Anulare act administrativ. Decizia nr. 2995/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2995/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 27456/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2995
Ședința publică de la 11.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect recursul declarat de recurentul – reclamant C. G.împotriva sentinței civile nr. 3267 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 06.06.2013 în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimata – pârâtă C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 28.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și, eventual, pentru a da posibilitatea părților, eventual, să formuleze și să depună la dosar Concluzii Scrise, la solicitarea expresă formulată de recurentul – reclamant, a amânat pronunțarea la data de 04.04.2014 și la data de 11.04.2014, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 13.07.2012 sub nr._ reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâta C. de Asigurări de Sănătate a Municipiului București a solicitat anularea deciziei de impunere nr._/06.03.2012.
Prin sentința civilă nr. 3267/ 06.06.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, acesta a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul este avocat în Baroul București, își exercită profesia în cadrul unui cabinet individual de avocat și se află în evidențele Casei de Asigurări de Sănătate a municipiului București, ca persoană care obține venituri din profesia de avocat, fără ca acesta să fi formulat o declarație și să achite contribuții, ci urmare înscrierii din oficiu efectuată de pârâtă.
La data de 06.03.2012, pârâta a emis cu privire la reclamant, în calitatea sa de titular al cabinetului individual de avocat, decizia de impunere nr._ privind obligațiile de plată la FNUASS pentru anii 2007-2012, stabilind în sarcina acestuia obligația de plată a debitului principal și a accesoriilor.
Reclamantul a formulat contestație administrativă fiscală împotriva acestei decizii, solicitând anularea debitului, atât cel principal cât și cel accesoriu, fără ca pârâta să emită decizie de soluționare a contestației.
Referitor la legalitatea deciziei de impunere nr._/06.03.2012, tribunalul a constatat că actul este emis cu respectarea prevederilor Codului de procedură fiscală, fiind semnat de către reprezentantul legal a pârâtei potrivit prevederilor art. 43 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.
Cu privire la susținerile reclamantului potrivit cărora nu există contract încheiat cu pârâta, tribunalul a reținut că aceasta este neîntemeiată deoarece între reclamant în calitatea sa de titular al Cabinetului de avocat C. G. și pârâtă nu există în raport juridic contractul ci obligația reclamantului de plată la FNUASS are ca izvor chiar legea, respectiv prevederile art. 215 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, potrivit cărora aceasta trebuia să depună la pârâtă declarație nominală cu privire la obligația ce-i revine.
Tribunalul a constatat că reclamantul nu și-a îndeplinit obligația legală, la dosar neexistând dovezi din care să reiasă că ar fi depus declarație și de a achita sumele datorate raportat la veniturile obținute din exercitarea profesiei.
Cât privește împrejurarea că datele comunicate de ANAF pârâtei ar fi eronate și că pe rolul Judecătoriei Sector 1 există dosarul nr._/299/2012, referitor la obligațiile fiscale, în contradictoriu cu AFP Sector 1, tribunalul a reținut că din verificările efectuate pe portalul instanțelor reiese că acest dosar, care în realitate are numărul_/299/2011, a fost soluționat la data de 24.05.2012 prin anularea acțiunii ca netimbrată, fără a se fi declarat recurs de către reclamant.
Prin urmare, nu există date din care să rezulte că situațiile comunicate de către ANAF pârâtei ar fi eronate, astfel cum a susținut reclamantul.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia textul art. 35 din Ordinul nr. 617/2007, modificat prin Ordinul nr. 509/2008 este o adăugare nepermisă la lege, aspect confirmat de modificările legislative cuprinse în OUG nr. 125/2011, tribunalul a apreciat că nu o poate analiza, nefiind sesizat cu o excepție de nelegalitate, însă a constatat că cele două ordine nu fac decât să pună în executare dispozițiile cuprinse în Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, stabilind procedura de urmat în vederea prelevării sumelor de bani cu titlu de contribuție pentru asigurările sociale de sănătate.
Referitor la susținerea reclamantului conform căreia obligațiile sale fiscale aferente perioadei 01.01._07 sunt prescrise raportat la dispozițiile art. 8 și art. 31 din Ordinul nr. 617/2007, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată deoarece termenul de prescripție nu începe să curgă de la data de 15.03.2007 întrucât acesta nu a depus declarația prevăzută de art. 215 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, și care să-i permită pârâtei să procedeze la calcularea contribuției datorate.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a apreciat că acțiunea reclamantului este neîntemeiată, astfel că în temeiul art. 1, art. 8 și art. 18 din Legea nr. 554/2004 a respins-o ca atare.
Împotriva Sentinței a declarat recurs, în termen legal, reclamantul C. G., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și anulării Deciziei de Impunere nr._/06.03.2012, ca netemeinica si nelegala.
În motivarea recursului, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 8 si 9 C.proc.civ., s-au invocat, în esență, următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie:
A susținut recurentul că instanța de fond a reținut fără niciun temei legal împrejurarea ca datele transmise de ANAF paratei, pe baza cărora aceasta din urma a calculat contribuția, ar fi corecte, si ca nu exista alte elemente de fapt care sa dovedească contrariul.
Pe de alta parte, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la înscrisurile pe care recurentul le-a depus in dovedirea calculelor eronate făcute de parata, respectiv cu privire la declarația fiscala privind venitul estimat pe anul 2011, înregistrata la ANAF sub nr._/16.05.2011 si decizia de impunere pentru plați anticipate cu titlu de impozit pe anul 2011 cu nr. de înregistrare_/30.1 1.2011, ambele depuse la dosarul cauzei.
Nici lipsa documentației ce a stat la baza emiterii deciziei, nu a fost pentru instanța un impediment in verificarea corectitudinii informațiilor transmise de ANAF, respectiv a informațiilor avute in vedere de parata la emiterea deciziei.
O altă critică vizează faptul ca instanța a admis apărarea paratei potrivit căreia documentația care a stat la baza emiterii deciziei ar fi fost predata "in original" către ANAF ( desi a afirmat ca decizia a fost emisa pe seama unor informații in format electronic), iar pentru acest motiv nu ar fi fost in măsura s-o depună la dosarul cauzei. Desi norma legala consacra doar posibilitatea instanței de a solicita organului administrativ depunerea documentației care a stat la baza emiterii actului administrativ, in practica judiciara s-a constatat ca o atare măsura este necesara tocmai pentru a verifica temeinicia si legalitatea actului, contestatorul acestuia nefiind in măsura sa-si formuleze apărarea in raport de acestea. In speța, recurentul a considerat ca instanța trebuia sa solicite depunerea acestor înscrisuri de către parata, in virtutea rolului sau activ, mai ales fata de împrejurarea ca, in faza prealabila judecații, parata nu a răspuns plângerii prealabile iar la dosarul cauzei recurentul a depus înscrisuri care contrazic cele afirmate de parata.
Concret, prin decizia contestata se imputa plata unei contribuții mai mari decât ar fi datorat recurentul in realitate, potrivit veniturilor realizate, venituri ce constituie baza de calcul a contribuțiilor. In cuprinsul deciziei se arata ca, pentru anul 2011, au fost avute in vedere venituri in cuantum de 90.308 lei (respectiv 22.577 lei pentru fiecare trimestru) pentru care recurentul datora contribuții in valoare de 4.968 lei si accesorii de 1.056,7 lei.
La data emiterii deciziei (06.03.2012), parata nu se putea raporta decât la situația veniturilor estimate pentru anul 2011, nefiind depusa la acel moment declarația privind veniturile totale realizate pentru anul 2011 (scadenta depunerii acestei declarații fiind, potrivit legii, la 15 mai 2012).
Potrivit declarației fiscale privind venitul estimat pe anul 2011. înregistrata la ANAF sub nr._/16.05.201 1 si decizia de impunere pentru plați anticipate cu titlu de impozit pe anul 2011 cu nr._/30.11.2011, venitul net estimat este in valoare de 50.400 lei, fiind o diferența evidenta intre 90.308 lei (suma luata in calcul de parata) si 50.400 lei. Parata nu a prezentat niciun contraargument fata de aceste critici, prevalandu-se doar de împrejurarea ca aceste contribuții au fost calculate pe seama informațiilor primite de la ANAF.
Cat privește incidența dosarului_/299/2011 de la Judecătoria Sectorului 1, recurentul a învederat ca obiectul acestui dosar se refera la contestația la executare pe care a formulat-o împotriva somației emise de ANAF in legătura cu obligațiile fiscale referitoare doar la impozitul pe venit. Întrucât a constatat ca somația se referea la plata impozitului pe venit in cuantumul unei sumei mai mari decat cea datorata, ca urmare a unei erori de calcul, dar si ca urmare a neluarii in seama a declarației estimative pe anul 2011, înregistrata sub nr._/16.05.2011, recurentul a formulat contestație si, totodată, s-a prezentat la sediul ANAF cu rugămintea de a primi explicații. In urma acestui demers, inspectorul a constatat eroarea sesizata si i-a comunicat decizia de impunere pentru plați anticipate cu titlu de impozit pe anul 2011, înregistrata sub nr._/30.11.2011, act administrativ pe care somația contestata nu l-a avut in vedere. Concretizarea soluționării acestui demers a constat tocmai in emiterea deciziei sus-mentionate. întrucât a achitat impozitul pe venit, inclusiv pentru anul 2011, potrivit deciziei de impunere, nu a mai timbrat cererea de contestație la executare, nemaijustificand la data de 24.05.2012 un interes in susținerea cererii.
Împrejurarea ca cererea a fost respinsa ca netimbrata nu poate fi calificata nici ca o recunoaștere din partea recurentului a corectitudinii informațiilor ANAF privitoare la veniturile impozabile, astfel cum se pretinde de către parata ca au fost comunicate de ANAF, si nici ca pe un fapt juridic de natura sa certifice corectitudinea acestor informații.
Recurentul a mai criticat sentința instanței de fond si pentru ca nu s-a pronunțat asupra aspectelor de legalitate in ce privește calcularea majorărilor de întârziere. In speța, majorările de întârziere sunt calculate cu încălcarea dispozițiilor legale, in special ale art. 8 alin. 4 si art. 35 din Ordinul nr. 617/2007.
In contextul in care acesta nu a fost informat cel puțin odată pe an prin casa de asigurări, asupra serviciilor de care poate beneficia, de nivelul contribuției, a modalității de plata precum si asupra tuturor drepturilor si obligațiilor pe care le are in calitate de asigurat, dar si in situația in care legea nu prevede in mod expres o sancțiune pentru nedepunerea declarațiilor privind veniturile realizate, recurentul a considerat ca majorările de întârziere ar trebui calculate de la expirarea termenului de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
Acesta a mai susținut că dacă s-ar admite situația ca a dobândit calitatea de asigurat ope legis, fara încheierea unui contract de asigurare cu una din casele de sănătate si fara plata contribuției, atunci ar fi trebuit sa aibă posibilitatea de a-și exercita toate drepturile ce deriva din calitatea de asigurat din 01.01.2007, lucru pe care legea nu i-1 permite.
Practic, contribuțiile si majorările ii sunt solicitate sub forma unor daune aduse bugetului Fondului sau sub forma unor impozite sau taxe. In realitate, contribuția nu este un impozit si chiar daca regimul executării silite a contribuției este similar executării unei creanțe bugetare, daunele pentru nesemnarea contractului de asigurare sociala, pentru nedepunerea situațiilor financiare personale si pentru nesolicitarea dobândirii calității de "asigurat", trebuie circumstantiate si dovedite concret, mai ales in situația in care nici legea nu este predictibila si nici nu stabilește sancțiuni speciale in cazul încălcării acestor obligații legale, dar nici CAS nu l-a informat/ notificat despre aceste obligații.
In drept, recursul a fost întemeiat pe disp. art. 304, pct. 8 si 9 din C.
Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Recurentul a depus concluzii scrise, în sensul admiterii recursului.
Analizând sentinta prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce urmează:
Conform art. 211 alin. 1 din Legea nr. 95/2006, Curtea constată că instanța de fond a reținut în mod corect că reclamantul, în calitatea sa de avocat în Baroul București, care își exercită profesia în cadrul unui cabinet individual de avocat, fiind cetățean român cu domiciliul în țară, are calitatea de asigurat prin efectul legii, neavând relevanță din această perspectivă dacă a încheiat sau nu un contract de asigurare cu CAS.
Coroborând dispozițiile art. 213 alin. 4, art. 208 alin. 3 lit. e, art. 211 și 261 din Legea nr. 95/2006, art. 2, 5, 6, 7 din Normele metodologice, aprobate prin Ordinul nr. 617/2007 al Președintelui CNAS, rezultă că asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și că cetățenii români cu domiciliul în țară sunt asigurați prin efectul legii, cu toate obligațiile ce le implică această calitate, inclusiv cea a plății contribuției la fondul național al asigurărilor de sănătate.
Ca atare, calitatea de asigurat nu se dobândește prin încheierea contractului prevăzut de art. 211 din Legea nr. 95/2006, astfel cum în mod eronat a susținut recurentul, ci prin efectul legii. De altfel, în prezența obligativității contribuției privind asigurările sociale de sănătate, nu poate fi primită apărarea recurentului, în sensul că nu a încheiat un contract de asigurare, întrucât aceasta invocă practic propria culpă, ceea ce nu este permis în sistemul nostru de drept.
Pe de altă parte, Curtea constată că sunt fondate criticile recurentului aduse sentinței instanței de fond, cu privire la datele transmise de ANAF paratei, pe baza cărora aceasta din urma a calculat contribuția.
Astfel, deși intimata pârâtă a susținut că decizia contestată a fost emisă în baza situațiilor primite de la ANAF în format electronic, prin întâmpinarea depusă la fond, fila 34, aceasta a precizat că nu poate înainta dosarul de executare și corespondența cu reclamantul, acestea fiind transmise în original la Administrația financiară.
În aceste condiții, Curtea constată că la dosar s-au depus doar declarațiile fiscale privind venitul pe anul 2011, astfel că acestea sunt singurele care pot fi analizate.
Prin decizia de impunere nr._/06.03.2012, s-au reținut în sarcina recurentului pentru anul 2011, venituri in cuantum de 90.308 lei (respectiv 22.577 lei pentru fiecare trimestru) pentru care acesta datorează contribuții in valoare de 4.968 lei si accesorii de 1.056,7 lei.
Potrivit declarației fiscale privind venitul estimat pe anul 2011, înregistrata la ANAF sub nr._/16.05.2011 si decizia de impunere pentru plați anticipate cu titlu de impozit pe anul 2011 cu nr._/30.11.2011, venitul net estimat este in valoare de 50.400 lei. Mai mult, prin declarația rectificativă aferentă aceluiași an 2011, fila 16 dosar fond, a rezultat un venit net de 58 458,58 lei, de asemenea inferior sumei reținute prin decizia contestată.
Prin urmare, Curtea constată că pentru anul 2011 rezultă diferența învederată de recurent între veniturile estimate de_ lei, comparabile cu cele efectiv realizate de 58 458,58 lei, și cele stabilite prin decizia de impunere de 90.308 lei.
Potrivit art. 35 alin. 1 din Ordinul CNAS nr. 617/2007 „În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.”
Curtea constată că intimata s-a prevalat de împrejurarea ca aceste contribuții au fost calculate pe seama informațiilor primite de la ANAF. Or, în lipsa documentației ce a stat la baza emiterii deciziei, Curtea se află în imposibilitate de a verifica corectitudinea informațiilor transmise de ANAF, respectiv a informațiilor avute in vedere de parata la emiterea deciziei.
Aceasta cu atât mai mult cu cât pentru anul 2011 rezultă cu certitudine că nu au fost avute în vedere veniturile estimate de reclamant, fără a se preciza modul în care au fost stabilite veniturile înregistrate de acesta în anul 2011.
Curtea constată că neindicarea elementelor enumerate la art. 46 CPF atrage nulitatea expresă a actului administrativ-fiscal (vătămarea fiind așadar prezumată, iar partea interesată fiind scutită de a mai face dovada producerii unei vătămări), însă lipsa altor elemente neindicate de textul legal respectiv poate atrage nulitatea (virtuală) în condițiile art. 105 alin. 2 C., întrucât, potrivit art. 2 alin. 3 CPF, unde Codul de procedură fiscală nu dispune se aplică Codul de procedură civilă.
Or, este evidentă vătămarea suferită de recurentul reclamant prin emiterea unui act administrativ fiscal pentru suma de_,09 lei, din care nu rezultă veniturile realizate pentru care se calculează contribuția, precum și faptul că în cauză această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea deciziei de impunere, intimata pârâtă având posibilitatea, în limitele termenului de prescripție, să emită o altă decizie care să cuprindă în mod corespunzător toate elementele obligatorii stabilite de art. 87 și 43 CPF.
Față de cele expuse, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 2 Cod proc.civ, va admite recursul, va modifica în tot sentința civilă recurată în sensul că va admite acțiunea și va anula decizia de impunere nr._/06.03.2012 emisă de CASMB.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurentul – reclamant C. G.împotriva sentinței civile nr. 3267 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 06.06.2013 în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimata – pârâtă C. DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI.
Modifică în tot sentința recurată, în sensul că:
Admite contestația.
Anulează decizia de impunere nr._/06.03.2012.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 11.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud.I.F
JUD. FOND D. S. - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 600/2014. Curtea de... | Conflict de competenţă. Sentința nr. 529/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
