Obligaţia de a face. Decizia nr. 7284/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7284/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 4254/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7284
Ședința publică din data de 09 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenții-reclamanți N. (A.) E., C. (R.) M., T. (I.) I., L. (S.) R. împotriva Sentinței civile nr. 2373/28.03.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET și intimatul-chemat în garanție M. E. NATIONALE, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți prin avocat I. L. cu împuternicire de substituire pe care o depune în ședință publică, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Recurenții-reclamanți prin avocat depune chitanța din data de 09.10.2014 prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 8 lei și timbru judiciar în valoare de 0,50 lei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de ridicat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurenții-reclamanți prin avocat solicită admiterea recursului, modificarea în tot, ca netemeinică și nelegală, a sentinței recurate, admiterea cererii de chemare în judecată și a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în recurs.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2373/28.03.2014 a Tribunalului București a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele N. (A.) E., C. (R.) M., T. (I.) I. și L. (S.) R. în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET BUCURESTI, având ca obiect obligarea pârâtei la la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, în termen de 30 de zile de la pronunțarea sentinței.
Totodată, a fost respinsă ca nefondată cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva chematului în garanție M. E., CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI, având ca obiect aprobarea tipăririi formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment de diplomă pentru reclamante.
A fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, ca neîntemeiată.
Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere că reclamantele au absolvit în anul 2009 cursurile mai multor facultăți din cadrul Universității „S. Haret”, studii universitare de licență, în sistem Bologna, conform adeverințelor depuse la dosarul cauzei, nr. 436/24.07.2009, nr. 189/24.07.2009, nr. 1782/23.07.2009, nr. 2211/23.07.2009.
Reclamantele N. (A.) E. și C. (R.) M. au urmat forma de învățământ ID la Facultatea de Psihologie Pedagogie din B., specializarea Pedagogie, iar reclamantele T. (I.) I. și L. (S.) R. aceeași formă de învățământ la Facultatea de Management din B., specializarea Management.
Ulterior promovării examenului de licență, reclamantelor li s-au emis de către Universitate adeverințele anterior menționate, însușite exclusiv de conducerea universității și de cea a facultății absolvite, reproducându-se, totodată, în cuprinsul unora dintre acestea dispozițiile art. 60 alin. 1 și 3 din Legea nr. 84/1995 republicată.
Expirând perioada de valabilitate a respectivelor adeverințe, reclamantele s-au adresat Universității S. Haret, solicitând eliberarea diplomelor de licență.
Pârâta a afirmat, în esență, că nu a eliberat diplomele de licență din cauza faptului că cererea de trimitere de formulare de diplomă nu a fost onorată de reprezentanții M.E.N. decât parțial. S-a adăugat că, în ciuda demersurilor constante ale Universității cât și a întâlnirilor repetate ale reprezentanților acesteia cu structurile abilitate ale M.E.N., până la acea dată, instituția de învățământ nu a intrat în posesia unui număr suficient de formulare de diplomă de licență.
Reține Tribunalul din înscrisurile depuse la dosar că, în temeiul art. 7 din Ordinul 2284/2007, M.E.N. a avizat în parte cererea Universității de aprobare a tipăririi formularelor de diplomă de licență, respectiv numai pentru facultățile și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, refuzând a da aprobările de eliberare a tipizatelor pentru specializările neacreditate.
Tribunalul a apreciat ca nefondată apărarea de fond a M.E.N. referitoare la pretinsa „lipsă de obiect” a cererii îndreptate împotriva sa, pentru motivul că cererile de avizare ar fi fost aprobate. În acest sens, s-a reținut că M. ar fi avizat cererile Universității în totalitate, atâta timp cât din cuprinsul adreselor din dosar reiese cu claritate că necesarul propus spre aprobare a fost admis doar în parte.
În privința excepției inadmisibilității, aceasta a fost respinsă, cu motivarea că Ordinul nr. 2284/2007 stabilește drepturi și obligații între instituțiile de învățământ superior, M.E.N. și societatea desemnată să tipărească efectiv formularele tipizate, prin raportare la întreg necesarul de astfel de diplome, furnizat de instituția de învățământ.
Conform art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007: „Formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate, în condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnată de MECT, unitate care poartă întreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții și pentru asigurarea securității tipăririi și păstrării formularelor până la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare.” Formularele actelor de studii, astfel tipărite, se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, de către delegați ai instituțiilor de învățământ.
În fapt, reclamantele au urmărit în primul rând obținerea unei diplome și a suplimentului acesteia, ca urmare a studiilor universitare urmate la U. „S. Haret” și absolvite în anul 2009. Capătul de cerere formulat în contradictoriu cu M.E.N. nu face decât să asigure o efectivă punere în executare a primului capăt de cerere îndreptat împotriva instituției de învățământ, în ipoteza în care acesta din urmă ar fi admis. Practic, cele două obligații a căror realizare se solicită prin prezenta acțiune, respectiv emiterea diplomei de către U. „S. Haret” și aprobarea tipăririi formularului tipizat al diplomei de către M.E.N., sunt indisolubil legate.
Reține instanța de fond că dispozițiile Ordinului nr. 2284/2007 nu limitează în mod explicit sau implicit titularii dreptului la acțiune având ca obiect obligarea M.E.N. la aprobarea tipăririi unui anumit document, respectiv cel destinat reclamantului. În aceste circumstanțe, reclamanta, având un interes legitim în solicitarea M.E.N. de a aproba tipărirea formularului tipizat pentru propriile diplome, justifică și calitatea procesuală activă de a formula o asemenea cerere împotriva Ministerului, fără a fi necesară adresarea unei cereri prealabile direct Ministerului.
Tribunalul constată din înscrisurile atașate că în temeiul art. 7 din Ordinul nr. 2284/2007, M.E.N. a avizat în parte cererea Universității de aprobare a tipăririi formularelor de diplomă de licență, respectiv numai pentru facultățile și specializările acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, refuzând a da aprobările de eliberare a tipizatelor pentru specializările neacreditate.
În acest context, apare ca nefondată apărarea referitoare la pretinsa „lipsă de obiect” a cererii, pentru motivul că cererile de avizare ar fi fost aprobate. În acest sens, s-a reținut că M. ar fi avizat cererile Universității în totalitate, atâta timp cât din cuprinsul adreselor din dosar reiese cu claritate că necesarul propus spre aprobare a fost admis doar în parte.
Asupra fondului cererii principale, Tribunalul a constatat că art. 5 alin. 1 din Ordinul nr. 2284/2007 dispune în sensul că „instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa sau elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii".
Astfel, U. „S. Haret” nu poate fi obligată decât la eliberarea unui act de studii prin care poate atesta parcurgerea de către persoana titulară a unei forme de învățământ pe care instituția de învățământ avea dreptul de a o organiza, respectiv pentru care avea acreditare sau autorizare provizorie.
În acest sens, Tribunalul reține că această universitate a fost înființată prin Legea nr. 443/2002, cu facultățile expres prevăzute la. 2 din lege, iar după . legii în structura Universității "S. Haret" din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
Pentru forma de învățământ ID, la data înmatriculării reclamantelor, această unitate nu avea o acreditare specială, acesta fiind și motivul pentru care în unele dintre adeverințele eliberate reclamantelor, unitatea a simțit nevoia de a cita prevederile art. 60 din Legea nr. 84/1995.
Prin raportare la legislația în vigoare la momentul la care reclamantele au început studiile la această unitate de învățământ, Tribunalul a reținut că potrivit art. 60 din Legea nr. 84/1995 republicată și modificată: „Activitatea didactică se poate organiza in următoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de învățământ seral, cu frecventa redusă si la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi”.
Prin H.G. nr. 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Conform art. 3 din acest act normativ: „Sunt abilitate sa organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată”.
Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sau cu frecvență redusă sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii nr. 88/1993 republicată.
Norma prevăzută la art. 60 alin 1 din Legea învățământului, în vigoare la data la care reclamantele au început studiile, nu poate fi interpretată în sensul dorit de Universitate, respectiv în sensul că, odată dobândită acreditarea pentru forma de învățământ la zi, automat, instituția putea, pentru aceeași specializare, să organizeze și forma de învățământ ID sau FR.
În opinia tribunalului, articolul 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995 poate fi interpretat în sensul că oferă o vocație, o posibilitate, pentru universitățile acreditate pentru o specializare, la zi, de a organiza în cadrul facultăților forme de învățământ la distanță, la seral ori cu frecventă redusă. Ceea ce legiuitorul a dorit să exprime în acest text legal este faptul că nu ar putea fi conceput ca o instituție care nu are acreditare sau autorizare provizorie pentru o formă de învățământ la zi să poată organiza, pentru aceeași specializare, învățământ FR sau ID.
Sub nicio formă această dispoziție legală nu ar putea fi interpretată în sensul înlăturării unui întreg proces de evaluare academică, astfel cum este el prevăzut de art. 3 din H.G. nr. 1011/2001 raportat la dispozițiile Legii nr. 88/1993 și de O.U.G. nr. 75/2005.
În argumentarea acestui punct de vedere, Tribunalul a avut în vedere și dispozițiile art. 29 alin. 1 din O.U.G. nr. 75/2005 privind asigurarea calității în educație, în conformitate cu care „orice persoană juridică, publică sau privată, interesată în furnizarea de educație se supune procesului de evaluare și acreditare, în condițiile legii” și ale art. 29 alin. 3 din același act potrivit cărora „în învățământul superior evaluarea și acreditarea se fac la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă”.
Coroborând dispozițiile art. 3, art. 17 din H.G. nr. 1011/2011, prevederile art. 60 alin. 4 din Legea nr. 84/1995 și dispozițiile art. 3, art. 4 din O.U.G. nr. 75/2005, s-a constatat de către instanța fondului că Guvernul aprobă prin hotărâre structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior de stat și particulare.
Necesitatea unei astfel de aprobări rezultă și din dispozițiile Legii nr. 443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret” București, potrivit cărora, după . menționatei legi, în structura Universității vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate în art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu.
La data înscrierii reclamantelor în anul I de studiu era în vigoare H.G. nr. 410/2002 privind structurile și specializările universitare acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu din instituțiile de învățământ superior, hotărâre modificată în anexele 1 – 3 prin HG nr. 1609/2004 și HG nr. 916/2005, potrivit cărora facultățile și specializările urmate de reclamante în cadrul Universității S. Haret, au fost autorizate să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ „ZI”, însă nu pentru forma de învățământ urmată efectiv de acestea – ID (a se vedea anexa II, pct. 14 din H.G. nr. 410/2002 și pct. 6 din H.G. nr. 1609/2004). Nici analiza dispozițiilor pertinente din H.G. nr. 693/2003, H.G. nr. 1082/2003, H.G. nr. 940/2004, H.G. nr. 1175/2006, H.G. nr. 676/2007, H.G. nr. 635/2008 nu conduce la o altă concluzie.
Facultatea de Management din B., specializarea Management, a fost autorizată provizoriu și pentru forma de învățământ FR. Or, însuși faptul că s-a urmat procesul de autorizare /acreditare pentru forma de învățământ FR dovedește faptul că nu era suficientă autorizarea /acreditarea pentru forma de învățământ la zi pentru a organiza cursuri și pentru celelalte forme de învățământ.
Procedura autorizării de funcționare provizorie și ulterior a acreditării presupune parcurgerea mai multor etape, autorizarea unor forme de învățământ fiind determinată de îndeplinirea condițiilor din O.U.G. nr. 75/2005. La autorizarea provizorie se analizează îndeplinirea criteriilor prevăzute în actul normativ sus menționat pentru fiecare formă de învățământ (personal didactic, conținutul învățământului, bază materială, activitate de cercetare și activitate financiară, structuri instituționale, administrative și manageriale).
Reține Tribunalul că autorizarea specializării, forma de învățământ la zi nu este suficientă pentru exercitarea acesteia prin forma ID sau FR, cerințele legale fiind necesare a fi îndeplinite pentru fiecare formă de învățământ (a se vedea art. 29 din O.U.G. nr. 75/2005). Mai mult, pentru forma de învățământ ID sau FR legea consacră cerințe suplimentare (a se vedea dispozițiile capitolului II din H.G. nr. 1011/2001), care trebuie analizate după solicitarea autorizării de funcționare, pentru a se putea desfășura activitatea.
U. „S. Haret” nu a depus vreo dovadă că a formulat o cerere de acreditare pentru învățământul ID, corespunzător facultăților și specializărilor reclamantelor, și nici că s-a supus unei evaluări conform O.U.G. nr. 75/2005 și H.G. nr. 1011/2001.
În consecință, reclamantele nu au parcurs o formă de învățământ superior într-o specializare care să fi fost acreditată ori autorizată provizoriu conform legii și, prin urmare, nu sunt îndreptățite la obținerea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, la fel cum nici U., potrivit art. 32 alin 2 din O.U.G. nr. 75/2005, nu este îndreptățită să emită astfel de acte.
Tribunalul mai constată că actele de studii sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri sau calități dobândite. Acestea sunt acte administrative ce nu pot fi emise decât spre executarea ori organizarea executării legii, respectarea principiului legalității impunându-se în cazul lor, ca în situația oricărui alt act administrativ.
Or, învestită cu o cerere având ca obiect tocmai obligarea unei instituții la emiterea sa, instanța nu se poate limita doar la aprecieri pur formale, ci trebuie să cerceteze dacă într-adevăr reclamantul este îndreptățit la eliberarea acelui act și dacă pârâta este „competentă” să îl elibereze. Instanța nu ar putea obliga U. la emiterea actului decât dacă ar constata îndeplinite toate cerințele prealabile eliberării sale, respectiv parcurgerea de către reclamante a unei forme de învățământ acreditate, recunoscute de către autoritățile statului ca făcând parte din sistemul național de învățământ.
Simplul fapt că U. a emis reclamantelor o adeverință provizorie care atestă parcurgerea de către aceasta a unei forme de învățământ, nu naște pentru beneficiarul acesteia, automat, un drept la emiterea diplomei de studii. Conform art. 2 din Ordinului nr. 2284/2007 actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. D. acestea sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și calități dobândite.
Conform art. 2 alin 2 din Ordinul 2284/2007 doar actele de studii conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile care decurg din Legea învățământului.
Adeverința care se află în posesia reclamantelor nu este un act de studii, este un act eliberat prin voința unilaterală a Universității, care nu a fost recunoscut de M.E.N., putând naște un raport juridic doar între acest emitent și beneficiarul său. Această adeverință nu poate naște drepturi pe care actul principal, la baza căruia teoretic ar trebui să stea, nu le poate naște, așa cum s-a menționat anterior. Adeverința a fost eliberată pe baza raporturilor contractuale între studenți și universitatea pârâtă, în sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției.
Pretinsa inducere în eroare a absolvenților cu privire la acreditarea instituției de învățământ absolvite reprezintă un aspect ce poate fi valorificat pe temeiul răspunderii contractuale, în cazul în care s-ar invoca o nulitate în baza acestor pretinse manopere dolosive, și nu poate naște în sarcina unui terț, respectiv a M.E.N., obligația de emitere a unui act de studii.
În ceea ce privește cererea pârâtei de obligare a chematului în garanție M.E.N. la aprobarea tipăririi tipizatului, pentru aceleași motive, tribunalul a reținut că M.E.N. are obligația aprobării de formulare tipizate de unitatea special desemnată către instituțiile învățământ superior numai în limita numărului de absolvenți ai facultăților sau specializărilor acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii. Corespunzător, U. „S. Haret” are dreptul și obligația de a gestiona, completa și elibera numai actele de studii pentru facultățile sale acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, iar absolvenții unei facultăți neacreditate ori neautorizate nu sunt îndreptățiți a le obține.
Cu alte cuvinte, în măsura în care U. „S. Haret” nu era acreditată/autorizată provizoriu pentru specializarea urmată de reclamante, forma de învățământ ID, după caz, iar la momentul încheierii contractului cu reclamantele aceasta nu le putea elibera acestuia în mod valabil o diplomă de licență producătoare de efecte juridice, în condițiile legii, recunoscută de M.E.N., această posibilitate legală nu există nici în prezent.
M.E.N. nu poate fi obligat la recunoașterea implicită a unei astfel de diplome emise de o facultate neacreditată/neautorizată ori la aprobarea tipăririi tipizatelor pentru diplome sau la desemnarea unității de specialitate în acest sens și înaintarea tipizatelor către pârâta U. „S. Haret”.
Reclamantele nu se pot prevala de o eroare comună, deoarece o condiție esențială ar fi să lipsească orice culpă din partea persoanei care o invocă. Or, reclamantele nu pot invoca necunoașterea legii (nemo censetur ignorare legem) și nu pot obliga M. să recunoască un proces de învățământ desfășurat cu nesocotirea legii, pentru simplul fapt că U. ar fi ascuns studenților realitatea juridică.
Împotriva sentinței civile nr. 2373/28.03.2014 a Tribunalului București au formulat recurs reclamantele N. (A.) E., C. (R.) M., T. (I.) I., și L. (S.) R., solicitând modificarea în tot a hotărârii, admiterea în tot a cererii de chemare în judecată și a cererii de chemare în garanței, cu consecința obligării pârâtei la eliberarea actelor de studii și a chematului înm garanție la aprobarea tipăririi formularelor tipizate.
Ca prim motiv de recurs, recurentele arată că instanța de fond a reținut în considerentele sentinței recurate că "U. "S. Haret" nu era autorizata sa organizeze pentru specializarea urmata de reclamante cursuri de invatamant la distanta, asa incat refuzul de eliberare a actelor solicitate nu poate fi apreciat ca fiind nejustificat. Procedând în acest sens, recurentele arată că instanța și-a depășit limitele investirii.
Instanța nu a avut în vedere faptul că specializarea este organizată în cadrul unității funcționale Facultate iar nu în cadrul Universității.
Instanța a decis să se pronunțe cu privire la acreditarea Universității, deși nu a fost învestită cu o astfel de cercetare.
De asemenea, recurentele arată că în motivarea hotărârii Tribunalul a făcut aplicarea unui cadrul normativ fără incidență în speță.
Tribunalul trebuia să constate că Facultatea de Psihologie Pedagogie și Facultatea de Management au funcționat în baza HGR 916/11.08.2005, iar actul normativ nu face distincție între specializări, programe de studii sau forme de învățământ, iar U. este inclusă în HGR 916/2005 în anexa 1 cu un număr de 25 de facultăți acreditate, printre care și Facultatea de Psihologie – Pedagogie si Facultatea de Management.
Prin H.G. nr. 1175 din 06.09.2006 privind organizarea studiilor universitare de licență și aprobarea listei domeniilor și specializărilor din cadrul acestora s-a aprobat nomenclatorul domeniilor de studii universitare de licență și a specializărilor din cadrul acestora, inclusiv pentru domeniul Științe ale educației si Științe economice, în care reclamantele sunt licențiate (pct. 6 din Anexa la H.G. nr. 1176/2006), iar în art. 8 al H.G. nr. 1175/2006 se prevede în mod expres că, pe data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă: H.G. nr. 88/2005 privind organizarea studiilor universitare de licență și anexa 3 la H.G. nr. 916/2005 privind structurile instituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu și a specializărilor din domeniile studiilor universitare de licență.
Norma de reglementare prevăzută la art. 8 din H.G. nr. 1175/2005 este clară și nu suportă niciun fel de interpretare, în sensul că H.G. nr. 916/2005 se abrogă parțial (s.n.-doar în ceea ce privește anexa 3), celelalte dispoziții ale sale rămânând în vigoare și producătoare de efecte juridice.
Arată recurentele că dispozițiile legale aplicabile sunt cele din HGR nr. 1175/2006 care în art. 7 prevede că "Prevederile prezentei hotărâri se aplică învățământului superior public și privat, acreditat și/sau autorizat provizoriu, care funcționează în condițiile legii începând cu anul 2006 – 2007 pentru studenții admiși în anul I.
Un alt act normativ îl reprezintă OUG nr. 10/2009, care însă nu produce efecte decât pentru viitor.
Mai arată recurentele că instanța de fond, omite să se pronunțe asupra efectelor pe care le-a produs deja adeverința de licență eliberată subsemnatelor, care se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și de veridicitate.
Această adeverință de licență, care are regimul unui act de studii și care confirmă dobândirea titlului de licențiat, nu a fost anulată de către nicio instanță de judecată. Pe cale de consecință, atâta timp cât adeverința de licență depusă la dosar nu a fost anulată de nicio instanță de judecată, se prezumă că aceasta a fost emisă cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege, emană în mod real de la emitent, reflectă în mod real că reclamantele au dobândit în sesiunea iulie 2009 prin mijloace legal titlul de licențiat, fără să mai fie nevoie în speță, să fie făcute alte cercetări cu privire la dreptul de a li se elibera diploma de licență și suplimentul la aceasta.
Răsturnarea triplei prezumții de care se bucura Adeverința de licență, poate fi făcută în prezent, doar prin procedura înscrierii în fals și nu printr-o simplă apreciere a instanței de fond făcută în cauză, care de asemenea excede obiectului cercetării judecătorești și contrazisă chiar de actele normative incidente și invocate de instanță în motivarea hotărârii.
Arată recurentele că instanța de fond în mod eronat a apreciat cu privire la expirarea valabilității adeverințelor eliberate de Universitate, ceea ce echivalează cu pierderea titlului de licențiat.
Pasivitatea Ministerului Educației Naționale, fost M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, coroborată cu eliberarea formularelor tipizate de Diplomă de licență pentru promoțiile anterioare (2007 și 2008), respectiv pentru absolvenții aceluiași program de studii care au urmat cursurile învățământului la distanță, valorează recunoașterea de către minister a legalității activităților desfășurate de către furnizorul de educație.
Intimata U. "S. HARET" a formulat în temeiul dispozițiilor art. 115 Cod proc.civ. întâmpinare prin care a solicitat ca în cazul în care va fi admis recursul să fie admisă și cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale.
Arată că U. S. Haret, a fost înființata prin Legea nr.443/5 iulie 2002, ca persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, parte a sistemului național de invatamant, care a funcționat ., fiind un furnizor de programe educaționale de studii recunoscut pe plan național. Prevederile legale la momentul inscrierii reclamantului la cursurile USH, obligau obținerea acreditării numai pe specializările (facultățile) existente in cadrul Universității S. Haret si nicidecum pe formele de invatamant.
În concluzie, singura condiție pentru desfășurarea formei de invatamant la distanta era ca specializarea sa fie acreditata sau autorizata sa funcționeze provizoriu si sa aiba forma de invatamant la zi.
Actul normativ care reglementa procedura de acreditare si autorizare provizorie a organizațiilor furnizoare de educație si a programelor de studiu la momentul începerii studiilor de către recurentul reclamantera OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, iar conf. art.29 alin.3 si 4 „in învățământul superior evaluarea si acreditarea se face la nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciciul de licenta.care duce la o calificare universitara distincta. Acreditarea presupune parcurgerea a doua etape succesive: auautorizarea de funcționare provizorie,care acorda dreptul de a desfășura procesul de invatamant si de a organiza,dupa caz,admiterea ia studii b)dreptul de a emite diplome,certificate studii recunoscute de M. Educației si organiza,dupa caz,examen de absolvire,doctorat"
În concluzie, art.29 din OUG nr.75/2005 nu conduce la concluzia necesitații unei acreditări distincte pentru fiecare forma de invatamanț ci doar pentru fiecare program din ciclul de licența care conduce la o calificare universitara distincta.
Din coroborarea disp. art.29 din OUG nr.75/2005 cu dispozițiile art.60 alin.3 din Legea nr.84/1995 (in vigoare la data promovării examenului de licența ), diplomele si certificatele de studii eliberate de instituțiile de invatamant superior.in condițiile legii.pentru aceeași specializare sunt echivalente .indiferent de forma de invatamant absolvita ,se poate desprinde concluzia ca nu forma de invatamant absolvita este cea care duce la o calificare universitara, ci specializarea aleasa si urmata.
Asa cum a remarcat si subliniat înalta Curte de Casație si Justiție dreptul recurentului la eliberarea actelor de studii nu poate fi afectat si cu atat mai puțin suprimat în fapt sau in drept de divergentele ce au aparutjn decursul timpului între U. "S. Haret" si M. Educației.
Arată intimata că a încercat să se conformeze solicitărilor recurenților, dar M. a refuzat eliberarea și tipărirea formularelor de diplomă.
Analizând cererea de recurs pin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea reține următoarele:
Reclamanții au urmat cursurile Facultății de Psihologie – Pedagogie B. și ale Facultății de Management B., organizate de pârâta U. S. Haret, conform înscrisurilor depuse la dosar.
Potrivit adeverințelor eliberate de pârâta U. S. Haret, reclamanții au obținut titlul de licențiați, promovând examenul de licență din sesiunea iulie 2009, menționându-se că pârâta, având învățămînt de zi autorizat sau acreditat, poate organiza învățământ la distanță și cu frecvență redusă, potrivit art. 60 alin. 1 din Legea nr. 84/1995.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului-chemat în garanție M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției din anul 2009. Intimatul MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
În aceste condiții, intimata-pârâtă U. S. Haret nu a putut da curs cererilor recurenților-reclamanti de eliberare a diplomelor de licență și a suplimentelor acestuia, lipsindu-i formularele tipizate necesare.
Din cuprinsul corespondenței dintre cele două intimate-pârâte, ca și al întâmpinărilor formulate în cauză, Curtea reține că între aceste două instituții, există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce U. S. Haret consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006 privind criteriile generale de organizare și desfășurare a admiterii în ciclul de studii universitare de licență pentru anul 2006-2007.
În soluționarea acestei divergențe de interpretare a legii, Curtea va avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție –Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/ sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme; o astfel de soluție, chiar neavând forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune din necesitatea unificării practicii judiciare.
Astfel, prin soluția de principiu de mai sus instanța supremă a arătat că a fost avută în vedere jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/ 2012, nr. 953/ 2012, nr. 1638/ 2012 și nr. 3302/ 2012 ale ICCCJ-SCAF.
Prin aceste decizii de speță, se reținuse că, în mod constant s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în litigii de aceeași natură, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386 din 15 noiembrie 2011, nr. 5656 din 24 noiembrie 2011, nr. 5722 din 29 noiembrie 2011, nr. 628 din 8 februarie 2012, nr. 690 din 9 februarie 2012, nr. 708 din 10 februarie 2012, și nr. 709 din 10 februarie 2012). De aceea, soluția se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României).
Adeverința se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 alin. (8) teza fiscală din Legea nr. 54/2004.
Susținerile din recurs privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern prin care U. S.H. a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate nu pot fi reținute, deoarece aceasta nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind investită cu o cererea privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.
Cu privire la situația de fapt care privește cererea de chemare în garanție, este de necontestat faptul că intimatul M. a refuzat nejustificat eliberarea avizului necesar pentru aprobarea formelor tip pentru diplomele de licență, iar dreptul absolvenților de a li se elibera diplomele de licență nu poate fi realizat în lipsa admiterii cererii de chemare în garanție. În mod evident, numai prin admiterea cererii de chemare în garanție poate fi asigurată efectiv punerea în executare a hotărârii recurate, în condițiile în care eliberarea de către pârâta U.S.H. București a diplomelor de licență este condiționată de aprobarea tipăririi formularelor tipizate a acestor acte de către M.E.C.T.S., în calitate de autoritate administrativă competentă.
Ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 din Cod de Procedură Civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va admite cererea principală; va admite în parte cererea de chemare în garanție; va obliga pârâta U. S. Haret la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă în favoarea reclamanților; va obliga chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplome de licență și suplimente de diplomă pentru reclamanti.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, în sensul respingerii ca neîntemeiată a cererii de stabilire a penalităților de întârziere și a daunelor interese.
În privința stabilirii termenelor de executare a hotărârii și de plată a penalităților, Curtea va constata că ipoteza prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/ 2004, presupune existența unei hotărâri judecătorești irevocabile neexecutate de bunăvoie de debitor în termenul de 30 de zile. Cum nu se poate prezuma o astfel de neexecutare viitoare, principiul respectării hotărârilor judecătorești irevocabile și al executării de bunăvoie a acestora de către debitori prevalează, astfel că o astfel de solicitare a reclamanților și a pârâtei U., este neîntemeiată.
Va fi menținută și soluția de respingere a excepției inadmisibilității, care nu a fost recurată.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată ocazionate în recurs, solicitate de intimata – pârâtă USH de la chematul în garanție, Curtea va constata că acestea nu se cuvin intimatei, cât timp USH nu a formulat calea de atac a recursului cu privire la soluția asupra cererii de chemare în garanție, iar intimatul- chemat în garanție M. nu a căzut în pretenții ca efect al apărărilor intimatei U., ci ca efect al susținerilor recurenților- reclamanți pe cererea de recurs.
Totodată, în temeiul art. 316 rap. la art. 298 și art. 274 C., Curtea va dispune obligarea în solidar a tuturor reclamanților la plata către recurentele – pârâte a cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs, în cuantum de 9 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenții-reclamanți N. (A.) E., C. (R.) M., T. (I.) I., L. (S.) R. împotriva Sentinței civile nr. 2373/28.03.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET și intimatul-chemat în garanție M. E. NATIONALE.
Modifica in parte sentința atacata, in sensul ca:
Admite acțiunea.
Obliga USH la eliberarea diplomelor de licența si a suplimentelor de diploma către reclamante.
Admite in parte cererea de chemare in garanție introdusa de USH contra MEN.
Obliga MEN sa aprobe tipărirea formularelor tipizate ale diplomelor de licența si a suplimentelor de diploma către reclamante.
Obliga parata la plata către reclamata sumei de 4,3 lei cheltuieli de judecata fond.
Obliga chematul in garanție MEN la plata către parata USH a sumei de 624,3 lei cheltuieli de judecata la fond.
Respinge cererea intimatei-parate USH de obligare a intimatului-chemat in garanție MEN la plata cheltuielilor de judecata efectuate in recurs, ca neintemeiata.
Obliga intimații la plata către recurente a sumei de 9 lei cu titlu de cheltuieli de judecata in recurs.
Irevocabila.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER,
P. B. B.
Red: . -2 ex. / 04.11.2014
Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
Judecător:I. M.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 9543/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Sentința nr. 2665/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
