Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 6323/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6323/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-09-2014 în dosarul nr. 41038/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia nr. 6323
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 12.09.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE I. M. C.
JUDECĂTOR S. O.
JUDECĂTOR Ș. A.
GREFIER D. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenții-reclamanți BIBIȚĂ (B.) D., D. E., P. (BIBIȚĂ) M.-M., V. (N.) L., împotriva sentinței civile nr. 6373/17.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ CA/2012, în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI și intimata-pârâtă U. S. HARET, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 8.09.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea a amânat pronunțarea pentru azi, 12.09.2014.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 22.05.2012, reclamantele BIBIȚĂ (B.) D., D. E., P. (BIBIȚĂ) M. M., V. (N.) L. a chemat in judecata pe parata U. S. HARET și pe chematul in garantie M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI solicitand instantei sa se dispuna obligarea paratei la eliberarea diplomei de licență si a suplimentului de diploma, in termen de 30 zile de la pronuntarea hotararii si obligarea chematului in garantie sa aprobe tipizarirea formularelor de diploma de licenta pentru reclamante in termen de 30 zile de la ramanerea definitiva si irvocabila a hotararii, precum si recunoasterea diplomelor de licenta.
Prin decizia nr. 4213 pronuntata de Curtea de Apel Bcuuresti Secția a VIII-a la data de 22.06.2012 s-a admis exceptia necompetentei materiale a instantei, cauza fiind declinata, spre competenta solutionare Tribunalului Bucuresti Sectia a IX-a C. Administrativ si Fiscal, conform prec. Art. 10 din L. 554/2004, universitatea nefiind o institutie centrala a statului.
In considerentele sentintei de declinare s-a apreciat ca ministerele sunt in subordinea Guvernului, iar in sfera organelor de specialitate nu pot fi cuprinse decat autoritatile administrative autonome, care se afla doar sub controlul general al Parlamentului.U. S. Haret nu poate fi o autoritate administrativa autonoma, intrucat actele emise de aceasta sunt consecinta unei delegari de competente, nefiind investita cu dreptul de a lucra in regim de putere publica, la nivelul intregului sistem national de invatamant.In consecintasunt incidente dispzo. art. 10 din L. 5543/2004, rangul autoritatii nefiind de institutie centrala, Tribunalului Bucuresti ii revine competenta de solutionare a cauzei.
Cauza s-a inregistrat pe rolul Tribunalului Bucuresti Sectia a IX-a C. Administrativ si Fiscal la data de 23.10.2012, sub nr. unic_ CA/2012.
Prin sentința civilă nr. 6373/17.12.2013, Tribunalul București a respins acțiunea ca neîntemeiată; a respins cererea de chemare în garanție, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că, reclamantele au urmat cursurile Facultatii de Sociologie si Asistenta Sociala - Specializarea sociologie- forma de invatamant I.D. de 3 ani, din cadrul Universitatii S. Haret ,in perioada 2006-2009, promovand examenul de licenta din luna iulie 2009.Urmare a promovarii acestui examen li s-au eliberat adeverinte conform carora au absolvit examenul de licenta obtinand fiecare titlul de licentiat in sociologie.
Din cuprinsul actelor de studii depuse in probatoriul cauzei respectiv a adeverintelor :nr. 76/23.07.2009 (eliberata reclamantei B. (Bibita) I.D. rezulta ca a sustinut examenul de licenta in sesiunea iulie 2009, obtinand al proba de evaluare a cunostintelor fundamentale si de specialitate 9,60.); nr. 57/23.07.2009 (eliberata reclamantei Bibita Gh. M. M. rezulta ca a sustinut examenul de licenta in sesiunea iulie 2009, obtinand al proba de evaluare a cunostintelor fundamentale si de specialitate 8,80.);nr. 373/23.07.2009 (eliberata reclamantei N. V. L. rezulta ca a sustinut examenul de licenta in sesiunea iulie 2009, obtinand la proba de evaluare a cunostintelor fundamentale si de specialitate 9,40.).
Tribunalul a constatat, din cuprinsul actelor de studii depuse in probatoriu ca nici la momentul înscrierii reclamantelor în anul I de studii și nici la momentul finalizării acestora, ca de altfel nici în prezent, parata U. S. Haret nu era acreditată sau autorizată provizoriu să organizeze cursuri la specializarea Informatica - forma de învățământ I.D.
Astfel, nu se regăsește ca fiind autorizată provizoriu sau acreditată forma de învățământ I.D. pentru specializarea Sociologie din cadrul –din cadrul Universitatii S. Haret în nici una dintre hotărârile în care se prevăd expres și limitativ structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și specializările din domeniile studiilor universitare de licență – H.G. nr.1609/2004, anexa 2, pct.6, HG nr.916/2005, anexa 1, lit.B, pct.6, H.G. nr.676/2007, anexa 3, pct.6, HG nr.635/2008, anexa 3, pct.6, H.G. nr.749/2009, anexa 3, pct.30, H.G. nr.966/2011, anexa 3, pct.6.
Nu poate fi primita susținerea reclamatelor în sensul că formele de învățământ ID și FR puteau fi organizate, avand in vedere ca universitatea avea învățământ de zi autorizat sau acreditat.
Astfel, la data inscrierii reclamantelor in anul I de studii, in 2006 era in vigoare HG. 1609/2004 iar din Anexa 2 pct. 6 rezulta ca U. nu avea infiintata Facultatea de Sociologie si Asistenta Sociala, deci cursurile acesteia s-au organizat ilegal. In consecinta rezulta ca unicul responsabil pentru desfasurarea activitatii de invatamant este institutia de invatamant superior USH care are culpa exclusiva de a fi organizat cursuri fara respectarea legii.
Art.60 alin.1 din legea nr.84/1995 prevedea că formele de învățământ FR și ID se pot organiza de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi.
Legea impunea condiția premisă ca instituția să poată organiza cursuri la formele ID și FR numai dacă in specializarea respectivă există și cursuri de zi.
Nu era suficient, pentru legala funcționare a acestor forme de învățământ, ca instituția respectivă să aibă cursuri de zi, ci era necesar ca pentru ID sau FR să se parcurgă și procedura de acreditare provizorie, prevazuta de art. 60 din L. 84/1995
Modalitatea de acreditare si autorizare a institutiiilor de invatamant superior a fost reglementata prin L. 88/1993 si ulterior prin O.U.G.75/2005, modificata, precum si de H.G. 1011/2001.
De altel, insasi I.C.C.J. –Sectia C. Administrativ si Fiscal a statuat aceste aspecte prin decizia nr. 4726/29.10.2009 in dosar_ si prin decizia nr.3306/8.06.2011.
Conform art.103 alin.2 din Legea nr.84/1995, instituțiile și unitățile de învățământ particular acreditate fac parte din sistemul național de învățământ și educație și se supun dispozițiilor legii învățământului.
De asemenea, prin Legea nr.443/2002 s-a înființat U. S. Haret, iar la art.3 din acest act normativ se prevede că, după . legii, în structura Universității S. Haret din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Reclamantele, conform actelor de studii a urmat forma de învățământ – I.D., care nu a fost și nu este nici în prezent autorizată provizoriu sau acreditată să funcționeze pentru specializarea Informatica .
Tribunalul consideră că sunt neîntemeiate și susținerile reclamantelor conform cărora sunt îndreptătite să ii fie eliberata diploma de licență întrucât după susținerea examenului de licență a primit adeverinte în acest sens, adeverinte care nu au fost anulata.
Completarea adeverinței de către universitate imediat după susținerea examenului de licență nu reprezintă un motiv pentru a legitima organizarea nelegală a unor cursuri de către USH, prin emiterea ulterioară a diplomelor de licență. Valabilitatea acestor adeverințe este limitată, tocmai pentru a se putea emite diplomele de licență după ce se verifică îndeplinirea tuturor condițiilor pentru atestarea studiilor.
Potrivit art.5 din Regulamentul privind regimul actelor de studii din sistemul de învățământ superior aprobat prin O. MECT nr.2284/2007, instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
Avand in vedere ca forma de învățământ urmată de către reclamanta nu era legal organizată, nici se puteau elibera absolvenților acte de studii care să fie recunoscute în plan național și internațional.
De asemenea, potrivit art.38 din același regulament, după finalizarea completă a studiilor, la cerere, absolvenților li se eliberează adeverință de absolvire a studiilor, al cărei termen de valabilitate este de maximum 12 luni. Adeverinta invocata de reclamanta are termen redus de valabilitate și, prin atingerea termenului, își încetează oricum efectele, astfel că nu mai era necesară anularea acesteia.
In consecinta, apreciaza instanta că reclamantele nu au dovedit că este nejustificat refuzul paratelor de eliberare a diplomei de licență / respectiv de recunoastere a diplomelor si de aprobare a tipizatelor, nefiind indeplinite condițiile art.1 din legea nr.554/2004 pentru a obliga autoritățile la emiterea vreunui act, ca o consecință a recunoașterii dreptului reclamantelor de a deține o diplomă de licență, iar acțiunea dedusă judecății este neîntemeiată și va fi respinsă.
De altfel, reclamantele nu se incadreaza in notiunea de ,,persoana vatamata” in sensul art 1 din Legea 554/2004, prin refuzul paratei de a emite actul administrativ solicitat, intrucat, formele de invatamant de la distanta si cu frecventa redusa pot fi organizate doar daca s-a parcurs procedura de evaluare academica, ori aceste forme de invatamant pot fi organizate doar la facultatile care au si invatamant de zi, iar normele in vigoare nu exonereaza institutia de invatamant superior de obligatia de a se supune procedurii de evaluare academica in vederea autorizarii/ acreditarii si acestor forme de invatamant.
In speta, parata U. nu a parcurs in ce priveste aceste forme de invatamant etapa obligatorie, a evaluarii de catre Agentia R. de asigurare a Calitatii in Invatamantul Superior.Sustinerea ca U. are un program de studii de licenta acreditat, care se desfasoara pentru forma de invatamant la zi, nu conduce la concluzia ca pentru acelasi program, poate fi organizata de aceeasi universitate o alta forma de invatamant, in lipsa verificarii de catre autoritatea abilitata a indeplinirii standardelor de performanta, prin procedura de evaluare prevazuta de lege.
Aceste aspecte sunt remarcate de I.C.C.J. in deciziile de speta evocate, caci, la formele de invatamant F.R. si ID, U. S. Haret avea obligatia sa parcurga procedura de autorizare provizorie si ulterior, de acreditare, conform prevederilor legale, O.U.G.75/2005 si L. 87/2006.In consecinta, si deci, parata nu poate fi obligata sa elibereze o astfel de diploma de licenta, intrucat activitatea de invatamant superior este reglementata pentru ocrotirea unui interes major, asigurarea unui invatamant superior de calitate, iar U. si-a asumat fara acordul MECTS o obligatie care nu putea fi dusa la indeplinire in mod legal, atata vreme cat studiile sunt organizate nelegal.
Pentru aceste aspecte de drept sus analizate, instanta de fond a respins actiunea formulata, ca neintemeiata.
A respins si cererea de chemare în garanție formulată de reclamante si de parata USH, în contradictoriu cu M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, în temeiul art.60 C.pr.civ., în condițiile în care parata nu a căzut în pretenții.
Împotriva sentinței civile nr. 5373/17.12.2013 au formulat recurs reclamanții BIBIȚĂ (B.) D., D. E., P. (BIBIȚĂ) M.-M., V. (N.) L., prin care au solicitat admiterea recursului, să se constate că hotărârea atacată este nelegală, casarea în întregime a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei U. S. Haret București la emiterea diplomelor de licență, obligarea chematului în garanție M. Educației Naționale la aprobarea tipăririi formularelor diploma de licență precum și la recunoașterea acestora.
În motivarea cererii de recurs a arătat următoarele:
În opinia sa, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecații, a schimbat înțelesul lămurit si vădit neîndoielnic al acestuia.
Raporturile recurenți-reclamanți cu pârâta U. S. Haret București au luat naștere în baza unor contracte de studii. In temeiul acestor contracte și a legislației în vigoare la data respectiva, pârâta U. S. Haret București s-a obligat să asigure pregătirea profesională și evaluarea acesteia, să organizeze - la finalizarea studiilor - examenul de licența și să emită diplome care să ateste promovarea studiilor și a examenului de licență.
Calitatea procesuală pasivă presupune identitate între persoana chemată în judecata, în calitate de pârât și cea care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecații.
Din cele expuse mai sus, reiese că în raportul juridic dedus judecații, subiect pasiv al obligației de eliberare a diplomei de licența este pârâta U. S. Haret București.
Astfel, recurenți-reclamanți s-au înscris la U. S. Haret București în anul 2006 și au finalizat studiile prin susținerea și promovarea examenului de licența în anul 2009, fiindu-le emise adeverințe ce atesta acest fapt.
Pe cale de consecință, U. are obligația ca, ulterior eliberării adeverințelor de studii, să elibereze și diplomele de licență, întrucât actul prin care recunoaște calitatea de licențiați, nefiind revocat sau anulat, se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate de care beneficiază orice act administrativ.
Este adevărat că prevederile art. 2 din Legea 288/2004 privind organizarea studiilor universitare impun ca "Organizarea fiecărui ciclu de studii este de competenta instituțiilor de învățământ superior, cu aprobarea Ministerului Educației si Cercetării.", iar actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate, însă, calitatea de unitate de învățământ superior acreditată sau neacreditată a Universității S. Haret, ce vizează în mod exclusiv eventuala culpă a acestei universități, nu ne poate prejudicia pe noi, care, în baza teoriei "aparentei dreptului", ne-am încrezut cu bună credința în situația prezentată de pârâtă, în aceste condiții neputând fi victima lipsei de acreditare.
Exista, într-adevăr, o anumita procedură privind acreditarea/autorizarea provizorie a specializărilor instituțiilor de învățământ (potrivit art. 17 alin. 1 lit. b din OUG nr. 75/2005, ARACIS are atribuții în domeniul acreditării: ... evaluează în temeiul standardelor si al metodologiei aprobate prin hotărâri ale Guvernului, la cerere sau din proprie inițiativa si propune autorizarea, respectiv acreditarea furnizorilor de învățământ superior si a programelor lor de studii. Pe baza rapoartelor de acreditare, M. Educației si Cercetării elaborează actele normative pentru înființarea de structuri de învățământ superior). Insa procedura în cauză nu vizează raporturile juridice ale Universității cu recurenți-reclamanți, ci pe acelea cu autoritățile administrației competente în materie.
In concret, eventualele abateri ale Universității pârâte, în derularea procesului de învățământ la specializările/programele de studii organizate în formele de învățământ neacreditate sau neautorizate nu pot fi imputate studenților absolvenți, aflați în eroare cu privire la legalitatea formei de învățământ absolvite și nu Ii se poate crea sau menține un statut juridic incert.
O decizie care statutează că U. nu poate emite diplome, întrucât nu a respectat anumite condiții de acreditare în fata autorităților în materie ar consfinți ca studenții absovenți au fost înșelați, fara a atrage răspunderea făptuitorului.
Pe de alta parte, vina universității nu poate fi invocata in nerespectarea de către aceasta a prevederilor contractului în care este parte, in scopul de a o scuti de obligațiile asumate. cu alte cuvinte, universitatea spiru haret bucurești a creat aparența de legalitate a formelor de învățământ (aparenta rezultata din încheierea contractelor de școlarizare, încasarea taxelor, organizarea si desfășurarea de examene, inclusiv de licență etc), cu atât mai mult cu cât și în prezent U. indică absolvenților faptul că, referitor la baza legală a organizării și desfășurării formelor de învățământ la distantă și cu frecvență redusă, aceasta este reprezentată de art. 60 al. 1 din Legea învățământului nr. 84/1995 care prevede că activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distantă pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri la zi". De asemenea, tot U. indica faptul ca art. 3 alin. 3 din Legea nr. 88/1993, cât și art. 29 al. 3 din Legea nr. 87/2006 stabilesc că evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență care conduce la o calificare universitara distincta (specializare), nefăcând nicio referire expresă sau tacită la formele de învățământ (în acest sens, adeverința de licența emisa).
In concluzie, pârâta U. S. Haret București a creat aparența de legalitate a organizării și desfășurării acestor forme de învatamânt toate împrejurările de fapt indicate mai sus fiind suficiente a conchide ca oricine se putea încrede în aparenta de legalitate a formelor de învățământ.
O interpretare în sens contrar înseamnă a prejudicia grav interesele absolvenților, prin acordarea de diplome nerecunoscute de MEN și, implicit, nici de alte autorități ale statului, aceștia riscând sa fie excluși din cariera, din viata sociala, în condițiile în care au fost admiși la studii de către U. S. Haret București, au achitat taxele de școlarizare, au promovat examenele din cursul anilor, precum și examenul de licență.
O a doua critica adusa hotărârii pronunțate de instanța de fond vizează aprecierile instanței fată de adeverința de licența, ca act administrativ
In susținerea acestei critici, a învederat instanței următoarele aspecte:
Motivarea instanței de fond potrivit căreia aceasta adeverința are valabilitate de 12 luni și prin atingerea termenului își încetează oricum efectele, nemaifiind necesară anularea acestora, nu poate fi primită ca o motivare pertinentă nici din perspectiva normei juridice - niciunde in legislație nu este definit că adeverința își încetează efectele după trecerea celor 12 luni pentru care a fost emisa (termenul de 12 luni fiind termen de emitere a actului administrativ și nu de verificare a legalității cum greșit a reținut instanța) și nici din perspectiva realităților cutumiare - pârâta U. S. Haret București putând emite anual câte o adeverință cu valabilitate de 12 luni, aceste adeverințe confirmand ca studentul, promovând toate etapele de invatamant, a susținut si absolvit examenul de licența.
Orice alta interpretare ar conduce la concluzia ca absolventul nu a susținut si promovat examenul in cauza.
Or, în condițiile în care nici o entitate în drept nu s-a pronunțat în sensul neparticipării și nepromovării examenului de licență, nu putem reține consecința anularii adeverinței prin atingerea termenului pentru care a fost eliberată, cu atat mai mult cu cât, acum, U. S. Haret București emite adeverințe valabile până la emiterea diplomelor de licență.
Așadar, adeverința de licență, se bucură de prezumția de legalitate, iar în acest context, studenților absolvenți li se recunoaște calitatea de licențiați în psihologie.
Pe aceste considerente, de vreme ce dreptul este recunoscut - ramanad simpla problema a suportului pe care acesta poate fi prezentat, se poate înțelege că obiectul opoziției Ministerului Educației Naționale este unul strict material, concretizat în cartonul pe care se tipărește diploma.
Așadar, de vreme ce adeverințele nu au fost revocate sau anulate, acestea produc în continuare efecte juridice, ceea ce presupune că beneficiarii acestora trebuie li se recunoască toate drepturile conferite de lege pe baza acestora.
Chiar M. Educației Naționale recunoaște, prin întâmpinare, că a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoțiile 2008, 2009 si 2010, ceea ce înseamnă că a recunoscut specializările Universității.
In concluzie, având in vedere cele mai sus prezentate, a solicitat admiterea recursului, casarea în întregime a hotărârii atacate și, pe cale de consecință, rejudecând cauza pe fond, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea paratei U. S. Haret București la emiterea diplomelor de licență și obligarea chematului în garanție M. Educației Naționale la aprobarea tipăririi formularelor diploma de licență, precum și la recunoașterea acestora.
In drept și-a întemeiat cererea pe: Legea învățământului nr. 1/2011, Legea nr. 84/1995, republicata, art. 15 alin. 2 din Constituția României, Codul de procedura civilă art. 299, art. 304, pct. 7, art. 304*1, și art. 312, al. 4.
A depus ca Practica judiciara: Decizia înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2376/06.05.2010, pronunțata in dosarul nr._
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art 295 alin 1 din C. instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu.
Potrivit art 316 din C. dispozițiile de procedură privind judecata în apel se aplică și în instanța de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în acest capitol.
În prezenta cauză efectul devolutiv al recursului este parțial, având în vedere faptul că intimata-pârâta U. S. Haret nu a declarat recurs împotriva sentinței recurate ,partea din hotărâre referitoare la această pârâtă a dobândit autoritate de lucru judecat prin raportare la prevederile art 377 alin 2 punctul 1 din C. potrivit căruia sunt hotărâri irevocabile:
hotărârile date în primă instanță, fără drept de apel, nerecurate .
Având în vedere faptul că pârâta U. S. Haret nu a declarat recurs împotriva sentinței recurate partea din hotărâre referitoare la acesta a devenit irevocabilă prin nerecurare și a dobândit autoritate de lucru judecat prin raportare la prevederile art 377 alin 2 punctul 1 din C..
În raport de situația de fapt și de drept menționată anterior instanța de recurs nu poate repune în discuție soluția dată de către instanța de fond cu privire la cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. Haret, întrucât aceasta din urmă și chemata în garanție nu sunt legate prin raporturi juridice indivizibile sau solidare pentru ca efectele admiterii cererii principale să se răsfrângă de drept în ce privește soluția dată cererii de chemare în garanție.
Curtea reține că reclamantele au urmat cursurile Facultății de Sociologie si Asistenta Sociala - Specializarea sociologie- forma de învățământ I.D. de 3 ani, din cadrul Universității S. Haret ,în perioada 2006-2009, promovând examenul de licența din luna iulie 2009.Urmare a promovării acestui examen li s-au eliberat adeverințe conform cărora au absolvit examenul de licența obținând fiecare titlul de licențiat în sociologie.
Din cuprinsul actelor de studii depuse in probatoriul cauzei respectiv a adeverintelor :nr. 76/23.07.2009 (eliberata reclamantei B. (Bibita) I.D. rezulta ca a sustinut examenul de licenta in sesiunea iulie 2009, obtinand al proba de evaluare a cunostintelor fundamentale si de specialitate 9,60.); nr. 57/23.07.2009 (eliberata reclamantei Bibita Gh. M. M. rezulta ca a sustinut examenul de licenta in sesiunea iulie 2009, obtinand al proba de evaluare a cunostintelor fundamentale si de specialitate 8,80.);nr. 373/23.07.2009 (eliberata reclamantei N. V. L. rezulta ca a sustinut examenul de licenta in sesiunea iulie 2009, obtinand la proba de evaluare a cunostintelor fundamentale si de specialitate 9,40.).
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului-pârât M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției din anul 2009. Intimatul-pârât MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
În aceste condiții, intimata-pârâtă U. S. Haret nu a putut da curs cererii recurentei-reclamante de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului acestuia, lipsindu-i formularele tipizate necesare.
Din cuprinsul corespondenței dintre cele două intimate-pârâte, ca și al întâmpinărilor formulate în cauză, Curtea reține că între aceste două instituții, există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce U. S. Haret consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006 privind criteriile generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007.
În soluționarea prezentei cauze curtea va reține ca argument hotărâtor jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal, prin numeroase decizii, în care se arată că finalizarea cursurilor universitare organizate de către U. S. Haret, în cadrul formei de învățământ la distanță, prin susținerea examenului de licență și obținerea, în urma acestuia, a unei diplome presupune în fapt recunoașterea formei de învățământ urmată, de către M. Educației, Cercetării și Inovării).
Pe de altă parte, se reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal, în litigii de aceeași natură, că ministerul recurent –chemat în garanție - de universitatea intimată, are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă ( a se vedea decizia nr. 5656 din 24.11.2011 pronunțată de ICCJ-Secția C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ ; decizia nr. 2533 din 22.05.2012 pronunțată de pronunțată de ICCJ-Secția C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ ; decizia nr. 1560 din 22.03.2012 pronunțată de ICCJ-Secția C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ ; decizia nr. 5407 / 14.12.2012 pronunțată de ICCJ-Secția C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ ; decizia nr. 2521/ 1.03.2013 pronunțată de ICCJ-Secția C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ ).
De aceea, soluția din prezenta decizie se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului ( a se vedea cauza B. c. României ).
Curtea mai are în vedere și faptul că se impune analizarea prezentei cereri prin prisma verificării încălcării sau nu a dispozițiilor art. 6 din CEDO prin practica neunitară a instanțelor de recurs în această materie. Curtea se va opri asupra analizei principiilor statuate de CEDO prin Hotărârea A. și alții împotriva României, din 10 mai 2012, deși aceasta din urmă nu a constatat o încălcare; cu toate acestea, instanța apreciază că principiile statuate în cuprinsul acesteia trebuie însușite și aplicate de instanțele române.
Astfel, în hotărârea sa, instanța europeană a reținut că unificarea practicii instanțelor necesită o anumită perioadă de timp, astfel încât un interval scurt în care coexistă mai multe soluții jurisprudențiale asupra unor situații similare, nu determină automat o încălcare a Convenției. Încrederea cetățeanului în eficiența sistemului judiciar, depinde, din punctul de vedere al Curții, de existența și buna funcționare a unui sistem intern de unificare a practicii judiciare divergente. Or, în cazul de față, Curtea Europeană a reținut rolul decisiv jucat în acest sens de Înalta Curte de Casație și Justiție prin pronunțarea, într-un interval scurt de la ivirea problemei, a recursului în interesul legii menit să unifice practica judiciară în materia sporurilor solicitate. Mai mult, într-un plan general, Curtea a notat efortul consistent al instanței supreme, având în vedere faptul că în perioada 2008-2011 aceasta a soluționat mai mult de 100 de recursuri de unificare a practicii.
În cauza P. împotriva României Curtea a statuat deja că divergențele de jurisprudență constituie, prin natura lor, consecința inerentă oricărui sistem judiciar ce se sprijină pe un ansamblu de instanțe de fond cu autoritate asupra circumscripției lor teritoriale și că rolul unei instanțe supreme este tocmai acela de a regla divergențele de jurisprudență (Zielinski și Pradal & Gonzalez și alții împotriva Franței, nr. 24.846/94, § 59, CEDO 1999-VII). Totuși, în speță, trebuie menționat că nici măcar Curtea Supremă de Justiție nu avea o jurisprudență unitară asupra chestiunilor de drept aflate în discuție. 6/06; Scoppola c. Italiei (nr. 2), nr._/03.
În ceea ce privește asigurarea unei jurisprudențe unitare la nivelul întregii țări prin interpretarea și aplicarea unitară a legii, competența exclusivă ce revine Înaltei Curți de Casație și Justiție derivă și din imperativul exercițiului efectiv al dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și reflectat expres în jurisprudența CEDO, care rezultă din Hotărârile pronunțate de CEDO în cauzele P. împotriva României și B. împotriva României .Or, ținând cont de soluțiile date de instanța supremă în dosarele ce aveau ca obiect aceeași problemă de drept, Curtea apreciază că, în spiritul deciziei CEDO mai sus amintite, se impune admiterea acțiunii reclamantului.
Ca urmare însă a considerării ca fondat a motivului de recurs legat de discriminare și de încălcarea art. 6 din CEDO cu privire la dreptul la un proces echitabil, Curtea nu va mai analiza celelalte motive de recurs.
Odată ce instanța de fond a apreciat că cererea reclamanților intimați a fost întemeiată sub aspectul obligării intimatei pârâte U. S. Haret la eliberarea în favoarea acestora a diplomelor de licență și a certificatelor de studii pentru fiecare specializare pe care au absolvit-o, în mod logic se va considera justificată, în temeiul art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284 /2007, și cererea Universității S. Haret de obligare a chematului în garanție să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență pentru reclamantul recurent. În mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate în condițiile în care eliberarea de către U. intimată a diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către ministerul recurent, în calitate de autoritate administrativă competentă.
Din cuprinsul corespondenței dintre cele două intimate-pârâte, ca și al întâmpinărilor formulate în cauză, Curtea reține că între aceste două instituții, există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce U. S. Haret consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările deja acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006 privind criteriile generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007.
Prin urmare, se recunoaște de către MECTS că U. S. Haret este o instituție de învățământ superior care era acreditată să organizeze cursuri și examen de licență pentru specialitatea absolvită de reclamant, însă consideră că respectiva acreditare era acordată numai pentru forma de învățământ la zi, nu și pentru învățământ la distanță și frecvență redusă.
Curtea mai reține că, deși intimatul-pârât MECTS consideră că organizarea cursurilor la formele învățământ la distanță și frecvență redusă de către U. S. Haret s-a făcut în mod nelegal, atât în perioada în care reclamanta a urmat aceste cursuri, cât și anterior, nu a demarat vreo procedură administrativă de verificare care să conducă la concluzia că instituția de învățământ superior a acționat în afara cadrului legal, nu s-a contestat dreptul Universității de a organiza examen de licență pentru formele de învățământ pe care ministerul le consideră neacreditate și nu s-a solicitat anularea examenelor în urma cărora li s-au eliberat absolvenților adeverințele care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat la o anumită specializare sau a adeverințelor în sine.
Având în vedere lipsa vreunei măsuri luate de către MECTS în vederea sancționării pretinsei organizări nelegale de către U. S. Haret a cursurilor universitare la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă, precum și dispozițiile neclare ale art. 8 din ordinul MECTS nr. 3404 din 07.03.2006 potrivit căruia „formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță pot fi organizate numai de către universitățile care organizează cursuri de zi, în domeniile respective și dispun de departamente specializate”, care au permis interpretarea dată de U. S. Haret, Curtea apreciază că nu se poate reține ca dovedită organizarea cursurilor absolvite de reclamanți în afara cadrului legal, astfel cum susține intimatul-pârât MECTS și cum în mod greșit a reținut instanța de fond.
De asemenea, Curtea mai reține că există o jurisprudență constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care în cauze similare cu cea de față a considerat că absolvenții Universității S. Haret la formele de învățământ la distanță și frecvență redusă cărora li s-au eliberat adeverințe provizorii de absolvire sunt îndreptățiți la obținerea diplomei de licență iar MECTS are obligația de a aproba tipărirea formularelor necesare (a se vedea în acest sens deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție depuse de intimata-pârâtă USH la dosarul de fond cât și tabelul cu situația absolvenților care au obținut hotărâri irevocabile depus de aceeași intimată-pârâtă în recurs).
Odată ce instanța de fond a apreciat că cererea reclamanților a fost întemeiată sub aspectul obligării pârâtei U.S.H. București la eliberarea în favoarea acestora a diplomelor de licență și a certificatelor de studii, pentru fiecare specializare pe care au absolvit-o, în mod corect s-a considerat justificată, pe temeiul prevederilor art. 7 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ aprobat prin Ordinul ministrului educației, cercetării și tineretului nr. 2284/2007, și cererea U.S.H. București de obligare a M.E.C.T.S. să aprobe tipizarea formularelor de diplomă de licență și supliment de diplomă pentru reclamant.
În mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate, în condițiile în care eliberarea de către pârâta U.S.H. București a diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către M.E.C.T.S., în calitate de autoritate administrativă competentă.
Pe de altă parte, se reține că în mod constant s-a statuat, în jurisprudența instanței supreme, în litigii de aceeași natură, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, și nr. 709 din 10 februarie 2012).
De aceea, soluția de admitere a recursului rclamanților se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica C.E.D.O. (a se vedea cauza B. c. României).
De altfel, în același sens, ÎCCJ-SCAF, în exercitarea prerogativelor sale legale, a adoptat la data de 28.10.2013 o soluție pentru unificarea practicii instanțelor judecătorești ierarhic inferioare.
Curtea va respinge ca inadmisibilă cererea de chemare de chemare în garanție formulată de reclamantă prin cererea de chemare în judecată principală în contradictoriu cu garanta M. Educației Naționale.
Curtea reține că prevederile art 60 din C. se aplică nu doar în cazul drepturilor reale sau de creanță garantate legal sau convențional ,ci ori de câte ori partea care cade în pretenții ar avea posibilitatea să solicite de la o altă persoană despăgubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut, respectiv pentru obligația stabilită în sarcina acesteia prin hotărâre judecătorească .
Curtea reține că reclamanta a formulat cerere de chemare în garanție împotriva garantei M. Educației Naționale direct prin cererea de chemare în judecată, în condițiile în care împotriva acesteia nu a fost formulată o cererea reconvențională de către pârâtă.
În contextul particular al cauzei de față formularea de către reclamantă unei cereri de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale prin intermediul cererii de chemare în judecată este inadmisibilă prin raportare la prevederile art 60 din C. atâta vreme cât împotriva reclamantei nu a fost formulată o cerere reconvențională de către pârâtă.
Prevederile art 60 din C. se aplică ori partea care cade în pretenții ar avea posibilitatea să solicite de la o altă persoană despăgubiri pentru dreptul pe care l-a pierdut,respectiv pentru obligația stabilită în sarcina acesteia prin hotărâre judecătorească ,or în contextul particular al cauzei de față nu există posibilitatea juridică ca reclamanta să cadă în pretenții față de pârâtele din prezenta cauză.
Dispune obligarea pârâtei U. "S. Haret" să plătească reclamanților suma de 12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.
În baza art 274 alin 1 din C. curtea va obliga obligarea pârâtei U. "S. Haret" ca parte căzută în pretenții și aflată în culpă procesuală să plătească reclamanților suma de 12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.
Pentru aceste considerente, curtea va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite cererea de chemare în judecată, va obliga pârâta U. "S. Haret" să elibereze reclamanților diploma de licență și suplimentul de diplomă, va respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă în contradictoriu cu garanta M. Educației Naționale,va dispune obligarea pârâtei U. "S. Haret" să plătească reclamanților suma de 12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru și va menține ca legale și temeinice celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de către recurenții-reclamanți BIBIȚĂ (B.) D., D. E., P. (BIBIȚĂ) M.-M., V. (N.) L., împotriva sentinței civile nr. 6373/17.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ CA/2012, în contradictoriu cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI și intimata-pârâtă U. S. HARET.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite cererea de chemare în judecată în sensul că:
Obligă pârâta U. "S. Haret" să elibereze reclamanților diploma de licență și suplimentul de diplomă.
Respinge ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție formulată de reclamantă în contradictoriu cu garanta M. Educației Naționale.
Dispune obligarea pârâtei U. "S. Haret" să plătească reclamanților suma de 12 lei cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. M. C. S. O. Ș. A.
GREFIER
D. G.-D.
Red, dact Judecător O. S.
| ← Pretentii. Decizia nr. 6524/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 266/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
