Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 8832/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 8832/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 43646/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8832
Ședința publică din data de 27 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
JUDECĂTOR: R. I. C.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea cererilor de recurs formulată de recurentul-reclamant B.-C. S. împotriva încheierilor de ședință din datele 21.06.2013 și 20.09.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, față de solicitarea de judecare în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin încheierea de ședință din data de 21.06.2013, Tribunalul București, în baza art. 1551 C.proc.civ., a suspendat judecarea cauzei privind pe reclamantul B.-C. S., în contradictoriu cu pârâții U. S. HARET, și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, și chematul în garanție M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI.
Instanța a reținut că reclamantul nu s-a conformat dispozițiilor instanței stabilite în sarcina sa la termenul de judecată din 10.05.2013, în sensul de a depune la dosar cererile adresate pârâților, precum și dovada formei de învățământ absolvite, mențiuni cu care reclamantul a fost citat pentru termenul din 21.06.2013 sub sancțiunea suspendării judecății cauzei, conform art. 1551 C.proc.civ.
Reclamantul a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, la data de 1.07.2013.
A arătat că s-a conformat dispozițiilor instanței, prin comunicarea actelor solicitate, deși le-a depus în multiplu exemplar la data sesizării primei instanțe.
În subsidiar, a arătat că este plecat din țară, fiind obligat să lucreze în alte locuri de muncă, în principal datirotă faptului că, deși a absolvit o facultate, nu îi este recunoscut examenul de licență, deși a fost de bună-credință.
Prin încheierea de ședință din data de 20.09.2013, Tribunalul București a respins cererea de repunere pe rol a cauzei și a menținut măsura suspendării în baza art. 155¹ C.proc.civ.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a constatat că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa la termenul de judecată din 10.05.2013, în sensul de a depune la dosar cererile adresate pârâților, precum și dovada formei de învățământ absolvite, mențiuni cu care reclamantul a fost citat pentru termenul din 21.06.2013 sub sancțiunea suspendării judecății cauzei conform art. 1551 C.proc.civ.
Împotriva acestor încheieri a declarat recurs reclamantul.
În ceea ce privește încheierea de ședință din data de 20.09.2013, recurentul-reclamant a arătat, cu privire la suspendarea judecății că, potrivit art. 1551 alin. (2) C.proc.civ., la cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile stabilite la alineatul (1) au fost îndeplinite.
A precizat că a îndeplinit obligațiile și a comunicat actele solicitate.
Nu cunoaște din care motive nu s-a admis cererea sa de repunere pe rol și nici nu este motivat acest fapt, instanța limitându-se la simpla mențiune că nu și-a îndeplinit obligația stabilită în sarcina sa.
Instanța de fond a greșit, nu a a respectat prevederile art.155 C.proc.civ. și i-a încălcat dreptul la un proces echitabil.
În ceea ce privește încheierea de ședință din data de 21.06.2013, recurentul-reclamant a arătat, cu privire la suspendarea judecății că instanța nu a indicat temeiul de drept care justifica atacarea încheierii cu recurs.
Instanța de fond se prevalează de prevederile art.155 alin. (1) C.proc.civ. dar care la alin. (2) prevede procedura care trebuie urmata in situația suspendării unei acțiuni.
Prin întâmpinare, pârâta U. "S. HARET" a solicitat respingerea recursului.
Curtea, examinând încheierile recurate, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește încheierea de ședință din data de 21.06.2013:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, sub nr._, reclamantul B.-C. S. a chemat în judecată pârâții U. S. HARET și M. EDUCAȚIEI, CERCETĂRII, TINERETULUI ȘI SPORTULUI, solicitând: obligarea pârâtei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de displomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței, sub sancțiunea plății a 200 lei penalități pe zi de întârziere; obligarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență pentru reclamant, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă și irevocabilă a sentinței, sub sancțiunea plății a 200 lei penalități pe zi de întârziere.
Pârâta U. S. Haret a formulat cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.
Prin încheierea de ședință din 10.05.2013, Tribunalul București i-a pus în vedere reclamantului să depună la dosar cererile adresate pârâților, precum și dovada formei de învățământ absolvite, sub sancțiunea suspendării judecății cauzei, potrivit art. 1551 C.proc.civ.
Reclamantul a fost citat, pentru termenul de judecată din data de 21.06.2013, cu această mențiune.
Acesta nu a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa până la termenul de judecată din 21.06.2013, stabilit de către instanță.
Prin încheierea de ședință din data de 21.06.2013, instanța a dispus suspendarea judecății cauzei.
Potrivit art. 1551 alin. (1) C.proc.civ., instanța poate suspenda judecata când constată că desfășurarea normală a procesului este împiedicată din vina reclamantului, prin neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege ori stabilite în cursul judecății, situația în care instanța va arăta în încheiere care anume obligații nu au fost respectate.
Instanța în mod legal a dispus suspendarea judecății cauzei, în baza art. 1551 C.proc.civ., constatând neîndeplinirea de către reclamant a obligațiilor stabilite în sarcina sa.
În cuprinsul încheierii au fost menționate obligațiile a căror nerespectare a condus la suspendarea judecății cauzei.
De asemenea, în cuprinsul încheierii, instanța a menționat calea de atac ce poate fi formulată, și anume, recurs pe toată durata suspendării.
Nicio dispoziție legală nu stabilește obligația instanței de a indica temeiul de drept care instituie această cale de atac.
Instanța nu a făcut referire la dispozițiile art. 155 alin. (1) C.proc.civ., astfel cum susține recurentul-reclamant, ci la dispozițiile art. 1551 alin. (1) C.proc.civ., text legal care prevede posibilitatea suspendării judecății cauzei în czaul neîndeplinirii obligațiilor stabilite în sarcina reclamantului.
În ceea ce privește încheierea de ședință din data de 20.09.2013:
Prin încheierea de ședință din data de 20.09.2013, Tribunalul București a respins cererea de repunere pe rol a cauzei și a menținut măsura suspendării în baza art. 155¹ C.proc.civ.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța a constatat că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa la termenul de judecată din 10.05.2013, în sensul de a depune la dosar cererile adresate pârâților, precum și dovada formei de învățământ absolvite, mențiuni cu care reclamantul a fost citat pentru termenul din 21.06.2013, sub sancțiunea suspendării judecății cauzei conform art. 1551 C.proc.civ.
Potrivit art. 1551 alin. (2) C.proc.civ., la cererea părții, judecata va fi reluată dacă obligațiile la care se referă alin. (1) au fost îndeplinite și, potrivit legii, aceasta poate continua.
Contrar susținerilor recurentului-reclamant, acesta nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite de instanță în sarcina sa nici până la termenul de judecată din data de 20.09.2013.
Acesta reprezintă, de altfel, motivul pentru care instanța a respins cererea de repunere pe rol, în conformitate cu dispozițiile art. 1551 alin. (2) C.proc.civ., potrivit cărora, repunerea cauzei pe rol are loc dacă obligațiile la care se referă art. 1551 alin. (1) C.proc.civ., au fost îndeplinite.
Nefiind îndeplinite, în cauză, aceste obligații, instanța nu avea posibilitatea de a dispune repunerea cauzei pe rol.
Susținerile recurentului-reclamant în sensul că instanța nu a motivat respingerea cererii de repunere pe rol sunt neîntemeiate.
Astfel cum s-a arătat anterior, în motivarea încheierii de ședință recurate, instanța a reținut că reclamantul nu și-a îndeplinit obligațiile stabilite în sarcina sa la termenul de judecată din 10.05.2013, în sensul de a depune la dosar cererile adresate pârâților, precum și dovada formei de învățământ absolvite, nefiind necesară, prin raportare la dispozițiile art. 1551 alin. (2) C.proc.civ., o motivare suplimentară.
Referirile recurentului-reclamant la prevederile art. 155 C.proc.civ. sunt irelevante în cauză, acest text legal privind amânarea judecății în temeiul învoielii părților și situația în care intervine suspendarea judecății într-un astfel de caz.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursurile formulate de recurentul-reclamant B.-C. S. împotriva încheierilor de ședință din datele 21.06.2013 și 20.09.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți U. S. HARET BUCUREȘTI și M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. J. A. P. R. I. C.
GREFIER,
P. B. B.
Red: CRI/2 ex.
Tehnored:CRI /BPB
Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
Judecător: L. M. B.
← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2922/2014. Curtea de... | Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... → |
---|