Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2822/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2822/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-04-2014 în dosarul nr. 1043/87/2013
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 2822
Ședința publică din data de 07.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: M. B.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: M. G.
Pe rol fiind recursurilor formulate de recurentul-pârât P. C. CĂLMĂȚUIU, precum și de recurenta-reclamantă D. D. împotriva sentinței civile nr. 869/22.05.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în cauza având ca obiect litigiu privind funcționarii publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspund recurenta-reclamantă, prin avocat D. I., cu împuternicire avocațială la fila 28 din dosar, și recurentul-pârât, prin avocat L. C., cu împuternicire avocațială la fila 3 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că, la data de 26.03.2014, prin serviciul registratură, recurenta-reclamantă a depus la dosar întâmpinare, în două exemplare, după care:
Curtea comunică apărătorului recurentului-pârât un exemplar al întâmpinării.
În baza art. 305 din codul de procedură civilă de la 1865, Curtea încuviințează părților proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererilor de recurs.
Apărătorul recurentului-pârât P. comunei Călmățuiu solicită admiterea cererii sale de recurs și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată. Arată că dispoziția Primarului nr. 156/27.12.2012 a fost emisă în baza HCL nr. 32/28.07.2010, iar nu în baza HCL nr. 29/10.05.2010, astfel cum din eroare a reținut instanța de fond. Arată că este evident greșită aprecierea instanței de fond în sensul că, odată ce prin sentința civilă nr. 3329/2010 s-a anulat HCL nr. 29/2010, atrage după sine și anularea dispoziției nr. 223/2010.Referitor la capătul de cerere privind daunele morale, învederează că acestea nu sunt justificate față de primul petit al cererii, că nu există un prejudiciu creat recurentei-reclamante care să conducă la repararea unor pagube de natură morale și că nu se poate reține vinovăția recurentului-pârât.
Având cuvântul asupra recursului formulat de recurenta-reclamantă D. D., apărătorul recurentului-pârât solicită respingerea acestuia ca nefondat, față de cele expuse mai sus. De asemenea, solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 4500 lei.
Apărătorul recurentei-reclamante D. D. solicită respingerea recursului formulat de recurentul-pârât. Arată că dispoziția nr. 223/29.07.2010 a rămas fără obiect, întrucât prin aceasta s-a dispus eliberarea recurentei-reclamante din funcția deținută în cadrul compartimentului resurse umane, și nu în cadrul compartimentului de contabilitate. În acest sens, arată că HCL nr. 32 a fost emisă la data de 28.07.2010, dată la care încă nu se pronunțase sentința Tribunalului Teleorman nr. 3329/25.10.2010, prin care s-a dispus anularea HCL nr. 29/10.05.2010 și a dispozițiilor Primarului nr. 147 și 148. Prin urmare, la data emiterii dispoziției nr. 223, nu exista temei al reîncadrării acesteia în funcția deținută în cadrul compartimentului contabilitate, în vigoare fiind dispoziția nr.147/10.05.2010. Astfel, la momentul emiterii dispoziției nr. 223, aceasta era încadrată în cadrul compartimentului resurse umane. Chiar dacă prin HCL nr. 32/28.07.2010 s-a dispus desființarea postului de contabil, acest aspect nu a fost susținut niciun moment de acte doveditoare.
În ceea ce privește recursul său, solicită admiterea acestuia și modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării pârâtului la plata daunelor morale în cuantumul solicitat prin acțiune de 35.000 lei. Arată că daunele morale solicitate de justifică, prin raportare la stresul, incertitudinea permanentă, epuizarea resurselor fizice și psihice ale reclamantei, din cauza refuzului nejustificat al pârâtului în soluționarea cererilor sale de reintegrare în funcție. De asemenea, solicită cheltuieli de judecată în cuantum de 3500 lei, potrivit chitanței nr. 33/07.04.2014 depuse la fila 26 din dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
- C. procesual.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 13.02.2013, reclamanta D. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul P. C. CĂLMĂȚUIU, suspendarea executării și anularea dispoziției nr. 156/27.12.2012; reintegrarea sa în compartimentul contabilitate, sub sancțiunea obligării pârâtului la plata daunelor cominatorii de 200 lei pe fiecare zi de întârziere; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor materiale, constând în salariile majorate/indexate și alte drepturi de natură salarială, precum și a despăgubirilor morale în cuantum de 35.000 lei; sancționarea pârâtului pentru nerespectare sentinței civile nr. 3329/25.10.2010 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ .
La termenul de judecată din data de 22 mai 2013, reclamanta a renunțat la judecata capătului de cerere privind obligarea primarului la despăgubiri egale cu salariile majorate, indexate și alte drepturi de care trebuia să beneficieze pe perioada 30.08._10.
2. Soluția instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 869/22.05.2013, Tribunalul Teleorman a admis în parte acțiunea, a anulat dispoziția nr. 156/27.12.2012 emisă de P. comunei Călmățuiu, a obligat pârâtul să plătească reclamantei despăgubiri materiale egale cu salariile majorate/indexate și alte drepturi bănești de care trebuia să beneficieze, actualizate cu indicele de inflație începând cu data de 27.12.2012 și pâna la data plății efective, a obligat pârâtul să plătească despăgubiri morale în cuantum de 10.000 lei, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii în sumă de 200 lei/zi întârziere, a respins capătul de cerere privind sancționarea primarului pentru nerespectarea sentinței civile nr. 3329/25.10.2010 pronunțate de Tribunalului Teleorman și a luat act că reclamanta a renunțat la judecata capătului 4 de cerere privind obligarea pârâtului la plata de despăgubiri egale cu salariile majorate/indexate și alte drepturi de care trebuia să beneficieze pentru perioada 30.08._10.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin hotărârea Consiliului local al comunei Călmățuiu nr. 29/10.05.2010, s-a aprobat reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Călmățuiu, prin modificarea organigramei, a statului de funcții și a numărului de personal.
Prin dispoziția nr. 147/10.05.2010, primarul comunei Călmățuiu a dispus modificarea raporturilor de serviciu ale reclamantei D. D., aceasta fiind mutată definitiv din cadrul Compartimentului contabilitate, achiziții publice și programe cu finanțare internațională, în cadrul căruia ocupa postul de referent contabil, la C. resurse umane, administrativ și pază, pe postul de referent.
Prin dispoziția nr. 148/10.05.2010, primarul comunei Călmățuiu a dispus ocuparea postului deținut anterior de reclamantă de către numita F. F. C..
Prin sentința civilă nr. 3329/25.10.2010, Tribunalul Teleorman a anulat hotărârea Consiliului local al comunei Călmățuiu nr. 29/10.05.2010 și dispozițiile primarului comunei Călmățuiu nr. 147-148/10.05.2010, soluție ce a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 785/04.04.2011 a Curții de Apel București.
Urmare a acestor hotărâri judecătorești, pârâtul primarul comunei Călmățuiu avea obligația de a dispune reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior emiterii dispoziției nr. 147/10.05.2010, cu plata drepturilor salariale corespunzătoare. Prin cererile înregistrate la Primăria comunei Călmățuiu sub nr. 2531/30.12.2010 și nr. 900/06.05.2011, reclamanta a solicitat pârâtului punerea în executare a sentinței civile nr. 3329/25.10.2010. În același scop, reclamanta s-a adresat și Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.
La 20.02.2012, respectiv 6 martie 2012, prin dispozițiile nr. 27 și nr. 94, pârâtul a dispus încadrarea reclamantei în funcția publică de referent în cadrul compartimentului contabilitate, a stabilit atribuțiile acesteia, conform fișei postului, și a aprobat statul de plată privind drepturile salariale cuvenite reclamantei pe perioada 01.09._12. Printr-o altă dispoziție fără număr, emisă la data de 20 iunie 2012, pârâtul a modificat dispoziția nr. 94/06.03.2012, în sensul că a reîncadrat reclamanta pe postul de contabil și a aprobat plata despăgubirilor pentru perioada 30.08._12.
Prin dispoziția nr. 156/27.12.2012, a cărei anulare se solicită de către reclamantă, pârâtul P. comunei Călmățuiu a dispus încetarea aplicabilității dispoziției nr. 27/20.02.2012, completată prin dispoziția nr. 94/06.03.2012, ca urmare a punerii în aplicare a deciziei civile nr. 2918/17.11.2011 a Curții de Apel București, și, începând cu aceeași dată, repunerea în vigoare a prevederilor dispoziției nr. 223/2010, act administrativ declarat legal prin decizia civilă nr. 2918/17.11.2011 a Curții de Apel București.
Procedând în această modalitate, pârâtul a emis o decizie nelegală și netemeinică.
Astfel, prin dispoziția nr. 223/29.07.2010, pârâtul a dispus încetarea raporturilor de serviciu cu reclamanta dintr-un post la compartimentul resurse umane, post pe care pârâtul o încadrase pe reclamantă ca urmare a reorganizării aparatului de specialitate al primarului comunei Călmățuiu, prin modificarea organigramei, statului de funcții și numărului de personal, prin hotărârea Consiliului local nr. 29/10.05.2010. Această hotărâre a fost însă anulată prin sentința civilă nr. 3329/25.10.2010 a Tribunalul Teleorman, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 785/04.04.2011 a Curții de Apel București.
Faptul că a emis dispoziția nr. 223/29.07.2010 nu îl împiedică pe pârât să pună în executare sentința civilă nr. 3329/2010, din moment ce postul reclamantei nu a fost afectat prin restructurare, așa cum se reține chiar în considerentele deciziei nr. 2918/2011 a Curții de Apel București, pe care o invocă pârâtul în dispozitivul dispoziției contestate. În aceleași considerente se mai arată: „împrejurarea că prin sentința civilă nr. 3329/2010 intimata-reclamantă a fost reintegrată pe postul anterior emiterii dispoziției nr. 147/2010 la compartimentul financiar contabil nu are legătură cu prezenta cauză. Postul dispărut prin restructurare este cel din compartimentul resurse umane, și nu postul din compartimentul contabilitate, pe care l-a ocupat reclamanta la momentul reorganizării, din moment ce s-a înlăturat dispoziția nr. 147/2010.”
Or, prin dispoziția nr. 156/27.12.2012, pârâtul, dispunând încetarea aplicabilității dispoziției nr. 27/20.02.2012, completată prin dispoziția nr. 94/06.03.2012, nu a făcut altceva decât să anuleze efectele sentinței civile nr. 3329/2010 a Tribunalului Teleorman, aducând atingere dreptului reclamantei de acces la justiție, garantat de art. 6 din CEDO. În acest sens, în cauza S.C. R. Trading SRL împotriva României, Curtea Europeană a reținut că protejarea efectivă a justițiabilului și restabilirea legalității implică obligația pentru administrație de a se adapta la o sentință, iar, prin refuzul de a executa o hotărâre ori întârzierea în executarea acesteia, garanțiile art. 6 de care a beneficiat justițiabilul în fața instanțelor judecătorești își pierd rațiunea de a fi.
Cu privire la daunele morale în cuantum de_ lei solicitate de către reclamantă, tribunalul a reținut că refuzul pârâtului de a repune pe reclamantă în situația anterioară și emiterea unei dispoziții nelegale i-a cauzat acesteia un prejudiciu moral. Astfel, din anul 2010, reclamanta a încercat să obțină un drept recunoscut de lege, iar hotărârile judecătorești au fost executate de pârât la un interval foarte mare de timp. Prejudiciul moral produs reclamantei constă în atingerea valorilor care definesc personalitatea umană, cinstea, demnitatea, onoarea și prestigiul profesional, precum și consecințele negative suferite de reclamantă pe plan psihic.
Pârâtul a creat un climat de neîncredere în ce privește stabilitatea funcției publice, nesiguranță și teamă cu privire la continuarea activității, nedreptate întrucât nu s-a conformat unei hotărârii judecătorești.
Cu privire la întinderea prejudiciului, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în cauza Tolstoy Miloslovsky c. Regatul Unit, că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora. A fost amintită cauza Ernestina Zullo c. Italia, în care instanța de la Strasbourg, constatând violarea art. 6 cu privire la durata procedurii judiciare interne (9 ani), în hotărârea pronunțată a indicat câteva criterii de stabilire a daunelor morale. Astfel, s-a apreciat că o bază de calcul între 1000-1500 euro pentru fiecare an de întârziere este o sumă rezonabilă, fără să conteze rezultatul favorabil sau nu al procesului. Suma globală va fi ridicată cu 2000 euro dacă litigiul are o importanță specială pentru reclamant – în materia dreptului muncii, a capacității persoanei, pensiei etc. Suma de bază va fi redusă în funcție de numărul instanțelor care s-au pronunțat asupra acțiunii, în raport de importanța litigiului. O reducere poate interveni și dacă există o culpă a reclamantului în producerea întârzierii.
Tribunalul, reținând că întinderea prejudiciului moral nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii economice sau matematice, statuând în echitate, a dispus obligarea pârâtului la plata sumei de 10.000 lei către reclamantă, cu titlu de daune morale.
3. Cererile de recurs și întâmpinarea.
Împotriva acestei sentințe, la data de 12.07.2014, a formulat recurs pârâtul P. comunei Călmățuiu, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii în tot a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.
În motivare, recurentul a arătat că, reținând în mod greșit situația actelor emise și baza legală a acestora, instanța de fond a constatat nelegalitatea dispoziției nr. 156/27.12.2012, pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, prin dispoziția nr. 156/27.12.2012 nu se dispune anularea dispoziției nr. 27/20.02.2012, completată cu dispoziția nr. 94/06.03.2012, ca urmare a punerii în aplicare a deciziei nr. 2918/17.11.2011 a Curții de Apel București, astfel cum a reținut instanța de fond, ci ca urmare a repunerii în vigoare a dispoziției nr. 223/2010, act administrativ constatat irevocabil ca fiind legal.
A mai arătat că HCL nr. 29/10.05.2010 și dispozițiile nr. 147-148/10.05.2010 nu au legătură cu cauza dedusă judecății, întrucât prin dispoziția nr. 156/27.12.2012 s-a dispus repunerea în vigoare a dispoziției nr. 223/2010, iar, ca efect al acestei repuneri în vigoare, s-a dispus și anularea celor două dispoziții anterioare, care priveau reîncadrarea reclamantei pe postul de contabil. Astfel, dispoziția nr. 156/27.12.2012 prevede repunerea în vigoare a dispoziției nr. 223/29.07.2010, care are la bază HCL nr. 32/28.07.2010, emisă ulterior HCL nr. 29/10.05.2010 și care este în vigoare și la acest moment, nefiind contestată.
În aceste condiții, este greșită aprecierea instanței de fond cu privire la faptul că anularea HCL nr. 29/10.05.2010, prin sentința civilă nr. 3329/2010, atrage după sine și anularea dispoziției nr. 223/29.07.2010.
De altfel, era cu neputință ca dispoziția nr. 223/29.07.2010 să fie emisă în baza HCL nr. 29/10.05.2010, atâta timp cât, la data de 28.07.2010, a fost emisă HCL nr. 32/28.07.2010.
Având în vedere că prin HCL nr. 32/28.07.2010 s-a hotărât reducerea aparatului Primarului comunei Călmățuiu, incluzând și postul din contabilitate ocupat de reclamantă, dispozițiile nr. 223/29.07.2010 și nr. 156/27.12.2012 au o bază legală.
Recurentul a mai arătat că, reținând în mod greșit situația de fapt, instanța de fond a obligat eronat pârâtul la plata daunelor morale în cuantum de 10.000 lei. A mai precizat că, astfel cum se poate observa din istoricul litigiilor dintre cele două părți, ambele au avut de suferit sau de beneficiat de pe urma litigiilor. În aceste condiții, nu se impunea antrenarea răspunderii primarului comunei Călmățuiu, acțiunile acestuia neputând fi considerate de natură a crea prejudicii de ordin moral reclamantei. Referitor la cuantumul reparațiilor morale acordate de prima instanță, recurentul a precizat că aceasta nu nu a făcut o individualizare a întinderii prejudiciului, pentru a putea stabili cuantumul reparației. A mai arătat că practica judiciară europeană invocată de instanța de fond nu este aplicabilă în speță.
În drept, recurentul a invocat dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 304 din Codul de procedură civilă de la 1865.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Împotriva aceleași sentințe, la data de 15.07.2013, a formulat recurs și reclamanta D. D., prin care a solicitat modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul obligării pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 35.000 lei.
În motivare, recurenta a arătat că instanța de fond în mod corect a apreciat necesitatea acordării daunelor morale, însă cuantumul stabilit este infinit mai mic raportat la umilința la care a fost supusă timp de trei ani, la stresul, incertitudinea permanentă, epuizarea resurselor fizice și psihice.
În drept, recurenta a invocat art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă de la 1865.
În dovedire, recurenta a depus la dosar înscrisuri (filele 6-8).
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La data de 26.03.2014, recurenta-reclamantă D. D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului formulat de P. comunei Călmățuiu ca nefondat, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică.
4. Soluția instanței de recurs.
Examinând ambele cereri de recurs, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 304¹ din Codul de procedură civilă de la 1865, Curtea constată că sunt neîntemeiate, soluția instanței de fond fiind pronunțată cu aplicarea corectă a legii, prin raportare la mijloacele de probă administrate în cauză.
Astfel, având a soluționa cu prioritate recursul formulat de recurentul-pârât P. comunei Călmățuiu, Curtea constată, contrar celor susținute de recurent, că instanța de fond a stabilit în mod corect situația de fapt, prin coroborarea înscrisurilor depuse la dosar, și a aplicat corespunzător dispozițiile legale incidente.
Astfel, prin HCL nr. 29/10.05.2010 s-a aprobat reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Călmățuiu, iar în aplicarea acestei hotărâri recurentul-pârât a emis dispoziția nr. 147/10.05.2010 (prin care a dispus că recurenta-reclamantă, începând cu data de 13.05.2010, își va desfășura activitatea în cadrul compartimentului Resurse Umane, Administrativ și Pază, păstrându-și încadrarea de referent superior, clasa III, treapta I de salarizare), precum și dispoziția nr. 148/10.05.2010 (prin care a dispus că dna. Firica F. C. își va desfășura activitatea în cadrul compartimentului Financiar-Contabil, Achiziții Publice și Programe cu finanțare internaționala, păstrându-și încadrarea de referent asistent, clasa III, treapta 3 de salarizare).
Prin sentința civilă nr. 3329/25.10.2010 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 785/04.04.2011 a Curții de Apel București, au fost anulate HCL nr. 29/10.05.2010 și dispozițiile nr. 147-148/10.05.2010.
În executarea acestei hotărâri, recurentul-pârât a emis dispoziția nr. 27/20.02.2012, completată prin dispoziția nr. 94/06.03.2012, prin care a dispus reintegrarea recurentei-reclamante pe postul deținut anterior dispoziției nr. 147/10.05.2010, și anume acela de referent, grad profesional superior, clasa III, în cadrul Compartimentului contabilitate.
Anterior, prin dispoziția nr. 223/29.07.2010, recurentul-pârât dispusese că, începând cu data de 30.08.2010, încetează raporturile de serviciu ale recurentei-reclamante (referent în cadrul compartimentului Resurse Umane, Administrativ și Pază), ca urmare a reorganizării activității din cauza restrângerilor bugetare. Acțiunea în anulare a acestei dispoziții, cu consecința reintegrării recurentei-reclamante pe postul deținut în cadrul compartimentului Resurse Umane, Administrativ și Pază, a fost respinsă irevocabil prin decizia nr. 2918/17.11.2011 a Curții de Apel București.
Prin dispoziția nr. 156/27.12.2012, recurentul-pârât a dispus că, începând cu data de 28.12.2012, ca urmare a punerii în aplicare a deciziei civile nr. 2918/17.11.2011 a Curții de Apel București, încetează aplicabilitatea dispoziției nr. 27/20.02.2012, astfel cum a fost completată prin dispoziția nr. 94/06.03.2012, și intră în vigoare prevederile dispoziției nr. 223/2010, act administrativ ce a fost declarat legal prin decizia civilă nr. 2918/17.11.2011 a Curții de Apel București.
Instanța de fond a constatat corect nelegalitatea acestei dispoziții, în condițiile în care din considerentele deciziei civile nr. 2918/17.11.2011 a Curții de Apel București rezultă că acțiunea în anularea dispoziției nr. 223/29.07.2010 a fost respinsă ca lipsită de interes, instanța de recurs motivând în mod clar că "postul dispărut prin restructurare este cel din compartimentul resurse umane, și nu postul din contabilitate, pe care l-a ocupat reclamanta la momentul reorganizării, din moment ce s-a înlăturat dispoziția nr. 147/2010; faptul că s-a emis dispoziția nr. 223/2010, prin care s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale reclamantei dintr-un post la compartimentul resurse umane, nu împiedică recurenta să pună în executare sentința civilă nr. 3329/2010, din moment ce postul intimatei-reclamante din compartimentul contabilitate nu a fost afectat prin restructurare, iar recurenta are obligația să-l pună la dispoziția intimatei, conform art. 99 alin. 5 din Legea nr. 188/1999".
Cu alte cuvinte, Curtea de Apel București, prin decizia nr. 2918/17.11.2011, a reținut următoarele: 1) la momentul reorganizării activității în anul 2010 din cauza restrângerilor bugetare, reclamanta ocupa un post la compartimentul contabilitate, aceasta fiind consecința punerii în executare a sentinței civile nr. 3329/25.10.2010; 2) postul reclamantei din cadrul compartimentului contabilitate nu a fost supus reorganizării, ci doar cel din cadrul compartimentului resurse umane; 3) prin dispoziția nr. 223/2010, au încetat raporturile de serviciu ale reclamantei în ceea ce privește postul de referent în cadrul compartimentului resurse umane; 4) această încetare a raporturilor de serviciu prin dispoziția nr. 223/2010 nu are relevanță, întrucât pârâtul trebuie să pună în executare sentința civilă nr. 3329/2010, din moment ce postul reclamantei din compartimentul contabilitate nu a fost afectat prin restructurare. În aceste condiții Curtea de Apel București, prin decizia nr. 2918/17.11.2011, a admis recursul și a modificat sentința civilă nr. 66/2011 a Tribunalului Teleorman, în sensul că a respins acțiunea având ca obiect anularea dispoziției nr. 223/2010 și reintegrarea reclamantei pe postul deținut anterior încetării de serviciu (referent în cadrul compartimentului resurse umane).
Prin urmare, nu poate fi primită susținerea recurentului-pârât că prin decizia civilă nr. 2918/17.11.2011 a Curții de Apel București s-ar fi confirmat dispoziția nr. 223/2010, din moment ce acțiunea în anularea acesteia a fost respinsă irevocabil. În realitate, prin prisma considerentelor care prefigurează dispozitivul, Curtea de Apel București a respins acțiunea întrucât reclamanta, prin efectul sentinței civile nr. 3329/2010, ocupa un post în cadrul compartimentului contabilitate, care nu a fost supus reorganizării. În aceste condiții, încetarea raportului de serviciu de pe postul din cadrul compartimentului resurse umane, dispusă prin dispoziția nr. 223/2010, nu are nicio finalitate practică, întrucât recurentul-pârât are obligația de a executa sentința civilă nr. 3329/2010, respectiv de a pune la dispoziția recurentei-reclamante postul din compartimentul contabilitate, conform dispozițiilor art. 99 alin. 5 din Legea nr. 188/1999. Acesta este raționamentul avut în vedere de Curtea de Apel București la pronunțarea deciziei nr. 2918/17.11.2011.
Or, este evident că, prin emiterea dispoziției nr. 156/2012, recurentul-pârât a încălcat puterea de lucru judecat nu doar a sentinței civile nr. 3329/25.10.2010 pronunțate de Tribunalul Teleorman, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 785/04.04.2011 a Curții de Apel București, prin care au fost anulate atât HCL nr. 29/10.05.2010, cât și dispozițiile nr. 147-148/10.05.2010, dar și a deciziei Curții de Apel București nr. 2918/17.11.2011, invocată, în mod paradoxal, drept temei al emiterii dispoziției în discuție.
În ceea ce privește critica recurentului-pârât sub aspectul obligării sale la plata de daune morale, Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată, întrucât este evident că, dată fiind situația conflictuală dintre părți pe parcursul celor 3 ani, generată de emiterea de către recurentul-pârât a mai multor dispoziții nelegale, anulate irevocabil de instanțele judecătorești, recurenta-reclamantă a suferit un prejudiciu moral, cuantificat rezonabil de instanța de fond, prin raportare și la jurisprundeța Curții Europene a Drepturilor Omului, la valoarea de 10.000 lei.
Hotărârea recurată cuprinde motivele de fapt și de drept în ceea ce privește soluționarea capătului de cerere privind daunele morale, sub aspectul condițiilor legale pentru angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului, astfel că nu poate fi primită critica recurentului-pârât, în sensul că instanța de fond nu ar fi făcut o individualizare a întinderii și felului prejudiciului, pentru a putea stabili în consecință cuantumul reparației. Pentru aceleași considerente, nu este întemeiată nici susținerea recurentului-pârât că suma de 10.000 lei ar fi prea mare și total nejustificat acordată.
În ceea ce privește recursul formulat de recurenta-reclamantă D. D., Curtea constată că și acesta este neîntemeiat, întrucât instanța de fond a apreciat corect că suma de 10.000 lei reprezintă o satisfacție rezonabilă pentru prejudiciul moral suferit, constând în starea de stres și nesiguranță. Astfel, deși este adevărat că stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, la cuantificarea unui prejudiciu moral pot fi avute în vedere anumite criterii, precum consecințele negative suferite de reclamant în plan psihic, importanța valorile morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situația personală a reclamantului, atitudinea pârâtului în toată această perioadă etc. Prin raportare la aceste criterii, Curtea constată că instanța de fond a cuantificat corect valoarea daunelor morale, apreciind că suma de 35.000 lei este disproporțională față de prejudiciul moral suferit și efectele acestuia în concret și stabilind că suma de 10.000 lei reprezintă o satisfacție rezonabilă.
Față de aceste considerente, constatând că motivele de recurs invocate de ambele părți sunt neîntemeiate și că sentința recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865, va respinge recursurile ca neîntemeiate.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de ambele părți, având în vedere motivele de recurs invocate de acestea și soluția pronunțată, Curtea va proceda la compensarea în parte a cheltuielilor, urmând să oblige recurentul-pârât la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 2500 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile formulate de recurentul-pârât P. C. CĂLMĂȚUIU, respectiv de recurenta-reclamantă D. D. împotriva sentinței civile nr. 869/22.05.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, ca nefondate.
Compensează cheltuielile de judecată în parte și obligă recurentul-pârât la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 2500 lei.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 7 aprilie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. D. M. B. C. P.
GREFIER
M. G.
Red/thred. DDM/ 2 ex/16.05.2014.
Jud. fond: T. I., Tribunalul Teleorman.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 800/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 4875/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
