Pretentii. Decizia nr. 9262/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9262/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 28615/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 9262
Ședința publică din data de 11.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR G. M. E.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – în reprezentarea pârâtei ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, prin reorganizarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 București împotriva Sentinței civile nr. 4852/07.07.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata– pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, prin reorganizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București – în nume propriu, cu intimatul – reclamant S. A. C. și cu intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul – reclamant – prin avocat Fometici P., cu împuternicire avocațială la fila 4 din dosarul de fond, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul intimatului – reclamant precizează că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat solicitând, pe fondul recursului, respingerea acestuia, ca fiind neîntemeiat și menținerea hotărârii pronunțată de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4852/07.07.2014 Tribunalul București – Secția a II-a C. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Mun. București și în consecință:
A respins acțiunea față de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Mun. București, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP Sector 4 București și a admis acțiunea formulată de reclamantul S. A. C., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București prin DGRFPB, obligând pârâta AFP Sector 4 București la plata către reclamant a sumei de 3159 lei cu titlu de taxă poluare reactualizată cu dobânda legală de la data de27.07.2011 reprezentând data plății.
Tribunalul a admis cererea de chemare în garanție formulată de AFP Sector 4 București și a obligat chemata în garanție AFM să achite pârâtei AFP Sector 4 București suma de 3159 lei la plata căreia a fost obligată pârâta AFP Sector 4 București către reclamant, reactualizată cu dobânda legală de la data de 27.07.2011 reprezentând data plăți.
Parata a fost obligată și la plata către reclamant a sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând taxa de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice.
În motivarea recursului declarat de pârâtă pentru Administrația Sector 4 s-au invocat următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie privind hotărârea instanței de fond:
Instanța de fond in mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 4.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, se stabilește temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediuluî", organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin. 1, lit.a) si b) din HG 686/2008) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.4 din O.U.G. nr.50/2008 aratandu-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din incasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu". A învederat faptul ca actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv O.U.G nr.50/2009, prin normele sale de aplicare H.G. nr.686/2008) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimata-petenta, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 2, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003: prin achitarea taxei de poluare de către aceasta, intre instituția noastră si intimata-reclamanta, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care va solicitam admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
Pe fondul cererii, a arătat recurenta – pârâtă că taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin OUG nr. 50/2008, abrogându-se art. 214 ind. 1 – 214 ind. 3 din Legea nr. 571/2003. A mai susținut recurenta că a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare, în lipsa cărora consecința ar fi fost transformarea în deșeuri a acestor autoturisme la scurt timp de la introducerea în țară, cu suportarea costurilor aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autoturismele respective.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si elimina reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România.
A invocat partea recurentă disp. art. 1 -33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Țărilor de Jos, Republica Austria, Republica Polonă, Republica Portugheză, Republica Slovenia, Republica Slovacă, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria și România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, precum și alin.2 al art.148 din Constituția României. A concluzionat recurenta că, din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate, rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene, recurenta a apreciat că dispozițiile nu sunt incidente, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită conf. art. 4 din OUG nr. 50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui vehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art. 9.
Totodată, a susținut că reclamantul nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, astfel că obligația de plată a taxei de poluare este legal datorată.
Dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunităților Europene, devenit art. 110 după consolidare, au în vedere reglementarea unei limitări a drepturilor statelor de a introduce pentru produsele comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, potrivit jurisprudenței Curții, art. 110 din Tratat este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, normele comunitare nu interzic perceperea unei taxe precum cea specială pentru autoturisme și autovehicule, invocând în acest sens recurenta prev. art. 33 din Directiva 77/388/CEE a Consiliului Comunităților Europene.
Totodată, principiul poluatorul plătește, pe care se bazează instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, iar 16 state membre UE practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.
A mai arătat recurenta că de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a mărfurilor naționale sau străine pentru că acestea trec o frontieră, în cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculelor în România, această discriminare nefiind fundamentată prin niciun argument de partea reclamantă. Așadar, taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine.
S-a mai susținut că în urma modificărilor aduse prin OUG nr. 117/2009, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de părere că autoritățile române au luat măsurile necesare asigurării respectării legislației comunitare, iar în momentul de față legislația privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conformă art.110 din TFUE.
Concluzionează recurenta că existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare.
În plus, restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege. Totodată, reproducând partea recurentă art.8 din OUG nr.50/2008, coroborat cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, a concluzionat că reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care taxa de poluare achitata de reclamant este legal datorată, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
A mai arătat că în mod greșit a fost obligată la plata dobânzii fiscale, nefiind îndeplinite condițiile art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, rep, cu completările și modificările ulterioare.
În ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, a solicitat respingerea lui ca neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin.1 C.pr.civ. Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpa procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, să fi determinat aceste cheltuieli. O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată, este ca partea care le solicită sa fi câștigat în mod irevocabil procesul, or situația de față nu se încadrează în această categorie. De asemenea, nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina părții pârâte pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată. În cazul de față, nu este îndeplinită niciuna din aceste condiții.
In drept, art.488 pct.8 Cod Procedura Civila.
Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare.
Analizând sentința recurată prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C.., Curtea reține următoarele:
Examinând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive cu privire la acțiunea de fond, Curtea observă că Administrația Sector 4 a Finanțelor Publice este cea care a emis decizia de calcul al taxei de poluare și a încasat taxa, acestea fiind actele care au produs o vătămare reclamantului. Faptul că destinatarul acestor sume este Administrația F. pentru Mediu nu conferă calitate procesuală acesteia, atâta timp cât nu există un raport juridic direct între AFM și contribuabil. Dispozițiile art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 și HG 686/2008 invocate de recurentă referitor la modalitatea în care se transferă taxa de poluare de la Trezoreria Statului către Administrația F. pentru Mediu sunt relevante numai sub aspectul reglării raporturilor între instituțiile publice.
În consecință Curtea apreciază că motivul de recurs invocat de recurentă cu privire la lipsa calității procesuale pasive nu este întemeiat.
Analizând motivele de fond invocate de recurentă cu privire la pretinsa natură legală a taxei de poluare, Curtea reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat autoturismul marca Skoda F. . TMBNK26Y_ care a fost înmatriculat pentru prima oară în Belgia la 13.04.2007. Pentru a-l înmatricula în România a achitat taxa de poluare de 3159 lei.
Curtea constată că sentința civilă criticată a fost pronunțată cu dezlegarea corectă a chestiunii compatibilității dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu dispozițiile art. 117 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
Având în vedere invocarea în cauză a contrarietății legislației interne față de prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
De asemenea, prin dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României se prevede că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform, alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În ceea ce privește dreptul unional aplicabil în cauză, Curtea reține că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).
Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, invocate de către intimatul-reclamant în susținerea prezentului său demers judiciar, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.” Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România.
Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la data de 18.06.2009, în cauza 402/09-T., Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronunțat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculari în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. În același sens a fost și soluția în cauza 263/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”.
În atare condiții, având în vedere situația de fapt reținută de instanța de fond, Curtea constată că în mod corect a apreciat aceasta că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
De asemenea, în ceea ce privește critica adusă soluției date cererii de obligare la plata dobânzii, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, reclamantul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit (lucrum cessans si damnum emergens).
În același sens a hotărât Curtea Europeană de Justiție în cauza C 565/11 – I. (hotărârea din 18.04.2013), arătând că, în cazul dobânzilor cuvenite, “această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia” (paragraful 28).
Prin urmare, la chestiunea preliminară cu care a fost sesizată într-o cauză identică de un tribunal din România, Curtea a statuat că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
În sfârșit, observă Curtea că sunt nefondate criticile recurentei privitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, întrucât, prin admiterea acțiunii reclamantului, a pierdut procesul în sensul disp. art. 453 alin. 1 C. proc. civ.
Față de aceste considerente, având în vedere că motivul de casare (art. 488 pct. 8 C.) invocat prin cererea de recurs, astfel cum a fost argumentat de recurenta-pârâtă DGRFPB, în reprezentarea AS4FP București, este neîntemeiat și că sentința recurată este legală și temeinică, Curtea va respinge recursul formulat de aceasta ca nefondat, conform dispozițiilor art. 496 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – în reprezentarea pârâtei ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 4 A FINANȚELOR PUBLICE, prin reorganizarea Administrației Finanțelor Publice Sector 4 București, cu sediul în sector 2, București, Speranței, nr. 40 împotriva Sentinței civile nr. 4852/07.07.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata– pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în sector 2, București, Speranței, nr. 40, prin reorganizarea Direcției Generale a Finanțelor Publice a Municipiului București – în nume propriu, cu intimatul – reclamant S. A. C., CNP_, CU D.. ALES LA C.A. FOMETICI P. - sector 4, București, ., ., .și cu intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în sector 6, București, SPLAIUL INDEPENDENȚEI, nr. 294, .> ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. G. M. E.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud. P.S./6 ex./07.01.2015
JUD. FOND B. C. A. - Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal (fosta SECȚIE A IX-A)
| ← Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 3085/2014. Curtea de Apel... | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 5790/2014.... → |
|---|
