Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2289/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 2289/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-09-2014 în dosarul nr. 2401/2/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA NR. 2289
Ședința publică din 05.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M.-C. I.
GREFIER: D. Ș.
Pe rol este acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta . INSURANCE BROKER SRL în contradictoriu cu pârâta A. DE S. FINANCIARĂ având ca obiect „suspendare executare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pârâta A. DE S. FINANCIARĂ prin consilier juridic R. S. în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosar, lipsind reclamanta . INSURANCE BROKER SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că, la data de 06.06.2014 reclamanta a depus cerere de renunțare la judecată și se află la fila 104.
Curtea acordă cuvântul asupra cererii de renunțare la judecată formulată de către reclamantă la data de 06.06.2014.
Reprezentantul pârâtului solicită instanței de judecată să ia act de cererea de renunțare la judecata cauzei formulată de reclamantă la data de 06.06.2014.
Curtea reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la judecată formulată de către reclamantă la data de 06.06.2014.
CURTEA
Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:
La data de 08.04.2014 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII – a C. Administrativ și Fiscal, sub nr._, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta . INSURANCE BROKER SRL în contradictoriu cu pârâta A. DE S. FINANCIARĂ prin care a solicitat suspendarea măsurii prin care reclamanta a fost sancționată cu suspendarea temporară a exercitării activității în temeiul Deciziei Autorității de S. Financiară nr.89/28.03.2014 până la pronunțarea unei soluții definitive și irevocabile în dosarul de fond.
La data de 06.06.2014 reclamanta a depus, prin Serviciul Registratură, cerere de renunțare la judecarea cauzei, având în vedere că A. de S. Financiară a decis reluarea activității reclamantei în urma numirii unui nou director executiv, așa cum rezultă din decizia ASF nr.399/20.05.2014 și adresa ASF nr.SA-DAI/B-2715/20.05.2014.
Potrivit art. 406 din Noul C.pr.civ., „reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.
(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.
(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.
(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți…”
Curtea reține că reclamanta și-a exprimat personal și neechivoc, prin cerere scrisă, voința de a renunța la judecată, iar pârâtul, prezent la primul termen de judecată prin reprezentant nu a solicitat cheltuieli de judecată și și-a dat acordul expres pentru a se lua act de această renunțare.
Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, Curtea va pronunța o hotărâre în condițiile art.406 alin.6 din Noul C.pr.civ. prin care va constata renunțarea reclamantei la judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
Ia act de renunțarea la judecată formulată de reclamanta . INSURANCE BROKER SRL cu sediul în Cluj-N., ..30A, județul Cluj în contradictoriu cu pârâta A. DE S. FINANCIARĂ cu sediul în București, ..15,sector 5.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER,
M.-C. I. D. Ș.
Red./thred. M.C.I.
4 ex
← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 184/2014. Curtea de... | Alte cereri. Sentința nr. 2346/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|