Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9370/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9370/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 2948/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII -A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 9370
Ședința publică din data de 15.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
JUDECĂTOR: I. F.
GREFIER: M. B.
Pe rol se află recursul formulat de recurentul - pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței nr. 1642/05.03.2014 pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant C. C. P., în cauza având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimatul - reclamant, prin avocat, în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind recurentul - pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că intimatul-reclamant a depus la dosar, la data de 17.11.2014, întâmpinare, în două exemplare, după care,
Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul, în dezbateri asupra recursului.
Intimatul - reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului și menținerea ca fiind temeinică și legală a sentinței recurate, având în vedere că instanța de la fond și-a exercitat rolul activ conform prevederilor Codului de procedură civilă, pronunțând o hotărâre temeinică și legală. Potrivit art. 148 din Constituția României raportat la art. 110 din TCE, prevederile OUG nr. 50/2008 sunt inaplicabile în cauză. Solicită să se aibă în vedere jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit cu care fiecare stat membru poate alege taxele aplicabile autovehiculelor, fără a favoriza vânzarea vehiculelor de ocazie națională. Susține că hotărârile pronunțate de CJUE trebuie interpretate în sensul că se interzice ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în alt stat. Solicită plata cheltuielilor de judecată conform chitanței pe care o depune la dosar.
Curtea reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 25.01.2013 sub nr._ reclamantul C. C. P. a chemat-o în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 solicitând obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.933 lei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehiculul Volvo cu nr. de identificare YV1VW17K91F687133, precum și anularea adresei emise de pârâtă ca răspuns la procedura prealabilă efectuată de reclamant și a deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/26.11.2008.
Prin sentința civilă nr. 1642/5.03.2014, Tribunalul București a admis cererea formulată de reclamantul C. C. P., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 BUCUREȘTI; a anulat decizia de calcul al taxei pe poluare nr._/26.11.2008 și adresa nr._/25.01.2013; a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2.933 lei – taxă pe poluare – și să îi plătească suma de 47,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; a luat act că reclamantul înțelege să solicite onorariul de avocat pe cale separată.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că, reclamantul a achiziționat un autoturism marca Volvo având nr. de identificare YV1VW17K91F687133, înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 05.01.2001 (fila 31). Pentru înmatricularea în România a acestui autoturism reclamantul a fost obligat la plata taxei pe poluare în cuantum de 2.933 lei, conform deciziei de calcul nr._/26.11.2008 emise de Administrația Sectorului 5 a Finanțelor Publice (filele 8-9).
După plata acestei taxe, reclamantul a depus la Administrația Sectorului 5 a Finanțelor Publice o cerere înregistrată sub nr._/11.01.2013 prin care a solicitat restituirea sumei de 2.933 lei plus dobânda legală de la data efectuării plății până la data restituirii (fila 32), aceasta fiind respinsă prin adresa nr._/25.01.2013 cu motivarea că nu se încadrează în categoria de scutire la plata taxei pe poluare.
Tribunalul a apreciat că obligația stabilită în sarcina reclamantului de plată a taxei pe poluare încalcă dispozițiile dreptului comunitar și refuzul de restituire a taxei este nejustificat.
Astfel, potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3).
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție, cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România, fiind înmatriculat anterior în alt stat membru UE.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că în mod nelegal a fost stabilită în sarcina reclamantului obligația de plată a taxei pe poluare și a fost respinsă cererea acestuia de restituire a taxei, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a anulat decizia de calcul nr._/26.11.2008 și adresa nr._/25.01.2013 emise de pârâta Administrația Sectorului 5 a Finanțelor Publice și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2.933 lei reprezentând contravaloarea taxei pe poluare.
Tribunalul nu s-a pronunțat pe cererea reclamantului de actualizare a acestei sume cu rata inflației întrucât a fost formulată doar cu ocazia concluziilor pe fond, nu și prin cererea de chemare în judecată.
În baza art.274 C.pr.civ. tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 47,9 lei cu titlu de cheltuieli de judecată (47 lei taxă de timbru și 0,9 lei cheltuieli de judecată), luând act că reclamantul înțelege să solicite onorariul de avocat pe cale separată.
Împotriva sentinței a formulat recurs recurenta - pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, prin care a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în totalitate a sentinței atacate și, în consecință, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de intimatul-reclamant, ca netemeinică și nelegală și respingerea cererii cu privire la restituirea taxei de poluare.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Astfel, a arătat recurenta-reclamantă că, în mod eronat, instanța de fond a omis să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de instituția recurentă-pârâtă în primă instanță.
În temeiul art. 1 alin. 1 și 2, art. 5 alin. 1 și 4 și art. 11 din OUG nr. 50/2008 privind instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, a solicitat recurenta-pârâtă admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a sa în acest litigiu, iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii formulată de reclamantă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
A precizat recurenta-pârâtă că Administrația Finanțelor Publice Sector 5 poate proceda numai la restituirea diferenței dintre taxa specială pentru autoturisme și autovehicule plătită cu respectarea art. 2141 – 2143 Cod fiscal și taxa pe poluare pentru autovehicule, în conformitate cu art. 11 din OUG nr. 50/2008, din economia acestor prevederi legale reieșind că taxa pe poluare pentru autovehicule, instituită prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, constituie venit la bugetul Fondului pentru Mediu și se administrează de Administrația Fondului pentru Mediu.
Faptul că autoritățile fiscale calculează această taxă și emit decizii, justifică legitimarea procesuală pasivă a autorităților fiscale doar cu privire la competență și modalitatea de calcul a taxei de poluare.
Având în vedere aspectele învederate, a solicitat recurenta-pârâtă admiterea excepției invocate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
A mai precizat recurenta-pârâtă că instanța de fond, în mod nelegal a omis să se pronunțe asupra cererii de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, formulată de instituția recurenta-pârâtă.
A menționat recurenta-pârâtă, în susținerea cererii de recurs dispozițiile art. 60 și art. 61 alin. 1 Cod procedură civilă.
Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația Fondului pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei de poluare achitată de intimata-reclamantă, Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice, având numai atribuția legală de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Întrucât prin plata taxei de poluare de către petentă în temeiul dispozițiilor OUG nr. 50/2008 către Fondul pentru Mediu, s-a născut un raport juridic între cele două părți, reclamantul, în eventualitatea în care s-ar constata de către instanță nelegalitatea plății acestei taxe de poluare putând solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume – Administrația Fondului pentru Mediu.
Prin urmare, față de dispozițiile menționate anterior, instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție formulată constatând că nu sunt întrunite condițiile art. 60 Cod procedură civilă.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, a precizat recurenta-pârâtă că, din analiza Deciziei nr._/26.11.2008, rezultă faptul că obligația de plată în sumă de 2933 lei a fost stabilită din aplicarea elementelor de calcul prevăzute de OUG nr. 50/2008 privind taxa de poluare provenite de la autovehicule, cu modificările și completările ulterioare.
Potrivit mențiunilor efectuate în cuprinsul deciziei, aceasta constituie titlu de creanță și totodată înștiințare de plată, și poate fi contestată în termen de 30 de zile de la data comunicării sub sancțiunea decăderii la organul fiscal competent, în conformitate cu dispozițiile art. 207 alin. 1 și art. 209 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în vigoare la acea dată.
În speța de față, reclamanta nu a formulat contestație pe cale administrativă împotriva actului administrativ atacat.
În acest caz, instanța de judecată nu are competența să se pronunțe direct asupra legalității actelor administrative contestate, în lipsa unei decizii emise de organul administrativ.
Potrivit dispozițiilor art. 210 și art. 218 alin. 2 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, poate fi supusă cenzurii, în fața instanței, decizia ori dispoziția pronunțată în calea administrativă de atac.
Consideră recurenta-pârâtă că reclamantul nu are temei legal pentru a solicita direct instanței de contencios administrativ anularea Deciziei nr._/02.04.2010 privind stabilirea taxei pe poluare provenite de la autovehicule.
În speță, părțile se află într-o procedură specială, fiind incidentă OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, dispoziții legale care se aplică cu prioritate față de cadrul general în materie respectiv Legea nr. 554/2004. (specialia generalibus derogant).
Pentru motivele arătate, a solicitat recurenta-pârâtă admiterea excepției inadmisibilității acțiunii și, în consecință, respingerea acțiunii reclamantei.
Taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei în vigoare, abrogându-se art. 214^1 - 214^3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamanta, a precizat recurenta următoarele:
Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului … privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor".
Totodată, art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamantă în susținerea acțiunii formulate s-a arătat că:
Incidența în cauza a prevederilor art.110, fost art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, este inexistentă, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art.9.
Totodată, în speța de fata, reclamantul nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, și, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
De asemenea, a precizat ca principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
În ceea ce privește susținerea reclamantului, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, s-a învederat că aceasta nu a fost fundamentata prin nici un argument.
Prin urmare, existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
F. de dispoziția instanței privind restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, s-a învederat și ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege.
Din textul OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se reține că este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții reglementate în art. 8 din OUG nr. 50/2008.
Din aceste prevederi coroborate cu prevederile art. 9 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care a solicitat recurenta-pârâtă să se considere taxa de poluare achitată de reclamant ca legal datorată, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, a solicitat recurenta-pârâtă respingerea acestuia ca neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. 1 Cod procedură civilă.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligată să suporte cheltuielile ocazionate de proces, însă, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul să se afle în culpa procesuală, sau, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului să fi determinat aceste cheltuieli.
O altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a se acorda cheltuielile de judecată este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, ori în situația de față, recurenta-pârâtă nu se încadrează în această categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credință, comportarea neglijentă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina recurentei-pârâte pentru ca aceasta să fie obligată la plata cheltuielilor de judecată.
Or, în cazul de față, nu este îndeplinită nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamant fiind temeinic și legal întocmite, motiv pentru care a solicitat recurenta-pârâtă respingerea și acestui capăt de cerere.
În măsura în care cheltuielile de judecată la care a fost obligată intimata AFP Sector 5 includ și taxa de timbru, hotărârea recurată este nelegală, instanța de fond neaplicând corect dispozițiile legii, respectiv art. 19 alin. 1 din Legea 146/1997.
Prin urmare, instanța de fond,pronunțând admiterea cererii de chemare în judecată trebuia să dispună restituirea taxei de timbru către reclamant, iar nu obligarea intimatei AFP Sector 5 la plata cheltuielilor de judecată reprezentând și taxa de timbru.
În cazul în care AFP Sector 5 nu ar formula prezentul recurs și s-ar conforma hotărârii instanței de fond, plătind reclamantului taxa de timbru, aceasta, după rămânerea irevocabilă a sentinței civile recurate ar beneficia, la cerere, și de restituirea taxei de timbru, îmbogățindu-se fără just temei.
Astfel, după rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătorești de admitere a cererii de chemare în judecată, reclamantul poate cere instanței restituirea taxei judiciare de timbru, această taxă fiind restituită de instituția care a încasat-o, respectiv Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5 – organ al administrației publice locale (Primăria Sectorului 5) – diferit de Administrația Finanțelor Publice Sector 5,instituție fără personalitate juridică din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală – Ministerul Finanțelor Publice.
După obținerea sumei restituită de către DITL Sector 5, reclamantul s-ar putea îndrepta și împotriva Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice prin punerea în executare silită a hotărârii instanței de fond și astfel ar obține încă o dată aceeași sumă, îmbogățindu-se fără justă cauză.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 304 alin. 9 din Codul de procedura civila, OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, OMFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Intimatul reclamant, legal citat, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului si menținerea sentinței ca legala si temeinica.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Sunt nefondate criticile formulate de recurentă asupra sentinței pentru nepronunțarea asupra excepției lipsei calității procesuale pasive și asupra cererii de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, întrucât acestea au fost invocate prin întâmpinare care a conținut și cerea de chemare în garanție, care însă a fost depusă la dosar după rămânerea cauzei în pronunțare.
Or, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la 25.01.2013, pârâta recurentă a fost citată, fila 14 dosar fond, cu mențiunea de a depune întâmpinare la 30.01.2013 pentru termenul de judecată din 5.03.2014, ora 12,30, iar aceasta a depus întâmpinare la 5.03.2014, ora 14,36, fila 41 dosar fond.
Excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, este neîntemeiată întrucât calitatea procesuală pasivă este justificată în privința pârâtei, întrucât între aceasta și reclamantă există raporturi juridice fiscale urmare a încasării de către pârâtă a taxei, în temeiul art. 2 din O.U.G. nr. 50/2008.
Recurenta a mai invocat ca motiv de recurs excepția inadmisibilitatii prezentei acțiuni determinată de faptul că reclamantul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile prevăzute de dispozițiile Codului de procedura fiscala, in sensul de a se adresa pentru restituirea taxei de poluare organului fiscal competent.
Curtea constată că acest motiv de recurs este nefondat, având în vedere dispozițiile art. 109 alin 1-3 din codul de procedură civilă 1865, aplicabil în cauză, prin care se prevăd următoarele:
Oricine pretinde un drept împotriva unei alte persoane trebuie să facă o cerere înaintea instanței competente.
Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.
Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancțiunea decăderii.
Or, recurenta pârâtă nu a invocat neîndeplinirea acestei proceduri prealabile prin întâmpinare la instanța de fond, astfel încât Curtea constată, așa cum prevăd dispozițiile mai-sus menționate, că a intervenit sancțiunea decăderii.
Mai mult, așa cum rezultă din adresa ANAF nr._/25.03.2013, reclamantul a solicitat pârâtei recurente restituirea taxei pe poluare. Or, prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Pe fond, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E.
Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Aceasta situatie se regaseste si in prezenta speță, în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu mai poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 ( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimata reclamantă) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului dobândit de reclamant în anul 2011, înmatriculat prima dată in Germania la 23.11.1993.
Totodată, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază că criticile sunt neîntemeiate și sub acest aspect.
De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
Întrucât cererea de restituire formulată de către intimat vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurentul apreciază că în privința intimatului reclamant, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ.
Și cu privire la cheltuielile de judecată, instanța de fond a aplicat corect disp. art. 274 C.pr.civ. dispunând obligarea recurentei, ca parte căzută în pretenții, a cheltuielilor de judecată efectuate de reclamanta.
În temeiul art. 274 alin. 1 C., Curtea va obliga recurenta la cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant. Sub acest aspect, Curtea, în raport de actele și lucrările dosarului, urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 274 alineat 3 din Codul de procedură civilă, în sensul reducerii cuantumului onorariului de avocat, având în vedere complexitatea redusă a cauzei, valoarea litigiului, actele de procedură întocmite de intimat, dar și față de faptul că litigiul nu prezintă elemente de noutate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul - pârât DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței nr. 1642/05.03.2014 pronunțate de Tribunalul București în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant C. C. P..
Obligă recurenta să plătească intimatului 500 lei, cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 274 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. I. F.
GREFIER,
M. B.
Red. I.F./Tehnodact. D.G.D./2 ex.
Jud. fond: S. S. C., Tribunalul București
| ← Pretentii. Decizia nr. 8857/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 4074/2014.... → |
|---|
