Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr. 1277/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1277/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-02-2014 în dosarul nr. 1399/122/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
C. DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1277
Ședința publică de la 21.02.2014
C. constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect recursul declarat de recurenta C. DE C. A ROMÂNIEI în reprezentarea pârâtei CAMERA DE C. A JUDEȚULUI G. împotriva sentinței civile nr. 91 C. pronunțată de Tribunalul G. la data de 07.02.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR. 2 G. și cu intimata – pârâtă C. DE C. A ROMÂNIEI – în nume propriu.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 14.02.2014 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, C., având nevoie de timp pentru a delibera și, eventual, pentru a da posibilitatea părților, eventual, să formuleze și să depună la dosar Concluzii Scrise, a amânat pronunțarea la data de 21.02.2014, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr._ /17.05.2012 pe rolul Tribunalului G., reclamanta Grădinița cu P. Prelungit Nr. 2 G. prin director Gaghi M. A., în contradictoriu cu intimata C. de C. a României - Camera de C. G., a formulat contestație împotriva Deciziei nr.8/2012 emisă de C. de C. a României - Camera de C. G. și împotriva încheierii nr.VI._/23.04.2012 emisă de C. de C. a României - Camera de C. G., prin care a solicitat anularea în tot a acestora.
Prin sentința nr. 91 C. din 07.02.2013, Tribunalul G. a admis cererea, a anulat Încheierea nr. 63/13.04.2012 a Curții de C. a României și Decizia nr. 8/2012 a Camerei de C. G., a dispus suspendarea executarii Deciziei nr. 63/2012 a Camerei de C. G. până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a actului, ce face obiectul prezentei cauze, pentru următoarele considerente:
În fapt, prin Decizia nr. 8/2012 Camera de C. G. a constatat plata nelegală a sumei de 44.289 lei prin acordarea de diferențe salariale neprevăzute de legislația în vigoare pentru anul 2010 personalului didactic, calculate urmare obținerii de majorări salariale prin hotărâri judecătorești, deși acestea se refereau doar la perioada 1.10.2008 – 31.12.2009. Totodată, s-a dispus ca măsură pentru recuperarea prejudiciului în sarcina entității verificate stabilirea întinderii prejudiciului și luarea măsurilor de recuperare a acestuia.
Prin Încheierea nr. 63/13.04.2012, C. de C. a României – Comisia de Soluționare a Contestațiilor a respins contestația formulată de reprezentantul legal al reclamantei împotriva deciziei nr. 8, reținând că art. 3 lit. c din Legea nr. 330/2010 se referă la majorări recunoscute sau stabilite până la data intrării în vigoare a legii și că începând cu data de 1.01.2010 salarizarea personalului din învățământ se face în conformitate cu Legea nr. 330/2010 și OUG nr. 1/2010, luând în considerare salariile de bază la data de 31.12.2009, stabilite în conformitate cu prevederile OUG nr. 41/2009, ale cărei prevederi au fost declarate constituționale (decizia 106/2010 a Curții Constituționale).
Diferențele salariale stabilite prin hotărârile judecătorești trebuia plătite conform OUG nr. 71/2009, fără a fi însă incluse în salariul de bază aflat în plată la 31 decembrie 2009, întrucât OUG nr. 41/2009 era în vigoare.
Tribunalul, examinând legalitatea deciziei nr. 8 și a încheierii nr. 63/13.04.2012 a constatat următoarele:
Majorarea salariilor începând cu luna mai 2010 nu este consecința directă a executării sentințelor civile ale Tribunalului G., plata acestor diferențe salariale urmând a se face eșalonat conform OUG nr. 71/2009, ci reprezintă o consecință juridică indirectă a acesteia, ca urmare a recalculării salariului aferent lunii decembrie 2009. Prin urmare, limitarea plății diferențelor salariale la data de 31.12.2009 prin hotărârile judecătorești, nu prezintă relevanță sub aspectul legalității măsurii ordonatorului de credite de majorare a salariilor..
Sub acest aspect, tribunalul a reținut că sentințele civile prezintă importanță prin aceea că unitatea școlară a fost obligată să calculeze personalului didactic și nedidactic din cadrul liceului drepturile salariale în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/_ pentru perioada 1.10._09 și să le plătească diferențele salariale dintre cele astfel calculate și cele efectiv încasate.
În conformitate cu cele reținute în decizia nr. 13 a Camerei de C. G. și în încheierea de respingere a contestației, reîncadrarea personalului la data de 1.01.2010 urma a se face luând în calcul salariile de bază la data de 31.12.2009, stabilite în conformitate cu prevederile OUG nr. 41/2009 și Legea nr. 330/2010.
Potrivit art. 3 alin. 1 lit. c din Legea nr. 330/2009, unul dintre principiile care stau la baza sistemului de salarizare reglementat de această lege îl constituie ,,luarea in considerare a sporurilor, a adaosurilor salariale, a majorărilor, a indemnizațiilor cu caracter general sau special, precum și a altor drepturi de natură salarială, recunoscute sau stabilite, până la data intrării in vigoare a prezentei legi, prin hotărâri judecătorești, prin acte de negociere colectivă, precum si prin alte modalități, acestea regăsindu-se la un nivel acceptat, potrivit principiilor prezentei legi, în salariul brut sau, după caz, în salariul de bază, in solda funcției de bază sau în indemnizația lunară de încadrare”.
Potrivit art. 7 alin. 1 din Legea nr. 330/2009 aplicarea prevederilor legii se realizează etapizat in perioada 2010-2015, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază pentru personalul militar si a indemnizațiilor lunare de încadrare, prevăzute in anexele la prezenta lege, stabilite anual prin legi special, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol realizarea trecerii de la actualul sistem de salarizare la noul sistem de salarizare se efectuează în mod etapizat, astfel incât în perioada de implementare a prezentei legi nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări.
Potrivit art. 30 alin. 5 din Legea nr. 330/2010 în anul 2010, personalul aflat in funcție la 31 decembrie 2009 iși va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, iar potrivit alin. 6 pentru persoanele ale căror sporuri cu caracter permanent acordate în luna decembrie 2009 nu se mai regăsesc in anexele la prezenta lege și nu au fost incluse in salariile de bază, in soldele funcțiilor de bază sau, după caz, în indemnizațiile lunare de încadrare, sumele corespunzătoare acestor sporuri vor fi avute in vedere in legile anuale de salarizare, pana la acoperirea integrală a acestora.
De asemenea potrivit art. 6 alin. 1 din OUG nr. 1/2010 în cazul in care drepturile salariale determinate in conformitate cu Legea-cadru nr. 330/2009 si cu prezenta ordonanță de urgență sunt mai mici decât cele stabilite prin legi sau hotărâri ale Guvernului pentru funcția respectivă pentru luna decembrie 2009 se acorda o suma compensatorie cu caracter tranzitoriu care sa acopere diferența, in măsura in care persoana iși desfășoară activitatea în aceleași condiții. Această sumă se include in salariul de bază, solda/salariul funcției de bază sau indemnizația lunară de incadrare, după caz, dar nu este luată în calcul la determinarea altor drepturi de natură salarială care se stabilesc in funcție de acestea.
Din interpretarea prevederilor legale menționate, tribunalul a constatat că începând cu data de 1.01.2010 personalul școlii reclamante trebuia să beneficieze de un salariu egal cu salariul aferent lunii decembrie 2009, și anume de un salariu egal cu salariul de care ar fi trebuit să beneficieze în luna decembrie 2009 conform dispozițiilor legale, iar nu egal cu salariul efectiv încasat în luna decembrie 2009.
Cât privește salariul aferent lunii decembrie 2009, tribunalul a reținut că salarizarea personalului didactic până la data de 31.12.2009 a fost reglementată de OG nr. 15/2008, care prevedea la art. 1 lit. c pct. 3 pentru funcțiile didactice prevăzute în anexele 1.1, 2 și 3, valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 de 291,678 lei pentru perioada 1.10.2008 – 31.12.2008. Prin Legea nr. 221/2008, de aprobare a OG nr. 15/2008, s-a modificat art. 1 alin. 1 lit. c în sensul că pentru perioada 1.10.2008 – 31.12.2008 valoarea coeficientului de multiplicare 1.000 este de 400,00 lei, această valoare reprezentând valoare de referință pentru creșterile salariale ulterioare.
Ulterior, dispozițiile art. 1 alin. 1 lit. c ultima liniuță din OG nr. 15/2008 au fost modificate succesiv prin OUG nr. 136/2008, prin OUG nr. 1/2009, toate aceste ordonanțe de modificare fiind declarate însă neconstituționale. Deci, începând cu data de 2.12.2008, este în vigoare Legea nr. 221/2008, lege care stabilește valoarea coeficientului de multiplicare de 400,00 lei și care nu a suferit niciun fel de modificări până la abrogarea prin Legea nr. 330/2009.
În aceste condiții, tribunalul a apreciat că salariile la nivelul lunii decembrie 2009 trebuia să fie calculate în conformitate cu Legea nr. 221/2008, lege care stabilea o valoare mai mare a coeficientului de multiplicare.
În plus, a reținut instanța și faptul că prin sentințele civile aflate la dosar s-a stabilit cu putere de lucru judecat atât faptul că personalul colegiului era îndreptățit să încaseze în luna decembrie 2009 drepturile salariale calculate în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, cât și faptul că în luna decembrie 2009 aceste drepturi salariale nu au fost achitate în conformitate cu prevederile legale menționate.
Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile Legii nr. 330/2009, precum și faptul că în luna decembrie 2009 salariul trebuia calculat în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, s-a reținut că stabilirea drepturilor salariale în funcție de salariul încasat în luna decembrie 2009, și nu în funcție de salariul de care ar fi trebuit să beneficieze aceștia în luna decembrie 2009, a fost nelegală și că în mod legal, s-a calculat salariul de către reclamant începând cu luna mai 2010.
Cât privește dispozițiile art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010 conform cărora reîncadrarea personalului didactic din învățământ la data de 1 ianuarie 2010 se face luând în calcul salariile de bază la data de 31 decembrie 2009, stabilite in conformitate cu prevederile OUG nr. 41/2009 privind unele măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar pentru perioada mai-decembrie 2009, aprobată prin Legea nr. 300/2009, tribunalul a reținut că prin decizia nr. 124/2010 a Curții Constituționale, deși a fost respinsă ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 2 din OUG nr. 41/2009, s-a reținut faptul că prevederile art. 2 din OUG nr. 41/2009 sunt afectate de vicii de neconstituționalitate întrucât modificau niște dispoziții legale declarate neconstituționalitate prin decizia nr. 842/2009 și prin decizia nr. 989/2009.
Tot astfel, prin decizia nr. 877/28.06.2011 a Curții Constituționale publicată la 6.10.2011, deși se respinge ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. 6 din OUG nr. 1/2010, constatând că textul criticat a fost abrogat prin Legea nr. 284/2010 și că nu produce efecte juridice, C. a reținut expres că această situație nu se datorează normei abrogatoare, ci faptului că prin Decizia nr. 3/2011 publicată la 19.05.2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii care viza aplicarea dispozițiilor Legii nr. 221/2008, stabilind că acestea se aplică pe toată perioada cuprinsă între 1 octombrie 2008 și 31.12.2009, astfel încât reîncadrarea personalului din învățământ la data de 1.01.2010 se face pe coeficienții și salariul avut în plată la 31.12.2009 stabilit conform Legii nr. 221/2008, și nu cu OUG nr. 41/2009. A mai constatat C. că o atare interpretare, departe de a constitui o ingerință în sfera de competență a puterii legiuitoare, reprezintă o aplicare corectă a deciziilor Curții Constituționale pronunțate în materia salarizării personalului din învățământ.
Ca urmare, se constată că respingerea excepțiilor de neconstituționalitate nu a avut la bază constituționalitatea textelor atacate, ci neîndeplinirea unei condiții de admisibilitate a excepțiilor. Textele fiind abrogate revine instanțelor judecătorești competența de a se pronunța, pe cale incidentală asupra concordanței lor cu legea fundamentală conform art. 29 alin. 1 din Legea nr. 47/1992, iar singura concluzie ce se impune în urma acestei analize este aceea că și în cazul OUG nr. 31/2009 și OUG nr. 41/2009 subzistă aceleași temeiuri afirmate de C. Constituțională în motivarea celorlalte excepții de neconstituționalitate admise referitor la OUG nr. 136/2008 (decizia 1221/2008) și la OUG nr. 151/2008 (decizia nr. 842/2009), ceea ce înseamnă că drepturile salariale trebuia să fie calculate la salariul de bază din luna decembrie 2009 ce s-ar fi cuvenit prin aplicarea Legii nr. 221/2008.
În raport de toate cele reținute, raportat la deciziile menționate ale Curții Constituționale și la decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, instanța nu a reținut aplicabilitatea cu începere de la 1.01.2010 a algoritmului de salarizare prevăzut de OUG nr. 41/2009 și a constatat că reclamantul nu se face vinovată de încălcarea vreunei prevederi legale și de producerea vreunui prejudiciu prin majorarea salariilor începând cu luna mai 2010.
Referitor la cererea de suspendare a executării actelor administrative tribunalul a reținut că prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu. Suspendarea executării actelor administrative constituie, prin urmare, o situație de excepție care intervine când legea o prevede, în limitele și condițiile anume reglementate.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, trebuie îndeplinite în mod cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat și paguba iminentă.
Față de aparenta nelegalitate a actelor administrative deduse judecății astfel cum a fost argumentată mai sus tribunalul a apreciat îndeplinită condiția cazului bine justificat, astfel cum este definit de art. 2 lit. t din Legea nr. 554/2004, întrucât există o îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ emis de pârâtă.
A constatat tribunalul că în cauză subzistă și pericolul producerii unei pagube iminente, respectiv o perturbare previzibila grava a functionarii unui serviciu public; în sensul art. 2 lit. ș din Legea nr. 554/2004, prin respectarea imediată a actului administrativ și luarea măsurii de stabilire a prejudiciului și de recuperare a prejudiciului de la fiecare cadru didactic și nedidactic beneficiar de majorare salarială.
Toate aceste elemente, deopotrivă de ordin obiectiv și subiectiv, justifică suspendarea în temeiul art. 15, 14 din Legea nr. 554/2004 a executării deciziei nr. 13/2012 până la soluționarea irevocabilă a cererii de anulare a acestei decizii, ce face obiectul prezentei cauze.
Împotriva Sentinței a declarat recurs, în termen legal, recurenta C. DE C. A ROMÂNIEI în reprezentarea pârâtei CAMERA DE C. A JUDEȚULUI G., în temeiul dispozițiilor art.304 pct.9. Cod pr.civ., solicitind admiterea recursului, admiterea recursului,modificarea în tot a sentinței recurate și pe fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare a executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 8/2042 emisă de Camera de C. a Județului G.; respingerea cererii de anulare a încheierea nr.VI._/23.04.2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor cât și a Deciziei nr.8/2012 emisă de Camera de C. a Județului G., ca neîntemeiate, având în vedere următoarele motive:
S-au formulat, in primul rind, critici cu privire la modul de solutionare a cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 8/2012 emisa de Camera de C. G.. Cu privire la acest motiv de recurs, C. a constatat ca, la termenul de judecată din 14.02.2014, recurenta, prin consilier juridic, a invederat ca nu mai insistă in analizarea acestuia, considerând că acesta ar rămâne fără obiect, având în vedere că dezbaterile se vor încheia la acest termen.
Referitor la cererea de anulare a încheierii nr. VI._/23.04.2012 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor și a Deciziei nr.8/2012 emisă de Camera de C. a Județului G., recurenta a considerat că, instanța de fond în mod greșit a apreciat că majorarea salariilor începând cu luna mai 2010 nu este consecința directă a executării sentințelor civile ale Tribunalului G., plata acestor diferențe salariale urmând a se face eșalonat conform OUG nr.71/2009, ci reprezintă o consecința juridică indirectă ca urmare a recalculării salariului aferent lunii decembrie 2009.
Or, măsura dispusă la pct. l din decizie a fost dată din perspectiva prevederilor O.U.G.nr.1/25.01.2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcție a unor categorii de personal din sectorul bugetar, conform cărora, reîncadrarea în luna ianuarie 2010 a personalului din cadrul colegiului s-a tăcut corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la data de 31.12.2009, înainte de pronunțarea sentințelor civile.
In urma controlului efectuat, s-a constatat la pct.1 din Decizie ca abatere, plata nelegală a sumei estimate în cuantum de 44.289 lei reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit în anul 2010 personalului didactic și didactic auxiliar din cadrul entității verificate, ca urmare a aplicării eronate a sentințelor judecătorești pronunțate numai pentru perioada 01.10._09 referitoare
la majorarea coeficientului de multiplicare a salariilor doar pentru perioada 01.10._09.
Conform Sentințelor civile nr. nr.185 LM/05.03.2010 și nr.774 LM/29.10.2010, personalul din învățământ a obținut majorarea coeficientului de multiplicare conform Legii nr. 221/2008, pentru perioada 01.10._09.
Prin interpretarea eronată, de către reprezentanții colegiului, a Sentințelor Civile, prin care se hotărăște calcularea și plata diferențelor dintre drepturile salariate efectiv încasate si cele cuvenite prin aplicarea dispozițiilor Legii nr.221/2008, pentru perioada 01.10._09, entitatea a procedat și la majorarea salariilor de bază din anul 2010, cu coeficientul de multiplicare prevăzut de Legea nr.221/2008.
Modificarea salariilor, respectiv majorarea acestora prin aplicarea valorii coeficientului de multiplicare prevăzut de Legea nr. 221/2008, s-a făcut ulterior obținerii sentințelor civile, pentru perioada ianuarie 2010 - decembrie 2010, deșiîn sentințele pronunțate după apariția Legii nr. 330/2009, se specifică clar aplicareaprevederilor acestei leginumai pentru o perioadă determinată și anume 01.10._09.
Conform prevederilor Legii cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, hotărârile judecătorești de majorare a drepturilor salariate puteau fi luate in considerare și pentru o perioadă ulterioară, respectiv anul 2010, doar dacă sentințele civile erau pronunțate până la data de 31.12.2009, înainte de . legii unitare, astfel încât salariul de bază aferent lunii decembrie 2009, care a stat la baza stabilirii celui din luna ianuarie 2010, să fie majorat legal.
Cu atât mai mult, salariile de bază stabilite începând cu luna ianuarie 2011, vizate pentru legalitate de Inspectoratul Școlar al județului G., sunt cele existente la nivelul lunii decembrie 2009, fără a fi influențate de sentințele civile obținute în anul 2010.
Prin aceste sentințe civile, pronunțate după . prevederilor Legii unice de salarizare nr.330/2009, reiese că instanța de judecată nu a dispus cu privire la reîncadrarea personalului didactic de la data de 01.01.2010 ci a hotărât ca pârâții să plătească reclamanților diferențele dintre drepturile salariale încasate și cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr.221/2008 aferente perioadei 01.10._09, sume ce vor fi actualizate în funcție de indicele de inflație de la data nașterii dreptului și până la achitarea efectivă.
De altfel, entitatea a procedat de fapt la reîncadrarea personalului, calcularea diferențelor salariale pe anul 2010 și plata parțială a sumelor rezultate începând cu data de 11 iulie 2010.
Ulterior, entitatea verificată a extins efectele hotărârilor judecătorești pentru anul 2010, diferența de drepturi salariale, cuvenite potrivit Legii 221/2008, câștigate în instanță, trebuia plătită în conformitate cu OUG nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar.
Majorarea nelegală a cheltuielilor de personal începând cu luna mai 2010, prin recalcularea și acordarea de creșteri salariale personalului didactic și didactic auxilier pe perioada mai - decembrie 2010, ca urmare a majorării coeficientului de multiplicare conform sentințelor amintite a avut drept consecință utilizarea nelegală a creditelor bugetare aferente anului 2010.
În drept, a fost întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 Cod pr.civ. art.304 indice 1 C.proc.civ, art.140 din Constituția României art. 21, art. 22 din Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de C., republicată, pct.204, 227 și 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C. precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr.130/2010, publicată în M.Of. al României nr.832/13.12.2010.
Intimata reclamantă, legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, C. constată că recursul nu este fondat pentru considerentele ce urmează:
În recursul formulat de către recurenta pârâtă C. de C. a României pentru Camera de C. G. este criticată sentința civilă ca nelegală și netemeinică sub aspectul disp. art. 304 pct.9 C.pr.civ. în sensul că instanța de fond, în mod greșit a apreciat că majorarea salariilor începând cu luna mai 2010 nu este consecința directă a executării sentințelor civile ale Tribunalului G., ci reprezintă o consecința juridică indirectă ca urmare a recalculării salariului aferent lunii decembrie 2009. A mai susținut că măsura dispusă la pct. l din decizie a fost dată din perspectiva prevederilor O.U.G.nr.1/25.01.2010, conform cărora, reîncadrarea în luna ianuarie 2010 a personalului din cadrul colegiului s-a făcut corespunzător tranșelor de vechime în muncă și pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale avute la data de 31.12.2009, înainte de pronunțarea sentințelor civile.
C., constată că, prin sentințele civile nr. nr.185 LM/05.03.2010 și nr.774 LM/29.10.2010, personalul din învățământ a obținut majorarea coeficientului de multiplicare conform Legii nr. 221/2008, pentru perioada 01.10._09, astfel că intimata reclamantă a fost obligată să calculeze personalului didactic și nedidactic din cadrul liceului drepturile salariale în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/_ pentru această perioadă și să le plătească diferențele salariale dintre cele astfel calculate și cele efectiv încasate.
Prin urmare, sentințele civile au statuat cu putere de lucru judecat atât faptul că personalul colegiului era îndreptățit să încaseze în luna decembrie 2009 drepturile salariale calculate în conformitate cu prevederile Legii nr. 221/2008, cât și faptul că în luna decembrie 2009 aceste drepturi salariale nu au fost achitate în conformitate cu prevederile legale menționate.
Contrar susținerilor recurentei, C. constată că, prima instanță în mod corect și în acord cu întregul material probator administrat în cauză cât și a dispozițiilor legale incidente, a apreciat că începând cu data de 1.01.2010 personalul școlii reclamante trebuia să beneficieze de un salariu egal cu salariul aferent lunii decembrie 2009, și anume de un salariu egal cu salariul de care ar fi trebuit să beneficieze în luna decembrie 2009 conform dispozițiilor legale, iar nu egal cu salariul efectiv încasat în luna decembrie 2009.
C., rezumând toată succesiunea de acte normative, expuse de instanța fondului în considerentele sentinței recurate, constată că acestea au avut menirea de a modifica voința puterii legislative, exprimată prin Legea nr. 221/2008, prin elaborarea și adoptarea unor măsuri neconstituționale, declarate ca atare prin deciziile pronunțate de C. Constituțională, menționate de asemenea în considerentele sentinței.
Totodată, prin Decizia nr.11 din 8.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, obligatorie, potrivit art. 330 ind.7 alin. 4 din Codul de procedură civilă, a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar și ale art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, personalul didactic din învățământ aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 are dreptul, începând cu data de 1 ianuarie 2010, la un salariu lunar calculat în raport cu salariul de bază din luna decembrie 2009, stabilit în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2008 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2008 personalului din învățământ, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
S-a mai reținut în considerentele deciziei că: stabilirea drepturilor salariale ale personalului din învățământ prin raportarea la o valoare de referință redusă, în contextul în care demersurile legislative anterioare de reducere a acestei valori de referință au fost apreciate ca fiind contrare Constituției României prin decizii ale Curții Constituționale, iar Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia de recurs în interesul legii, a adoptat o modalitate de interpretare și aplicare unitară a prevederilor legale, poate reprezenta o ingerință a autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, care nu păstrează un echilibru just între cerințele interesului general și imperativele apărării drepturilor fundamentale ale omului, în sensul celei de-a doua fraze a primului paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1.
În concluzie, având în vedere succesiunea cronologică a reglementărilor legale evocate, deciziile Curții Constituționale și Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3/2011 pronunțată în recurs în interesul legii, se reține că, în perioada 1 ianuarie 2010-31 decembrie 2010, personalul didactic din învățământ trebuia să beneficieze de drepturi salariale lunare calculate prin includerea majorărilor stabilite prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2008, aprobată cu modificări prin Legea nr. 221/2008.
În consecință astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, raportat la deciziile Curții Constituționale și la decizia nr. 3/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, nu se putea reține aplicabilitatea cu începere de la 1.01.2010 a algoritmului de salarizare prevăzut de OUG nr. 41/2009, astfel că reclamantul nu se face vinovat de încălcarea vreunei prevederi legale și de producerea vreunui prejudiciu prin majorarea salariilor.
Prin urmare, Decizia emisă de C. de C., în mod corect a fost apreciată de instanța de fond ca nelegală, deoarece reclamanta nu a încălcat dispozițiile legale menționate anterior, prin luarea în considerare a salariului de bază avut la 31.12.2009 ca urmare a hotărârilor judecătorești pe care a fost obligată să le ia în calcul.
In ce priveste critica adusa de recurenta modului de solutionare a cererii de suspendare, C. considera ca nu mai este necesar a efectua o analiza asupra acesteia avind in vedere durata suspendarii, care putea fi acordata doar până la solutionarea irevocabila a cauzei.
Prin urmare, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta C. DE C. A ROMÂNIEI în reprezentarea pârâtei CAMERA DE C. A JUDEȚULUI G. împotriva sentinței civile nr. 91 C. pronunțată de Tribunalul G. la data de 07.02.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă GRĂDINIȚA CU P. PRELUNGIT NR. 2 G. și cu intimata – pârâtă C. DE C. A ROMÂNIEI – în nume propriu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 21.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – I.F../2 ex/
JUD. FOND F. R. - Tribunalul G.
| ← Acţiune în constatare. Sentința nr. 408/2014. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4700/2014.... → |
|---|
