pârâtă. De asemenea, prin adresa nr._/20.02.2012, pârâta a refuzat reclamantului restituirea taxei pe poluare, motivând că incidența prevederilor art.90 din TCE este inexistentă, că instituirea taxei se bazează pe principiul „poluatorul plătește” și că existența acesteia nu este contrară dispozițiilor comunitare, apreciind în consecință că nu există motive temeinice pentru a se dispune restituirea. Prin urmare, raportat la pretenția dedusă judecății, pârâta se legitimează procesual în cauză, întrucât competențele privind restituirile de sume îi aparțin potrivit art.117 din OG nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Pentru aceste motive, tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut, în baza materialului probatoriu administrat, că reclamantul a achiziționat un autovehicul provenind dintr-un stat membru UE (Germania), cu data primei înmatriculări în acest stat 14.09.2007, pentru înmatricularea căruia în România i s-a impus o taxă pe poluare în cuantum de_ lei, achitată cu chitanța din data de 29.11.2011, depusă în copie la fila 12, conform deciziei de calcul emise de pârâta A.F.P. Sector 3 la data de 28.11.2011, în baza prevederilor OUG nr.50/2008.
După cum s-a arătat anterior, reclamantul s-a adresat pârâtei pentru recuperarea sumei, fără a primi răspuns favorabil la această cerere.
Potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aceasta taxă se datorează pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul MLPTL nr.211/2003. Autoturismul reclamantului nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare, prevăzute de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.
Obligația de plată a taxei pe poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a), fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele de ocazie („second-hand”).
Actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezultând ca taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară.
Analizând dispozițiile OUG nr.50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe aceasta taxă de poluare pentru autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinată să descurajeze introducerea în România a unor autoturisme înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, spre achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România.
Taxa pe poluare este instituită prin OUG nr.50/2008 contrar art.110 din T.F.U.E. (fost art.90 din Tratatul de Instituire a Comunitarii Europene), întrucât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Însă, în conformitate cu articolul Tratatului, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CJE, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prevederile art.10 din Tratat.
Pe rolul CJE s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art.90 par.1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
De asemenea, conform hotărârii curții din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României – ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În cauză, astfel cum s-a menționat anterior, legea internă face o evidentă diferențiere de regim fiscal între aceste bunuri similare, o persoană interesată preferând să cumpere o anumită marcă de mașină de ocazie („second hand”) din România, pentru care nu va plăti taxa pe poluare, în locul unei mașini identice dintr-un alt stat al Uniunii Europene pentru care ar trebui să plătească această taxă, dezavantajarea acestora din urmă fiind evidentă prin adoptarea OUG nr.50/2008, aspect ce atrage incompatibilitatea acestui act normativ cu art.110, în sensul în care s-a statuat prin hotărârea menționată a CJUE.
În aceste condiții, normele interne dispun cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor. Discriminarea este creată de legiuitor prin faptul că acesta a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării pe teritoriul național, deși din preambulul OUG nr.50/2008 rezulta că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
În consecință, tribunalul a constatat îndeplinite condițiile art.1 alin.1 și 8 alin.1 din Legea nr.554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei prin obligarea pârâtei la restituirea sumei de_ lei.
Cât privește cererea de acordare a dobânzii, tribunalul a constatat că această pretenție este neîntemeiată și a respins-o, deoarece reclamantul nu face dovada că a solicitat pârâtei dobânda în materie fiscală, potrivit art.124 din OG nr.92/2003, deci sub acest aspect nu există un refuz de soluționare a cererii sale care să fie sancționat de instanța de contencios administrativ.
Acțiunea a fost respinsă în totalitate față de pârâta ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU care nu a emis nici un act și nu a efectuat nicio operațiune administrativă legată de perceperea taxei pe poluare de la reclamant și nu este titularul vreunei obligații în raport direct cu acesta, astfel încât nu poate fi ținută la restituirea sumei și la plata dobânzii.
Împotriva sentinței civile nr. 4484/13.11.2012, au formulat recursuri reclamantul C. G. L. și pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI PRIN DGFPMB.
În motivarea cererii de recurs formulată de pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI PRIN DGFPMB s-a arătat că, hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304, C.pr.civ.
Fiind îndreptat împotriva unei hotărâri care nu poate fi atacata cu apel, recursul
Administrației Finanțelor Publice Sector 3, nu este limitata la motivele de casare sau
modificare prevăzuta de art. 304 C. pr. civ., instanța de recurs având posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele potrivit art. 3041 C pr. civ.
A arătat recurenta faptul ca in conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu:, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin.1, lit.a) si b) din HG 686/2008) si încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008 aratandu-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare.
(6) Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimata-petenta, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 3, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către aceasta, intre instituția noastră si intimata-reclamanta, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care a solicitat admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
In ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, in sensul restituirii sumei de 12.212 lei, a solicitat recurenta-pârâtă să se aibă în vedere faptul ca, instanța de fond si-a format o convingere greșita tinandu-se cont ca, dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit in fapt regimul accizelor prevăzut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
F. de prevederile constituționale ale art. 148, a precizat recurenta-pârâtă că, potrivit art.l-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si România privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor."
Totodată, alin.2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.Cu privire la prevederile art.9 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, acestea se refera la" interzicerea taxelor vamale la import si la export si la alte taxe cu efect echivalent, or, taxa de prima înmatriculare nu intra in aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai in cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Europene ci se aplica, tuturor autoturismelor /autovehiculelor înmatriculate in România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, fata de susținerea reclamantului ca taxa de prima înmatriculare auto, din România este discriminatorie, apreciază recurenta-pârâtă că argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule in România.
De asemenea, in cazul in care suntem in prezenta acelorași specificații tehnice, legislația noastră prevede plata unei taxe de înmatriculare in România in același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse in spațiul comunitar.
Astfel, argumentele invocate sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, instanța ar trebui sa stabilească prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata in concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
In acest context trebuie menționat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizam ca principiul" poluatorul plătește ", pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene.
De asemenea, 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru ).
Prin urmare, existenta unei taxe de prima înmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima înmatriculare numai in cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri si cele care aduc in tara bunuri din spatia comunitar.
F. de cele menționate mai sus, obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu si instanțelor judecătorești. Totodată, trebuie reținut si faptul ca nu ne aflam in prezenta unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei de prima înmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atât potrivit art. 126 alin.2 din Constituția României "Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Astfel, nici o lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internaționale.
Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții
Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința.
Având in vedere ca taxa de prima înmatriculare a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare la data plații, respectiv art.2141 Cod fiscal, suma nu poate fi restituita.
Potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscală ,,Împotriva actelor administrative-fiscale, reclamanta poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu înlătură dreptul la acțiune, in condițiile legii, direct in fata instanței.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua cai:
- fie petentul se adresează cu o contestație organelor administrativ-fiscale, in condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca in fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații in fata organului fiscal, atacata in fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Or, reclamantul nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca insa actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respectiv Decizia de calcul a taxei de poluare.
Corespondenta adresata instituției noastre, reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantei cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare fara a indica in mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care sa fie solicitata anularea.
În situația in care instituția recurentă nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare si ar fi încasat taxa de poluare fără existenta unui act administrativ fiscal care sa o stabilească se putea ataca in fata instanței de contencios refuzul de restituire a sumei.
In prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât daca anulează actul de impunere. In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, a reiterat recurenta-pârâtă ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).
Totodată, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fără dubii ca reclamantul nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care a solicitat recurenta-pârâtă să se considere taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, a solicitat recurenta respingerea lui, ca neîntemeiat, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.274 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne încadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina recurentei-pârâte pentru ca sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in cazul de fata, nu este îndeplinita nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamant, fiind temeinic si legal întocmite, motiv pentru care solicită recurenta-pârâtă respingerea si acestui capăt de cerere.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 9 si 3041din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
În motivarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant C. G. L., s-a arătat că acesta înțelege să critice hotărârea instanței de fond sub un singur aspect, respectiv sub aspectul neacordarii dobânzii legale, capăt de cerere respins ca neîntemeiat.
Tribunalul București, Secția a IX-a C. Administrativ si Fiscal, a apreciat sub aspectul acordării dobânzii legale, ca acest capăt de cerere este neintemeiat, deoarece nu s-a făcut dovada ca s-a solicitat dobânda in materie fiscala, potrivit art 124 din OG nr. 92/2003, neexistând un refuz de soluționare a cererii care sa fie soluționat de instanța de contencios administrativ.
In combaterea acestei motivări, a invocat recurentul-reclamant Hotărârea C.J.U.E. din 18.04.2013 cu privire la data de la care încep sa curgă dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii.
Astfel, Curtea a apreciat ca atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei.
În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept.
În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi.
Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.
Astfel, rezulta că regimul care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere.
În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într-o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
Mai mult, Curtea a apreciat faptul ca „având în vedere cele de mai sus, trebuie să se răspundă la întrebarea adresată că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe."
Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim
național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
In concluzie, a apreciat recurentul-reclamant că se impune a fi admis recursul formulat de el, modificata in parte sentința atacata si acordarea dobânzii legale.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile prevăzute de art. 3041 C.proc.civ. si Hotărârea C.J.U.E. din 18.04.2013 cu privire la data de la care încep sa curgă dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat din străinătate, la data de 30.08.2011, un autovehicul second hand pentru care a achitat la data de 29.11.2011, în vederea înmatriculării în România, taxa de poluare.
La data de 5.12.2011 a solicitat restituirea acestei taxe, dar nu a primit un răspuns favorabil.
Critica adusă de recurentul reclamant C. G. L. soluției de respingere a cererii de obligare a pârâtei și la plata dobânzii aferente taxei achitate este neîntemeiată.
În materia contenciosului administrativ, obligația de a face, de a soluționa o cerere sau de a efectua o operațiune administrativă este subsidiară constatării de către instanță a refuzului nejustificat al autorității de a soluționa acea cerere sau de a efectua acea operațiune.
Totodată, Codul de procedură fiscală stabilește la art.124 alin.1 că „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă …. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.
În speță, recurentul reclamant nu a făcut dovada că ar fi adresat autorității vreo cerere de plată a dobânzii aferente taxei considerate nedatorate, deci nu se poate pune problema unui refuz nejustificat de plată a acestora, soluția primei instanțe fiind – din acest punct de vedere – temeinică și legală.
În consecință, Curtea - în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 – va respinge recursul ca nefondat.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI prin DGFPMB, aceasta nu este întemeiată.
Astfel, din actele dosarului, rezultă că AFP sector 3 a emis decizia de calcul al taxei de poluare contestate și în baza căreia aceasta s-a încasat ulterior, prin trezorerie, astfel că ea este parte în raportul juridic dedus judecății, decurgând din plata nedatorată, justificând, sub acest aspect, calitatea sa procesuală pasivă.
Nici criticile aduse pe fond soluției de către recurenta pârâtă nu sunt fondate, având în vedere că orice taxă achitată de către contribuabili în temeiul unor prevederi neconforme cu dispozițiile dreptului comunitar se impune a fi restituită în aplicarea dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, art. 110 din TFUE (echivalentul art.90 din TCE) și Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, care instituie obligația tuturor autorităților administrative, legislative și judecătorești de a da eficiență în primul rând principiilor comunitare care prevalează asupra legislației comunitare.
De asemenea se constată pe fondul cauzei caracterul nefondat al celorlalte critici ale recurentei-pârâte având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiile OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.
In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care recurenta-reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale (în acest sens, s-a pronunțat recent Curtea și în cauza T. contra României).
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține și aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-au reținut următoarele:
„ Nu este mai puțin adevărat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37).
În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).
Pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe
Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).
În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.
Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).
Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într-o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
Pe de altă parte, în cazul în care apreciază că vechimea și rulajul mediu anual real nu reflectă, în mod corect și suficient, deprecierea reală a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, să ceară ca aceasta să fie determinată printr o expertiză ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depăși costul operațiunilor aferente expertizei.
Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului.
Această concluzie este confirmată de împrejurarea că, în baremele forfetare care figurează în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s-a ținut seama în mod corespunzător de faptul că diminuarea anuală a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % și că această depreciere nu este lineară, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronunțată decât ulterior (a se vedea Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată).
Din considerațiile de mai sus rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
Prin urmare, cât privește fondul pretenției principale, din Hotărârea pronunțată de CJUE în cauza T. c. României rezultă că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N. c. României, prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, cum este și situația reclamantului creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Rezultă, astfel, o concluzie general valabilă, în sensul că OUG nr. 50/2008, prin modul în care a fost concepută impunerea taxei de poluare, contravine prevederilor art. 110TFUE.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate să respecte interpretarea Curții.
Instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Având în vedere considerentele și dispozitivul hotărârilor CJUE mai sus menționate, obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive (inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, Curtea conchide că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare menționate, nefiind întemeiat cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
Nici critica adusă soluției de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată nu este întemeiată, în speță fiind îndeplinite condițiile art.274 C.pr.civ., în sensul că recurenta pârâtă a pierdut procesul, iar intimatul reclamant a solicitat obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, făcând și dovada acestora.
Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, negăsind întemeiat niciunul dintre motivele de recurs invocate, Curtea - în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 – va respinge și recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI prin DGFPMB ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurentul-reclamant C. G. L. și recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI PRIN DGFPMB, împotriva sentinței civile nr. 4484/13.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ CA/2011, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
N. V. I. M. C. S. O.
GREFIER
M. G.-D.
Red. N.V./Tehnodact. M.G.D./2 ex
Jud. fond B. S.
Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 122/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 2562/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
