Pretentii. Sentința nr. 1927/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1927/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 18712/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1927
Ședința publică din data de 18 iunie 2014
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulate de reclamanții P. M. M. și P. O., ambii cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la CIA I. A., în București, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâții I. G. AL POLIȚIEI DE FROTIERĂ, cu sediul în București, ., sector 5 și V. M. H., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la CIA I. M., în București, ., sector 1, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanții P. M. M. și P. O., ambii prin reprezentant convențional avocat M. G., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2013 (depusă la fila 46 din dosarul Tribunalului București) și pârâta V. M. H., prin reprezentant convențional avocat I. M., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2014 (depusă la fila 73 dosarul Tribunalului București), lipsind pârâtul IGPF.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: primul termen de judecată, în primă instanță, fiind declinat de la Judecătoria Sectorului 6 București;
-procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea pune în discuția părților excepția necompetenței sale materiale, având în vedere jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție în ceea ce privește despăgubirile solicitate în condițiile necontestării actelor administrative tipice respectiv asimilate.
Reclamanții prin avocat având cuvântul, arată că contestă un act administrativ, interzicerea unilaterală este un act administrativ, iar în civil nu se pot judeca, întrucât nu au relații contractuale ci solicită despăgubiri.
Pârâta prin avocat având cuvântul, arată că la dosarul cauzei la fila 63 a depus o hotărâre a Î.C.C.J., care s-a pronunțat într-o situație identică, la sesizarea Curții de Apel București, în sensul că este competentă să judece cauza Judecătoria Sector 6 București. Nu se contestă actul, ci ca urmare a refuzului trecerii frontierei în condițiile în care doreau reclamanții, aceștia solicită stabilirea unui prejudiciu. Apreciază că în mod greșit s-a dezînvestit instanța, anume Judecătoria Sector 6, având în vedere că atât Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și Curtea de Apel București s-au pronunțat.
Instanța reține cauza în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale.
CURTEA
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 22.05.2012, sub nr._ reclamanții P. M. M. și P. O. au chemat în judecată pe pârâții I. G. AL POLIȚIEI DE FRONTIERĂ și V. M. H., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 8.725 lei, echivalentul în lei a 2000 Eur, reprezentând prejudiciul cauzat prin refuzul de a permite ieșirea din țară a minorului P. A. și la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, au fost invocate disp. art. 7 și 16 din Legea nr. 554/2004, Cod procedură civilă, art. 21 (1) și art. 77 (1) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin sentința civilă nr. 854/07.02.2014, pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, în cauză, pretenția dedusă judecatii este o cerere pur patrimoniala, in angajarea raspunderii civile delictuale a paratelor, nefiind precedată de o acțiune în contencios administrativ pentru anularea vreunui act administrativ sau constatarea refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri privitoare la un drept si/sau interes legitim în termenul legal.
Condiționarea admisibilității acțiunii în daune de soluționarea unei acțiuni anterioare de către instanța de contencios administrativ, actiune formulata in temeiul art. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă din conținutul art. 19 alin. 1 din actul normativ mentionat, conform căruia, “Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei”.
Avand caracter pur patrimonial si esentialmente civil, cererea dedusa judecatii atrage competenta de solutionare a jurisdictiei civile organizata la nivelul judecatoriei, conform prevederilor art. 1 pct. 1 C.proc.civ. 1865.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 6 București la data de 21.03.2014, sub nr._ .
La termenul din 15.04.2014, reclamanții au invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Prin Sentința civilă nr. 3080/15.04.2014, Judecătoria Sectorului 6 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată de reclamanții P. M. M. și P. O. și a declinat competența de soluționare a cererii formulate în favoarea Curții de Apel București-Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal.
Pentru a dispune astfel, judecătoria a reținut că în cauza de față reclamanții, în principal, critică refuzul autorității competente de a permite minorului P. A. ieșirea din țară, iar ca cerere accesorie solicită despăgubiri.
Astfel, instanța a apreciat că cererea de față nu este pur patrimonială, în angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtelor.
Din obiectul și motivarea cererii de chemare în judecată, confirmate prin concluziile orale din termenul din data de 25.03.2014 ale reclamanților, aceștia solicită în principal, să se constate că refuzul de a permite ieșirea din țară a minorului P. A. a fost un act administrativ nelegal (parcurgând și procedura prealabilă în acest sens prevăzută de Legea nr. 554/2004, f. 15).
De asemenea, instanța a apreciat că refuzul nejustificat al unei autorități publice, în regim de putere publică, de a permite reclamantei și fiului său minor de a exercita dreptul la liberă circulație, reprezintă un act administrativ.
Potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal.
Potrivit art. 1 alin.1 din Legea nr. 554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
În același sens sunt și dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, conform cărora persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. 1 lit. h, poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 28.04.2014, sub nr._ .
Analizând excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu de instanță, curtea o constată întemeiată pentru următoarele motive:
- Art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Potrivit art. 18 alin. 1 din aceeași lege, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), instanța poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.
- Cele două texte citate mai sus delimitează sfera contenciosului administrativ și după cum se observă, cererea reclamanților nu se înscrie în niciuna din situațiile prefigurate de legea contenciosului administrativ. Prin urmare, acțiunea lor în pretenții trebuie soluționată de instanța de drept comun, care în acest caz este cea desemnată prin aplicarea art. 1 și art. 5 din Codul de procedură civilă, respectiv Judecătoria sector 6 București.
- Instanța nu contestă că izvorul invocatului prejudiciu al reclamanților este un act administrativ asimilat al autorității, anume refuzul de a permite ieșirea din țară a minorului, după cum nu se contestată nici împrejurarea că – în analiza întrunirii condițiilor răspunderii autorității administrative – instanța va trebui să analizeze inclusiv fapta ilicită, anume refuzul autorității, din perspectiva caracterului justificat sau nejustificat.
În această ordine de idei, este întru totul corect că una din premisele angajării răspunderii patrimoniale a instituției este constatarea refuzului nejustificat.
Ceea ce face însă diferența, și implicit antrenează competența instanței de contencios administrativ sau a celei de drept comun, este dacă reclamanții urmăresc și sancționarea sau nu a refuzului autorității, în acord cu sfera jurisdicției administrative și a soluțiilor pe care poate pronunța aceasta, anume obligarea autorității la recunoașterea și realizarea dreptului negat prin refuzul pretins nejustificat.
Or, un atare capăt de cerere, care ar consta în obligarea autorității să permită ieșirea din țară a minorului nu a fost formulat. Că din ce pricină nu s-a întâmplat aceasta, în speță pentru că în cele din urmă minorul a reușit să părăsească țara, este irelevant în prezenta cauză.
Singurul aspect care contează, iar în acest sens jurisprudența instanței supreme este unanimă, este dacă a fost sau nu atacat (nota bene, nu invocat ca premisă a angajării răspunderii) vreun act administrativ, în speță refuzul autorității de a permite ieșirea din țară a minorului ( a se vedea decizia nr. 3064/15.06.2012 a ÎCCJ, fila 64 dosar tribunal).
Având în vedere argumentele de mai sus, Curtea - în temeiul art. 159 C.pr.civ. - va admite excepția și pe cale de consecință își va declina competența în favoarea Judecătoriei sector 6 București.
Totodată, în temeiul art. 22 C.pr.civ., va constata ivit conflictul negativ de competență și pentru soluționarea acestuia va trimite cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de C. Administrativ și Fiscal, urmând a suspenda judecata cauzei până la soluționarea conflictului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția necompetenței materiale.
Declină în favoarea Judecătoriei sector 6 București competența de soluționarea a cauzei privind pe reclamanții P. M. M. și P. O., ambii cu domiciliul procesual ales pentru comunicarea tuturor actelor de procedură la CIA I. A., în București, ., sector 2, în contradictoriu cu pârâții I. G. AL POLIȚIEI DE FROTIERĂ, cu sediul în București, ., sector 5 și V. M. H., cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la CIA I. M., în București, ., sector 1, având ca obiect „pretenții”.
Constată ivirea conflictului negativ de competență între Curtea de Apel București și Judecătoria sector 6 București.
Suspendă din oficiu judecata cauzei.
Înaintează dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării conflictului.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 iunie 2014.
Judecător | Grefier |
N. M. | B. F. E. |
Red./dact. 2 ex.MN/MN
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 2562/2014. Curtea de Apel... | Despăgubire. Decizia nr. 7271/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
