Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 191/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 191/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-01-2014 în dosarul nr. 8691/2/2011*
DOSAR NR._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 191
Ședința publică de la 13.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. M. D.
JUDECĂTOR - A. P.
JUDECĂTOR - C. P.
GREFIER - M. G.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR împotriva sentinței civile nr. 50/09.01.2012 pronunțate de Curtea de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. M. LIMITED și intimatul-pârât PREȘEDINTELE C. CENTRALE PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, în cauza având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, prin serviciul registratură, la data de 04.11.2013, recurenta-pârâtă a depus la dosar note de ședință, precum și faptul că părțile au solicitat judecata în lipsă, potrivit art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, după care:
Curtea constată că, potrivit dispozițiilor art. 17 și art. 18 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, în cauză a operat o transmitere legală a calității procesuale, prin desființarea C. Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și preluarea atribuțiilor acesteia de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, motiv pentru care dispune rectificarea citativului, în sensul că are calitatea de recurentă-pârâtă această nouă Comisie.
Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel - SCAF la data de 6.10.2011 sub numărul de dosar_ reclamanta R. M. LIMITED, societate comerciala organizata și funcționând dupa legile Republicii Cipru, având sediul în Republica Cipru, Limassol, Agias Fyiaxeos 85 Zenonos Rossidi 2, . societăților din cupru sub nr._, reprezentata prin mandatar B.-N. A.-A., având cod numeric personal_, domiciliat în România, București, ., nr.27, . sediul ales pentru comunicare acte în București, ., nr. 5. sector 1. la Cabinetul de Avocat “ A. A. B. N. a chemat în judecata pe pârâții C. Centrala pentru Stabilirea Despăgubirilor (CCSD), cu sediul în București, Calea Floreasca, nr. 202, sector 1 și Președintele C. Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor - d-na D. D. solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună:
- obligarea pârâtei CCSD să numească un evaluator pentru evaluarea imobilului „Fabrica de țigle și cărămizi" situat în V., ., alcătuit din teren în suprafața de 100.000 mp. și construcții în suprafața totala de 7.188,68 mp, astfel cum acestea sunt identificate în Dispoziția nr. 294/02.07.2009 de respingere a cererii de restituire în natura și propunerea privind acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale,emisă de Primarul Municipiului V. și Anexa nr. 10 la Procesul-verbal de naționalizare nr. 1 /11.06.1948.
- obligarea pârâtei CCSD la emiterea deciziei conținând titlul privitor la despăgubiri, la nivelul stabilit prin raportul de evaluare;
- obligarea pârâtei CCSD la plata unei penalități de 50 lei pe zi întârziere pana la aducerea la îndeplinire a hotărârii, de la rămânerea definitiva a acesteia și
- obligarea pârâtei președintele C. Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, d-na D. D., la plata unei amenzi de 20% din salariul mediu brut pe economie, pe zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești pronunțate în prezenta cauza.
Prin Sentința civilă nr. 50 din 9 ianuarie 2012, Curtea de Apel București a admis în parte cererea, a obligat pârâta CCSD să soluționeze cererea reclamantei privind desemnarea unui evaluator pentru evaluarea imobilului și emiterea deciziei conținând titlul de despăgubiri, a respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea penalităților de întârziere și a obligat președintele CCSD la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere, începând cu expirarea termenului de 30 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și până la îndeplinirea obligațiilor.
Instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor legale incidente, C. Centrală este competentă să verifice numai legalitatea respingerii cererii de restituire în natură și nicidecum legalitatea propunerii deținătorului imobilului învestit cu soluționarea notificării potrivit Legii nr.10/2001.
În raport de prevederile legale menționate anterior, susținerile pârâtei CCSD potrivit cărora Dispoziția nr. 294/2009 emisă de către Primarul Municipiului V. este lovită de nulitate întrucât a fost emisă cu încălcarea prevederilor art 4 alin 2 din Legea 10/2001 având în vedere faptul imobilul notificat se află în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate nu pot justifica refuzul administrativ al pârâtei în ce privește soluționarea cererii reclamantei.
S-a reținut că pârâta CCSD nu are competența legală de a stabili caracterul preluării imobilului ca fiind abuziv, întinderea dreptului de proprietate și calitatea de persoană îndreptățită a persoanei care a formulat notificarea în baza Legii 10/2001, aceste verificări constituind atribuția exclusivă a unității deținătoare, iar nu a pârâtei CCSD, prin efectuarea de verificări în această privință aceasta depășind limitele competenței legale stabilită prin prevederile cuprinse în Titlul VII din Legea 247/2005.
Așadar, în virtutea prevederilor cuprinse în Titlul VII din Legea 247/2005 pârâta este abilitată doar să verifice numai legalitatea respingerii cererii de restituire în natură cu privire la imobilul care face obiectul Dispoziției nr. 294/2009 emisă de către Primarul Municipiului V., orice alte verificări cu privire la caracterul abuziv al preluării imobilului, întinderea dreptului de proprietate și calitatea de persoană îndreptățită a persoanei care a formulat notificarea în baza Legii 10/2001 depășesc limitele competenței legale a pârâtei CCSD și atribuie un caracter nejustificat refuzului acesteia de soluționare a cererii reclamantei.
S-a avut în vedere că refuzul nejustificat al pârâtei în ce privește soluționarea cererii reclamanților rezultă din depășirea de către aceasta a termenului în care avea obligația de a soluționa cererea acestuia în termenul prevăzut de către lege, fiind incidente prevederile art. 2 punctul 2 din Legea 554/2004.
În raport de această împrejurare nesoluționarea cererii reclamanților de către autoritatea pârâtă în interiorul termenului prevăzut de lege pentru soluționarea acesteia face să subziste refuzul nejustificat al autorității publice sub forma tăcerii administrației, și, implicit, pe plan procesual civil, atrage culpa procesuală a pârâtei.
Instanța de fond a avut în vedere că potrivit prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.
Art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. El a fost redactat în așa fel încât să rezulte limitări minime ale puterii discreționare a statelor în domeniul reglementării, recunoașterii și apărării dreptului de proprietate.
Cu privire la drepturile de creanță, instanța de fond a decis, cu valoare de principiu, că acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.
A reținut că dreptul de creanță născut în favoarea reclamanților prin Dispoziția nr. 294/2009 emisă de către Primarul Municipiului V., dispoziție neatacată printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială și are deci caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1.
S-a constatat că această întârziere imputabilă autorității administrative, care intenționează să folosească un criteriu aleatoriu de soluționare a cererilor, poate să conducă la depășirea termenului rezonabil în care trebuie să fie judecată orice cauză, depășire contrară dispozițiilor Convenției, chiar dacă în speță vorbim de durata unei proceduri administrative preliminare.
În baza prevederilor art 24 alin 2 din Legea_, instanța de fond a obligat pârâta Președintele CCSD la plata unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere, reținând că pârâta are calitate procesuală activă, având calitatea de autoritate executivă-conducător al instituției care are obligația legală de a emite titlul de despăgubire, or prevederile art 24 alin 2 din Legea 554/2004 au în vedere obligarea amenzii judiciare în sarcina conducătorului autorității publice căreia îi incumbă obligația legală de emite un act administrativ.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Prima critică vizează împrejurarea că, în soluționarea cauzei pe fond, nu s-a avut în vedere principiul dreptului la apărare al părților și implicit dreptul părților la un proces echitabil, consfințite de art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Recurenta a învederat existența viciului de procedură în ceea ce privește citarea președintelui C. Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, arătând că instituția de drept public este diferită față de președintele acesteia atât în ceea ce privește calitatea procesuală în proces, cât și în ceea ce privește patrimoniul fiecăruia.
A mai arătat faptul că instanța a dispus în mod greșit aplicarea dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 544/2004 față de președintele C. Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, acesta neavând calitate procesuală pasivă în prezența cauză.
În acest sens, a menționat că potrivit art.14 alin. (2) din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, C. Centrală decide cu majoritatea de voturi a celor prezenți.
În această situație votul aparține fiecărui membru al C., Președintele neavând un instrument legal de a determina votul celorlalți membrii ai comisiei.
Având în vedere atribuțiile reglementate prin lege în sarcina C. Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, precum și cele mai sus precizate, se constată că în cazul neexecutării unei hotărâri judecătorești răspunderea aparține C. în întregul său și nu Președintelui, care are un drept de vot egal cu ceilalți membrii.
Recurenta a susținut că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a legii, (ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art.304, pct.9 din Codul de Procedură Civilă), întrucât nu s-a pronunțat asupra sesizării Tribunalului V. cu privire la soluționarea excepției nulității Dispoziției nr. 294/2009 emisă de Primarul Mun. V..
A susținut, în esență, că întreaga documentație ce a stat la baza emiterii Dispoziției nr. 294/2009 a fost remisă Primăriei Mun. V.. în vederea reanalizării și dispunerii în consecință.
A învederat că, în calitate de reprezentant al Statului Român, în procedura administrativă prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, emite titluri de despăgubire și că, în aceste condiții, apreciază că justifică interesul avut, în calitate de reprezentant al Statului Român, de a solicita anularea dispoziției prin care s-a stabilit dreptul de creanță în favoarea reclamanților.
Pentru aceste considerente, vă solicităm domnule Președinte, să admiteți excepția nulității Dispoziției nr. 294/2009 emisă de către Primăria Mun. V., deoarece aceasta a fost emisă cu încălcarea art. 4 alin. 2 coroborat cu art. 31 alin.3 din același act normativ.
În măsura care se va trece peste motivul de recurs legat de excepția nulității, considerăm Sentința Civilă nr.50/2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a-VIII-a C. Administrativ și Fiscal ca fiind netemeinică, având în vedere și următoarele aspecte:
În cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr.247/2005, sunt parcurse mai multe etape:
- etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor,
- etapa analizării dosarelor,
- etapa evaluării, procedura finalizându-se prin emiterea de către C. Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct.26 din O.U.G nr.81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr.247/2005, Capitolul V Secțiunea/intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire".
A arătat că, în cauza supusă judecății, etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamantei în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 294/2009 a fost transmis de Primăria Mun. V., în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul C. Centrale sub nr._/CC.
Acesta a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat și s-a constatat că Primăria mun. V. nu are competența de soluționare a notificării doamnei S. C. Madlen, imobilul notificat regăsindu-se în patrimoniul unei societăți privatizate.
În acest sens, documentația a fost transmisă, în original, Primăriei mun. V..
Recurenta a învederat următoarele aspecte, referitor la contractele de cesiune existente în dosarul de despăgubire nr._/CC.
I. Contractul de cesiune nr. 1406/06.04.2009 încheiat între d-na C. C. Madlen, fostă S. (la dosar nefiind atașat certificatul de căsătorie al acesteia, precum și noul act de identitate) în calitate de cedent și G. D., în calitate de cesionar, contract de cesiune încheiat la data de 06.04.2009 (deci, anterior emiterii dispoziției), însă având prevăzut un termen de finalizare în data de 15.12.2009. după care contractul se reziliază de drept.
Prin urmare, în privința acestei condiții stipulate în contractul de cesiune mai sus menționat, apreciază că acesta s-a reziliat de drept, având în vedere faptul că în dosarul de despăgubire nu se finalizase procedura administrativă.
Astfel, dl G. D., nemaiavând calitatea de persoană îndreptățită (deoarece operase OPE LEGIS condiția suspensivă de executare), acesta nu mai putea transmite drepturile sale obținute prin contractul de cesiune mai sus menționat.
Ulterior, a arătat că au fost încheiate următoarele contracte:
- contractul de cesiune nr. 5195/22.09.2009 încheiat între d-nul G. D. în calitate de cedent și M. M. B., în calitate de cesionar, prin care acesta din urmă dobândește 45% din drepturile la despăgubire pentru prezentul dosar, însă având prevăzut același termen de finalizare în data de 15.12.2009, după care contractul se reziliază de drept;
- contractul de cesiune nr. 5193/22.09.2009 încheiat între d-na N. C. Madlen, fostă C., fostă S. (la dosar nefiind atașate certificatele de căsătorie ale acesteia, eventualele sentințe de divorț sau certificate de deces, precum și noul act de identitate) în calitate de cedent și G. D., în calitate de cesionar, însă având prevăzut același termen de finalizare în data de 15.12.2009, după care contractul se reziliază de drept;
- contractul de cesiune nr. 454/29.04.2010 încheiat între d-nul G. D. în calitate de cedent, reprezentat prin mandatar și Cioaza C., în calitate de beneficiar al drepturilor și obligațiilor prevăzute și rezultate din contractul de cesiune legalizat sub nr. 6758/11.12.2009 (care nu a fost atașat la dosar și nici transmis instituției noastre), în calitate de cedent, și R. M. Limited, reprezentată prin mandatar B.- N. A. A., în calitate de cesionar, prin care acesta din urmă dobândește 100 % din drepturile la despăgubire pentru prezentul dosar, însă având prevăzut același termen de finalizare în data de 15.12.2009, după care contractul se reziliază de drept.
Pe cale de consecință, a solicitat instanței de recurs să se pronunțe asupra calității de persoană îndreptățită a reclamantei R. M. Limited, în considerarea celor mai sus prezentate.
Recurenta a mai arătat că, potrivit articolului unic din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.4/13.03.2012 privind unele măsuri temporare în vederea consolidării cadrului normativ aplicării unor dispoziții din titlul VII "Regimul stabilirii și plătii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri se suspendă, pe o perioadă de 6 luni, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "regimul stabilirii și plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente
În contextul în care trimiterea la evaluare și emiterea titlului de despăgubire a fost suspendată pe perioada amintită, C. Centrală nu poate acționa în afara cadrului legal mai sus menționat, motiv pentru care a solicitat ca, în soluționarea prezentei cauze, să aibă în vedere aceste aspecte.
În drept, recurenta a invocat Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, H.G nr.1095/2005, O.U.G. nr.4/2012, art. 299 și urm., art. 304 alin. 9, art. 304 din Codul de Procedura Civilă.
Recurenta a formulat Note de ședință, susținând că, față de . Legii nr. 165/2013, cererea introductivă de instanță formulată de către reclamantă este prematur introdusă, iar în subsidiar neîntemeiată.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:
Obiectul litigiului de față îl reprezintă solicitarea reclamantei de obligare a autorității publice pârâte la soluționarea cererii având ca obiect transmiterea dosarului administrativ la evaluator și emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire, în condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.
Sub acest aspect, se constată că, deși la data sesizării instanței cadrul legislativ în materie de stabilire și acordare a despăgubirilor era reprezentat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, la soluționarea cauzei fiind avute în vedere dispozițiile acestui act normativ, ulterior pronunțării sentinței recurate a fost adoptată Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist din România, publicată în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013.
Această lege reglementează o nouă procedură administrativă de stabilire și acordare a măsurilor reparatorii în cazul imposibilității de restituire în natură a imobilelor preluate abuziv, concomitent cu abrogarea prevederilor din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 ce reglementau vechea procedură.
Potrivit art. 4 din Legea nr. 165/2013, „Dispozițiile prezentei legi se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.”
Prin urmare, noile dispoziții legale sunt aplicabile inclusiv în cauza de față, având în vedere obiectul acesteia, în sensul că procedura de analiză a dosarului administrativ al intimatei-reclamante, de competența C. Naționale pentru Compensarea Imobilelor, va respecta exclusiv dispozițiile art. 21 și următoarele din Legea nr. 165/2013, urmând a se parcurge următoarele etape: verificarea dosarului din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, evaluarea imobilului prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a legii, validarea sau invalidarea deciziei entității deținătoare prin care s-a propus acordarea de măsuri compensatorii și aprobarea punctajului, emiterea deciziei de compensare prin puncte a imobilului preluat abuziv, urmată de procedura de valorificare a punctelor, în condițiile aceleiași legi, prin achiziționarea de imobile din Fondul național la licitația publică națională sau în numerar.
În conformitate cu prevederile art. 41 alin. 5 din Legea nr. 165/2013, „Obligațiile privind emiterea titlurilor de despăgubire stabilite prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile la data intrării în vigoare a prezentei legi se vor executa potrivit art. 21”.
Cu atât mai mult, în cazul în care nu există o hotărâre definitivă și irevocabilă în acest sens, cum este situația în speță, procedura administrativă nu poate fi decât cea prevăzută de noua lege, aceasta urmând a fi finalizată în termenul de 60 de luni de la data intrării în vigoare, instituit de art. 34 alin. 1 din lege pentru soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul C. Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
D. în ipoteza în care, sub imperiul vechii legi, cuantumul despăgubirilor a fost aprobat de C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, se va mai emite titlul de despăgubire de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin aplicarea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, și, ulterior, titlul de plată, de către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, plata efectivă urmând a se face în termenul și în condițiile legii noi, potrivit art. 41 alin. 1-4.
Or, nu aceasta este situația în speță, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dosarul intimatei-reclamante, înregistrat la CCSD, fiind abia în etapa verificării legalității respingerii cererii de restituire în antură, iar în prezent nemaiexistând cadrul legal pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, așa cum se solicită prin acțiunea ce face obiectul cauzei de față.
Pe cale de consecință, în actualul context legislativ, ținând seama totodată că procedura de evaluare a imobilelor și de emitere a titlurilor de despăgubire a fost suspendată în perioada 15.03.2012 – 15.05.2013, în conformitate cu dispozițiile OUG nr. 4/2012, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 117/2012, Curtea constată că se impune reținerea caracterului justificat al refuzului recurentei-pârâte de a proceda la continuarea și la finalizarea procedurii administrative în temeiul dispozițiilor Legii nr. 247/2005.
Având în vedere aceste motive de fapt și de drept ce atrag netemeinicia acțiunii, subsumate motivului de recurs de ordine publică prevăzut de art. 304 pct. 9 C.pr.civ., întrucât țin de aplicarea legii, ce poate fi invocat oricând, devine inutilă analiza celorlalte critici cu privire la sentința atacată formulate prin cererea de recurs, acestea vizând o procedură administrativă ce nu mai este în vigoare.
Cât privește aprecierea recurentei-pârâte în sensul că adoptarea Legii nr. 165/2013 atrage prematuritatea acțiunii, aceasta nu poate fi primită, întrucât, la data sesizării instanței, dreptul subiectiv pretins de intimata-reclamantă era născut și actual, fiind dedus judecății refuzul nejustificat de soluționare a cererii de acordare a despăgubirilor în condițiile Legii nr. 247/2005, iar intervenția unor evenimente legislative ulterioare nu poate atrage prematuritatea cererii de chemare în judecată, ci influențează soluționarea pe fond a cauzei, respectiv aprecierea caracterului justificat sau nu al refuzului autorității de a acționa.
Se impune precizarea că reglementarea actuală a fost adoptată ca urmare a recomandărilor formulate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin hotărârea pilot pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României, în scopul asigurării caracterului real și efectiv al despăgubirilor, față de nefuncționalitățile sistemului guvernat de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, noua lege fiind aplicabilă doar dosarelor care nu au fost finalizate sub imperiul reglementării anterioare, prin stabilirea certă a cuantumului despăgubirilor.
Se mai reține și faptul că, o eventuală soluție de obligare a pârâtei la soluționarea dosarului reclamantei cu respectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 165/2013 este inadmisibilă, întrucât s-ar schimba obiectul și cauza cererii deduse judecății. Mai mult decât atât, potrivit noilor reglementări instituite prin Legea nr. 165/2013, recurenta-pârâtă are atribuții extinse care se referă inclusiv la validarea sau invalidarea deciziei entității învestite de lege, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri.
Având în vedere că, prin raportare la dispozițiile Legii nr. 165/2013, nu se poate reține un refuz nejustificat al autorității publice recurentă-pârâtă de a soluționa cererea reclamantei, se impune reformarea sentinței recurate și sub aspectul soluției de aplicare a președintelui CNCI a amenzii de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi întârziere, o astfel de soluție fiind neîntemeiată, în condițiile în care nu suntem în prezența unei neexecutări culpabile a obligațiilor recurentei, din considerentele expuse anterior.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 C.pr.civ. rap. la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va admite recursul autorității publice pârâte, cu consecința modificării în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii ca nefondată, fiind menținută doar dispoziția instanței de fond de respingere a cererii reclamantei de acordare a penalităților de întârziere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR, împotriva sentinței civile nr. 50/09.01.2012 pronunțate de Curtea de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă R. M. LIMITED și intimatul-pârât PREȘEDINTELE C. NAȚIONALE PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că respinge în totalitate acțiunea ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. D. A. P. C. P.
GREFIER
M. G.
Red/thred. jud. PC/ 2 ex/ 2014.
Jud. fond: S. O., Curtea de Apel București-Secția a VIII C. administrativ și fiscal.
| ← Pretentii. Sentința nr. 911/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3280/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
