Despăgubire. Sentința nr. 3434/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 3434/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 4554/3/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3434

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 15.12.2014

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. M. F.

GREFIER: D. N.

Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulate de reclamanții D. V. I., D. R., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR (COMISIA CENTRALA), având ca obiect „despăgubire”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanții prin apărător, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat instanței că la data de 17.11.2014, prin Serviciul Registratură, s-au depus precizări din partea reclamanților, iar la data de 12.12.2014 s-a depus întâmpinare din partea pârâtului, după care:

Curtea pune în discuție excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu la acest termen de judecată și de pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei.

Reclamanții, prin apărător, solicită admiterea excepției, arătând că Tribunalul este competent pentru soluționarea cauzei.

Curtea reține cauza în pronunțare pe excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu la acest termen de judecată.

CURTEA,

Deliberând, constata:

Obiectul litigiului cu care Curtea de Apel a fost investita prin declinare de competenta de la Tribunalul Bucuresti îl reprezintă obligarea CCSD la emiterea titlului de despagubire.

La data de 17.11.2014 s-a depus cerere modificatoare a obiectului litigiului, indicandu-se de catre reclamanti faptul că solicita obligarea CNCI la emiterea deciziei de compensare prin puncte, invocand in drept Legea nr. 165/2013.

Curtea retine ca se determina competenta materiala in raport cu obiectul initial al cererii, la momentul sesizarii instantei, modificarea ulterioara a obiectului neavand efect asupra competentei ci, eventual, asupra dispozitivului hotararii ce se va pronunta.

In plus, prin decizia CC nr. 269/2014 instanta de contencios constitutional a analizat exact situația litigiilor aflate pe rolul instantei de contencios introduse anterior intrarii in vigoare a Legii nr. 165/2013, retinand implicit ca se pastreaza competenta instantei de contencios intrucat Curtea Constituționala conchide că „instanța de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va trebui să pronunțe - în acord cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care precizează soluțiile pe care le poate da instanța - o hotărâre prin care să instituie în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora. Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor va trebui să ducă la îndeplinire obligațiile impuse de instanță în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, astfel cum prevede art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004”.

Astfel, in raport de obiectul initial, cu toate ca tribunalul invoca dispozitiile art. 20 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, trebuie avut in vedere faptul ca dispozitiile invocate, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 prevad: (1) Competența de soluționare a acțiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanței reședinței sale din țară sau, după caz, instanței domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reședință în România și nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București.

Asa fiind, competenta va fi declinata in favoarea Tribunalului București, Secția de contencios administrativ și fiscal.

Constatand ivit conflictul negativ de competenta, Curtea va dispune sesizarea ICCJ SCAF cu solutionarea acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Declină competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamanții D. V. I., D. R., ambii cu domiciliul ales la C.. AV. V. V. T., în sector 1, București, ., ., în contradictoriu cu pârâtul S. R. PRIN COMISIA CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPAGUBIRILOR (COMISIA CENTRALA), cu sediul în sector 1, București, .. 202, în favoarea Tribunalului București, Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal.

Constată ivit conflictul negativ de competență și sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția C. Administrativ și Fiscal, cu soluționarea acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. M. F. D. N.

Red./tehnored./C.M.F./D.N/2014/ ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Sentința nr. 3434/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI