Anulare act administrativ. Decizia nr. 122/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 122/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-01-2014 în dosarul nr. 4383/2/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.122
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10.01.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: B. V.
JUDECĂTOR: V. D.
JUDECĂTOR: U. D.
GREFIER: C. D.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurentul reclamant B. C. C., împotriva sentinței civile nr.810/07.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII–a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. ministru al României și M. Administrației și Internelor.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul reclamant B. C. C. reprezentat de avocat A. P., lipsind intimații pârâți P. ministru al României și M. Administrației și Internelor.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având cuvântul, recurentul reclamant prin avocat declară că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul reclamant B. C. C. reprezentat de avocat solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate, rejudecarea pricinii și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată. Consideră că hotărârea pronunțată de instanța de fond este eronată, lipsește motivarea și în decizie nu se regăsește motivul de fapt și de drept care a dus la această decizie. Cu privire la motivarea în fapt a actului administrativ, decizia nu conține motivarea în fapt a măsurii dispuse. Această lipsă constituie un prim motiv de natură să conducă la concluzia că actul administrativ este nelegal.
Cu privire la motivarea în drept, temeiul legal invocat nu are nicio legătură cu obiectul deciziei, acest aspect atrăgând nelegalitatea actului în ansamblul său. S-a dispus eliberarea reclamantului din funcția de înalt funcționar public fără a dispune concomitent și numirea într-o altă funcție de înalt funcționar public. Prin decizia contestată s-a dispus eliberarea sa din funcția de secretar general al MAI, ca și modalitate de încetare a raportului de serviciu reglementată de art.97 lit.c) din Legea nr.188/1999, distinctă de încetarea prin acordul părților reglementată de art.97 lit.b) din Legea 188/1999. Niciuna dintre situațiile reglementate de art. 99 din Legea nr. 188/1999 (în aplicarea art.97 lit.c) din Legea nr. 188/1999) nu este incidentă în cazul în speță, pentru eliberarea din funcția publică, niciunul dintre aceste temeiuri legale nefiind invocat în temeiul legal al deciziei.
Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Curtii de Apel Bucuresti la data de 11.05.2011, reclamantulB. C. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâțiiP. M. AL ROMÂNIEI și M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
1. Anularea Deciziei Primului-ministru nr.282/2010 privind eliberarea reclamantului din funcția de secretar general al MAI, publicată în MO, Partea I, nr.887/29.12.2010;
2. Repunerea în situația anterioară emiterii deciziei, recunoașterea continuității raporturilor de serviciu în funcția de secretar general și plata despăgubirilor aferente, rezultate ca urmare a anulării actului administrativ și repunerea în situația anterioară;
3. Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că este polițist, cu gradul profesional de chestor principal și că prin Decizia nr.770/2009 a fost numit în funcția de secretar general al MAI, după promovarea concursului de intrare în categoria înalților funcționari publici organizat în acest scop de Agenția Națională a Funcționarilor Publici.
Reclamantul a precizat că în urma unei discuții pe care a avut-o cu ministrul MAI, i s-a solicitat verbal să-și dea acordul pentru eliberarea din funcție ocupată, totodată, consemnând în scris că „solicit numirea mea pe o funcție corespunzătoare gradului profesional și pregătirii și, pe cale de consecință, eliberarea mea din funcția de secretar general”. Ulterior acestei discuții a fost emisă Decizia Primului-ministru nr.282/29.12.2010, publicată în MO, Partea I, nr.887/29.12.2010.
Reclamantul a arătat că actul contestat nu este motivat în fapt și în drept. Totodată, din conținutul deciziei nu rezultă dacă eliberarea sa din funcția ocupată reprezintă consecința modificării, suspendării, încetării raporturilor de serviciu sau a unei sancțiuni disciplinare. În legătură cu această critică, reclamantul a arătat că în situația sa, eliberarea sa din funcție nu putea reprezenta decât o consecință a aplicării mobilității, măsură reglementată de art.93 din lg.188/1999, însă este evident că în cazul său nu s-a aplicat mobilitatea.
Totodată, a mai arătat reclamantul, art.99 din lg. nr.188/1999 consacră în mod expres cazurile de eliberare din funcția publică însă nici unul dintre acestea nu este incident în cazul său iar existența lui nici nu poate fi dovedită.
Prin decizia atacată, reclamantul a arătat că i-au fost încălcate drepturile constituționale, i-a fost afectat dreptul la muncă și implicit, stabilitatea locului de muncă.
Cu privire la despăgubirile solicitate, reclamantul a arătat că urmare a eliberării din funcție, drepturile salariale i-au fost diminuate considerabil, motiv pentru care se consideră îndreptățit ca o consecință a anulării actului atacat, să-i fie plătite drepturile care i se cuveneau, de la data eliberării din funcție și până la încadrarea efectivă, actualizate cu indicele de inflație la data plății.
În drept, reclamantul a invocat legea nr.554/2004.
În susținere, reclamantul a depus înscrisuri.
La data de 30.10.2011, pârâtul M. Administrației și Internelor a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce o privește și respingerea acțiunii pentru aceste considerente. Totodată a depus cerere de intervenție în interesul Guvernului României.
Pârâtul P.-ministru al României a depus întâmpinare la data de 5.12.2011 prin care a invocat excepția nulității acțiunii pentru lipsa timbrajului, excepția lipsei de interes și pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ședința publică de la data de 6.12.2011, reclamantul a depus dovada achitării taxei de timbru de 4 lei și timbru judiciar de 0,3 lei.
În ședința publică de la data de 31.01.2012, Curtea a respins ca lipsită de interes cererea de intervenție formulată de pârâtul MAI.
Prin sentinta civila nr. 810/7.02.2012, Curtea de Apel Bucuresti a respins acțiunea ca neîntemeiată.
In motivare, prima instanta a aratat ca este adevărat că motivarea deciziei 282/29.12.2010 este sumară însă din coroborarea acestui act cu actele care au stat la baza emiterii ei, respectiv cererea formulată de reclamant pentru eliberarea din funcție și propunerea făcută în acest sens de Ministrul Administrației și Internelor rezultă fără putință de tăgadă că decizia a fost emisă la cererea reclamantului. În aceste condiții nu se poate vorbi de vătămarea dreptului la apărare al reclamantului și anularea deciziei de eliberare din funcție pe motiv că aceasta nu este motivată, în condițiile în care eliberarea din funcție s-a dispus la cerere, apare ca excesiv de formalistă.
Cât privește afirmațiile reclamantului privind constrângerea morală la care a fost supus în momentul formulării cererii de eliberare din funcție, Curtea constată că aceste aspecte nu au fost dovedite prin nici un mijloc de probă.
Impotriva acestei sentinte a declarat recurs reclamantul, aratand ca hotărârea recurata este lipsita de temei legal, nu cuprinde motivele pe care se sprijină, este data cu interpretarea greșita a legii si a probelor existente la dosar.
A. Instanța de fond retine in mod greșit ca decizia este sumara. In realitate aceasta este practic nemotivata. Astfel:
1.Cu privire la motivarea in fapt a actului administrativ, decizia nu conține motivarea in fapt a măsurii dispuse. Aceasta lipsa constituie un prim motiv de natura sa conducă la concluzia ca actul administrativ este nelegal, aspect sancționat de altfel de aceasta instanța in cauze similare in care, anulandu-se actele administrative supuse controlului de legalitate, s-a reținut:
„Pentru prevenirea arbitrariului si a abuzului mai ales . materie ca cea a mobilității înalților funcționari publici, extrem de sensibila la intervenția politicului in administrație, se impunea ca decizia sa conțină o motivare in fapt pentru a se arata motivele de fapt, rațiunile concrete care au determinat luarea măsurii. D. in acest mod instanța ar fi putut verifica si accepta ca măsura dispusa este una conforma cu legea, nu una dispusa arbitrar, eventual din motive de natura politica".
2.Cu privire la motivarea in drept, temeiul legal invocat nu are nicio legătură cu obiectul deciziei, acest aspect atrăgând nelegalitatea actului în ansamblul său.
La data emiterii deciziei ocupa funcția de secretar general al Ministerului Administrației și Internelor, inalt funcționar public, fiindu-i aplicabile dispozițiile Legii nr.188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Actul normativ invocat garantează înaltului funcționar public stabilitatea la locul de muncă (art. 3 lit. f), în condițiile în care acesta își îndeplinește atribuțiile și cuprinde, de asemenea, cazurile și procedurile legale potrivit cărora raportul de serviciu al unui inalt funcționar public poate fi modificat, suspendat sau întrerupt.
Astfel, articolele din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicata, cu modificările si completările ulterioare, indicate in cuprinsul deciziei privind eliberarea mea din funcția publica prevăd:
-Art. 12 alin. (1) lit. b): „Categoria înalților funcționari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una dintre următoarele funcții publice: b) secretar general din ministere și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale;"
-Art.19 alin. (1) lit. b) „Numirea, modificarea, suspendarea, încetarea raporturilor de serviciu, precum și sancționarea disciplinară a înalților funcționari publici se fac, în condițiile legii, de către: b) primul-ministru, pentru funcțiile publice prevăzute la art. 12 lit. b), d) și f)”.
In consecința, prevederile legale invocate ca si temei de drept al deciziei stabilesc, desi nu era nevoie, apartenența sa la categoria înalților funcționari publici, precum si competenta conferita de lege primului minstru de a dispune anumite masuri cu privire la inaltii funcționari publici.
Din conținutul deciziei nu rezulta daca eliberarea sa din funcția de secretar general reprezintă consecința modificării, suspendării, incetarii raporturilor de serviciu sau a unei sancțiuni disciplinare.
Astfel, eliberarea din funcția de secretar general nu putea reprezenta decât o consecința a aplicării mobilității, măsura reglementata la art.93, neaflandu-se in situațiile prevăzute de lege pentru a opera suspendarea (art. 94) sau încetarea raporturilor de serviciu (art. 97 si 98), si nici sancționat disciplinar. Este evident insa ca in cazul sau nu s-a aplicat mobilitatea, in opinia sa fiind singura măsura care putea fi dispusa, cu respectarea bineinteles, a prevederilor legale incidente si condiționat de existenta situațiilor prevăzute de lege care fac aplicabila o astfel de măsura. Aceasta susținere are in vedere si „acordul" sau, manifestare de voința care, in primul rand nu putea produce efecte contrare legii, nu putea produce efecte pur si simplu, fara intervenția persoanelor competente sa dispuna masuri cu privire la raporturile de serviciu ale inaltilor funcționari publici, intervenție circumscrisa prevederilor legale incidente, iar in al doilea rand nu putea produce alte efecte decât cele pentru realizarea cărora este evident ca a fost exprimat, respectiv o manifestare expresa a disponibilității de a fi supus mobilității conform art. 93 alin. (1) din lege, chiar daca aceste prevederi nu condiționează aplicarea acestei masuri de existenta unui acord, fiind obligatorii pentru inaltul funcționar public. In alte circumstanțe decât cele învederate, „acordul" sau nu are nicio valoare juridica si nu produce niciun efect, cu atat mai puțin prin raportare la conținutul deciziei in prezent contestate.
Astfel, este evident faptul că normele privind mobilitatea au fost ignorate cu bună știință, în contextul în care potrivit art. 87 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 respectiv art. 27 alin. (1) lit. c) din HG nr. 341/2007 mobilitatea înalților funcționari publici se realizează în categoria înalților funcționari publici prin modificarea raporturilor de serviciu, or în cazul de față s-a dispus eliberarea sa din funcția de înalt funcționar public, fără a se dispune concomitent și numirea într-o altă funcție de înalt funcționar public.
In fapt, prin raportare strict la conținutul său și nu la susținerile ulterioare ale Guvernului, prin decizia contestată nu s-a dispus nici mobilitatea în interesul funcționarului public și nici încetarea raportului de serviciu prin acordul părților, ci nimic altceva decât, fără niciun temei legal eliberarea sa din funcția de secretar general al MAI, ca și modalitate de încetare a raportului de serviciu (reglementată de art. 97 lit. c) din Legea nr. 188/1999) distinctă de încetarea prin acordul părților (reglementată de art. 97 lit. b) din Legea nr. 188/1999).
Niciuna dintre situațiile reglementate de art. 99 din Legea nr. 188/1999 (în aplicarea art.97 lit. c) din Legea nr. 188/1999) nu este incidentă în cazul în speță, pentru eliberarea din funcția publică, niciunul dintre aceste temeiuri legale nefiind invocat în temeiul legal al deciziei, de altfel, neputând fi invocat nici ca atare, în contextul inexistentei vreunei asemenea situații.
In concluzie, Decizia nr.282/2010, prin care a fost eliberat din funcția de secretar general al Ministerului Administrației și Internelor nu tine cont, nu se întemeiază și nici nu respectă niciuna dintre dispozițiile legale anterior menționate, lipsind in totalitate motivarea in drept.
„Motivarea unei decizii administrative nu poate fi limitata la norme de competenta a autorității emitente, ci trebuie sa conțină elemente de fapt si de drept care sa permită, pe de o parte, destinatarilor sa cunoască si sa evalueze temeiurile si efectele deciziei, iar pe de alta parte sa faca posibila exercitarea controlului asupra modului in care autoritatea emitenta si-a exercitat dreptul de apreciere".
B. Pentru a constata legalitatea deciziei instanța de fond o „coroborează" cu actele care au stat la baza emiterii ei, fara a se pronunța asupra legalității acestora. Cu alte cuvinte, indiferent de legalitatea actelor premergătoare, decizia de eliberarea din funcție este legala pentru ca este susținuta de aceste acte.
Acest considerent comporta cel puțin doua critici:
Legalitatea actului administrativ se constata prin raportare la prevederile legale in baza si executarea cărora a fost emis sau, in cazul de fata, pe care trebuia sa le respecte. Rezulta in mod clar ca instanța de fond nu s-a raportat la aceste prevederi legale, ci exclusiv la actele care au stat la baza emiterii deciziei.
Chiar daca legalitatea deciziei ar putea fi constatata prin coroborare cu actele care au stat la baza emiterii ei - iar aici instanța de fond se raportează exclusiv la cererea sa -, tot nu ar fi putut ajunge la concluzia ca decizia este legala.
Astfel, asa cum se poate observa, prin cererea sa isi exprima acordul de a fi numit . corespunzătoare, condiție care dacă ar fi fost îndeplinită ar fi atras acordul sau de a renunța la funcția de secretar general (nicăieri in cererea sa nu a renunțat la statutul de inalt funcționar public, mai mult a făcut trimitere directa la acest statut atunci cand s-a referit la numirea sa in o funcție corespunzătoare pregătirii - dupa cum a arătat a absolvit cursurile organizate de Institutul N. de Administrație pentru formarea înalților funcționari publici si a promovat concursul organizat potrivit legii pentru a intra in aceasta categorie profesionala). La momentul formulării acestei cereri, la nivelul M.A.I. erau vacante mai multe funcții de inalt funcționar public, dintre care menționeaza cel puțin două funcții de secretar general adjunct, corespunzătoare gradului și pregătirii sale profesionale (înalt funcționar public, chestor principal de politie), funcții în care ar fi putut fi numit ca urmare a soluționării favorabile a cererii sale. Punerea la dispoziție nu a fost niciun moment o varianta cu acoperire legală, cu atât mai puțin o solicitare a sa. Este evident chiar si din modul de formulare ca nu a avut intenția de a cere eliberarea sa din funcția de secretar general, ci doar sa răspunda presiunilor exercitate asupra sa de ministrul in funcție de la acea data, o alta dovada in acest sens fiind si faptul ca a întocmit . cereri, numai aceasta din urma fiind convenabila ministrului si răspunzând pretențiilor sale, precum si faptul ca aceste cereri au fost adresate ministrului si nu emitentului deciziei de numire a sa in funcția de secretar general.
In cerere i-a solicitat ministrului sa „aprobe numirea sa", astfel arata ca singurele funcții din minister corespunzătoare pregătirii si gradului sau profesional, pentru care ministrul trebuia sa-si exprime aprobarea/acordul („acord" de altfel exprimat olograf de către ministru pe cererea sa), pentru ca numirea era făcuta de alta persoana, respectiv de către primul-ministru, sunt cele de secretar de stat si cele de inalt funcționar public, pentru toate celelalte funcții ministrul putea sa faca direct numirea, fiind competent in acest sens, nefiind nevoie sa solicit acestuia exprimarea vreunei aprobari/acord. Altfel, rațiunea mențiunii olografe „De acord", purtând semnătura ministrului, apare fara rost.
Prin celelalte trei cereri a solicitat expres mobilitatea din funcția de înalt funcționar public. Faptul că nu a făcut același lucru și în a patra cerere (pentru că cererea i-a fost dictată ca atare de ministrul administrației și internelor I. C. T.), acest aspect fiind de altfel implicit, nu înseamnă că trebuie ignorate, respectiv încălcate prevederile legale și drepturile conferite de statutul de înalt funcționar public, recunoscute ca atare de Legea nr. 188/1999, atât de sine stătător cât și ca înalt funcționar public, în cazul unui funcționar public cu statut special.
Altfel spus, indiferent de conținutul cererii sale, atât ministrul, cât și Guvernul aveau obligația de a o soluționa cu respectarea strictă a prevederilor legale incidente statutului care îi era conferit de funcția ocupată, de înalt funcționar public. Faptul că instanța de fond retine ca decizia a fost emisa ca urmare a cererii sale nu este de natură să confere caracter de legalitate actului administrativ a cărui anulare o solicita, pentru că este inadmisibil să se susțină că un act administrativ emis cu încălcarea flagrantă a legii este legal pentru că soluționează favorabil cererea unui cetățean, indiferent care ar fi statutul acestuia, cu atat mai puțin cu cat si in atare condiții ii creează acestuia o vătămare a drepturilor si intereselor sale legitime.
Mai mult, daca actul administrativ ar fi fost emis la cererea sa ar fi trebuit sa conțină astfel de mențiuni, precum si arătarea temeiului legal care reglementează eliberarea dintr-o funcție de inalt funcționar public la cerere.
Desi instanța de fond retine ca prin emiterea deciziei s-a dat curs cererii sale, acest aspect este nereal, ulterior emiterii acesteia fiind pus la dispoziția conducerii M.A.I.
Prin incheierea nr. 2220/27.02.2013, Inalta Curte de Casatie si Justitie a scos cauza de pe rol si a trimis-o la Curtea de Apel Bucuresti pentru solutionarea recursului.
Din probele administrate, Curtea retine ca prin Decizia Primului-ministru nr.282/29.12.2010, reclamantul a fost eliberat din funcția de secretar general al MAI, decizia fiind publicată în M. Of., Partea I, nr.887/29.12.2010.
Curtea observa ca prin Decizia Primului-ministru nr.770/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 839 din data de 04 decembrie 2009, reclamantul a fost numit în funcția publică de secretar general din cadrul Ministerului Administrației și Internelor.
In considerarea calității reclamantului, din perspectiva funcției publice ocupate - înalt funcționar public - competența privind gestionarea evenimentelor de carieră revine, potrivit prevederilor art.19 alin.(1) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Primului-ministru.
Astfel, în baza prevederii menționate, P.-ministru dispune, în condițiile legii, asupra numirii, modificării, suspendării, încetării raporturilor de serviciu, precum și a sancționării disciplinare a înalților funcționari publici ce ocupă funcțiile publice prevăzute de art.12 lit. b), d) și f), între care se regăsește și cea ocupată de către reclamant.
în conformitate cu prevederile art.19 din Legea nr.90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare, actul administrativ care materializează exercitarea atribuțiilor stabilite, potrivit legislației incidente, în sarcina Primului - ministru, este decizia.
Măsura dispusă cu privirea la eliberarea reclamantului din funcția de secretar general al Ministerului Administrației și Internelor a fost fundamentată pe propunerea formulată de ministerul administrației și internelor ca urmare a raportului personal depus de reclamant.
Astfel, situației în discuție îi sunt aplicabile prevederile art.97 lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „încetarea raporturilor de serviciu ale funcționarilor publici se face prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică și are loc, prin acordul părților, consemnat în scris.”
Inscrisul înregistrat sub nr.20/_/DNA din data de 28 decembrie 2010, întocmit, olograf, de către reclamant și aprobat de către ministrul administrației și internelor, constituie o cerere a reclamantului, prin care acesta renunță, în mod neechivoc, la funcția de secretar general al Ministerului Administrației și Internelor.
In aceste condiții, dată fiind calitatea de funcționar public cu statut special a reclamantului, cauzei în discuție i-au devenit incidente prevederile art.22 alin.(8) din Legea nr.360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „In situații temeinic justificate, altele decât cele prevăzute la art. 65, stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor, polițiștii pot fi puși la dispoziția unității pe o perioadă de cel mult 6 luni, timp în care vor beneficia de drepturile bănești avute, cu excepția indemnizației de comandă, după caz. ”
Din această perspectivă, nu poate fi primită susținerea actuală a reclamantului că ar fi solicitat numirea de către P.-ministru într-un alt post din cadrul Ministerului Administrației și Internelor corespunzător înalților funcționari publici, întrucât:
- este contrară mențiunilor exprese ale raportului;
- nu s-a făcut dovada existenței unui asemenea post în cadrul ministerului, care să corespundă, deopotrivă, calității de polițist, dar și celei de înalt funcționar public;
- cererea de numire într-o funcție corespunzătoare nu a fost adresată Primului-ministru, ci ministrului administrației și internelor, reclamantul asumându-și regularitatea și legalitatea actului;
- atribuțiile și competențele Primului-ministru și ale ministrului administrației și internelor sunt diferite, fiind prevăzute prin acte normative cunoscute oricărei persoane.
In aceste condiții, după publicarea Deciziei Primului-M. nr.282/2010 în Monitorul Oficial al României, situația juridică a reclamantului (ofițer superior de poliție) a fost reglementată, în fapt și în drept, prin emiterea Ordinului MAI nr. 11/4400 din data de 29 decembrie 2010, act administrativ individual emis în temeiul legislației speciale aplicabile funcționarilor publici polițiști, acesta fiind pus la dispoziția conducerii ministerului până la identificarea unei funcții corespunzătoare pregătirii și gradului profesional deținut.
Ulterior, în baza Ordinului MAI nr. 11/3061 din data de 29 iunie 2011 reclamantul a fost mutat, în interesul serviciului, la Direcția Generală Logistică și a fost numit în funcția de director general adjunct.
Pe de alta parte, Curtea considera ca Decizia Primului-ministru nr.282/2010 se coreleaza cu actele care au stat la baza emiterii ei, respectiv cererea formulată de reclamant pentru eliberarea din funcție și propunerea făcută în acest sens de Ministrul Administrației și Internelor. Din acestea rezulta motivul eliberarii reclamantului din functie.
De asemenea, Decizia Primului-ministru nr.282/2010 este motivata in drept.
Art. 19 din Legea nr. 90/2001 se refera la emiterea deciziiilor de catre primul-ministru, in indeplinirea atributiilor prevazute de lege.
Art. 12 lit. b din Legea nr. 188/1999 prevede ca functia de secretar general al unui minister face parte din categoria inaltilor functionari publici.
Art. 19 alin. 1 lit. b din aceeasi lege prevede competenta primului-ministru de a dispune numirea, modificarea, suspendarea, incetarea raporturilor de serviciu, precum si sanctionarea disciplinara a secretarului general al unui minister, printre altele.
Aceste texte de lege au legatura cu eliberarea reclamantului din functie. Faptul ca nu este mentionat art.97 lit. b) din Legea nr. 188/1999, aplicabil in speta, nu atrage nulitatea deciziei.
Decizia Primului-ministru nr.282/2010 se coreleaza cu actele care au stat la baza emiterii ei, respectiv cererea formulată de reclamant pentru eliberarea din funcție, astfel incat rezulta, cu certitudine, motivul eliberarii din functie al reclamantului.
Din aceste motive, in baza textelor de lege mentionate, a art. 3041 si 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurentul reclamant B. C. C., împotriva sentinței civile nr.810/07.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII–a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații pârâți P. ministru al României și M. Administrației și Internelor, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.01.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
B. V. V. D. U. D.
GREFIER
C. D.
Curtea de Apel București
Secția a VIII–a C.
Administrativ și Fiscal
Jud. fond S. D. G.
Red. jud. V.B./2 ex./
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 3570/2014. Curtea de... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2304/2014.... → |
|---|
