Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 5742/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 5742/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 3647/2/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Decizia civilă nr. 5742

Ședința publică din 30.06.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S. O.

JUDECĂTOR: I. M. C.

JUDECĂTOR: F. I.

GREFIER: T. M.

Pe rol se află soluționarea plângerii formulate de petenta U. G. SA împotriva deciziei nr.1463/C6/1318/20.05.2014 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu intimatul M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR având ca obiect „litigiu privind achizițiile publice”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 23.06.2014, susținerile părților fiind consemnat în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru azi, 30.06.2014 când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA,

Deliberând, reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal la data de 02.0.2014 petenta U. G. SA a contestat Decizia nr. 1463/C6/1318, pronuntata de catre Consiliul N. de Solutionare a Contestatiilor (“CNSC”), la data de 20.05.2014 (“Decizia”), și a solicitat instanței ca prin hotararea ce o veti pronunta sa dispună:

1.Admiterea Plangerii, modificarea Deciziei conform celor sustinute prin prezenta Plangere iar, pe fond, admiterea Contestatiei formulata de petentă si dispunerea urmatoarelor masuri:

a.Anularea deciziei prin care Autoritatea contractanta a dispus anularea procedurii, ce le-a fost comunicata prin Adresa nr. 3781.375/31.03.2014 precum si a tuturor actelor subsecvente acestei decizii;

b.Anularea documentelor care au stat la baza deciziei de anulare a procedurii de atribuire, decizie comunicata prin Adresa nr. 3781.375/31.03.2014;

c.Obligarea Autoritatii contractante la reluarea procedurii de atribuire si la finalizarea acesteia prin semnarea Contractului;

2.Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest litigiu.

În motivarea plângerii a învederat următoarele:

M. Administratiei si Internelor, a organizat in temeiul Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achizitie publica, a contractelor de concesiune de lucrari publice si a contractelor de concesiune de servicii („OUG nr. 34/2006”), in calitate de autoritate contractanta („Autoritatea contractanta”), procedura de „dialog competitiv” pentru atribuirea contractului de achizitie publica avand ca obiect «Implementare ERP».

Astfel, la data de 06.12.2012, Autoritatea contractanta a publicat in SEAP Anuntul de participare nr._ privind organizarea procedurii anterior mentionata.

Ulterior etapei de evaluare a ofertelor, prin Adresa nr._/04.02.2014, i s-a comunicat rezultatul procedurii conform caruia oferta petentei a fost declarata castigatoare.

Impotriva rezultatului procedurii, s-a formulat Contestatie de catre unul dintre ofertanti, respinsa de CNSC ca nefondata prin Decizia nr. 762/88 C10/476/18.03.2014.

Ulterior pronuntarii Deciziei de catre CNSC, Autoritatea contractanta i-a comunicat rezultatul procedurii prin care i-a adus la cunostinta ca procedura a fost anulata invocandu-se faptul ca, «Motivul concret care a stat la baza anularii procedurii a fost neprezentarea unor documente de catre ofertantul declarat castigator la intalnirea stabilita pentru semnarea contractului, respectiv autorizatia de securitate industriala a asociatului .., cat si faptul ca, Acordul de asociere nu a fost prezentat in forma legalizata».

Impotriva rezultatului procedurii, a formulat Contestatie, respinsa de CNSC ca nefondata prin Decizia nr. 1463/C6/1318/20.05.2014.

Prin Decizia pronuntata, CNSC isi sustine masura de respingere a Contestatiei formulata de subscrisa pe urmatoarele argumente:

(i)“la data incheierii raportului final al procedurii, candidatul selectat, cu referire la .., nu a prezentat autorizatia de securitate industriala eliberata de ORNISS, (…)” ;

(ii)“incidenta dispozitiilor Art. 109 alin. 2 si 3 din OUG nr. 34/2006”;

(iii)“incalcarea principiilor statuate de art. 2 alin. 2 din OUG nr. 34/2006”.

În opinia sa aceste pretinse argumente invocate de catre CNSC sunt rezultatul unei analize superficiale a ofertei depuse de petentă, facând o aplicare gresita a dispozitiilor legale, pentru următoarele considerente:

1.In ceea ce priveste sustinerea CNSC potrivit careia asociatul .. nu a prezentat autorizatia de securitate industriala eliberata de ORNISS la data incheierii raportului final al procedurii a invederat urmatoarele

Prin Decizia pronuntata, CSNC face trimitere in mod corect la cerintele documentatiei de atribuire potrivit carora „Neprezentarea autorizatiei de securitate industriala pana la la data incheierii raportului final al procedurii duce automat la respingerea ofertei” dar aplica in mod gresit sanctiunea, raportat la oferta petentei.

Astfel, potrivit punctului III.1.4) din Fisa de date a achizitiei “Candidatul (lider, asociat, subcontractant, tert) selectat trebuie sa prezinte pana la incheierea raportului final al procedurii, autorizatie de securitate industriala, eliberata de ORNISS conform HG nr. 585/2002 sau sa faca dovada depunerii solicitarii de eliberare a autorizatiei la depunerea candidaturii”.

De asemenea, potrivit punctului VI.3) din Fisa de date a achizitiei “Pentru obtinerea autorizatiei de securitate industriala se va adresa o solicitare scrisa catre ORNISS, prin posta sau prin reprezentant, respectand prevederile art. 215 alin (1) din HG 585/2002. Solicitarea acestora are la baza faptul ca documente din cadrul proiectului de executie sunt clasificate „SECRET”. Neintreprinderea la timp a diligentelor necesare obtinerii autorizatiei de securitate industriala de operatorii economici care doresc sa participe la procedura exonereaza autoritatea contractanta de orice raspundere referitoare la obtinerea acesteia. Neprezentarea autorizatiei de securitate industriala pana la data incheierii raportului final al procedurii duce automat la respingerea ofertei.

Ofertantul desemnat castigator, precum si expertii propusi nu vor avea acces la informatii clasificate pana nu vor prezenta certificatul de securitate industriala si autorizatia pentru acces la informatii clasificate obtinut/obtinute conform prevederilor HG nr. 585/2002”.

Prin urmare, potrivit acestor cerinte din Fisa de date a achizitiei, neprezentarea autorizatiei de securitate industriala pana la data incheierii raportului final al procedurii avea ca si consecinta respingerea ofertelor.

Conform dosarului achizitiei, petenta a indeplinit cerinta obligatorie prevazuta in Fisa de date a achizitiei, depunand autorizatiile de securitate industriala pentru toti membrii Asocierii inca de la data depunerii ofertei, acestea fiind valabile la data intocmirii Raportului final al procedurii.

Astfel, Raportul final al procedurii a fost intocmit la data de 04.02.2014, avand numar de inregistrare 3.766.4978.

Acest Raport al procedurii a fost mentinut de catre CNSC prin Decizia nr. 762/88 C10/476/18.03.2014, prin care s-au retinut urmatoarele:

“In temeiul prevederilor art. 278 alin. 5 din OUG nr. 34/2006 respinge ca nefondata contestatia formulata de S.C. S&T Romania (...) si dispune continuarea procedurii de atribuire”.

Prin urmare, Raportul final al procedurii s-a incheiat la data de 04.02.2014, legalitatea acestuia fiind constata chiar de catre CNSC.

Asa cum rezulta foarte clar din inscrisurile aflate in dosarul achizitiei si asa cum de altfel a mentionat si CNSC in decizia pronuntata, retragerea autorizatiei de securitate industriala asociatului Romsoft S.R.L. a fost adusa la cunostinta Autoritatii contractante la data de 18.02.2014, prin Adresa nr. 3179, deci ulterior datei la care s-a incheiat Raportul final al procedurii.

Astfel, sustinerea CNSC potrivit careia asociatul Romsoft S.R.L. nu a prezentat autorizatia de securitate industriala eliberata de ORNISS este in mod evident neintemeiata in conditiile in care, astfel cum a aratat anterior, toti membrii asocierii detineau la data incheierii Raportului final al procedurii autorizatia de securitate industriala.

F. de toate aceste considerente, a solicitat instanței sa constatate caracterul nefondat al acestui prim argument invocat de catre CNSC in sustinerea Deciziei pronunatate.

2.In ceea ce priveste sustinerea CNSC potrivit careia in cauza ar fi incidente dispozitiile Art. 109 alin. 2 si 3 din OUG nr. 34/2006 a învedearat următoarele:

Prin Decizia pronuntata, CNSC reda dispozitiile Art. 109 alin. 2 si 3 din OUG nr. 34/2006 si concluzioneaza in sensul ca, “incepand cu data de 21.02.2014 (adresa nr._), autoritatea contractanta a derulat repetate demersuri catre contestatoare pentru reconfirmarea indeplinirii de catre asociatul .. a cerintei referitoare la prezentarea autorizatiei de securitate industriala pana la data de incheierii raportului final al procedurii”.

In primul rand, a învederat ca CNSC reda trunchiat Art. 109 alin. 2 si 3 din OUG nr. 34/2006, fara a face o analiza sistematica a dispozitiilor acestuia.

Astfel, Art. 109 din OUG nr. 34/2006 se refera la dreptul Autoritatii contractante de a solicita reconfirmarea anumitor elemente ale ofertei depusa, numai in etapa de evaluare a ofertelor.

In cazul petentei, nu sunt incidente aceste dispozitii legale deoarece, asa cum mentioneaza chiar CNSC, solicitarile de reconfirmare a unor documente au fost transmise la data de 21.02.2014, deci ulterior incheierii etapei de evaluare a ofertelor si comunicarii rezultatului procedurii prin care oferta subscrisei a fost declarata castigatoare.

De asemenea, CNSC retine faptul ca, “autoritatea contractanta a derulat repetate demersuri catre contestatoare pentru reconfirmarea indeplinirii de catre asociatul .. a cerintei referitoare la prezentarea autorizatiei de securitate industriala pana la data de incheierii raportului final al procedurii”.

Asa cum a aratat anterior, la data incheierii Raportului final al procedurii, respectiv la data de 04.02.2014 erau depuse in cadrul ofertei autorizatii de securitate industriala valabile pentru toti membrii asocierii.

Prin urmare, Autoritatea contractanta nu mai avea dreptul, dupa data de 21.02.2014, sa mai solicite reconfirmarea unor documente in conditiile in care, la acea data era incheiata etapa de evaluare a ofertelor.

Mai mult decat atat, o reconfirmare a indeplinirii cerintei privind autorizatia de securitate industriala dupa data incheierii Raportului final al procedurii este in contradictie si cu documentatia de atribuire.

Astfel, potrivit punctului III.1.4) din Fisa de date a achizitiei “Candidatul (lider, asociat, subcontractant, tert) selectat trebuie sa prezinte pana la incheierea raportului final al procedurii, autorizatie de securitate industriala, eliberata de ORNISS conform HG nr. 585/2002 sau sa faca dovada depunerii solicitarii de eliberare a autorizatiei la depunerea candidaturii”.

Prin urmare, momentul pana la care se putea solicita prezentarea autorizatiei este data de 04.02.2014, data la care s-a incheiat Raportul final al procedurii.

F. de toate aceste considerente, a solicitat instanței sa constatate caracterul nelegal al sustinerilor CNSC.

3.In ceea ce priveste sustinerea CNSC privind incidenta dispozitiilor art. 2 alin. 2 din OUG nr. 34/2006, a învederat următoarele:

CNSC face aceeasi confuzie ca si Autoritatea contractanta intre autorizatia de securitate industriala si certificatul de securitate industriala, respectiv autorizatia pentru acces la informatii clasificate.

In mod cert nu s-ar incalca “principiile transparentei si egalitatii de tratament a ofertantilor si operatorilor interesati de procedura de atribuire, dar care nu au putut participa la procedura de atribuire datorita nedetinerii unei autorizatii de natura celei solicitate de autoritatea contractanta”, in conditiile in care, aceste autorizatii la care petenta a facut trimitere in sustinerile sale se obtin ulterior semnarii contractului de achizitie publica.

Astfel, potrivit punctului VI.3) din Fisa de date a achizitiei au fost impuse urmatoarele cerinte:

„2.2 Pentru obtinerea autorizatiei de securitate industriala se va adresa o solicitare scrisa catre ORNISS respectand prevedrile art. 215 alin. 1 din HG nr. 585/2002. (…) Neprezentarea autorizatiei de securitate industriala pana la data incheierii raportului final al procedurii duce automat la respingerea ofertei.

3. Ofertantul desemnat castigator, precum si expertii propusi nu vor avea acces la informatii clasificate pana nu vor prezenta certificatul de securitate industriala si autorizatia pentru acces la informatii clasificate obtinut/obtinute conform prevederilor HG nr. 585/2002.”

Prin urmare, s-a solicitat, pe de o parte, autorizatia de securitate industriala care se obtine pentru etapa de desfasurare a procedurii si care trebuie sa fie detinuta la momentul incheierii raportului final al procedurii iar, pe de alta parte, certificatul de securitate industriala si autorizatia pentru acces la informatii clasificate care trebuie obtinute dupa semnarea contractului de achizitie, acesta stand la baza emiterii acestor certificari.

Petenta a depus autorizatiile de securitate industriala inca de la data depunerii ofertei, pentru fiecare membru al asocierii.

Astfel, trimiterile facute de CNSC la sustinerile petentei privind “posibilitatile de indeplinire a contractului” se refera la o etapa ulterioara semnarii contractului, pentru care sunt necesare alte tipuri de autorizatii care se obtin numai pe baza contractului de achizitie publica.

Prin urmare, sustinerea CNSC conform careia s-ar incalca principiile transparentei si egalitatii de tratament a ofertantilor si operatorilor interesati de procedura de atribuire, dar care nu au putut participa la procedura de atribuire datorita nedetinerii unei autorizatii de natura celei solicitate de autoritatea contractanta, este in mod evident nefondata, deoarece argumentele subscrisei privind posibilitatea indeplinirii contractului vizeaza alte autorizatii care trebuie depuse ulterior semnarii contractului si au fost invocate ca urmare a apararilor formulate de Autoritatea contractanta care face aceeasi confuzie pe care o face si CNSC intre (i) autorizatia de securitate industriala si (ii) certificatului de securitate industriala/autorizatia pentru acces la informatii clasificate pentru care exista si sanctiuni diferite:

(i)in cazul neobtinerii autorizatiei de securitate industriala la data intocmirii Raportului final, oferta va fi respinsa ca nefondata; asa cum am aratat, subscrisa am depus autorizatia de securitate industriala pentru fiecare membru al asocierii inca de la data depunerii ofertei, motiv pentru care oferta a fost declarata admisibila;

(ii)in cazul neobtinerii certificatului de securitate industriala si autorizatiei pentru acces la informatii clasificate dupa semnarea contractului, atunci ofertantul desemnat castigator, precum si expertii propusi nu vor avea acces la informatii clasificate pana nu vor prezenta aceste autorizatii conform prevederilor HG nr. 585/2002.

Prin urmare, apreciază că nu s-ar incalca principiile atribuirii contractului de achizitie publica in conditiile in care, in ceea ce priveste obligatia depunerii autorizatiei de securitate industriala pana la data incheierii Raportului final al procedurii a fost INDEPLINITA iar in ceea ce priveste certificatul de securitate industriala/autorizatia pentru acces la informatii clasificate acestea trebuie obtinute ulterior semnarii contractului de catre contractant.

F. de toate aceste considerente, a solicitat instanței să constatate caracterul nefondat al acestui argument invocat de catre CNSC care face o aplicare gresita a dispozitiilor legale raportat la situatia de fapt.

De asemenea, a învederat că CNSC nu a analizat in niciun fel critica petentei privind raportarea gresita de catre Autoritatea contractanta la dispozitiile Art. 209 alin. 1 lit. c) din OUG nr. 34/2006.

Prin adresa de comunicare a rezultatului procedurii, i s-a adus la cunostinta ca, procedura a fost anulata «in conformitate cu prevederile Art. 209 alin. 1 litera c) din OUG nr. 34/2006» potrivit carora «Autoritatea contractanta are obligatia de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achizitie publica in urmatoarele cazuri:

(…)

c) daca abateri grave de la prevederile legislative afecteaza procedura de atribuire sau daca este imposibila incheierea contractului ».

In fapt, apreciază că «motivul concret care a stat la baza anularii procedurii» nu se incadreaza nici in categoria abaterilor grave nici in cea privind imposibila incheiere a contractului, pentru următoarele considerente:

Astfel, «motivul concret» invocat de catre Autoritatea contractanta este faptul ca, subscrisa nu am prezentat la «semnarea contractului» autorizatia de securitate industriala a asociatului .. si Acordul de asociere in forma legalizata.

In ceea ce priveste notiunea de «abatere grava de la prevederile legislative» legiuitorul a mentionat in mod expres la Art. 209 alin. 4 literele a-d din OUG nr. 34/2006 care sunt aceste cazuri, observandu-se in mod clar ca, «motivul concret» invocat de catre Autoritatea contractanta nu se incadreaza in niciuna din situatiile prevazute de legiuitor.

In ceea ce priveste notiunea de «imposibilitatea incheierii contractului», in lipsa unei definitii legale a acesteia, notiunea in cauza trebuie interpretata in coroborare cu alte texte de lege din materia achizitiilor publice unde sunt mentionate situatiile care determina imposibilitatea semnarii contractului.

Astfel, potrivit Art. 97¹ alin. 6 din HG nr. 925/2006 «Refuzul ofertantului declarat castigator de a semna contractul/acordul-cadru este asimilabil situatiei prevazute la art. 181 lit. c^1) din ordonanta de urgenta», dispozitie legala care da dreptul Autoritatii contractante sa excluda din procedura ofertantul.

De asemenea, Art. 204 din OUG nr. 34/2006 prevede situatia in care «autoritatea contractanta nu poate incheia contractul cu ofertantul a carui oferta a fost stabilita ca fiind castigatoare, datorita faptului ca ofertantul in cauza se afla . forta majora sau in imposibilitatea fortuita de a executa contractul (…)».

Mai mult decat atat, un alt caz de imposibilitate de semnare a contractului se refera la lipsa fondurilor in vederea derularii contractului situatie reglementata de legiuitor la Art. 94 din HG nr. 925/2006 potrivit caruia « Indiferent de momentul initierii procedurii de atribuire, autoritatea contractanta are obligatia de a verifica, inainte de incheierea contractului, respectarea dispozitiilor referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intra sub incidenta legislatiei privind finantele publice ».

Prin urmare, legiuitorul a reglementat in mod expres care sunt situatiile care pot genera anularea procedurii de catre Autoritatea contractanta din cauza imposibilitatii de semnare a contractului.

Raportat la motivul invocat de catre Autoritatea contractanta, respectiv neprezentarea celor doua documente rezulta ca, acest motiv nu se incadreaza in niciunul din textele de lege anterior metionate care ar putea sa genereze anularea procedurii de atribuire.

Considera ca, raportat la adresa de comunicare a rezultatului procedurii, Autoritatea contractanta a dispus o masura nelegala si abuziva, fiind incalcate dispozitiile Art. 204 alin. (1) din OUG nr. 34/2006 care dispun in mod imperativ:

”Autoritatea contractanta are obligatia de a incheia contractul de achizitie publica cu ofertantul a carui oferta a fost stabilita ca fiind castigatoare, pe baza propunerilor tehnice si finaciare cuprinse in respectiva oferta.”

Mai mult decat atat, Contractul de achizitie publica este un contract sinalagmatic prin care, in schimbul livrarii de produse, prestarii de servicii sau executiei de lucrari, autoritatea contractanta plateste un pret.

Acordul de vointa pentru semnarea contractului ia nastere la momentul comunicarii rezultatului procedurii, moment in care se intalneste oferta cu acceptarea, care va produce efecte numai dupa expirarea perioadei de depunere a contestatiilor.

In fapt, incheierea contractului de achizitie publica ad validitatem, se realizeaza, sub conditia suspensiva a nedepunerii unei contestatii, la momentul comunicarii rezultatului procedurii incheierea contractului de achizitie publica avand valoare de inscris probator (ad probationem).

Prin urmare, in cazul in care nu sunt incidente cazurile de anulare a procedurii reglementate in mod expres de legiuitor si mentionate de petentă la acest punct, Autoritatea contractanta are obligatia incheierii contractului de achizitie publica cu ofertantul declarant castigator.

Învederează că nu a declarat niciun moment ca nu doreste incheierea Contractului, nu a refuzat depunerea documentelor solicitate de Autoritatea contractanta precizand in scris faptul ca doreste parcurgerea tuturor etapelor in vederea semnarii contractului.

Considera ca, in speta de fata, Autoritatea contractanta a dispus in mod nelegal masura anularii procedurii in conditiile in care, motivele invocate nu se incadreaza in niciun text de lege care ar putea genera o astfel de sanctiune.

Cu privire la aceste aspecte de nelegalitate CNSC nu s-a pronuntat, rezumandu-se a invoca doar faptul ca subscrisa nu am indeplinit cerintele documentiei de atribuire privind depunerea autorizatiei de securitate industriala pana la data incheierii Raportului final al procedurii, aspect retinut in mod vadit gresit asa cum am arata anterior in cuprinsul Plangerii.

Daca s-ar mentine aceasta decizie vadit nelegala de anulare a procedurii, atunci s-ar ajunge la situatia in care s-ar introduce in documentatia de atribuire, dupa finalizarea procedurii, o noua conditie pentru incheierea contractului de achizitie publica fata de conditiile stabilite intial pentru toti ofertantii.

De altfel, CNSC se raporteaza in Decizia pronuntata numai la momentul incheierii Raportului final al procedurii.

Prin urmare, momentul pana la care se impunea prezentarea autorizatiei a fost in mod corect identificat de catre CNSC insa, eroarea in pronuntarea Deciziei de respingere a Contestatiei consta . a inscrisurilor si a succesiunii de date din dosarul achizitiei.

A subliniat inca o data faptul ca, retragerea autorizatiei pentru unul din membrii Asocierii, a avut loc ulterior intocmirii Raportului final al procedurii.

Prin adresa de comunicare a masurii de anulare a procedurii s-a mentionat in mod expres ca masura de anulare a fost generata de neprezentarea la semnarea Contractului a autorizatiei de securitate industriala pentru asociatul Romsoft S.R.L. Prin urmare, Autoritatea contractanta pozitioneaza momentul la care trebuie prezentata autorizatia de securitate industriala la semnarea contractului spre deosebire de CNSC care se raporteaza la incheierea Raportului final al procedurii.

Considera ca invocarea acestui document, care nu este prevazut in documentatia de atribuire ca fiind necesar la semnarea Contractului, este de natura a incalca dispozitiile legale din materia achizitiilor publice.

Astfel, potrivit dispozitiilor Art. 170 din OUG nr. 34/2006, «ofertantul are obligatia de a elabora oferta in conformitate cu prevederile documentatiei de atribuire».

Din aceste dispozitii rezulta caracterul imperativ al regulilor stabilite prin documentatia de atribuire atat pentru ofertanti cat si pentru autoritatea contractanta care are obligatia sa aplice cerintele documentatiei intocmai cum au fost stabilite, fara sa le modifice ulterior depunerii ofertelor.

La punctul VI.3 din Fisa de date a achizitiei s-a mentionat in mod expres ca, neprezentarea autorizatiei de securitate industriala pana la data incheierii raportului final al procedurii duce automat la respingerea ofertei, situatie la care nu ne incadram in conditiile in care petenta a depus autorizatiile in cadrul ofertei (deci anterior intocmirii raportului procedurii) pentru toti membrii Asocierii.

De asemenea, tot la punctul VI.3 din Fisa de date a achizitiei se mentioneaza ca, “ofertantul desemnat castigator, precum si expertii propusi nu vor avea acces la informatii clasificate pana nu vor prezenta certificatul de securitate industriala si autorizatia pentru acces la informatii clasificate obtinut/obtinute conform prevederilor HG nr. 585/2002”.

Prin urmare, in calitate de ofertant declarat castigator, asocierea avea dreptul de a semna Contractul, cu singura mentiune expres prevazuta in documentatia de atribuire si anume aceea ca, asociatul Romsoft S.R.L. nu va avea acces la informatii clasificate pana la prezentarea certificatului de securitate industriala.

De altfel, potrivit prevederilor documentatiei de atribuire mai sus redate, “ofertantul desemnat castigator, precum si expertii propusi nu vor avea acces la informatii clasificate pana nu vor prezenta certificatul de securitate industriala si autorizatia pentru acces la informatii clasificate obtinut/obtinute conform prevederilor HG nr. 585/2002”.

De asemenea, potrivit prevederilor HG nr. 585/2002:

•art. 216 alin. (1): pentru derularea contractelor clasificate, ORNISS elibereaza obiectivelor industriale, certificate de securitate industriala.

•art. 216 alin. (2): procedura de avizare a eliberarii certificatului de securitate industriala se realizeaza pe baza cererii pentru eliberarea certificatului de securitate industriala - anexa nr. 30, chestionarului de securitate - anexele nr. 26 si 27 si a copiei anexei de securitate mentionata la art. 201.

•art. 201:

(1)Clauzele si procedurile de protectie vor fi stipulate in anexa de securitate a fiecarui contract clasificat, care presupune acces la informatii clasificate. (2) Anexa de securitate prevazuta la alin. (1) va fi intocmita de partea contractanta detinatoare de informatii clasificate ce vor fi utilizate in derularea contractului clasificat.

Prin urmare, emiterea certificatului de securitate industriala nu se poate in mod legal realiza decât după semnarea contractului de achiziție publica si prezentarea către ORNISS a copiei anexei prevăzute de art. 201 din HG nr. 595/2002.

Rezulta in mod evident ca, Autoritatea contractanta a avut in vedere îndeplinirea cerințelor privind deținerea avizelor/autorizațiilor de securitate in doua etape:

• prezentarea autorizației de securitate industriala – document necesar pe parcursul derulării procedurii de atribuire, pana la finalizarea raportului procedurii – cerința îndeplinita de către toți membrii asocierii;

• prezentarea certificatului de securitate industriala si a avizului pentru acces la informații clasificate – ulterior semnării contractului de achiziție publica.

Prin urmare, niciunul dintre aceste documente (certificatul de securitate industriala si avizul pentru acces la informații clasificate) nu este necesar a fi detinut la data incheierii contractului de achizitie publica – etapa care reprezinta doar o formalitate in finalizarea procedurii de atribuire. Astfel, in conditiile in care prin documentatia de atribuire nu au fost impuse conditii speciale pentru incheierea contractului de achizitie publica ci doar pentru executia acestuia, acceptarea ofertei subscrisei are insemnatatea intrunirii acordului de vointa pentru incheirea contractului de achizitie publica, iar semnarea acestui contract reprezinta doar o formalitate ad probationem.

Solicitarea Autoritatii contractante de a prezenta aceasta autorizație la semnarea Contractului este una vadit abuziva cu atât mai mult cu cat, chiar CNSC prin Decizia pronuntata arata faptul ca, autorizatia de securitate industriala trebuia depusa pana la intocmirea Raportului final al procedurii, obligatie indeplinita de catre subscrisa.

F. de toate aceste considerente, a solicitat instanței sa constatate ca, CNSC a pronunțat o Decizie nelegala si netemenica, invocând in mod greșit dispoziții legale raportat la identificarea eronata a etapelor privind (i) evaluarea ofertelor, (ii) încheierea Raportului final al procedurii, (iii) comunicarea rezultatului procedurii, (iv) retragerea autorizației asociatului Romsoft S.R.L., (v) momentul care a generat anularea procedurii, respectiv semnarea contractului.

Consiliul a motivat întreaga Decizie plecând de la o premisa greșita aceea ca petenta nu a prezentat autorizația de securitate industriala pana la data încheierii Raportului final al procedurii motiv pentru care susține CNSC ca se impune anularea procedurii.

In concluzie, a solicitat instanței sa dispună următoarele masuri:

1.Admiterea Plângerii, modificarea Deciziei conform celor susținute prin prezenta Plângere iar, pe fond, admiterea Contestației formulate de petentă si sa dispună următoarele măsuri:

a.Anularea deciziei prin care Autoritatea contractanta a dispus anularea procedurii, ce i-a fost comunicata prin Adresa nr. 3781.375/31.03.2014 precum si a tuturor actelor subsecvente acestei decizii;

b.Anularea documentelor care au stat la baza deciziei de anulare a procedurii de atribuire, decizie comunicata prin Adresa nr. 3781.375/31.03.2014;

c.Obligarea Autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire si la finalizarea acesteia prin semnarea Contractului;

2.Obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest litigiu.

In drept, și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile OUG nr. 34/2006 si ale actelor normative emise in aplicarea acesteia.

Intimata, legal citată, s-a prezentat în fața instanței de judecată și a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a plângerii.

În motivarea întâmpinării intimata a arătat că în perioada 05.03.2013 – 29.01.2014, M. Afacerilor Interne prin Direcția Administrare și Achiziții pentru Comunicații și Tehnologia Informației (D.A.A.C.T.I.), în temeiul art. 96 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, a derulat cele trei etape aferente procedurii de dialog competitiv având ca obiect „Îmbunătățirea capacității de formulare a politicilor publice, de reglementare și planificare strategică prin realizarea unui sistem informatic integrat pentru gestiunea resurselor instituționale ale M.A.I. (ERP) – cod SMIS_”.

În temeiul prevederilor art. 82 din H.G. nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu cele ale art. 200 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, comisia de evaluare a declarat câștigătoare oferta S.C. U. G. S.A., liderul asocierii cu S.C. SIVECO S.A. ȘI .., având o propunere financiară de 16.400.025,00 fără TVA.

La data de 14.02.2014, un alt operator economic participant la procedură, respectiv S.C. S&T ROMÂNIA S.R.L, a depus o contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, solicitând anularea comunicării rezultatului procedurii de atribuire, emisă de autoritatea contractantă, precum și a tuturor actelor subsecvente acesteia, iar în subsidiar, în situația în care nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere, anularea procedurii.

La data de 18.03.2014, prin Decizia nr. 762/88 C10/476, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor s-a pronunțat în sensul respingerii ca nefondată a contestației formulate de S.C. S&T ROMÂNIA S.R.L., și a dispus continuarea procedurii de atribuire referitoare la „Implementare ERP”

La data de 18.02.2014, ulterior încheierii Raportului final al procedurii și comunicării rezultatului acesteia, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (în continuare ORNISS) a informat autoritatea contractantă că a decis retragerea autorizației de securitate industrială nr. 1373/11.03.2013, eliberată pentru asociatul ..

La data de 27.03.2014, reprezentanții M.A.I. și cei ai S.C. U. G. S.A. (lider al asocierii) s-au întâlnit în vederea semnării contractului. În cadrul întâlnirii s-au constatat atât lipsa autorizației de securitate industrială pentru asociatul .., cât și faptul că Acordul de asociere nu este prezentat în formă legalizată, conform cerințelor din Fișa de date a achiziției. Cu această ocazie s-a încheiat o minută, petentei aflându-se în imposibilitatea de a prezenta vreun document din care să rezulte că ar putea avea acces la informațiile necesare pentru executarea contractului, deși anterior i s-a solicitat prezentarea autorizației de securitate industrială pentru asociatul ..

Pe cale de consecință instituția noastră i-a comunicat petentei, prin adresa nr._/31.03.2014, că s-a dispus anularea procedurii de achiziție publică având ca obiect „Îmbunătățirea capacității de formulare a politicilor publice, de reglementare și planificare strategică prin realizarea unui sistem informatic integrat pentru gestiunea resurselor instituționale ale M.A.I. (ERP) – cod SMIS_”, în conformitate cu prevederile art. 209 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare.

Motivul concret care a stat la baza anulării procedurii, așa cum de altfel și C.N.S.C. a reținut, în mod corect, în conținutul deciziei atacate, a fost neprezentarea unor documente esențiale de către ofertantul declarat câștigător la întâlnirea stabilită pentru semnarea contractului, respectiv autorizația de securitate industrială a asociatului .., cât și faptul că Acordul de asociere nu a fost prezentat în formă legalizată.

Situația creată prin faptul că, deși asociatul .. deținea autorizația ORNISS de acces la informații clasificate la momentul întocmirii Raportului de atribuire, conform prevederilor din Fișa de date a achiziției, și, ulterior, la momentul semnării contractului acesta s-a aflat în imposibilitatea de a avea acces la informațiile clasificate, a determinat autoritatea contractantă să constate că este imposibilă încheierea contractului dedus discuției, aceasta fiind obligată, prin lege, să anuleze procedura de achiziție publică în cauză.

Prin plângerea care face obiectul prezentei cauze, petenta solicită admiterea acesteia și modificarea Deciziei CNSC iar, pe fond, anularea deciziei prin care Autoritatea contractantă a dispus anularea procedurii, anularea documentelor care au stat la baza deciziei de anulare a procedurii de atribuire, obligarea Autorității contractante la reluarea procedurii de atribuire și la finalizarea acesteia prin semnarea Contractului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește capătul de cerere vizând „anularea documentelor care au stat la baza deciziei de anulare a procedurii de atribuire” invocăm excepția inadmisibilității acestui capăt de cerere pentru următoarele motive:

În astfel de litigii izvorâte din derularea procedurilor de achiziție publică desfășurate sub imperiul O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, competența instanței de judecată este de a analiza temeinicia și legalitatea unui act emis de autoritatea contractantă în procedura de atribuire.

Prin act al autorității contractante se înțelege orice act administrativ, orice altă operațiune administrativă care produce sau poate produce efecte juridice, neîndeplinirea în termenul legal a unei obligații prevăzute de această ordonanță de urgență, omisiunea ori refuzul de a emite un act sau de a efectua o anumita operațiune, în legătură cu sau în cadrul procedurii de atribuire.

Astfel, între actele administrative care pot fi contestate distingem în principal:

a) Documentația de atribuire care include fișa de date a achiziției și caietul de sarcini;

b) Răspunsul la clarificări al autorității contractante la solicitarea de clarificări privind documentația de atribuire, precum și clarificarea cu privire la conținutul documentației de atribuire emise de autoritatea contractantă, care reprezintă acte administrative prin care se aduc lămuriri/explicitări/limpeziri cu privire la conținutul documentației de atribuire și prin care nu se pot aduce modificări cu privire la conținutul acesteia din urmă, așa cum a fost publicată în S.E.A.P.;

c) Procesul verbal de evaluare a ofertelor;

d) Adresa de comunicare a rezultatului procedurii;

e) Orice alt act întocmit de autoritatea contractantă pe parcursul derulării procedurii care este considerat nelegal, precum și refuzul ori omisiunea autorității contractante de a emite un act ori de a efectua o operațiune în legătură cu procedura de achiziție publică.

De altfel și soluțiile pe care le poate pronunța instanța de judecată în cadrul unui astfel de litigiu, așa cum sunt ele redate în conținutul art. 285 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, sunt în același sens.

Astfel, „instanța, admițând plângerea, modifică decizia Consiliului, dispunând, după caz:

a) anularea în tot sau în parte a actului autorității contractante;

b) obligarea la emiterea actului de către autoritatea contractantă;

c) îndeplinirea unei obligații de către autoritatea contractantă, inclusiv eliminarea oricăror specificații tehnice, economice sau financiare discriminatorii din anunțul/invitația de participare, din documentația de atribuire sau din alte documente emisă în legătură cu procedura de atribuire;

d) orice alte măsuri necesare remedierii încălcării dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice”.

Solicitarea petentei cuprinsă în acest capăt de cerere este extrem de ambiguu formulată însă, în situația în care își precizează acest petit în sensul că solicită anularea adresei ORNISS prin care acest organism ne-a informat că a decis retragerea autorizației de securitate industrială nr. 1373/11.03.2013, eliberată .., vă rugăm să constatați că acest capăt de cerere este inadmisibil raportat la prevederile legale anterior citate.

Mai mult decât atât vă rugăm să aveți în vedere faptul că, așa cum reiese cu evidență din adresa autorității contractante nr._/31.03.2014, motivul care a stat la baza anulării procedurii a fost neprezentarea unor documente de către ofertantul declarat câștigător la întâlnirea stabilită pentru semnarea contractului, respectiv autorizația de securitate industrială a asociatului .., cât și faptul că Acordul de asociere nu a fost prezentat în formă legalizată.

Prin urmare solicitarea petentei cuprinsă în primul capăt de cerere cu referire la litera b) este inadmisibilă, o astfel de solicitare excedând cadrului procesual, astfel cum este reglementat prin O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, sens în care vă solicităm să o respingeți ca inadmisibilă.

În subsidiar, a solicitat disjungere acestui capăt de cerere, acesta urmând a se judeca în contradictoriu cu ORNISS, ca unitate emitentă, nu cu M.A.I.

În ceea ce privește fondul cauzei intimata a arătat că plângerea este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare cu consecința menținerii Deciziei CNSC ca temeinică și legală .

A arătat că, așa cum reiese cu evidență din Fișa de date a achiziției, executarea contractului de achiziție publică era supusă unor condiții speciale, în sensul că realizarea proiectului impunea cu necesitate accesul la informații clasificate. Contractele în domeniul apărării și securității conțin adesea informații clasificate care, în conformitate cu dispozițiile legale incidente, din rațiuni de securitate, trebuie să fie protejate împotriva accesului neautorizat.

Astfel, pentru a asigura securitatea informațiilor, autoritatea contractantă poate solicita, astfel cum și legislația comunitară prevede, garanții atât din partea contractantului principal cât și din partea subcontractanților, prin care aceștia se angajează să protejeze informațiile clasificate împotriva accesului neautorizat, precum și informații suficiente privind capacitatea acestora de a-și respecta acest angajament.

Prin urmare, autoritatea contractantă a arătat că aceasta are obligația de a se asigura că ofertantul declarat câștigător este în măsură a îndeplini contractul supus achiziției în condițiile stabilite prin documentația de atribuire.

În ceea ce privește susținerea petentei conform căreia acesta „a îndeplinit cerința obligatorie prevăzută în Fișa de date a achiziției, depunând autorizațiile de securitate industrială pentru toți membrii asocierii încă de la data depunerii ofertei, acestea fiind valabile la data întocmirii Raportului final al procedurii” intimata a arătat că anularea procedurii s-a realizat ca urmare a faptului că Autoritatea contractantă s-a aflat în imposibilitatea de a încheia contractul de achiziție publică, urmare a neprezentării de către petentă a autorizației de securitate industrială pentru ., cât și a Acordului de asociere în formă legalizată.

Pentru a putea fi încadrată în situația prevăzută la art. 209 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, imposibilitatea încheierii contractului de achiziție publică trebuie să fie una obiectivă și independentă de poziția autorității contractante.

În speță, Autoritatea contractantă a fost informată de către ORNISS, ulterior încheierii Raportului final al procedurii și comunicării rezultatului acesteia, că ofertantul desemnat câștigător nu mai deține autorizația de securitate industrială, ceea ce presupune, implicit că, nu mai îndeplinește criteriile de calificare.

Prin urmare, chiar dacă la momentul întocmirii Raportului de atribuire ofertantul îndeplinise condițiile solicitate în documentație, la momentul semnării contractului, ulterior derulării procedurii de achiziție publică, acesta nu întrunea condițiile stabilite de lege pentru a deveni parte în contract.

Faptul că asocierii i-au lipsit documentele obligatorii la încheierea contractului, categoric nu poate fi încadrat ca o măsură a autorității contractante menită să creeze circumstanțe artificiale de anulare a procedurii. În acest context, dorim să menționăm că documentele în cauză au fost prevăzute în Fișa de date a achiziției, după cum urmează:

1. „Declarație prin care se obligă ca în cazul în care oferta sa este declarată câștigătoare va legaliza asocierea, iar contractul de asociere legalizat va fi prezentat autorității contractante, înainte de data semnării contractului.”

2. „Candidatul (lider, asociat, subcontractant, terț) selectat trebuie să prezinte până la încheierea raportului final al procedurii, autorizație de securitate industrială, eliberată de ORNISS conform H.G. nr. 585/2002 sau să facă dovada depunerii solicitării de eliberare a autorizației la depunerea candidaturii”.

Astfel, procedura a fost anulată din motive independente de autoritatea contractantă, aspect care reiese cu evidență din interpretarea dispozițiilor art. 204 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, conform cărora „Autoritatea contractantă are obligația de a încheia contractul de achiziție publică cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, pe baza propunerilor tehnice și financiare cuprinse în respectiva ofertă”, precum și cele ale art. 212 din O.U.G. nr. 34/2006, unde se precizează că „ofertele trebuie însoțite de documentele de calificare și selecție”, și prin raportare la situația de fapt, contestatorul încălcând practic obligația prevăzută la art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, prin modificarea ofertei sale, a cărei valabilitate trebuia să se întindă „până la momentul încheierii contractului”

Întrucât, criteriile de calificare și selecție, astfel cum sunt prevăzute la art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006, au ca scop demonstrarea potențialului tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potențial care trebuie sa reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarata câștigătoare. În acest context se poate observa că S.C. U. G. S.A. (lider al asocierii) la momentul anulării procedurii, categoric nu mai avea capacitatea de a îndeplini contractul, în condițiile stabilite prin documentația de atribuire, astfel că autoritatea contractantă în mod temeinic și legal a considerat imposibilă încheierea contractului cu un ofertant, care a încălcat prevederile documentației achiziției publice.

Cu privire la autorizația de securitate industrială intimata a arătat că la data de 18.02.2014, ulterior încheierii Raportului final al procedurii și comunicării rezultatului acesteia, ORNISS ne-a informat că a fost retrasă autorizația de securitate industrială nr. 1373/11.03.2013, eliberată ..

Ulterior, la data de 25.03.2014, prin adresa nr._ autoritatea contractantă a solicitat S.C. U. G. S.A., în calitate de lider al asocierii U.-SIVECO-ROMSOFT, să prezinte autorizațiile de securitate industrială prevăzute în documentația de atribuire, ca și condiție obligatorie pentru semnarea contractului.

La data de 26.03.2014, prin adresa nr. 212, înregistrată la autoritatea contractantă sub nr._/26.03.2014, S.C. U. G. SA a transmis autorizațiile de securitate industrială eliberate de către ORNISS pentru acesta și pentru S.C. SIVECO ROMÂNIA S.A., iar prin adresa nr. 2538/25.03.2014, înregistrată la DAACTI sub nr._/26.03.2014, ne-a comunicat solicitarea . de eliberare a unei noi autorizații, fără a fi în măsură să prezinte autorizația necesară pentru a se putea încheia contractul.

Întrucât, motivul pentru care Autoritatea contractantă a solicitat autorizația de securitate industrială, conform punctului VI. 3) din Fișa de date a achiziție, are la bază faptul că documente din cadrul proiectului de execuție sunt clasificate „SECRET”, este evident că fără această autorizație este imposibilă obținerea certificatului de securitate industrială necesar pentru executarea contractului.

Prin urmare, retragerea de către ORNISS a autorizației de securitate industrială nr. 1373/11.03.2013, eliberată în favoarea .. pentru procedura în cauză, reprezentând o abatere gravă de la prevederile legislative care a afectat procedura de atribuire care a condus la imposibilitatea încheierii contractului, fiind astfel fundamentul principal care a condus la decizia autorității contractante întemeiate pe dispozițiile art. 209 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Prin adresele nr._/10.03.2014 și nr._/17.03.2014 autoritatea contractantă a comunicat . SRL, respectiv ., că data până la care ofertele vor trebui să fie valabile este 10.04.2014, respectând astfel prevederile art. 6 alin. (2) din HG 925/2006 care menționează că „perioada de valabilitate a ofertelor, prevăzută în anunțul/invitația de participare și în documentația de atribuire, trebuie să fie stabilită astfel încât să se întindă până la momentul încheierii contractului/acordului-cadru”.

Pe cale de consecință autorizația de securitate industrială cerută de autoritatea contractantă cu termen limită de depunere la încheierea raportului final al procedurii, face parte din cerințele autorității contractante stabilite în documentația de atribuire, care trebuie cuprinse în oferta valabilă până la momentul încheierii contractului.

Faptul că . a fost în curs de obținere a autorizației de securitate industrială, după declarațiile . (în fapt neexistând decât o cerere pentru obținerea autorizației de securitate industrială), nu poate fi asimilat îndeplinirii cerinței din Fișa de date, respectiv a existenței autorizației de securitate industrială.

În ceea ce privește punctul VI. 3) din Fișa de date a achiziției, în care se stipulează că „Ofertantul desemnat câștigător, precum si experții propuși nu vor avea acces la informații clasificate până nu vor prezenta certificatul de securitate industrială și autorizația pentru acces la informații clasificate obținut/obținute conform prevederilor HG nr. 585/2002.”, se observă clar că autoritatea contractantă se referă la faza ulterioară, de derulare a contractului.

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 585/2002, pentru societățile comerciale se eliberează o . documente diferite în vederea participării la contracte în care se vehiculează informații clasificate și anume:

- Autorizație de securitate industrială, pentru participarea la procedură – conform art. 3 al Anexei nr. 1 la H.G. 585/2002 ”autorizație de securitate industrială – document eliberat de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat – ORNISS – unui obiectiv industrial, prin care se atestă că este abilitat să participe la procedura de negociere a unui contract clasificat” având termenul de valabilitate „până la încheierea contractului sau până la retragerea de la negocieri” (conform art. 223 din Anexa La HG nr. 586/2002);

- Certificatul de securitate industrială, document necesar în urma semnării contractului, pe parcursul derulării acestuia – conform art. 3 al Anexei nr. 1 la H.G. nr. 585/2002 „certificat de securitate industrială – document eliberat de ORNISS unui obiectiv industrial, prin care se atestă că este abilitat să deruleze activități industriale și/sau de cercetare ce presupun accesul la informații clasificate”;

După cum se observă, H.G. nr. 585/2002, prevede că participanții la procedura de achiziție trebuie să dețină, pe toată perioada derulării acesteia, până la momentul încheierii contractului, autorizația de securitate industrială. Ulterior, după semnarea contractului, ofertantului desemnat câștigător, i se eliberează de către ORNISS certificatul de securitate industrială, document necesar pe parcursul derulării contractului.

În acest context, trebuie menționat faptul că legiuitorul a stabilit în mod clar că documentele arătate mai sus nu pot fi înlocuite, lipsa unuia atrăgând după sine imposibilitatea obținerii celuilalt.

Totodată, CNSC a reținut în cuprinsul deciziei faptul că, în cauză, ar fi incidente dispozițiile art. 109 alin. 2 și 3 din O.U.G. nr. 34/2006.

La art. 109 alin. 2 și 3 din O.U.G. nr. 34/2006 sunt prevăzute următoarele:

(2)Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertantului identificat că a depus cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic să reconfirme anumite elemente ale ofertei sau anumite angajamente asumate în cadrul acesteia.

(3)În oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (1) sau (2), clarificările, detalierile, nuanțările, informațiile suplimentare sau reconfirmările prezentate nu trebuie să conducă la modificări ale caracteristicilor de bază ale ofertei sau ale soluțiilor care au stat la baza lansării invitației de depunere a ofertelor finale, modificări care ar determina distorsionarea concurenței sau crearea unui avantaj suplimentar în raport cu ceilalți ofertanți.”

Astfel, în mod corect CNSC a constatat că, începând cu 21.02.2014, autoritatea contractantă a derulat repetate demersuri către petent pentru reconfirmarea îndeplinirii de către asociatul S.C. ROMSOFT a cerinței referitoare la prezentarea autorizației de securitate industrială. Întrucât nici până la data de 27.03.2014, petentei nu a fost în măsură să furnizeze o reconfirmare în sensul solicitat, anularea procedurii a fost temeinic decisă, fiind unica posibilitate de finalizare a procedurii de atribuire în situația în care nu era posibilă încheierea contractului.

Intimata a arătat că autoritatea contractantă a luat în considerare nu lipsa documentelor ca și înscrisuri, ci efectele juridice create de nedeținerea acestora, împrejurare care a făcut imposibilă încheierea contractului.

CNSC a apreciat în mod corect că, în speță, sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 întrucât, posibilitățile alternative de îndeplinire a contractului în lipsa autorizației de securitate industrială, invocate de către petent, sunt nelegale și derogatorii de la regulile documentației de atribuire, o eventuală adoptare a oricăreia dintre posibilitățile propuse de petent fiind de natură a conduce la încălcarea principiilor ce guvernează materia achizițiilor publice, în special a principiilor transparenței și egalității de tratament a ofertanților și operatorilor interesați de procedura de atribuire, dar care nu au putut participa la procedura din cauza nedeținerii unei autorizații de natura celei solicitate de autoritatea contractantă.

În opinia intimatei, încheierea contractului cu un operator economic care nu respectă prevederile documentației de atribuire, reprezintă, în mod categoric, o situație de încălcare a principiului egalității de tratament. Mai mult decât atât, prin introducerea acestui principiu, legiuitorul a dorit să elimine situațiile discriminatorii și, totodată, să asigure transparența procedurii de achiziție publică.

Petentei invocă art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006 potrivit căruia „ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire …”, recunoscând caracterul imperativ al regulilor stabilite prin documentația de atribuire atât pentru ofertanți cât și pentru autoritatea contractantă.

Acesta omite, din argumentație, orice referire la prevederile art. 171 din O.U.G. nr. 34/2006 conform căruia „oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conținutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă” și anume până la data de 10.04.2014 (potrivit adreselor autorității contractante nr._/10.03.2014 și nr._/17.03.2014, întocmite cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 conform cărora „perioada de valabilitate a ofertelor, prevăzută în anunțul/invitația de participare și în documentația de atribuire, trebuie să fie stabilită astfel încât să se întindă până la momentul încheierii contractului/acordului-cadru”).

În context, este evident faptul că autorizația de securitate industrială, certificatul de securitate industrială și avizul de securitate industrială sunt documente independente unele de celelalte.

Totuși, după retragerea autorizației de securitate industrială, .. a depus o cerere pentru eliberarea unei noi autorizații de securitate industrială și nu a unui certificat de securitate industrială, chiar dacă momentul la care a fost făcută aceasta cerere s-a petrecut după încheierea Raportului final al procedurii.

Mai mult decât atât, dacă ORNISS, în calitate de autoritate competentă, a retras autorizația de securitate industrială (necesară la participarea la procedura de achiziție), înseamnă că a considerat că solicitantul nu mai prezintă garanțiile necesare pentru a participa la procedura de achiziție. Pe cale de consecință, acesta nu mai are dreptul de a participa nici la îndeplinirea contractului, ținând cont de cerința din fișa de date, conform căreia „în cazul în care candidatura este depusă de o asociere, fiecare asociat (inclusiv liderul) va prezenta documentele și formularele menționate” – cap. III.2.1. a).

Dincolo de aceste aspecte, învederăm instanței, prevederile art. 218 alin. (1) lit. b) din HG nr. 585/13.06.2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România care stipulează: „Pentru a se elibera autorizația și certificatul de securitate, obiectivul industrial trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:..b) să fie stabil din punct de vedere economic…”,

Or, în data de 04.03.2014, a fost înregistrată la sediul autorității contractante, sub nr._, adresa Casei de Insolvență Transilvania nr. 2951 din data de 26.02.2014, prin care ni se comunică faptul că s-a deschis procedura de insolvență cu privire la ..

Neobținerea acestui certificat de securitate industrială și implicit a certificatelor de securitate sau a autorizațiilor de acces pentru experții cooptați (în număr de 10) desemnați pentru acest proiect din partea ., prezentați în ofertă și acceptați de instituția noastră, precum și procentul de 25% de activități din contract ce îi reveneau, reprezentând:

1.realizare analiză/proiectare soluție;

2.realizare platformă de dezvoltare de aplicații tip ERP; implementare sistem ERP;

3.dezvoltare, configurare și instalare sistem integrat conform cerințelor specifice;

4.realizare documentație de sistem; instruire personal beneficiar,

Conduce automat și la imposibilitatea executării acestui contract, conform prevederilor art. 213 din H.G. nr. 585/13.06.2002, în care se precizează în mod clar următoarele: ”Contractul clasificat va putea fi pus în executare numai în condițiile în care:

a) ORNISS a emis certificatul de securitate industrială;

b) au fost eliberate certificate de securitate sau autorizații de acces pentru persoanele care, în îndeplinirea sarcinilor ce le revin, necesită acces la informații secrete de stat;”.

Or, ar fi în afara oricăror reguli de logică juridică, o operațiune de semnare a unui contract care oricum nu ar putea fi pus în executare, astfel cum încearcă să acrediteze ideea contestatorul.

Cu privire la obligația asocierii de a legaliza Acordul de asociere a arătat că în cuprinsul capitolului III.2.3.a)” Capacitatea tehnică și/sau profesională” din cadrul fișei de date se stipulează: „Cerința nr. 3 – Informații privind asocierea – Se vor prezenta:

- Lista cuprinzând asociații, conform Formularului nr. 13.

- Acord sau o scrisoare preliminară de asociere, conform Formularului nr. 14.

- Declarație prin care se obligă ca în cazul în care oferta sa este declarată câștigătoare va legaliza asocierea, iar contractul de asociere legalizat va fi prezentat Autorității contractante, înainte de data semnării contractului”.

După cum se observă, condiția a fost făcută publică prin fișa de date, încă de la anunțul de participare (la data de 06.12.2012), iar autoritatea contractantă nu avea obligația de a reaminti acest lucru ofertantului.

Astfel, este evident că petentei cunoștea obligația de a prezenta acordul în forma legalizată, fiind precizată expres în fișa de date a achiziției, încă de la anunțul de participare (la data de 06.12.2012), iar autoritatea contractantă nu avea obligația de a reaminti acest lucru ofertantului. Astfel că, adăugând și cele 7 zile până la semnarea contractului, considerăm în mod justificat că asocierea a avut suficient timp pentru îndeplinirea obligației. Acordul de asociere prezentat de petent în cadrul ședinței de semnare a contractului din data de 27.03.2014, nu a fost unul în forma legalizată, așa cum prevede cerința din fișa de date.

În ceea ce privește momentul la care ia naștere acordul de voință pentru semnarea contractului a arătat că Este eronată interpretarea petentei, care consideră că exteriorizarea voinței celor două părți contractante ia naștere la momentul comunicării rezultatului procedurii. Acordul de voință de a contracta, în sens generic, ia naștere atunci când autoritatea contractantă demarează procedura de achiziție. Având în vedere că legislația în domeniul achizițiilor publice are caracter special, aceasta primează și trebuie respectată întocmai. Consecința admiterii unei interpretări asemeni celei date de petentă, conform căreia autoritatea contractantă trebuie să încheie contractul cu ofertantul declarat câștigător, chiar dacă acesta nu mai îndeplinește condițiile de admisibilitate, ar determina nu doar abuzuri față de intimată la nivel particular, dar ar fi și întruchiparea unui dezechilibru major creat în ordinea juridică a autonomiei de voință.

Ca și principiu de drept, manifestarea de voință a părților, nu acoperă în întregime toate sensurile și valențele producătoare de efecte juridice, întrucât sunt mai multe condiții esențiale pentru validitatea unei convenții printre care – consimțământul valabil la momentul încheierii contractului și, atunci când legea prevede, sub sancțiunea nulității absolute, ca un contract să fie făcut cu respectarea unor condiții de formă (contractele solemne) se adaugă încă o condiție esențială: forma.

Susținând că încheierea contractului „ad validitatem” se realizează la momentul comunicării rezultatului procedurii, petentei ignoră noțiuni elementare de drept și aduce o interpretare eronată condiției de validitate, care conform Codului civil reprezintă o condiție esențială și specială, constând în necesitatea îndeplinirii formalităților prestabilite de lege, în lipsa cărora actul juridic civil nu s-ar putea naște în mod valabil.

Forma cerută ad validitatem prezintă următoarele caractere:

- reprezintă un element constitutiv (esențial) al actului juridic civil, în lipsa căruia actul juridic va fi lovit de nulitate absolută;

- este incompatibilă cu manifestarea tacită de voință, deci presupune manifestarea expresă de voință;

- este exclusivă, în sensul că, pentru un anumit act juridic civil solemn, trebuie îndeplinită forma autentică .

Astfel, deoarece acordul de voință (consimțământul) trebuie să existe la momentul semnării contractului, interpretarea petentei este limitativă, eronată și lipsită de orice fundament juridic.

Prin urmare, având în vedere că ne aflăm în cadrul materiei speciale a achizițiilor publice, precizăm că acordul de voință al părților de a contracta se realizează la momentul semnării actului de către acestea și nu anterior.

În consecință, intimata a arătat că forma scrisă a contractului de achiziție publică este cerută „ad validitatem” și nu „ad probationem”, conform art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare: „contract de achiziție publică – contractul, asimilat, potrivit legii, actului administrativ, care include și categoria contractului sectorial, astfel cum este definit la art. 229 alin. (2), cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorități contractante, pe de o parte, și unul ori mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii;”.

Concluzionând, esențial de reținut este faptul că „oferta” are caracter obligatoriu din punct de vedere al conținutului, pe toată durata de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă, care are dreptul de a aplica criterii de calificare și selecție, pentru care operatorii economici au dreptul de a prezenta certificate emise de către o autoritate publică competentă sau de către un organism de drept public sau privat care respectă standardele europene de certificare.

Potrivit dreptului comunitar dar și dreptului național, pe parcursul derulării procedurii de atribuire a contractului de achiziție publică, autoritatea contractantă are dreptul să invite operatorii economici să completeze sau să clarifice certificatele și documentele prezentate.

Pe cale de consecință, întrucât, în Fișa de date a achiziție este stipulat faptul că documente din cadrul proiectului de execuție sunt clasificate „SECRET”, devine evident că fără această autorizație este imposibilă obținerea certificatului de securitate industrială necesar pentru executarea contractului iar accesul neautorizat la date și la informații clasificate reprezintă o amenințare la adresa securității naționale, un astfel de acces neautorizat putând constitui elementele constitutive ale unei infracțiuni contra statului.

Curtea a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând probele administrate în cauză curtea reține că plângerea petentei este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei curtea reține că în perioada 05.03.2013 – 29.01.2014, M. Afacerilor Interne prin Direcția Administrare și Achiziții pentru Comunicații și Tehnologia Informației (D.A.A.C.T.I.), în temeiul art. 96 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările și completările ulterioare, a derulat cele trei etape aferente procedurii de dialog competitiv având ca obiect „Îmbunătățirea capacității de formulare a politicilor publice, de reglementare și planificare strategică prin realizarea unui sistem informatic integrat pentru gestiunea resurselor instituționale ale M.A.I. (ERP) – cod SMIS_”.

În temeiul prevederilor art. 82 din H.G. nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu cele ale art. 200 din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, comisia de evaluare a declarat câștigătoare oferta S.C. U. G. S.A., liderul asocierii cu S.C. SIVECO S.A. ȘI .., având o propunere financiară de 16.400.025,00 fără TVA.

La data de 14.02.2014, un alt operator economic participant la procedură, respectiv S.C. S&T ROMÂNIA S.R.L, a depus o contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor, solicitând anularea comunicării rezultatului procedurii de atribuire, emisă de autoritatea contractantă, precum și a tuturor actelor subsecvente acesteia, iar în subsidiar, în situația în care nu mai pot fi dispuse măsuri de remediere, anularea procedurii.

La data de 18.03.2014, prin Decizia nr. 762/88 C10/476, Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor s-a pronunțat în sensul respingerii ca nefondată a contestației formulate de S.C. S&T ROMÂNIA S.R.L., și a dispus continuarea procedurii de atribuire referitoare la „Implementare ERP”

La data de 18.02.2014, ulterior încheierii Raportului final al procedurii și comunicării rezultatului acesteia, Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat a informat autoritatea contractantă că a decis retragerea autorizației de securitate industrială nr. 1373/11.03.2013, eliberată pentru asociatul ..

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei curtea reține că la data de 27.03.2014, reprezentanții M.A.I. și cei ai S.C. U. G. S.A, liderul asocierii cu S.C. SIVECO S.A. ȘI .., s-au întâlnit în vederea semnării contractului.

În cadrul întâlnirii s-au constatat atât lipsa autorizației de securitate industrială pentru asociatul .., cât și faptul că Acordul de asociere nu este prezentat în formă legalizată, conform cerințelor din Fișa de date a achiziției.

Având în vedere situația de fapt și de drept menționată anterior, prin adresa nr._/31.03.2014 intimata a dispus anularea procedurii de achiziție publică având ca obiect „Îmbunătățirea capacității de formulare a politicilor publice, de reglementare și planificare strategică prin realizarea unui sistem informatic integrat pentru gestiunea resurselor instituționale ale M.A.I. (ERP) – cod SMIS_”, în conformitate cu prevederile art. 209 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006 cu modificările și completările ulterioare.

Prin adresa nr 3179/18.02.2014 emisă de Guvernul României – Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat s-a dispus în baza prevederilor art 235 litera b din Standardele naționale de protecție a informațiilor clasificate în România, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr 585/2002 s-a dispus retragerea autorizației de securitate industrială nr 1373/11.03.2013 eliberată pentru .,urmând ca aceasta să fie restituită instituției emitente.

Curtea reține că reține că adresa nr 3179/18.02.2014 emisă de Guvernul României – Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat reprezintă un act administrativ tipic în accepțiunea prevederilor art 2 punctul 1 litera c din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004 care se bucură de prezumpția de autenticitate și de veridicitate și produce efectele juridice pentru care a fi emis.

Mai mult decât atât, la termenul de judecată din data de 23.06.2014 avocata petentei a învederat instanței faptul că nu a formulat o acțiune în contencios administrativ având ca obiect anularea adresei nr 3179/18.02.2014 emisă de Guvernul României – Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, astfel încât instanța nu este învestită cu o acțiune în contencios administrativ având ca obiect stabilirea legalității și temeiniciei actului administrativ menționat anterior.

Astfel,potrivit art 209 alin 1 din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă are obligația de a anula aplicarea procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică în următoarele cazuri:

a) dacă au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme;

b) dacă nu a fost depusă nicio ofertă sau dacă au fost depuse oferte care, deși pot fi luate în considerare, nu pot fi comparate din cauza modului neuniform de abordare a soluțiilor tehnice și/ori financiare;

c) dacă abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau dacă este imposibilă încheierea contractului.

Raportând conținutul prevederilor 209 alin 1 litera c din O.U.G. nr. 34/2006 la situația de fapt care rezultă din conținutul adresei nr 3179/18.02.2014 emisă de Guvernul României – Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat și din împrejurarea că Acordul de asociere nu a fost prezentat în formă legalizată curtea reține că în mod legal și temeinic autoritatea contractantă a dispus anularea procedurii de achiziție publică având ca obiect „Îmbunătățirea capacității de formulare a politicilor publice, de reglementare și planificare strategică prin realizarea unui sistem informatic integrat pentru gestiunea resurselor instituționale ale M.A.I. (ERP) – cod SMIS_”.

Curtea reține incidența în prezenta cauză a prevederilor art 209 alin 1 litera c din O.U.G. nr. 34/2006 întrucât la data semnării contractului de achiziție publică asociatul . nu mai deținea autorizația ORNISS de acces la informații clasificate, cerință obligatorie conform prevederilor din Fișa de date a achiziției, situație care a determinat în mod obiectiv imposibilitatea semnării contractului de achiziție publică și ,pe cale de consecință, anularea procedurii de achiziție publică .

În mod legal și temeinic prin Decizia nr 1463/C6/1318 /20.05.2014 CNSC a respins ca neîntemeiată contestația formulată împotriva raportului procedurii de atribuire prin care s-a dispus anularea procedurii de atribuire.

Din cuprinsul Fișa de date a achiziției curtea reține că executarea contractului de achiziție publică era supusă unor condiții speciale, în sensul că realizarea proiectului impunea cu necesitate accesul la informații clasificate. Contractele în domeniul apărării și securității conțin adesea informații clasificate care, în conformitate cu dispozițiile legale incidente, din rațiuni de securitate, trebuie să fie protejate împotriva accesului neautorizat.

Astfel, pentru a asigura securitatea informațiilor, autoritatea contractantă poate solicita, astfel cum și legislația comunitară prevede, garanții atât din partea contractantului principal cât și din partea subcontractanților, prin care aceștia se angajează să protejeze informațiile clasificate împotriva accesului neautorizat, precum și informații suficiente privind capacitatea acestora de a-și respecta acest angajament.

Susținerile petentei conform căreia acesta a îndeplinit cerința obligatorie prevăzută în Fișa de date a achiziției, depunând autorizațiile de securitate industrială pentru toți membrii asocierii încă de la data depunerii ofertei, acestea fiind valabile la data întocmirii Raportului final al procedurii sunt nefondate ,urând a fi respinse ca atare.

Curtea reține că autoritatea contractantă a dispus anularea procedurii de atribuire întrucât s-a constatat imposibilitatea obiectivă de încheiere a contractului achiziției publică ca urmare a neprezentării de către petentă a autorizației de securitate industrială pentru ., cât și a Acordului de asociere în formă legalizată.

În cazul dedus judecății, Autoritatea contractantă a fost informată de către ORNISS, ulterior încheierii Raportului final al procedurii și comunicării rezultatului acesteia, că ofertantul desemnat câștigător nu mai deține autorizația de securitate industrială, ceea ce presupune, implicit că, nu mai îndeplinește criteriile de calificare.

Prin urmare, chiar dacă la momentul întocmirii Raportului de atribuire ofertantul îndeplinise condițiile solicitate în documentație, la momentul semnării contractului, ulterior derulării procedurii de achiziție publică, acesta nu întrunea condițiile stabilite de lege pentru a deveni parte în contract.

Faptul că asocierii i-au lipsit documentele obligatorii la încheierea contractului, categoric nu poate fi încadrat ca o măsură a autorității contractante menită să creeze circumstanțe artificiale de anulare a procedurii. În acest context, dorim să menționăm că documentele în cauză au fost prevăzute în Fișa de date a achiziției, după cum urmează:

1. „Declarație prin care se obligă ca în cazul în care oferta sa este declarată câștigătoare va legaliza asocierea, iar contractul de asociere legalizat va fi prezentat autorității contractante, înainte de data semnării contractului.”

2. „Candidatul (lider, asociat, subcontractant, terț) selectat trebuie să prezinte până la încheierea raportului final al procedurii, autorizație de securitate industrială, eliberată de ORNISS conform H.G. nr. 585/2002 sau să facă dovada depunerii solicitării de eliberare a autorizației la depunerea candidaturii”.

Astfel, procedura a fost anulată din motive independente de autoritatea contractantă, aspect care reiese cu evidență din interpretarea dispozițiilor art. 204 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, conform cărora „Autoritatea contractantă are obligația de a încheia contractul de achiziție publică cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câștigătoare, pe baza propunerilor tehnice și financiare cuprinse în respectiva ofertă”, precum și cele ale art. 212 din O.U.G. nr. 34/2006, unde se precizează că „ofertele trebuie însoțite de documentele de calificare și selecție”, și prin raportare la situația de fapt, contestatorul încălcând practic obligația prevăzută la art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, prin modificarea ofertei sale, a cărei valabilitate trebuia să se întindă „până la momentul încheierii contractului”

Întrucât, criteriile de calificare și selecție, astfel cum sunt prevăzute la art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006, au ca scop demonstrarea potențialului tehnic, financiar și organizatoric al fiecărui operator economic participant la procedură, potențial care trebuie sa reflecte posibilitatea concretă a acestuia de a îndeplini contractul și de a rezolva eventualele dificultăți legate de îndeplinirea acestuia, în cazul în care oferta sa va fi declarata câștigătoare.

Curtea reține că la momentul anulării procedurii S.C. U. G. S.A. (lider al asocierii) nu mai avea capacitatea de a îndeplini contractul, în condițiile stabilite prin documentația de atribuire, astfel că autoritatea contractantă în mod temeinic și legal a considerat imposibilă încheierea contractului cu un ofertant, care a încălcat prevederile documentației achiziției publice.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei curtea reține că la data de 25.03.2014, prin adresa nr._ autoritatea contractantă a solicitat S.C. U. G. S.A., în calitate de lider al asocierii U.-SIVECO-ROMSOFT, să prezinte autorizațiile de securitate industrială prevăzute în documentația de atribuire, ca și condiție obligatorie pentru semnarea contractului.

La data de 26.03.2014, prin adresa nr. 212, înregistrată la autoritatea contractantă sub nr._/26.03.2014, S.C. U. G. SA a transmis autorizațiile de securitate industrială eliberate de către ORNISS pentru acesta și pentru S.C. SIVECO ROMÂNIA S.A., iar prin adresa nr. 2538/25.03.2014, înregistrată la DAACTI sub nr._/26.03.2014, ne-a comunicat solicitarea . de eliberare a unei noi autorizații, fără a fi în măsură să prezinte autorizația necesară pentru a se putea încheia contractul.

Întrucât, motivul pentru care Autoritatea contractantă a solicitat autorizația de securitate industrială, conform punctului VI. 3) din Fișa de date a achiziție, are la bază faptul că documente din cadrul proiectului de execuție sunt clasificate „SECRET”, curtea reține că fără această autorizație este imposibilă obținerea certificatului de securitate industrială necesar pentru executarea contractului.

Prin urmare, retragerea de către ORNISS a autorizației de securitate industrială nr. 1373/11.03.2013, eliberată în favoarea .. pentru procedura în cauză, reprezentând o abatere gravă de la prevederile legislative care a afectat procedura de atribuire care a condus la imposibilitatea încheierii contractului, fiind astfel fundamentul principal care a condus la decizia autorității contractante întemeiate pe dispozițiile art. 209 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare.

Prin adresele nr._/10.03.2014 și nr._/17.03.2014 autoritatea contractantă a comunicat . SRL, respectiv ., că data până la care ofertele vor trebui să fie valabile este 10.04.2014, respectând astfel prevederile art. 6 alin. (2) din HG 925/2006 care menționează că „perioada de valabilitate a ofertelor, prevăzută în anunțul/invitația de participare și în documentația de atribuire, trebuie să fie stabilită astfel încât să se întindă până la momentul încheierii contractului/acordului-cadru”.

Pe cale de consecință autorizația de securitate industrială cerută de autoritatea contractantă cu termen limită de depunere la încheierea raportului final al procedurii, face parte din cerințele autorității contractante stabilite în documentația de atribuire, care trebuie cuprinse în oferta valabilă până la momentul încheierii contractului.

În ceea ce privește punctul VI. 3) din Fișa de date a achiziției, în care se stipulează că „Ofertantul desemnat câștigător, precum si experții propuși nu vor avea acces la informații clasificate până nu vor prezenta certificatul de securitate industrială și autorizația pentru acces la informații clasificate obținut/obținute conform prevederilor HG nr. 585/2002.”, se observă clar că autoritatea contractantă se referă la faza ulterioară, de derulare a contractului.

În conformitate cu prevederile H.G. nr. 585/2002, pentru societățile comerciale se eliberează o . documente diferite în vederea participării la contracte în care se vehiculează informații clasificate și anume:

- Autorizație de securitate industrială, pentru participarea la procedură – conform art. 3 al Anexei nr. 1 la H.G. 585/2002 ”autorizație de securitate industrială – document eliberat de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat – ORNISS – unui obiectiv industrial, prin care se atestă că este abilitat să participe la procedura de negociere a unui contract clasificat” având termenul de valabilitate „până la încheierea contractului sau până la retragerea de la negocieri” (conform art. 223 din Anexa La HG nr. 586/2002);

- Certificatul de securitate industrială, document necesar în urma semnării contractului, pe parcursul derulării acestuia – conform art. 3 al Anexei nr. 1 la H.G. nr. 585/2002 „certificat de securitate industrială – document eliberat de ORNISS unui obiectiv industrial, prin care se atestă că este abilitat să deruleze activități industriale și/sau de cercetare ce presupun accesul la informații clasificate”;

Din conținutul prevederilor cuprinse în H.G. nr. 585/2002 Curtea reține că participanții la procedura de achiziție trebuie să dețină, pe toată perioada derulării acesteia, până la momentul încheierii contractului, autorizația de securitate industrială. Ulterior, după semnarea contractului, ofertantului desemnat câștigător, i se eliberează de către ORNISS certificatul de securitate industrială, document necesar pe parcursul derulării contractului.

În mod legal și temeinic prin Decizia nr. 1463/C6/1318 /20.05.2014 CNSC a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 109 alin. 2 și 3 din O.U.G. nr. 34/2006.

La art. 109 alin. 2 și 3 din O.U.G. nr. 34/2006 sunt prevăzute următoarele:

(2)Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita ofertantului identificat că a depus cea mai avantajoasă ofertă din punct de vedere economic să reconfirme anumite elemente ale ofertei sau anumite angajamente asumate în cadrul acesteia.

(3)În oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (1) sau (2), clarificările, detalierile, nuanțările, informațiile suplimentare sau reconfirmările prezentate nu trebuie să conducă la modificări ale caracteristicilor de bază ale ofertei sau ale soluțiilor care au stat la baza lansării invitației de depunere a ofertelor finale, modificări care ar determina distorsionarea concurenței sau crearea unui avantaj suplimentar în raport cu ceilalți ofertanți.”

Astfel, legal și temeinic CNSC a constatat că, începând cu 21.02.2014, autoritatea contractantă a derulat repetate demersuri către petent pentru reconfirmarea îndeplinirii de către asociatul S.C. ROMSOFT a cerinței referitoare la prezentarea autorizației de securitate industrială.

Întrucât nici până la data de 27.03.2014, petentei nu a fost în măsură să furnizeze o reconfirmare în sensul solicitat, anularea procedurii a fost temeinic decisă, fiind unica posibilitate de finalizare a procedurii de atribuire în situația în care nu era posibilă încheierea contractului.

În mod legal și temeinic CNSC a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 întrucât, posibilitățile alternative de îndeplinire a contractului în lipsa autorizației de securitate industrială, invocate de către petent, sunt nelegale și derogatorii de la regulile documentației de atribuire, o eventuală adoptare a oricăreia dintre posibilitățile propuse de petent fiind de natură a conduce la încălcarea principiilor ce guvernează materia achizițiilor publice, în special a principiilor transparenței și egalității de tratament a ofertanților și operatorilor interesați de procedura de atribuire, dar care nu au putut participa la procedura din cauza nedeținerii unei autorizații de natura celei solicitate de autoritatea contractantă.

Potrivit art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006 ofertantul elaborează oferta în conformitate cu prevederile din documentația de atribuire.

Potrivit art. 171 din O.U.G. nr. 34/2006 oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conținutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă și anume până la data de 10.04.2014 (potrivit adreselor autorității contractante nr._/10.03.2014 și nr._/17.03.2014, întocmite cu respectarea prevederilor art. 6 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006 conform cărora „perioada de valabilitate a ofertelor, prevăzută în anunțul/invitația de participare și în documentația de atribuire, trebuie să fie stabilită astfel încât să se întindă până la momentul încheierii contractului/acordului-cadru”).

În lumina prevederilor legale menționate anterior curtea reține că autorizația de securitate industrială, certificatul de securitate industrială și avizul de securitate industrială sunt documente independente unele de celelalte.

Mai mult decât atât, dacă ORNISS, în calitate de autoritate competentă, a retras autorizația de securitate industrială (necesară la participarea la procedura de achiziție), înseamnă că a considerat că solicitantul nu mai prezintă garanțiile necesare pentru a participa la procedura de achiziție. Pe cale de consecință, acesta nu mai are dreptul de a participa nici la îndeplinirea contractului, ținând cont de cerința din fișa de date, conform căreia „în cazul în care candidatura este depusă de o asociere, fiecare asociat (inclusiv liderul) va prezenta documentele și formularele menționate” – cap. III.2.1. a).

Potrivit art. 218 alin. (1) lit. b) din HG nr. 585/13.06.2002 pentru aprobarea standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România care stipulează: „Pentru a se elibera autorizația și certificatul de securitate, obiectivul industrial trebuie să îndeplinească următoarele cerințe:..b) să fie stabil din punct de vedere economic…”,

Or, în data de 04.03.2014, a fost înregistrată la sediul autorității contractante, sub nr._, adresa Casei de Insolvență Transilvania nr. 2951 din data de 26.02.2014, prin care ni se comunică faptul că s-a deschis procedura de insolvență cu privire la ..

Neobținerea acestui certificat de securitate industrială și implicit a certificatelor de securitate sau a autorizațiilor de acces pentru experții cooptați (în număr de 10) desemnați pentru acest proiect din partea ., prezentați în ofertă și acceptați de instituția noastră, precum și procentul de 25% de activități din contract ce îi reveneau, reprezentând:

1.realizare analiză/proiectare soluție;

2.realizare platformă de dezvoltare de aplicații tip ERP; implementare sistem ERP;

3.dezvoltare, configurare și instalare sistem integrat conform cerințelor specifice;

4.realizare documentație de sistem; instruire personal beneficiar,

conduce automat și la imposibilitatea executării acestui contract, conform prevederilor art. 213 din H.G. nr. 585/13.06.2002, în care se precizează în mod clar următoarele: ”Contractul clasificat va putea fi pus în executare numai în condițiile în care:

a) ORNISS a emis certificatul de securitate industrială;

b) au fost eliberate certificate de securitate sau autorizații de acces pentru persoanele care, în îndeplinirea sarcinilor ce le revin, necesită acces la informații secrete de stat;”.

În cuprinsul capitolului III.2.3.a)” Capacitatea tehnică și/sau profesională” din cadrul fișei de date se stipulează: „Cerința nr. 3 – Informații privind asocierea – Se vor prezenta:

-Lista cuprinzând asociații, conform Formularului nr. 13.

-Acord sau o scrisoare preliminară de asociere, conform Formularului nr. 14.

-Declarație prin care se obligă ca în cazul în care oferta sa este declarată câștigătoare va legaliza asocierea, iar contractul de asociere legalizat va fi prezentat Autorității contractante, înainte de data semnării contractului”.

Această condiția a fost făcută publică prin fișa de date, încă de la anunțul de participare (la data de 06.12.2012), existând obligația pentru petentă de a prezenta acordul în forma legalizată.

Sunt lipsite de temei legal susținerile petentei potrivit cărora contractul de achiziție publică s-a încheiat între părți la data comunicării rezultatului procedurii.

Prin comunicarea rezultatului proceduri de atribuire petenta are vocația concretă în ce privește încheierea contractului de achiziție publică pentru care s-a demarat procedura de achiziție publică, însă încheierea efectivă a contractului de achiziție publică este supusă condiției suspensive ca petenta să îndeplinească în continuare toate cerințele din Fișa de date a achiziției, autoritatea contractantă nu poate să încheie contractul cu ofertantul declarat câștigător dacă acesta nu mai îndeplinește condițiile de admisibilitate.

Pe de altă parte curtea reține că forma scrisă a contractului de achiziție publică este cerută „ad validitatem” și nu „ad probationem”, conform art. 3 lit. f) din O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare: „contract de achiziție publică - contractul, asimilat, potrivit legii, actului administrativ, care include și categoria contractului sectorial, astfel cum este definit la art. 229 alin. (2), cu titlu oneros, încheiat în scris între una sau mai multe autorități contractante, pe de o parte, și unul ori mai mulți operatori economici, pe de altă parte, având ca obiect execuția de lucrări, furnizarea de produse sau prestarea de servicii;”.

Pe cale de consecință, întrucât, în Fișa de date a achiziție este stipulat faptul că documente din cadrul proiectului de execuție sunt clasificate „SECRET”, curtea reține că fără această autorizație este imposibilă obținerea certificatului de securitate industrială necesar pentru executarea contractului, iar accesul neautorizat la date și la informații clasificate reprezintă o amenințare la adresa securității naționale, un astfel de acces neautorizat putând constitui elementele constitutive ale unei infracțiuni contra statului.

Pentru aceste motive curtea va respinge ca nefondată plângerea formulată în prezenta cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge plângerea formulată petenta U. G. SA cu sediul procesual ales la „SCA C. și I.” din București, sector 5, ..3C împotriva deciziei nr.1463/C6/1318/20.05.2014 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor în contradictoriu cu intimatul M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR cu sediul în București, sector 1, Piața Revoluției nr.1A, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată azi, 30.06.2014, în ședință publică.

Președinte, Judecător, Judecător,

S. O. I. M. C. F. I.

Grefier,

T. M.

Red. Jud. OS/4ex/2014

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 5742/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI