Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 6451/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6451/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-09-2014 în dosarul nr. 5145/2/2012**
ROMÂNIA
C. DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 6451
Ședința publică de la 18.09.2014
C. constituită din:
PREȘEDINTE: G. G.
JUDECĂTOR: C. M. C.
JUDECĂTOR: A. M.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – reclamant S. M. T. M. împotriva sentinței civile nr. 46/23.01.2014 pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele – pârâte C. DE C. A ROMÂNIEI și C. DE C. TELEORMAN.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
C., față de lipsa părților, lasă cauza pentru a fi strigată la finalul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare a cauzei au răspuns intimatele reprezentate prin consilier juridic A. M. P., care depune delegație la dosar, lipsă fiind recurentul.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimata C. de C. a depus prin serviciul registratură întâmpinare, după care:
C. constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Intimatele, prin consilier juridic, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică. Arată intimatele că, în opinia lor, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale aplicabile în cauză și că s-a apreciat în mod corect în raport de dispozițiile art. 33 alin.3 Legea nr. 94/1992 în baza cărora a fost emisă Decizia Camerei de C. Teleorman. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
C. reține cauza spre soluționare.
CURTEA ,
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București la data de 30.10.2012, sub nr._, reclamantul S. municipal T. M. a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtele C. de C. a României și C. de C. Teleorman, să se dispună anularea încheierii nr. 46 din data de 07.06.2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a României și anularea Deciziei nr. 8 din data de 23.03.2012 emisă de directorul Camerei de C. Teleorman.
A solicitat reclamanta ca în temeiul art. 15, raportat la art. 14 din Legea nr. 544/2004, să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 8 din data de 23.03.2012 emisă de directorul Camerei de C. Teleorman, pana la soluționarea prin hotărâre definitiva si irevocabila a prezentei acțiuni.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin decizia nr. 8 din data de 23.03.2012 emisă de C. de C. Teleorman s-au constatat o . abateri în urma raportului de audit financiar înregistrat sub nr. 280 din data de 07.03.2012, efectuat la nivelul Spitalului M. T. M..
Tot prin decizia nr. 8 din data de 23.03.2012 s-a dispus o . măsuri pentru înlăturarea abaterilor sesizate prin raportului de audit financiar înregistrat sub nr. 280 din data de 07.03.2012.
Măsurile dispuse vizau:
1. refacerea statelor lunare de plata a salariilor pentru tot personalul, pentru perioada 1 ianuarie 2011 - 29 februarie 2012, prin diminuarea drepturilor salariale care sunt stabilite prin lege în cuantum variabil (sporuri) și pe cele ale căror acordare este facultativă (premii, diferențe de salarii de bază aferente promovărilor), potrivit legii, în conformitate cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 69/2010, inclusiv a salariilor de bază, până la încadrarea totalului drepturilor de salarii rezultat din recalculare în limita drepturilor de personal legal datorate, de 70% din sumele decontate de casa de asigurări de sănătate Teleorman din fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile mediale furnizate, precum și din sumele asigurate cu această destinație din bugetul Ministerului Sănătății, pentru fiecare din lunile perioadei menționate mai sus.
2. Compararea obligațiilor corecte stabilire potrivit punctului 1 de mai sus cu obligațiile achitate în mod real (plăți nete, impozit pe veniturile din salarii, contribuții salariați și contribuții angajator) și stabilirea pe această cale a plăților nelegale reprezentând drepturi salariale nete, impozit pe veniturile din salarii, contribuții salariați, și contribuții angajator achitate nelegal.
3. Se vor lua angajamente de plată de la personalul contractual, pentru stingerea obligațiilor reciproce de plată.
4 Se vor introduce acțiuni judecătorești la instanțele competente prin care se va solicita obligarea personalului contractual care refuză să-și ia angajament de plată pentru restituirea sumelor încasate nelegal, potrivit dispozițiilor din Codul Muncii.
Împotriva măsurilor dispuse prin decizia nr. 8 din data de 23.03.2012 s-a formulat contestație de către managerul Spitalului M. T. M. prin care s-a solicitat să se constate nelegalitatea Deciziei.
Prin încheierea nr. 46 din data de 07.06.2012, emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a României, s-a respins contestația înregistrată nr. 1819 din data de 10.04.2012 a managerului Spitalului M. T. M..
Prin sentința civilă nr. 5199 din 24.09.2012, C. de Apel București a declinat competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Teleorman pe rolul acestei din urmă instanțe cauza fiind înregistrată la data de 30.10.2012.
Sentința civilă nr. 162 din 07 februarie 2013, prin care Tribunalul Teleorman a anulat ca netimbrată prezenta acțiune, a fost casată de instanța de control judiciar, cauza fiind trimisă spre rejudecare Tribunalului Teleorman.
Prin sentința civilă nr. 46/23.01.2014, Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării actelor administrative contestate.
A respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul S. M. T. M. în contradictoriu cu pârâtele C. DE C. A ROMÂNIEI și C. DE C. TELEORMAN.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, referitor la cererea de suspendare a executării deciziei nr. 8/23.03.2012 emisă de C. de conturi, că reclamanta nu a invocat nici un prejudiciu material viitor si previzibil ce s-ar produce in patrimoniul propriu.
Din lecturarea deciziei a carei suspendare se solicita reiese fara nici un dubiu ca prin decizie au fost dispuse masuri privind: recalcularea drepturilor salariale astfel încât să fie respectate prevederile art. 197 din Legea nr. 95/2006; stabilirea intinderii prejudiciului ;nominalizarea persoanelor de la care trebuie recuperată paguba și luarea măsurilor legale pentru recuperarea acestuia.
Atat stabilirea prejudiciului, cat si recuperarea acestuia trebuie facuta de la persoanele care in mod nelegal ar fi beneficiat de anumite drepturi de natura salariala.
Prin urmare, reclamanta nu sufera nici un prejudiciu material concret prin punerea in executare a deciziei contestate a carei suspendare o solicita.
Nu se poate retine in cauza nici perturbarea grava a funcționării unui serviciu public deoarece reclamanta nu a susținut și nici dovedit că masurile dispuse vizează recuperarea prejudiciului reprezentând drepturi salariale acordate nelegal de la întregul său personal . Pe de altă parte, însăși executarea actului administrativ nu poate fi considerată o pagubă, ci prejudiciul ar trebui să fie format dintr-o consecință a executării, care s-ar produce asupra bugetului sau activității persoanei în cauză; măsurile necesare a fi luate în vederea recuperării prejudiciului și organizarea activității în acest scop au fost lăsate în sarcina conducerii autorității.
Nefiind astfel intrunita una din conditiile prevazute de art. 14 din legea nr. 554/2004, este fara relevanta, daca in cauza ar fi intrunita conditia existentei unei cauze bine justificate, neputandu-se dispune suspendarea executarii unui act administrativ fara indeplinirea cumulativa a conditiilor textului de lege mai sus indicat.
Cu privire la fondul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele: prin Încheierea nr. 46 din 07.06.2012, C. de C. a României a respins ca nefondată contestația formulată de S. municipal T. M. împotriva deciziei nr. 8/2012 emisă de C. de C. Teleorman prin care s-a dispus refacerea statelor lunare de plată pentru întreg personalul, pentru perioada 01.01._12 "prin diminuarea drepturilor salariale care sunt stabilite prin lege în cuantum variabil (sporuri) și pe cele a căror acordare este facultativă (premii, diferențe de salarii de bază aferente promovărilor), în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 2 din Legea nr. 69/2010, inclusiv a salariilor de bază, până la încadrarea totalului drepturilor de salarii rezultat din recalculare (salarii nete, impozitul pe veniturile salariale, contribuțiile salariaților și contribuțiile angajatorului) în limita drepturilor de personal legal datorate, de 70% din sumele decontate de Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman din fondul național unic de asigurări de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate, prime) cu această destinație din bugetul Ministerului Sănătății, pentru fiecare din lunile perioadei 01.01._12.
Pentru a lua această măsură, C. de C. Teleorman a reținut dispozițiile art. 197 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora"(1) Salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum și a celorlalte categorii de personal se stabilește potrivit legii.
(2) începând cu dala de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal stabilite potrivii alin. (1) reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație. "
Din aceste prevederi legale rezultă că salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum și a celorlalte categorii de personal stabilite potrivit legii reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație și nu 70% din sumele facturate,fiind evident faptul că, dacă nu sunt sume (decontate) încasate, nu sunt create posibilități (fonduri) de plată a salariilor în procent de 100%.
Faptul ca reclamantul funcționează cu un număr redus de salariați față de organigrama aprobată prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 730/2010 privind aprobarea structurii organizatorice a Spitalului M. T. M. și prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului T. M. nr. 23/29.02.2012 nu are nicio relevanță în cauza supusă judecății, cuantumul fondului de salarii reglementat de dispozițiile imperative ale art. 197 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 nefiind influențat de numărul de salariați existent în entitate, ci numai de procentul de 70% aplicat asupra sumelor decontate de Casa de Asigurări de Sănătate și din sumele asigurate de Ministerul Sănătății din bugetul de stat.
Analizând prevederile legale în baza cărora au fost emise actele administrative contestate în prezenta cauză Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, „(1) Salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum și a celorlalte categorii de personal se stabilește potrivit legii”, iar potrivit pct. (2) „începând cu dala de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal stabilite potrivii alin. (1) reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație. "
Reclamanta nu a contestat aceste concluzii ale Camerei de conturi Teleorman însă a susținut că unitatea funcționează cu deficit de personal, din numărul de 271 de posturi necesare sunt acoperite doar 230.
De asemenea, contractul încheiat de către S. M. T. M. cu Casa de Asigurări de Sănătate Teleorman nr. 902 a generat problema constatată de către organele de control ale Camerei de C., întrucât au fost emise facturi pentru decontarea serviciilor medicale prestate, în condițiile legii, către CAS Teleorman, cu o valoare de_ lei, care au fost refuzate la plată. Decontarea acestor facturi ar fi dus la respectarea procentului de 70% stabilit de art. 197 din Legea nr. 95/2006.
Aceste susțineri ale reclamantei sunt nefondate întrucât salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum și a celorlalte categorii de personal stabilite potrivit legii reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație și nu 70% din sumele facturate, fiind evident faptul că, dacă nu sunt sume (decontate) încasate, nu sunt create posibilități (fonduri) de plată a salariilor în procent de 100%.
Nici susținerea reclamantei potrivit căreia actele administrative atacate în prezenta cauză sunt nelegale întrucât nu cuprind probele pe care se sprijină nu a fost reținută de instanță ca temei pentru admiterea acțiunii, întrucât la pct. 2 din decizia atacată se face mențiunea că această abatere a fost consemnată în procesul verbal de constatare la pct. 3.
Pe de altă parte, în nota de relații solicitată managerului unității reclamante (f. 127-130) înainte de emiterea deciziei nr. 8/2012 ,acesta a recunoscut abaterea reținută la pct. 2 din decizia contestată, iar în procesul verbal de control din data de 06.03.2012(f. 113), care a stat la baza emiterii deciziei nr. 8/2012 a Camerei de conturi Teleorman se face mențiunea (pct. 8 lit. g) că unitatea auditată își însușește aspectele constatate.
Împotriva acestei sentințe a formulat recursreclamantul arătând, cu privire la cererea de suspendare a executării, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 și 15 din Legea 554/2004, întrucât prin punerea în aplicare a deciziei Curții de C. s-ar aflat în situația de a sista acordarea serviciilor medicale către populație și de a crea premisele pentru creditori de a solicita insolvența instituției prin neplata facturilor de utilități și a celor privind aprovizionarea cu produse medicale.
Pe fondul cauzei susține că prin soluția sa, instanța de fond impune încălcarea anumitor dispoziții legale privind salarizarea personalului, buna funcționare a spitalului, dispozițiile legislației muncii, modificând unilateral salariile care sunt stabilite prin lege cadru.
Tocmai în considerarea dispozițiilor legale la care s-a făcut referire, instanța de fond ar fi trebuit să constate că salariile au fost stabilite și acordate personalului existent în perioada de referință conform grilei de salarizare – anexa la Legea nr. 284/28.12.2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, actualizată, din care rezultă că salariile personalului angajat cuprind doar salariul de încadrare și sporul de vechime, astfel încât depășirea fondului de salarii nu provine din acordarea altor sporuri; Auditorul extern nu putea dispune restituirea unor drepturi salariale stabilite conform Legii cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice nr. 284/28.12.2010 pentru ca, a admite o asemenea soluție, echivalează cu o modificare unilaterală a contractelor individuale de muncă sub aspectul elementului esențial al acestora și ar presupune, indirect, o disponibilizare a personalului, ceea ce este inadmisibil pentru buna funcționare a instituției, având în vedere deficitul de personal existent față de organigrama aprobată; prin măsurile dispuse, pârâta impune inclusiv reducerea cheltuielilor de personal prin instituirea unor măsuri de disponibilizare a personalului, or, din analiza situației personalului normat și existent rezultă că personalul din Spital se situează sub normativul de personal stabilit prin O.M.S. nr. 1224/2010, nr. 284/28.12.2010.
Din toate actele de control întocmite de C. de C. a României s-a observat că s-au dispus măsuri pentru recuperarea unor diferite sume, menționându-se generic, „acordarea fără temei legal”, având în vedere, de regulă, sporuri salariale câștigate de salariați în instanță, dar niciun act de control nu analizează dacă prin executarea măsurilor nu se încalcă dispoziții imperative ale legii, și, tocmai pentru a se salva, cât de cât, onoarea acestei instituții s-a adoptat Legea nr. 84/2012, aspecte neavute în vedere de instanța de fond, deși rezulta din practica judiciară a instanțelor.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.p.c., C. apreciază că recursul este nefondat față de următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a respins cererea de anulare a actelor administrative emise de C. de C., în raport de dispozițiile art. 197 alin. 1 și 2 din Legea 95/2006 conform cărora: „(1) Salarizarea personalului de conducere din spitalele publice, precum și a celorlalte categorii de personal se stabilește potrivit legii. Începând cu data de 1 ianuarie 2011, cheltuielile aferente drepturilor de personal stabilite potrivii alin. (1) reprezintă maximum 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate pentru serviciile medicale furnizate, precum și din sumele asigurate din bugetul Ministerului Sănătății cu această destinație. "
Măsurile dispuse de C. de C. nu încalcă dreptul angajaților de a primi salariu pentru munca depusă, ci au ca scop repararea prejudiciului produs prin plata unor drepturi salariale mai mari decât cele stabilite prin lege.
Este nefondată susținerea recurentului potrivit căreia instanța de fond îi impune să încalce dispozițiile legale privind salarizarea personalului, legislația muncii, întrucât menținerea de către prima instanță a măsurilor dispuse de C. de C. are ca scop respectarea unor prevederi legale, cele ale Legii 95/2006, care nu permit depășirea de către cheltuielile aferente drepturilor de personal (personalul de conducere din spitalele publice și celelalte categorii de personal) a unui procent de 70 % din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate (…).
Faptul că salariile au fost stabilite și acordate personalului existent în perioada de referință conform grilei de salarizare anexă la Legea 284/2010 nu constituie un argument în soluționarea favorabilă a recursului câtă vreme stabilirea lor s-a făcut cu încălcarea art. 197 alin. 1 și 2 din Legea 95/2006.
Prin măsurile dispuse, intimata pârâtă nu a modificat contractele individuale de muncă ale angajaților, sub aspectul elementului esențial al acestora și, în nici un caz nu a determinat o disponibilizare a personalului, ci prin prisma atribuțiilor care îi revin potrivit Legii 94/1992 a stabilit măsurile care se impun pentru înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar contabilă controlată și pentru recuperarea prejudiciilor.
Chiar dacă recurentul reclamant se confruntă cu un deficit de personal susținând că acesta se situează sub normativul de personal stabilit prin Ordinele Ministerului Sănătății nr. 1224/2004, nr. 284/2010, aceasta nu justifică nerespectarea unor dispoziții legale imperative, în mod corect apreciind instanța de fond că această împrejurare nu are relevanță în cauză, întrucât cuantumul fondului de salariu reglementat de disp. art. 197 alin. 2 din Legea 95/2006 nu este influențat de numărul de angajați al instituției.
Au mai fost invocate în cererea de recurs dispozițiile Legii 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, dispoziții care, în opinia instanței, nu constituie un motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate, întrucât vizează faza de executare a măsurilor dispuse de pârâtă.
Mai mult, unele dintre aceste măsuri nu au legătură cu veniturile salariale, astfel că Legea 84/2012 nu poate fi reținută ca argument în sensul nelegalității măsurilor respective.
În consecință, C. apreciază că este legală soluția instanței de fond, de respingere a cererii de anulare a actelor administrative în discuție, în raport de această soluție constatându-se că și cererea de suspendare a executării este neîntemeiată, nefiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 14 din Legea 554/2004.
Fiind vorba despre condiții cumulative, este evident că neîndeplinirea uneia dintre acestea (în speță, cazul bine justificat, dat fiind caracterul nefondat al cererii de anulare a actelor administrative) determină pronunțarea soluției de respingere a cererii de suspendare a executării.
În raport de aceste considerente, constatând că sentința este legală, C., în temeiul art. 312 alin. 1 C.p.c., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul – reclamant S. M. T. M. împotriva sentinței civile nr. 46/23.01.2014 pronunțate de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele – pârâte C. DE C. A ROMÂNIEI și C. DE C. TELEORMAN ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. G. C. M. C. A. M.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.C.C.M.
Tehnored.R.O./2ex./2.10.2014
Jud.fond: R. M.,Tribunalul Teleorman-SCMASCAF
| ← Pretentii. Decizia nr. 4863/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 287/2014. Curtea de... → |
|---|
