Anulare act administrativ. Sentința nr. 2857/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 2857/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-10-2014 în dosarul nr. 2696/2/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Sentința civilă nr. 2857

Ședința publică din 27.10.2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: U. D.

GREFIER: D. C. D.

****************

Pe rol se află soluționarea cererii în contencios administrativ formulată de reclamanta A. C., în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și O. A. & PARTNERS INTERNAȚIONAL LIMITED LONDRA SUCURSALA BUCUREȘTI, având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta A. C., personal, și pârâta O. A. & PARTNERS INTERNAȚIONAL LIMITED LONDRA SUCURSALA BUCUREȘTI, prin avocat H. D., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Reclamanta A. C. depune la dosar cerere de renunțare la dreptul de a contesta decizia CNCD nr. 64/29.01.2014 ce face obiectul cauzei, solicitând a se lua act de aceasta.

Pârâta O. A. & PARTNERS INTERNAȚIONAL LIMITED LONDRA SUCURSALA BUCUREȘTI, prin avocat, învederează că nu este necesar a se comunica pârâtului CNCD cererea de renunțare la dreptul de a contesta decizia CNCD. Astfel, având cuvântul asupra acesteia solicită respingerea cererii pe fond a acțiunii luându-se act de cererea reclamantei de renunțare la dreptul dedus judecății. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra cererii de renunțare la dreptul dedus judecății formulată de reclamantă.

CURTEA,

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.04.2014, reclamanta A. C. a solicitat în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII și O. A. & PARTNERS INTERNAȚIONAL LIMITED LONDRA SUCURSALA BUCUREȘTI ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea Hotărârii nr. 64/29.01.2014 emisă de CNCD și cercetarea pe fond a petiției nr. 6001/2013 înregistrată în dosarul nr. 670/2013.

În drept: Legea nr. 554/2004, art. 20 (9) din O.G. nr. 137/2000.

În probațiune solicită proba cu înscrisuri, martori, interogatoriul pârâtelor.

În dovedire a anexat hotărârea contestată.

Pârâta O. A. & PARTNERS INTERNAȚIONAL LIMITED LONDRA SUCURSALA BUCUREȘTI a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii în anulare ca nefondată.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinarea pârâtei O. A. & PARTNERS INTERNAȚIONAL LIMITED LONDRA SUCURSALA BUCUREȘTI, aflată la dosar la filele 35-42.

Pârâtul C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII nu a formulat întâmpinare însă a depus documentația care a stat la baza emiterii Hotărârii CNCD nr. 64/29.01.2014.

La data de 27.10.2014 A. C. a depus cerere de renunțare la dreptul dedus judecății, când Curtea a reținut cauza în pronunțare.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de cererea de renunțare la judecata dreptului de a contesta decizia CNCD nr.64/29.01.2014, Curtea va luat act de aceasta în temeiul art. 408 Noul Cod procedură civilă.

Astfel, având în vedere că reclamanta A. C. a renunțat însăși la dreptul dedus judecății, Curtea văzând dispozițiile art. 408 alin.1 Noul Cod procedură civilă precum și dispozițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, urmează a dispune respingerea acțiunii ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

În temeiul art. 408 alin.1 C.pr.civ. respinge cererea formulată de reclamanta A. C., domiciliată în București, .. 9, ., ., sector 5, în contradictoriu cu pârâții C. NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, cu sediul în București, .. 1-3, sector 1, și O. A. & PARTNERS INTERNAȚIONAL LIMITED LONDRA SUCURSALA BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 8, ., ca nefondată.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 27.10.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

U. D. D. C. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 2857/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI