Obligaţia de a face. Decizia nr. 8670/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8670/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-11-2014 în dosarul nr. 34578/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.8670
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 20 NOIEMBRIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – R. I. C.
JUDECĂTOR – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-reclamantă . SA, împotriva sentinței nr. 720/03.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți F. H.-A., F. R. și P. S. 4 BUCURESTI, având ca obiect „obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială nr._/2014 aflată la fila 13 dosar, și intimații-pârâți F. H.-A., F. R., prin avocat fără delegație la dosar și Primăria S. 4 prin consilier juridic cu delegație pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții faptul că, la data de 17.11.2014, prin serviciul registratură, intimata-pârâtă Primăria S. 4 a depus întâmpinare în 3 exemplare.
Curtea comunică în ședință publică recurentei-reclamante prin avocat și intimaților-pârâți F. H.-A., F. R., prin avocat câte un exemplar al întâmpinării depuse de intimata-pârâtă Primăria S. 4 București.
La interpelarea Curții, părțile având cuvântul pe rând arată că a luat cunoștință de conținutul întâmpinării depusă la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Recurenta-reclamantă, prin avocat solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, pentru considerentele expuse pe larg în motivele de recurs
De asemenea, arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimata-pârâtă Primăria S. 4 București solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală conform argumentelor arătate în cuprinsul întâmpinării.
Intimați-pârâți F. H.-A., F. R., prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat, avându-se în vedere concluziile scrise pe care le depune la dosar. De asemenea, arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 720/03.02.2014 a Tribunalului București a fost respinsă ca nefondată cererea reclamantei S.C. T. A. ASTRA S.A. în contradictoriu cu pârâții F. H.-A., F. R. și P. S. 4 BUCURESTI, având ca obiect: 1/ obligarea paratului P. S. 4 București sa emită autorizația/decizia de demolare a construcției cu șarpanta de extindere a locuinței existente, situata in București, .. 21, Sector 4, întrucât aceasta a fost edificata fara autorizație de construire, într-un termen de 30 de zile de la rămânerea definitiva a hotararii judecătorești pronunțate; 2/ stabilirea de către instanța de judecata a unui termen rezonabil de executare a autorizației/deciziei de demolare a construcției cu șarpanta de extindere a locuinței existente, situata in București, .. 21, Sector 4 emisa de P. S. 4 București, cheltuielile de demolare urmând a fi suportate de pârâții F. H.-A. si F. R. și, în subsidiar: 3/ în cazul in care paratul P. S. 4 București refuza sa isi îndeplinească obligația de a demola construcția mai sus menționata in termenul de executare stabilit, autorizarea S.C. T. A. Astra S.A. sa demoleze construcția pe cheltuiala paraților F. H.-A. si F. R..
Prin aceeași sentință au fost respinse excepțiile inadmisibilității, a tardivității și a lipsei calității procesuale active.
Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a reținut că reclamanta S.C. T. A. Astra S.A. deține imobilul situat in București, .. 50-52, Sector 4, alcătuit din teren si o construcție având destinația de clădire de birouri, în curs de construire si care se învecinează cu clădirea situata in București, .. 21, Sector 4, proprietatea paraților persoane fizice.
Parații F. H.-A. și F. R. au solicitat o autorizație de executare a unor lucrări la construcția din București, .. 21, Sector 4, constând in consolidare și mansardare a locuinței existente, fiindu-le astfel eliberate Autorizația de construire nr. 296/17.06.2002 și Memoriul Tehnic (f.38) aferent autorizației.
Reclamanta a susținut că pârâții au depășit limitele autorizației, care se referea doar la lucrări de „consolidare și mansardare a locuinței existente”, prin aceea că au supraînălțat casa cu un etaj (mansardat), au modificat acoperișul si au extins ilegal construcția pana la limita de proprietate cu imobilul proprietatea S.C. T. A. Astra S.A. situat in .. 52.
Reclamanta a solicitat Primarului S. 4 București demolarea construcției cu șarpanta de extindere a locuinței existente, situata in București, .. 21, Sector 4, întrucât aceasta a fost edificata fara autorizație de construire, iar paratul P. S. 2 a precizat că pentru imobilul situat in București, .. 21, sector 4 „nu a emis autorizație de construire.
Reține instanța de fond că solicitarea reclamantei a fost înaintată Primăriei Sector 4 pentru verificări, iar pana la data formulării acțiunii nu a fost emis niciun act administrativ.
Constată Tribunalul că împotriva acestui refuz de emitere a unui act administrativ, reclamanta a formulat prezenta cerere.
Cu privire la excepția inadmisibilității pentru lipsa/ tardivitatea procedurii prealabile Tribunalul a constatat că cererea are ca obiect principal acțiune în obligarea pârâtului P. S. 4 București la desființarea lucrărilor de construire efectuate la imobilul situat în .. 21, Sector 4, București, cu privire la care se pretinde că exced limitelor autorizației de construire nr. 296/17.06.2002, respectiv obligarea pârâtului P. S. 4 București la emiterea unui act administrativ (art. 28 alin. 2 din Legea nr. 50/1991), pârâții persoane fizice fiind chemați în judecată pentru opozabilitate, având în vedere că actul administrativ este de natură a le afecta interesele.
Tribunalul a reținut că refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri este asimilat unui act administrativ potrivit art. 2 alin. 1 lit. i din Legea nr. 554/2004, iar potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său ori prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Pentru aceste motive, excepția inadmisibilității pentru lipsa procedurii prealabile trebuie respinsă.
Asupra excepției tardivității acțiunii, Tribunalul a constatat că reclamanta nu solicită anularea unui act administrativ tipic, astfel că este lipsit de relevanță momentul cunoașterii existenței construcției pârâților – persoane fizice, respectiv a autorizației de construire nr. 296/17.06.2002. Reclamanta se plânge de un refuz pretins nejustificat de emitere a unui act administrativ solicitat Primarului S. 4 București prin adresa înregistrata sub nr._/02.04.2012, astfel că acțiunea înregistrată la data de 31.08.2012 este formulată în interiorul termenului de decădere prevăzut de art. 11 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, dar și în interiorul termenului de prescripție prevăzut de alin. 1 al aceluiași articol.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale active, reține Tribunalul că potrivit dispozițiilor art. 32 din Legea nr. 50/1991, în cazul în care persoanele sancționate contravențional au oprit executarea lucrărilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenției, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancțiunea va sesiza instanțele judecătorești pentru a dispune, după caz: a) încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației; b) desființarea construcțiilor realizate nelegal. În cazul admiterii cererii, instanța va stabili termenele limită de executare a măsurilor prevăzute la alin. (1). În cazul nerespectării termenelor limită stabilite, măsurile dispuse de instanță, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliție, cheltuielile urmând să fie suportate de către persoanele vinovate.
Tribunalul a reținut că cererea reclamantei are ca obiect o acțiune în contencios administrativ împotriva refuzului de emitere a unui act administrativ.
Reclamanta este persoana care a formulat cererea de emitere a unei dispoziții de desființare a construcției de către P. S. 4 București, astfel că are calitate procesuală activă pentru a sesiza instanța de contencios administrativ.
Chestiunile privind prescripția dreptului de a aplica amenda contravențională, calitatea procesuală activă a organului care a aplicat sancțiunea și inexistența unei atribuții a primarului pentru a dispune desființarea pe cale administrativă a construcției sunt chestiuni de fond, fără legătură cu excepția invocată.
Pe fondul cauzei, instanța de fond a avut în vedere prevederile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, reținând că prin excepție de la prevederile art. 32, construcțiile executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului, cât și construcțiile, lucrările și amenajările cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor pot fi desființate pe cale administrativă de autoritatea administrației publice de pe raza unității administrativ-teritoriale unde se află construcția, fără emiterea unei autorizații de desființare, fără sesizarea instanțelor judecătorești și pe cheltuiala contravenientului.
Analizând dispozițiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 50/1991, Tribunalul constată că există două situații distincte în care textul își găsește aplicarea: 1. când construcțiile sunt executate fără autorizație de construire pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului; 2. când construcțiile, lucrările și amenajările au un caracter provizoriu și sunt executate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al județelor, municipiilor, orașelor și comunelor.
În speță însă, pârâtul P. S. 4 București invocă faptul că terenul este proprietate privată, și nu face parte din domeniul privat sau public.
Conform art. 4 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, terenurile pot face obiectul dreptului de proprietate privată sau al altor drepturi reale, având ca titulari persoane fizice sau juridice, ori pot aparține domeniului public sau domeniului privat.
Tribunalul reține că măsura obligării la desființarea unei construcții constituie o ingerință în dreptul de proprietate al unei persoane, garantat de art. 44 din Constituția României și de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, în cauza Yildirir c. Turciei (hotărârea din 24 noiembrie 2009), Curtea europeană a constatat încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 datorită faptului că o construcție a reclamantului a fost demolată de autoritățile naționale pe motiv că fusese ridicată ilegal și reprezenta un pericol pentru siguranța cetățenilor și a mediului.
Prin urmare, o astfel de măsură se poate dispune numai cu respectarea dispozițiilor legale, care însă nu recunosc Primarului posibilitatea de a dispune desființarea construcției de pe un teren proprietate privată, ci numai posibilitatea de a sesiza instanțele de drept comun.
Instanța de contencios administrativ nu se poate pronunța decât cu privire la pretinsul refuz nejustificat de emitere a actului administrativ, nefiind instanța competentă să oblige pârâții persoane fizice la desființarea construcției, în condițiile în care o astfel de obligație are o natură pur civilă, de competența judecătoriei ca instanță de drept comun, potrivit art. 1 pct. 1 C.pr.civ. din 1865.
Potrivit principiului disponibilității, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată, limitele judecății fiind clar determinate, astfel că Tribunalul, ca instanța de contencios administrativ, a constatat că refuzul de emitere a dispoziției de desființare a construcției a fost unul justificat, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată în întregul său, ca neîntemeiată, inclusiv cu privire la capetele accesorii de cerere.
Împotriva sentinței civile nr. 720/03.02.2014 a Tribunalului București a formulat recurs reclamanta . SA, solicitând în temeiul art. 3041 C. Pr. Civ. si art. 8 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificarea în tot a acesteia și admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată.
Arată recurenta, în motivarea recursului, că sentința recurata este pronunțata cu aplicarea greșita a legii, mai precis a dispozițiilor art. 33 alin. (1) al Legii nr. 50/1991, devenind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 alin. 9 C.pr.civ.
Arată că în mod eronat prima instanța a dispus aplicarea prevederilor art. 33 alin. (1) din Legea nr. 50/1991, aceste dispoziții legale nefiind incidente in cauza, intrucat se aplica pentru terenuri ce aparțin domeniului public sau privat al statului sau al județelor, municipiilor, orașelor sau comunelor.
Având in vedere obiectul cererii de chemare in judecata, care consta in obligarea intimatului P. S. 4 București la emiterea autorizației/deciziei de demolare a construcției cu șarpanta de extindere a locuinței existente, situate in București, .. 21, Sector 4, intrucat aceasta a fost edificata fara autorizația de construire, recurenții arată că aplicabile erau dispozițiile art. 28 alin. (2) din Legea nr. 50/1991, care prevăd ca "Decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fara autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administrației publice competente, pe baza planurilor urbanistice si a regulamentelor aferente, avizate si aprobate in condițiile legii, sau, dupa caz, de instanța. Pentru lucrări ce se executa la clădirile prevăzute la art. 3 lit." (b) este necesar avizul Ministerului Culturii si cultelor. "
In ceea ce privește măsura obligării la desființarea construcției, instanța in mod greșit a apreciat ca aceasta ar constitui o ingerința in dreptul de proprietate al unei persoane, facand referire la art. 44 din Constituția României si la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului, având in vedere ca aceste prevederi ocrotesc doar dreptul de proprietate exercitat cu buna-credinta si in limitele sale legale.
Ori, în speță, intimații au edificat o construcție in mod ilegal, întrucât în baza unei autorizații de construire emisa strict pentru lucrări de "consolidare si mansardare a locuinței existente” intimații au supraînălțat casa cu un etaj (mansardat), au modificat acoperișul și au extins ilegal construcția până la limita de proprietate cu imobilul proprietatea . SA.
Întrucât construcția astfel extinsa este amplasata la circa 0,2 m de construcția din .. 52, iar șarpanta acoperișului este inclinata spre clădirea reclamantei, astfel ca toate apele pluviale si zăpada de pe acoperiș afectează proprietatea acesteia.
Lucrările efectuate de intimați nu se încadrează în lucrările ce se pot executa fără autorizație de construire, prevăzute de art. 11 din Legea nr. 50/1991, astfel ca aceștia erau obligați sa edifice lucrările numai cu obținerea in prealabil a autorizației de construire.
Așadar, intimații si-au exercitat dreptul de proprietate cu incalcarea limitelor legale ale acestuia, aducând atingere dreptului de proprietate al subscrisei, motiv pentru care intimații nu pot beneficia de prevederile art. 44 din Constituția României si la art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Intimatul-pârât P. S. 4 BUCUREȘTI a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.
Arată intimatul că recurenta-reclamantă în mod greșit apreciază că sentința instanței de fond a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, în speță art.33 alin.l din Legea nr.50/1991. Din considerentele sentinței recurate reiese foarte clar că instanța de fond a apreciat că în cauza de față nu sunt aplicabile dispozițiile art.33 alin.l din Legea nr.50/1991. Având în vedere că terenul pe care s-a edificat construcția a cărei demolare se solicită este proprietate privată și nu face parte din domeniul public sau privat al statului, instanța de fond în mod corect a apreciat că măsura desființării se poate dispune numai cu respectarea dispozițiilor legale, care nu dau posibilitatea primarului să dispună desființarea construcției de pe un teren proprietate privată.
Raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța de fond în mod corect a soluționat cauza constatând că în cauză refuzul de emitere a dispoziției de desființare a fost unul justificat, primarul neputând să dispună desființarea construcției de pe un teren proprietate privată.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
În primul rând, se reține că deși recurenta a solicitat modificarea în tot a sentinței recurate, aceasta nu a adus critici cu privire la soluția Tribunalului asupra excepțiilor inadmisibilității, tardivității și lipsei calității procesuale.
Pe cale de consecință, în raport de prevederile art. 316 C. rap. la art. 295 alin 1 C., Curtea va reține că, prin raportare la limitele cererii de recurs, soluțiile instanței de fond asupra acestor excepții au intrat în puterea lucrului judecat.
Referitor la criticile aduse de recurentă soluției instanței de fond, dată asupra cererii de chemare în judecată, Curtea constată că acestea au fost încadrate de recurentă în dispozițiile art. 304 pct. 9 C., privind greșita interpretare și aplicare a legii.
În acest sens, recurenta în principal s-a raportat la faptul că Tribunalul, în mod eronat, a făcut aplicarea dispozițiilor art. 33 alin 1 din legea nr. 50/1991, rep, care în opinia sa nu erau aplicabile speței și nu a făcut aplicarea art. 28 din același act nromativ.
Curtea va înlătura aceste critici ale recurentei, reținând că aceasta se află în eroare cu privire la legea aplicabilă, în sensul că dimpotrivă, instanța de fond nu a făcut aplicarea art. 33 alin 1 din Legea nr. 50/1991, rep. ci, constatând că textul nu este aplicabil, acesta fiind singurul care poate justifica o eventuală acțiune a pârâtului P. S. 4 București în demolarea construcției fără autorizație, atunci demersul reclamantei nu-și găsește suport legal în contenciosul administrativ.
Astfel cum în mod corect a constatat și instanța fondului, obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă cenzurarea refuzului Primarului S. 4 București de a emite un act administrativ, în sensul obligării acestuia să emită autorizație/decizie de demolare a construcției realizată fără autorizație, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței, cu stabilirea unui termen de executare a lucrărilor de demolare.
Pentru obligarea pârâtului P. la emiterea unui astfel de act însă, trebuie să existe un text legal în executarea căruia actul să fie eliberat.
Ori, cum în mod corespunzător a constatat și instanța fondului, singurele situații în care autoritatea publică locală poate dispune măsura desființării unei construcții ridicată cu nerespectarea obligației de autorizare prealabilă sunt cele prevăzute de art. 28 și art. 32 din Legea nr. 50/1991, rep, precum și cele prev de art. 33 alin 1 din Lege.
Din textele indicate și astfel cum a reținut Tribunalul, măsura desființării prevăzută de art. 33 alin. 1 nu poate fi dispusă în cauză, deoarece terenul nu este proprietatea publică ori privată a statului.
În ceea ce privește incidența art. 28 din legea nr. 50/1991, rep., indicat de recurentă prin cererea de recurs, Curtea va constata că potrivit acestui text „1) O dată cu aplicarea amenzii pentru contravențiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) și b) se dispune oprirea executării lucrărilor, precum și, după caz, luarea măsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizației sau de desființare a lucrărilor executate fără autorizație ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției. (2) Decizia menținerii sau a desființării construcțiilor realizate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de către autoritatea administrației publice competente, pe baza planurilor urbanistice și a regulamentelor aferente, avizate și aprobate în condițiile legii, sau, după caz, de instanță. Pentru lucrări ce se execută la clădirile prevăzute la art. 3 lit. b) este necesar avizul Ministerului Culturii și Cultelor. (3) Măsura desființării construcțiilor se aplică și în situația în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenției, contravenientul nu a obținut autorizația necesară”.
Textul se coroborează însă cu prevederile art. 32 din legea nr. 50/1991 rep, privind procedura prin care poate fi dispusă măsura desființării construcțiilor executate pe terenuri proprietate privată, care este condiționată de existența în prealabil a unui proces verbal de constatare a executării lucrărilor fără autorizație, prin care să se fi stabilit un termen de desființare a lucrărilor, care să nu fi fost respectat, urmat de sesizarea instanțelor judecătorești (de drept comun) pentru încuviințarea desființării lucrărilor.
Acest tip de litigii sunt însă, astfel cum în mod corect a sesizat și instanța fondului, de competența instanțelor civile, iar nu a instanțelor de contencios administrativ.
Suplimentar, se va reține că în cauză nu există o constatare a nelegalității executării lucrărilor, prin proces verbal de contravenție emis de organele competente, care să nu fi fost pus în executare de intimații persoane fizice, iar cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată de reclamanți, nu are ca obiect desființarea lucrărilor neautorizate, ci emiterea autorizației/ deciziei de desființare lucrări pe un teren proprietate privată, în lipsa unei hotărâri a instanței civile, emisă în condițiile art. 32 din legea nr. 50/1991, rep.
Pe cale de consecință, în mod corect Tribunalul a înlăturat de la aplicare art. 33 alin 1 din legea nr. 50/1991, rep, to astfel cum vor fi înlăturate de la aplicare și prevederile art. 28 și 32 din același act normativ.
Având în vedere obiectul cauzei, astfel cum a fost determinat de reclamantă, Curtea va constata că nu există temei legal pentru obligarea pârâtului P. Municipiului București la emiterea actului solicitat, caracterul nelegal al lucrărilor nefiind constatat prin proces verbal și neexistând o hotărâre judecătorească de desființare lucrări, astfel că refuzul acestuia de emitere a autorizației/ deciziei de desființare este justificat.
Pentru toate celelalte aspecte invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și prin cererea de recurs, referitoare la nerespectarea unui drept de servitute al acesteia prin executarea unor lucrări fără autorizație de construire la imobilul învecinat, reclamanta urmează a se adresa instanțelor de drept civil, competente să evalueze existența și natura acestor încălcări, precum și modalitatea legală de remediere a eventualelor prejudicii.
În consecință, Curtea în temeiul art. 20 din legea nr. 554/2004 rap. la art. 312 C. urmează a respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală și temeinică hotărârea instanței de fond, prin care s-a constatat caracterul justificat la refuzului autorității pârâte de emitere a autorizației/ deciziei de desființare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă . SA, împotriva sentinței nr. 720/03.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți F. H.-A., F. R. și P. S. 4 BUCURESTI,, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER
G. P.
Red A.P.. – 2 ex./20.01.2015
Tribunalul București - Secția a-II-a – jud. I. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 6729/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 8661/2014.... → |
|---|
