Pretentii. Decizia nr. 8857/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8857/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 19686/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8857
Ședința publică din data de 27.11.2014
Completul constituit din:
Președinte - R. M. V.
Judecător - M. E. G.
Judecător – S. P.
Grefier - C. I. Ș.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs în contencios administrativ formulată de recurenta-pârâtă A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR împotriva sentinței civile nr. 199/16.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legală îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 245 codul de procedură civilă repune cauza pe rol, după care, constatând cauza în stare de judecată, reține dosarul în pronunțare.
CU R T E A,
Prin sentința civilă nr. 199/16.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal s-a admis acțiunea privind pe reclamantul G. C. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR. A fost obligată pârâta ANRP la plata către reclamant a sumei de 356.277,35 lei reprezentând despăgubiri stabilite prin Hotărârea nr. 996/09.01.2011 a Comisiei Municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2003, sumă ce va fi indexată în raport de indicele de creștere a prețurilor de consum începând cu 09.09.2011 până la data plății. A fost obligată pârâta ANRP la plata cheltuielilor de judecată către reclamant, în cuantumul de 750 lei - onorariu diminuat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A.N.R.P. - Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, în motivare învederând că acțiunea reclamantului a rămas fără obiect, impunându-se admiterea recursului și modificarea sentinței nr. 199/16.01.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosar nr._ /CA/2012.
Astfel, arată recurenta că la data pronunțării sentinței intimatul-reclamant reprezentat de SCA „N. & G." formulase cerere de executare silită prin intermediul SCPEJ IGPV, constituindu-se dosarul de executare silită nr. 202/august 2012. În baza dosarului de executare silită nr. 202/2012 al SCPEJ IGPV s-a poprit cu adresa nr._/21.08.2012 emisă de Trezoreria sector 1 București, suma de 155.210,24 lei, sumă achitată cu OP. nr. 1323/16.01.2012. Suma poprită și achitată în baza dosarului de executare silită nr. 202/2012 al SCPEJ IGPV reprezintă tranșa I de 40% actualizată cu indicele de inflație, din despăgubirile acordate în baza Hotărârii nr. 996/01.09.2011 emisă de Comisia Municipiului București de aplicarea Legii nr. 290/2003.
Tot în dosarul de executare silită s-a poprit și suma de 6.664,92 lei, cu adresa nr._/_, sumă ce reprezintă cheltuieli de executare, onorariu executor judecatoresc și onorariu avocat, ce a fost virată în contul de consemnațiuni al executorului judecătoresc cu respectarea prevederilor OMFP NR. 2336/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Raportat la faptul că intimatul- reclamant formulase cerere de executare silită pentru tranșa I de 40% din despăgubirile acordate în baza Hotărârii nr. 996/01.09._ emisă de Comisia Municipiului București, apreciază recurenta că acesta trebuia să-și precizeze cererea de chemare raportat la valoarea reală a despăgubirilor rămase de încasat, pentru ca instanța să pronunțe o hotărâre temeinică și legală, care să respecte realitatea. Consecința acestui fapt este că instanța a obligat-o prin Sentința civilă nr. 199/16.01.2013 la plata întregii sume stabilite prin Hotărârea nr. 996/01.09._ emisă de Comisia Municipiului București.
La 28.03.2013 cu adresa de poprire nr._ emisă de Trezoreria sector 1 București s-a poprit si indisponibilizat suma de 213.766,41 lei, sumă ce reprezintă transa a II-a de 60% din despăgubirile acordate de prin Hotărârea nr. 996/01.09._ emisă de Comisia Municipiului București, actualizată cu indicele de inflație, în dosarul de executare silită nr. 899/2012 al SCPEJ IGPV. Cu adresa nr._/18.04.2013 emisă de Trezoreria sector 1 București în dosarul de executare nr. 899/2012 s-a poprit suma de 52.977,73 lei, sumă ce reprezenta cheltuieli de executare, onorariu executor judecătoresc și onorariu avocat.
În aceste condiții, solicită recurenta a se lua act că executarea silită si-a produs efectele, despăgubirile corespunzătoare reclamantului-intimat din suma stabilită ca și despăgubiri prin Hotărârea nr. 996/01.09.2011 emisă de Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizate cu indicele de inflație sunt deja parțial la dispoziția creditorului G. Constanin prin intermediul SCPEJ IGPV, diferența urmând să fie virată în contul de consemnațiuni al executorului judecătoresc cu respectarea prevederilor OMFP nr. 2336/2011, cu modificările și completările ulterioare.
Referitor la obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 750 lei în temeiul art. 274 alin. 1. Cod procedură civilă, solicită exonerarea de la plata acestora, pentru următoarele considerente:
Chiar în condițiile în care instanța a apreciat că onorariul de avocat este excesiv diminuându-l de la suma de 1.488 lei la 750 lei, apreciază că acesta este excesiv, având în vedere faptul că intimatul-reclamant nu a adus la cunoștința instanței faptul că se formulase dosar de executare silită pentru tranșa I de 40% din despăgubirile acordate pentru Hotărârea nr. 996/09.01.2011 a Comisiei Municipiului București. Astfel, intimatul-reclamant ar fi acționat sub imperiul bunei-credințe, trebuind să-și precizeze cererea de chemare în judecată raportat la valoarea reală a despăgubirilor de recuperate. Mai mult decât atât, în dosarele de executare silită formulate de intimatul - reclamant G. C., acesta este reprezentat de aceeași societate civilă de avocați.
Consideră recurenta că, raportat la criteriile la care se referă art. 274 și urm. Cod Procedură Civilă, niciunul dintre acestea nu sunt incidente în cauză, atâta timp cât obiectul îl constituie - obligația de a face-despăgubiri acordate în baza Legii nr.290/2003, cauză ce se întâlnește frecvent pe rolul instanțelor de judecată, iar proporționalitatea onorariului nu se justifică, având în vedere că soluționarea cauzei a presupus un singur termen de judecată și un probatoriu restrâns..
În susținerea celor enunțate se aducem în discuție și practica în materie a CEDO, conform căreia partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil (cauzele C. împotriva României, cauza S. împotriva României, cauza S. și alți împotriva României, cauza R. împotriva României).
Mai mult, invocă recurenta disp. art. 6 din Legea nr. 290/2003, "Cererile adresate autorităților și instituțiilor publice, precum și acțiunile în justiție având ca obiect obținerea de despăgubiri sau compensații în temeiul prezentei legi, cu excepția litigiilor dintre moștenitori sau dintre proprietar, moștenitori si o terță persoană, sunt scutite de taxe.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și următoarele C.pr.civ., art. 304 pct. 6, 8 și 9 Legea nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare, HG nr. 1120/2006.
La termenul din 06.12.2013 cauza a fost suspendată în temeiul disp. art. 244 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ. până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._/300/2012 având ca obiect ”contestație la executare” în ședința publică de astăzi fiind repusă pe rol la solicitarea intimatului-reclamant.
Analizând sentința prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce urmează:
Reclamantul G. C. a învestit tribunalul cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtei ANRP la plata despăgubirilor stabilite prin hotărârea nr. 996/09.01.2012 a Comisiei Mun. București de aplicare a Legii nr. 290/2003, actualizate cu indicele de creștere a prețurilor de consum.
În dosarele de executare silită nr. 202/2012 și nr. 899/2012 reclamantul a obținut, însă, între timp, din partea debitoarei ANRP plata întregii sume stabilite cu titlu de despăgubiri, actualizate cu indicele de inflație, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei. Contestațiile la executare inițiate de ANRP au fost respinse irevocabil.
Prin urmare, în prezent, se constată că acțiunea reclamantului a rămas fără obiect.
De aceea, Curtea va admite recursul promovat și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că va respinge cererea, ca rămasă fără obiect.
Cât privește criticile vizând cheltuielile de judecată, Curtea constată că acestea se suportă de partea care a căzut în pretenții, fundamentul juridic reprezentându-l culpa procesuală (art. 274 alin. 1 C. proc. civ.)
Cheltuielile se acordă numai în măsura în care au fost dovedite. Cu toate acestea, chiar în prezența unor înscrisuri doveditoare, instanța are dreptul să cenzureze cheltuielile de judecată solicitate de către partea îndreptățită și să le acorde numai în măsura în care acestea apar drept justificate în raport de soluția pronunțată, precum și de obiectul și complexitatea cauzei. Aceasta deoarece, în condițiile art. 274 alin. 2 C.pr.civ., judecătorii nu pot micșora decât cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi ca le-a făcut.
Instanței îi revine, însă, îndatorirea de a cerceta înscrisurile doveditoare depuse de părți, pentru a le acorda doar cheltuielile efectiv alocate pentru susținerea acelui proces, întrucât acestea au caracter de despăgubire pentru partea îndreptățită a le primi, nefiind indicat ca acestea să se transforme într-un izvor de îmbogățire fără justă cauză pentru parte, chiar prin mijlocirea instanței.
Astfel, alineatul 3 al art. 274 C.pr.civ. stipulează că judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari față valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Prin Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicată în M. Of. nr. 848 din 20 septembrie 2005, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 274 alin. 3 C.pr.civ.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul a apreciat că textul de lege criticat încalcă prevederile art. 11 alin. 2, art. 21, art. 24 alin. 2, art. 31 alin. 3 și art. 52 alin. 1 din Constituție. În acest sens a arătat că instanța de judecată nu este îndreptățită să dispună asupra cuantumului onorariului de avocat, stabilit în contractul de asistență, exprimând rezultatul acordului dintre client și avocatul său, în raport de complexitatea cauzei, cu atât mai mult cu cât un tablou al onorariilor minimale nu există.
Examinând, însă, excepția de neconstituționalitate, Curtea a constatat că, dintre textele de referință menționate, singurul care, prin domeniul de reglementare, ar putea fi considerat relevant este numai art. 24 alin. 2 din Constituție, și aceasta doar prin prisma raționamentului că dreptul de a fi asistate de un avocat ales, ceea ce constituie regula în materie, presupune în mod necesar angajarea acestuia pe calea unei convenții, cu plata unui onorariu stabilit de comun acord. Acceptând un asemenea raționament, nimic nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
O asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta sa-i fie opozabil. Or, opozabilitatea sa față de partea potrivnică, care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale, este consecința însușirii sale de instanță prin hotărârea judecătorească prin al cărei efect creată dobândește caracter cert, lichid și exigibil.
În sensul celor arătate, a mai adăugat Curtea Constituțională, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecata, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
În cauză, verificând criteriile stabile de art. 274 alin. 3 C. proc. civ., precum și cele dezvoltate în jurisprudența națională ori a Curții Drepturilor Omului, Curtea constată că, deși acțiunea reclamantului, într-adevăr, nu poate fi circumscrisă unei complexități deosebite și deși dosarul s-a soluționat la primul termen de judecată acordat, cuantumul onorariului de avocat nu a fost acordat în întregime, dispunându-se reducerea acestuia de la 750 lei din 1488 lei.
Or, suma acordată cu acest titlu este proporțională și rezonabilă, avându-se în vedere actele îndeplinite de avocat și interesul acordat, prin formularea nu numai a cererii de chemare în judecată, ce a implicat studiul problematicii de drept prin raportare la situația concretă a reclamantului, ci și a unei cereri de preschimbare termen, precum și prezența în instanță, prin formularea de concluzii.
Prin urmare, nu se impunea reducerea într-o proporție și mai mare a cheltuielilor efectuate de avocat, criticile recurentei sub acest aspect urmând a fi respinse ca neîntemeiate.
Pentru toate aceste motive, Curtea va admite recursul și se va modifica în parte hotărârea atacată, în sensul că se va respinge acțiunea ca rămasă fără obiect. Vor fi menținute în rest dispozițiile sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă A. N. PENTRU RESTITUIREA PROPRIETATILOR împotriva sentinței civile nr. 199/16.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. C., având ca obiect pretenții.
Modifică în parte hotărârea atacată în sensul că respinge acțiunea ca rămasă fără obiect.
Menține în rest dispozițiile sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. M. V. M. E. G. S. P.
GREFIER,
C. I. Ș.
Red./tehnored.RMV/ 2 ex./05.12.0214
Tribunalul București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal
Judecător fond: M. D.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 8119/2014. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 9370/2014.... → |
|---|
