Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1553/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1553/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 03-03-2014 în dosarul nr. 5598/3/2012
DOSAR NR._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1553
Ședința publică din data de 3 martie 2014
Curtea constituită din:
Președinte C. P.
Judecător I. C. G.
Judecător C. M. F.
Grefier C. M.
Pe rol soluționarea recursului formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1071/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant V. G. și intimatele – pârâte DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin serviciul „registratură” au fost depuse, la data de 28.02.2014, relațiile solicitate de instanță, din partea recurentei – pârâte Administrația Sector 6 a Finanțelor Publice, iar la data de 04.03.2014, întâmpinare, din partea intimatului – reclamant.
Curtea invocă excepția inadmisibilității acțiunii și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1071 din 28.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul V. G. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6 București, a fost anulată decizia de calcul al taxei de poluare nr._/31.10.2011 și obligată pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 9782 lei taxa de poluare.
Prin aceeași sentință a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei DGFPMB și AFM și a fost respinsă acțiunea împotriva acestor pârâte, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuala pasiva.
În motivarea sentinței, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul a achizitionat autoturismul marcaMERCEDES-BENZ,tip M1, categ_auto M1, Norme poluare E4, Nr. de identificare WDD2040071A153760, iar pentru inmatricularea in Romania a fost nevoit sa plateasca o taxa de poluare in cuantum de 9782 lei, astfel cum rezulta din chitanța . nr._/31.10.2011 (fila 31). Autovehiculul a fost inmatriculat pentru prima data in Germania la 30.04.2008, astfel cum rezulta din decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/31.10.2011 emisa de A. Finantelor Publice Sector 6 (fila 30) si din certificatul de înmatriculare emisa de autoritatile germane (fila 34).
Reclamantul a comunicat paratei la data de 27.01.2012 cererea de restituire (fila 37), dar nu a primit raspuns.
Instanța constată că refuzul pârâtei de a restitui reclamantei suma solicitata, reprezentand contravaloarea taxei auto incasata potrivit chitantei . nr._/31.10.2011 este nejustificat.
Potrivit art.3 din O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr.211/2003. Autovehiculul achizitionat de reclamant nu intră in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prevăzute de art.3 alin.2 si art 9 alin.1.
Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România conform art.4 lit.a din O.U.G. nr.50/2008, fără ca textul să facă distincție nici între autoturismele produse in România și cele în afara acesteia, nici intre autoturismele noi și cele second - hand.
Deoarece actul normativ menționat a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja in circulație înmatriculate în țara. Așadar, se creează o diferență de tratament fiscal între autovehiculele înmatriculate în România înainte și după . O.U.G. nr. 50/2008.
În expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 50/2008 depus la Parlament sub nr.PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării in România a unui număr foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic.
Așadar, se vrea ca taxa pe poluare, al cărei scop este, în principiu, corect – „poluatorul plătește”, să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, în conformitate cu art.110 (fost art.90 par.1) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005. Astfel, potrivit art.11 alin.1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Art.148 alin.2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978), astfel ca nu pot fi retinute sustinerile paratei in sensul ca nici o lege in vigoare nu acorda competenta unei instante de drept comun de a se pronunta asupra compatibilitatii unor prevederi legale ale dreptului intern cu Constitutia si cu tratatele internationale.
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art.10 din Tratat.
Este de menționat că pe rolul Curții Europene de Justiție s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art.90 par.1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizând dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru: cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România.
O.U.G. nr.50/2008 este deci contrară art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second- hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu (Germania), favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
In acest sens s-a pronuntat si Curtea Europeana de Justiție in cauza C‑402/09 (cauza T.) având ca obiect o cerere de pronuntare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul art. 234 CE de Tribunalul Sibiu (România). Astfel, prin decizia din 07.04.2011 Curtea a stabilit ca „Articolul 110 TFUE (fost art.90) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzură de pe piata natională”.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul pârâtei A. Finantelor Publice Sector 6 de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin.1 si 2 alin.2 și art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art.18 alin. 1 din Legea nr.554/2004 republicată, tribunalul a admis cererea principala, in sensul ca a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/31.10.2011 si a obligat pârâta A. Finantelor Publice Sector 6 la restituirea către reclamanta a sumei de 9782 lei reprezentând taxa de poluare.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta AFP sector 6 prin DGFPMB solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
În motivarea recursului, recurenta a invocat faptul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că taxa de poluare achitată de reclamant ar contraveni normelor comunitare, precum și faptul că restituirea unei astfel de taxe nu se încadrează în prevederile art. 117 din Codul de procedură fiscală.
Intimatul-reclamant, V. G., deși legal citat, nu a depus întâmpinare.
La termenul din 03.03.2014, Curtea a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității acțiunii, întrucât reclamantul nu a făcut dovada că s-a adresat organului fiscal, anterior introducerii acțiunii, cu cererea de restituire a taxei de poluare.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs și a excepției invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că recursul este întemeiat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, având în vedere că reclamantul nu s-a adresat autorității pârâte cu cerere de restituire a taxei pe poluare, anterior sesizării instanței, Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul V. Geroge în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice Sector 6, DGFPMB și AFM s-a solicitat anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/31.10.2011și obligarea pârâtelor la restituirea taxei de poluare achitată la 31.10.2011 pentru înmatricularea în România a autoturismului Mercedes-Benz cu nr. de identificare DD2040071A153760, motivată pe faptul că perceperea acestei taxe s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare.
Astfel, cum s-a stabilit prin decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în cadrul unui recurs în interesul legii, în cazul unor astfel de cereri nu este necesară parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare, fiind aplicabile dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală.
Prin urmare, în această situație, acțiunea de restituire a taxei de poluare se întemeiază pe un refuz nejustificat al organelor fiscale de a soluționa o cerere, refuz asimilat de art. 2 alin. 2 din Legea 554/2004 unui act administrativ unilateral. Pentru ca reclamantul să poată invoca un astfel de refuz nejustificat al pârâtei de a-i soluționa o cerere, era necesar ca anterior introducerii acțiunii la instanța de contencios administrativ și fiscal, să formuleze o cerere prin care să solicite pârâtei restituirea taxei de poluare, altfel acțiunea este inadmisibilă.
Condiția formulării unei cereri adresată organelor fiscale prin care să solicite restituirea taxei de poluare rezultă și din dispozițiile art. 117 alin. 1 din Codul de procedură fiscală, potrivit căruia sumele „se restituie, la cerere”.
De asemenea, potrivit art. 117 alin. 9 din Codul de procedură fiscală, procedura de restituire a sumelor de la buget se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice, acesta fiind Ordinul MFP 1899/2004, care în capitolul 1, art. 2 prevede că „restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare”.
Se reține și că nu este vorba despre neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art. 7 alin. 1 din Legea 554/2004, ci de chiar lipsa actului administrativ individual asimilat sub forma refuzului nejustificat al autorității de a soluționa o cerere a persoanei care se consideră vătămată.
În cazul de față, din probele aflate la dosarul cauzei, depuse până la data pronunțării soluției din 03.03.2014, nu a rezultat că reclamantul s-a adresat, anterior introducerii acțiunii, cu cerere de restituire a taxei de poluare adresată organului fiscal competent. În ceea ce privește înscrisul de la fila 37 invocat de instanța de fond, Curtea constată că acesta este reprezentat doar de o confirmare de primire din partea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, fără a fi depus și înscrisul a cărui comunicare se pretinde, iar în lipsa acestuia nu se poate reține ca fiind făcută dovada formulării cererii de restituire.
De altfel, în art. 12 din Legea 554/2004 referitoare la documentele pe care reclamantul trebuie să le anexeze la acțiune se prevede că în situația în care reclamantul nu a primit răspuns la cererea sa, va depune la dosar copia cererii, certificată prin numărul și data înregistrării la autoritatea publică. În acest sens, instanța de recurs, a pus în vedere intimatului-reclamant, prin citația emisă pentru termenul de judecată din 03.03.2014, să depună copie de pe cererea de restituire a taxei de poluare adresată organului fiscal și dovada înregistrării sau transmiterii acestei cereri la pârâtă, însă până la data de 03.03.3014 când s-a soluționat prezentul recurs, intimatul-reclamant nu a depus vreun înscris la dosarul cauzei.
Față de cele arătate mai sus și având în vedere că reclamantul nu a făcut dovada că s-a adresat anterior formulării cererii de chemare în judecată cu o cerere de restituire a taxei de poluare, adresată organului fiscal competent, Curtea apreciază că excepția inadmisibilității acțiunii este întemeiată, astfel că soluția primei instanțe de admitere a cererii reclamantului de restituire a taxei de poluare formulată împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 6, este dată cu aplicarea greșită a legii, impunându-se respingerea acestei cereri ca inadmisibilă.
Pentru motivele arătate mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1-3 coroborat cu art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursul și va modifica în tot sentința recurată în sensul că va respinge acțiunea, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de pârâta ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE, prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1071/28.02.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant V. G. și intimatele – pârâte DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică sentința recurată, în sensul că respinge acțiunea, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 3.03.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. I. C. G. C. M. F.
GREFIER,
C. M.
Red./Dact. GIC - 2 ex.
Jud. fond I. S.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1251/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Sentința nr. 911/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
