Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 3085/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3085/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 44055/3/2010*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.3085
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 14 APRILIE 2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE – L. E. F.
JUDECĂTOR – H. P.
JUDECĂTOR – G. A. F.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurentul-reclamant M. V., împotriva sentinței civile nr.4127 din 24.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. JUDEȚULUI PRAHOVA – A. F. D., PREȘEDINTELE COMISIEI JUDEȚENE PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE AL TERENURILOR PRAHOVA, având ca obiect „refuz soluționare cerere”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant personal, lipsind intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea procedează la identificarea recurentului reclamant, care se legitimează cu cartea de identitate.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Recurentul reclamant solicită admiterea recursului și obligarea pârâtului la soluționarea petițiilor sale înregistrate cu L408/2010 și L497/2010 arată că instanța de fond a stabilit numai o singură obligație și anume de a i se răspunde la prima sa petiție L14 nu și la celelalte două petiții L408 și L49. De asemenea, mai arată că prin sentința civilă recurată nu s-a prevăzut nici despăgubiri de întârziere solicitate în baza art.24 din Legea nr.544//2004 care se dovedesc a fi fost pe deplin îndreptățite deoarece pârâta nu a răspuns nici până astăzi la petiția l-a care i-a dat dreptul prima hotărâre, atitudinea sfidătoare față de petiția sa, față de legi care reglementează situația cât și situația umilitoare la care a fost care îi lezează demnitate fiind pus să cerșească un drept cuvenit consideră că este îndreptățit și la daune morale. Solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat avându-re în vedere motivele pe larg expuse în conținutul acțiuni cât ăi a celor expuse în notele scrise pe care le depune. Solicită despăgubiri de întârziere.
Curtea, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._ la data de 15.09.2010, reclamantul M. V. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul P. Județului Prahova A. F. D., Președintele Comisiei Județene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate al Terenurilor Prahova:
1. obligarea la soluționarea petițiilor sale respectând ad litteram obligațiile prevăzute în dispozitivul deciziei civile nr.365/03.03.2009 a Tribunalului Prahova, irevocabilă și învestită cu formulă executorie și să-i răspundă punct cu punct la toate punctele formulate în petiții;
2. daune-interese de 100 lei/zi de întârziere, după 30 zile de la data rămânerii sale irevocabile a hotărârii, până la data soluționării cererii formulate în baza deciziei nr.365/03.03.2009, având în vedere abuzul împotriva persoanei și prevederile art.24 alin.(2) din Legea nr.554/2004;
3. obligarea pârâtului la daune morale în cuantum de 1 leu;
4. aplicarea dispozițiilor art.404 alin.(2) Cod pr.civ., pentru refuzul repetat de a se conforma prevderilor Legii nr.554/2004, ce atestă reua-credință a pârâtului;
5. obligarea pârâtului la daune materiale de 6000 lei, reprezentând frustrarea de a beneficia de recolta viței de vie și a pomilor fructiferi, pentru că prin ignorarea repetatelor sale petiții, cu solicitări îndreptățite, bazate pe obligațiile ce decurg din decizia civilă nr.365/03.03.2009, i s-a împiedicat exercitarea drepturilor civile revendicate;
6. obligarea pârâtului la plata către reclamant, în baza acelorași motive, a cheltuielilor în sumă de 241,40 lei, reprezentând expediții prin poștă a petițiilor ignorate, deplasări la Ploiești pentru înregistrarea acestor petiții, dactiilografierea acțiunilor și petițiilor xerox.
În motivarea în fapt a cererii, reclamantul a arătat în esență că a notificat pârâtul pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute de dispozitivul deciziei civile nr.365/03.03.2009 a Tribunalului Prahova, irevocabilă și învestită cu formulă executorie, iar acesta i-a răspuns prin adresa nr. L 1272/dosar V/C/2009 din 15.10.2009, comunicându-i o recomandare pur formală, rămasă fără finalitate.
Prin petiția înregistrată sub nr. L14/08.01.2010 reclamantul a sesizat Comisia Județeană Prahova și pe președintele acesteia, respectiv pârâtul, arătând că Comisia Locală de fond funciar Urlați, județul Prahova și președintele acesteia, Primarul Orașului Urlați, nu au purces la îndeplinirea obligațiilor ce le revin prin decizia civilă nr.365/03.03.2009. Arată reclamantul că la punctele 1-10 ale petiției sale a semnalat fapte grave comise de Comisia Locală de fond funciar Urlați, ce trebuia să determine cercetări și luarea de măsuri, dar nu a primit nici un răspuns.
Comisia Locală de fond funciar Urlați, ignorând aceste obligații, prin adresa nr._/08.10.2009, i-a oferit reclamantului în locul celor două loturi de vie, de 7000 mp și respectiv 5860 mp, menționate în decizia civilă, un teren de 12 860 mp de pășune (pârloagă).
Ca atare, în urma ultimatumului dat de reclamant către Comisia Locală de fond funciar Urlați, i se comunică prin adresa nr. 1425/18.02.2010, că prin adresa nr. 1415/10.02.1010 s-a adresat Comisiei Județene de fond funciar pentru soluționarea cauzei, iar reclamantul, revenind asupra petiției din 08.01.2010, rămase fără răspuns, a formulat o altă petiție către pârât, expediată poștal cu confirmare de primire din 11.05.2010, la care pârâtul i-a răspuns prin adresa expediată la 12.06.2010, că va primi teren din rezerva Comisiei Locale, care la data de 10.02.2010 solicitase Comisiei Județene avizarea preluării pe bază de protocol a suprafeței de 1, 2860 ha vie, dar nu i-a răspuns la nici unul din cele 10 puncte din petiția precedentă.
Având în vedere această situație, reclamantul a revenit la pârât cu o petiție expediată la 09.06.2010, în care a expus în 4 puncte situația existentă, încadrată juridic, cu pretențiile sale legale și riguros motivate, precum și soluții legale, dar până în prezent nu a primit răspuns la această petiție și nici nu a fost rezolvată cauza sa.
Mai precizează reclamantul că „răspunsul” la a doua sa petiție nu poate fi luat în considerare, fiind ilar, precum și că a îndeplinit procedura prealabilă.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare (f.55-56 dosar nr._ ), prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, motivând în sensul că atât Comisia Locală de fond funciar Urlați, cât și Comisia Județeană de fond funciar Prahova au pus în executare decizia civilă nr. 365/03.03.2009 a Tribunalului Prahova, respectând procedura prevăzută de HG nr.890/2005.
A arătat pârâtul că în vederea definitivării procedurii de emitere a titlului de proprietatee, reclamantul a formulat o . petiții celor două insituții, dar prin înscrisurile depuse la dosar rezultă că s-a răspuns acestor petiții în termen legal, iar petiția nr.L/497/10.06.2010 a fost clasată, potrivit art.10 alin.(2) din OG nr.27/2002, deoarece a avut același conținut cu petiția nr.L408/2010, astfel că, în opinia pârâtului, capătul de cerere a rămas fără obiect.
Cu privire la cererea de punere în executare a deciziei civile nr.365/03.03.2009 a Tribunalului Prahova, pârâtul a precizat că instanța nu a stabilit ca obligație expresă în sarcina Comisiei Județene de fond funciar Prahova emiterea titlului de proprietate, iar această Comisie și-a îndeplinit obligația prin adoptarea uni hotărâri ca urmare a anulării HCJ nr.5300/2007 în ceea ce îl privește pe reclamant. Aceste aspecte nu implică rea-credință sau rea-voință a pârâtului, deoarece acesta nu poate continua procedura de emitere a titlului, dat fiind că, potrivit legii, Comisia Locală de fond funciar a Orașului Urlați urmează a transmite Comisiei Județene documentația cu anexele validate, planurile de parcelare, procesel-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, în lipsa cărora neputându-se întocmi titlul de proprietate. Or, din relațiile comunicate de Comisia Locală de fond funciar a Orașului Urlați, rezultă că reclamantul a refuzat, la invitațiile repetate, să colaboreze cu această comisie în vederea identificării și stabilirii amplasamentului.
Cu referire la cererea de despăgubiri, a menționat pârâtul că solicitarea nu face obiectul Legii nr.554/2004, iar terenul la care face referire decizia Tribunalului Prahova are categoria de folosință de viță de vie, iar nu livadă. Se mai arată că deoarece Comisia Locală de fond funciar dispune în prezent de teren, reclamantul trebuie doar să se prezinte în vederea stabilirii amplasamentului, pentru care i s-a făcut și o ofertă scrisă la care nu a răspuns.
Prin sentința civilă nr.585/14.02.2011, acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, Tribunalul reținând în esență că analizarea unui refuz sau a unei omisiuni de executare a obligațiilor aferente punerii în posesia reclamantului a unor suprafețe de teren potrivit Legii nr.18/1991 se impune a fi analizată, însă nu de către instanța de contencios administrativ, ci de către instanța de drept comun competentă material și teritorial să soluționeze plângerea împotriva refuzului de înmânare a titlului de proprietate emis de comisia județeană sau de punere efectivă în posesie, instanță stabilită de art.64 din Legea nr.18/1991 ca fiind judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, calea de atac putând fi așadar exercitată împotriva oricărui act administrativ al unui organ administrativ care a refuzat atribuirea terenului sau propunerile de atribuire a terenului, conform art.64 alin.(1).
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul, iar prin decizia civilă nr.1034/08.03.2012 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a fost admis recursul și s-a dispus casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, instanța de recurs reținând în considerente că acțiunea nu este o plângere împotriva refuzului de înmânare a titlului de proprietate emis de comisia județeană sau a refuzului de punere efectivă în posesie, întemeiată pe art. 64 alin.(1) din Legea nr. 18/1991, ci o acțiune în contencios administrativ în care se invocă incidența dispozițiilor art. 2 alin.(1) lit. h din Legea nr. 554/2004.
Totodată, instanța de recurs a calificat obiectul și temeiul juridic al acțiunii, reținând că reclamantul a formulat acțiunea apreciind că pârâtul nu a răspuns celor trei petiții pe care i le-a adresat, înregistrate sub nr. L14/2010, L 408/2010 și L 497/2010, invocând ca temei de drept al acțiunii dispozițiile Legii nr. 554/2004.
Pe rolul Tribunalului București, dosarul a fost înregistrat sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 4127/ 24.10.2012, prima instanță a admis în parte acțiunea și obligă pârâtul la soluționarea petiției formulate de reclamant și înregistrate la sediul pârâtului sub nr. L14/08.01.2010 și a respins în rest acțiunea, ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr. 536/21.01.2007 a Judecătoriei Ploiești în dosarul nr._/281/2007 (f.85-86 dosar nr._ ) s-a dispus respingerea plângerii formulate de reclamantul M. V. împotriva hotărârii nr. 5300/04.05.2007 a Comisiei Județene Prahova cu privire la stabilirea dreptului de proprietate funciară asupra a două loturi de vie, conform Legii nr. 247/2005.
Ulterior, prin decizia civilă nr.365/03.03.2009 a Tribunalului Prahova în dosarul nr._/281/2007 (f. 8-9 dosar nr._ ), a fost admis recursul declarat de recurentul petent M. V. împotriva sentinței civile nr.536/21.01.2008 a Judecătoriei Ploiești în contradictoriu cu intimatele Comisia Locală de Fond Funciar Urlați si Comisia Județeană de Fond Funciar Prahova, a fost modificată în tot sentința recurată, în sensul că a fost admisă plângerea reclamantului, a fost anulată Hotărârea nr. 5300/04.05.2007 emisă de Comisia Județeană Prahova și a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantului, în calitate de moștenitor legal al defuncților M. Melcon și M. A. asupra terenului de 5860 mp vie și 7000 mp vie situate pe raza orașului Urlați, județul Prahova.
Prin scrisoarea de notificare a reclamantului, cu confirmare de primire, expediată la Comisia Județeană Prahova de aplicare a Legii nr.18/1991 din data de 01.06.2009 (f.10-12 dosar nr._ ), reclamantul a solicitat să fie pus în posesie pe o suprafață de teren din vecinătatea lotului de 5860 mp din Dealul Valea Pietrii – Urlați, echivalentă cu plantație de viță de vie în rod și cu posibilitatea de reconstrucție a caselor demolate.
Ulterior, prin petiția înregistrată sub nr. L14/08.01.2010 (f.14-18 dosar nr._ ), reclamantul a sesizat Comisia Județeană Prahova și pe președintele acesteia, respectiv pârâtul, arătând că Primarul Orașului Urlați și Comisia Locală de fond funciar Urlați, județul Prahova nu au purces la îndeplinirea obligațiilor ce le revin prin decizia civilă nr.365/03.03.2009, invocând la punctele 1-10 ale petiției încălcarea de către Comisia Locală de fond funciar Urlați a unor dispoziții din Legea nr. 247/2005 cu ocazia soluționării cererii de punere în executare a sentinței civile nr. 536/21.01.2007 a Judecătoriei Ploiești, cu precădere sub aspectul refuzului autorității locale de a-l pune în posesie pe vechiul amplasament de 5860 mp vie și 7000 mp vie, situat pe raza orașului Urlați, județul Prahova.
A invocat reclamantul petiționar o . abuzuri comise de Comisia Locală de fond funciar Urlați, care, în opinia sa, ar fi trebuit să determine cercetări și luarea de măsuri și a solicitat având în vedere faptele prezentate la pct.1-10 din petiție, cu probele elocvente din cele 24 de anexe ale petiției, ca pârâtul să se aplece cu discernământ asupra tuturor punctelor adresei; să promoveze o anchetă ce se impune și să-i comunice reclamantului măsurile corespunzătoare adoptate; să oblige Comisia Locală de fond funciar Urlați și președintele acesteia la îndeplinirea urgentă a tuturor formalităților necesare punerii în posesie conform deciziei civile nr.365/03.03.2009 a Tribunalului Prahova, coroborată cu prevederile HCM nr,890/2005 art.35 alin.(2), întocmirea documentelor necesare emiterii titlului de proprietate și emiterea acestui titlu pentru cele două loturi de vie, avându-se în vedere actele de proprietate eistente la dosar; ca parte în proces să folosească pârâtul toate prerogativele cu care este învestit pentru a asigura îndeplinirea obligațiilor prevăzute de decizia civilă nr.365/03.03.2009 a Tribunalului Prahova coroborată cu art.34 alin.(2) din HCM nr.890/2005, reclamantul fiind astfel scutit de o acțiune în justiție, față de care petiția respectivă constituie procedura premergătoare prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004.
Tribunalul constată că nu a fost emis de către pârâtul P. Județului Prahova A. F. D., Președintele Comisiei Județene pentru stabilirea dreptului de prorietate al terenurilor Prahova nici un răspuns la această petiție, singura comunicare recepționată de reclamant fiind emisă de Primăria Orașului Urlați la data de 02.02.2010 (f.58-59 dosar nr._ ), cum, de altfel, și rcunoaște pârâtul în întâmpinare, astfel petiția reclamantului nefiind soluționată.
Prin petiția înregistrată sub nr. L408/2010, expediată de reclamant la data de 06.05.2010, acesta a reiterat solicitarea de a i se comunica un răspuns scris, pertinent și legal la problemele ridicate în petiția anterioară (f.25-30 dosar nr._ ).
Urmare acestei adrese, a fost emisă adresa Instituției Prefectului Județul Prahova nr. L408/dos.V/C/2/2010 din 02.06.2010 (f.31 dosar nr._ ), semnată de P. A. F. D., în care i s-a comunicat reclamantului că după validarea dreptului de proprietate prin Hotărârea Consiliului Județean nr. 7087/2009, acesta din urmă a fost invitat la Comisia Locală Urlați pentru identificarea vechiului amplasament unde autoarea sa a avut vie, dar acesta nu s-a prezentat. S-a mai indicat în răspunsul pârâtului căfostul amplasament se compune din două loturi, unul de 7000 mp care actualmente este pășune, iar altul de 5860 mp, căruia reclamantul nu-i cunoaște limirele și pe care au fost făcute puneri în posesie și eliberate titluri de proprietate, ca atare pentru suprafața ocupată, reclamantul urmând a primi teren din rezerva Comisiei locale, pe bază de ofertă. De asemenea, s-a precizat în legătură cu despăgubirile solicitate pentru locuințele demolate, că reclamantul nu a depus notificare în baza Legii nr.10/2001.
Ulterior acestei adrese, reclamantul a expediat o nouă petiție (Anexa nr.9), la data de 09.06.2010 (f.32-37 dosar nr._ ), în care a arătat pârâtului că este mințit prin omisiune de către consilierul care a întocmit adresa nr. L408/dos.V/C/2/2010 din 02.06.2010, întrucât acea adresă este formulată cu ignorarea totală a existenței unei hotărâri judecătorești cu putere de lege, dovedind rea-credință și “acoperirea unei ilegalități pentru dovedirea căreia este un proces pe rol la T.B.”, sens în care a recomandat pârâtului ca la semnarea adresei de răspuns să i se prezinte și această plângere, precum și cea înregistrată sub nr. L 14/08.01.2010, însoțită de cele 24 anexe, la care nu a primit răspuns.
Practic, reclamantul a reiterat în esență nemulțumirile relevate în prima sa petiție, indicând totodată că cele două loturi de vie au fost revendicate încă din anul 1991, când autoarea sa era în viață; reprezentanții comisiei locale și ai comisiei județene nu au invocat faptul că cele două loturi nu mai au plantație de viță de vie; din actele de proprietate rezultă cu precizie vecinătățile celor două loturi de vie, ceea ce permite reconstituirea lor, reclamantul solicitând în acest sens aplicarea HCM nr.890/2005 pct. 34 alin.(1) ultimul paragraf, iar propunerea unei soluții inacceptabile neputând constitui îndeplinirea hotărârii judecătorești și neputând absolvi de consecințele juridice care se impun.
De asemenea, reclamantul a reiterat solicitarea de a i se comunica rezultatul demersurilor efectuate de pârât pentru îndeplinirea întocmai a obligațiilor ce decurg din dispozitivul deciziei civile nr.365/03.03.2009 a Tribunalului Prahova.
Din probele administrate, rezultă că această din urmă petiție, înregistrată la sediul pârâtului sub nr. L 497/2010, a fost clasată, fiind emis în acest sens referatul nr.L 497/2010/dosar IV/C/2 din 16.06.2010 (f.60 dosar nr._ ), potrivit cu care petentul solicită soluționarea aceleiași probleme ca în petiția nr.L408/2010 la care s-a înaintat răspuns la data de 02.06.2010.
În conformitate cu dispozițiile art. 315 Cod pr. Civ., “În caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum și asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului. “
În drept, ceea ce reclamantul a dedus judecății în speța de față constituie nesoluționarea în termenul legal a petiției privind încălcarea de către Comisia Locală de fond funciar Urlați a obligațiilor legale cu ocazia soluționării cererii de punere în eecutare a sentinței civile nr. 536/21.01.2007 a Judecătoriei Ploiești, cu precădere sub aspectul refuzului autorității locale de a-l pune în posesie pe vechiul amplasament de 5860 mp vie și 7000 mp vie, situat pe raza orașului Urlați, județul Prahova., asimilată de art. 2 alin.(2) din Legea nr.554/2004 cu actul administrativ unilateral, acțiunea încadrându-se așadar în prevederile art.8 alin.(1) teza a II-a și art.18 din Legea contenciosului administrativ, raportat la dispozițiile art.2 alin.(1) lit. h și art. 2 alin.(2) din Legea nr.554/2004, care asimilează actului administrativ unilateral nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, definită de lege ca fiind faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, dacă prin lege nu se prevede alt termen.
În acest context, reclamantul îndeplinește în parte condițiile prevăzute de art.1 alin.(1) din Legea nr. 554/2004 pentru a sesiza instanța de contencios administrativ competentă, de vreme ce nesoluționarea în termenul legal a cererii adresate pârâtei, astfel cum este definită de dispozițiile art.2 alin.(1) lit. h din Legea nr.554/2004, este de natură a-i vătăma drepturile și interesele legitime legate de reglementarea modului de exercitare de către cetățeni a dreptului de a adresa autorităților și instituțiilor publice.
Tribunalul reține astfel că pârâtul avea obligația de a răspunde în termenul prevăzut de lege la cererea înregistrată sub nr. L14/08.01.2010, care constituie în fond esența nemulțumirilor reclamantului, nesoluționarea acestei petiții determinând revenirea ulterioară cu petițiile nr. L408/2010 – la care pârâtul a emis un răspuns, dar fără a soluționa petiția inițială – și respectiv nr. L 497/2010, pe care autoritatea publică pârâtă a clasat-o, apreciind că face obiectul unei petiții cu același obiect, deja soluționate.
Nu poate fi acreditat argumentul pârâtului potrivit căruia a fost emis un răspuns de către Primăria Orașului Urlați, la data de 02.02.2010, întrucât cererea în speță a fost în mod indubitabil adresată autorității publice pârâte, nicidecum Comisiei Locale de fond funciar a Orașului Urlați sau Primăriei Orașului Urlați, pârâtul neputând fi exonerat de sarcina soluționării petiției administrative prin simpla redirecționare a acesteia, cu atât mai mult, cu cât nu a comunicat petiționarului nici măcar măsura redirecționării petiției și fundamentele de fapt și de drept ale unei asemenea proceduri administrative.
Prin urmare, având în vedere că instanța de contencios administrativ are doar competența de a constata caracterul nelegal al conduitei manifestate de pârât, prin nesoluționarea cererii în termenul prevăzut de lege, fără însă a se pronunța asupra existenței sau întinderii obligațiilor a căror încălcare a reclamat-o petiționarul și fără a avea dreptul de a impune autorității publice să soluționeze cererea formulată într-un anumit sens, pentru considerentele expuse în precedent, tribunalul a obligat pârâtul să soluționeze cererea înregistrată de reclamant sub nr. L14/08.01.2010, în condițiile art.1 alin.(1), art.8 alin.(1) teza a II-a și art. 18 din Legea nr. 554/2004.
În ce privește capetele de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la daune-interese de 100 lei/zi de întârziere, după 30 zile de la data rămânerii sale irevocabile a hotărârii, până la data soluționării cererii formulate în baza deciziei nr.365/03.03.2009, având în vedere abuzul împotriva persoanei și prevederile art.24 alin.(2) din Legea nr.554/2004, precum și la daune morale în cuantum de 1 leu, tribunalul reține că posibilitatea instanței de contencios administrativ de a acorda reparații patrimoniale unui prejudiciu patrimonial sau nepatrimonial cauzat prin conduita autorității publice, se circumstanțiază obligației reclamantului de a dovedi și evalua prejudiciul cauzat prin atitudinea autorității pârâte.
Astfel, este neîndoielnică și firească nemulțumirea reclamantului față de supunerea sa unor proceduri administrative excesive fără a i se comunica un răspuns efectiv la toate aspectele de nelegalitate invocate și fără soluționarea concretă a punerii sale în posesie, însă în fața instanței de judecată, reclamantul are sarcina de a dovedi producerea efectivă a rezultatului dăunător direct, de natură patrimonială sau nepatrimonială al conduitei nelegale a autorității publice pârâte prin care s-a adus vătămare fie patrimoniului său, fie valorilor personalității umane. Or, în cauză, reclamantul doar a afirmat existența unor prejudicii patrimoniale și abuzul împotriva persoanei, însă nu rezultă nici un suport probatoriu al unor astfel de afirmații.
Este real că sub aspectul daunelor morale, doar întinderea prejudiciului moral adus persoanei prin emiterea actului administrativ sau prin nesoluționarea cererii administrative este supusă aprecierii judecătorului, însă producerea efectivă a unor suferințe psihice, respectiv prejudicierea onoarei, reputației sau demnității reclamantului, în sensul pretins de acesta, urmau a fi dovedite, or acesta nu a înțeles să probeze deopotrivă prejudiciul moral suferit și legătura sa cauzală cu conduita omisivă a administrației publice pârâte, acestea neputând fi prezumate.
În plus, daunele-interese, în forma solicitată de reclamant, au caracterul unor daune cominatorii, de altfel creație a practicii judiciare, care nu sunt reglementate decât în cadrul procedurii prevăzute de art.24 alin.(2) din Legea nr.554/2004, concepute drept mijloc de constrângere pentru obținerea executării hotărârii judecătorești pronunțate de instanța de contencios administrativ și pentru a acoperi prejudiciul cauzat de neexecutarea în termenul legal a hotărârii, nefiind aplicabile pentru aducerea la îndeplinire a obligațiilor de drept comun.
Tribunalul reamintește că, în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin.(1) din Legea nr. 554/2004, persoana care pretinde vătămarea unui drept recunoscut de lege sau a unui interes legitim printr-un act administrativ unilateral, poate sesiza instanța de contencios administrativ pentru a solicita anularea integrală sau parțială a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale.
De asemenea, se rețin dispozițiile art. 18 din Legea nr. 554/2001, care reglementează expres și limitativ soluțiile pe care le poate pronunța instanța de contencios administrativ, iar printre acestea nu se regăsește și aceea pretinsă de către reclamant. Instanța de contencios administrativ nu poate acorda în cadrul procedurii de control al legalității conduitei administrative daunele-interese cu caracter cominatoriu prevăzute de art.24 din Legea nr._, ci, potrivit art.18 alin.(6) din lege, “În toate situațiile, instanța poate stabili, prin dispozitiv, la cererea părții interesate, un termen de executare, precum și amenda prevăzută la art. 24 alin. (2).”
Or reclamantul nu a înțeles să solicite stabilirea unui termen de executare a obligației impuse pârâtului și nici aplicarea amenzii ca măsură de constrângere, așadar acesta având deschisă procedura prevăzută de art.24 alin.(2) din Legea nr.554/2004, ocazie cu care va putea solicita și despăgubiri de întârziere, cu caracter cominatoriu.
Referitor la solicitarea reclamantului de aplicare a dispozițiilor art.404 alin.(2) Cod pr.civ., pentru refuzul repetat al pârâtului de a se conforma prevederilor Legii nr.554/2004, ce atestă reaua-credință a acestuia, tribunalul reține, în mod analog, caracterul neîntemeiat al acesteia, având în vedere că temeiul juridic invocat de reclamant este străin naturii și obiectului cauzei pendinte, referindu-se la soluțiile pe care le poate pronunța instanța de executare civilă în cazul respingerii contestației la eecutare.
Astfel cum s-a reținut în precedent, pentru ipoteza neîndeplinirii obligațiilor impuse pârâtului prin hotărârea pronunțată de instanța de contencios administrativ, partea interesată are la dispoziția procedura execuțională specială, reglementată de art.24-25 din Legea nr.554/2004, înlăturând aplicabilitatea procedurii prevăzute de Codul de procedură civilă.
Cu privire la capătul 5 al petitului, vizând obligarea pârâtului la daune materiale de 6000 lei, “reprezentând frustrarea de a beneficia de recolta viței de vie și a pomilor fructiferi, pentru că prin ignorarea repetatelor sale petiții, cu solicitări îndreptățite, bazate pe obligațiile ce decurg din decizia civilă nr.365/03.03.2009, i s-a împiedicat exercitarea drepturilor civile revendicate”, tribunalul reamintește că în cadrul procedurii pendinte nu pot fi acordate alte despăgubiri decât cele pentru refuzul autorității pârâte de a soluționa petiția adresată de reclamant, or suma pretinsă de acesta nu constituie o reparare a unui astfel de prejudiciu, nefiind probat niciun raport de cauzalitate între cuantumul calculat de reclamant, reprezentând lipsa de folosință a recoltelor aferente terenului a cărui punere în posesie nu s-a realizat și conduita omisivă a pârâtului.
Împrejurarea că reclamantul nu a fost pus în posesia terenurilor ce au făcut obiectul titlui executoriu civil, nu poate fi apreciată în raport direct de cauzalitate cu conduita stabilită în sarcina pârâtului, ce face obiectul cauzei de față, reclamantul neputând proba în mod valabil că despăgubirile pretinse de la pârât pentru nesoluționarea petițiilos sale pendinte ar constitui o reparare a prejudiciului cauzat prin lipsa de folosință a terenului ce nu a fost încă pus în posesia reclamantului, dat fiind faptul că acest prejudiciu nu constituie încă o creanță certă și lichidă.
Împotriva cestei sentințe a declarat recurs reclamantul M. V., care arată că, deși în răspunsul se pretinde că nu se cunosc limitele celor două loturi cu plantație de vie de 5850 mp și 7000 mp revendicate, din adresa Primăriei Urlați nr._/29.12.2010 anexată chiar de C.J.F.F, Prahova la întâmpinare reiese indubitabil că situația celor 2 loturi este cunoscută cu precizie de 1 mp. Limitele acestor terenuri sunt bine precizate în actele de proprietate respective:
a)depuse ca anexă la cererea de punere în posesie adresată de părinții mei către Primăria Oraș Urlați îm baza legii 18/1991 încă din 09.03.1991
b)anexată ca probă în. dos. civ. nr._/281/2007, în baza căreia Tribunalul Prahova a dat decizia civilă nr.365/2009;
Era necesar a fi soluționată și petiția L497/2010 deoarece prin ea se solicitau lămuriri care se impun asupra situației conflictuale dintre cele două adrese 1415/2010 a Primăriei Urlați și L408/2010 a Prefectului..
De asemenea, era necesară soluționarea petiției L497/2010 pentru lămurirea situației celor 2 loturi de teren cu plantație de vie și pentru îndreptarea ilegalității comise de C.J.F.F Prahova prin revocarea titlurilor de proprietate emise abuziv și în termen de 30 de zile eliberarea titlurilor de proprietate moștenitorilor legali ai foștilor, îndeplinindu-se astfel obligațiile stabilite pentru C.J.F.F. Prahova și C.L.F.F. Urlați prin dispozițiile Deciziei nr.365/03.03.2009 a Tribunalului Prahova.
Această decizie a constituit temeiul dosarului de executare întocmit de B.E.J. D. M., încuviințat de Judecătoria Ploiești.
P. jud.Prahova în loc să treacă la îndeplinirea întocmai a obligațiilor care-i reveneau a formulat contestație la executare silită respinsă ca neîntemeiată prin sentința civilă nr. 5108/2010 a Judecătoriei Ploiești.
Precizează că în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul la acces la justiție garantat de art. 5 din Convenție protejeză deasemenea și executarea hotărârilor judecătorești definitive și obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminența dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul uneia din părți.
Decizia nr.365/03.03.2009 a Tribunalului Prahova nici până astăzi nu a fost pusă în executare, deși s-au scurs peste 3 ani de la pronunțarea ei.
Reclamantul critică respingerea stabilirii termenului legal de 30 zile pentru soluționarea petiției și a aplicării despăgubirilor de întârziere ca măsura de constrângere reglementată de art.24 din Lg.554/2005.
Arată că nu a solicitat și amendă către stat deoarece din practică a constatat că aceasta, deși prevăzută în dispozițiile sentințelor citate, nu sunt achitate, nefiind mijloace eficiente de constrângere.
Recurentul consideră că daunele morale nu trebuie să privească numai traumele fizice ci și traumele psihice provocate de ignorarea petițiilor sale și a legilor care reglementează speța. Superficialitatea și reaua-voință manifestată de pârât faptul că a fost lipsit de ajutorul unui apărător și că a fost nevoit să-și irosească zile și nopți pentru redactarea petițiilor, să facă deplasări obositoare pentru vârsta și starea sănătății sale sunt astfel de traume.
Acordarea daunelor morale solicitate ar reprezenta o recunoaștere a traumelor psihice și fizice, a stresului.
Reaua-credință a pârâtului este evidentă
Recurentul a solicitat și contravaloarea lipsirii sale de a beneficia de uzufructul plantației până la punerea în posesie și nici cheltuielile de judecată.
Recursul este nefondat.
În decizia de casare pronunțată de instanța anterioară de recurs s-a dispus rejudecarea pricinii din perspectiva nerespectării de către pârât a obligației de a da un răspuns reclamantului la petițiile formulate, iar nu ca acțiune în executarea sau în soluționarea într-un anume mod a respectivelor petiții.
În material contenciosului administrativ instanța nu are a se substitui competențelor autorității publice, ci, constatând refuzul acesteia de a răspunde unei petiții, o poate obliga să răspundă, răspunsul în concret urmând a fi formulat de către autoritate conform competenței sale și reglementărilor, abia acest răspuns fiind susceptibil de contestare conform reglementărilor legale, în speță pe căile conferite de legea 18/1991 sau de dispozițiile referitoare la executarea silită, după caz.
Recurentul critică, în realitate, modul în care (nu) sunt aduse la îndeplinire dispozițiile unei hotărâri pronunțată în material Legii 18/1991, ceea ce excede competenței instanței de contencios administrative și acțiunii formulate în condițiile Legii 554/2004, pentru doleanțele recurentului fiind instituite reglementările derogatorii ale Legii 18/1991 și procedura de urmat acolo prevăzută.
Conform celor trasate de instanța de casare anterioară, obiectul rejudecării a avut în vedere doar refuzul autorității de a formula un răspuns la unele petiții ale reclamantului, în fapt la petiția L14/08.01.2010 (celelalte fiind reveniri la aceasta), dar nu și analiza conținutului concret al celor reclamate prin petiție, aspect care fac obiectul altor căi procedural oferite de legea specială.
Prin urmare, inclusiv capetele accesorii de cerere referitoare la despăgubirile materiale (decurgând din lipsa de folosință a terenului la care reclamantul se consideră îndreptățit) sau la despăgubirile morale au fost evaluate corect de instanță ca fiind neprobate și neîntemeiate în raport de obiectul principal al rejudecării (faptul de a nu se fi răspuns petiției, iar nu soluționarea nesatisfăcătoare) și nu de nemulțumirea reclamantului cu privire la nerezolvarea în sensul dorit a cererii sale (în funcție de care recurentul își construiește argumentația).
În același sens, stabilirea unui termen de 30 zile este redundantă, de vreme ce însuși art. 24 îl instituie în lipsa unei alte mențiuni a hotărârii, iar procedura art. 24 alin. 2 din Legea 554/2004 rămâne deschisă în caz de nerespectare a termenului.
În baza art. 312 C.pr.civ. va fi respins recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant M. V., împotriva sentinței civile nr.4127 din 24.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. Județului Prahova – A. F. D., Președintele Comisiei Județene Pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate al Terenurilor Prahova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
L. E. F. H. Pătrșcu G. A. F.
Grefier
G. P.
Red. F.L.E. – 2 ex./2014
Tribunalul București - Secția a-IX-a – jud.L. M. B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4944/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 9262/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
