Obligaţia de a face. Decizia nr. 8916/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8916/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 7908/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8916
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
JUDECĂTOR - G. G.
JUDECĂTOR - O. D. P.
GREFIER - R. O.
Pe rol soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta reclamantă B. (fostă C.) S. împotriva sentinței civile nr. 1807/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. S. Haret București și cu intimatul M. Educației Naționale, cererea de chemare în judecată având drept obiect obligare emitere act administrativ.
La primul apel nominal făcut în ședință publică părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că se face dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Curtea lasă cauza la a doua strigare pentru a se prezenta părțile.
La a doua strigare a cauzei făcută în ședință publică părțile nu se prezintă.
Curtea constată că se solicită judecarea cauzei în lipsă și reține recursul spre deliberare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1807/11.03.2014, Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta B. (C.) S. în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET București și chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, ca neîntemeiată.
A respins cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta invocând în drept dispozițiile art. 488 pct. 8 din noul Cod de procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs a arătat că instanța a decis, fără să fie învestită în acest sens, să se pronunțe asupra situației prezente a U.S.H., depășind cadrul procesual stabilit de reclamantă și nu a făcut verificarea cadrului legislativ aplicabil.
Apreciază că instanța de fond trebuia să constate următoarele:
Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universității S. Haret a funcționat, în perioada ciclului de studii parcurs de reclamantă, în baza H.G. 916/11.08.2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență.
Actul normativ mai sus arătat nu face distincție între specializări, programe de studii sau forma de învățământ, menționând în art. 1 doar că: „Se aprobă structura instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pe facultăți și departamente, prevăzută în anexa nr. 1”.
U. S. Haret este inclusă în H.G. nr. 916/2005, în anexa 1, secțiunea B – instituții de învățământ superior particular, nr. crt. 6, cu un număr de 25 de facultăți, inclusiv Facultatea de Educație Fizică și Sport.
Prin H.G. nr. 1175 din 6.09.2006 privind organizarea studiilor universitare de licență și aprobarea listei domeniilor și specializărilor din cadrul acestora s-a aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licență și a specializărilor din cadrul acestora, inclusiv pentru domeniul educație fizică și sport, în care reclamanta este licențiată (pct. 6 din Anexa la H.G. nr. 1176/2006).
În art. 8 al H.G. nr. 1175/2006 se prevede în mod expres că, pe data intrării în vigoare a acestui act normativ, se aprobă: H.G. nr. 88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licență și anexa 3 la H.G. nr. 916/2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență. Norma de reglementare prevăzută la art. 8 din H.G. 1175/2005 este clară și nu suportă nici un fel de interpretare, în sensul că H.G. nr. 916/2005 se abrogă parțial (doar în ceea ce privește anexa 3), celelalte dispoziții ale sale rămânând în vigoare și producând efecte juridice, inclusiv anexa nr. 1 la secțiunea B, în care este inclusă U. S. Haret, cu cele 25 de facultăți acreditate sau autorizate provizoriu.
Dispozițiile legale aplicabile reclamantei sunt cele menționate în H.G. nr. 1175/2006, care în art. 7 prevede că „Prevederile prezentei hotărâri se aplică învățământului superior public și privat, acreditat și/sau autorizat provizoriu, care funcționează în condițiile legii, începând cu anul universitar 2006-2007, pentru studenții admiși în anul I”.
Un act normativ relevant în cazul dedus judecății îl reprezintă Ordonanța Guvernului nr. 10 din 12 august 2009, publicat în Monitorul Oficial nr. 581 din 20 august 2009, singurul act normativ care obligă U. S. Haret să înceteze școlarizarea pentru toate specializările/programele de studii/autorizate provizoriu/acreditate la forma de învățământ la distanță. Numai că, în raport de data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv data publicării în Monitorul Oficial al României – 20 august 2009 și de principiul prevăzut la art. 15 alin. 2 din Constituția României, aceste dispoziții legale nu îi sunt aplicabile, întrucât la acea dată promovase deja examenul de licență.
Recurenta reclamantă arată că instanța de fond omite să se pronunțe asupra efectelor pe care le-a produs deja adeverința de licență eliberată reclamantei, care în opinia sa, se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate.
Această adeverință de licență, care are regimul unui act de studii și care confirmă dobândirea titlului de licențiat, nu a fost anulată de către nicio instanță de judecată. Pe cale de consecință, atâta timp cât adeverința de licență depusă la dosar nu a fost anulată de nicio instanță de judecată, se prezumă că aceasta: a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege; emană în mod real de la emitent; reflectă în mod real că reclamanta a dobândit în sesiunea iulie 2009, prin mijloace legale, titlul de licențiat, fără să mai fie nevoie în speță, să fie făcute alte cercetări cu privire la dreptul de a i se elibera diploma de licență și suplimentul la aceasta.
Răsturnarea triplei prezumții de care se bucură Adeverința de licență poate fi făcută în prezent, doar prin procedura înscrierii în fals și nu printr-o simplă apreciere a instanței de fond făcută în cauă, care de asemenea excede obiectului cercetării judecătorești și este contrazisă chiar de actele normative incidente și invocate de instanță în motivarea hotărârii.
Cu toate că instanța de fond reține, în mod corect, că potrivit adeverinței de studii, reclamanta a absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport din București din cadrul Universității S. Haret, promoția 2009, a susținut și promovat examenul de licență, dobândind astfel titlul de licențiat, totuși, aceasta refuză nejustificat să dea eficiență cuvenită actului juridic în discuție și trece nelegal peste efectele juridice produse de aceasta, apreciind, lipsit de temei de drept, faptul că indiferent de conținutul adeverinței de licență, cererea reclamantei este neîntemeiată. Motivarea instanței de fond potrivit căreia „adeverințele invocate de reclamantă au termen de valabilitate și, prin atingerea termenului își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea adeverințelor”, este cel puțin surprinzătoare.
În opinia instanței de fond, valabilitatea limitată la 12 luni de la data susținerii și promovării examenului de licență este echivalentă cu pierderea titlului de licențiat dacă nu este eliberată imediat la expirarea acestei adeverințe diploma de licență.
Se arată că dacă un absolvent al oricărei facultăți, la orice formă de învățământ „recunoscută”, nu se prezintă, din motive personale sau medicale, în ultima zi a celei de-a 12 luni să i se elibereze diploma de licență va pierde titlul de licențiat.
În acest caz instanța de fond apreciază că dreptul câștigat, în urma promovării examenului de licență și invocat în cauză de reclamantă, poate fi negociat între pârâtă și chematul în garanție, în dauna și prejudiciul acesteia.
Nimic nu a împiedicat M.E.N., în măsura în care apreciat că U.S.H. ar fi încălcat normele legale privind organizarea programelor de studii, să ia măsuri care să corecteze sau să sancționeze conduita pârâtei U.S.H., lucru care nu s-a întâmplat.
Pasivitatea M.E.N., coroborată cu eliberarea formularelor tipizate de Diplomă de licență pentru promoțiile anterioare (2007 și 2008), respectiv pentru absolvenții aceluiași program de studii care au urmat cursurile învățământului frecvență redusă, valorează recunoașterea de către minister a legalității activităților desfășurate de către furnizorul de educație. În acest sens, prevalarea M.E.N. de propria culpă, în scopul de a opri emiterea diplomelor de licență în litigiu, este cel puțin hilară.
Intimata pârâtă U.S.H. a formulat întâmpinare prin care a solicitat ca în cazul admiterii recursului să fie admisă și cererea de chemare în garanție pe care a formulat-o.
Intimatul chemat în garanție M.E.N. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, întrucât nu există între minister și U.S.H. un raport juridic care ar putea determina admiterea cererii de chemare în garanție.
M.E.N. și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U.S.H., iar gestionarea necorespunzătoare a acestora nu este culpa ministerului.
La momentul înscrierii la studii a reclamantei, U.S.H. nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamantă.
Întrucât niciun moment reclamanta și U.S.H. nu au făcut dovada îndeplinirii obligațiilor prevăzute de O.G. 10/2009, nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantei de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu.
Specializările și programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate de U.S.H. fără respectarea prevederilor legale, cu încălcarea dispozițiilor Legii 88/1993, a O.U.G. 75/2005 și H.G. 1011/2001.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursul este fondat, față de următoarele considerente:
Recurenta reclamantă a urmat cursurile U.S.H. – Facultatea de Educație Fizică și Sport, promoția 2009, a susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009 dobândind titlul de licențiat în educație fizică și sport, astfel cum rezultă din adeverința nr. 518/1.08.2012.
Prin HG 693/2003 și HG 676/2007, U. S. Haret a fost acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ la zi, pentru mai multe domenii de licență, printre care și cele urmate de reclamanți.
Conform art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995, activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi.
În consecință, U. S. Haret a organizat formele de învățământ la distanță, respectiv, cu frecvență redusă, iar ulterior absolvirii studiilor de către studenți are obligația de a elibera diplomele de licență și suplimentele la diplomele de licență.
Conform art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ, aprobat prin Ordinul nr. 2284/2007, formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de către MECT (…).
Rezultă, așadar, că eliberarea actelor de studii absolvenților instituțiilor de învățământ superior este condiționată de desemnarea de către ministerul pârât a unității de specialitate care să tipărească formularele acestor acte.
Susține intimatul M.E.N. în întâmpinare că pentru forma de organizare ID – învățământ la distanță, U. S. Haret nu era nici acreditată, nici autorizată să funcționeze provizoriu, reclamanții nefiind îndreptățiți să obțină actele de studii.
Sub acest aspect, Curtea reține că nu este învestită cu analizarea legalității actelor care atestă calitatea reclamanților de licențiat, ca urmare a finalizării studiilor universitare și a promovării examenului de licență, analiză care ar fi impus examinarea respectării prevederilor legale ce reglementează regimul studiilor urmate de reclamanți.
Ceea ce are de stabilit instanța în prezenta cauză, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, este dacă refuzul Universității S. Haret de a elibera reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă, are un caracter nejustificat prin prisma faptului că actul emis de universitate, conform căruia reclamanta este licențiată, este un act în vigoare, care se bucură de prezumția de legalitate și produce efecte juridice.
În speță nu s-a solicitat analizarea îndeplinirii de către U. S. Haret a criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare pentru studiile urmate de reclamantă, printr-o cerere care să aibă acest obiect, astfel că instanța nu are de examinat susținerile intimatului pârât M.E.N. referitoare la lipsa acreditării, respectiv a autorizării de a funcționa provizoriu pârâta pentru forma de învățământ I.D.
Examinarea prevederilor actelor normative la care intimatul M.E.N. face trimitere în întâmpinare se impunea a fi făcută de instanță, în cazul în care avea să se pronunțe asupra unei cereri având ca obiect legalitatea formei de învățământ sus menționate.
Cum, în speță, o asemenea cerere nu a fost formulată, aceste susțineri ale intimatului sunt nefondate.
Nici susținerea că nu există niciun temei legal pentru demersul reclamantei de a solicita eliberarea diplomei de licență în urma parcurgerii unor cursuri neacreditate/neautorizate provizoriu nu poate fi reținută, în condițiile în care nu s-a constatat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă faptul că forma de învățământ la specializarea urmată de reclamantă trebuia acreditată/autorizată provizoriu și că studiile reclamantei s-au desfășurat în afara cadrului legal.
Pentru reținerea caracterului întemeiat al acțiunii, Curtea va avea în vedere și soluția de principiu pentru unificarea practicii, adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal în ședința din 7.11.2013, conform căreia pârâta U. S. Haret are obligația să elibereze diploma de licență și/sau suplimentul de diplomă, iar M.E.C.T.S., în calitate de chemat în garanție, are obligația să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă, la adoptarea acestei soluții de principiu avându-se în vedere jurisprudența reprezentată de deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 690/2012, 953/2012, 1638/2012 și 3302/2012.
Față de aceste considerente, Curtea constată că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din noul Cod de procedură civilă.
În consecință, în temeiul art. 498 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul, va casa în parte sentința și rejudecând în fond va admite acțiunea, va obliga pârâta U.S.H. să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă, iar în baza art. 453 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, va obliga pârâta la 4,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Va menține în rest sentința față de împrejurarea că pârâta U.S.H. nu a formulat recurs împotriva soluției de respingere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta reclamantă B. (fostă C.) S. împotriva sentinței civile nr. 1807/11.03.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă U. S. Haret București și cu intimatul M. Educației Naționale.
Casează în parte sentința și rejudecând în fond admite acțiunea.
Obligă pârâta U.S.H. să elibereze reclamantei diploma de licență și suplimentul la diplomă.
Obligă pârâta la 4,3 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Menține în rest sentința.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 27.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. – M. C. G. G. O. D. P.
GREFIER,
R. O.
Red. C.M.C.
Tehnored. R.O./5 ex./10.12.2014
Tribunalul Teleorman
Judecător de fond: M. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4875/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
