Pretentii. Decizia nr. 4875/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4875/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 2497/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4875
Ședința publică din data de 12 iunie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă L. F. D., împotriva sentinței civile nr. 1200/11.09.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ TELEORMAN, prin reprezentant legal director executiv Ghimis Mihaița V., având ca obiect „pretenții-plată indemnizație minor”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
- stadiul procesual: primul termen de judecată, în recurs;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- la data de 6.06.2014, respectiv 10.06.2014, prin C. Registratură, recurenta-reclamantă a depus un înscris, în două exemplare, respectiv a transmis prin e-mail solicitarea de judecare a cauzei în lipsă (filele 16, 18-20 dosar);
- în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă
Curtea reține cauza în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1200/11.09.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă ca prescrisă acțiunea formulată de reclamanta L. F. D. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ TELEORMAN, acțiune prin care reclamanta solicitase obligarea pârâtei să-i plătească indemnizația pentru minora Lăban A. B. .
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 2500 alin 1 Cod civil, dreptul material la acțiune, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege.
Dispozițiile art. 2501 alin 1 prevăd că drepturile la acțiune având un obiect patrimonial sunt supuse prescripției extinctive, afară de cazul în care prin lege s-ar dispune altfel, iar la art. 2517 se arată că termenul prescripției este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.
Dreptul material la acțiune al reclamantei s-a născut la data nașterii minorei Lăban A. B., respectiv 15.02.2008.
În cauza, fiind vorba de o prestație succesiva, pentru fiecare prestație datorată de către pârâta reclamantei curge un termen de prescriptie.
Cum reclamanta a solicitat plata indemnizației cuvenită minorei Lăban A. B. pe perioada 15.02._09, dreptul la acțiune al acesteia s-a stins la data de 18.06.2012.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta LĂBAN F. D., solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.
În motivarea recursului său, reclamanta a arătat că instanța in mod greșit a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, in termen de 3 ani, invocată de către parata.
Dreptul Ia acțiune s-a născut după ce înalta Curte de Casație si Justiție prin decizia 26 /14.11.2011 publicata in M.O. din 10.01.2012, mai exact de la data publicării in M.O., deoarece in hotărârea de mai sus se face referire la dreptul de a primi indemnizația si gemenii născuți in anul 2006- fiind o perioada de 3 ani mai mare decât dreptul material la acțiune si este indreptatita sa solicite prin aceasta acțiune acest lucru ca atare termenul de prescripție de 3 ani nu a trecut, deoarece dreptul material la acțiune s-a născut la 10.01.2012.
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei în data de 11 decembrie 2013, intimata pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLAȚI SI INSPECȚIE SOCIALA TELEORMAN a solicitat respingerea acestuia, ca netemeinic si nelegal, arătând, referitor la motivul de recurs invocat, in sensul ca, termenul de prescripție a dreptului material la acțiune ar curge de la data pronunțării Deciziei nr. 26/14.11.2011, ca aceasta motivare nu are temei legal, intrucat Decizia nr.26/14.11.2011 a ICCJ, invocata de reclamanta ca temei al pretențiilor sale, nu poate constitui temei de drept pentru cererea formulata, fiind adoptata in scopul aplicării unitare a dispozițiilor OUG 148/2005, potrivit competentei conferite de dispozițiile art. 329 din vechiul cod de pr.civ si de dispozițiile art.514 din Legea 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
Examinând recursul invocat de reclamantă prin prisma unicului motiv invocat, curtea reține următoarele:
Potrivit art. 2523 Cod civil, ”Prescripția începe să curgă de la data când titularul dreptului la acțiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască nașterea lui”.
Or, așa cum a reținut și instanța de fond, dreptul la acțiune s-a născut lunar, la data scadenței fiecărei obligații lunare de plată invocată de reclamantă, din intervalul 15.02._09, astfel că – în raport de acest text de lege, coroborat cu cele reținute de instanța de fond – acțiunea reclamantei este vădit prescrisă.
Legea nu condiționează exercitarea dreptului la acțiune de nici un alt eveniment în afară de momentul nașterii dreptului la acțiune.
Astfel, potrivit disp. art. 329 C.pr.civ., sub imperiul căruia s-a pronunțat Decizia nr. 26/2011 a ÎCCJ, ”Pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curți de Casație și Justiție să se pronunțe asupra problemelor de drept care au fost soluționate diferit de instanțele judecătorești”.
Prin urmare, deciziile pronunțate de instanța supremă în interesul legii nu consacră și nu dau naștere nici unui drept, nefiind altceva decât decizii interpretative ale dispozițiilor legale, în scopul uniformizării practicii judiciare.
Reținând ca vădit neîntemeiat unicul motiv de recurs invocat de reclamantă, curtea urmează ca – în temeiul art. 496 NCPC – să respingă prezentul recurs ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă L. F. D., cu domiciliul în A. . 452, ., jud. Teleorman, CNP_, împotriva sentinței civile nr. 1200/11.09.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman, Secția Conflicte de muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal, Complet specializat pentru contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PLĂȚI ȘI INSPECȚIE SOCIALĂ TELEORMAN, cu sediul în A., ., jud. Teleorman, C._, cont bancar RO87TREZ__ deschis la Trezoreria Municipiului A., având ca obiect „pretenții-plată indemnizație minor”.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 12 iunie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | B. L. PATRAȘ | E. C. V. |
GREFIER |
F. E. B. |
Red. M.N./2ex.
Jud. fond T. I.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 8916/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
