Pretentii. Decizia nr. 7155/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7155/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-10-2014 în dosarul nr. 4550/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7155
Ședința publică de la 06 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: S. O.
JUDECĂTOR: I. M. C.
JUDECĂTOR: S. D. G.
GREFIER: F. V. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN - SUCCESOR AFP A. împotriva sentinței civile nr. 151/27.02.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant B. F. și intimatul pârât M. M. ȘI PĂDURILOR PRIN AFM.
La apelul nominal făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, conform prev. 104 alin 13 din regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Curtea reține că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă și reține cauza în pronunțate.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._ din 19.12.2013, reclamantul B. F. D. a chemat în judecată pe pârâții ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN – ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A. și M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la restituirea contravalorii taxei pe emisii poluante în cuantum de 1718 lei, precum și la plata dobânzii fiscale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii reclamantul a arătat că a achiziționat un autovehicul marca BMW, tip 3201, categoria auto M 1, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa pe emisii poluante în cuantum de 1718 lei, precum și faptul că taxa specială achitată pentru înmatricularea automobilului a fost încasată în mod nelegal, aceasta contravenind reglementărilor în materie.
De asemenea, reclamantul a arătat că în cauză sunt aplicabile în mod direct prevederile din dreptul comunitar, care au prioritate față de dreptul intern, așa cum rezultă din art. 148 din Constituție, care stipulează în mod expres faptul că reglementările comunitare au prioritate față de dispozițiile contrare din legislația internă, dată fiind și împrejurarea că, prin Legea nr. 157/2005, de ratificare a Tratatului de aderare la U.E., România și-a sumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele comunității.
Întrucât, în România, stat comunitar, nu se percep taxe de poluare pentru autoturismele produse în România, dar se percepe o astfel de taxă pentru autoturismele deja înmatriculate într-un stat comunitar, reclamantul a susținut că există o diferență de tratament, ceea ce constituie o discriminare a regimului juridic fiscal și contravine prevederilor Tratatului CE, încălcând principiul liberei circulații a mărfurilor.
În același sens, reclamantul a arătat că dispozițiile Legii nr. 9/2012 contravin prevederile art. 110TFUE prin instituirea unor măsuri discriminatorii, cel puțin până la data de 01.01.2013, atâta timp cât, din sfera de aplicare a taxei sunt excluse autoturismele second-hand înmatriculate deja în România până la data de 01.01.2013.
În fine, reclamantul a arătat că, anterior sesizării instanței, a solicitat pârâtului restituirea taxei nelegal plătită, însă solicitarea sa nu a primit o rezolvare favorabilă, ceea ce contravine dispozițiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul de Constituire a Comunității Europene, care instituie obligația pentru statele membre de a nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 9/2012, art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, art. 148 alin. 2 și alin. 4 din Constituția României, Legii nr. 554/2004, iar în dovedire, reclamantul a depus la dosarul cauzei, în copie, decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, chitanța de plată a taxei și înscrisuri privind achiziționarea autoturismului și îndeplinirea procedurii prealabile.
ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității, pe considerentul că decizia de calcul a taxei pe emisii poluante nu a fost contestată potrivit dispozițiilor legislației în vigoare, precum și excepția prescripției extinctive susținând că față de data achitării taxei termenul în care trebuia formulată o astfel de acțiune este de 3 ani, astfel că, față de prevederile art. 2500 alin. 1 Cod Civil, dreptul material la acțiune s-a prescris.
În ceea ce privește fondul, pârâta a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată, susținând, în esență, că nu există temei legal în baza căruia se poate restitui diferența de taxă specială pentru autoturisme și autovehicule, reclamantul neîncadrându-se în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că suma a cărei restituire se solicită prin acțiune a fost achitată de reclamant conform chitanței existentă la dosarul cauzei emisă de Trezoreria A..
Cu privire la excepția inadmisibilității invocată de ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN pe considerentul că, în cauză, nu a fost urmată procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, reclamantul necontestând în termenul legal de 30 de zile decizia de calcul prin care a fost stabilită contravaloarea taxei de poluare, Tribunalul, în raport de decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a apreciat-o că este neîntemeiată, prin decizia anterior menționată stabilindu-se că procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Prin aceeași decizie, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a hotărât că parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
În raport de aceste considerente și în condițiile în care din actele dosarului rezultă că, anterior sesizării instanței, reclamantul a solicitat pârâtului restituirea taxei, însă solicitarea sa nu a primit o rezolvare favorabilă, Tribunalul va respinge ca nefondată excepția inadmisibilității.
Cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, Tribunalul constată că, în raport de prevederile art. 135 din Codul de Procedură Fiscală, aceasta este neîntemeiată și urmează a fi respinsă ca nefondată, dat fiind faptul că termenul de restituire este de 5 ani calculați de la data de 01 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul la restituire.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, invocată din oficiu de instanță, se constată că aceasta este întemeiată, întrucât deși, potrivit art. 5 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 taxa de poluare se plătește în numele ADMINISTRAȚIEI FONDULUI PENTRU MEDIU, aceasta se calculează și se încasează de către autoritatea fiscală competentă, în cauză de către ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, situație ce rezultă din chitanța pentru încasarea de impozite, taxe și contribuții.
Ca atare, se apreciază că în prezenta acțiune al cărei obiect îl reprezintă restituirea taxei de poluare, calitate procesuală pasivă nu poate avea decât autoritatea fiscală care a stabilit și încasat taxa, respectiv ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN și nu ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU.
În consecință, excepția lipsei calității procesuale pasive a ADMINISTRAȚIEI FONDULUI PENTRU MEDIU urmează a fi admisă, iar acțiunea față de această pârâtă va fi respinsă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Referitor la fondul cauzei, tribunalul a constatat acțiunea întemeiată pentru considerentele:
Astfel, începând cu data de 01.01.2007 și până la 31.06.2008 dispozițiile art. 2141 din Codul Fiscal au instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxă datorată ca urmare a primei înmatriculări a unui autoturism în România, însă aceasta se aplică autovehiculelor second-hand importate fără a se aplica și autovehiculelor aflate pe piața internă, taxa contravenind dispozițiilor art. 110 TFUE.
Ulterior, a fost adoptată o nouă reglementare, respectiv OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, act normativ care avea în esență același conținut și aceleași deficiențe în raport de exigențele dreptului european ca și dispozițiile art. 2141 Cod fiscal (în sensul că aceeași diferență de tratament exista și potrivit OUG nr. 50/2008 între autovehiculele second-hand achiziționate din Uniunea Europeană în vederea punerii în circulație a acestora în România și autovehiculele de ocazie similare înmatriculate deja în România). Însă, față de norma din Codul fiscal, OUG nr. 50/2008 pretindea că îmbracă aspectul unei laxe pentru protejarea mediului înconjurător.
După pronunțarea hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-402/09. I. T. c. Statul român prin M. Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu, M. M. prin care instanța de contencios european a statuat că reglementarea internă în vigoare la acel moment (respectiv OUG nr. 50/2008) este contrară art. 110 TFUE, legiuitorul a reacționat la această decizie a CJUE prin schimbarea denumirii taxei, din taxă de poluare în „taxa pentru emisiile poluante" introdusă prin Legea nr. 9/2012, adoptată la data de 6 ianuarie 2012. Deși inițial destinată a se aplica și la înmatricularea autovehiculelor naționale cu privire la care nu s-a achitat taxa specială prevăzută de art. 2141 Cod fiscal sau taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, respectiva normă care prevedea aplicarea taxei pentru emisiile poluante și cu privire la autovehiculele naționale aflate în situația menționată a fost suspendată prin OUG nr. 1/2012 până la data de 01.01.2013, astfel încât în această perioadă, între reglementarea anterioară (O.U.G. nr. 50/2008) și Legea nr. 9/2012 nu există nicio diferență de natură juridică, singurul aspect modificat fiind denumirea sarcinii fiscale.
Față de cele expuse, este evident că taxa pe emisii poluante se percepe doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru U.E., dacă sunt înmatriculate pentru prima dată în România, actul normativ menționat exceptând de la plata taxei de poluare, autoturismele produse în România sau în alte state membre UE, dacă au fost anterior înmatriculate tot în România .
Reglementată în acest mod, Legea nr. 9/2012 este contrară art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, cum este și autoturismul reclamantului pentru care s-a achitat taxa pe emisii poluante, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și după adoptarea OUG nr. 218/2008, vânzarea autoturismelor noi produse în România.
Ori, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, după aderarea României la UE, când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, nu este admisibil ca norma fiscală națională să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze consumul produselor importate și să influențeze, din punct de vedere fiscal, achiziționarea autovehiculelor deja înmatriculate, deoarece în raport de dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului dreptului comunitar conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Legea nr. 9/2012, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, ce a stat la baza calculării taxei de poluare implica o discriminare între mașini identice, în funcție de locul unde a avut loc prima înmatriculare, neținând cont de jurisprudența Curții Europene, întrucât, prin aceasta ordonanța se încalcă principiul interzicerii taxelor cu efect echivalent, încălcându-se astfel art. 23 și art. 25 din tratatul Comunității Europene.
O taxă, pentru a fi legală, trebuie concepută astfel încât să excludă discriminarea, iar produsele importate nu trebuie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare naționale, întrucât, dacă nu se respectă acest principiu, se încalcă principiul nediscriminării produselor importate față de cele interne.
Ori, taxa introdusă prin Legea nr. 9/2012, privind instituirea taxei pe emisii poluante pentru autovehicule, are o sferă de aplicabilitate restrânsă și taxează poluarea produsă doar de autoturismele înmatriculate în România după data de 01.07.2008, deși este evident că poluează în aceeași măsură și autoturismele înmatriculate anterior acestei date.
Ca atare, analizând legislația internă anterioară în raport cu art. 110 TFUE, se constată că aceasta era contrară dreptului unional, întrucât cu ocazia achiziționării unui autovehicul second-hand deja înmatriculat în România (produs național în sensul art. 110 TFUE) dobânditorul nu era obligat la suportarea unei sarcini fiscale, în timp ce pentru ipoteza în care problema s-ar pune în raport de un autovehicul de ocazie importat (produs al altui stat membru în accepțiunea art. 110 TFUE) în vederea punerii sale în circulație în Romania, respectiva sarcină fiscală prevăzută de normele dreptului intern se aplica.
În aceste condiții, fiind relativ clar caracterul și efectul discriminator a reglementării interne în raport de produsele importate, se apreciază că aceasta contravine art. 110 TFUE care trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Reglementarea cuprinsă în Legea nr. 9/2012 privind taxa pe emisii poluante nu se află în consonanță cu dispozițiile art. 110 TFUE în ceea ce privește autovehiculele second-hand importate de statele membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulație în România, întrucât normelor fiscale interne nu le este permis să favorizeze vânzarea autovehiculelor second-hand naționale, corelativ, descurajând importul de vehicule second-hand similare, iar aceste dispoziții au același efect favorizant față de produsele naționale, cel puțin în raport cu autovehiculele de ocazie importate din statele membre ale Uniunii Europene.
Prin acest efect al Legii nr. 9/2012, persoanele care urmăresc achiziționarea unui autovehicul sunt direcționate înspre dobândirea unui autovehicul național din categoria acelora nesupuse plății taxei de poluare, în timp ce în ipoteza achiziționării unui autovehicul dintr-un alt stat, membru al Uniunii Europene invariabil această sarcină fiscală se va aplica cu ocazia primei înmatriculări a acestuia înRomânia.
Ca atare, caracterul indirect discriminator al reglementării interne, față de produsele importate, efect contrar dispozițiilor art. 110 TFUE care prohibesc o atare consecință, este evident, astfel că, raportat la cele mai sus-expuse, Tribunalul apreciază că dispozițiile Legii nr. 9/2012 privind taxa pe emisii poluante sunt contrare dispozițiilor art. 110 TFUE în ceea ce privește autoturismele de ocazie achiziționate din alte state membre unionale în vederea punerii acestora in circulație în România,întrucât au drept efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale exceptate de la plata acestei taxe, descurajându-se în acest mod importul produselor similare a altor state membre, aspect pe care jurisprudența CJUE l-a sancționat în cauza loan T..
În consecință, constatând că taxa achitată de reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene precum și faptul că începând cu data de 1.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, având prioritate față de dispozițiile interne, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 11 alin. 1 și 2, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și din prevederile Legii 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, instanța apreciază acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
În raport de cele expuse, instanța apreciază acțiunea întemeiată, refuzul pârâtului de a restitui reclamantului contravaloarea taxei pe emisii poluante fiind nejustificat, așa încât acțiunea va fi admisă, iar pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN va fi obligat să restituie reclamantului suma de 1718 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare cu chitanța ., nr._/02.03.2009 și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r3), cu modificările și completările ulterioare, calculată de la data plății, respectiv 02.03.2009 și până la data restituirii.
Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
În fine, a apreciat că această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
În temeiul dispozițiilor art. 453 din Codul de Procedură Civilă, republicat, se va obliga pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 371,8 lei, reprezentând taxă de timbru și onorariu avocat, la baza obligației stând culpa procesuală.
Împotriva acestei sentințe a declarat pârâta pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN - SUCCESOR AFP A. solicitând admiterea recursului și respingerea cererii de chemare în judecată.
În fapt, petentul a achiziționat un autovehicul marca BMW, tip 3201, categoria auto M 1, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligat să plătească taxa pe emisii poluante în cuantum de 1718 lei, precum și faptul că taxa specială achitată pentru înmatricularea automobilului a fost încasată în mod nelegal, aceasta contravenind reglementărilor în materie.
Curtea consideră că important este de reținut că taxa specială nu este percepută în același cuantum și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, și care în urma vânzării suferă o nouă înmatriculare, ci numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state ale Comunității Europene și reînmatriculate în România după aducerea acestora în țară. Procedându-se astfel se constată existența unui regim juridic fiscal discriminatoriu pentru autovehiculele aduse în România din Comunitatea Europeană și reînmatriculate în țara noastră, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru reînmatricularea autovehiculelor înmatriculate deja în România, taxa nu se mai percepe în același cuantum. În conformitate cu art. 25 din Tratatul Comunității Europene, între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică de asemenea taxelor vamale cu caracter fiscal. De asemenea, potrivit art. 28 CE „între statele membre sunt interzise restricțiile cantitative la import, precum și orice măsuri cu efect echivalent”. Prin aceste dispoziții legale Comunitatea Europeană statuează unul dintre principiile fundamentale de funcționare a acesteia, și anume libertatea de circulație a mărfurilor. Tocmai pentru respectarea acestui principiu prevederile menționate din Tratat limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste. noțiunea de taxă cu efect echivalent rezultă din jurisprudența Curții care constată ca fiind orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia (a se vedea în acest sens hotărârile din 17 iulie 1997, Haahr Petroleum, C-90/94, R..p.I-4085, punctul 20, din 2 aprilie 1998, Outokumpu, C-213/96, R..p.I-1777, punctul 20, precum și cea din 5 octombrie 2006, Nadasdi și Nameth, C-290/05 și C-333/05, încă nepublicată în Recueil, punctul 399). Potrivit dispozițiilor art. 90, paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene „Nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare. De asemenea, nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție”. Mai mult decât atât, Curtea a statuat deja că art. 90 CE reprezintă în cadrul Tratatului Comunității Europene o completare a dispozițiilor privind suprimarea taxelor vamale și a taxelor cu efect echivalent. Această dispoziție are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (vezi hotărârile din 15 iunie 2006 Air Liquide Industries Belgium C-393/04 și C-41/05 încă nepublicată în Recueil, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Nadasdi ., punctul 45). Potrivit hotărârii CJCE în cauza T. (C 402/09), cu referire la viziunea Curții asupra acestui gen de taxe, "rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008" (paragraf 47), "cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre" (paragraf 58). În cauza N. Curtea a respins cererea de limitare în timp a efectelor hotărârii. Pe cale de consecință, efectul hotărârilor interpretative este foarte bine precizat în par. 32 din hotărârea N. (hotărârea din 7 iulie 2011): “În conformitate cu o jurisprudență constantă, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .“. a. Conform unei jurisprudențe stabile a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european [afacerea 199/82, San Giorgio, Culegere 1983, p. 3595, par. 12; afacerea C-62/93, BP Soupergaz, Culegere 1995, p. I-1883, par. 40; afacerile reunite C-441/98 și C-442/98, Michailidis, Culegere 2000, p. I-7145, par. 30]. Rațiunea acestui drept este aceea că un stat membru nu poate profita, iar contribuabilul nu poate suferi o pierdere, ca urmare a aplicării unei dispoziții fiscale naționale incompatibile cu dreptul european [Opinia Avocatului General Fennelly în afacerile reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellschaft și Hoechst]. În principiu, statele membre trebuie să ia măsuri pentru restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european [afacerile reunite C-192/95 și C-218/95, Comateb și alții, în Culegere 1997, p. I-165, par. 20]; b. Potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului comunitar sunt regulile naționale. Aceste reguli trebuie să respecte însă principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practică imposibilă exercițiul drepturilor conferite de dreptul european) [afacerea C-228/96, Aprile, în Culegere 1998, p. I-7141, par. 18]. Conform Deciziei ICCJ în interesul legii nr. 24/2011: 1. Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzute de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă; 2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Conform Deciziei CJUE în cazul C-565/2011, trebuie amintit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C 397/98 și C 410/98, R.., p. I 1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C 446/04, R.., p. I_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C 113/10, C 147/10 și C 234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65). În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alții, punctul 66). În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată). În ceea ce privește principiul echivalenței, trebuie arătat că Curtea nu dispune de niciun element de natură să dea naștere unor îndoieli în legătură cu conformitatea cu acesta a regimului în discuție în litigiul principal. Astfel, din dosarul de care dispune Curtea pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere. În ceea ce privește principiul efectivității, acesta impune, într o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 29). Trebuie să se constate că un regim care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință.
În plus, CJUE a arătat în cauzele C-97/13 și C-241/13 C. și C. că „Uniunea (art. 110 TFUE) se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale (Legea nr. 9/2012 în forma inițială, OUG nr. 1/2012), prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Văzând disp. art. 496 NCPC, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN - SUCCESOR AFP A. împotriva sentinței civile nr. 151/27.02.2014 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul reclamant B. F. și intimatul pârât M. M. ȘI PĂDURILOR PRIN AFM, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 06.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. O. I. M. S. D.
C. G.
GREFIER,
F. V. M.
Red IMC
Jud fond M N.
Tribunalul Teleorman
| ← Pretentii. Decizia nr. 5604/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Hotărâre din 12-11-2014,... → |
|---|
