Pretentii. Decizia nr. 4015/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4015/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2014 în dosarul nr. 39968/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2012
DECIZIA CIVILĂ NR.4015
Ședința publică din data de 19.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă D.G.R.F.P. BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.6145 din data de 09.12.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții - taxa poluare”, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S. C. A. și intimatele - pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: recursul se află la primul termen de judecată.
Părțile fiind lipsă, Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului, în baza înscrisurilor de la dosar.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ fiscal de față:
Prin sentința civilă nr.6145 din data de 09.12.2013 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ //2012, s-a dispus admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și a DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
A fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta S. C. A. împotriva pârâților ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294, . DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în sector 2, București, .. 13 ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamanta S. C. A. cu domiciliul ales la C.. Av. M. A. în ., ., J. O. împotriva ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI cu sediul în sector 3, București, .. 10.
A fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 4294 lei și dobândă fiscală aferentă acestei sume de la data plății respectiv de la data de 3 septembrie 2010 și până la data plății efective.
A fost obligată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI la plata către reclamantă a sumei de 639,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 15 octombrie 2012, reclamanta Sfârâiala C. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Direcția G. a Finanțelor Publice București, Administrația F. pentru Mediu și Administrație Finanțelor Publice sector 3 București, restituirea sumei de 4294 lei, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflație, cu dobândă legală.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că a achiziționat autoturismul marca Opel Astra an fabricație 2000, . WOLOTGF35Y2227614 înmatriculat pentru prima dată la data de 19 aprilie 2000, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat suma de 4294 lei cu titlu de taxă de poluare.
Reclamanta a solicitat instanței să constate caracterul discriminatoriu al acestei taxe, respectiv faptul că obligativitatea sa încalcă normele comunitare.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 7 din Legea 554/2004, art. 148 din Constituție, jurisprudența CJUE.
În dovedirea cererii sale, reclamantul a anexat: decizie de calcul, carte de circulație, certificat de înmatriculare, factură fiscală, chitanță plată.
Cererea a fost legal timbrată.
Pârâtele legal citate nu au depus întâmpinare.
Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei DGFPMB și AFM, instanța a reținut:
Astfel, din înscrisurile depuse la dosar, s-a reținut că reclamantul a solicitat înmatricularea autoturismului său second hand înmatriculat în Germania, moment în care i s-a impus achitarea taxei de poluare prevăzute de OUG 50/2008. Această sumă a fost achitată la data de 3 septembrie 2010, fiind impusă prin decizia de calcul emisă de AFP Sector 3 București.
Față de această situație, tribunalul a reținut că AFP Sector 3 este instituția emitentă a deciziei de calcul al taxei pe poluare, a încasat taxa pe poluare, astfel încât raporturile juridice de drept fiscal s-au născut între reclamant și AFP Sector 3, neavând relevanță din această perspectivă împrejurarea că taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM. În consecință, tribunalul a reținut că față de reclamant, singura instituție obligată la restituire este organul fiscal competent, între reclamant și AFM sau DGFPMB neexistând nici un raport juridic fiscal, care sa justifice obligarea acestora la restituirea către reclamant a taxei pe poluare.
Din decizia de calcul emisă, reiese că taxa de poluare a fost achitată de parte către această instituție, născându-se astfel raporturi juridice de drept fiscal între cele două părți. Pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
Pentru aceste motive, instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive în privința AFM și a DGFPMB.
Analizând fondul prezentei cauze, tribunalul a reținut:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca Opel ASTRA, an fabricație 2000, . WOLOTGF35Y2227614, înmatriculat pentru prima dată la data de 19 aprilie 2000 în Germania, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat suma de 4294 lei cu titlu de taxă de poluare conform deciziei de calcul anexate la fila 11 dosar și chitanței de la fila 10.
Potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Tribunalul a reținut că în expunerea de motive care însoțește proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 50/2008, depus la Parlament sub nr. PL-x 536/10.09.2008 și disponibil pe site-ul Camerei Deputaților, este menționat în mod expres că, dacă nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecință ar fi fost facilitarea intrării în România a unui număr foarte mare de autovehicule second-hand cu vechime de peste 10 ani, care ar fi fost achiziționate datorită prețului foarte mic. Așadar, este de remarcat faptul că s-a dorit ca taxa pe poluare (al cărei scop este în principiu corect -“poluatorul plătește”) să aibă ca efect imediat diminuarea introducerii în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe poluare este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a admis în parte cererea și a obligat pârâta AFP Sector 3 la restituirea către reclamant a sumei de 4294 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare.
În ceea ce privește cererea reclamantei de acordare a actualizării sumei cu dobânda legală, tribunalul a apreciat-o ca fondată în parte.
Având în vedere caracterul fiscal al raportului juridic dedus judecății, dobânda care ar putea fi solicitată de reclamant, accesoriu al unei creanțe fiscale, este doar dobânda fiscală nu cea legală, reglementată actualmente de OG 13/2011.
Dobânzile fiscale solicitate de reclamant, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, nu pot curge decât de la data plății sumei greșit imputate, conform deciziei CJUE I.. Conform acesteia, dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
În ceea ce privește cererea reclamantei de actualizare a sumei, Tribunalul a reținut că în materie fiscală, repararea prejudiciului invocat de reclamantă se face prin acordarea dobânzii prev. de art. 124 din OG 92/2003, neputându-se acorda actualizarea creanței.
Împotriva acestei sentințe judecătorești, pârâta Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice a formulat recurs pentru următoarele motive:
După ce a prezentat istoricul cauzei, a arătat că hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii - art. 304 pct.9 C.pr.civ.
Fiind îndreptat impotriva unei hotărâri care nu poate fi atacata cu apel, recursul Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice nu este limitat la motivele de casare sau modificare prevăzuta de art. 304 C. pr. civ., instanța de recurs având posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele potrivit art. 3041 C pr. civ.
1. În mod nelegal, instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice.
În conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se stabilește temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitate de către contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului. De asemenea, prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este Administrația F. pentru Mediu: "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului", organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.3 alin. 1, lit.a) si b) din HG 686/2008) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.5 alin.3 din Legea nr.9/2012, aratandu-se inca o dată destinatarul acestor sume de bani provenite din incasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu". Actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv Legea nr.9/2012, prin normele sale de aplicare) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv".
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimata-petenta, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Finanțelor Publice Sector 3, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către aceasta, intre instituția recurentă si intimata-reclamanta, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care solicita admiterea acestui motiv de recurs si modificarea sentinței recurate in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.
2. In ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, in sensul restituirii sumei de 4.294 lei, instanța de fond si-a format o convingere greșita tinandu-se cont ca dispozițiile din Legea nr.9/2012 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat. Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat in vigoare incepand cu data de 13 ianuarie 2012, a inlocuit in fapt regimul accizelor prevăzut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006. In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
O dată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind inmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana pana la 31 decembrie 2006 nu se inmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se intreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
F. de prevederile constituționale ale art. 148 precizează că potrivit art.l-33 din Legea nr.157/2005 pentru ratificarea Tratatului privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: "Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor."
A..2 al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte. Cu privire la prevederile art.9 alin.1 din Tratatul Comunității Europene precizează ca acestea se refera la" interzicerea taxelor vamale la import si la export si la alte taxe cu efect echivalent", or, taxa de prima inmatriculare nu intra in aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai in cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Eurpene, ci se aplica tuturor autoturismelor /autovehiculelor inmatriculate in România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, fata de susținerea reclamantei ca taxa de prima inmatriculare auto, din România este discriminatorie, argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute intrucat regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule in România.
De asemenea, in cazul in care suntem in prezenta acelorași specificații tehnice, legislația noastră prevede plata unei taxe de inmatriculare in România in același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse in spațiul comunitar.
Astfel, argumentele invocate sunt neintemeiate, intrucat legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare Onorata Instanța ar trebui sa stabilească prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata in concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
In acest context trebuie menționat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este impotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei inmatriculari a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, principiul " poluatorul plătește ", pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene. 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia inmatricularii autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru). Prin urmare, existenta unei taxe de prima inmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de inmatriculare. De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima inmatriculare numai in cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri si cele care aduc in tara bunuri din spațiul comunitar. F. de cele menționate mai sus, obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzuta de art.90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu si instanțelor judecătorești. Totodată, trebuie reținut si faptul ca nu ne aflam in prezenta unui regim fiscal discriminator, intrucat obligația plații taxei de prima inmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atat potrivit art. 126 alin.2 din Constituția României "Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Nici o lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele internaționale.Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima inmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința.
Potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala, impotriva actelor administrativ-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu inlatura dreptul la acțiune, in condițiile legii, direct in fata instanței.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale, exista doua cai:
-fie petenta se adresează cu o contestație organelor administrativ -fiscale, in condițiile arătate de art.205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației, poate ataca in fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații in fata organului fiscal, ataca in fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile.
Or, reclamanta nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fara a ataca insa actul administrativ- fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respectiv Decizia de calcul a taxei de poluare.
Corespondenta adresata instituției reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantei cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare fara a indica in mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care sa fie solicitata anularea.
În situația in care instituția nu ar fi emis decizia de calcul al taxei de poluare si ar fi incasat taxa de poluare fara existenta unui act administrativ fiscal care sa o stabilească, se putea ataca in fata instanței de contencios refuzul de restituire a sumei.
In prezenta speța, exista un act administrativ fiscal, reclamanta neputand primi suma decât daca anulează actul de impunere. In ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, arată că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi incadrata in nici una din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc). Totodată, din textul Legea nr.9/2012 pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.7 din Legea nr.9/2012, pe care le-a expus.
Coroborând cu prevederile art.9 din Legea nr.9/2012, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca reclamantul nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care solicita sa se considere taxa de poluare achitata de reclamanta ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neintemeiata.
Cu privire la obligarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice la plata dobânzii fiscale, arată ca sentința este netemeinica si nelegala.
In acest sens, potrivit art.124 alin. 1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este indeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Referitor la obligarea pârâtei A.F.P. Sector 3 la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 639,3 lei.
Conform art.274 C.pr.civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca aceasta sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, or in situația de fata nu ne incadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua-credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa, pentru ca sa fie obligați la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in cazul de fata, instanța de fond nu a reținut îndeplinirea nici uneia dintre aceste condiții, taxa pe poluare fiind datorata în temeiul legii, motiv pentru care solicita modificarea sentinței recurate în sensul respingerii cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamanta.
F. de argumentele prezentate, solicita instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat si modificarea sentinței recurate, in sensul respingerii acțiunii ca neintemeiata.
In drept, și-a întemeiat recursul pe. art.304 pct. 9 si art.3041 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Intimații nu au formulat întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, aveau această obligație.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art.305 Cod procedură civilă, părțile neformulând propuneri concrete în acest sens.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Sub aspectul primului motiv de recurs, Curtea are în vedere și faptul că pârâta recurentă are calitate procesuală pasivă în cauză, ca urmare a faptului că suma aferentă taxei de poluare a fost calculată și încasată de către ea, ca organ fiscal competent, independent de destinația ulterioară a sumei, astfel încât excepția invocată sub acest aspect, este neîntemeiată.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. (răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”), precum în speță (aspect necontestat în cauză și dovedit cu înscrisurile de la dosarul de fond, precum și cu cele administrate în recurs), în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului second-hand, marca Opel ASTRA, an fabricație 2000, . WOLOTGF35Y2227614, înmatriculat anterior într-o țară membră a Uniunii Europene.
De asemenea, în raport de forța juridică superioară a hotărârii Curții de Justiție a Uniunii Europene, urmează a fi înlăturate propunerea departamentului responsabil al Comisiei Europene și soluția Comisiei privind aplicarea O.U.G. nr.117/2009.
Totodată, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază criticile ca neîntemeiate și sub acest aspect. De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
De asemenea, Curtea observă că prin Decizia în interesul legii nr.24 din 14.11.2011 din dosarul nr. 9/2011, obligatorie pentru instanțe potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, s-a statuat de către instanța supremă, admițându-se recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj că: „2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
Având în vedere împrejurarea că în prezenta cauză, sunt îndeplinite toate condițiile anterior evocate, iar decizia este aplicabilă după data publicării sale, și cauzelor în curs de soluționare, cum este cazul prezent, Curtea apreciază că argumentele recurentei relative necesității parcurgerii procedurii prelabile de anulare a actului sau a celei speciale fiscale sunt neîntemeiate.
De asemenea, întrucât cererea de restituire formulată de către intimatul reclamant vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurenta apreciază că în privința intimatei, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.
În privința criticilor legate de dobânda legală fiscală imputată, Curtea observă următoarele:
Conform disp. art. 70, art.117 alin.1 lit. d) și alin.2 și art.124 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor):
„ART. 70
Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor
(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.
(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.
(…)
ART. 117
Restituiri de sume
(1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
(…)
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
(…)
(2) Prin excepție de la prevederile alin. (1), sumele de restituit reprezentând diferențe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice se restituie din oficiu de organele fiscale competente, în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere.
(…)
ART. 124
Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori”.
Din analiza acestor dispoziții legale rezultă, indubitabil, pe de o parte, că Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a solicitat restituirea sumelor), act normativ cu caracter special în raport cu O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011, reglementează exhaustiv drepturile părților raportului de drept fiscal în privința sumelor ce le au de primit în virtutea acestui raport, iar pe de altă parte, că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul doar la dobânda prevăzută de Codul de Procedură Fiscală, iar nu la dobânda legală prevăzută de O.G. nr.9/2000 sau O.G. 13/2011.
În acest context, trebuie observat că prin cererea introductivă, s-a solicitat acordarea dobânzilor, iar din cuprinsul acțiunii rezultă, fără echivoc, că ele sunt aferente unei sume a cărei restituire se solicită în „condițiile art. 117 lit. d din O.G. nr.92/2003”, astfel că, deși este lipsit de acuratețe juridică, capătul de cerere trebuie înțeles că se referă la dobânda prevăzută de legea specială, recte art.124 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care s-a soluționat cererea de restituire a sumelor).
Cu alte cuvinte, trebuie precizat faptul că deși prin cererea intimatei reclamante, formulată fără acuratețe juridică, s-a solicitat acordarea dobânzilor, dispoziția instanței de fond se referă la dobânda prevăzută de legea specială (care este o dobândă legală lato sensu), recte art.124 alin.2 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată (versiunea în vigoare la data la care care s-a soluționat cererea de restituire a sumelor), dându-se o interpretare solicitării intimatei reclamante în sensul în care produce efecte juridice, conform principiului actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat, astfel că este neîntemeiată critica recurentei sub acest aspect.
Pe de altă parte, este adevărat că din analiza acestor dispoziții legale interne rezultă că dobânda fiscală se datorează de la momentul punerii în întârziere și deoarece în acest caz, este vorba despre o restituire care se efectuează la cerere, data punerii în întârziere ar echivala cu data expirării termenului prevăzut de lege pentru soluționarea ei, dar aceste prevederi au fost înlăturate parțial, pentru ipotezele în care sumele sunt reținute în temeiul unui act normativ fiscal neconform cu legislația comunitară, precum în speță, prin Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, conform căreia „dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim national, precum cel in discutie in litigiul principal, care limiteaza dobanzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu incalcarea dreptului Uniunii la cele care curg incepand din ziua care urmeaza datei formularii cererii de restituire a acestei taxe”.
Cu alte cuvinte, dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Practic, Hotărârea C.J.U.E. din 18 aprilie 2013, pronunțată în cauza C-565/11, desființează parțial (doar sub aspectul datei și pentru ipotezele indicate mai sus), cu efect ex tunc, prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Prin urmare, dobânzile solicitate de intimata reclamantă, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, curg, în principiu, de la data plății sumei de către contribuabil.
Totodată, aspectul că art.124 alin.1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, republicată, prevede că dobânzile se acordă „la cererea contribuabililor” nu poate fi interpretat în sensul restrictiv propus de recurentă (respectiv, că solicitarea acordării dobânzilor trebuie adresată, exclusiv, organului fiscal competent), deoarece legea nu prevede o astfel de distincție (or, ubi lex non distinquit nec nos distinquere debemus). De altfel, chiar dacă legea ar fi făcut distincția invocată, ea ar fi privit doar ipoteza solicitării dobânzilor pe cale principală, iar nu și situația solicitării dobânzilor odată cu debitul principal, când se aplică principiul accesorium sequitur principale, în caz contrar încălcându-se principiile generale de drept.
Totodată, având în vedere împrejurarea că recurenta a pierdut procesul atât în primă instanță, cât și în recurs, având așadar culpă procesuală din perspectiva dispozițiilor art. 274 Cod Procedură Civilă, Curtea apreciază că în mod corect a fost impusă în sarcina acesteia obligația procesuală de a plăti cheltuielile de judecată ale intimatului. Nu poate fi reținută apărarea recurentei în sensul lipsei culpei sale pe motiv că taxa pe poluare a fost încasată în temeiul legii, deoarece dreptul U.E., conform art.148 al.2 și 4 din Constituție, se aplică direct și în mod prioritar față de toate normele interne, iar respectarea acestor principii incumbă tuturor autorităților și instituțiilor publice, inclusiv recurentei. Totodată, art. 274 Cod Procedură Civilă obligă instanța să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată indiferent de caracterul irevocabil sau nu al hotărârii pe care o dă, critica recurentei sub acest aspect fiind neîntemeiată.
De asemenea, trebuie precizat faptul că în cauză nu sunt incidente prevederile din Legea nr.9/2012 ( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) invocate de recurentă, deoarece acele articole au în vedere cazuri de restituire, în parte, a taxei de poluare legal plătită (conformă inclusiv, cu dreptul comunitar), situație care nu se regăsește în prezenta speță, în care este vorba despre o taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule încasată în temeiul unui act normativ cu caracter fiscal care este neconform legislației comunitare, deci în mod nelegal.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă D.G.R.F.P. BUCUREȘTI - ADMINISTRAȚIA SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.6145/ 09.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal (în prezent, Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal) în dosarul nr._ //2012, în contradictoriu cu intimata - reclamantă S. C. A. și intimatele - pârâte DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. Jud. V.H. /2 ex.
Judecător fond: A. I. N. / Tribunalul București - SCAF
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2932/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 5604/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
