Obligare emitere act administrativ. Hotărâre din 12-11-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 522/2/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

Î N C H E I E R E

Ședința publică din data de 29 octombrie 2014

Curtea constituită din:

JUDECĂTOR: M. N.

GREFIER: F. E. B.

Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulate de reclamantul M. C., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI și M. JUSTIȚIEI-CAZANCIUC R. M., respectiv emitentul PREȘEDINTELE CURȚII DE APEL CLUJ, cauza având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile, precum și emitentul actului administrativ contestat, Președintele Curții de Apel Cluj.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:

-stadiul procesual: al patrulea termen de judecată, în primă instanță;

-procedura de citare este legal îndeplinită;

-la data de 15.10.2014, prin C. Registratură, reclamantul a depus la dosarul cauzei Note scrise, în trei exemplare, inclusiv pentru comunicare, însoțite de înscrisuri (filele 121-127 dosar);

-în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă conform dispozițiilor art. 411 alin. 1 pct. 2 NCPC.

Instanța, constatând că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Având nevoie de timp pentru a delibera, potrivit art. 396 alin. (1) C.pr.civ., instanța va amâna pronunțarea hotărârii în cauză, la data de 5.11.2014.

DISPUNE

Amână pronunțarea hotărârii la data de 5.11.2014.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 octombrie 2014.

Judecător	Grefier
N. M.	B. F. E.

Î N C H E I E R E

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2014

Curtea, în aceeași compunere, având în continuare nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea hotărârii în cauză, la data de 12.11.2014.

DISPUNE

Amână pronunțarea hotărârii la data de 12.11.2014.

Pronunțată în ședința publică din data de 5 noiembrie 2014.

Judecător	Grefier
N. M.	B. F. E.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 3068

Ședința publică din data de 12 noiembrie 2014

Curtea constituită din:

JUDECĂTOR: M. N.

GREFIER: F. E. B.

Pe rol se află pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulate de reclamantul M. C., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI și M. JUSTIȚIEI-CAZANCIUC R. M., respectiv emitentul PREȘEDINTELE CURȚII DE APEL CLUJ, cauza având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.

La termenul de judecată din data de 29.10.2014, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecarea în lipsă, instanța a reținut cauza în pronunțare și având nevoie de timp pentru a delibera a amânat succesiv pronunțarea la data de 5.11.2014, respectiv pentru azi, 12.11.2014, când a hotărât următoarele:

CURTEA

Prin cererea înregistrată la data de 29 ianuarie 2014, precizată în data de 6 februarie 2014, reclamantul M. C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI și M. JUSTIȚIEI, obligarea acestuia din urmă să emită ordinul prin care să constate că, începând cu data de 14.02.2013, este încadrat în clasa de salarizare nr.99 (corespunzătoare unei vechimi în funcție de 3-5 ani și gradației nr.4) și beneficiază de o indemnizație de încadrare brută lunară de 6724 de lei, de un cuantum al sporului pentru condiții de muncă, grele, vătămătoare ori periculoase în cuantum de 1008 de lei și de un cuantum al sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și al sporului pentru păstrarea confidențialității de 943 de lei.

În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că, prin Decretul Președintelui României nr. 1001/10.06.2009 a fost numit judecător la Judecătoria Jibou, ceea ce a determinat mutarea sa în această localitate împreună cu soția și cei doi copii.

Până la data de 12.02.2013 (inclusiv) și-a desfășurat activitatea neîntrerupt la Judecătoria Jibou, beneficiind de toate drepturile salariale prevăzute de legile în vigoare, respectiv o indemnizație de încadrare brută lunară în cuantum de 6215 de lei, un spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase de 15%, respectiv 887 de lei și un spor de risc și confidențialitate în cuantum de 887 de lei.

În luna februarie, atât soția, cât și cei doi copii au avut probleme dificile de sănătate, necesitând intervenții și tratamente medicale. Cele mai grave probleme de sănătate le-a avut fiul său, M. V. C., care a necesitat internare medicală la Spitalul Clinic de Copii - Secția Pneumologie din Cluj N. în perioada 11-13.02.2013. Inițial, în data de 09.02.2013, a refuzat internarea datorită faptului că era foarte dificilă internarea acestuia singur, datorită vârstei, dar și datorită faptului că nu putea rămâne nimeni cu el.

Având în vedere toate aceste probleme, precum și faptul că ceilalți membri ai familiei mele și ai familiei soției locuiesc în București, a fost nevoit să solicite o zi de concediu fără plată în data de 13.02.2013 pentru a avea posibilitatea să-l transporte pe fiul său de la spital la locuință cu ocazia externării și pentru a-i acorda îngrijire până la sosirea părinților săi din București. Cererea a fost aprobată de către președintele Judecătoriei Jibou, iar pentru ziua respectivă nu a fost plătit.

Distanța de la Jibou la Spitalul din Cluj-N. este de aprox. 85 km. Precizează că soția nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

Întrucât nu a primit un răspuns oficial cu privire la suspendarea raporturilor de muncă din data de 13.02.2013 și la influența avută asupra drepturilor salariale, a solicitat Tribunalului S. comunicarea tuturor actelor deținute cu privire la aceste aspecte, constatând următoarele:

Prin Decizia Președintelui Curții de Apel Cluj nr. 242/17.05.2013, se constată suspendarea raportului de muncă în dala de 13,02.2013 în vederea acordării concediului fără plată pentru interese personale, în data de 14.02.2013 reluându-mi activitatea.

Conform art. II art. 2 din OUG nr. 80/2010, introdus prin Legea nr. 283/2011, "In anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau in grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat", iar art.3 dispune că "prevederile art. 2 se aplică în mod corespunzător și personalului ale cărui raporturi de muncă sau serviciu au fost suspendate în condițiile legii și și-a reluat activitatea în anul 2012".

Conform art.2 din OUG nr.84/2012 "Prevederile ... art. 2, 3. ... ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010. aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013".

Din coroborarea dispozițiilor legale de mai sus rezultă că, în cazul în care unei persoane plătite din fonduri publice i se suspendă raportul de muncă și își reia activitatea în anul 2013, salarizarea se stabilește la nivelul în plată pentru funcții similare din instituția/autoritatea în care este încadrat.

În aceste condiții, potrivit art. 8 alin. 1 și 2 din Capitolul VIII al Anexei nr. VI la Legea-cadru nr.284/2010. În urma revenirii sale în activitate, trebuia emis un ordin de salarizare care să stabilească drepturile salariale de care beneficiază în condițiile legilor în vigoare. În acest sens se procedează în situația suspendării raportului de muncă în cazul persoanelor aflate în concediu pentru îngrijirea copilului.

De precizat că art. 2 și 3 ale art. II din OUG nr.80/2010, modificată prin Legea nr.283/2011 reglementează generic modalitatea de calcul a drepturilor salariale pentru personalul plătit din fonduri publice ce se încadrează în categoriile vizate de aceste texte de lege, printre care se află personalul nou-încadrat pe funcții și personalul care a avut raportul de muncă suspendat și a reluat activitatea în anul 2012, iar potrivit art.2. din OUG nr. 84/2012 și în anul 2013.

De observat că legiuitorul folosește o formulă generică, atotcuprinzătoare, când se referă la angajații care au avut raporturile de muncă suspendate, fără a face deosebire între diversele cazuri de suspendare sau între diferite perioade de suspendare. Potrivit principiului de interpretare "ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus", conform căruia unei formulări generale a normei juridice trebuie să-i corespundă o aplicare generală a acesteia, nu se poate face apel la distincții pe care legea nu le prevede. De asemenea, potrivit textelor de mai sus, nu este important când a intervenit suspendarea, ci data la care s-au reluat raporturile de muncă.

Referitor la modalitatea concretă de stabilire a drepturilor salariale ce i se cuvin, este necesară menționarea următoarelor date:

Până la data de 31.12.2009, salarizarea judecătorilor a fost reglementată de OUG nr.27/2006, aprobată cu modificări prin Legea nr.45/2007, iar de la data de 01.01.2010 nivelul de salarizare al judecătorilor a fost reglementat prin Legea nr.330/2009.

Potrivit art.5 din Anexa nr.VI a Legii nr.330/2009. indemnizațiile brute lunare pentru judecători se stabilesc astfel: "la indemnizațiile de încadrare brute lunare stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la data de 31.12.2009 se adaugă sporurile și majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prevăzute la ari .4 al in. 3 lit.a), potrivit căruia judecătorii beneficiază de la 01.01.2010 de un adaos de 25% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și de 10% pentru asigurarea confidențialității, calculate la indemnizația de încadrare brută lunară și care, de la 01.01.2010 se include în indemnizația de încadrare brută lunară ".

Art.4 alin.3 lit. b) prevede că "sporurile prevăzute la alin. (1) se vor acorda într-un cuantum care, împreună cu noul salariul de bază sau. după caz, noua indemnizație de încadrare brută lunară și cu celelalte sporuri prevăzute de prezenta lege, să fie egal cu câștigul salariul aferent lunii mai 2009, stabilit prin includerea unui spor de risc și suprasolicitare neuropsihică de 50% și a unui spor de confidențialitate de 15%. ambele calculate la salariul de bază sau, după caz, la indemnizația de încadrare brută lunară. Gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate și drepturile aferente acestora, avute la 31 decembrie 2009, se mențin ".

În conformitate cu art. 2 din Legea nr. 285/2010, "În anul 2011, pentru personalul nou încadrat pe funcții, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat", iar art. 3 dispune că "prevederile art. ... 2 se aplică în mod corespunzător și personalului ale cărui raporturi de muncă sau serviciu au fost suspendate în condițiile legii și și-a reluat activitatea în anul 2011". Aplicarea art. 2 și 3 înlătură aplicarea art. 6 cu privire la salarizarea persoanelor cărora li se modifică gradația sau vechimea în funcție în anul 2011, aceasta fiind și poziția Ministerului Justiției concretizată în răspunsul transmis Președintelui Curții de Apel Cluj.

Așa cum a arătat anterior, potrivit art. 2 din OUG nr. 84/2012 și art. 2, 3 ale art. II din OUG nr. 80/2010 pentru personalul nou încadrat pe funcții, pentru personalul ale cărui raporturi de muncă au fost suspendate și și-a reluat activitatea în anii 2012 și 2013, drepturile salariale se stabilesc la nivelul prevăzut în plată pentru funcții similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

Or, pentru personalul încadrat pe funcții similare, drepturile salariale se stabilesc potrivit Legii nr. 330/2009, întrucât dispozițiile Legii nr. 284/2010 privind valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare nu se aplică în anii 2011-2013 (art. 4 alin. 2 din Legea nr. 285/2010, art. 4 alin. 2 al art. II din OUG nr. 80/2010 și art. 2 din OUG nr. 84/2012).

Conform art. 5 din Legea nr. 330/2009 "de la 01.10.20/0 indemnizațiile de încadrare brută ala judecătorilor se stabilesc astfel: la indemnizațiile de încadrare brute lunare stabilite potrivit reglementărilor în vigoare la 31.12.2009 se adaugă sporurile și majorările prevăzute în notele la anexele corespunzătoare, precum și adaosurile prev. la art.4 alin.3 lit.a".

Indemnizația de încadrare brută la nivelul aferent criteriilor legale în vigoare la data de 31.12.2009 se stabilește conform OUG nr.27/2006. aprobată cu modificări prin Legea nr.45/2007. Astfel, conform art.3 alin.1, pentru un judecător de la judecătorie, valoarea de referință sectorială (291.98 de lei) se înmulțește cu coeficientul de multiplicare (13.50) rezultând o indemnizație de încadrare brută de 3942 de lei, la care se adaugă, în cazul său, o majorare de 10% (394 de lei), potrivit unei vechimi în funcție de la 3 la 5 ani (art. 4 alin. 1) rezultând o indemnizație de încadrare brută lunară de 4336 de lei.

Potrivit art. 5 din Anexa VI la Legea 330/2009, la indemnizația de încadrare brută de 4336 de lei se adaugă sporul de 35% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, conform art.4 alin. 3 lit. a din Anexa VI, precum și sporul de 20% (867 lei) corespunzător unei vechimi în muncă între 15-20 de ani (art.4/1 din OUG nr.26/2007 aplicabil conform art.4 alin. 3 lit b) teza ultimă din Anexa VI), rezultând o indemnizație de încadrare brută lunară de 6721 de lei, care, în urma reducerii cu 25% și a creșterilor ulterioare de 15%. 8% și 7,4%, are un cuantum în prezent de 6724 de lei. De asemenea, sporul de 15% din indemnizația de încadrare brută lunară acordat pentru condiții de muncă, grele, vătămătoare ori periculoase, conform art.7 din Anexa VI, în cuantum de 1008 de lei devine, ca urmare a reducerii cu 25% și creșterilor ulterioare, 1008 de lei. Sporul de risc și confidențialitate al cărui cuantum este limitat de dispozițiile art. 23 alin.2 din Partea II. Cap.III. Secțiunea a 2-a și de art 4 al in.3 lit.b din Anexa VI la suma de 942 de lei. este modificat la un nivel de 943 de lei prin reducerea cu 25% și prin creșterile ulterioare.

Prin întâmpinarea înregistrată la data de 27 februarie 2014, pârâtul M. JUSTIȚIEI a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.

În principal, pârâtul a invocat excepția de nelegalitate a deciziei nr. 243/2013 emisă de Curtea de Apel Cluj.

Solicită a se observa din întregul concurs de împrejurări că suspendarea raporturilor de serviciu ale reclamantului a fost acordată în mod absolut nejustificat și în absența unei cererii întemeiate corespunzător din partea reclamantului, cu unica finalitate a reîncadrării reclamantului în vederea obținerii de drepturi salariale majorate.

Astfel, reclamantul a formulat o cerere de acordare a concediului întemeiată pe art. 79 alin. 3 din Legea 303/2004 (care dispune „Judecătorii și procurorii au dreptul la concedii medicale și la alte concedii, în conformitate cu legislația în vigoare".) și pe art. 51 alin. 1 lit. b din Legea 53/3003 (care dispune "Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa salariatului, în următoarele situații:.... b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani").

Or, pentru asemenea situații și având în vedere temeiurile cererii se impunea acordarea concediului pentru îngrijirea copilului bolnav în acord cu prevederile art. 26 din OUG 156/2005 care prevede „(1) Asigurații au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani. (2) Indemnizația prevăzută la alin. (1) se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate", nu a concediului fără plată, competența pentru acordarea concediului revenind medicului de familie potrivit art. 50 din OMS 60/2006 pentru aprobarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate și nu președintelui Judecătoriei Jibou.

Acest tip de concediu este cel pentru care se dispune suspendarea în condițiile art. 51 alin. 1 lit. b din Legea 53/2003, invocate de reclamant.

De altfel, aceste prevederi legale sunt coroborate și cu dispozițiile art. 18 alin. 2 lit. a din Regulamentul aprobat prin HCSM 325/2005 care dispune "Judecătorii și procurorii au dreptul la concedii fără plată, fără limita prevăzută la alin. (1), în următoarele situații: a) îngrijirea copilului bolnav în vârstă de peste 7 ani, pe perioada indicată în certificatul medical;", legiuitorul stabilind pentru situația în care nu este posibilă acordarea concediului pentru îngrijirea copilului de până la 7 ani din cauza depășirii de minor a acestei vârste, posibilitatea acordării pentru aceleași motive a unui concediu fără plată.

Prin urmare, rezultă cu evidență că în situația concretă a reclamantului, care conform propriilor declarații și în acord cu toate înscrisurile depuse urma să își îngrijească copilul de până la 7 ani (minorul V. M. având vârsta la acel moment de aprox 3 ani), se impunea acordarea concediului pentru îngrijirea copilului de până la 7 ani, care urma a fi solicitat medicului de familie în condițiile art. 50 si urm din OMS 60/2005.

Nici salariatul, nici angajatorul nu au libertatea de a cere/acorda concedii după bunul plac, mai cu seamă cu cât motivele pentru solicitarea concediului în acest caz corespund întocmai concediului pentru îngrijirea copilului, concediul fără plată pentru interese personale fiind unul subsidiar altor tipuri de concedii (concediu de creștere a copilului, medical, de îngrijire a copilului, etc), iar potrivit art. 18 din HSCM 325/2005, unul subsidiar chiar concediului fără plata pentru ingrijirea copilului mai mare de 7 ani.

Prin urmare, documentul principal ce stă la baza emiterii deciziei 242/2013 este unul nelegal.

De asemenea, decizia atacată, menționează în preambul drept temei art. 10 alin. 1 pct. n din Regulamentul aprobat prin HCSM 387/22.09.2005, articol ce se referă la numirea personalului auxiliar de specialitate, neavând nicio legătură cu situația de față, in care se suspendă raportul de muncă al unui judecător.

Totodată, invocarea în preambulul deciziei a unei adrese a Ministerului Justiției emisă în anul 2002 este lipsită de orice valoare juridică, atât timp cât întreaga legislație (codul muncii, statutul judecătorilor si procurorilor, acordarea concediilor etc.) s-a modificat după aceasta dată.

Pe fondul cauzei, arată că salarizarea personalului bugetar pentru anul 2012 este reglementată de Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 283/2011. La art. 2 al art. II din acest act normativ este reglementat modul de salarizare prin raportare la funcții similare.

Art. 3 din același act normativ stabilește următoarele: „Prevederile art. 1 și 2 se aplică în mod corespunzător și personalului ale cărui raporturi de muncă sau serviciu au fost suspendate în condițiile legii și și-a reluat activitatea în anul 2012." Aceleași dispoziții se regăsesc și în cuprinsul art. 3 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, cu referire la anul 2011.

Potrivit art. 2 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare - actul normativ care reglementează salarizarea în anul 2013 - prevederile art. 2 și 3 ale art. II din OUG nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013.

Legea nr. 285/2010, OUG nr. 80/2010, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, OUG nr. 84/2012 sunt acte normative cu aplicabilitate temporară (pentru anul 2011, 2012 respectiv 2013).

Art. 3 citat mai sus se referă strict la situația în care persoana își suspendă raporturile de muncă sau de serviciu într-un anumit an, activitatea fiind reluată în anul 2012. OUG nr. 80/2010 face referire expresă la anul reluării activității („...și-a reluat activitatea în anul 2012") - respectiv în anul pentru care are aplicabilitate acea lege temporară de salarizare. Din formularea textului rezultă cu claritate că reluarea activității trebuie să se producă în anul 2012, suspendarea intervenind în anii anteriori. În cazul în care persoana își suspendă raportul de muncă sau de serviciu într-un anumit an și reia activitatea în același an, se aplică dispozițiile dreptului comun, deoarece la data de 1 ianuarie a anului respectiv persoana este deja reîncadrată și beneficiază deja de drepturile salariale stabilite potrivit noii legi anuale de salarizare, nefiind necesară reglementarea expresă a unei astfel de situații. Cu alte cuvinte, nevoia legiuitorului de reglementare a salarizării pentru persoanele ale căror raporturi de muncă au fost suspendate există doar în situația în care suspendarea intervine într-un anumit an reluarea activității în alt an pentru care salarizarea este reglementată de acte normative noi.

Prin punctul de vedere transmis la dosarul cauzei în data de 30 iunie 2014, PREȘEDINTELE CURȚII DE APEL CLUJ, ca emitent al deciziei nr. 242/2013 contestată pe calea excepției de nelegalitate, a solicitat respingerea excepției de nelegalitate.

În susținerea poziției sale procesuale, emitentul actului a arătat că Decizia nr. 242/2013 a Președintelui Curții de Apel Cluj este legală și temeinică, astfel:

Prin cererea adresată președintelui Judecătoriei Jibou, la data de 12.02.2013, judecătorul M. C. a solicitat aprobarea unei zile de concediu fără plată în ziua de 13.02.2013, motivând că aceasta îi este necesară pentru îngrijirea fiului său bolnav, respectiv pentru transportul acestuia de la spitalul unde era internat la locuința familiei din orașul Jibou. Cererea a fost motivată în drept raportat la art. 79 alin.(3) din Legea nr. 303/2004 republicată și art. 51 alin.(l) lit. b) Codul muncii.

Cererea a fost aprobată de președintele instanței. Art. 24 alin.(l) lit. a) din Hotărârea CSM nr. 325/2004 privind concediile judecătorilor și procurorilor, stabilește că efectuarea concediilor prevăzute de regulament se aprobă de președinții instanțelor la care judecătorii funcționează. Această situație a fost reținută, de altfel, în preambulul deciziei președintelui Curții de Apel.

Conform art. 18 alin.(l) din Hotărârea CSM nr. 325/2005, referitoare la concediile judecătorilor și procurorilor, judecătorii au dreptul la concedii fără plată pentru rezolvarea unor situații personale, a căror durată însumată nu poate depăși 90 zile lucrătoare într-un an calendaristic, iar conform alineatului (3) al aceluiași articol, concediul fără plată poate fi acordat și pentru alte situații personale, pe durata stabilită prin acordul părților.

Conform art. 241 alin.(l) din Hotărârea CSM nr. 325/2005, nu constituie vechime în magistratură sau vechime efectivă în funcția de judecător sau procuror durata concediilor fără plată acordate pentru rezolvarea unor probleme personale. Raportat la aceasta, în acord cu prevederile art. 24 alin.(4), instanțele au obligația să comunice de îndată Consiliului Superior al Magistraturii orice întrerupere a vechimii în funcția de judecător, lucru care s-a și făcut, de altfel, cu adresa 652/27.02.2013 a Curții de Apel Cluj, aliată între documentele care au stat la baza emiterii deciziei.

Raportat la adresa nr. MJ nr. 1/3872/17.05.2002, potrivit căreia întreruperile de activitate ale personalului instanțelor, judecători ș.a., producătoare de efecte juridice vor fi constatate prin Decizia președintelui Curții de Apel, președintele Curții a emis, la 17.05.2013, decizia nr. 242/2013, prin care a constatat situația de întrerupere pentru o zi a vechimii în funcție, respectiv suspendarea raportului de muncă al judecătorului M. C., raportat la cele de mai sus.

Față de criticile aduse deciziei prin excepția de nelegalitate, arătăm următoarele:

a)Față de aprecierea că suspendarea raporturilor de serviciu a fost acordată în mod nejustificat:

Critica este nefondată. Suspendarea a fost constată de președintele Curții de Apel Cluj raportat la faptul că, pe de o parte, președintele Judecătoriei Jibou aprobase cererea de concediu fără plată formulată de judecătorul M. C.. Odată aprobată această cerere de către persoana în drept s-o facă, nu se mai pune problema faptului că cererea a fost sau nu întemeiată în mod corespunzător. Se poate observa însă că, indiferent de temeiul de drept înscris în cerere, președintele Curții a încadrat situația în prevederile art. 18 alin. (1) și (3) din Hotărârea CSM nr. 325/2005, care vorbește de „situații personale", apreciind că situația de fapt reclama această încadrare și nu pe cea care se referă la „îngrijirea copilului bolnav", situație cu totul diferită prin limita în timp a concediului și durata acestuia. Pe de altă parte, cum s-a arătat mai sus, nu constituie vechime în magistratură sau vechime efectivă în funcția de judecător sau procuror durata concediilor fără plată acordate pentru rezolvarea unor probleme personale, astfel că se impunea suspendarea.

Apreciază că, raportat la împrejurările care rezultă din înscrisurile comunicate președintelui Curții de Apel, constatările au fost legale și întemeiate, astfel că nu se susține critica Ministerului Justiției, referitoare la lipsa de justificare a suspendării raporturilor de serviciu.

b) Cu privire la critica conform căreia raportat la situația de fapt, pentru îngrijirea copilului se impunea acordarea concediului pentru îngrijirea copilului bolnav, în acord cu prevederile art. 126 din OUG nr. 126/2005, concediu care se acordă de medic, reiterează că aprobarea cererii de concediu s-a făcut de președintele judecătoriei, iar nu de președintele Curții de Apel.

Este criticată oportunitatea acordării concediului, însă această critică nu poate fi primită.

În situația îngrijirii copilului bolnav, cel interesat poate opta între diferitele forme de concediu la care legea îi dă dreptul. În fapt, legea nu stabilește o prioritate a concediilor ce pot fi cerute sau acordate, în funcție de situația solicitantului. Acesta este liber să stabilească obiectul cererii sale (concediu de odihnă, pentru îngrijirea copilului, sau tară plată). Raportat la implicațiile fiecăruia și mai ales la inconvenientele pe care le presupun, solicitantul poate opta chiar și pentru cea mai dezavantajoasă formă de concediu și nu i se poate impune alegerea alteia. Nevoia de îngrijire a copilului este și ea, o „situație personală", iar dacă cel interesat apreciază că preferă să fie în concediu neplătit și să piardă vechime, în loc să se deplaseze la medicul care ar fi eliberat (sau nu) un certificat medical, legea nu-i îngrădește opțiunea.

În concluzie, salariatul are dreptul de a cere concediu, iar angajatorul aprobă cererea în măsura în care condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite. O prioritate între diferitele opțiuni ale salariatului nu este, deci, stabilită de lege.

Sunt, deci, neîntemeiate criticile Ministerului Justiției cu privire la legalitatea sau oportunitatea suspendării.

În ce privește adresa nr. MJ nr. 1/3872/17.05.2002, potrivit căreia întreruperile de activitate ale personalului instanțelor - judecători ș.a., producătoare de efecte juridice vor fi constatate prin Decizia președintelui Curții de Apel, arată că această practică a fost stabilită la inițiativa M. Justiției. De altfel, nici nu se indică întocmai în care modificare a actelor normative ar fi determinat altă modalitate în care Președintele Curții trebuia să-și exercite atribuțiile, în opoziție cu cea materializată în Decizia nr. 242/2013 și mai ales care era aceasta, astfel că afirmația din critica deciziei este, de fapt, nesusținută.

Susține, deci, că suspendarea a fost în mod legal constatată raportat la aprobarea cererii de concediu fără plată de cel în drept să o facă (președintele judecătoriei) și la efectele prevederilor referitoare la perioada concediului fără plată pentru „situații personale", care nu constituie vechime în magistratură sau vechime în funcție de judecător.

Președintele Curții de Apel Cluj se declară de acord însă cu cele judicios observate de M. Justiției, cu privire la lipsa efectelor pe care suspendarea pentru o zi, la data de 13.02.2013, a raportului de muncă al judecătorului aflat în concediu fără plată le-ar fi putut antrena pe tărâmul stabilirii drepturilor sale salariale.

Într-adevăr, această suspendare nu poate antrena nicio modificare, câtă vreme la data când aceasta s-a produs, judecătorul era deja reîncadrat conform dispozițiilor legii anuale de salarizare din 2013. Faptul suspendării de o zi, în cursul anului, a raportului de muncă nu atrage incidența dispozițiilor referitoare la încadrarea personalului al cărui raport de muncă a fost suspendat și care se întoarce la muncă în anul respectiv (și pentru care, evident, se presupune că nu s-a făcut încadrarea la data de 1 ianuarie), căci o asemenea încadrare nu este necesară, de vreme ce, înainte de data suspendării exista o încadrare și nu s-au modificat condițiile care au determinat stabilirea ei.

În concluzie, Decizia nr. 242/2013 a Președintelui Curții de Apel este legală și temeinică, însă ea nu poate produce efecte de modificare a drepturilor salariale ale judecătorului M. C., raportat la momentul producerii efectului constatat și la dispozițiile legale în vigoare privind stabilirea salariilor personalului plătit din fonduri publice.

Din actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:

1. În data de 13 februarie 2013, reclamantul - judecător la Judecătoria Jibou din iunie 2009 – s-a aflat în concediu fără plată aprobat pentru motive personale (f. 23), anterior beneficiind de următoarele drepturi salariale (f. 15):

- o indemnizație de încadrare brută lunară de 6215 lei

- un spor pentru condiții de muncă grele, vătămătoare ori periculoase de 15%, respectiv 887 lei;

- un spor de risc și confidențialitate de 15%, respectiv 887 lei.

La încetarea, după o zi, a suspendării contractului de muncă, salarizarea reclamantului a rămas aceeași, aspect contestat în prezenta cauză.

2. Examinând cu precădere excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 242/17.05.2013 a Curții de Apel Cluj, instanța o apreciază ca neîntemeiată, astfel:

2.1. Prin Decizia nr. 242/17.05.2013 a Curții de Apel Cluj (f. 23), s-a dispus, în ceea ce îl privește pe reclamantul M. C., suspendarea raportului de muncă, la cerere, în vederea acordării concediului fără plată pentru interese personale, adoptarea deciziei fiind întemeiată pe ”adresa Tribunalului S. nr. 747/19/19.02.2013 înregistrată la Curtea de Apel Cluj sub nr. 652/22.02.2013, prin care se transmite cererea aprobată de către președintele Judecătoriei Jibou și înregistrată la această instanță sub nr. 60/16/A/12.02.2013, de efectuare a unei zile de concediu fără plată pentru interese personale respectiv îngrijirea copilului bolnav în vârstă de trei ani, în data de 13 februarie 2013 a domnului M. C. judecător la Judecătoria Jibou”.

2.2. Potrivit disp. art. 79 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, ” (2) Judecătorii și procurorii au dreptul la concedii de studii de specialitate plătite pentru participarea la cursuri sau alte forme de specializare organizate în țară sau în străinătate, pentru pregătirea și susținerea examenului de capacitate și de doctorat, precum și la concedii fără plată, potrivit Regulamentului privind concediile judecătorilor și procurorilor.

Potrivit disp. art. 153 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii,

”(1) Pentru rezolvarea unor situații personale salariații au dreptul la concedii fără plată.

(2) Durata concediului fără plată se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern”.

Potrivit disp. art. 18 din HCSM nr. 325/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind concediile judecătorilor și procurorilor,

”(1) Judecătorii și procurorii au dreptul la concedii fără plată pentru rezolvarea unor situații personale. Durata însumată a acestor concedii nu poate depăși 90 de zile lucrătoare într-un an calendaristic.

(2) Judecătorii și procurorii au dreptul la concedii fără plată, fără limita prevăzută la alin. (1), în următoarele situații:

a) îngrijirea copilului bolnav în vârstă de peste 7 ani, pe perioada indicată în certificatul medical;

b) însoțirea soțului sau, după caz, a soției ori a unei rude apropiate: fiu, fiică, soră, frate, părinte, pe timpul cât aceștia se află la tratament în străinătate, în ambele situații cu avizul obligatoriu al Ministerului Sănătății.

(3) Concediul fără plată poate fi acordat și pentru alte interese personale, pe durata stabilită prin acordul părților”.

Potrivit disp. art. 51 alin. 1 lit. b din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, ”(1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din inițiativa salariatului, în următoarele situații:

………..

b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani”.

Potrivit art. 26 din OUG nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate

”(1) Asigurații au dreptul la concediu și indemnizație pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru afecțiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

”(2) Indemnizația prevăzută la alin. (1) se suportă integral din bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate”.

2.3. Din interpretarea coroborată a textelor legale incidente în materie și aplicarea lor concretă la situația reclamantului, curtea reține următoarele:

Prima observație care se impune este aceea că reclamantului i-a fost aprobat concediul fără plată de către Președintele Judecătoriei Jibou, potrivit atribuțiilor prescrise de regulament.

Potrivit disp. art. 24alin. 1 lit. a din HCSMN nr. 325/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind concediile judecătorilor și procurorilor,

”(1) Efectuarea concediilor prevăzute de prezentul regulament se aprobă de conducătorii fiecărei instituții, astfel:

a) pentru judecători și procurori, de către președinții instanțelor sau, după caz, conducătorii parchetelor la care funcționează;

…………….”.

Președintele Curții de Apel Cluj nu a făcut altceva decât să dispună în sensul suspendării raportului de muncă, raportat la prevederile art. 54 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, text potrivit căruia ” Contractul individual de muncă poate fi suspendat, prin acordul părților, în cazul concediilor fără plată pentru studii sau pentru interese personale”, în considerarea atribuțiilor conferite de art. 10 alin. 1 lit. n din HCSM nr. 387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, text potrivit căruia

”(1) Președintele curții de apel exercită prerogative manageriale în scopul organizării eficiente a activității curții, precum și atribuții de coordonare și control privind administrarea curții de apel și a instanțelor din circumscripție, după cum urmează:

……………

n) numește personalul auxiliar de specialitate și personalul din departamentul economico-financiar și administrativ al curții de apel și al instanțelor din circumscripția acesteia, aprobă transferul, delegarea, detașarea și dispune promovarea și aplicarea sancțiunilor disciplinare pentru aceste categorii de personal, în condițiile legii”.

În altă ordine de idei, instanța reține că textul art. 153 din Codul muncii este un text foarte generos, care poate subsuma o foarte mare varietate de motive personale care să fundamenteze un atare concediu fără plată, inclusiv situații acoperite de alte reglementări, eventual mai favorabile angajatului prin regimul juridic specific.

Nu există nici un temei legal, nici indicat de pârâtul titular al excepției de nelegalitate, nici altminteri, care să consacre caracterul special și, prin urmare, derogatoriu de la dreptul comun, al concediului pentru îngrijirea copilului bolnav, raportat la concediul fără plată.

Angajatul are astfel opțiunea - cu atât mai mult cu cât astfel de situații sunt deseori imprevizibile și este greu de estimat întrunirea condițiilor/rigorilor medicale pentru acordarea concediului pentru îngrijirea copilului - între concediul fără plată pentru motive personale (o situație precum ce incidentă în speță constituind, la modul cel mai categoric, un atare motiv), respectiv concediul pentru îngrijirea copilului bolnav.

3. Trecând la analiza fondului cauzei, cu reținerea deciziei nr. 242/2013 în raționamentul juridic al cauzei, dat fiind caracterul neîntemeiat al excepției de nelegalitate, instanța reține următoarele:

Potrivit disp. art. 1-2 din OUG nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare,

”Art. 1

În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la art. 1 și art. 3 - 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012.

”Art. 2

Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013”.

Potrivit disp. art. II art. 2-3 din OUG nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar,

”Pentru anul 2012 se aprobă instituirea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, după cum urmează:

………….

ART. 2

În anul 2012, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat.

ART. 3

Prevederile art. 1 și 2 se aplică în mod corespunzător și personalului ale cărui raporturi de muncă sau serviciu au fost suspendate în condițiile legii și și-a reluat activitatea în anul 2012”.

Aplicarea corespunzătoare și în anul 2013 a prevederilor mai sus menționate, în interpretarea lor coroborată și raportat la finalitatea acestora, presupune ca premisă ca, la data de 1 ianuarie 2013, contractul de muncă să fi fost suspendat, iar pe parcursul anului 2013 să fie reluată activitatea.

Rațiunea acestor norme de care se prevalează reclamantul, oferindu-le însă o cu totul altă semnificație juridică și o interpretare în vădită contradicție cu rațiunea normei, adică art. II art. 2 și 3 din OUG nr. 80/2010, deriva pur și simplu din împrejurarea că în situațiile vizate nu exista punctul de reper ”decembrie 2011”, respectiv ”decembrie 2012” dacă e să ne referim la OUG nr. 84/2012.

Trebuie observate, astfel, în această ordine de idei, textele art. II art. 1-3 din OUG nr. 80/2010 în integralitatea lor și topografia lor firească, astfel:

”ART. 1

(1) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011.

(2) În anul 2012, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

(3) În anul 2012, cuantumul brut al salariilor de încadrare, al sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare aferent personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, în conformitate cu prevederile Legii nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2011, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

(4) Începând cu luna ianuarie 2012, în ceea ce privește salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar din învățământ, se aplică prevederile Legii nr. 63/2011.

(5) În anul 2012, prevederile art. 12 din anexa nr. II, cap. I lit. B - Reglementări specifice personalului didactic din învățământ, la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, nu se aplică.

ART. 2

ART. 3

Prevederile art. 1 și 2 se aplică în mod corespunzător și personalului ale cărui raporturi de muncă sau serviciu au fost suspendate în condițiile legii și și-a reluat activitatea în anul 2012”.

Se observă astfel însăși distincția făcută între art. 2 și 3; astfel, spre deosebire de ipotezele vizate de art. 2, anume personal nou-încadrat, respectiv promovat (ipotezele care presupun în mod cert lipsa, pentru persoanele în cauză, a reperului ”decembrie 2011”, întrucât fie nu erau încă încadrate, fie erau încadrate pe alte funcții sau grade/trepte), în care ”salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat”, în ipoteza vizată de art. 3, anume personal cu raport de muncă/serviciu suspendat și activitate reluată în 2012, nu se mai aplică nedistinct prevederea din art. 2, ci fie art. 1 fie art. 2, ”în mod corespunzător” după cum spune art. 3.

În ceea ce privește situațiile în care se aplică art. 1 sau art. 2, singura distincție logică, în acord cu rațiunea legiuitorului, este aceea

- dacă se poate vorbi, în privința persoanei în cauză, de menținerea la același nivel cu cel acordat pentru luna decembrie 2011 (la care se raportează art. 1), adică, în situația suspendării avută în vedere de art. 3, dacă suspendarea exista în decembrie 2011, iar activitatea a fost reluată doar în 2012 (situație în care se aplică art. 2),

respectiv

- dacă suspendarea a avut loc în cursul anului 2012, la fel și reluarea activității (situație în care se aplică art. 1).

Raționamentul mai sus arătat, pornind de la similaritatea raționamentului juridic și a rațiunii trimiterii la reglementarea din OUG nr. 80/2010, se aplică identic și în privința OUG nr. 84/2012, astfel: dacă suspendarea exista în decembrie 2012, iar activitatea a fost reluată doar în 2013 (situație în care se aplică art. II art. 2 din OUG nr. 80/2010), respectiv dacă suspendarea a avut loc în cursul anului 2013, la fel și reluarea activității (situație în care se aplică art. 1 din OUG nr. 84/2012).

În consecință, curtea – constatând că reclamantului i-a fost suspendat raportul de muncă pentru o zi, în cursul lunii februarie 2013, acesta fiind reîncadrat în ianuarie 2013, cu aplicarea în mod legal și temeinic a art. 1 al OUG nr. 84/2012 – va respinge ca neîntemeiată prezenta acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 243/2013 emisă de PREȘEDINTELE CURȚII DE APEL CLUJ, cu sediul în mun. Cluj-N., Piața Ș. cel M. nr. 1, jud. Cluj.

Respinge ca nefondată acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul M. C., cu domiciliul procesual ales la Judecătoria Jibou, cu sediul în Jibou, .. 4, jud. S., în contradictoriu cu pârâții M. JUSTIȚIEI, C._ și M. JUSTIȚIEI-CAZANCIUC R. M., ambii cu sediul în București, ., sector 5, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 noiembrie 2014.

JUDECĂTOR	GREFIER
N. M.	B. F. E.

Red./dact. M.N./M.N./5 ex.

← Pretentii. Decizia nr. 7155/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Obligaţia de a face. Decizia nr. 9543/2014. Curtea de Apel... →

Obligare emitere act administrativ. Hotărâre din 12-11-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligare emitere act administrativ. Hotărâre din 12-11-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI