Despăgubire. Sentința nr. 3379/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3379/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-12-2014 în dosarul nr. 6930/3/2013*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă NR. 3379 CC
ȘEDINȚA din camera de consiliu DIN DATA DE 10.12.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. M.
GREFIER: R. B.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Tribunalul București – Secția a VIII - a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale (dosar nr._ ) și Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal (dosar nr._ ), în cauza privind pe reclamanta S.C. C. S.A., în contradictoriu cu intimata C. de Asigurări de Sănătate a Municipiului București.
Conform dispozițiilor art. 22 din Vechiul Cod de procedură civilă, părțile nu au fost citate.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, Curtea rămâne în pronunțare asupra conflictului negativ de competență.
CURTEA,
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, Curtea constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a VIII- a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale la data de 14.02.2013, sub nr._, reclamanta S.C. C. S.A. în contradictoriu cu intimata C. de Asigurări de Sănătate a Municipiului București, a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 122.708 lei reprezentând contribuții pentru concedii și indemnizații achitate excedentar în perioada 2006 –2010, decembrie 2011,mai-septembrie 2012 precum și a dobânzilor aferente acestei sume, calculate între data punerii în întârziere a pârâtei și data achitării efective.
In drept cererea a fost întemeiata pe dispozițiile OUG nr. 158 /2005, art. 1345, 1347 din Codul Civil art. 120,124 si 135 din Codul de Procedura Fiscala.
Parata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiata (filele 9-13).
La termenul din 22.04.2014, reclamanta a depus cerere precizatoare (fila 20), prin care își reduce cuantumul pretențiilor la suma de 98.849 lei.
La cererea precizatoare a fost anexat un set de înscrisuri (filele 25-397).
Prin Încheierea din data de 03.06.2014, s-a dispus declinarea cauzei in favoarea Secției de C. Administrativ si Fiscal.
In motivarea încheierii, instanța a reținut următoarele:
In cuprinsul Codului fiscal se reglementează contribuțiile sociale obligatorii care constituie venituri la bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, art. 2 alin.2 din Codul fiscal incluzând la lit. c contribuția pentru concedii și indemnizații de asigurări sociale de sănătate datorată de angajator bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.
Art. 38 din OUG nr. 158/2005 arată că sumele reprezentând indemnizații plătite de către angajatori asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate de aceștia în luna respectivă, se recuperează din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate din creditele bugetare prevăzute cu această destinație, în condițiile reglementate prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
Art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 stabilește jurisdicția asigurărilor sociale în ceea ce privește modul de calcul și de plată a indemnizațiilor, aspecte care privesc relația dintre beneficiarul indemnizației care s-a aflat în concediu și căruia se datorează indemnizația și cel obligat la plata indemnizației, respectiv angajator, sau o altă instituție conform distincțiilor făcute de art. 36 alin. 3 din același text legal. Modul de calcul al indemnizație privește tot relația dintre beneficiarul dreptului și cel obligat la plată după distincțiile prevăzute de lege (art. 25, 30).
Litigiul de față are ca obiect restituirea sumelor plătite de reclamantul angajator la Fondul național unic al asigurărilor sociale de sănătate și care depășesc valoarea cotei de contribuție datorate conform legii. Soluționarea litigiului presupune stabilirea valorii cotei de contribuție datorată de angajator, a sumelor virate de acesta la FNUASS și eventual a depășirii cotei de contribuție datorate, așadar analizarea unui raport juridic de drept fiscal.
Din întreg textul ordonanței rezultă că indemnizațiile pe care le reglementează acest act normativ sunt drepturi ale asiguraților - salariaților reclamantei, în speță (art. 1, art. 31, art. 11, art. 18, art. 39 etc.), iar calculul și plata acestor drepturi sunt în sarcina angajatorului - reclamantei, în speță (art. 12 A, art. 10 etc.). Prin urmare, litigiile asimilate de art. 52 OUG 158/2005 jurisdicției asigurărilor sociale sunt cele născute din raportul juridic ce se stabilește între angajator și salariatul asigurat și care privesc calculul și plata acestor drepturi sociale. Între angajator și CASMB nu există un raport juridic care să conțină dreptul CASMB la indemnizații și obligația reclamantei la calculul și plata acestora. Singurul raport juridic dintre cei doi subiecți amintiți are ca obiect plata cotei de contribuție pentru concedii și indemnizații (art. 5, art. 4). Sumele plătite de angajator care depășesc această cotă de contribuție datorată la FUNASS sunt supuse restituirii (art. 38). Aceste sume însă nu reprezintă “indemnizațiile” reglementate de textul normativ ca drepturi ale salariaților asigurați.
Prin urmare cererea dedusă judecății ține de un raport juridic de drept fiscal asa cum este definit de art. 21 din Codul de procedură fiscală. Astfel articolul sus menționat definește creanțele fiscale ca drepturi patrimoniale ce, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal. Se mai indică faptul că din raporturile de drept rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat,
Art. 52 din OUG 158/2005 stabilește că litigiile care au ca obiect modul de calcul și de plată a indemnizațiilor prevăzute de această ordonanță se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit jurisdicției asigurărilor sociale. numai ca astfel cum s-a arătat deja, prezentul litigiu nu privește nici modul de calcul și nici plata indemnizațiilor prevăzute de OUG 158/2005.
Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de pana la 1.000.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ fiscale, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”
Pe rolul Tribunalului București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal cauza a fost înregistrată la data de 12.09.2014 sub nr. _ .
Prin sentința civilă nr. 6947/28.10.2014, Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal a dispus admiterea excepției necompetenței materiale – funcționale a Tribunalului București - Secția a II-a de C. Administrativ si Fiscal, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția a VIII a Conflicte de munca si Asigurări Sociale. De asemenea, s-a constatat intervenit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului de competență.
Pentru a hotărî în acest sens, tribunalul a avut în vedere următoarele:
Prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect acțiune în pretenții pentru plata sumei de_ lei cu titlu de indemnizații de concedii medicale plătite de către reclamanta salariaților săi.
Litigiul de față nu are ca obiect contestarea contribuției datorate conform legii, ci se invocă efectuarea unei plăți de către angajator a unor indemnizații către angajați, peste cota la care acesta ar fi obligat în limitele cotei de contribuție din fondul de salarii, și regresul angajatorului împotriva Fondului național unic al asigurărilor sociale de sănătate.
Din însăși cererea de chemare în judecată rezultă că nu se contestă cuantumul contribuției, ci se invocă obligația legală de a suporta plata indemnizației de către pârâtă, în condițiile în care reclamanta a fost obligată prin lege să efectueze această plată în beneficiul angajatului său.
Potrivit dispozițiilor art. 5 alin. 31 și 4 din O.U.G. nr. 158/2005, persoanele prevăzute la art. 5 lit. a (angajatori) sunt obligate să depună la casele de asigurări sociale de sănătate, în a căror rază administrativ-teritorială își au sediul social, respectiv domiciliul, exemplarul 2 al certificatelor de concediu medical numai în condițiile în care se solicită restituirea sumelor reprezentând indemnizații plătite asiguraților, care depășesc suma contribuțiilor datorate bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate. Persoanele prevăzute la art. 5 lit. a) și b) au obligația de a pune la dispoziția organelor de control ale caselor de asigurări de sănătate documentele justificative și actele de evidență necesare în vederea stabilirii obligațiilor la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate.
Din acest text, rezultă cu claritate că restituirea privește sume reprezentând indemnizații plătite asiguraților, cu privire la care legea a stabilit o anumită procedură de plată, iar nu restituirea contribuției. În plus, documentele justificative presupun verificări specifice jurisdicției asigurărilor sociale.
Art. 52 din O.U.G. nr. 158/2005 prevede că litigiile care au ca obiect modul de calcul și de plată a indemnizațiilor prevăzute de această ordonanță se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit jurisdicției asigurărilor sociale.
Or, astfel cum s-a arătat deja, prezentul litigiu privește modul de plată a indemnizațiilor prevăzute de O.U.G. nr. 158/2005, stabilind obligația de plată a angajatorului către angajat cu titlu de stipulație pentru altul, precum și regresul angajatorului împotriva autorității care gestionează Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate. Reclamanta susține că obligația de plată a indemnizațiilor revine pârâtei în privința sumelor excedentare, astfel că litigiul privește modul de plată a indemnizației.
Având în vedere norma de competență materială exclusivă, clară și previzibilă, tribunalul a reținut că toate litigiile legate de modul de plată (finală) a indemnizațiilor revin jurisdicției asigurărilor sociale, cuantumul contribuției nefiind contestat de către reclamantă.
Potrivit art. 1 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.
Conform art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară.
Având în vedere dispozițiile art. 34. alin. 4 din Legea nr. 304/2004, conform cărora în cadrul tribunalelor funcționează secții sau, după caz, complete specializate pentru cauze civile, cauze penale, cauze comerciale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, instanța a admite excepția necompetenței funcționale a Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București - Secția a VIII a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, a constat intervenit conflictul negativ de competență si a înaintat dosarul Curții de Apel București, pentru soluționarea conflictului de competență.
Având în vedere obiectul cauzei și dispozițiile legale aplicabile, Curtea stabilește competența în favoarea Tribunalului București - Secția a VIII a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale, în considerarea următoarelor argumente:
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 12 din OUG nr. 158/2005, “Indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă se suportă după cum urmează: A. de către angajator, din prima zi până în a 5-a zi de incapacitate temporară de muncă; B. din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, începând cu: a) ziua următoare celor suportate de angajator, conform lit. A, și până la data încetării incapacității temporare de muncă a asiguratului sau a pensionării acestuia; b) prima zi de incapacitate temporară de muncă, în cazul persoanelor asigurate prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. C și alin. (2)”, iar art. 52 din același act normative stabilește că „Litigiile care au ca obiect modul de calcul și de plată a indemnizațiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit jurisdicției asigurărilor sociale.”
În cauza de față, reclamanta a invocat în susținerea cererii de chemare în judecată că a achitat indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă pentru angajați ai săi, deși această obligație revine în sarcina pârâtei, conform art. 12 din OUG nr. 158/2005.
Așadar, în cauză problema de drept supusă controlului jurisdicțional vizează stabilirea titularului obligației de achitare a indemnizației. Reclamanta susține că a achitat în locul pârâtei indemnizația către proprii angajați, iar prin cererea de chemare în judecată de față solicit restituirea sumelor astfel achitate.
Pe cale de consecință, Curtea constată că prezentul litigiu s-a născut în legătură cu plata indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, încadrându-se în prevederile art. 52 teza a II-a din OUG nr. 158/2005, ce determină competența de soluționare în favoarea instanței de asigurări sociale, iar nu în legătură cu stabilirea și plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru concedii și indemnizații, care reprezintă o datorie fiscală și atrage competența de soluționare în favoarea instanței de contencios administrativ.
Concluzionând, Curtea constată că în temeiul art. 52 teza a II-a din OUG nr. 158/2005 competența de soluționare a prezentului litigiu, născut în legătură cu obligația de plată a indemnizației pentru incapacitate temporară de muncă, iar nu a contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru concedii și indemnizații, aparține Tribunalului București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale.
Față de aceste considerente, în baza art. 22 alin. 5 din Codul de procedură civilă, Curtea stabilește că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În soluționarea prezentului conflict de competență:
Stabilește competența de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamanta S.C. C. S.A., cu sediul în București, .-38, sector 1 și pe pârâta C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 142, sector 2, în favoarea Tribunalului București - Secția a VIII a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10.12.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A. M. R. B.
Red./Tehnored. A.M./4 ex./
l. 2 .>
| ← Pretentii. Decizia nr. 2598/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 309/2014.... → |
|---|
